Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870


Rusaliile

Iunie 2013

În a şaptea săptămână de după Paşti, apostolul Petru s-a adresat, la Ierusalim, unei mari mulţimi cu ocazia sărbătoririi culesului primelor fructe. Amploarea acestui act apologetic i-a determinat pe capii bisericii să includă ziua respectivă în calendarul marilor sărbători religioase. În aceeaşi perioadă, şi tot în partea orientală a Imperiului Roman, se celebrau Rosaliile, dedicate împodobirii mormintelor cu trandafiri ( lat. rosalia ). În timp, cele două sărbători s-au suprapus reciproc ( nu este o greşeală de formulare ), ponderea având-o, după zone, când una, când alta. Documente din secolul al optsprezecelea le atestă fie separat, fie în suprapunere. Din punct de vedere laic, timp de trei zile şi, uneori, o săptămână, Rusaliile transformau imensul spaţiu tracic în adevărate orgii florale, în defulări carnavaleşti care îngemănau cântecul de toate genurile cu genurile teatrului şi, mai ales, ale dansului. În această erupţie florală, Căluşul - asupra căruia vom reveni - , dans – ritual – ceremonial - spectacol, căruia Dimitrie Cantemir i-a întocmit în Descriptio Moldaviae prima micromonografie, ocupa un loc cu totul special. Căluşul Respectarea sărbătoririi Rusaliilor este vegheată şi apărată de zânele numite, zonal, rusalii, iele, vântoasele, dânsele, vârtecuşuri de vânt, cele sfinte etc., care pedepseau, prin pocire fizică şi psihică, pe cei care profanau prin muncă zilele oprite. Vindecarea reclama descântece, cetanii la biserică şi, mai ales, prezenţa dansului căluşarilor. Monografii ale freneticului dans ritual – ceremonial – spectacol acoperă deja mii de pagini. Regulamentul acestuia era de o rigurozitate excesivă, admiţând şi moartea, în rândul practicilor, ca posibil final al înfruntării dintre cete. Uluiesc ( pe cei de azi ) drastica organizare, distribuirea şi ierarhizarea rolurilor, obligaţiile asumate sub straşnic jurământ, vestimentaţia, recuzita ( neapărat pelin şi usturoi puse într-un steag înalt ), forţa de autosugestie şi hipnoză până la transa violentă, ritualul dansului propriu-zis în jurul bolnavului. Numai căluşarii – numiţi aşa şi din cauză că dansul aducea cu un galop sălbatic de stranie frumuseţe – puteau alunga răul. Ce-a mai rămas? Un dans de o virtuozitate deosebită care, alături de Doină şi Mioriţă, duce în lume românescul. Căluşerul Transilvan Aria Căluşului era, în variante conţinutive nesemnificative, toată ţara. Din marele areal, trebuie totuşi să desprindem zonele căluşarilor căluşeri din Transilvania. Potrivit datelor profesorului Mihai Pop, la 13 iunie 1885, din îndemnul lui George Bariţ, Ştefan Emilian şi Iacob Mureşan i - au adus la Braşov pe Ion Căluşeriu şi pe Simion Ciugudeanu din Arieş şi, pe baza dansului acestora, au creat Căluşerul de sorginte quasi-cărturărească, desprins din Căluşul tradiţional şi înapoiat satelor în noua formă. Dacă semnificaţia de rit s-a pierdut, cea de ceremonial a căpătat noi valenţe, conferind dansului rangul de simbol naţional nelipsit – alături de Românul - la marile manifestări culturale româneşti. Înainte de primul război mondial, sălăjenii ( îl amintesc pe Gheorghe Paţiu din Cernuc, staroste de căluşeri) îl dansau, purtând pe piept diagonale tricolore. Dincolo de dansul propriu-zis, transilvănenii au transformat Căluşerul şi Românul în embleme şi drapele ale fiinţei naţionale. (Din vol. Încrustaţii de Ştefan Goanţă)