Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Cronica literara - Aparitii editoriale


Inocenții,  Ioana Pârvulescu

Inocenții, Ioana Pârvulescu


Martie 2017


Autor: Carmen Ardelean



Cât de mult reușește o copertă să reproducă „desenul din covor” al unei cărți e greu de cuantificat. O excepție ar fi însă volumul „Inocenții”, semnat de Ioana Pârvulescu, în cazul căruia simbolurile cromatice sau geometrice ne poartă spre vremea în care învățam „Să țesem frumos” sau ne exersam abilitățile de constructori, cu uzatele piese de lego, creând, imaginând lumi. Nici alternarea literelor de tipar (ale oamenilor „mari”) cu cele stângace, căutat caligrafice, de mână, n-aș crede că e întâmplătoare. Și dacă în urmă cu doi ani autoarea, cunoscut și titrat cadru universitar bucureștean, își exersa discursul liric, „cuvintele inocente” în volumul „Cum continuă povestea”, exercițiul pe care îl propune în citeste tot [...]

Herina – refuz la memoria vechiului imperiu

Herina – refuz la memoria vechiului imperiu


Martie 2017


Autor: Monica D. Cândea



Titlul exotic al ultimei cărți a lui Marian Ilea, apărută la Editura Cartea Românească, 2016, pare a te transporta în universul fascinant al unei ființe feminine care ți-ar aminti, paronimic, de miticele erinii. Dar, așa cum ne-o va demonstra narațiunea, Herina e doar un topos similireal care concentrează în el parfumul de altădată al Imperiului Austro-Ungar, dar și ceva din Cacania utopică a lui Robert Musil. Originar din Maramureșul istoric, mai exact din Ieud, autorul a cunoscut încă din copilărie ecourile dominației imperiale în acest spațiu al întâlnirii și simbiozei dintre etnii și civilizații. O altă sursă biografică a cărții o constituie și relațiile profesionale stabilite cu televiziunea națională din Ucraina, sediul regiona citeste tot [...]

Zboruri adolescentine*

Zboruri adolescentine*


Martie 2017


Autor: Marcel Lucaciu



Viaţa trece ca o vacanţă şcolară, zilele şi nopţile aştern flori de cuc la tâmple, iar timpul nostru (al tuturor!) se scurge, pe nesimţite, precum nisipul printre degete... Au trecut, astfel, mulţi ani tineri şi frumoşi, de când, în primăvara lui 1996, Iuliu Suciu, profesorul de limba şi literatura română şi mentorul Cenaclului literar „Silvania”, lua iniţiativa înfiinţării Concursului judeţean de creaţie literară pentru elevi. Cele mai izbutite creaţii aveau să fie premiate şi publicate, într-o primă antologie de versuri şi proză intitulată, simbolic, Zbor (Editura Silvania, Zalău, 2002). Adresat elevilor din liceele sălăjene, Concursul s-a desfăşurat, de atunci, anual, cu sprijinul Casei de Cultură a Sindicatelor Zalău, al citeste tot [...]

Morfologia stărilor

Morfologia stărilor


Martie 2017


Autor: Imelda Chinţa



Sedativ este volumul semnat de Adi Filimon, apărut la Editura Paralela 45, în Colecţia Qpoem, Piteşti, 2016. Autoarea s-a născut la 20 mai 1965, în Ghelari, judeţul Hunedoara şi este absolventă a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. Debutează în 2013 cu volumul de poeme Spaimele, iar în 2015 îi apare volumul Ştefia la Editura Vinea. Într-un interviu acordat Hristinei Doroftei în care autoarea este provocată să se confeseze, Adi Filimon îşi încadrează poemele în direcţia neomodernistă, mizând pe o revenire a lirismului în propria matcă, pe sinceritatea şi naturaleţea mărturisirii: „La mine expresivitatea poetică e culoare şi esenţă, e extaz şi resemnare, sugestie, rafinament, jocuri de limbaj, duioşie şi ironie citeste tot [...]

Dialog între debutanţi şi… rezistenţa junimistă

Dialog între debutanţi şi… rezistenţa junimistă


Martie 2017


Autor: Viorel Mureşan



În alte câteva rânduri, în ultimii ani, am mai comentat în aceste coloane reeditarea unor volume de debut, colectiv sau individual, aparţinând cred că exclusiv generaţiei optzeciste. Mi se pare fascinant ca, după mai bine de trei decenii, să mă aplec astăzi asupra unei cărţi ce face parte dintre debuturile de răsunet de mai an: Lucian Vasiliu, Mono-Monada, Editura Charmides, Bistriţa, 2014. Pe pagina de titlu se află următoarea notă, cât se poate de lămuritoare: „Ediţia a II-a, definitivă, cu â (cum scria tatăl meu, interbelic preot de ţară), cu adaos un selectiv dosar de presă. Prima ediţie a apărut în urmă cu 33 de ani (Iaşi, Junimea, 1981)”. Pentru o mai nimerită înţelegere a poeziei sale, s-ar cuveni să ştim şi câteva date ale C citeste tot [...]

„Pietre din potop” – terapie intensivă pentru poezia contemporană

„Pietre din potop” – terapie intensivă pentru poezia contemporană


Martie 2017


Autor: Ciprian Chirvasiu



Deşi, de peste o jumătate de veac, scrie şi-n somn, Nicolae Scheianu este unul dintre marii poeţi români care publică extrem de rar între coperte. Şi ştie cu exactitate ce face. Nu din timiditatea care-l caracterizează refuză el să intre în sângeroasele, azi, arene literare, ci – ca bătrân prieten şi discipol al său, cunosc asta! – dintr-o responsabilitate enormă, deopotrivă aristocratică şi înnăscută, faţă de textul poetic, pe care eu nu am întâlnit-o până acum la niciun autor! Şi nu neapărat spre a-i bijuteri îndelung sonurile şi sintaxele, spre a-l„unge” şi şlefui, ci pentru a-l lăsa să galopeze liber, să crească în pustele sociale, să se matureze/maturizeze natural, să dea singur cu creştetul de pragurile de sus ale perc citeste tot [...]

Caleidoscop liric*

Caleidoscop liric*


Februarie 2017


Autor: Imelda Chinţa



Volumul Jocul de-a anotimpurile a fost desemnat câştigătorul celei de-a doua ediţii a Concursului de Debut, secţiunea poezie, desfăşurat în cadrul Zilelor Caiete Silvane, martie, 2016, eveniment organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Autoarea, Voichiţa Lung, s-a născut la Bădăcin, judeţul Sălaj, în iunie, 1960 şi a studiat la Liceul Pedagogic Zalău, iar în anul 1984 a absolvit cursurile Universităţii Babeş-Bolyai (Cluj-Napoca), Facultatea de Filologie, fiind licenţiată la specializarea română-franceză. Profesoară la Colegiul Naţional „Silvania” – Zalău, este o prezenţă discretă în spaţiul literar contemporan. Voichiţa Lung se distinge prin rafinament, sensibilitate, profunzime şi o trăire efervesc citeste tot [...]

Amintiri solitare

Amintiri solitare


Februarie 2017


Autor: Marcel Lucaciu



Într-o lume ce îşi pulverizează, constant, valorile, există tot mai puţini scriitori a căror viaţă tumultuoasă se contopeşte, armonios, cu propria lor creaţie, iar complexitatea trăirilor profunde se conjugă, firesc, cu diversitatea genurilor literare abordate.  Absolvent al Liceului de Muzică şi al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, secţia vioară (1968-1972), Radu Ţuculescu a preferat să lucreze în calitate de redactor la Radio Cluj (1972-1985) şi a devenit violonist, la Filarmonica de Stat din oraşul de pe malurile Someşului (1985-1989), abia după ce respectivul post de radio a fost desfiinţat prin grija părintească a celebrului PCR (1985). După 1990, şi-a reluat activitatea în mass-media, fiind redactor şi realiz citeste tot [...]

Un scriitor împlinit

Un scriitor împlinit


Februarie 2017


Autor: Menuţ Maximinian



Câţi dintre scriitori au şansa de a avea un biograf care să aibă grijă ca opera lor să fie aşezată pe raftul meritat al literaturii române? Pavel Dan poate fi considerat din acest punct de vedere un norocos, deoarece are, de acum, prin apariţia Bibliografiei, o panoramă complexă asupra creaţiei sale şi a impactului acesteia asupra specialiştilor şi a cititorilor. Un nume stă în spatele acestor izbânzi care îl reaşază pe scriitor în rândul prozatorilor. Este vorba de Aurel Podaru care, iată, a reuşit să pună în ordine, cu o muncă deloc uşoară, opera înaintaşului său. Ediţia Opere, apărută în trei volume în condiţii de lux la Editura Eikon în 2012, a fost bine primită de critica de specialitate. Ea beneficiază şi de un studiu introdu citeste tot [...]

Maria V. Croitoru sau rostul literaturii pentru copii

Maria V. Croitoru sau rostul literaturii pentru copii


Februarie 2017


Autor: Tudor Nedelcea



Se mai vehiculează încă ideea că literatura pentru copii este un gen minor, scrisă cu uşurinţă, pentru că micii cititori nu şi-au format gustul estetic şi critic al textului. Se uită faptul că astfel de scrieri au practicat şi scriitorii noştri clasici, începând cu Eminescu, Slavici, Creangă şi I.L. Caragiale, Al. I. Odobescu, continuând cu Barbu Delavrancea, I. Agârbiceanu, Emil Gârleanu, El. Farago, Victor Eftimiu, Brătescu-Voineşti etc., până la cei contemporani cu noi. Sau scriitori străini (fraţii Grimm, Andersen, Perrault, Malot, Deföe etc.), care s-au impus în literatura universală. Sau ce putem zice de Micul Prinţ a lui Antoine de Saint-Exupèry, un basm care a reuşit să redefinească sensul iubirii şi al prieteniei mai mult decât un citeste tot [...]

A trăi la firul ierbii

A trăi la firul ierbii


Februarie 2017


Autor: Carmen Ardelean



Cexina Catapuxina, Matei Florian Cu un text escortă care poate dezarma prin cunoscutul pre-text, aproape demonetizat, al manuscrisului găsit/primit de autor, romanul publicat de Matei Florian, la Editura Polirom, în 2016, e deopotrivă contrariant și de magnetizant, asemenea titlului. Încărcat de valențe mistice, rostit de personaj ca o formulă magică, titlul e, la origini, așa cum mărturisea autorul la o lansare de carte în Sibiu, o sintagmă-imprecație, o sudalmă rostită, în copilăria lui, de bunică, în momentele de tensiune. Intervenția autorului nu a evidențiat însă doar mecanismele interioare ale cărții, obsesii tematice, legătura dintre literatură și muzică sau între autor și entomologie, ci a trădat un aspect important: că Matei citeste tot [...]

Florin Horvath, Umbrele nevăzutului

Florin Horvath, Umbrele nevăzutului


Februarie 2017


Autor: Maria Vaida



Scriitorul Florin Horvath fascinează cititorii de câțiva ani prin romanele sale istorice excelente, cu temă filosofică sau religioasă: Umbrele Nevăzutului (2015), De la Zalmoxis la Sarmizegetusa (2016), Vecernie la amiază (2013), Un templier la Sarmizegetusa (2008) ș.a. În comparație cu bestseller-urile din alte părți ale lumii, dezavantajul său este doar limba în care sunt scrise; altfel, cărțile sale pot sta alături de ale altor scriitori contemporani din literatura universală și mă gândesc la Baricco, Waltari, Clavell. Succesul ar fi asigurat prin traduceri în alte limbi de circulație internațională, ce s-ar cuveni unui Cavaler Mare Ofițer al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, așa cum este romancierul Florin Horvath, zălăuanul citeste tot [...]

Marina Cușa,  Grădina japoneză,  Ed. Ex Ponto, Constanța, 2017

Marina Cușa, Grădina japoneză, Ed. Ex Ponto, Constanța, 2017


Ianuarie 2017


Autor: Iulian Dămăcuș



În doctrina Zen, poemul în formă fixă, haiku redă existenţa în desfăşurarea ei irepetabilă şi revelatoare. La fel ca în sumi şi în haiku, multiplicitatea cosmică, experienţa şi conştiinţa se manifestă în semnificaţia pură, datorită faptului că refuză antropocentrizarea. Eternitatea are preţul unei clipe, ca în cunoscutul tristih al lui Matsuo Bashō: „Furu ike ya/ kawazu tobi komu/ mizu no oto”. „Spiritul nipon – scria Mircea Muthu – surprinde scurtcircuitarea, arcul voltaic dintre Subiect şi Obiect în acelaşi timp suspendându-l, atemporalizându-l în semnul iconic/lingvistic, aşa cum procedase Hokusai ilustrând haiku”. Azi, în multe ţări, prin reviste şi antologii apar numeroase creaţii specifice acestui gen de poezie, păst citeste tot [...]

Confesiuni poetice

Confesiuni poetice


Ianuarie 2017


Autor: Imelda Chinţa



Peregrin spre... Dincolo este volumul semnat de Gheorghe Pop, apărut la Editura Eurotip din Baia Mare. Preotul maramureşean scrie o poezie cu valenţe existenţialiste, un lirism confesiv, o poezie ce explorează firescul, transcendentul. Este, în esenţă, o poetică a căutării, deopotrivă a fiinţării, poetul experimentând versul cuminte, aşezat, ce glisează între registre distincte. Predomină, în prezentul op, atât nota clasică, prin respectarea, pe alocuri, a structurii, cât şi nota romantică, întregul discurs fuzionând cu construcţia modernă, expresionistă. Temele prezentului volum sunt cea a identităţii, a căutării interioare, a morţii, dar şi a timpului perceput ca efemeritate. Scrisul realizează joncţiunea între sine şi propria conştii citeste tot [...]

Iubiri cucernice

Iubiri cucernice


Ianuarie 2017


Autor: Marcel Lucaciu



Poezia este un cântec şoptit, o rarisimă stare de graţie dată de flacăra sacră, de fluxul şi refluxul amintirilor târzii sau, poate mai curând, de bătăile unei inimi veşnic asediate de nostalgia paradisului pierdut.  Sub semnul nostalgiei şi, mai ales, al evlaviei, stau majoritatea poemelor Silviei Bodea Sălăjan, poeme incluse în recentul volum Limita umbrei (Editura Palimpsest, Bucureşti, 2016). De altfel, filonul religios al versurilor se lasă întrezărit odată cu titlul multora dintre apariţiile sale editoriale (În căutarea Graalului, 2002; Talanţi risipiţi, 2004; Chivot jefuit, 2008; Suburbiile şarpelui, 2011; Primejdia tăcerii, 2013; Pelerin la poarta cerului, 2014).  Într-o manieră tradiţionalistă, poeta evocă scene biblice citeste tot [...]

Cronicar şi trestie gânditoare

Cronicar şi trestie gânditoare


Ianuarie 2017


Autor: Viorel Mureşan



Fenomen de tot rar în poezia română actuală, dar şi în poezie în general, ca un autor să-şi hrănească imaginarul, fără a lăsa impresia că forţează în vreun fel nota, cu „evenimente” din timpul diluviului veterotestamentar. Nicolae Scheianu preia/prelucrează semnificaţia simbolică a potopului, aceea de cataclism fortuit şi regenerator, prefigurare a mântuirii prin taina botezului: „Am coborât deodată cu norii/ printre muri şi aluni/ la apa Potopului/ cu un gest – ca al apostolilor/ am despicat perdeaua/ de sălcii şi răchite/ şi m-am prăvălit în apele lui/ pe care pluteau/ petale uscate de măr/ şi-atâtea vremuri/ în care n-am fost/ cu-atâtea umbre pe care/ nu le voi vedea// am putea rămâne aici/ pe malurile lui între singurătăţ citeste tot [...]

Marcel Lucaciu – Floreta de exerciţiu*

Marcel Lucaciu – Floreta de exerciţiu*


Ianuarie 2017


Autor: Carmen Ardelean



Reunind, într-o variantă revizuită, volumele de versuri Scrisori către Isolda (1995), Poemul care a împuşcat metafora (2000) şi Flori de cuc (2015), antologia de faţă nu e doar o „oglindă purtată pe marginea drumului” creaţiei autorului care a rotunjit, în dreptul său, o jumătate de secol, ci, mai cu seamă, o dovadă incontestabilă a faptului că Marcel Lucaciu e, de mai bine de două decenii, un asiduu creator al unui breviar de ontopo(i)etică. Cu un titlu simbolic, preluat de la un poem din chiar primul volum, floreta de exerciţiu demonstrează, la o lectură atentă, că parcursul liric al autorului a fost fundamentat apolinic (în sensul conferit de Nietzsche, de atitudine meditativă), discret orchestrat şi cu surprinzătoare irizări alterna citeste tot [...]

Ştefan Goanţă,  „Patul de zăpadă”. Valenţe interpretative

Ştefan Goanţă, „Patul de zăpadă”. Valenţe interpretative


Decembrie 2016


Autor: Irina Ciama



Plasat istoric totuşi, într-o realitate bine cunoscută, romanul valorifică experienţa de viaţă a autorului, care a petrecut mai mulţi ani în Oltenia şi în Sălaj şi a studiat specificul comunităţilor din acele zone. Muntele Mare aparţine unei topografii reale, există în realitate în Munţii Apuseni. Acest munte devine simbolul unei comunităţi sociale care nu cedează utopiei, se retrage într-o zonă mai puţin accesibilă, trăind într-o comuniune strânsă cu natura şi cu miturile locului, așadar cu tradiţiile, obiceiurile şi cu formele de viaţă specifice păstoritului.  Conţinutul de idei face din Patul de zăpadă un roman-parabolă, dar, în acelaşi timp, este şi un roman etnografic care prezintă lupta dintre două lumi: lupta dintre citeste tot [...]

Aurel Podaru, Baladă pentru şcoala de tractorişti*

Aurel Podaru, Baladă pentru şcoala de tractorişti*


Decembrie 2016


Autor: Iulian Dămăcuș



Aurel Podaru a debutat cu proză scurtă şi, după vreo patru cărţi ale genului, a trecut brusc pe istorie literară, unde s-a remarcat cu splendida ediţie critică integrală a operei lui Pavel Dan, marele său consătean, lucrare la care avea să mai adauge, ulterior, şi Bibliografia acestui scriitor al Câmpiei Transilvane. Bine primite de critica literară, a cules de pe urma acestor patru tomuri vreo 25 de recenzii şi cronici literare, apărute aproape toate în reviste ale USR sau sub egida acesteia. Ca după toate acestea, să ne surprindă din nou, acum cu un poem amplu a cărui poveste o putem rezuma în câteva cuvinte… După trei ani de producţie în agricultură, tânărul inginer devenit, peste noapte, profesor (schimbând pentru prima oară, vorba poetul citeste tot [...]

Caleidoscop dramatic

Caleidoscop dramatic


Decembrie 2016


Autor: Marcel Lucaciu



A căuta, mereu, adevărul, cercetând cu o privire pătrunzătoare şi întorcând pe toate feţele rostul provizoriei noastre existenţe în amalgamul social, politic şi cultural al (e)ternei tranziţii, e o întreprindere anevoioasă care poate genera deopotrivă satisfacţii şi insatisfacţii spirituale. În esenţă, este ceea ce face Daniel Săuca, de aproape două decenii, fie în volumele sale de versuri (Gândacul cu cinci pene roz, Editura Caiete Silvane, Zalău, 1999; Cartierul vestic al iadului, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009; Clopotele raiului, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012), fie în cărţile (nu puţine la număr!) ce vizează domeniul publicisticii; o publicistică bântuită de nelinişti existenţiale, reflecţii joviale, ironii amare şi melancolii t citeste tot [...]

Părerea mea*

Părerea mea*


Decembrie 2016


Autor: Carmen Ardelean



Dacă ne-am întreba ce fel de spirit e Daniel Săuca, răspunsul ar fi: cu siguranţă, unul dubitativ. Fără îndoială, muzicienii ar considera că suntem în faţa unui autentic contrapunct. Filosofic vorbind, am certitudinea că e o reprezentare „cu faţă umană” a dialecticii.   Destul de probabil că, dacă voi continua în felul acesta, voi scrie, din nou, „Polifonii interioare în tempo wordissimo”, mai ales că autorul e tot „La centru, prin nord-vest”. Text actual, chiar dacă „vremurile” şi textele lui Daniel Săuca sunt altele. Sau doar textele. Ba şi pre-textele. Înclinăm să credem că actual e şi un titlu precum „România mea nu mai există”. Poate (şi) din acest motiv editorialistul nu crede până nu cercetează. Ba c citeste tot [...]

Melosul singurătăţii

Melosul singurătăţii


Decembrie 2016


Autor: Imelda Chinţa



Ca frunza-n vânt este un roman sub semnătura Doinei Popa, apărut la Editura Junimea, Iaşi, 2016. Autoarea debutează editorial cu romanul Apelul de seară, 1985, continuând în 1998 cu volumul Sfântă tinereţe, iar în 2001 cu Dragostea vine de-a valma. Pentru Himera cu sfetnic aprins, autoarea a fost recompensată cu premiul „Dumitru Pricop”, oferit de Asociaţia „Renaşterea Râmniceană” şi Editura Rafet din Buzău, în 2013. Doina Popa readuce în prim-plan romanul analitic de factură psihologică, experimentat în perioada interbelică de Hortensia Papadat-Bengescu şi reconstituie perioada anilor 1980, remarcându-se printr-o vitalitate a ritmului, prin redarea autentică a unor stări şi prin pulsul vieţii. Ceea ce atrage atenţie este geometria scrii citeste tot [...]

Despre un proiect de estetizare a lumii

Despre un proiect de estetizare a lumii


Decembrie 2016


Autor: Viorel Mureşan



Anul aniversar Coşbuc, 2016, marcând 30 de luştri de la naşterea poetului, a fost prilej de reeditare a câtorva dintre studiile ce i-au fost consacrate în ultima jumătate de secol. Între acestea, un loc privilegiat îl ocupă cartea lui Andrei Bodiu, George Coşbuc, monografie, antologie, receptare critică, ediţia a II-a, cuvânt înainte de Adrian Lăcătuş, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016. Publicată iniţial la Editura Aula, 2002, cu titlul George Coşbuc – monografie, lucrarea e parte dintr-o serie de studii monografice consacrate de autor unor poeţi ilustrând modernismul (Ion Barbu – monografie, Editura Aula, 2005) şi postmodernismul (Mircea Cărtărescu – monografie, Editura Aula, 2000). Cele trei cercetări dovedesc nu numai o bogată d citeste tot [...]

Cutia cu poezii

Cutia cu poezii


Noiembrie 2016


Autor: Menuţ Maximinian



Un debut, în volum, târziu, dar nu tardiv. La mai bine de 30 de ani după publicarea primelor poezii în Suplimentul Literar al ziarului „Scânteia”. Apoi, pauză. Deşi acum vedem că, de fapt, în tot acest timp, atelierul de creaţie al poetului nu a fost închis, deşi nu a mai publicat absolut nimic.  Maria Pop Ujică recompune, prin volumul „Sub imperiul clipei”, apărut la Editura Charmides, atmosfera tumultoasă a vieţii omului aşezată în şase capitole şi ca un bonus, la final, 102 haiku-uri pe care le intitulează „Stenograme lirice”. Un jurnal în versuri. Pentru cartea apărută cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, poeta are o „reţetă” de necontestat: editor Gavril Ţărmure, grafică Marcel Lupşe, tr citeste tot [...]

Zbor descătușat

Zbor descătușat


Noiembrie 2016


Autor: Marcel Lucaciu



Într-o lume a formelor şi plat-formelor, a normelor seci şi rigide (uneori, goale de conţinut) supravieţuiesc, tot mai greu, libertatea artistului şi, implicit, libertatea spiritului pe care nici vremea şi nici vremurile nu le-au putut, vreodată, încorseta. Argeşean de origine (născut pe 24 februarie 1943, la Arefu, judeţul Argeş), dar cucerit şi imediat adoptat de Clujul marilor maeştri ai Filologiei de altădată (Mircea Zaciu, D.D. Draşoveanu, Ion Vlad, Octavian Şchiau, Dumitru Pop ş.a.), Horia Bădescu este un artist al condeiului, impetuos, consecvent şi pasionat de mai toate genurile literare. Palmaresul său este impresionant şi cuprinde peste treizeci de volume publicate, în ţară şi în străinătate, dintre care amintim: Marile Eleusii, C citeste tot [...]

