Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870


Corul Gloria Dei, in pelerinaj

Mai 2011

In zilele de 21 si 22 mai 2011, Corul Gloria Dei a efectuat un pelerinaj de suflet la sfinte manastiri din Tara Hategului (Prislop), la poalele muntilor Trascaului (Ramet) si in zona limitrofa Alba-Cluj (Dumbrava), lacasuri unde simti mai mult ca oriunde prezenta divina, unde iti gasesti pacea si lumina interioara, de care avem nevoie fiecare. Parintele Arsenie Boca (1910-1989) ne-a chemat la mormantul sau si la Sfanta Liturghie, chiar de ziua Sfintilor Constantin si Elena. Ne-a chemat prin invataturile sale si prin minunile pe care le-a facut. El este un mare mistic al sec. XX; este socotit un sfant al Bisericii Ortodoxe, chiar daca inca nu a fost sanctificat. Dar, asa cum spunea parintele Vasile Sabau din Oradea, in cuvantul de invatatura rostit la sfanta manastire, nu printr-un decret se face un sfant; ci sfintenia lui o simt miile si miile de credinciosi care se inchina la mormantul lui cunoscandu-i viata si sfaturile duhovnicesti. Mormantul graieste prin simplitatea crucii si a covorului multicolor de flori cu chenar alb imaculat, prin sirul lung de pelerini care asteapta (ordonat) sa i se inchine. Se implinesc rugaciunile si dorintele celor care cred cu putere; sau, vom zice si noi, cu evanghelistul: Doamne, ajuta necredintei noastre. Completeaza Tu, Doamne, ceea ce nu putem noi, oamenii. Credem ca in murmurul cantarii, parintele ne-a auzit din cer, a primit ofranda noastra si se va ruga pentru noi. El zicea ca: Mai mare este omul in genunchi, decat in picioare. Asa ne-am simtit si noi, mai mari sufleteste, mai apropiati de Dumnezeu si de oameni. Ne astepta apoi manastirea Ramet, atestata din sec. XIV, strajuita de culmile stancoase ale Trascaului, asezata intr-un cadru natural plin de maretie, culoare, lumina greu a putea fi descris in cuvinte. Aici am participat la Sfanta Liturghie slujind impreuna cu parintele duhovnic Antonie Katinean. Ne-a impresionat predica parintelui care ne-a adapat cu apa vie din Fantana lui Iacob, prin harul sau, intrunind cerinta fata de preot, cum scrie in Biblie: Caci buzele preotului vor pazi stiinta si din gura lui se va cere invatatura, caci el este solul Domnului Savaot (Maleahi 2, 57). Multumind gazdelor pentru ospitalitate si pentru cuvintele de apreciere, ne-am indreptat pasii spre casa, dar in cale ne era Manpstirea Dumbrava cu hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir. Manastirea Dumbrava poarta pecetea secolului XX, prin noutatea ei (1996-2002); fara a avea o traditie istorica, prin spatiile de adapost destinate copiilor si batranilor; dar este milenara prin rugaciunea multa si intensa care are loc in fiecare clipa si prin milostenia ei. Simfonia florala, estetica si frumusetea fiecarui coltisor din incinta manastirii te face sa exclami: Doamne, aici este un colt de rai! Preamarim pe Tatal cel din Ceruri ca ne-a invrednicit a vedea, a asculta, a canta, in acele locuri sfinte, pe unde nu am mai pasit, dar va indemnam si pe dumneavoastra, cititorii, sa o faceti. Prof. Maria Porumb dirijorul Corului Gloria Dei