Amor artis, ars moriendi

Amor artis, ars moriendi


Noiembrie 2016


Autor: Carmen Ardelean



„Crunții și inocenții”, Cristina Chițu O lectură de survolare a volumului „Crunții și inocenții” semnat de Cristina Chițu și apărut în acest an la editura bucureșteană Tracus Arte m-a trimis, instantaneu, la tipologiile conturate de Cosmin Perța în volumul „Introducere în fantasticul de interpretare”, căci cele cinci proze incluse în volum păreau să fie construite pe o osatură specifică fantasticului psihologic, celui absurd sau delirant, teoretizate în volumul anterior menționat. În ciuda „deturnărilor cititorului”, care produc „confuzie și relativizează discursul”, a suprapunerilor și a alternanțelor, a „izbucnirilor fantasticului” sau absurdului „în lumea verosimilă” și a halucinațiilor produse de substa citeste tot [...]

Șerpi carbonizați

Șerpi carbonizați


Noiembrie 2016


Autor: Alexandru Jurcan



Scriitorul George Stejar și-a admirat adesea cărțile în vitrinele tentante ale librăriilor. Prima etapă: fascinația. Autosatisfacția. Narcisism scriitoricesc. Etapa a doua: tristețea. Cărțile lui rămâneau tot acolo, neatinse de cititori. Luciditatea lui: un secol cretin, avid de material. Și totuși, trebuia făcut ceva. Poate o lansare, însă n-avea bani de cheltuit pe mâncare și băutură. I-a venit o idee cam bizară, dar hazlie. Să vadă dacă e cineva interesat de cărțile lui. S-a dus în parcul orașului și a lăsat o carte pe o bancă. Instalat strategic în spatele unui castan, a văzut cum doi tineri s-au așezat peste carte, sărutându-se focos. După plecarea lor, o doamnă gârbovită a luat cartea, continuându-și drumul. George, discr citeste tot [...]

Scena lumii versus lumea teatrului

Scena lumii versus lumea teatrului


Noiembrie 2016


Autor: Imelda Chinţa



Dramaturgia contemporană, asemenea poeziei, nu mai este subordonată tiparului originar, ceea ce nu exclude o regândire a genului cel puţin la fel de inedită. Ne confruntăm cu o demistificare şi în ceea ce priveşte scriitura. Textul se creează în contextul istoric, social, politic, cultural care l-a generat, determinând, aşadar, o scriitură autoreflexivă.  Flavius Lucăcel iese la rampă cu o asemenea piesă, intitulată sugestiv, Singurătatea pietrelor, o ediţie bilingvă româno-engleză, în traducerea Ioanei Sasu-Bolba, piesă nominalizată la Premiile UNITER, 2016 şi apărută la Editura Limes, acelaşi an. Binecunoscutul dramaturg clujean debutează în anul 2006 cu Trilogia spaţiului închis, volum urmat de Marţianul Telemah, 2008, Ceai de flut citeste tot [...]

„Copilul împăturit în mine ca o scrisoare”

„Copilul împăturit în mine ca o scrisoare”


Noiembrie 2016


Autor: Viorel Mureşan



Înainte să ţin în mână volumul ei de debut, Metonimiile morţii, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2015, Colecţia „Alexandru Muşina”, pe Ligia Dan am întâlnit-o, cred, în câteva rânduri, în coloanele revistei Vatra, mensualul târgumureşean mai degrabă parcimonios şi exigent cu creaţiile tinerilor, decât de o generozitate suspectă, întreţinută la destule alte periodice cu ştaif. La un titlu de sugestie eseistică, precum cel de faţă, corespunde o poezie extrem de cultivată, de un rafinament livresc, pe care persoana auctorială pare a-l controla discret. Aflăm din pagina de gardă că „Ligia Dan (Dimitriu) este câştigătoarea premiului pentru poezie al revistei Vatra, decernat în cadrul Concursului de Debut în Poezie «Alexandru Muşina», citeste tot [...]

Dreapta și necruțătoarea magistratură a timpului

Dreapta și necruțătoarea magistratură a timpului


Noiembrie 2016


Autor: Ion Vlad



Am citit, dragă Dumitru Radu Popescu, paginile tale călăuzite de înțelepciunea tragicilor greci, contemporanii noștri, recunoscînd inspirate eseuri semnate de tine, și ele legitimate de judecățile acestor pilduitori precursori ai timpului nostru. Am retrăit amintirea Munților Făgărașului, farmecul Avrigului lui Mircea Tomuș și (neapărat) miracolul unei prietenii întemeiate pe lecturile și pe neliniștile unei Istorii agitate, tulburi, trăite sau cercetate nu fără serioase dificultăți… Au fost anii tinereții noastre, ai amăgirilor și ai înfruntării unor evenimente grave, cu oameni incapabili, improvizați, și cu atît mai periculoși… Parcă ar fi nimerite versurile unui mare poet, atît de discret și de ignorat în același timp, fiind citeste tot [...]

Dans, glas, note pe portativ

Dans, glas, note pe portativ


Octombrie 2016


Autor: Iuliana Clima-Caraghin



Din „glasul viorii”, din „plânsul de flaut”, din „dragostea notelor/ pentru portativul nostalgic”, din „mâinele” care se unesc la nivelul pianului, din „baletul” de inimi şi de palme, din melodia însăşi a vieţii, un nou „stil de dans” se naşte: „Dansul poetic” al Vioricăi Băluţă. Şi cititorul descoperă astfel că doar prin dans şi poezie viaţa curge, tensiunea ielelor se dezlănţuie, sufletul liric se dezgoleşte şi seduce. În opera autoarei, timpul devine responsabil de drama existenţială, de destinul omenesc şi de sentimentul duratei care se stinge. Timpul devine muritor, iar dragostea pentru limba bătrânească, pentru manuscrise şi cărţi româneşti vechi nu face timpul să stea, ci doar „să vremuiască”: „ citeste tot [...]

Baricco și Gabriela

Baricco și Gabriela


Octombrie 2016


Autor: Alexandru Jurcan



Deodată mă gândesc la personajul feminin central din cartea Femeia de hârtie de Rabih Alameddine, adică Aaliya, o traducătoare de 72 de ani din Beirut. O viață dedicată transpunerilor, în manuscrise depozitate în toată casa. Un implicit și emoționant omagiu adus literaturii. Se scriu cronici despre cărțile apărute, fără a se pomeni numele celui ce a trudit la traducere. De ce cartea Mireasa tânără de Baricco mi-a transmis o magie totală, sosind în biblioteca mea ca o epifanie? Oare nu munca de traducere a Gabrielei Lungu a contribuit din plin la senzația de indicibil artistic? Cu siguranță, da! În carte se succed vocile auctoriale, ceea ce ar fi putut genera o confuzie jenantă. Dar, iată, câtă limpezime a transpunerii, fără să simțim a citeste tot [...]

Când cititul devine o meserie

Când cititul devine o meserie


Octombrie 2016


Autor: Menuţ Maximinian



Prozator, eseist, poet, autor de cronică de film, Radu-Ilarion Munteanu este unul dintre bloggerii cunoscuţi, semnându-se şi cu numele RIM. Biografia scriitorului este interesantă deoarece o bună perioadă a activat la Institutul de Cercetări Chimice din Bucureşti, iar apoi ca fizician la o unitate cu capital integral particular, specializat în cercetare, dezvoltare, omologare a produselor fito-sanitare. Vă veţi întreba ce are în comun un cercetător ştiinţific cu literatura? Foarte multe, mai ales că reuşeşte atât prin volumele pe care le publică, cât şi prin eseurile prezentate în diferite reviste să aducă în faţa cititorilor o altă abordare a feţelor literaturii. Cărţile lui de proză scurtă, jurnal, eseuri de cinematecă se remarcă pr citeste tot [...]

Cartea Sălajului din inimă a Mariei V. Croitoru

Cartea Sălajului din inimă a Mariei V. Croitoru


Octombrie 2016


Autor: Eugen Evu



(„Poveştile cu care mi-am adormit copiii”, Ed. Singur, 2016)   Din paradigma etnofolcloristică și a lexicologiei, expertizele Mariei V. Croitoru, transfigurate admirabil în „Povestirile Caterinei” (Editura Singur, 2015), probează și în cartea de față o vocație a scrisului cumva poliedric, româno-testamentar, util mai ales învățământului.  Imelda Chința observase această vocație, dinamică a regresiunii în spațiul mitic originar al poveștii... („Cărticica cu povești”, Ed. Eikon, 2010), iar editorul Editurii Inspirescu (Satu Mare, 2014) autenticitatea firescului de a exprima lumi imaginare... Am adăuga unicitatea vizionară a venerabilei autoare. Semnificația originii – a Sălajului – este a paideumei natale, ul citeste tot [...]

Metamorfozele sângelui

Metamorfozele sângelui


Octombrie 2016


Autor: Marcel Lucaciu



Există două mari categorii de poeţi. Unii care au gheaţa în suflet şi revarsă asupra bieţilor cititori un potop de cuvinte şi de stări înceţoşate, fiind convinşi că Poezia a rupt de mult orice legătură cu inspiraţia, că ea ţine doar de „uzul raţiunii” şi de „facultatea catârului” (încăpăţânarea). Alţii care, dimpotrivă, au focul în inimă şi revarsă asupra cititorilor lumina acestuia, în cuvinte simple şi puţine, considerând că Poezia n-a încetat să fie o frumoasă risipă de sentimente, un cântec şoptit al sângelui şi că nu pot să scrie decât în acele rare momente de graţie, când Muzele îi vizitează. Membră a Cenaclului Literar „Ioan Burnar” din Baia Mare şi autoare, până acum, a trei volume de versuri citeste tot [...]

Revizuirea avangardei

Revizuirea avangardei


Octombrie 2016


Autor: Imelda Chinţa



Gheorghe Glodeanu este un reputat critic şi istoric literar, membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj-Napoca, autor a numeroase studii şi cercetări din sfera literaturii, multe premiate la diferitele concursuri de specialitate. Ceea ce surprinde este caracterul prolific al operei, vitalitatea, deopotrivă acribia criticului sătmărean, devenit o voce importantă a sfârşitului de secol XX şi începutul celui de-al XXI-lea.  Prezentul volum, Patru prozatori de avangardă, este cel puţin o surpriză, o ediţie bilingvă româno-spaniolă, apărută la Editura Pim, Iaşi, 2016. Studiul aduce în prim-plan patru scriitori aparţinând avangardei româneşti, Urmuz, Grigore Cugler, Marcel Avramescu şi Max Blecher, completând astfel cercetările realizate până citeste tot [...]

Versul care construiește eternul acum

Versul care construiește eternul acum


Octombrie 2016


Autor: Carmen Ardelean



Gata, Niciodată, Acum  de Radu Nedescu                                                               O analiză a volumului de poeme „Gata, Niciodată, Acum”, semnat de Radu Nedescu implică, în mod necesar, o abordare din perspectiva biografismului, ca manieră de analiză literară. Scris la vârsta de 14 ani, de un adolescent care mărturisea, în 30 septembrie 2016, în biblioteca Liceului Pedagogic „Gh. Șincai” Zalău, că ar fi vrut să scrie proză la acea vârstă, dacă nu ar fi trebuit să-și folosească timpul pentru pregătirea evaluării naționale, volumul de versuri e, am putea spune, o reprezentare a unei etape a existenței care a marcat, iremediabil, destinul, parcursul tânărului autor. O etapă citeste tot [...]

O colecţie cu personaje de epocă

O colecţie cu personaje de epocă


Octombrie 2016


Autor: Viorel Mureşan



„Acest volum reprezintă un întârziat debut editorial, ca o nostalgică întoarcere la prima iubire”, aşa sună ultima propoziţie dintr-o laconică înfăţişare a autorului, imprimată pe manşeta copertei din stânga a cărţii de proză scurtă Noi nu mergem la război, de Ioan V. Moldovan, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca 2016. Cel care semnează aceste pagini are şi un trecut sălăjean ce depăşeşte binişor un deceniu, umplând adesea serile de cenaclu de odinioară cu încercările lui literare. Chiar mare parte din subiectele scurtelor naraţiuni s-au pritocit aici. Dacă acesta ar fi un volum de reportaje, nu ne-am sfii a spune că cele din carte sunt realităţi pe lângă care şi noi am trecut. Dar, cum stau lucrurile în genul acesta de proză, citeste tot [...]

Patru dintr-o lovitură

Patru dintr-o lovitură


August 2016


Autor: Menuţ Maximinian



Dacă ar fi să facem un joc de cuvinte cu titlurile celor patru cărţi lansate de Elena M. Cîmpan, acesta ar fi: „Deschidem jurnalul lăcrămioarelor din tren”. Patru cărţi care pe cât de surprinzătoare sunt în modul de construcţie, pe atât de variată este tematica. De altfel, suntem obişnuiţi ca scriitoarea să aducă de fiecare dată în faţa noastră proiecte inedite, care nu seamănă unul cu altul. Cărţile, apărute de curând la Editura Karuna, vin să confirme acest lucru. În volumul „Lăcrămioare de zăpadă”, ne întâlnim cu 86 de poezii, în care tematica variată surprinde trăirile poetului ce-şi aşază gândurile pe albul zăpezii. De altfel, lumina este cea care răzbate din aceste versuri în care păsările cerului deschid fer citeste tot [...]

Traficant de iluzii

Traficant de iluzii


August 2016


Autor: Menuţ Maximinian



Ce bine ar fi dacă ne-am putea vinde iluziile şi doar pe câţiva bănuţi. Ce bine ar fi dacă visele s-ar împlini de fiecare dată. Sorin Lucaci este unul dintre poeţii care şi-a câştigat un loc în breaslă prin poezia sa ce oglindeşte cotidianul în care haosul pune uneori stăpânire peste lumină. Volumul „Victime colaterale – Jurnalul unui traficant de iluzii”, apărut la Editura Integral, cu o Prefaţă de Dan Silviu Boerescu, aduce în faţa cititorilor versuri ce pornesc de la tema mereu valabilă a dragostei, răsfirându-şi apoi ramurile spre alte subiecte: „Te-am iubit aşa cum un zeţar îşi iubeşte literele/ pe care le culege noapte de noapte/ te-am iubit ca un camionagiu în spatele depozitului/ de haine second hand”.  De altfel, ima citeste tot [...]

Catharsisul senectuții

Catharsisul senectuții


August 2016


Autor: Carmen Ardelean



Cornel George Popa, Cei care mor și cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar Publicist, prozator, dramaturg și eseist, câștigător al Premiului pentru debut „Liviu Rebreanu” cu volumul Cincizeci și șase de blitzuri și alte chestii, Institutul European, 1992 și al Premiului UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului, Viața mea sexuală, Unitext, 2005, Cornel George Popa alege să vorbească, în cel mai recent roman, Cei care mor și cei care vor muri, Editura Polirom, Colecția „Ego.Proză”, despre ceea ce am putea numi catharsisul senectuții. Temă des abordată, moartea e surprinsă aici dintr-o perspectivă relativ inedită, a unui septuagenar care, dărâmat de moartea soției, singurul reper al existenței sale, reușește să citeste tot [...]

Trecutul roșu

Trecutul roșu


August 2016


Autor: Marcel Lucaciu



Atmosfera sufocantă din vremea regimului ceauşist, interminabilele cozi la alimente, marile defilări înflăcărate, limbajul de lemn şi, mai ales, interzicerea libertăţii de exprimare i-au determinat pe mulţi dintre scriitorii români să aleagă calea exilului. E greu să trăieşti în limba română, într-o ţară străină, fie ea şi America... Norman Manea a împlinit, recent, 80 de ani şi este doar unul dintre aceşti scriitori. Originar din Burdujeni, a absolvit Liceul „Ştefan cel Mare” la Suceava (1954) şi, ulterior, Institutul de Construcţii din Bucureşti, Facultatea de Hidrotehnică (1959). În 1974, a renunţat la profesia de inginer hidrotehnician şi s-a dedicat, exclusiv, scrisului. A debutat, sub girul lui Miron Radu Paraschivescu, în 1 citeste tot [...]

„Cărţile nu sunt ca oamenii”

„Cărţile nu sunt ca oamenii”


August 2016


Autor: Imelda Chinţa



Kathryn Erskine este o scriitoare americană mai puţin prezentă şi cunoscută în spaţiul cultural românesc. Traducerea volumului Pasăre cântătoare îi aparţine Iuliei Pomagă şi apare în colecţia Youngart al Grupului Editorial Art, Bucureşti, 2016. Autoarea romanului este stabilită în Virginia, iar timp de cincisprezece ani, înainte să se dedice celei mai mari pasiuni ale sale, scrisul, a practicat avocatura. A publicat din momentul debutului cinci cărţi dedicate copiilor şi adolescenţilor, iar prezentul volum, Pasăre cântătoare, i-a adus importante premii, printre care nominalizăm prestigiosul National Book Award, fiind de asemenea catalogată drept cea mai interesantă şi sensibilă scriitoare a segmentului de vârstă menţionat.  Cartea se citeste tot [...]

Sânge de nisip

Sânge de nisip


August 2016


Autor: Constantin Cubleşan



De un dramatism aparte, poezia contemplativă a Elenei Cărăușan (Sânge de nisip, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016) se naște dintr-o investigare spectrală a propriului trup („Am trupul slăbit de întrebări”), pe de-o parte, iar, pe de alta, din trăirea pură, oarecum tactilă, a contactului emoțional cu elementele primordiale ale naturii („Pășesc desculță/ prin roua unei dimineți obișnuite”). Această plonjare afectivă în universul propriilor trăiri duce la o lirică de rezonanțe metafizice: „Am plecat din mine,/ cer deasupra, cer sub picioare…/ Arată-mi drumul/ unde cuvintele suntem noi/ ziduri ridicate-n mister,/ umbre de îngeri goi/ și în noi,/ o oglindă în cer” (Oglindă în cer).  Principiul care e prezent pretuti citeste tot [...]

Expresionismul sfârtecat

Expresionismul sfârtecat


August 2016


Autor: Viorel Mureşan



Nimic mai puţin sofisticat la un poet decât o poezie care dă, la o lectură atentă, acea disponibilitate de a capta din datele realului întreg fluxul de corespondenţe poetice. Acest sentiment îl avem la contactul cu Sânge de nisip, cea de-a treia carte de versuri a Elenei Cărăuşan, apărută la Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016. Volumul e însoţit, începând cu coperta, de 14 ilustraţii de Ioan Marchiş, artist vizual la care monumentalul se ascunde în forme şi linii dureros împreunate peste câte o extază în faţa întâlnirii cu transcendentul. Pe post de prefaţă, un text semnat de Ion Mureşan are darul să ne îndemne a citi o poezie autentică: „Acum vreo doi ani, la Tabăra de literatură de la Ocoliş, mi-a fost dat să ascult în una citeste tot [...]

Un volum percutant

Un volum percutant


August 2016


Autor: Victor Cubleşan



Autobiografia și biografia au fost pesemne cele mai prizate apariții editoriale în România anilor `90. Acest gen de frontieră a depășit, timp de o decadă, romanul, proza scurtă, dramaturgia și poezia. Revenirea în prim-planul interesului critic, dar și în topul preferințelor de lectură a prozei „pur-sânge” în anii 2000 nu a însemnat un triumf al ficționalului, ci, mai degrabă o rafinare a mijloacelor artistice, materialul (auto)biografic fiind acum fructificat ca sursă principală pentru un număr impresionant de volume în care ficționalul e mai mult o încercare de recuperare a trecutului imediat. Ioan V. Moldovan propune un exercițiu similar în Noi nu mergem la război, volum care reunește, sub forma unor povestiri, un caleidoscop de întâmplă citeste tot [...]

Amelioratorii de gust ai copilăriei

Amelioratorii de gust ai copilăriei


Iunie 2016


Autor: Carmen Ardelean



Fetița care se juca de-a Dumnezeu,  Dan Lungu, Editura Polirom Există cărți care s-au remarcat prin tramele memorabile sau prin diegeza singulară; altele au rămas în istoria literaturii prin scriitura desăvârșită, prin stilul elevat. Cel mai recent roman al unuia dintre cei mai traduși și premiați prozatori români contemporani, director al Muzeului Literaturii Române din Iași și conferențiar doctor al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Sociologie, se distinge tocmai prin absența celor două aspecte care au propulsat, de-a lungul timpului, opere literare, contrariind cititorul avizat.  Fetița care se juca de-a Dumnezeu, semnat de Dan Lungu, literarizează drame contemporane devenite loc comun, prezintă tipologii citeste tot [...]

Umbra luminii

Umbra luminii


Iunie 2016


Autor: Marcel Lucaciu



În pofida unor veacuri mercantile şi meschine, Poezia a recuperat, mereu, primordiala inocenţă pierdută, starea de cântec şi clarul de inimă graţie acelor „zânatici” înflăcăraţi care au slujit-o ca pe o regină. Nu este vorba, aici, despre lirica zgomotoasă, absconsă ori alambicată, ci despre cvasiuitata Poezie originară, văzută ca un ceremonial al rostirii curate; o Poezie pe cât de simplă, pe atât de profundă. Originară din Boteşti, judeţul Neamţ, Maria Pal s-a stabilit pe meleagurile clujene după absolvirea Facultăţii de Istorie-Filozofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (1974) şi a cultivat, încă din tinereţe, versul ceremonios, chiar dacă debutul editorial cu Nesomnul metaforei (1999) s-a produs, târziu, la 51 d citeste tot [...]

De la suprarealism  la postmodernism

De la suprarealism la postmodernism


Iunie 2016


Autor: Imelda Chinţa



Pe linia lui René Magritte în pictură sau André Breton în poezie se înscrie actualul volum al poetului orădean Gheorghe Vidican, Urma lui Ulysses, apărut la Editura Junimea, Iaşi, 2016, cu o prefaţă semnată de Paul Aretzu. Aşadar, ne aflăm în faţa unei scrieri care se poziţionează pe direcţia suprarealismului în artă, o încercare de reconciliere a visului cu realitatea pe traiectoria lui A. Breton. Urma lui Ulysses este un op conceput pe tematica dintre aparenţă şi realitate, mizând, la nivelul conţinutului, pe deconstrucţie şi fragmentarism. Poemele se circumscriu Imperiului luminilor lui Magritte, tonul este unul de revoltă împotriva realităţii şi surprinde ideatic dualitatea timpului, ziua şi noaptea coexistă în poemul vidicanic: „în citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: „Casa trăită” a pictorului Dan Crecan

Preumblare prin grădina Gutenberg: „Casa trăită” a pictorului Dan Crecan


Iunie 2016


Autor: Viorel Mureşan



Este pentru prima oară când mă încumet să-mi acopăr spaţiul tipografic ce mi s-a încredinţat comentând un album de pictură. Poate nici acum nu s-ar fi întâmplat, dacă rândurile care urmează nu s-ar sprijini pe două, foarte bine întemeiate, motive. Mai întâi, pictorul Dan Crecan are origini sălăjene, cum vom putea vedea puţin mai încolo, şi, în al doilea rând, pictura sa e însoţită, în acest album, de textele, unele mai teoretice, altele amicale, ale unor scriitori cu notorietate care obligă: Oliv Mircea, Ion Mureşan, Aurel Pantea, Alexandru C. Lungu, Gheorghe Pogan, Diana Ţuculescu, Ion Sângereanu. Ar mai fi un detaliu esenţial şi care nu merită, nicidecum, trecut cu vederea: albumul apare la editura bistriţeană Charmides, care a devenit citeste tot [...]

Îndrumar de furturi permise

Îndrumar de furturi permise


Mai 2016


Autor: Carmen Ardelean



Olimpiu Nușfelean, Să furi raiul cu ajutorul cuvântului, Editura Charmides La patru ani de la publicarea volumului de eseuri „Tentația lecturii”, apariția volumului „Să furi raiul cu ajutorul cuvântului”, semnat de Olimpiu Nușfelean, poate fi considerată o „recidivă” fericită, în cel mai bun sens al cuvântului. Un titlu extrem de inspirat și, în aceeași măsură, extrem de sugestiv, prefigurează eseurile care păstrează parte din temele volumului anterior, militând, până la propagandă, pentru tot ce înseamnă cuvânt, pentru tot ce intră în sfera semantică a „cuvântării literare”.  Organizat în cinci secțiuni ce grupează, tematic și după formula eseistică preferată, textele, volumul propune teme vizibile citeste tot [...]

Poetul din cetate

Poetul din cetate


Mai 2016


Autor: Marcel Lucaciu



Trecutul este, adesea, o poveste frumoasă din care nu se mai poate trăi. Ne gândim, acum, printre altele, la trecutul revistei studenţeşti Echinox (înfiinţată la Cluj, în anul 1968, de Eugen Uricaru şi Marian Papahagi), la pleiada scriitorilor care au trecut pe sub bolta unde se afla sediul redacţiei (Ioan Moldovan, Virgil Podoabă, Ion Vartic, Petru Poantă, Ion Mureşan, Vasile Sav, Ion Pop, Mircea Muthu, Ştefan Borbély, Aurel Pantea, Gheorghe Perian, Aurel Codoban... şi multe alte nume celebre), întristându-ne uşorul declin postdecembrist al acestei publicaţii. Unde sunt forfota, entuziasmul juvenil şi credinţa naivă că lumea (măcar aceea literară!) poate fi schimbată? Unde sunt cafenelele Arizona şi Croco, miraculoasele locuri de întâlnire ale p citeste tot [...]

Dincolo de contururi şi aparenţe

Dincolo de contururi şi aparenţe


Mai 2016


Autor: Imelda Chinţa



Doina Ira-Tăutan ne surprinde cu un nou volum, care va apărea în curând la Editura „Caiete Silvane”, Zalău, intitulat Spitalul de nebuni. Volumul vine în continuarea primei sale cărţi, fiind o scriere cu nuanţă confesivă, o biografie mascată în spatele unor personaje bine ticluite. Se distinge totuşi statutul retoric al unui narator omniscient, care se dezvăluie treptat. Ceea ce impresionează este tocmai formula estetică în jurul căreia autoarea alege să-şi construiască epicul, o formulă inedită, un amestec de ficţiune şi realitate, un text care marşează pe sinceritate şi în care reflecţiile devin copleşitoare. Doina Ira-Tăutan transfigurează o felie de existenţă în literatură, îmbinându-le armonios, recuperând parcă proza Hortensi citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: „Eu sunt temutul rege al lucrurilor”

Preumblare prin grădina Gutenberg: „Eu sunt temutul rege al lucrurilor”


Mai 2016


Autor: Viorel Mureşan



Versul pe care l-am ales ca titlu al acestui articol exprimă un raport cât se poate de firesc al unui om cu universul domestic în care se mişcă. Nu trebuie să ne scape însă (auto)ironia inclusă în atributul „temutul”, aşa cum se proclamă, cu fals orgoliu, poetul, căci propoziţia în cauză se bucură de privilegiul de a transmite un întreg crez artistic. Niciodată un poet nu va avea faţă de lucrurile din jur o altă reacţie decât de înţelegere sensibilă, plecând de la detaliu, pentru a ţinti un ansamblu pe care l-ar vrea cât mai armonios. Perspectiva poetului e subiectivă, ca aceea a tatălui căruia copiii, pe măsură ce cresc, îi subminează rigida autoritate prin săgeţi ironice. Reprezentare a vieţii în formele sale umile ni se pare a fi citeste tot [...]

Portrete în caleidoscop

Portrete în caleidoscop


Aprilie 2016


Autor: Carmen Ardelean



La ora confesiunilor, Rodica Lăzărescu „La ora confesiunilor”, semnată de Rodica Lăzărescu și apărută în 2015, la Editura Pallas Athena din Focșani, nu e o simplă/altă carte de interviuri și dovada ar fi, întâi de toate, premiul I, secțiunea Carte de publicistică, acordat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști și premiul național, secțiunea publicistică, la concursul „Vasile Voiculescu” de la Buzău. Nu e o simplă carte de „portrete în ramă”, ca să-l parafrazăm pe Nichita Danilov, sau de „dialoguri pe net”, ca să-l parafrazăm pe Daniel Cristea Enache, deși avem convingerea că multe, dacă nu toate, s-au născut în spațiul virtual. Apărute în revista „Pro Saeculum”, în perioada 2013-2015, interviurile-portret citeste tot [...]

Cimitirul copiilor sau Stadiile iniţierii

Cimitirul copiilor sau Stadiile iniţierii


Aprilie 2016


Autor: Imelda Chinţa



Cimitirul copiilor este romanul scris de Nicolae Goja, apărut la Editura Eurotip, din Baia Mare, 2016, op ce se deschide sub semnul „timpului care nu există”. Cartea este gândită în treisprezece capitole, intitulate simbolic, Stadii, asemenea etapelor devenirii fiinţei sau a evoluţiei unei boli. De altfel, epicul se concentrează în jurul a două mari teme, boala şi maturizarea unor tineri, tratate în manieră realistă.  Naraţiunea debutează ex abrupto, introducând un personaj cu apariţie episodică, domnul D., care „mai are puţină vreme, un an, doi, trei...”. Capitolul întâi, Aşteptarea, se deschide cu o reflecţie pe tema efemerităţii fiinţei legată cu disperare de existenţa care curge heraclitian: „dorim să prelungim efemerul citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: Sub o nouă lupă critică

Preumblare prin grădina Gutenberg: Sub o nouă lupă critică


Aprilie 2016


Autor: Viorel Mureşan



Deschid cronica de faţă prin a deplora soarta unor cărţi utile şi necesare, uneori foarte bune, editate doar în tiraje infime, aproape simbolice, aşa cum este şi cazul Însemnărilor din La Mancha de Mircea Moţ, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2015 (tiraj 200 de exemplare!). Volumul ne propune în peste douăzeci şi cinci de eseuri, o lectură oxigenată, vie, a unor autori şi opere care, cu puţine excepţii, fac parte din canon. Abordarea, extrem de subiectivă, a textelor analizate, se completează cu observaţii şi sugestii critice venite dinspre surse de certă autoritate, precum: Valeriu Cristea, Nicolae Manolescu, Mircea Iorgulescu, Ion Vartic, V. Fanache, Alexandru Dragomir, N. Steinhardt etc. Caracterul, în mare parte inedit, al opiniilor formulate citeste tot [...]

Poezie la scara 1:1

Poezie la scara 1:1


Martie 2016


Autor: Carmen Ardelean



Casa scărilor, Ion Pop Ce a reușit Ion Pop în volumul Casa scărilor, apărut la Editura Cartea Românească, în 2015, este, întâi de toate, să transpună poetic fascinanta sticlă a lui Klein. Poezia lui e o ingenioasă suprafață ce permite mișcarea din exterior spre interior, fără a intersecta vreo margine, o construcție ce demonstrează relativitatea noțiunilor de interior și exterior. În fond, chiar titlul volumului, ofertant ca semnificații, trimite la același spațiu tranzitoriu, pe care nu și-l adjudecă nici exteriorul, nici interiorul. Casa scărilor nu e doar o casă a treptelor, a vârstelor, a etapelor, ci e, mai degrabă, un spațiu care (ne) conduce dinspre lume spre sine, dinspre public spre underground, dinspre realitatea tuturor spre citeste tot [...]

Bazarul cu ficțiuni

Bazarul cu ficțiuni


Martie 2016


Autor: Marcel Lucaciu



Neliniştită şi, cel mai adesea, senzaţională, lumea presei scrise pare deopotrivă efemeră şi supusă, vrând-nevrând, deşertăciunii condiţiei umane căci vorba poetului Eminescu: „Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi şi nouă-s toate/ Ce e rău şi ce e bine/ Tu te-ntreabă şi socoate”. Ne întrebăm şi noi: când va cerne sita vremii, care vor fi acele ştiri (sau articole) înscrise în timp? Probabil, ele vor semăna cu o ştire ca aceasta: grecul Fidipide a alergat 40 de kilometri până la Atena, ca să anunţe victoria împotriva perşilor în bătălia de la Maraton (490 î. Hr.). Ajuns în faţa nerăbdătorilor magistraţi, complet epuizat, le-a spus: „Bucurie vouă, noi am câştigat”. A murit imediat după aceea, prăbuşindu-se la pământ. citeste tot [...]

Copilăria –  mit şi demitizare

Copilăria – mit şi demitizare


Martie 2016


Autor: Imelda Chinţa



Jeannette Walls a devenit cunoscută în Statele Unite după publicarea a două cărţi considerate bestseller, The Silver Star şi Half Broke Horses. Castelul de sticlă a apărut în 2005, în USA, iar versiunea în limba română în 2015, în traducerea Lorenei Lupu, volum imprimat de Grupul Editorial Art.  Jeannette Walls s-a născut pe 1 aprilie 1960, în Phoenix, Arizona şi a avut o copilărie frământată de griji şi lipsuri, dominată de instabilitate datorată mutărilor dese ale familiei dintr-un loc în altul, ducând o existenţă nomadă, aspect reflectat şi în cartea de memorii Castelul de sticlă. La vârsta de 17 ani ia decizia definitivă de a începe o nouă viaţă şi se mută la New York unde va practica jurnalismul, după absolvirea Colegiulu citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: Expresii și reflecții*

Preumblare prin grădina Gutenberg: Expresii și reflecții*


Martie 2016


Autor: Viorel Mureşan



Degradarea tot mai vizibilă a limbii, atât vorbite, cât şi scrise, are cauze multiple, pe care nu vom sta să le înşirăm acum, dar cea dintâi, credem, este abandonarea lecturii. Odată cu asta s-a pierdut şi conştiinţa că limba e o moştenire care trebuie cucerită în fiecare zi. În rândul tinerilor, fenomenul îşi face loc şi din vina şcolii rău diriguite, care a renunţat până şi la o probă riguroasă orală a examenului de maturitate sau, chiar mai grav, la examenele de admitere în facultate. Într-un astfel de context istoric şi social, înseşi rubricile privind cultivarea limbii s-au rărit ori subţiat dramatic în periodicele literare, nu puţine, ce-i drept, dar şi din audiovizual, acolo unde mai existau până odinioară. O cronică a limbii citeste tot [...]

Şimişna 700

Şimişna 700


Februarie 2016


Autor: Laurenţiu Mera



O nouă carte a Editurii Caiete Silvane  Şimişna 700. Istorie, Tradiţii, Destine este noua apariţie la Editura Caiete Silvane, în colecţia „Monografii”, scoasă sub egida Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj împreună cu Primăria comunei Şimişna. Realizată într-o ţinută grafică deosebită, lucrarea este rodul unei îndelungate cercetări colective a profesorilor Ionel Penea, fostul director al Arhivelor sălăjene, Ioan Pop şi Viorica Pop. Autorii au ţinut să onoreze în acest mod aşteptările locuitorilor acestei frumoase aşezări din Podişul Someşan, la împlinirea a şapte secole de la prima atestare documentară a localităţii, la 1314. Din mulţimea de date şi fapte rezultate din examinarea surselor şi izvo citeste tot [...]

Paradoxul poeziei livrești

Paradoxul poeziei livrești


Februarie 2016


Autor: Marcel Lucaciu



Cărţile nu sunt simple vestigii, prăfuite de timp şi uitate pe rafturile unor biblioteci (sau librării) sortite pieirii. Scrise la temperatura realităţii reci ori la şoaptele fierbinţi ale Muzelor, ele descriu, adesea, fiziologia unei epoci şi, mai ales, anatomia unei inimi. Vreme de peste trei decenii, universitarul clujean Mircea Muthu a cercetat fiziologia „balcanismului” şi a consacrat acestui fenomen cultural studii ample (Literatura română şi spiritul sud-est european, 1976; Balcanismul literar românesc, vol. I-III, 2002; Balcanologie, vol. I-III, 2002-2007), fără să uite, în schimb, de marii scriitori transilvăneni (Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, 1993; 1998; Lucian Blaga – dimensiuni răsăritene, 2000; 2002) ori de aprofundare citeste tot [...]

Decantări târzii

Decantări târzii


Februarie 2016


Autor: Carmen Ardelean



Universul Mama, Vasile George Dâncu În tradiția marocană, femeile, împiedicate să comunice direct, au găsit o manieră inedită de a-și transmite mesaje: prin culoarea rufelor întinse la uscat. În tradiția poezească, o carte intitulată Universul Mama (Editura Max Brecher, 2015) ar dezvălui, prin titlu, ideea de carte-omagiu. În fapt, chiar dacă intenția, cel puțin inițială, a fost de a evoca imaginea mamei mutate în alt univers, volumul devine, la o relectură, o carte a fiului rătăcitor prin universul mama, o carte care-i permite lui Vasile George Dâncu să (se) definească, să (se) dezvăluie, să (se) comunice prin culoarea poemelor pe care le scrie. Multe dintre ele sunt în alb-negru, asemenea fotografiilor în care își revede familia, c citeste tot [...]

Portrait d’une femme

Portrait d’une femme


Februarie 2016


Autor: Viorel Mureşan



Nimic mai potrivit pentru o carte de versuri semnată de George Achim decât acest titlu, având o vagă sarcină culinară, din care se degajă rafinament şi un semn al apropierii de lume cu cele mai vii antene sinestezice: Dulceţuri din fructe târzii de pădure, Editura Brumar, Timişoara 2010. Echinoxist dintr-o generaţie poetică pierdută, când revista este trecută prin umilitoare metamorfoze, George Achim ajunge să aibă cu poezia contingenţe, pe cât de parcimonioase, pe atât de tainice. Între debutul său, târziu, cu Dinspre ieri spre nicăieri (Editura Dacia, 1994) şi acest volum, timpul scurs este de peste trei luştri. Iar reacţiile critice, nu întotdeauna prompte, cum este şi cazul nostru, sunt, în schimb, nu doar binevoitoare, ci favorabile. Omul e citeste tot [...]

Elogiul feminităţii confesive

Elogiul feminităţii confesive


Ianuarie 2016


Autor: Marcel Lucaciu



De-a lungul anilor, curajul şi devotamentul, spiritul rafinat, delicateţea şi farmecul inefabil al feminităţii au constituit nu doar esenţa unor personaje literare, ci şi atributele unor modele umane din istoria României, o istorie în care, nu de puţine ori, Femeia a jucat un rol însemnat. Curiozitatea nestăvilită şi admiraţia fără saţiu în faţa eternului feminin se regăsesc deopotrivă la cunoscutul critic, istoric şi cronicar literar Dan C. Mihăilescu, într-o carte seducătoare prin exaltare, vervă şi erudiţie: Castelul, Biblioteca, Puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare (Editura Humanitas, Bucureşti, 2013).  Pornind de la aceste vămi-simbol ce reprezintă mediul în care şi-au format sau obturat personalitatea femei dif citeste tot [...]

Ieșirea din peșteră

Ieșirea din peșteră


Ianuarie 2016


Autor: Carmen Ardelean



Cartea poemelor mele nescrise,  Varujan Vosganian A citi „ Cartea poemelor mele nescrise”, semnată de Varujan Vosganian, în absența unei lecturi a premiatului roman „Cartea șoaptelor” e aproape un sacrilegiu. În mod paradoxal, reciproca e valabilă. Nu știu să fi găsit o corespondență mai reușită, mai firească între un volum de proză și unul de versuri, dar nici o sublimare mai reușită a epicului existenței în liric și a lirismului vieții în epic. Două volume surprinzător de convergente, care, deși coagulează aceleași felii ale vieții, deși dezvăluie deopotrivă nucleele existențiale ale autorului, deși par a fi fost modelate din aceeași cocă, trezesc, fiecare în parte, emoții noi, reușesc să ofere perspective compl citeste tot [...]

Limbaje metamorfozate şi metaforizate

Limbaje metamorfozate şi metaforizate


Ianuarie 2016


Autor: Imelda Chinţa



Aşa cum îl cunoaştem, Viorel Tăutan este un poet melancolic, un autentic vânător de tristeţi al cărui stil individual este deja uşor recognoscibil şi se defineşte drept un „fapt global”. Prezentul op valorifică limbaje distincte ce se metamorfozează într-un stil personal, în acest sens, poezia nu înseamnă exclusiv limbaj, în concepţia poetului, ci şi imagine menită să sporească plasticitatea textului liric. Astfel, expresivitatea poemului este dată de emoţie, spontaneitatea trăirilor, dublate de originalitatea expresiei, Vânătorului de tristeţi, apărut la Editura Caiete Silvane, 2015, adăugându-i-se şi limbajul artei grafice, menit a contribui la comunicarea poetică. Viorel Tăutan realizează un univers coerent sistematizat şi se situeaz citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: Viaţa ta este acum poezia mea

Preumblare prin grădina Gutenberg: Viaţa ta este acum poezia mea


Ianuarie 2016


Autor: Viorel Mureşan



După un debut în poezie premiat, dar prea puţin comentat, cu Biografia secretă (2003), Vasile George Dâncu aşteaptă să treacă doisprezece ani până la următoarea sa prezenţă editorială. Ea se produce cu un volum intitulat Universul Mama, Casa de Editură Max Blecher, Bistriţa, 2015. De remarcat că editura bistriţeană publică, deja de câţiva ani buni, volume de poezie situate la cote valorice ridicate, în condiţii grafice aproape briliante, însă cu autori de o maximă discreţie biografică. Nu ştim dacă în virtutea unui program, sunt selectaţi poeţi a căror operă se clădeşte departe de tumultul şi rivalităţile vieţii literare, dezvelindu-şi caratele abia în mâna cititorului. Vasile George Dâncu a ales să cucerească, redută după red citeste tot [...]

Satele sălăjene și poveștile lor

Satele sălăjene și poveștile lor


Ianuarie 2016


Autor: Camelia Burghele



Editura Caiete Silvane și Editura Etnologică București, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj și al companiei TenarisSilcotub, au demarat publicarea unei monografii sălăjene sub semnătura etnologului CAMELIA BURGHELE, în mai multe volume, dintre care primele patru au fost tipărite (volumele conțin texte de specialitate: unele publicate deja în cărți de Camelia Burghele, altele aduse la zi, iar altele inedite). Județul Sălaj nu dispune încă de o asemenea monografie, al cărei rol îl considerăm ca extrem de important și cu care credem că instituția noastră ar putea să își consolideze poziția de pilon al conservării și valorificării patrimoniului cultural etnografic local.  Proiectul se intitulează generic SA citeste tot [...]

Alexandru Jurcan, Scorpionul și fecioara (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2015)

Alexandru Jurcan, Scorpionul și fecioara (Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2015)


Decembrie 2015


Autor: Iulian Dămăcuș



Moto: „Vrei glorie literară? Trebuie să violezi previzibilul, să glisezi spre cererea publicului, să creezi monştri, să descrii alunecarea cuţitelor în trupurile fragile. Voi fi mândru de tine, copile, pune-te pe treabă!!!”  (Alexandru Jurcan, Scorpionul şi fecioara, p. 151)   Cu relatarea unei Susane ven citeste tot [...]

Basmul – caleaşca fermecată a copilăriei

Basmul – caleaşca fermecată a copilăriei


Decembrie 2015


Autor: Dan Şalapa



Maria V. Croitoru este o autoare cunoscută, perseverentă cu sine şi cu propriile mijloace de exprimare. Cărţile sale anterioare, printre ele Povestirile Caterinei şi Petrecerea vampirilor, conturează, astfel, un orizont literar inspirat de lumea satului, a matricei populare, în care tradiţia, ritualul, legătura cu spaţiul originar, apoi fabulosul, fantasticul şi mitologicul, uneori îmbinat cu elemente de urban, sunt elemente fundamentale. Etnolog şi pedagog, deopotrivă, Maria V. Croitoru este tributară, fericit, tributară, acestui spaţiu şi timp imemorial. De aici îşi extrage seva scrierilor sale, aşa cum face şi-n CĂRTICICA CU POVEŞTI, un volu citeste tot [...]

Provincia poetului

Provincia poetului


Decembrie 2015


Autor: Marcel Lucaciu



Într-un veac măcinat de convulsii sociale şi orgolii (adesea, inexplicabile), există o stranie galerie a poeţilor solitari şi stingheri peste care planează, obsedant, Corbul lui Edgar Allan Poe cu fatidicul său cuvânt: niciodată (nevermore). Soarta i-a iniţiat, vrând-nevrând, în atmosfera pe cât de monotonă, pe atât de apăsătoare a micului oraş de provincie, adâncindu-le tristeţea şi condamnându-i la claustrare pe toţi aceşti trubaduri rătăciţi în (e)terna noastră tranziţie. Poezia este singura lor şansă de-a supravieţui... citeste tot [...]

Între educaţie sentimentală şi admiraţie

Între educaţie sentimentală şi admiraţie


Decembrie 2015


Autor: Imelda Chinţa



Romanul de debut al Gabrielei Adameşteanu, Drumul egal al fiecărei zile, a fost reeditat de Editura Polirom, Iaşi, 2008. Cartea a rezistat de-a lungul timpului prin forţa epică, prin autenticitatea, naturalul, firescul trăirilor şi prin personajul creat, Letiţia Branea, care devine un liant între secvenţele narative, regizate cu abilitate şi inteligenţă. Avem în faţă un roman al devenirii, al formării unui personaj provenit dintr-o familie mediocră, care se revoltă împotriva condiţiei sale şi doreşte să evadeze din provincialismul sufocant. Volumul se distinge a fi un jurnal mascat, iar Letiţia Branea, un alter ego al autoarei, în acest fel pactul autobiografic se amestecă indistinct cu pactul romanesc, într-o naraţiune subiectivă, confesivă. Ton citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: Despre mască şi iluzie, prin poezie

Preumblare prin grădina Gutenberg: Despre mască şi iluzie, prin poezie


Decembrie 2015


Autor: Viorel Mureşan



Cum se întâmplă întotdeauna în cazul personalităţilor plurale, iar Mihai Măniuţiu ilustrează astăzi magistral această speţă, fiind regizor de teatru, prozator, eseist, poet, una din faţetele prin care se exprimă e sortită să stea un pas sau mai mulţi în umbra celorlalte. Creaţiei sale teatrale i-au fost dedicate volume de comentarii critice şi albume monografice. Eseurile, în general, au un cerc restrâns de cititori, dar, de fiecare dată, calificaţi şi eficienţi. Prozatorul, atât în ipostaza de romancier, cât şi în cea de autor de proză scurtă, mai precoce în anii debutului decât poetul, a fost larg şi, aproape fără rezerve, favorabil comentat, „ab initio”. În a sa Istorie tragică şi grotescă a întunecatului deceniu literar nou citeste tot [...]

Ochiul de lângă drum

Ochiul de lângă drum


Noiembrie 2015


Autor: Carmen Ardelean



Lentila de contact, Vasile Dan   Nu e de ici, de colo, să deschizi seria poeților din secțiunea dedicată postmodernismului, în Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc, publicată la Editura Paralela 45, în 2014, de Nicolae Manolescu. Nu e ușor lucru să-l fi convins, prin versurile tale, pe cel mai avizat critic să cadă pradă formulărilor metaforice pentru a descrie inefabilul poeziei tale: „O poezie retrasă în cochilia ei ca melcul când se confruntă cu o realitate primejdioasă, care are intrare în casa miracolelor de toată ziua”.  Cu Lentila de contact, volum apărut în 2015, la Editura Mirador din Arad, Vasile Dan pare să-și fi propus să iasă din citeste tot [...]

Patul de maci

Patul de maci


Noiembrie 2015


Autor: Marcel Lucaciu



Laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 2009, Herta Müller este o scriitoare de limbă germană, originară din România (satul Niţchidorf, judeţul Timiş). Studiile de germanistică şi de limba şi literatura română le-a absolvit în cadrul Universităţii din Timişoara (1973-1976), debutând cu volumul de povestiri Niederungen – Ţinuturile joase (1982), volum mutilat de cenzură, dar publicat, integral, în Republica Federală Germania, doi ani mai târziu. Îndrăzneala autoarei precum şi mai vechea ei prietenie cu Aktionsgruppe Banat (Grupul de Acţiune Banat, grup alcătuit din scriitori de etnie germană din România ce nu agreau regimul comunist) n-au trecut neobservate de Securitate, care citeste tot [...]

Jocul subtil al seducţiei. Fata de hârtie – ficţiune şi realitate

Jocul subtil al seducţiei. Fata de hârtie – ficţiune şi realitate


Noiembrie 2015


Autor: Imelda Chinta



Guillaume Musso este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani de origine franceză al cărui debut a fost înregistrat în anul 2001, cu romanul Skidamarink. Ideea acestei scriituri, care l-a şi consacrat, i-a venit în urma unei experienţe limită, un accident de maşină, motiv de meditaţie asupra existenţei aleatorii, asupra sensului vieţii şi asupra faptului că ea s-ar putea sfârşi pe neaşteptate. Au urmat romane precum: Sauve-moi (2005), Vei fi acolo? (2006), Parce que je t´aime (2007), Je reviens te chercher (2008), Que serais-je sans toi? (2009) şi Fata de hârtie (2010), unele dintre acestea urmând a fi adaptate cinematografic.  Fata de hârtie a apărut la Editura Alfa, 2010 în traduc citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: O „Canticum canticorum” de cabinet

Preumblare prin grădina Gutenberg: O „Canticum canticorum” de cabinet


Noiembrie 2015


Autor: Viorel Mureşan



Fragmente dintr-un mare discurs ce-a însoţit cândva călătoria unui înger căzut par poemele lui Dumitru Zdrenghea din cel mai nou volum al său, Trist peste lume, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015. Poezia „fără nume” de aici se naşte în cadenţa paşilor cu care făptura timorată, odată ajunsă pe pământ, străbate ţinuturi necunoscute, prietenoase unele, însă cele mai multe primejdioase la fiecare pas. Rimele şi ritmurile ţin de starea genuină a autorului, iar imaginarul poetic adună şi cuceriri livreşti. Printre ele şi mutaţia produsă în discursul liric, care decurge din renunţarea la metaforă, la figurile de stil în general. De-aceea, poezia e, stilistic, simplă, în cea mai citeste tot [...]

Stepe interioare

Stepe interioare


Octombrie 2015


Autor: Carmen Ardelean



 În șerpărie, Daniel Bănulescu   La cei 55 de ani, împliniți la sfârșitul acestei veri, Daniel Bănulescu poate afirma că nu-i gen literar pe care să nu-l fi încercat și, mai mult, că poezia și proza lui n-au lăsat indiferenți cititorii și critica literară, dacă avem în vedere Premiul Academiei Române pentru roman și Premiul European de Poezie (acordat de orașul Munster, Germania). Formula literară singulară e vizibilă chiar din titlurile boeme: Te voi iubi pân` la sfârșitul patului, Balada lui Daniel Bănulescu, Daniel al rugăciunii, antologia Ce bine e să fii Daniel Bănulescu! (pentru volumele de poezie), Te pup în fund, Conducător Iubit!, Cel mai bun roman al tuturor tim citeste tot [...]

O panoramare a literaturii fantastice româneşti

O panoramare a literaturii fantastice româneşti


Octombrie 2015


Autor: Imelda Chinţa



Reputatul critic şi profesor universitar Gheorghe Glodeanu, ne surprinde cu un volum inedit, Orientări în proza fantastică românească, susţinut de Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014, carte premiată de Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, cu Premiul Adrian Marino, Cartea anului, la secţiunea Critică şi istorie literară. Prezentul studiu este, cum însuşi mărturiseşte autorul, sinteza acribioasă asupra literaturii fantastice româneşti şi se remarcă atât din punctul de vedere al conţinutului cât şi al bibliografiei, care însumează peste 230 de titluri şi 32 de autori, ale căror opere reflectă polivalenţa genului, care a evoluat distinct în spaţiul literar românesc. Impresionantul volum, de peste 600 de p citeste tot [...]

Obsedantul deceniu*

Obsedantul deceniu*


Octombrie 2015


Autor: Marcel Lucaciu



Literatura şi tehnica sunt două domenii care – la prima vedere – nu au nimic în comun. Şi totuşi, oricât ar părea de contradictorii, uneori, ele se atrag şi sfârşesc prin a se completa reciproc. Există oameni cărora li s-a întâmplat să trăiască, ardent, o asemenea interferenţă. Unul dintre ei este fostul inginer, specialist în termoenergetică, Artemiu Vanca.  Subtil cronicar al timpului revolut, Artemiu Vanca e originar din satul Bănişor, judeţul Sălaj. S-a născut într-o zi de 18 iunie 1936 şi a cochetat încă din tinereţe cu literatura, deşi studiile absolvite (Facultatea de Mecanică, Secţia maşini termice – Institutul Politehnic din Bucureşti, 1961) n-au îndreptă citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: „Scrisul, de când e lumea, n-a pierdut nicio bătălie”

Preumblare prin grădina Gutenberg: „Scrisul, de când e lumea, n-a pierdut nicio bătălie”


Octombrie 2015


Autor: Viorel Mureşan



Deşi nu are nimic din convenţiile scrisului diaristic, noua carte a lui Olimpiu Nuşfelean, Să furi raiul cu ajutorul cuvântului, Editura Charmides, Bistriţa, 2014, pare mai degrabă un jurnal, străbătut subteran de un curent moral de esenţă creştină. Notaţiile scriitorului, la intervale neconsemnate, capătă forma şi coerenţa unor eseuri pe teme curente în viaţa unui intelectual activ, informat şi atent la tot ce conferă specificul, în plan social, literar şi cultural. Cuvântul şi comunicarea verbală reprezintă elementul tematic esenţial al cărţii, iar în context, transfigurarea poetică a realului e privilegiată. Aspectul general e acela de discurs critic limpede articulat, unde nu se poate trece peste nobleţea stilului citeste tot [...]

O carte a cărţilor

O carte a cărţilor


August 2015


Autor: Menuţ Maximinian



 Seria „Colecţia de călimări” adună între coperţile ei scriitori şi cărţi care, astfel, mai retrăiesc încă o dată, devenind un crâmpei de istorie literară. Cu volumul Colecţia de călimări I, Viorel Mureşan obţinea premiul pentru publicistică din partea Filialei Mureş a Uniunii Scriitorilor din România, dovadă a unui sistem de valori bine conturat care se regăseşte în scrierea lui Viorel Mureşan. Toate cele trei cărţi de până acum au apărut la Editura Caiete Silvane, cea mai recentă fiind editată cu ocazia marcării a zece ani ai revistei de la Zalău, coordonată de Daniel Săuca, în colectivul căreia Viorel Mureşan are un rol bine definit, acela de redactor-şef adjunct. Deşi a citeste tot [...]

Amintirea ca „întremare”: Stela-Maria Ivaneș, Confesiuni necenzurate

Amintirea ca „întremare”: Stela-Maria Ivaneș, Confesiuni necenzurate


August 2015


Autor: Mircea Popa



Cunoscută scriitoare, realizatoare de emisiuni radio și tv, cu o practică îndelungă la Studioul Teritorial de Radio Cluj, Stela-Maria Ivaneș a simțit, cu trecerea anilor, nevoia de o tot mai acută și irepresibilă confesiune. Ca atare, a găsit o formulă de convorbire-destăinuire cu fiul său Chris, căruia dorește să-i lase ca într-un fel de scriere testamentară o serie de povețe și sfaturi pentru viitor. Cartea este un fel de Învățături ale lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, în versiune modernă. Spre a-și deruta și mai deplin cititorii, autoarea își subintitulează aceste destăinuiri pedagogice „roman” (epistolar), cu toate că toate personajele sunt desprinse din realitatea cea mai palpabilă, iar a citeste tot [...]

Poemul – Itaca spiritului unui artist

Poemul – Itaca spiritului unui artist


August 2015


Autor: Imelda Chinţa



În Colecţia „Poeţi Laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie «Mihai Eminescu»”, Editura Paralela 45, 2014, se mai înscrie un nume de referinţă al spaţiului literar contemporan, şi anume poetul clujean, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Ion Mureşan. Volumul Poezii reprezintă o colecţie lirică impresionantă ce aglutinează texte din cărţi distincte: Cartea de iarnă, Poemul care nu poate fi înţeles, cartea Alcool, şi este însoţit de o postfaţă semnată de Al. Cistelecan. Poemele sunt construite printr-un joc de volumetrie, unele cu aspect amplu narativ, altele miniaturale – toate converg spre un onirism indistinct şi sunt parte dintr-un corpus compact, reprezentând un întreg c citeste tot [...]

Amprentele inimii

Amprentele inimii


August 2015


Autor: Marcel Lucaciu



Învăluiţi de o reverie dulce-amară, întoarcem „roata vremii” pentru a reconstitui figura emblematică a celui care a fost Valentin Meseşan, dar şi pentru a ne reaminti câteva dintre armoniile poeziei sale, armonii rarisime graţie limpezimii şi simplităţii lor tulburătoare. Cei care l-au cunoscut îşi amintesc, cu siguranţă, de o anumită eleganţă vestimentară, de rostirea lui ceremonioasă, de intonaţia şi gesturile bine controlate ce însoţeau memorabilele intervenţii din cadrul Cenaclului Literar „Silvania” (1992-2002). Prietenii îi spuneau „Contele”, fiindcă descindea, pe atunci, la Zalău, parcă direct din „Craii de Curtea-Veche” (mult îndrăgitul roman al citeste tot [...]

Egografiile unui homo narativus

Egografiile unui homo narativus


August 2015


Autor: Carmen Ardelean



Ioan Groșan, Lumea ca literatură. Amintiri   Că ultimele două decenii și jumătate au marcat o schimbare radicală a formulelor literare, a preferințelor pentru genuri și specii e o realitate la care subscriu, deopotrivă, scriitorii și cititorii. Dintre fenomenele literare postdecembriste, cel mai vizibil prin frecvență și prin contrastul cu scrierile anterioare este cel al literaturii memorialistice, de la amintiri, la jurnal sau la „egografii”, așa cum inspirat a fost numită una dintre colecțiile Polirom.  E de necontestat, în acest sens, afirmația lui Nicolae Manolescu: genul memorialistic „n-a cunoscut niciodată în trecut o asemenea vogă”. Dar nu doar despre succesul unui gen sau despre citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: Lumea sub forma  unei gări

Preumblare prin grădina Gutenberg: Lumea sub forma unei gări


August 2015


Autor: Viorel Mureşan



Reeditarea unor debuturi literare din anii `80, în volum individual sau colectiv, pare să devină o realitate ce nu mai poate fi ocolită de critica de profil. Ea este chiar o necesitate în cazul unor autori valoroşi, unii intraţi şi în programa şcolară, ale căror prime opere sunt intruvabile, fiind însă fatuitate acolo unde prestigiul estetic sau caracterul de eveniment literar lipsesc. Cu ediţia a doua a volumului La fanion de Liviu Ioan Stoiciu, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2015, avem posibilitatea de a compara un debut, cu adevărat excepţional, din 1980, cu unul de azi, observând toate metamorfozele poeziei din ultimii 35 de ani. O primă constatare ar fi că nu e nici mai bună, nici mult mai proastă poezia tinerilor de-ac citeste tot [...]

Stafia comunismului

Stafia comunismului


Iunie 2015


Autor: Marcel Lucaciu



În anii studenţiei (1985 - 1989), mi-aduc aminte că la examenul oral de economie politică o condiţie necesară pentru a promova era să fi citit Manifestul Partidului Comunist al lui Marx şi Engels. Nu pot să uit o celebră afirmaţie care m-a amuzat la vremea respectivă: „O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului”. Îmi imaginam, atunci, stafia ca pe o femeie fără vârstă, purtând pe cap un imens cearşaf roşu menit să-i sperie, în miez de noapte, pe toţi burghezii asediaţi, oricum, de „proletarii moderni”. Apoi, am realizat că doctrina comunistă nu era deloc o glumă proastă, că ea a dus la apariţia unor dictatori, precum Stalin ori Ceauşescu, iar consecinţele s-au dovedit tragice. Imediat după citeste tot [...]

Pași în trecut, pași prin Transilvania

Pași în trecut, pași prin Transilvania


Iunie 2015


Autor: Carmen Ardelean



Voievodul Gelu, Doina Cetea   Că istoria nu e doar un pretext literar, ci dă, uneori, substanță unei cărți o dovedește volumul Doinei Cetea, Voievodul Gelu, apărut la Editura Școala Ardeleană, în 2014. Subintitulată O poveste, cartea are, mai degrabă, alura și dramatismul unei piese de teatru, căci dialogul și descrierea - percepută ca didascalie - detronează narațiunea, eludând tiparul speciei narative.  Incipitul ambiguu se luminează abia în finalul microromanului, căci personajul-narator evocă realități revolute grație visului care-i permite, ca într-un proces anamnezic, să refacă traseul istoric al voievodului, soțului, părintelui Gelu, dar și al fiului Ionuț și al numelui identic.&nbs citeste tot [...]

Creaţia – Osiris într-o reconstrucţie postmodernă

Creaţia – Osiris într-o reconstrucţie postmodernă


Iunie 2015


Autor: Imelda Chinţa



Ruxandra Cesereanu este binecunoscuta scriitoare clujeană, deopotrivă profesor universitar, care ne surprinde cu o nouă apariţie editorială, California (pe Someş), volum susţinut de Editura Charmides, Bistriţa, 2014.  Din punct de vedere structural şi tematic, volumul este construit sincretic, glisând pe trei paliere, marcate la nivel formal: poem-reportaj, poem-concept, poem-biografie, disociind astfel între radiografia atentă a cotidianului anost, între metatextualitate, poezie despre poezie, secondate de o privire retrospectivă asupra spaţiului paradiziac al copilăriei, adolescenţei. California (pe Someş) devine un volum, axă a timpului, ce aglutinează diferite etape ale existenţei: „Astfel m-am întors la în citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: E dimineaţă şi gura mea explodează ca un fruct proaspăt

Preumblare prin grădina Gutenberg: E dimineaţă şi gura mea explodează ca un fruct proaspăt


Iunie 2015


Autor: Viorel Mureşan



Fiecare poet se află, în căutarea unei noi limbi a poeziei, a unor noi căi de acces spre starea poetică. Rezultatul depinde numai de cât de departe ajunge, cât îl ajută puterile şi cât îndrăzneşte. În poezia celor mai noi promoţii, poate şi pentru că se află încă în desfăşurare, căutarea noutăţii pare mai frenetică decât la precursorii lor. Cei mai mulţi izbutesc să şocheze prin forma la care ajung şi care, dacă e rezonabilă, poetul poate fi validat de puţinii cititori calificaţi pe care-i mai are poezia. Fondul ideatic şi tematic, obiectul poeziei, e mai greu de mişcat, dar nu imposibil. Am scris în ultimii ani despre câţiva poeţi tineri, o dată sau de două ori, despre fie citeste tot [...]

Cărţi lansate la Festivalul Primăvara Poeziei - A Költészet Tavasza

Cărţi lansate la Festivalul Primăvara Poeziei - A Költészet Tavasza


Mai 2015


Autor: redacția



Primăvara Poeziei - XV - A Költészet Tavasa, Ed. Caiete Silvane, Colecţia „Poesis”, Zalău, 2015 „(...) Suntem convinşi că şi această ediţie, a XV-a, a festivalului nostru, ca şi antologia de faţă, vor demonstra – mai ales pentru cei care încă nu s-au convins, nici măcar în anul 2015 – că prietenia româno-maghiară, sub semnul magic al Poeziei, este roditoare. Roade culturale, de calitate, pentru sălăjeni. Şi nu numai pentru ei. Pentru toţi cei care cred, în România şi Ungaria, în rodul izbăvitor al Culturii în societatea contemporană”. Daniel Săuca   „An de an suntem prezenţi într-un număr tot mai mare aici, la Zală citeste tot [...]

Feţele ipocriziei

Feţele ipocriziei


Mai 2015


Autor: Marcel Lucaciu



Într-un veac anost şi pseudocultural, măcinat de ambiţii politice şi stăpânit de un acut dezinteres social, sinceritatea nu reprezintă neapărat o calitate - mai ales, în artă! - însă reversul ei (ipocrizia) devine un modus vivendi pentru mulţi dintre semenii noştri.  Este premisa Ghidului ipocriţilor (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2013) semnat de Péter Demény, un scriitor bilingv, autor al nouă volume de versuri, proză şi publicistică în limba maghiară, colaborator cu articole, eseuri şi versuri în limba română la diferite reviste sau cotidiene din ţară: Observator cultural, 22, Bucureştiul cultural, Ziarul de duminică, Apostrof etc. Printre numeroase alte traduceri ale citeste tot [...]

Amintiri pe o peliculă narativă

Amintiri pe o peliculă narativă


Mai 2015


Autor: Imelda Chinţa



Amiaza perfectă a lui Lucian Pop, scriitor clujean, confirmă calitatea de prozator, care stăpâneşte tipologia prozei scurte, configurându-i deja un profil în sfera genului, care s-a sedimentat de la volumul de debut, Douăzeci de povestiri, apărut în 1992, până la Primul nostru milionar (2013). Recentul volum a fost găzduit de Editura Ecou Transilvan, 2015 şi este subintitulat Povestiri cu subsemnatul, motiv pentru care suntem tentaţi a încadra Amiaza perfectă în categoria cărţilor memorialistice, desigur aceasta nerespectând întru totul convenţiile genului. Autorul nu se îndepărtează de specia care l-a impus în spaţiul cultural actual şi îşi concentrează discursul epic în cele nou citeste tot [...]

Exuviile trecutului

Exuviile trecutului


Mai 2015


Autor: Carmen Ardelean



Un singur cer deasupra lor,  Ruxandra Cesereanu   Ultimii ani au demonstrat că sintagma „obsedantul deceniu”, propusă de Marin Preda, necesită ajustări; mulți dintre scriitorii sau cercetătorii contemporani au constatat, în retrospective cu miză literară sau științifică, că obsedante au fost cinci decenii ale secolului trecut. Reprezentări ale zonelor obscure ale istoriei comunismului sunt capitolele care compun romanul Un singur cer deasupra lor, a cărui a doua ediție, revăzută și adăugită, e găzduită de Editura Polirom, în 2015, cuprinzând, față de ediția anterioară din 2013, capitolul Madam Zlătescu. Cartea-frescă oferă o panoramă a celor cinci decenii negre ale istoriei, o citeste tot [...]

Despre proza feminină

Despre proza feminină


Mai 2015


Autor: Menuţ Maximinian



„Să respir lângă tâmpla ta”, Ileana Vieru, Editura Eikon, 2014   Proza feminină a câştigat, de-a lungul timpului, într-adevăr cu paşi mărunţi dar siguri, respectul criticii. Dacă în contextul interbelic participarea femeilor la viaţa literară era privită de critica autoritară ca un moft, ca o dorinţă a unor doamne de a-şi scrie propriul jurnal, trecerea anilor a adus o altă înfăţişare a literaturii feminine. Hortensia Papadat Bengescu este un prim nume care a arătat că o scriitoare poate să fie şi feminină, sensibilă, dar şi să impună o formulă obiectivă specifică masculinului. Literatura feminină a fost privită ca o curiozitate, fiind catalogată drept un pas al eman citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg: Ecclesiast şi inimă albastră…

Preumblare prin grădina Gutenberg: Ecclesiast şi inimă albastră…


Mai 2015


Autor: Viorel Mureşan



(Prefaţă)   Bine instalat în inima misterului religios, dar, deopotrivă, ştiutor vieţii pământene, poetul Traian Tr. Velea şi-a adunat, filă cu filă, şaizeci de poeme, cu care debutează acum într-o carte cu titlu mărturisitor: „Iubite-voi, Doamne!” Autorul vine în întâmpinarea unui cititor, poate derutat de întâlnirea cu un suflet torturat de întrebări, într-un plin de noimă interviu, acordat scriitorului Vasile Dragomir. Tematic, vedem spectrul unui creştinism în ruină, ce însoţeşte ca umbra o societate obosită, generând descumpănire. De-aceea, cartea e un lung şir de confruntări cu marea fantomă divină, cu care poetul intră în dialog p citeste tot [...]

Daniel Săuca despre odihna ochilor

Daniel Săuca despre odihna ochilor


Aprilie 2015


Autor: Maria Vaida



„La centru, prin nord-vest nu este însă un jurnal al factologicului, ci unul care derapează, aşa cum stă bine oricărui text de frontieră, înspre omogenitatea stilizării estetice. Construcţie polimorfă şi acentrică, volumul captivează prin dialogul pe care-l impune prin descoperirea vocii auctoriale şi convinge prin onestitatea unei retorici sui-generis” (Victor Cubleşan). Exerciţiul pe care ni-l propune Daniel Săuca este odihna ochilor: să-ţi goleşti mintea să pară că nu te gândeşti la nimic; să priveşti un punct fix în gol, fără a te gândi la ceva poate fi o tehnică yoga prin care dispare realitatea şi o percepem doar auditiv, difuz, oricât de mare e zgomotul; ca într-un bazin de î citeste tot [...]

Victor Albu –  între zbor şi tăcere

Victor Albu – între zbor şi tăcere


Aprilie 2015


Autor: Imelda Chinţa



Volumul semnat de Victor Albu, Ultima luncă, a apărut la Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2013 şi este structurat în trei grupaje lirice: Fluturi de noiembrie, Peisaje înguste, Anotimp irosit. Tomul este unul concentrat şi anunţă un traseu literar deja aşezat, cuminte, deopotrivă un vers esenţializat. Poemele abordează aceeaşi problematică a cotidianului anost, stări poetice reeditate într-un ton uşor distinct. Versul frământă nelinişti, trăiri şi senzaţii, susţinute de rostirea poetică.  Primul grupaj, Fluturi de noiembrie, cuprinde intrinsec problematica şi motivul central, cel al zborului, al dorinţei de evadare. Zborul devine obsesie poetică, văzut ca eliberare, creând o anume dinamică trăirilor. Călă citeste tot [...]

Feerii postdecembriste

Feerii postdecembriste


Aprilie 2015


Autor: Marcel Lucaciu



Viaţa e suma întâlnirilor noastre cu alţii, întâlniri din care mai păstrăm, în suflet, figuri luminoase, duioase umbre ale trecutului. Pentru Ion Piţoiu-Dragomir, un scriitor tenace şi de o productivitate rarisimă, ecourile altor vremuri se mai aud, în surdină, oricât de îndepărtate ar fi ele. Până la urmă, depărtarea poate apropia... Interviu interzis (Editura RAO, Bucureşti, 2014) e o carte scrisă parcă sub impulsul acestor rememorări, unele însorite, altele îndoliate. În fond, cele opt povestiri care au şi o versiune în limba engleză (Aleea lui Faust, Câinele mov, Jobenul, La oftalmolog, Frunze de pelin, Curcubeu pentru Israel, Interviu interzis şi Labirintul) reia citeste tot [...]

Cărți cu dedicație

Cărți cu dedicație


Martie 2015


Autor: Daniel Săuca



■ Aurel Pantea, „O înserare nepămînteană”, Arhipelag XXI, Colecția de poezie a revistei „Discobolul”, Târgu–Mureș, 2014. Al. Cistelecan scrie, în prefața volumului, că autorul „ezită între fascinația neantelor și fervoarea rugăciunii (am zis intenționat «ezită» pentru că e cuvântul cel mai nepotrivit în poetica lui Aurel: la el orice ezitare e o năvală, un elan). O înserare nepămînteană nu e încă celestă; dar nici una infernală”. După mine, un posibil „cap de pod” interpretativ stă în versurile: „scriu singur și singur mor/ în scrisul meu”; „crunta democrație a morții”; „un-doi-trei,/ citeste tot [...]

Elegiile diegezelor necesare

Elegiile diegezelor necesare


Martie 2015


Autor: Carmen Ardelean



Ioana Pârvulescu,  Cum continuă povestea   Mi s-a întâmplat, de câteva ori, să am convingerea că unele cărți sunt perfect complementare, că unii autori, poeți sau prozatori, poeți-prozatori, încercând aventura coborârii în propriul (infern) interior, eludează caruselul rănilor superficiale sau profunde, oferind, vie și nevătămată, imaginea nudă, de o terifiantă frumusețe a vieților pe care le-au purtat, le-au actualizat de-a lungul anilor.  Din acest punct de vedere, păstrând proporțiile, volumul Ioanei Pârvulescu, apărut la final de 2014 la Editura Humanitas, îmi pare înrudit cu Însemnările lui Malte Laurids Brigge, semnat Rainer M citeste tot [...]

Lecturi amânate:  Adaptarea absurdului prin supralicitarea comparaţiei

Lecturi amânate: Adaptarea absurdului prin supralicitarea comparaţiei


Martie 2015


Autor: Viorel Tăutan



Artista şi jurnalista piteşteană Liliana Rus este absolventă a Liceului Economic şi de Drept Administrativ din Câmpulung-Muscel şi a Şcolii de Artă din Piteşti, secţia pictură şi sculptură. A debutat cu poezie în revista „Argeş” (2004). I s-au mai publicat următoarele cărţi: Scrisoare domnului Şirato (debut editorial), Ed. Carminis, Piteşti, 2006 (Premiul de debut al USR - Filiala Piteşti); Melancolii de duminică, Ed. Carminis, 2008. Prezenţă activă şi prestigioasă în viaţa culturală a judeţului, cât şi într-un areal geografic naţional, în cele două calităţi: poet şi jurnalist cultural, scrierile sale se bucură de atenţia unui număr considerabil de comentatori şi/sau critici literari prestig citeste tot [...]

Efluvii şi confesiuni

Efluvii şi confesiuni


Martie 2015


Autor: Imelda Chinţa



Mitologii amânate este o antologie de versuri semnată Adrian Suciu şi găzduită de Editura Herg Benet, Bucureşti. Autorul nu mai are nevoie de nicio prezentare, el face parte din peisajul liric contemporan, un ardelean născut sub zodia creaţiei, un scriitor format în jurul grupării echinoxiste, un poet cu nerv artistic. Volumul reprezintă maturitatea lirică a lui Adrian Suciu, este orchestrarea unei variaţiuni pe tema existenţei futile, a erosului căutat, a dezechilibrului, a disoluţiei, un tom ce coagulează în jurul lui poeme - substanţă, făcând dovada unei disciplinări poetice. Titlurile prezentului op sunt, în ordinea apariţiei lor: E toamnă printre femei şi în lume (1993), Singur (1996), Nopţi şi zile (1999), Viaţ citeste tot [...]

Preumblare prin grădina Gutenberg

Preumblare prin grădina Gutenberg


Martie 2015


Autor: Viorel Mureşan



Punem punct final seriei de trei volume de articole şi eseuri, aşezate sub genericul Colecţia de călimări. Păstrând ideea cochetării cu cărţile celorlalţi şi privind mecanismul scrisului din interiorul unui laborator propriu, numim noua noastră rubrică: Preumblare prin grădina Gutenberg.   O carte – capcană   Literatura română cunoaşte câteva cazuri de înşelătoare aparenţă a unor cărţi pentru copii. În După melci (1921), prelucrând universul imaginar al copilăriei, Ion Barbu proiecta o alegorie gnoseologică, iar cu Întâmplări de pe strada mea (1988), Ana Blandiana păcălea tiranica cenzură cu o subtilă fabulă politică. În aceeaşi serie de căr citeste tot [...]

Bijuterii florale

Bijuterii florale


Februarie 2015


Autor: Marcel Lucaciu



Inefabilă semantică a sentimentelor sau prodigioasă tensiune izvorâtă din încleștarea cuvintelor (uneori, șoptite de zei), Poezia pare să-și fi pierdut, azi, caracterul originar, starea de cântec, „clarul de inimă”. Într-o lume pe cât de prozaică, pe atât de eterogenă, poeții au fost oarecum aleatoriu scindați în generații după generații (optzeciști, nouăzeciști, douămiiști), nici măcar în familii spirituale. Din păcate, unii dintre ei au uitat de legendarii Orfeu și Amfion, crezând că orice poezie trebuie să fie neapărat un diluviu al grandilocvenței menite să-i deruteze pe cititorii temerari. Or tocmai simplitatea, limpezimea, concizia sunt, în esență, atributele Poeziei. citeste tot [...]

Potpuriu blagian

Potpuriu blagian


Februarie 2015


Autor: Carmen Ardelean



Ovidiu Pecican,  Câteva secrete ale romancierului Lucian Blaga   Prolificitate și eterogenitate ar fi termenii care ar defini activitatea publicistică și editorială, cel puțin din ultimii 10 ani, a clujeanului Ovidiu Pecican. În cifre, doar pentru componenta editorială, anii 2004-2014 au însemnat: șase volume de critică literară, patru romane, cinci volume de proză scurtă, un volum de poeme, două de polemici culturale, unul în care a reunit o serie de mese rotunde, unul de teatru, unul de maxime și paradoxuri. Unele, premiate.  Cel mai recent studiu, Câteva secrete ale romancierului Lucian Blaga și patru interviuri edite și inedite, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2014, dar și ro citeste tot [...]

Coregrafia unor amintiri

Coregrafia unor amintiri


Februarie 2015


Autor: Imelda Chinţa



Chipul şi asemănarea este volumul de versuri aparţinând Rodicăi Marian, critic literar şi lingvist, eseistă, poet, doctor în filologie cu o teză despre Reinterpretarea Luceafărului eminescian. Cheia de interpretare a textului este recognoscibilă chiar din lectura titlului, care face trimitere la mitul biblic din Geneză, potrivit căruia fiinţa este o imagine imperfectă a Divinităţii. Volumul aglutinează poeme ale unui peregrin în căutarea identităţii şi a sinelui, valorificând motive şi elemente biblice distincte. Autoarea ne propune, prin prezentul op, un altfel de cod care transcende textele sacre. Viziunea ei glisează dinspre o hermeneutică a mitului creaţiei spre interpretarea poetică a textelor, şi apoi spre o înţele citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Balada sângeroasă a celor 10 părţi de vorbire

Colecţia de călimări: Balada sângeroasă a celor 10 părţi de vorbire


Februarie 2015


Autor: Viorel Mureşan



Geneza mişcării optzeciste e aşezată pe câteva, foarte importante, iniţiative de grup. Au fost cele două antologii ale poeţilor de la Cenaclul de Luni, Aer cu diamante, 1981 şi Cinci, 1982, ambele reeditate după aproximativ trei decenii de la imprimarea iniţială. În 1983, prozatorii (textualişti) au publicat volumul Desant `83. Au fost mese rotunde şi anchete literare, iniţiate de diverse periodice. Dar, în 1982, a fost şi volumul Vânt potrivit până la tare, zece tineri poeţi germani din România, Editura Kriterion, reeditat în 2012, cu o nouă prefaţă de Ion Bogdan Lefter. Mai înainte de toate acestea a fost „Aktionsgruppe Banat” (Grupul de Acţiune Banat), a cărui contribuţie, esenţială, la pro citeste tot [...]

Maria Calciu – Dimineaţă fără Noapte

Maria Calciu – Dimineaţă fără Noapte


Ianuarie 2015


Autor: Lucian Gruia



După ce am citit volumul de versuri al Eugeniei Ţarălungă - Mici unităţi de percepţie (Editura Muzeul Literaturii Române, 2002), cu care a obţinut premiul de debut al USR, mi s-a revelat cu acuitate faptul că la unii poeţi latura gnoseologică este atât de puternică încât la aceştia se poate detecta chiar o viziune destul de închegată asupra lumii. M-am hotărât să cercetez această temă, în viitoarea mea carte, intitulată Interiorul liricii, o cercetare gnoseologică a poeziei române începând cu Nichita Stănescu. În acest sens, am elaborat următoarea metodologie unitară de abordare, bazată pe nivele de profunzime gnoseologică. Din acest punct de vedere, oprea unui poet se poate situ citeste tot [...]

Un poet al neliniştilor, iubirii şi naturii

Un poet al neliniştilor, iubirii şi naturii


Ianuarie 2015


Autor: Pamfil Bilţiu



Botezat simbolic „Nelinişti mărturisite”, volumul lui Costel Tăut, apărut recent la Editura Enesis, Baia Mare, în condiţii grafice ireproşabile, ne recomandă un poet de certă vibraţie lirică. La Costel Tăut poezia e o cronică a propriei sale personalităţi. Remarcabilă este, la poet, capacitatea de a crea tensiune lirică prin acumularea constantă de trăiri tensionale. „Am fost şi m-a pălit pământul,/ M-a îngropat; Şi de găsit/ Eu nu mai sunt./ Am fost şi sunt pământ” („Am fost”). Adesea, în versuri fluide, de certă muzicalitate, în multe poeme descoperim o confesiune intimă, când tristă, când melancolică. „Şi stau ca păsările ascunse,/ Cu c&a citeste tot [...]

Viața ca un spectacol

Viața ca un spectacol


Ianuarie 2015


Autor: Marcel Lucaciu



Odată cu trecerea și pe-trecerea anilor, Dincolo de marginea marginii acestei lumi iluzorii, resimțim viața, ce ne-a scăpat printre degete, ca pe o sumă a întâlnirilor noastre cu alții și, mai rar, cu noi înșine privindu-ne în oglinda vremurilor de mult apuse, uneori, fără să ne mai recunoaștem. Chiar dacă Zi după zi ne-am rugat: Lasă-mi, Doamne, zăbava!, de fiecare dată S-au produs modificări, iar prea multele Lovituri de nisip ne-au împins pe un Câmp minat… Cine l-a frecventat pe Mircea Petean, de la debutul editorial cu placheta Un munte, o zi (1981), până la recenta antologie Munți și zile (2012), a remarcat, desigur, cel puțin două repere fundamentale ale itinerarului său poetic: Înt&a citeste tot [...]

Vămile trecutului

Vămile trecutului


Ianuarie 2015


Autor: Carmen Ardelean



Omul Negru și alte arătări de pe Hotar,  Viorel Bucur   Un debut liric la 55 de ani, urmat de unul în proză cu un an înainte de a împlini 60 de ani nu poate lăsa indiferent cititorul care caută, dincolo de conținutul propriu-zis al cărții, motivația intrinsecă sau extrinsecă a demersului literar. Titlurile celor două volume de poezie, Golul din mine (2010) și Rugă într-o biserică goală (2012), au ca numitor comun, golul lăuntric generat, probabil, de absența unor spații și a unor oameni, de acel fuggit irreparabile tempus care adâncește misterul existenței umane, al vârstelor care se succed, al tăcerilor care se acumulează, căci Viorel Bucur trăiește, de o samă de vreme, în citeste tot [...]

Teatrul – parodie  a condiţiei umane

Teatrul – parodie a condiţiei umane


Ianuarie 2015


Autor: Imelda Chinţa



Atitudinea primului om faţă de coastele sale este volumul de teatru semnat Mihai Pascaru, apărut la Editura Eikon, Cluj-Napoca, iar cartea provoacă la o redescoperire a genului, într-un context în care hegemonia o înregistrează poezia şi proza. Mihai Pascaru este un consacrat prozator, iar în prezent ocupă funcţia de profesor la Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.  Discursuri dramatice distincte, cele două piese ce compun prezentul op, Atitudinea primului om faţă de coastele sale, ce dă şi titlul volumului şi Când nu vorbeşte dragostea, sunt scrise în tonalităţi diferite, surprinzând prin maniera şi limbajul abordat. Primul text e citeste tot [...]

Colecţia de călimări: „Am caiete goale şi zece stiluri neîncepute”

Colecţia de călimări: „Am caiete goale şi zece stiluri neîncepute”


Ianuarie 2015


Autor: Viorel Mureşan



Ca aproape toţi optzeciştii, Ioan Moldovan şi-a scris opera poetică de până acum în două secole, total diferite sub aspect social, economic, politic, ca dinamică, densitate şi calitate a existenţei, ca evoluţie a gustului estetic şi desigur, pentru autor, ca vârstă biologică. Mai mult decât alţii, el şi-a schimbat radical scrisul în cele mai noi cărţi, care se constituie în suculente interogaţii asupra limbajului. În Timpuri crimordiale, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, parodia şi aluzia sunt între figurile cele mai bogate şi cele mai variate, totodată, ce tind spre o dezintegrare sistematică a vechilor structuri ale discursului liric. Atrage, de la început, atenţia ambiguitatea titlului, obţinut pr citeste tot [...]

Sacrificiu, libertate, iubire, moarte

Sacrificiu, libertate, iubire, moarte


Decembrie 2014


Autor: Petre Isachi



Autoarea Iuliana Clima-Caraghin are capacitatea de a analiza, de a sintetiza, de a se cuprinde de idei anterioare, iar câteodată aceste idei trebuie interiorizate şi puse în valoare în relaţie cu cultura română şi europeană. În volumul Noapte şi gând – eseuri critice observăm preferinţa ei pentru Eminescu, Blaga, Bacovia. Are în vedere subiecte mari: aspiraţia spre totalitate, retorica geniului, eul-metaforă, recitindu-l pe Bacovia. Există câţiva scriitori care o marchează şi care îi marchează gândirea critică, poetică, eseistică. Are aplecaţie şi spre analiza prozei: Preda, Rebreanu, Caragiale, Eliade, Slavici, spre dramaturgie, Marin Sorescu. Prin Eliade prezintă relaţia cu gândire citeste tot [...]

Invitație la festin

Invitație la festin


Decembrie 2014


Autor: Cornel GALBEN



Numerotate de la 1 la 33, noile poeme ale gălățeanului Valeriu Valegvi se vor „O panoramă a sufletului destins”, o colecție de stări existențiale, în care fericirea și nefericirea, râsul și plânsul se întrepătrund firesc, dând frâu liber trăirilor. „Întomnat și-nmugurit de gânduri”, cum însuși se definește, poetul trăiește cu „firea lucidă laolaltă/ într-un turnir continuu cu simțurile”, percepând cu acuitate „vuietul cuvântului” și, „sincer ca într-o parodie”, transpunându-l într-un „festin diurn”, la care ne invită fără niciun „regret de risipire”. Dând noimel citeste tot [...]

Cartea legilor nescrise

Cartea legilor nescrise


Decembrie 2014


Autor: Marcel Lucaciu



Viața ne poartă, adesea, prin epoci și colțuri de lume, fără să bănuim vreodată unde ne va găsi, pentru a ne lua tributul, Întunecata Doamnă. Vom dispărea, neștiuți de nimeni, ca frunzele purtate de vântul tomnatic în tainicele unghere ale pădurii sau vom lăsa câteva urme adânci, ca să ne întoarcem, cândva, mai tineri, mai frumoși, mai puternici?… Au trecut patru ani, de când a plecat dintre noi prozatorul, dramaturgul și eseistul Ștefan Goanță (11 martie 1933 – 19 octombrie 2010). A trăit, cel puțin, în două lumi diametral opuse: înainte și după 1989. Cărările vieții i-au fost pe cât de aspre, pe atât de întortocheate, cu suișuri și coborâș citeste tot [...]

Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan

Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan


Decembrie 2014


Autor: Alexandru Jurcan



După câteva cărți dedicate cinematografului, Ioan-Pavel Azap, premiat în 2012 de Asociația Criticilor de Film a Uniunii Cineaștilor din România, perseverează în domeniu, publicând cartea Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2014). Regizorul Cărmăzan a debutat cu filmul Țapinarii în 1983, după care au urmat Lișca și Casa din vis, continuând filonul baladesc, împletit cu o vigoare telurică. În fiecare dintre ele omul și natura au instaurat o comuniune durabilă. Cartea lui Azap e secționată în cinci părți, iar în final putem vedea o sumedenie de fotografii, care-l arată pe Ioan Cărmăzan în excursii sau alături de personalități citeste tot [...]

Elis Râpeanu –  Poezii pentru şcolari şi mai mici, dar şi mai mari

Elis Râpeanu – Poezii pentru şcolari şi mai mici, dar şi mai mari


Decembrie 2014


Autor: Lucian Gruia



Elis Râpeanu s-a născut la 27 august 1939 la Valea Călugărească, judeţul Prahova. A absolvit la Bucureşti: Facultatea de Limba şi Literatura română; Facultatea de Limbi clasice, romanice şi orientale (Secţia franceză); Universitatea Ştiinţifică (Secţia spaniolă); Universitatea Politică de Conducere şi Şcoala Populară de Arte (Canto popular şi romanţe). A devenit doctor în filologie, în anul 1999, cu tema „Epigrama în literatura română” (conducător ştiinţific prof. univ. Dr. Ștefan Cazimir), considerată prima lucrare de doctorat din lume cu acest subiect. A absolvit toate treptele învăţământului universitar: asistent, lector, conferenţiar şi profesor la Catedra de Limbi moderne citeste tot [...]

Colecţia de călimări: „Să pipăi cu privirea cerul dinăuntrul tău”

Colecţia de călimări: „Să pipăi cu privirea cerul dinăuntrul tău”


Decembrie 2014


Autor: Viorel Mureşan



Asemenea celor mai mulţi dintre critici şi teoreticienii literari care, la un moment dat, se decid să dea la iveală creaţii artistice proprii, Mircea Muthu, în ipostază de poet, vine cu o poezie disciplinată, orientată desluşit spre o singură mare temă, dramatizându-şi în varii ipostaze „fluxul conştiinţei”. Balcanologul clujean adună în volumul Trepte, editurile Eikon et Scriptor, Cluj-Napoca, 2014, trei substanţiale fascicule lirice, conglutinate, fiecare, în jurul unei vârste rotunde, atinse de autor. Esenţe (1994) marchează semicentenarul cărturarului într-o poezie cu ecouri livreşti bine surdinizate de un eu liric puternic. Un deceniu mai târziu, un nou ciclu poetic, exprimând sensibilit citeste tot [...]

Liniştea poetică a Deltei

Liniştea poetică a Deltei


Noiembrie 2014


Autor: Imelda Chinţa



„Poezia se naşte genetic în fiecare, este latentă acolo, face parte din structura spirituală a fiecăruia şi se dezvoltă odată cu spiritul lui”, mărturisea, într-un interviu acordat lui Iulian Birzoi, Valentin Talpalaru. Este, în esenţă, profesiunea de credinţă a poetului ieşean care, în 2012, lansează volumul Poemele Deltei. Rodion, apărut la Editura Opera Magna, din Iaşi. Valentin Talpalaru este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi posesorul unui premiu pentru poezie acordat de aceeaşi instituţie, Filiala Iaşi. Printre cărţile publicate amintim: Întoarcerea menestrelului (1979), Ghemuit într-un sâmbure (1998), Nopţi cu chirie (2004), Liniştea vânatului (2005), Acordorul de semne citeste tot [...]

Despre o lecție de viață este vorba...

Despre o lecție de viață este vorba...


Noiembrie 2014


Autor: Carmen Ardelean



Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura!,  Alex. Ștefănescu   Alex. Ștefănescu e un om viu. Și tânăr. Mai tânăr și mai viu decât mulți dintre cei cărora le adresează, intermediat de editorii de la Curtea Veche, mesajul flancat, ostentativ, ca un strigăt disperat, de semne ale exclamării: !Redescoperiți literatura! În plus, e, după cum afirmă Mircea Dinescu în fraza de pe coperta patru a volumului, unul dintre puținii critici literari care iubesc literatura. Mai important decât asta: e unul dintre cei care își doresc ca toată lumea să se bucure de frumusețea literaturii, înțelegând că plăcerea pe care o provoacă o carte bună nu e completă dacă nu e îm citeste tot [...]

Trepte spre lumină

Trepte spre lumină


Noiembrie 2014


Autor: Marcel Lucaciu



Uneori, viața poeților este pe cât de scurtă, pe atât de furtunoasă și imprevizibilă. Încercând să smulgă faustiană clipă din urgia cotidiană, unii își mistuie propria existență în căutări savante, navigând pe apele religiilor orientale, ale științelor și ale filozofiei, uitând în schimb că dintre toate științele, cunoștințele și avuțiile lumii noastre „rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (Corinteni, I, 13). Solitar și discret, blând și domol la vorbă, „aproape de sfințenie” (după cum și-l amintesc prietenii), Daniel Turcea (1945-1979) s-a numărat, la început, printre acei poeț citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Violon d`Ingres

Colecţia de călimări: Violon d`Ingres


Noiembrie 2014


Autor: Viorel Mureşan



Nu de mult timp isprăvisem lectura Memoriilor lui Giorgio de Chirico, unde mă izbise calitatea excepţională a condeiului, când ajunge la mine cartea pictorului Emil Chendea, Între două lumi, Editurile Caiete Silvane şi Eikon, Cluj-Napoca, 2014. E tot o carte de memorii a unui artist plastic pentru care scrisul devine „Violon d`Ingres”. Deşi întins pe aproape 400 de pagini, format mare, în volumul de memorii al lui Emil Chendea nu întâlneşti maliţiozităţi la adresa confraţilor, decât, ici-acolo, mici supărări pentru unele ingratitudini, de parcă tot lui i-ar fi părut rău. Lucrarea e îndelung şi meticulos elaborată, pe baza unor agende, din loc în loc, invocate, încât adună o densit citeste tot [...]

Cărți cu dedicație

Cărți cu dedicație


Octombrie 2014


Autor: Daniel Săuca



■ Claudiu Mesaroș, Filosofia ca act de rescriere. Studii de istoriografie filosofică, Editura Eikon, Cluj–Napoca, 2014. Claudiu Mesaroș, sălăjean prin naștere, timișorean prin viețuire culturală, universitară, familială ne oferă o carte incitantă despre rosturile filosofiei, într-o societate haotică, fără rost(uri). Întrebări „clasice” – la ce bun filosofia?, cui se (mai) adresează filosofia? – primesc răspunsuri pertinente. Claudiu Mesaroș scrie și despre noile comunități filosofice, diferite de cele academice, universitare, comunități capabile să reconfigureze problematica filosofică (filosofiei) în produse culturale, atractive pentru un nou public (chiar mai puțin educat, în sens „clas citeste tot [...]

Constantin Mironescu - Melancolia fără sfârşit

Constantin Mironescu - Melancolia fără sfârşit


Octombrie 2014


Autor: Lucian Gruia



Deşi a scris poezie încă din anii 1960–1970, Constantin Mironescu a debutat editorial târziu, în anul 2008. De atunci încearcă să recupereze timpul pierdut publicând în anii următori mai multe volume de versuri, obţinând în anul 2011, premiul I pentru poezie, la a X-a ediţie la Concursul de creaţie „Vara visurilor”, organizat de Editura „Amurg sentimental”, de care îl leagă în bună parte activitatea poetică. Volumul Melancolia dinspre asfinţit a fost şi el publicat la editura menţionată în anul 2013. Surprinzătoarea prefaţă a cărţii o constituie impresionantul poem: Basarabia e România noastră, semnat de directorul editurii, poetul Ion Machidon. citeste tot [...]

Melalcooliile de mare litraj ale textamentelor

Melalcooliile de mare litraj ale textamentelor


Octombrie 2014


Autor: Carmen Ardelean



!nfraRouge, de George G. Asztalos Dintre vocile care au încântat prin Poezie vie în cadrul unui eveniment organizat de Centrul de Cultură şi Artă în colaborare cu Asociaţia Culturală Direcţia 9 (coordonată de Adrian Suciu), una mi-a amintit de titlul şugubăţ al unui roman scris de canadianul Réjean Ducharme: Le Nez qui voque.  Dacă am putea vorbi de un maestru al echivocului (sau al nechivocului, ca să parafrazăm autorul din Québec şi, în acelaşi timp, ca să împrumutăm ceva din stilul original al optzecistului în discuţie), cu siguranţă acesta ar fi George G. Asztalos, că citeste tot [...]

Singurătatea bijutierului

Singurătatea bijutierului


Octombrie 2014


Autor: Marcel Lucaciu



Lucid și melancolic, uscățiv și ușor „aplecat peste întrebările lumii”, Valeriu Mircea Popa se numără printre puținii solitari din lumea literară; o lume în care s-a impus relativ târziu, chiar dacă primele lui poeme au fost incluse în Caietul debutanților (Editura Albatros, București, 1982) și s-au bucurat, la vremea respectivă, de girul regretatului Cezar Ivănescu. Dar calea regală a poeziei s-a dovedit mai greu de găsit și datorită unei existențe sinuoase, în care actualul doctor în psihologia artei și lector universitar a fost, rând pe rând, muzician, profesor defectolog, logoped, psihoterapeut prin diferite școli speciale, îngrijitor de bătrâni în Germania etc.  citeste tot [...]

Mistica iubirii -  ca act eliberator

Mistica iubirii - ca act eliberator


Octombrie 2014


Autor: Imelda Chinţa



Înainte de a scrie eseu, Radu Călin Hîrza a debutat în spaţiul literar sălăjean cu un volum de versuri intitulat Ocultum Lapidem Veram Medicinam. Cunoscut ca avocat, Călin Hîrza este pasionat deopotrivă de mistică şi ocultism, motiv pentru care în ultimii şase ani a întreprins cercetări acribioase în aceste domenii, munca sa concretizându-se într-un volum meticulos realizat. Cartea intitulată Mistica iubirii, apare la Editura Ordo Ab Chao, Zalău, 2013 şi cuprinde trei mari capitole în care autorul încearcă să decodifice limbajul iubirii în trei mari religii: creştină, iudaică, islamică, dintr-o perspectivă comparativă, analitică şi fenomenologică. Volumul impresionează at&a citeste tot [...]

Dumitru Nicodim - Romar: Romaiate

Dumitru Nicodim - Romar: Romaiate


Octombrie 2014


Autor: Lucian Gruia



Dumitru Nicodim s-a născut la 16.02.1951 în satul Sălcioara, comuna Jurilovca, judeţul Tulcea şi a absolvit Facultatea de Energetică din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti. În prezent este profesor doctor la Politehnica menţionată. A publicat mai multe volume de versuri şi proză dintre care menţionăm: romanul Poarta Albă (Ed. Humanitas, 2001), în care descrie drama tatălui său ucis în propria-i casă, în anul 1962, din cauza refuzului de a se înscrie în CAP şi volumul de versuri Omariada (Ed. Curtea Veche, 2012), o epopee dedicată poetului persan Omar Khayyam, catrenele căruia i-au resuscitat pofta de viaţă, inducându-i, pe cale metafizică, preceptul conform căruia trebuie să ne bucurăm de orice citeste tot [...]

Poveşti la răscruce

Poveşti la răscruce


Octombrie 2014


Autor: Adela Naghiu



 Considerată multă vreme drept un gen minor, proza scurtă pare să depăşească azi această prejudecată, tot mai mulţi tineri prozatori preferând această formulă. Dacă romanul presupune unitate de tematică viziune şi stil, coerenţă în psihologia personajelor, într-un grupaj de naraţiuni autorul îşi rezervă şi libertatea de a aborda maniere şi tehnici diferite, de a experimenta (chiar cu riscul unor inegalităţi), dar şi posibilitatea de a reda lumea caleidoscopic şi nu focalizat (ca în roman). Asta pentru a nu mai pune la socoteală anduranţa tot mai scăzută în faţa marilor construcţii narative şi preferinţa cititorului contemporan pentru secvenţial, concis, multiform. Totuşi, după citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Privesc oraşul - furnicar…

Colecţia de călimări: Privesc oraşul - furnicar…


Octombrie 2014


Autor: Viorel Mureşan



Clujul poeţilor e o carte-album, alcătuită de Horia Bădescu în 2013, publicată de Editura Eikon cu susţinerea Băncii Transilvania şi apărută sub egida Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. La o primă vedere, impun condiţia grafică, în concepţia lui Ciprian Butnaru, şi calitatea hârtiei, la care n-ar îndrăzni să viseze niciunul dintre poeţii antologaţi, pentru un volum de autor. Volumul cuprinde 85 de poeţi, români şi străini, fiecare cu câte un singur poem, şi 120 de fotografii, unele de-a dreptul splendide, instantanee din Clujul medieval, civic, cultural sau industrial. Poemele în limbi străine figurează în original şi, în oglindă, în traducere românească, în cazul ma citeste tot [...]

Interferențe fericite*

Interferențe fericite*


August 2014


Autor: Nicolae Ciangă



Lucrarea având ca tematică Monografia satului Peceiu - comuna Bănişor, judeţul Sălaj, este rezultatul unor interferenţe fericite rezultând din dorinţa unei absolvente de Geografia Turismului, continuat cu masteratul de profil al acestei specializări, de la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca - Universitatea Babeş-Bolyai, But Sofia, fiică a acestei localităţi, cu sprijinul moral şi financiar venind în întâmpinarea acestei iniţiative generoase, marcând în acest fel memoria locurilor - 800 de ani de atestare documentară a localităţii şi a locuitorilor săi. Imboldul moral şi profesional a avut ca motivaţie profundă legătura autoarei cu localitatea Peceiu, provenită dintr-o familie cu profunde şi interes citeste tot [...]

Un câștig pentru istoriografia sălăjeană*

Un câștig pentru istoriografia sălăjeană*


August 2014


Autor: Dănuț Pop



Lucrarea PECEIU (1214 – 2014) - Schiță monografică, elaborată de părintele doctor Florian Onica, realizează o restituire istoriografică de mare utilitate. Autorul, absolvent al Institutului Teologic din Sibiu, preot în Parohia Ortodoxă Stârciu, judeţul Sălaj, doctor în istorie, cu teza „Societate şi cultură în Sălaj (1940 - 1965)”, s-a implicat atât în reabilitarea unor biserici de lemn, cât şi în temeinice cercetări istorice.  Bun cunoscător al realităţilor satului sălăjean, autorul dovedeşte multă pricepere în tratarea evoluţiei istorice a localităţii, iar lucrarea de faţă, semn al respectului autorului faţă de vatra străbună, va fi întâmpinată, de citeste tot [...]

Pe drumul istoriei: satul Peceiu, ieri și azi*

Pe drumul istoriei: satul Peceiu, ieri și azi*


August 2014


Autor: Ioan Aurel Pop



Istoriografia franceză și mai ales Școala Analelor (L’Ecole des Annales), pe de o parte, dar și cercetările sociologice de teren ale lui Dimitrie Gusti sau noile tehnici de abordare ale documentului istoric – de tipul studiului mentalităților și imaginarului, mecanismele istoriei orale, reinterpretarea documentului de arhivă – specifice noii generații de istorici români, pe de altă parte, fundamentează puncte stabile de plecare pentru orice cercetare a comunității satului românesc și a istoriei lui. În anii din urmă, pretențiile științifice impuse de lumea academică au crescut foarte mult, iar abordarea istoriei trebuie făcută, de cercetătorii care se încumetă să demareze abordări monografice cu valoare știin citeste tot [...]

Decantări incantatorii când poeţii se dedau ispitei/ risipei

Decantări incantatorii când poeţii se dedau ispitei/ risipei


August 2014


Autor: Carmen Ardelean



Ion Mureşan, Oglinda aburită   Când poeţii se dedau ispitei (sau risipei?) care se numeşte proză, ba chiar unor „eseuri conversaţionale”, cum îşi subintitulează cartea Ion Mureşan, ceea ce trece, în mod obişnuit, ca existenţă convenţională, prozaică, devine, brusc, proces şi, mai apoi, produs artistic, prin excelenţă. Cotidianul e transfigurat creator, dobândind atributele literalităţii, iar dulcea povară a biografiei se lasă zărită în oglinda retrovizoare. De fapt, în „Oglinda aburită”, căci acesta e titlul volumului apărut la Charmides, Bistriţa, în 2013. Dezarmante sunt, pentru un cronicar literar, deopotrivă citatele din Montaigne, mottouri ce devoalează pro citeste tot [...]

Un fiord pe harta poeziei

Un fiord pe harta poeziei


August 2014


Autor: Alice Valeria Micu



Născută la 13 mai 1971 la Cluj-Napoca, Flavia Teoc este scriitoare, traducătoare şi publicistă, membră a USR. A absolvit Facultatea de Filosofie a UBB Cluj şi un Masterat în Filosofia Culturii. Debutul absolut cu poezie s-a petrecut în revista Steaua, în 1989. Volume: Înzeire, versuri, 1992; 1997; Semn către cetate, versuri, 1994; Din casa lui Faust, versuri, 1998; Trestie şi plumb, interviuri, 2001; Braţul pierdut, versuri, 2001; Din capitala provinciei, interviuri, 2002; Cronograf, versuri-antologie, 2004; The Dice, proză, Norcross-USA, 2005; Povestea lui Theodor, 2006; Kyrie Lex, roman, 2009; Calendar românesc în 12 cronici şi o precuvântare, 2009. Prezentă în dicţionare şi antologii de poezie. P citeste tot [...]

Dinu Bălan prins în mirajul literar

Dinu Bălan prins în mirajul literar


August 2014


Autor: Alexandru Jurcan



Există povești adevărate, chiar în domeniul literar, acolo unde nu te-ai fi așteptat: critica literară. O asemenea poveste am trăit-o alături de Dinu Bălan. Ia să fac puțin suspens, să povestesc agale, imitând-o pe bunica dusă în veșnicie… Într-o bună zi, profesorul filolog Dinu Bălan descoperă literatura lui Petru Popescu și propune o teză de doctorat. Constantin Cubleșan, cu fler și eleganță, acceptă în calitate de coordonator științific. Ani în șir, Dinu citește și discută ore întregi la telefon cu Petru Popescu însuși. Distanțele spirituale sunt abolite subit, susținerea doctoratului se produce la Alba Iulia, unde participă și Petru Popescu.  Apoi apare cartea de d citeste tot [...]

Copiii sorţii

Copiii sorţii


August 2014


Autor: Raluca Andra Şipoş



Liliana Corobca face parte din generaţia de tineri scriitori din Republica Moldova, debutând cu romanul Negrissimo (Editura Arc, Chişinău, 2003) - pentru care a obţinut premiile pentru debut: Prometheus al revistei România literară şi cel al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Al doilea roman al ei se numeşte Un an în paradis (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2005) în care este descrisă lumea traficanţilor de carne vie.  În ultima ei operă, Kinderland (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2013, 179 pag.), autoarea prezintă o realitate socială prezentă: viaţa unor copii părăsiţi de părinţi, plecaţi în străinătate pentru a duce o viaţă mai bună. Liliana Corobca preia acestă r citeste tot [...]

Autoportret cu Hegel

Autoportret cu Hegel


August 2014


Autor: Vianu Mureșan



Că unul sau altul din personajele prozatorilor ar fi, într-ascuns, masca sub care e pitit un autoportret sau rolul ce-i derobează de confesiunea autobiografică, e un truc comun. Mai puțin obișnuit este, în schimb, să pricinuiești înfiriparea chipului propriu, miraj de subversiune și părelnicie, dintr-o imagine în care cauți doar să-l reprezinți pe altul, de pildă un clasic al filosofiei moderne, Hegel. Adică să scrii despre Hegel, să încerci să-i observi substanța, structura, metoda, stilul de gândire și intenția sistemică, iar în toiul acestei operațiuni tu, ca autor, să te simți învăluit în curenții operei pe care-o săvârșești, pomenindu-te la final că ai plăsmuit o pânză pe car citeste tot [...]

Ioan Pop Bica –  poezia ca punct de sprijin

Ioan Pop Bica – poezia ca punct de sprijin


August 2014


Autor: Lucian Gruia



Ioan Pop Bica s-a născut la 18 aprilie 1952 în Vişeul de Jos (judeţul Maramureş) şi s-a stabilt, din 1980, în Jichişul de Sus, la câţiva kilometri de municipiul Dej (judeţul Cluj). A publicat până în prezent opt volume de versuri: Însingurări (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2003), Somn şi nesomn (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2004), Şubredul echilibru (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2004), La pândă (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2005), Undeva, dincolo (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2005), Punctul de sprijin (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006), Patul de lemn (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008) şi Nesăbuita umbră (Ed. Brumar, 2013).  Dintre volumele enumerate mă voi opri asupra Punctului de sprijin în jurul căruia se roteşte & citeste tot [...]

Analiză şi sinteză  în romanul românesc interbelic

Analiză şi sinteză în romanul românesc interbelic


August 2014


Autor: Imelda Chinţa



Editura Tipo Moldova, Colecţia „Academica”, a găzduit cea de-a treia ediţie, revăzută şi adăugită a volumului semnat Gheorghe Glodeanu, Poetica romanului românesc interbelic-o tipologie posibilă, volum reprezentativ pentru teoretizarea romanului românesc, o panoramare a peisajului romanesc interbelic. Binecunoscutul universitar băimărean, reputat critic literar şi membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca, îşi structurează studiul critic pe două mari secţiuni: Modelul narativ obiectivat şi Modelul narativ experimental, cele două coordonate fiind precedate de un amplu studiu introductiv cu referire la problematica romanului intitulat Prolegomene la o posibilă poetică a romanului românesc interbe citeste tot [...]

Enclave şi robinsonade California (pe Someş),  Ruxandra Cesereanu

Enclave şi robinsonade California (pe Someş), Ruxandra Cesereanu


Iunie 2014


Autor: Carmen Ardelean



Moto: „Last thing I remember, I was runnin’ for the door I had to find the passage back to the place I was before „Good night”, said the night man, „We are programmed to receive You can check out anytime you like, but you can never leave”(Eagles, Hotel California)   Recunoscând descendenţa echinoxistă şi apartenenţa la neoonirism, dar asumându-şi (încă o dată) actul poetic drept formă de exorcizare, de defulare iscată din violenţa spaimelor, a nevrozelor, din experienţe autobiografice traumatizante (vezi poemul Danuta ale cărui reverberaţii se resimt şi în cel mai recent volum de versuri), Ruxandra Cesereanu confirmă, prin volumul California (pe Someş), Cha citeste tot [...]

Poemele boemei

Poemele boemei


Iunie 2014


Autor: Marcel Lucaciu



După un sfert de veac ce pare, poate multora dintre noi, drept o rană încă necicatrizată, farmecul Clujului de odinioară se stinge, lent, în spatele semafoarelor roșii, pe străzile tot mai înțesate cu automobile luxoase și semiroboți, cu magazine occidentale și prețuri năucitoare. Viața însăși este, aici, un imens bazar în care spiritul studențesc și boema literară parcă nu-și mai găsesc locul. Rezonând, cu nostalgie, tocmai la acele vremuri când imposibilul era posibil, iar normalitatea nu plecase și ea în exil, Daniel Moșoiu reeditează versurile pe care le-a scris între anii 1990-1994 și le-a publicat abia în 1999, sub același generic simplu, dar atotcuprinzător: Poeme din mers (E citeste tot [...]

Antologie de critică şi impresii personale

Antologie de critică şi impresii personale


Iunie 2014


Autor: Imelda Chinţa



Recentul volum semnat Carmen Georgeta Ardelean, Pactul cu ficţiunea – cronici şi alte semne de carte, face parte din colecţia Scriitori sălăjeni şi a apărut cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă, Editura Caiete Silvane, 2014. Ucenicia literară a scriitoarei s-a desăvârşit în jurul revistei Caiete Silvane, stând deopotrivă şi sub semnul unor întâlniri decisive. Exerciţiul critic s-a materializat în cazul ei, în două cărţi – prima specializată (având la origini teza de doctorat), iar în cea de-a doua, lectorul poate surprinde odiseea formării condeiului, şi anume prezentul op. Carmen Ardelean trăieşte o dublă reveleţie, cea de mamă, dar şi pe aceea de exigent condeier, o exi citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Radu Săplăcan – 60

Colecţia de călimări: Radu Săplăcan – 60


Iunie 2014


Autor: Viorel Mureşan



Volumul Radu Săplăcan evocări şi radiografii, întocmit de Ioan-Pavel Azap, Ioan Pintea şi Florin Săsărman, a apărut la editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, tocmai pe când unul dintre optzeciştii grăbiţi să plece prea devreme dintre noi, cel de pe copertă, ar fi putut fi sexagenar. Radu Săplăcan s-a născut în preajma lui 1 aprilie 1954 (data reală era mistificată prin voinţa sa histrionică), iar după absolvirea Filozofiei, în 1979, la Cluj, a lucrat circa un deceniu ca profesor la un liceu din Dej. A ctitorit şi, între 1980- 1986, a condus cenaclul Saeculum al tinerilor scriitori din Transilvania (Dej, Beclean). A fost apropiat revistei şi mişcării literare Echinox. A publicat volumele de versuri: Livada Röentgen (Ed. Pop citeste tot [...]

Galeria cu amintiri

Galeria cu amintiri


Mai 2014


Autor: Marcel Lucaciu



Amintirile sunt reminiscențele unei neliniști ascunse, resimțite când tinerețea și exuberanța ei sunt împrejmuite de bătrânețe și învăluite de întunericul ce se lasă, treptat, aducând cu sine fiorii neantului. Intervin, atunci, speranțele răvășite, iluziile pierdute, visele și nostalgia celor dragi pe care îi vedem, zi după zi, cum se așază tăcuți, la masa umbrelor.  Reflecțiile de mai sus ne-au fost provocate de lectura tulburătoarei cărți a regretatului critic și istoric literar, Ovid S. Crohmălniceanu: Amintiri deghizate (Editura Humanitas, București, 2012, ediție îngrijită și prefață de Ioana Pârvulescu). Titlul pare să incite și să contrarieze. Autorul elucidează, &icir citeste tot [...]

Monologurile lui Ulise

Monologurile lui Ulise


Mai 2014


Autor: Carmen Ardelean



Că fiecare carte semnată Daniel Săuca e gândită ca un tot unitar, în ciuda aparentei eterogenităţi, am înţeles după lectura volumului de editoriale România mea nu mai există (Eikon, 2011). Mi s-a confirmat un an mai târziu, odată cu Clopotele raiului (Eikon, 2012). Prin urmare, cea mai recentă apariţie editorială, Cumetriile molcome (Eikon, 2013) a reprezentat, întâi de toate, o provocare la identificarea liniei de miră, căci dincolo de clasica formulă (50 de editoriale apărute în perioada decembrie 2011- octombrie 2013 şi un Posibil argument, plasat de această dată la finalul cărţii), au fost inserate şi 3 interviuri cu 3 personalităţi ale vieţii culturale româneşti: George Vulturescu, Liviu Anto citeste tot [...]

Poetica suferinţei

Poetica suferinţei


Mai 2014


Autor: Imelda Chinţa



Armando Valladares este o figură emblematică a spaţiului literar cubanez, un poet care şi-a exersat scrisul în claustrarea impusă de regimul castrist. Volumul Cavernas del silencio (Caverne de tăcere) a apărut în colecţia Biblioteca Cubana Contemporanea, în Spania, 1983, şi aglutinează un grupaj de poeme scrise în urma experienţei carcerale, experienţă care l-a marcat definitiv, determinându-i stări distincte. Volumul va apărea în traducerea lui Alice Valeria Micu. Poezia lui Armando Valladares este o stare, o poetică a trăirilor, a combustiilor interioare, este rostirea monahală, sapienţială construită în tăcerea spaţiului carceral. Lirismul este de tip grotă, de factură existenţialistă, iar fiinţa citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Poezia ca o confesiune

Colecţia de călimări: Poezia ca o confesiune


Mai 2014


Autor: Viorel Mureşan



E un iscusit gest de regizor faptul de a pune o poezie foarte personală sub sigiliul impersonalităţii actului creator. E ca un plâns pe furiş, din care - după ce ţi-ai şters lacrimile - te întorci spre lume cu faţa împodobită de zâmbet. Aşa face Alice Valeria Micu în cea de-a treia carte de poeme, Lumina din sângele meu, editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014. De pe pagina de gardă, poeta ne avertizează cu următoarea frază: „poemele acestea nu le-am scris eu/ nu le-am simţit/ nu le-am visat/ erau acolo şi eu am decupat/ câteva secvenţe temporale/ poeme în hologramă”. Dar titlul cărţii? El o trădează că volumul e scris, având mereu în faţă o propoziţiune irecuzabilă: numai muritorii au citeste tot [...]

Nostalgii patriarhale

Nostalgii patriarhale


Aprilie 2014


Autor: Marcel Lucaciu



Liniștea pe care o căutăm, adesea, e nu departe de noi, undeva, în satul dintre dealurile înverzite ori de pe malul râului cristalin. Trăind prea mult între ziduri, copleșiți de vacarmul străzilor semaforizate, al grijilor cotidiene, riscăm să uităm, cu desăvârșire, de „leagănul copilăriei”, de rostul nostru. Simțind un asemenea pericol, Florica Pop evadează din cenușiul existenței urbane, se refugiază în trecutul patriarhal și reconstituie - cu evlavie - lumea satului natal (Deleni), într-o carte intitulată, nostalgic, Straița cu merinde (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013).  Sunt „amintiri sățioase” ce nutresc ferma convingere că „fiecare om are, oric citeste tot [...]

Costumul de pergament. Adrian Popescu, Costumul negru

Costumul de pergament. Adrian Popescu, Costumul negru


Aprilie 2014


Autor: Carmen Ardelean



Adrian Popescu este omul constantelor, în cel mai bun sens al cuvântului. Unii au numit aceasta manierism şi au asociat-o, depreciativ, operei sale, ignorând ceea ce autorul mărturisea: „am căutat totdeauna o armonie a lumii şi văd lumea sub forma unei imagini concrete, cu o conexiune între lucrurile cereşti şi pământeşti. Impresia de cuminţenie (n.n. care i s-a reproşat) este, de fapt, încrederea într-o structură ordonată a lumii”. Apărut în 2013, la „Cartea Românească”, volumul Costumul negru a plasat autorul pe onoranta poziţie de nominalizat la concursul „Cartea anului 2013”, alături de Adriana Babeţi, Ana Blandiana, Livius Ciocârlie, Paul Cornea şi Da citeste tot [...]

Ucenicie spirituală - între oameni şi cărţi

Ucenicie spirituală - între oameni şi cărţi


Aprilie 2014


Autor: Imelda Chinţa



Ioan Pintea îşi bucură cititorii cu o nouă scriere ce se distinge în peisajul diaristic actual, un volum apărut, e drept de ceva timp, în 2012, la Editura Cartea Românească, intitulat Proximităţi şi mărturisiri, un pseudojurnal care impresionează prin periplul cultural şi prin fineţea observatorului. Numele lui Ioan Pintea se leagă, negreşit de cel al lui Nicolae Steinhardt, de opera căruia s-a îngrijit şi în a cărui apropiere s-a format. Cartea nu este un jurnal propriu-zis (nu respectă convenţiile genului); este, mai degrabă, un jurnal cultural, un jurnal religios, în esenţă, un jurnal de idei, o carte de reflecţii, de cugetări, de analiză şi sinteză a unor opere şi a unor artişti care au avut un impact & citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Aurel Rău:  O sută de sonete

Colecţia de călimări: Aurel Rău: O sută de sonete


Aprilie 2014


Autor: Viorel Mureşan



Scrise, cele mai multe, în al şaisprezecelea lustru de viaţă, cele O sută de sonete ale lui Aurel Rău (n. în 1930) sunt încredinţate tiparului când autorul tocmai păşise patriarhal peste pragul a optzeci de ani, în 2011, la editura Niculescu din Bucureşti. La Aurel Rău, exerciţiul sonetului e un joc superior, venit dintr-o înaltă erudiţie şi dinspre mai multe literaturi, prin care l-au purtat paşii de traducător şi eseist comentator. Tocmai de aceea vedem nu numai un gest livresc, ci şi un omagiu adus speciei, în faptul că unul dintre sonete poartă ca titlu numele lui Giacomo da Lentino (după unii Iacopo da Lentini). Acest poet sicilian, din rândul trubadurilor italieni trăitori în secolul al treisprez citeste tot [...]

Trilogism întâmpinător

Trilogism întâmpinător


Martie 2014


Autor: Franciscus Georgius (a.k.a. Györfi-Deák György)



M-am născut în 17 aprilie 1964. Tata m-a trecut în actele de stare civilă eliberate de Sfatul Popular al oraşului Timişoara cu numele de György, sfânt militar martir care a dat şi patronimul familiei. „Györfi” vine de la „György fia”, adică „fiul lui Gheorghe”. Mi s-a povestit că acest nume revine întotdeauna primului băiat, obicei pe care l-am perpetuat şi sper să fie păstrat de urmaşii mei. Botezul a avut loc în bisericuţa „Naşterea Sfintei Fecioare” din Fratelia, aflată în intersecţia unde traseul tramvaiului 7 face un cot. Naşi mi-au fost un unchi şi o mătuşă, Géza şi Júlianna, fratele şi sora mai mare a mamei.  Mai târz citeste tot [...]

Valer Popa,  Lucian Blaga – profesorul

Valer Popa, Lucian Blaga – profesorul


Martie 2014


Autor: Ileana Petrean-Păușan



Eseuri, poeme, dramaturgie, un interviu cu valoarea unei veritabile istorii vii – iată ce cuprinde cartea lui Valer Popa intitulată Lucian Blaga – profesorul (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2014; Colecţia „Scriitorii Transilvaniei”, Seria „Proză”). Ideea scrierii unei asemenea lucrări i-a venit autorului după ani şi ani de zile în care, la începutul lunii mai, a participat, în Lancrăm şi Sebeş, judeţul Alba, „în inima ţării – la obârşie, la izvor”, la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, ajuns în 2014 la cea de-a XXXIV-a ediţie. În „Cuvânt înainte” Valer Popa mărturiseşte cu câtă nerăbdare aştepta citeste tot [...]

Grigorie Croitoru între realism şi magia basmului

Grigorie Croitoru între realism şi magia basmului


Martie 2014


Autor: Ovidiu Pecican



Magia vârstei a treia, despre care C. Noica spunea că este o vârstă care eliberează definitiv de povara altor servituţi – procreaţia, munca în servi-ciul societăţii după orare cotidiene severe etc. – este că poate deveni teritoriul privilegiat al creativităţii. Pentru Grigorie Croitoru, născut în 1939, pensia a adus o fotă nestăvilită și alertă de a turna în forme literare ceva din tumultul de experienţe și de impulsuri fantasmatice hrănite și îmblânzite de o viaţă, dar care, din diferite motive și împrejurări, nu au ieșit înainte la suprafaţă. Debutul în volum propriu la șaptezeci de ani poate părea întârziat, într-o cultură nerăbdătoare, care cultivă &i citeste tot [...]

Laurenţiu Orăşanu: proza umoristică

Laurenţiu Orăşanu: proza umoristică


Martie 2014


Autor: Lucian Gruia



Laurenţiu Orăşanu s-a născut la 3 noiembrie 1949, la Călăraşi, şi a absolvit, în 1972, Facultatea de Automatică, Institutul Politehnic Bucureşti.  A publicat volumul de versuri Picături de ploaie în deşert (Editura Timpul, 2004); un Dicţionar cu umor geto-dacic (Editura Criterion Publishing, 2008); epopeea plină de umor, Canadiada (Editura Criterion Publishing, 2009); volumul de proză scurtă Autorul (Editura Criterion Publishing, 2010) şi romanul A treia bancă (Editura SemnE, Bucureşti, 2012). Din cărţile enumerate, mă opresc la cele de proză, legate prin umorul lor de bună calitate şi prin originalitatea concepţiei şi expresiei.  În Dicţionarul cu umor geto-dacic, Laurenţiu Orăşanu a descoperit o formu citeste tot [...]

Solilocvii sub arcade,  solilocviu sub bolţi

Solilocvii sub arcade, solilocviu sub bolţi


Martie 2014


Autor: Carmen Ardelean



 In memoriam Mircea Dinutz   „Arcade critice”, apărută la Editura Pallas Athena, Focşani, 2014, e o carte cu un destin straniu. Cele două secţiuni ale volumului, Între confesiune şi provocare. Poeţii şi Feţele realului. Prozatorii, fuseseră proiectate ca parte integrantă a unui volum de critică ce urma să conţină şi Identităţile lui Ianus. Cărturarii, în fapt, un grupaj consistent de cronici apărute, în ultimii 20 de ani, în publicaţii precum „ Convorbiri literare”, „Ateneu”, „ExPonto”, „Literatorul”, „Vatra veche”, „Pro Saeculum” etc.  Câştigarea unui concurs organizat de Editura Rafet din Râmnicul citeste tot [...]

Efervescenţa rostirii – între paranteze drepte

Efervescenţa rostirii – între paranteze drepte


Martie 2014


Autor: Imelda Chinţa



Viaţa între paranteze drepte este volumul semnat Petruţa Şerban, apărut la Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2012. Grupajul de poeme este structurat în trei secţiuni distincte din punct de vedere formal, egale din punct de vedere tematic, dar şi al stărilor propuse: vorbim despre Falsuri autentice, Origami de sticlă şi Viaţa între paranteze drepte.  Ceea ce surprinde şi particularizează vocea Petruţei Şerban este sinceritatea trăirilor pe care le aglutinează într-un poem liturgic, în primul grupaj, într-un poem ce contrastează prin atitudini distincte, glisând între evlavie şi răzvrătire, ceea ce nu înseamnă neapărat că avem în faţă o poezie care să conţină componenta religioasă. P citeste tot [...]

Dare de seamă

Dare de seamă


Martie 2014


Autor: Carmen Ardelean



Se spune că lumea e plină de semne. Unele sunt tălmăcite până la istovire, altele sunt voit ignorate, cele mai multe rămân departe de înţelegerea noastră. Cele care m-au fascinat, de-a lungul timpului, au fost semnele de carte. Prin urmare, despre semne de carte este vorba. Unele semne s-au ivit în calea mea graţie manifestărilor culturale organizate de Centrul de Cultură şi Artă al Județului Sălaj sau Cenaclul Literar Silvania. Altele au fost consecinţa colaborării lunare cu revista Caiete Silvane, respectiv a colaborărilor sporadice cu Vatra Veche, Pro Saeculum sau Ziarul de duminică. Cert e că, în momentul publicării primei mele cărţi, Hortensia Papadat Bengescu - „marea europeană a literaturii române citeste tot [...]

O ediţie critică  de referinţă

O ediţie critică de referinţă


Martie 2014


Autor: Viorel Mureşan



Destinul scriitoricesc şi uman al lui Pavel Dan (1907-1937) pare a-l prefigura pe cel, de peste două decenii, al lui Nicolae Labiş. Talent epic robust, animat de impunătoare proiecte, va trăi cât să-şi alcătuiască doar cartea debutului, suficient însă, aşa cum s-a văzut, pentru a lăsa o dâră de neşters în istoriile literare. Posteritatea nu i-a fost prea generoasă, cu rare excepţii, şi nu-mi aduc aminte să-l fi asimilat vreo curriculă preuniversitară şi nici mari reviste să-i fi marcat vreo aniversare. Numai în conştiinţa câtorva literaţi opera nuvelistică a lui Pavel Dan şi-a făcut lucrarea, încât la o ediţie critică, aşa cum e cea de care urmează să ne ocupăm, putem vorbi de un traiect scriito citeste tot [...]

Bomboane de Cluj

Bomboane de Cluj


Februarie 2014


Autor: Augustin Mocanu



Copil fiind şi mişcându-mă numai în mediul limitat al satului meu, când ascultam poveşti sau auzeam vorbindu-se despre oameni şi diferite întâmplări petrecute în alte locuri, cuvintele mă determinau prin puterea harului lor să percep de la distanţă şi să-mi reprezint în minte involuntar o seamă de aspecte ale vieţii evocate prin forţa magică a limbajului, chestiune inexplicabilă pentru mine atunci.  Când părinţii mei, mai ales mama, trebuia să plece în altă localitate - Cluj, Turda, Câmpia, Cojocna, Mociu etc - căci aveau de rezolvat câte ceva, eu şi ceilalţi fraţi ai mei ne închipuiam că acolo totul e bun, frumos şi curat şi, mai presus de orice, se află de toate citeste tot [...]

File ale ortodoxiei transilvane

File ale ortodoxiei transilvane


Februarie 2014


Autor: Marian Horvat



Articolele-evocări ale tânărului Iuliu-Marius Morariu, adunate în volumul ,,Stări, momente şi personalităţi ale Ortodoxiei transilvane“ (Târgu-Jiu, Editura Academica Brâncuşi, 2013, 181 p.), sunt centrate pe figurile câtorva personalităţi ale vieţii ortodoxe intra-carpatice, aflate în plin conflict cu presiunile confesionale şi naţionale, dar şi pe unele momente-cheie ale şovinismului maghiar din timpul dualismului şi regimului hortyst. Iuliu-Marius Morariu s-a remarcat deja prin publicarea volumului „Istoria Mănăstirii «Izvorul Tămăduirii» Salva” (Editura ,,Astra”, Blaj, 2013, împreună cu prof. Ana Filip), dar şi prin participarea sa la fondarea şi conducerea revistei d citeste tot [...]

Camelia Iuliana Radu - Printre culori

Camelia Iuliana Radu - Printre culori


Februarie 2014


Autor: Lucian Perța



Camelia Iuliana Radu este, de mai bine de un deceniu, un nume suficient de cunoscut iubitorilor de literatură din România. Tânăra ploieșteancă, licențiată în psihologie, cu master în științele educației, a impresionat încă de la debut, din 2001, cu volumul de proză scurtă, prezentat de regretatul poet Ion Stratan, Pasărea curgătoare. După mai multe încercări de Regăsire de sine1, în proză, urcând pe Muntele inițiaților2 și ajungând Pe muchia prezentului3, în 2009 Camelia Iuliana Radu își împlinește destinul literar, întâlnind Poezia. Volumul de versuri Floare mică din 2009 a fost bine primit de critica literară și de cititori, și iată că în anul 2012, citeste tot [...]

Ne-amintiri despre cafeaua de anul trecut

Ne-amintiri despre cafeaua de anul trecut


Februarie 2014


Autor: Alice Valeria Micu



Cu un ADN poetic traumatizat de elementul biografic, Carmen Ciumărnean și-a îmblânzit discursul din volumul anterior, Lupii se vând la preț dublu, fără să atenueze ori să altereze tensiunea și dramatismul situațiilor generatoare de flow creator în volumul ieșit în toamna anului trecut la editura bucureșteană Herg Benet și intitulat Cafea de anul trecut. Evenimentul și autoarea fac parte din mișcarea literară inițiată și condusă de poetul bistrițean Adrian Suciu, Direcția 9. Poemele care deschid volumul propun o vizualizare cinematografică a unor secvențe care o au în centrul atenției pe Ana. Dacă la Mircea Petean, Ana este soția, prezentă în volumul Poemele Anei, la Carmen Ciumărnean Ana este materi citeste tot [...]

Viaţa ca un caleidoscop Dmitri Miticov, Dmitri: uite viaţa

Viaţa ca un caleidoscop Dmitri Miticov, Dmitri: uite viaţa


Februarie 2014


Autor: Carmen Ardelean



Ivit, la începutul perioadei optzeciste, în spaţiul originar al cunoscutei Şcoli de la Târgovişte, autorul volumului Dmitri: uite viaţa, apărut în 2012 la editura Max Blecher, Bistriţa, colecţia Plantaţii, se dovedeşte un vrednic prestidigitator, jonglând derutant cu cele patru concepte-cheie ale predecesorilor săi: narativitatea, subiectivitatea, hazardul şi ludicul. De altfel, unele poeme corespund, prin oralitatea lejeră, împinsă până la familiaritate a expresiei, prin ironia, ludicul pervaziv de la nivelul jocului de cuvinte la cel al situaţiilor dramatice esteticii postmoderniste, aşa cum a fost teoretizată de Mircea Cărtărescu.  Am putea fi tentaţi să pomenim şi biografismul, atât de supra citeste tot [...]

Spre Parnas - în surdină

Spre Parnas - în surdină


Februarie 2014


Autor: Imelda Chinţa



O voce interesantă şi prolifică a spaţiului liric românesc se dovedeşte a fi Ioan Matiuţ, un arădean prin excelenţă, în prezent redactor la revista de cultură Arca, deopotrivă membru al Uniunii Scriitorilor din România. Printre volumele publicate de autor menţionăm stâlpi de sare (1996), umbre (1999), priviri (2003), déjá vu (2005), între ceruri (2009), respiră să nu uiţi (2011), iar dintre premiile obţinute spicuim: Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad (1997), Premiul pentru poezie la Festivalul Internaţional de Poezie EMIA Deva (2005), Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Arad (2010), şi lista ar putea continua. Ioan Matiuţ ne sur citeste tot [...]

Meandrele unei inimi

Meandrele unei inimi


Februarie 2014


Autor: Marcel Lucaciu



Într-o lume tot mai ostilă visătorilor incurabili, Florica Pop își continuă pasionala călătorie spre sine însăși (din Șoapte cu ecou, 2011), publicând o nouă carte, la fel de sensibilă și fulgurantă: Petale cu inscripții (Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013). E un titlu oximoronic, ce trimite deopotrivă la efemeritatea (și, uneori, eternitatea) unei iubiri transfigurate în creație artistică, la delicatețea (și, deseori, asprimea) unei vieți cu iz livresc; o viață dăruită, în mare parte, Bibliotecii. Construit, inteligent și simetric, sub forma unui „dialog ce se frământă între eul pornit pe cale și vocea care, stând mereu de veghe, șoptește tâlcuri ale întrupă citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Cercul Literar de la Sibiu / Cluj şi modelul Blaga

Colecţia de călimări: Cercul Literar de la Sibiu / Cluj şi modelul Blaga


Februarie 2014


Autor: Viorel Mureşan



După o primă sinteză consacrată Cercului Literar de la Sibiu, în anul 2009, anticipată şi urmată de ediţii îngrijite din opera cerchiştilor, Dan Damaschin vine cu o nouă contribuţie, impunătoare în primul rând prin indicele sporit de material inedit, în jurul aceluiaşi subiect: Cercul Literar de la Sibiu / Cluj. Glosse / Restituiri / Corespondenţe, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013. Subtitlul volumului redă chiar structura din sumar, adică trei capitole purtând aceste generice. Glosse, o secţiune de vreo şaptezeci de pagini, aflată în deschidere, cuprinde patru eseuri pe tema relaţiei dintre Lucian Blaga şi Cercul Literar de la Sibiu. Primul studiu, Cerchiştii şi modelul Blaga, îşi propune citeste tot [...]

Nicolae Breje, Spovedanii în amurg

Nicolae Breje, Spovedanii în amurg


Ianuarie 2014


Autor: Ileana Petrean-Păușan



Ca un dar de Moş Crăciun, am primit la sfârşitul anului trecut o carte cu dedicaţie însoţită de o scrisoare din care îmi permit să spicuiesc câteva fraze, convinsă fiind că nu trădez intimitatea unei astfel de comunicări: „Sunt profesorul pensionar Nicolae Breje din Satu Mare, cu originea în Cizer, judeţul Sălaj. Nu am uitat că prin Dvs. m-am apropiat de revista Caiete Silvane în urmă cu nişte ani. Acum mi se pare că sunt mai bogat (spiritual) când răsfoiesc şi citesc materialele din această Revistă de cultură, ce apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Felicit pe toţi membrii colectivului de redacţie pentru conţinutul bogat şi atractiv al revistei. (...) Mă bucur că Revista s-a extins şi spre Satu Mare, Maramureş, Cluj şi nu num citeste tot [...]

Pe drumul Damascului (Rodica Dragomir)

Pe drumul Damascului (Rodica Dragomir)


Ianuarie 2014


Autor: Constantin Cubleșan



Cu siguranță, ar trebui să existe de-acum studii critice autorizate, autoritare în orice caz, care să definească mai limpede ce se poate înțelege printr-o literatură, și, în speță, o poezie, religioasă. Simplul fapt că sunt vehiculate cuvinte, expresii, parafrazări după versete biblice sau pur și simplu că se versifică idei teologice – trebuie oare să admitem că avem de-a face cu o poezie religioasă? Și, dacă da, justifică acest lucru calitatea poeziei? Dar, poezia poate să se împlinească și dincolo de calitatea ei de a fi religioasă. Important e să existe fiorul, emoția, vibrația lirică a versului ideatic, întrucât o stare poetică poate să fie creată, în fond, de o ambianță, sau de o atmosferă, sau de o lectură ce implică elemente citeste tot [...]

Salve „Astra Salvensis”!

Salve „Astra Salvensis”!


Ianuarie 2014


Autor: Mihai-Octavian Groza



Un loc deosebit de important între instituţiile culturale transilvănene l-a ocupat şi îl ocupă în continuare ASTRA (Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - a se vedea: Pamfil Matei, „Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român” (ASTRA) şi rolul ei în cultura naţională 1861-1950, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986), o activitate culturală prolifică dezvoltând cercul Salva, despărţământul Năsăud. Istoria ţinutului năsăudean, intens studiată, în special pe linia valorificării şi promovării moştenirii grănicereşti în plan politic, economic, cultural, naţional etc. (a se vedea: Aurelia Dan, Şcolile grănicereşti năsăudene 1851-1918, Cluj-Napoca, Presa Universitară citeste tot [...]

Cum interpretăm fantasticul de interpretare?

Cum interpretăm fantasticul de interpretare?


Ianuarie 2014


Autor: Carmen Ardelean



Teofil şi Câinele de Lemn, Cosmin Perţa Puţine sunt cărţile care ne contrariază prin pluralitatea posibilelor formule de interpretare şi aceasta în contextul în care autorul încearcă, prin mijloace subversive, să se dezică de clasica şi deja redundanta construcţie romanescă. Nici măcar publicarea la editura Herg Benet, în 2012, nu credem că e întâmplătoare dacă avem în vedere unul dintre dezideratele coordonatorilor editurii: sprijinirea abordărilor îndrăzneţe şi în întregime originale. Teofil şi Câinele de lemn respectă întru totul profilul conturat de editura mai sus menţionată. Subtitlul poem, alegere perfect valabilă, imprimă, încă de la început, o notă de ambiguitate, dată fiind, pe de o parte, pentru un prim nivel al lecturi citeste tot [...]

Colecţia de călimări: „Am scris atunci când cuvintele au vrut să fie împreună”

Colecţia de călimări: „Am scris atunci când cuvintele au vrut să fie împreună”


Ianuarie 2014


Autor: Viorel Mureşan



Uneori, generozitatea artiştilor dă şi măsura valorii lor intrinseci. Ne gândim la gestul pe care Ştefan Doru Dăncuş îl face editând şi prefaţând o carte de versuri, propunându-ne-o spre atenţie, după ce însuşi are certitudinea sunetului ei autentic. „Tangerine Tango” de Camelia Iuliana Radu, Editura Grinta Cluj-Napoca, 2013, este ediţia a doua, revizuită şi adăugită, a unei prime variante, apărută la Editura Singur în 2012. În calitatea sa de redactor de carte, Ştefan Doru Dăncuş notează într-un cuvânt înainte: „Dincolo de structura sa, volumul cuprinde poezii în care se poate regăsi atât cititorul predispus spre meditaţie şi filozofie, cât şi degustătorul de imagini poetice. Deşi autoarea îşi structurează volumul într-o viziu citeste tot [...]

Luciditate şi acribie

Luciditate şi acribie


Ianuarie 2014


Autor: Marcel Lucaciu



Într-o lume a haosului generalizat, parcă la toate nivelele, mai sunt, încă, oameni care încearcă să-şi păstreze luciditatea, iscodind cu asiduitate şi analizând „cu ochiul rece” meandrele sociale, politice şi culturale din peisajul românesc postdecembrist. Printre aceşti temerari luptători (pe frontul presei, în special) se numără şi Daniel Săuca, redactor-şef al revistei de cultură „Caiete Silvane”, preşedinte al Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj şi director al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Trilogia Homo Silagenssis (2006, 2007, 2008), România mea nu mai există (2011), Tranşee & şantiere (2012) sunt doar căteva mostre ale unei activităţi jurnalistice susţinute, robuste şi bine ancorate în realităţile origin citeste tot [...]

Liniştea - maltratată poetic

Liniştea - maltratată poetic


Ianuarie 2014


Autor: Imelda Chinţa



După volumul Aspru sângele meu, dominat de nerv artistic în care „poemul fluviu” galvaniza şi se manifesta heraclitian, poetul orădean Gheorghe Vidican ne surprinde încă o dată, cu o formulă poetică nouă, o regândire a orfismului său, a liniştii „maltratată poetic”. Aşadar, Maltratatul de linişte a apărut în condiţii grafice de excepţie, aşa cum ne-a obişnuit autorul, la Editura Brumar, Timişoara, 2013. Stilul vidicanic, eliberat de orice constrângeri în volumele anterioare, se temperează odată cu acest op, revenind la lirismul clasic, aşezat, calm, aproape pitagoreic, însă tensionat, grav. Curgerea heraclitiană dinamică este estompată de pitagoreica muzică a pendulei care pătrunde şi domină versul. Volumul este unitar, un volum al citeste tot [...]

Un roman – portret:  Altarul de nisip de Ştefan Goanţă*

Un roman – portret: Altarul de nisip de Ştefan Goanţă*


Decembrie 2013


Autor: Ana Mărcean



Socotindu-l pe autor una dintre cele mai originale şi mai interesante noutăţi în proza contemporană românească, Editura „Brumar” din Timişoara a reeditat, în 2013, romanul Altarul de nisip al scriitorului Ştefan Goanţă, o viziune pur romanescă, după toate regulile genului (gândită de un dăruit al cuvântului) a epocii staliniste din România1. Iniţial, cu titlul Tovionescu, romanul a fost finalizat înainte de 1989, dar a văzut lumina tiparului cu întârziere, în anul 1993, şi reprezintă debutul editorial al lui Ştefan Goanţă, realizat la distanţă de 37 de ani de debutul absolut, în revista „Universitatea” din Bucureşti.2 Lectura acestui roman mi-a readus în memorie romanul-parabolă al lui Kafka, cel care afirmă că „arta este pentru ar citeste tot [...]

Cărări spre chilii: Pescar de oameni, Ion Piţoiu-Dragomir

Cărări spre chilii: Pescar de oameni, Ion Piţoiu-Dragomir


Decembrie 2013


Autor: Carmen Ardelean



Prezentarea romanul Pescar de oameni, semnat Ion Piţoiu-Dragomir, în cadrul Cenaclului „Silvania” din 28 noiembrie, nu a fost un eveniment plasat într-un context aleatoriu, căci autorul, atent la tot şi la toate, a ţinut să lege unul dintre firele narative, cel care urmăreşte ultimele zile din viaţa părintelui Arsenie Boca, de realitate, învăţându-ne, astfel, să fim, preţ de-o lectură, veşnici. Cu exact 24 de ani în urmă, murea cel care a fost supranumit Sfântul şi, la 4 zile după această primă lansare a romanului, cu ocazia Zilei Naţionale a României, a fost dezvelit bustul părintelui, în curtea Catedralei Episcopale „Înălţarea Domnului” din Zalău. Împătimit al titlurilor ermetice, inteligent construite, al căror echivoc contrariaz citeste tot [...]

Un alt Orlando

Un alt Orlando


Decembrie 2013


Autor: Viorel Tăutan



Iniţiativa lecturii unor scrieri în proză, subordonate tranşant epicului, datorate autorilor contemporani cu atât de controversatul post-modernism (românesc!?), este suprapusă, în cazul nostru, tentaţiei de a le încadra unor clasificări şi definiţii teoretice de factură didactică de îndată ce ai parcurs, să zicem, primele cincizeci de pagini. Certamente, romanul actual a suferit deviaţii spectaculoase, dacă nu cumva revoltătoare în viziunea teoreticienilor conservatori, de la definirea teoretico-didactică mai sus amintită a speciei. Anul 2012 ne-a oferit a patra scriere încadrată stilistic beletristicii, din câte cunoaştem, intitulată cu eponimul Orlando, în descendenţa onomastică a poemului epic scris de Matteo Maria Boiardo, Orlando innamorato citeste tot [...]

Poetica absenței

Poetica absenței


Decembrie 2013


Autor: Marcel Lucaciu



Amenințată de vremelnicia numeroaselor generații și mode poetice (parcă menite să-i îndepărteze pe cititorii solitari), Poezia mai încearcă - uneori, din răsputeri - să se întoarcă la starea ei originară; la orfismul providențial și lirismul caracteristic ce o singularizau, cândva, printre celelalte genuri literare. Astăzi, tot mai puțini poeți își amintesc că, la originile ei, Poezia era un „cântec”, era „muzică și imagine” sau că „vine și pleacă, atunci când vrea ea” (Horia Bădescu). Deși a fost (și este) afiliat „optzecismului”, Viorel Mureșan nu adoptă, integral, nici recuzita, nici maniera unei generații sub a cărei mare umbrelă s-au strâns, vrând-nevrând, prea mulți poeți. Îi lipsesc tendința de epicizare, biog citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Un altfel de „călător”  pe meridiane sovietice

Colecţia de călimări: Un altfel de „călător” pe meridiane sovietice


Decembrie 2013


Autor: Viorel Mureşan



Reportajul românesc are printre corifeii săi moderni şi pe unul care s-a căit apoi toată viaţa, că a scris în 1953 o cărţulie intitulată „Meridiane sovietice”. Pagini bombastice şi triumfaliste despre o realitate enunţată în titlu. La polul opus stă astăzi mărturia terifiantă a lui Vasile Gh. Baghiu, „Prizonier în U.R.S.S.”, scrisă în aceeaşi perioadă. Apărută la Fundaţia Academia Civică, în 2012, cartea se află la ediţia a doua, după o difuzare parţială la „Europa Liberă” şi publicarea unor ample fragmente în revista „Memoria”, precum şi în urma unei prime editări la Editura Axa, 1998. Avându-l ca editor pe Romulus Rusan, volumul e precedat de trei, necesare, texte însoţitoare. Astfel, din „Cuvântul editorului”, dat citeste tot [...]

Context erudit  şi istorie locală*

Context erudit şi istorie locală*


Noiembrie 2013


Autor: Ioan Chindriș



Dorul locurilor natale a condus adeseori condeiele scriitorilor spre evocări sau spre resuscitări cu caracter monografic, vrând parcă să întoarcă timpul înapoi, spre vraja copilăriei, a tinereţii şi a amintirilor, care a constituit solul adânc al formării lor de mai târziu. Din asemenea trăiri sentimentale, care conferă autorilor puterea de a răscoli adânc în trecutul timp al tărâmului natal, s-au născut nu puţine scrieri excelente de istorie locală, care egalează uneori, dacă nu chiar depăşesc, valoarea documentară, ştiinţifică şi culturală a lucrărilor aşa-zis profesioniste. Istoricul local este, aşa cum l-am cunoscut într-o viaţă de om, un fanatic cu cazanul inspiraţiei mereu la punctul maxim de fierbere. Colţişorul său de Românie, citeste tot [...]

Depozitul personal - Cardul de credit, Traian Ştef

Depozitul personal - Cardul de credit, Traian Ştef


Noiembrie 2013


Autor: Carmen Ardelean



Pentru „buna înţelegere a lucrurilor”, ca să parafrazăm titlul celui mai recent articol semnat Traian Ştef, ar trebui să menţionăm că biografia redactorului-şef al revistei „Familia” poate fi privită ca un lung şir de simetrii şi, deopotrivă, de opoziţii, un interesant amalgam de analogii şi paradoxuri. Deşi mărturiseşte că „oraşul e fără relief, fără spaţii miraculoase”, autorul „Epistolelor către Alexandros” alege, ca spaţiu în care să vieţuiască, oraşul. Absolvent al Liceului „Mihai Eminescu” din Oradea, echinoxistul va ajunge să conducă revista unde, în 1866, Mihai Eminescu debuta liric. Chiar dacă încercarea adolescentină de a scrie un volum în colaborare cu un bun prieten a fost sortită eşecului, cea de la vârst citeste tot [...]

Dincolo de paravanul vieții

Dincolo de paravanul vieții


Noiembrie 2013


Autor: Marcel Lucaciu



După atâția ani de originală democrație, s-ar părea că „orizonturile roșii” sunt tot mai departe, ele reprezentând - pentru mulți dintre noi - doar triste și palide amintiri, copleșite de vacarmul cotidian. Lucrurile nu stau, însă, la fel pentru scriitorul Ion Pițoiu-Dragomir ale cărui creații fie lirice, fie epice sunt deseori bântuite de înfricoșata fantasmă a comunismului. Ironic și ludic, caustic și tandru, maestrul simfoniilor policrome și al cratimei săltărețe revine în atenția cititorilor cu o nouă carte (a 28-a!) ce provoacă și totodată descumpănește, cel puțin, prin titlul ei: Un roman excepțional (Editura RAO, București, 2012). Autorul pleacă de la o realitate pe care o transfigurează, până la nerecunoaștere, alternând citeste tot [...]

Monografia spirituală a Reteagului

Monografia spirituală a Reteagului


Noiembrie 2013


Autor: Imelda Chinţa



La iniţiativa lui Ioan Pintea, Cornel Cotuţiu ia decizia de a reedita cartea semnată Ion Pop Reteganul la împlinirea a 160 de ani de la naşterea scriitorului. Ediţia a III-a a volumului Amintirile unui şcolar de altădată, revăzută şi îngrijită de scriitorul Cornel Cotuţiu, este găzduită de Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013. În Cuvânt Pregătitor (2006), Cornel Cotuţiu motivează decizia reeditării cărţii, şi anume faptul că „E o carte nu pentru… şcolari, ci – asemenea Amintirilor… lui Creangă, pentru alte vârste” – maturitatea este o etapă în devenirea fiinţei în care omul devine nostalgic şi trăieşte din „parfumul vetust al altor vremi, numai degustătorul de delicatese lingvistice găseşte plăceri subtile pentru expresivitatea p citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Atelier cu chip de arlechin (Lucian Perţa – 60)

Colecţia de călimări: Atelier cu chip de arlechin (Lucian Perţa – 60)


Noiembrie 2013


Autor: Viorel Mureşan



Un fenomen cultural precum „Echinox-ul”, care durează de patruzeci şi cinci de ani, dobândeşte în timp o complexitate, la început, imprevizibilă. Dacă acribia şi rigoarea i-au fost atribute congenitale, lor li s-a adăugat - şi bune, şi rele - mereu alte năravuri într-o existenţă atât de fecundă. Anii ΄70 -΄80 ai secolului încheiat au adus în evoluţia curentului echinoxist un climat ludic cu, pe alocuri, apăsate accente histrionice. Corifeii noii orientări erau, alături de câţiva mai şterşi: Ion Vartic, Ioan Groşan, Radu G. Ţeposu, Emil Hurezeanu, Lucian Perţa… Ultimul aşezat pe lista de mai sus, Lucian Perţa, aduce confirmarea textuală cea mai evidentă, după prozele şi teatrul lui Groşan, a ceea ce în deceniul amintit se manifestase citeste tot [...]

O Rusie demitizată

O Rusie demitizată


Octombrie 2013


Autor: Marian Horvat



Alain Besançon se remarcă încă o dată, prin cea mai recentă lucrare a sa, „Sfânta Rusie”, ca un remarcabil şi atent cercetător prin toate aspectele societăţii ruseşti, trăsăturile sale aflate în umbră şi cele care i-au marcat parcursul istoric. Acesta vrea să aducă lumină acolo unde s-a statornicit mitul, obiectivitate unde s-au impus clişeele. Încă de la început, autorul ne atrage atenţia asupra faptului că imaginea Rusiei în Occident este deformată de iluzia unui exagerat misticism, crezut a fi o trăsătură fundamentală a spiritului rus. Şi asta în pofida istoriei sale, cunoscută în profunzime şi studiată îndelung. Besançon rezervă un capitol întreg minciunilor care au apărut despre Rusia, de la Potemkin la utopia comunistă. Şir citeste tot [...]

Pactul cu ficţiunea sau schiţă de mitologie personală. Constantin Cubleşan, Mersul prin cuşcă

Pactul cu ficţiunea sau schiţă de mitologie personală. Constantin Cubleşan, Mersul prin cuşcă


Octombrie 2013


Autor: Carmen Ardelean



Cu o biografie care impresionează prin varietatea mediilor, toate literare, care l-au consacrat, tenace curtezan al epicii, al liricii, al dramaturgiei şi al criticii literare, Constantin Cubleşan reuşeşte, cu doi ani înaintea împlinirii admirabilei vârste de 75 de ani, să egaleze, cu volumele de proză scurtă, numărul romanelor sale. Mersul prin cuşcă. Schiţe, povestiri, nuvele, apărut la Editura Limes, colecţia Lakonia, în 2012, urmează, aşadar, simbolic, traiectul configurat prin titlu de volumul anterior, Omul în colivie, traiect ce sugerează perspectiva autorului asupra realităţilor contemporane, dar şi asupra existenţei umane, în genere. Ambele toposuri conţin, în subsidiar, ideea de captivitate, de suprimare a libertăţii sau a liberului arbit citeste tot [...]

Nostalgia  boemei

Nostalgia boemei


Octombrie 2013


Autor: Marcel Lucaciu



După evenimentele însângerate din decembrie 1989, Clujul pare să fi uitat - mult prea repede și cumplit de nedrept - fie de „legendele” lui (bunăoară, un Călin Nemeș), fie de adevărata boemă culturală (de pildă, celebrele cafenele studențești „Arizona” și „Croco” au fost desființate, fiindcă nu aduceau… „beneficii”). Într-o lume heteroclită ce vânează, adesea, doar bani și privilegii, ne întrebăm precum odinioară Holderlin: „La ce bun poeții în vremuri de restriște spirituală?” Și totuși, avem nevoie de „zânatici”, de „visătorii” ziditori de cuvinte, așa cum avem atâta nevoie de libertate… În actuala urbe clujeană, un astfel de „visător” este și poetul Ioan-Pavel Azap al cărui destin literar se împart citeste tot [...]

Între ego şi alter-ego

Între ego şi alter-ego


Octombrie 2013


Autor: Imelda Chinţa



Florin Horvath este un istoric împătimit a cărui orientare nu este exclusiv către text, ci către realitate, o realitate socială şi istorică pe care alege să o transfigureze artistic, iar înscrisul său devine o alcătuire de structuri ce coabitează: de la dantelăria stilistică la structura enigmatică a discursului narativ. Aşadar, autorul volumului Ultimul festin, apărut la Editura Caiete Silvane, în colecţia Scriitori sălăjeni, ne invită să luăm parte la un joc al ipotezelor, al interferenţelor, la un spectacol atât vizual – cartea este un caleidoscop narativ în care concreteţea cotidianului este realcătuită din aliaje distincte, cât şi senzorial – autorul cultivă o sensibilitate aparte, angrenând lectorul postmodern în acest joc textual ins citeste tot [...]

Colecţia de călimări: Slujesc… citesc… admir

Colecţia de călimări: Slujesc… citesc… admir


Octombrie 2013


Autor: Viorel Mureşan



În urma unor, deja binecunoscute, cărţi de convorbiri cu N. Steinhardt şi de eseuri teologice şi literare despre opera acestuia, vine şi jurnalul lui Ioan Pintea,„Proximităţi şi mărturisiri”, Editura Cartea Românească, 2012. Modelul de neclintit al acestei scrieri, invocat în treacăt, este cartea lui Johann Peter Eckermann, „Convorbiri cu Goethe”, reluat dintr-o perspectivă, oarecum, mişcată. Dacă ne e îngăduit să vedem ucenicia drept temă centrală a jurnalului, Părintele Nicolae are în Ioan Pintea nu numai un discipol apropiat, dar chiar pe cel mai vrednic. Notaţiile diaristice, variabile ca lungime, mergând de la apoftegme de câteva rânduri, până la mici naraţiuni sau eseuri de 2-3 pagini, nu sunt ordonate cronologic, ci în concordanţă citeste tot [...]

Gabriel Cazan - Pe malul râului Styx (Ed. Singur, Târgovişte, 2013)

Gabriel Cazan - Pe malul râului Styx (Ed. Singur, Târgovişte, 2013)


Septembrie 2013


Autor: Lucian GRUIA



Cărţile ştiinţifico-fantastice trăiesc prin imaginaţie ştiinţifică premonitorie şi mai puţin prin stil. Nici cartea lui Gabriel Cazan, Pe malul râului Styx (Ed. Singur, Târgovişte, 2013), nu face excepţie. Inventivitatea autorului se dovedeşte cu prisosinţă prin abordarea celei mai scumpe probleme a omenirii, aceea a nemuririi şi nu numai a sufletului. În cuvântul înainte al cărţii, autorul ne relatează faptul că, cercetătorul Robert Lanza de la Advanced Cell Technology, a dovedit că după moarte, mai rămân 20 de waţi de „energie informaţională”. Alţi fizicieni sunt de părere că există universuri paralele şi când murim în unul dintre ele, existenţa noastră continuă în altul sau în mai multe dintre acestea. Poarta de trecere di citeste tot [...]

Formele proteice  ale egoficţiunii

Formele proteice ale egoficţiunii


Septembrie 2013


Autor: Imelda Chinţa



Distinsul op semnat Gheorghe Glodeanu, Narcis şi oglinda fermecată. Metamorfozele jurnalului intim în literatura română, a apărut în Colecţia Academică la Editura Tipo Moldova, 2012, în condiţii grafice de excepţie. Studiul se transformă el însuşi într-o impresionantă colecţie de texte diaristice, panoramând genul autoreflexiv în manieră critică şi teoretică. Autorul îşi argumentează alegerea titlului plasând intimismul în sfera mitologicului, sub tutela unui personaj emblematic, Narcis şi a oglinzii fermecate. Apropiind mitul de contemporaneitate, personajul legendar devine „figura arhetipală a autorului de literatură autobiografică, a diaristului care aspiră să identifice profunzimile propriului eu în oglinda caietului său de însemnări citeste tot [...]

Ochiul dinăuntrul poemului

Ochiul dinăuntrul poemului


Septembrie 2013


Autor: Marcel Lucaciu



Din pleiada pe cât de surprinzătoare, pe atât de eterogenă a „optzeciștilor” face parte - în opinia unor critici sau editori - și sătmăreanul George Vulturescu (pseudonimul lui Pop Silaghi Gheorghe) ale cărui începuturi poetice au fost găzduite de revista Familia (nr. 1, ianuarie 1973) și s-au bucurat, la vremea aceea, de girul regretatului Ștefan Augustin Doinaș. Chiar dacă a publicat în volumul colectiv Caietul debutanților (Editura Albatros, București, 1979), fondatorul revistei Poesis și-a inaugurat itinerarul liric, relativ târziu, odată cu apariția plachetei Frontiera dintre cuvinte (Editura Litera, București, 1988), probând o anumită ritmicitate a creației sale abia după 1990, când au ieșit de sub tipar numeroase cărți sau antologii de p citeste tot [...]

Colecţia de călimări: „Lungi epistole trimise corintenilor, tesalonicenilor, nimănui”

Colecţia de călimări: „Lungi epistole trimise corintenilor, tesalonicenilor, nimănui”


Septembrie 2013


Autor: Viorel Mureşan



O spectaculoasă carte de poezie, sub aspectul dimensiunilor, publică Ioan F. Pop la Editura Caiete Silvane, Zalău, 2013: Poemele poemului nescriS. Cartea e o sinteză a întregii creaţii poetice a autorului, care, într-un cuvânt înainte, declară ritos că şi-a cam încheiat socotelile cu scrisul poetic. Credibil sau nu în privinţa acestei declaraţii, cuvântul înainte e dovada peremptorie că I. F. Pop e un poet care se cunoaşte foarte bine, aşa cum se întâmplă rar de tot în cazul mânuitorilor de condei: „M-am oprit din scrisul poetic, fără să mă despart însă total de poezie. De scris, mai scriu încă, sub alte forme./…/ Abordând o poezie de fundătură ontologică, una a tatonării limitelor limbajului şi nonlimbajului (mă refer la o situare str citeste tot [...]

Cărţile României

Cărţile României


Iulie 2013


■ Una dintre puținele cărți în care lucrurile se spun pe șleau este și „Destinul poeziei moderne” a lui Virgil Diaconu (Ed. Brumar, Timișoara, 2008). Dacă în primele două capitole – „Orizontul poeziei” și „Destinul literaturii”, autorul identifică zonele negre ale savantlâcurilor literare și biciuiește fără reținere tonalitățile subculturale utilizate de autori/autoare mai ales în poezie – în partea a treia, „Critica poeziei”, abordează ironic, dar justificat, lălăiala porno-erotică versificată a contemporaneității. Cred că denunțarea frustă a imposturii/impostorilor din literatura română nu i-a adus lui Virgil Diaconu decât dezamăgire și amărăciune. Ceva de genul „câinii latră, ursul trece”, pentru că tot adev citeste tot [...]

Comunismul - reloaded pe o peliculă narativă

Comunismul - reloaded pe o peliculă narativă


Iulie 2013


Autor: Imelda CHINŢA



Romanul lui Dan Lungu, Sunt o babă comunistă, prezintă o realitate pe care cu toţii am trăit-o, parcă încă existentă, un fel de prezent anistoric al nostru. Ficţiunea acestui volum este oarecum „istorică”, ea concentrându-se asupra a trei etape din existenţa personajului principal: copilăria, tinereţea şi maturitatea. În primele două etape, timpul narat reconstituie cu o lancinantă nostalgie, un timp revolut, cel al perioadei comuniste, iar maturitatea personajului se consumă în perioada postdecembristă în care Emilia Apostoae, protagonista, rememorează o perioadă cel puţin hilară, dar în care ea s-a bucurat de favoruri şi avantaje. Sistemul surprins în tuşe, pe alocuri caricaturale, este neînvins pentru Emilia, chiar dacă, în fapt, toţi au citeste tot [...]

Disecţii pe o mitologie a dezgustului

Disecţii pe o mitologie a dezgustului


Iulie 2013


Autor: Carmen ARDELEAN



Dacă suntem în faţa unei trilogii construite, simbolic, pe o axă numerologică sau e vorba despre o deja premeditată recidivă lirică nu putem afla din volumul 3, semnat Virgil Leon. După Unu (1996) şi 2 (1999), ce amintesc de cunoscuta revistă avangardistă, echinoxistul „convertit” la estetica Apostrofului (şi, deopotrivă, la Idea şi Transylvanian Review) publică, în 2011, volumul 3. Nu despre eul empiric e vorba în volumul-plachetă, construit acromatic, în alb şi negru (în formă şi fond, căci de la copertă, la realităţile transfigurate poetic, totul păstrează cele două dominante), ci despre lupta donquijotescă a eului pur, liric, cu cel biografic, despre disonanţe stridente (şi e un pleonasm asumat) care par să îi crucifice existenţa. Ci citeste tot [...]

Augustin Mocanu,  Folclor literar din vechiul  judeţ Sălaj

Augustin Mocanu, Folclor literar din vechiul judeţ Sălaj


Iunie 2013


Autor: Ileana PETREAN-PĂUŞAN



Reputatul profesor şi folclorist Augustin Mocanu continuă să ne surprindă – şi să ne dea veritabile lecţii de viaţă activă – cu puterea sa de muncă şi de creaţie, cu interesul său constant pentru folclor, în general, şi pentru folclorul sălăjean, în special. De la Slobozia, oraşul în care este stabilită fiica sa şi în care s-a mutat şi dumnealui după ce a slujit o viaţă întreagă şcoala şi cultura sălăjeană, ne-a trimis zilele trecute o nouă carte: Folclor literar din vechiul judeţ Sălaj (Editura Star Tipp, Slobozia, 2013). Sub titlu se precizează: „Texte extrase din revista Şcoala Noastră, anii 1924 – 1940”, revistă despre care realizatorul acestei ediţii vorbeşte în cuvântul înainte intitulat „Două vorbe trebuitoare”, citeste tot [...]

Literatura pentru copii – formă a comunicării artistice

Literatura pentru copii – formă a comunicării artistice


Iunie 2013


Autor: Imelda CHINŢA



Literatura pentru copii a fost şi continuă să fie considerată o „cenuşăreasă” a genului epic, aşa cum romanul a fost deunăzi catalogat. Ea se dezvoltă în secolul al XIX-lea, cu precădere la scriitorii francezi. Literatura pentru copii ar trebui încurajată şi promovată, nu marginalizată, subliniază Grigorie Croitoru în deschiderea volumului Prinţesele răpite, roman găzduit de Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012, care continuă seria din Nemaipomenita poveste a lui Vlad şi a surorii sale, Almada. O condiţie esenţială pentru a-i capta pe cei mici este ca aceste scrieri să-i încânte şi să-i intereseze şi pe oamenii maturi, nuanţa G.Călinescu. Nu consider însă discreditat acest gen care se produce azi într-o manieră diferită, şi citeste tot [...]

Ioan-Viorel Bădică - Brâncuşi după Brâncuşi (crochiuri poematice)

Ioan-Viorel Bădică - Brâncuşi după Brâncuşi (crochiuri poematice)


Mai 2013


Autor: Lucian GRUIA



Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2011 Ioan-Viorel Bădică s-a născut la 14 decembrie 1949 în localitatea Urziceni, judeţul Satu Mare. A absolvit Facultatea de istorie şi filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. A lucrat la bibliotecile judeţeană Zalău şi apoi, „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. S-a stins prematur din viaţă, la 14 august 2002, în casa scriitorului Constantin Zărnescu, prefaţatorul cărţii pe care o prezentăm cititorilor. Comentariile lui Ioan-Viorel Bădică, reunite postum sub titlul Brâncuşi după Brâncuşi, atestă specializările de istoric, filosof şi poet ale autorului. Ele relevă câteva puncte de vedere originale, pe care le prezentăm în continuare. Istoricul şi filosoful nostru lansează ipoteza că fam citeste tot [...]

Jurnalul – produs al unei necesităţi interioare

Jurnalul – produs al unei necesităţi interioare


Mai 2013


Autor: Viorel MUREŞAN



Puţini poeţi au avut parte, în istoria literaturii române, de o veghere a operei cu destin postum, nu numai confrăţească, ci şi temeinică şi chibzuită, ca Aurel Dumitraşcu. Mort la nici 35 de ani împliniţi, în septembrie 1990, cu doar două volume subţiri de poeme publicate, în urma lui rămân cantităţi impresionante de manuscrise, în mai multe genuri. Din noianul acesta va prinde chip statuia de fildeş a unui mare poet condamnat să rămână tânăr, ca Rimbaud ori Labiş, ca Lautréamont ori Cristian Popescu, cât timp vor mai exista cititori de poezie. Adrian Alui Gheorghe, cu o vrednicie benedictină, dă la iveală, începând cu anul 1992, carte după carte, o operă pe care nici propriul autor, de s-ar mai afla în viaţă, n-ar edita-o mai atent. Su citeste tot [...]

Fardul iubirii

Fardul iubirii


Mai 2013


Autor: Marcel LUCACIU



Vremea cerne, nemiloasă, iar viața merge înainte, indiferentă la dramele individuale. Mai trece încă un an peste moartea misterioasă - survenită, pe 16 mai 1980, într-una din camerele palatului de la Mogoșoaia - a semnatarului unor romane diferite ca tematică și arhitectonică, dar memorabile fiecare în parte: Moromeții (vol.1, 1955; vol.2, 1967), Risipitorii (1962), Intrusul (1968), Marele singuratic (1972), Delirul (1977). Dispariția sa, în plină forță creatoare, a stârnit multe nedumeriri și regrete. Să fi murit Niculae, mezinul lui Moromete, râzând, în somn de „noua religie” (socialismul) ori a plecat, pur și simplu, să caute un alt țăran, tocmai pe Calea Victoriei? Oricum, va fi cu greu suplinit de un alt prozator capabil să-l concureze. Di citeste tot [...]

Lumina inoxidabilă  în aspru sângele meu

Lumina inoxidabilă în aspru sângele meu


Mai 2013


Autor: Imelda CHINŢA



După ce şi-a depăşit, printr-un debut, Singurătatea candelabrului (1994) ce-i atârna de tavanul cosmic, poetul Gheorghe Vidican a trăit o Utopie a nisipului (2003) în Sărbători vulnerabile (2003), căptuşind lacătele dimineţii cu Rigorile cercului (2004) intuite de lăuntrul ochiului picurat într-un Tratat de linişte (2006) ce se ascundea discret în Mansarda cu vitralii (2009). Lumina – devenită laitmotiv poetic – se sprijinea inoxidabilă pe Genunchii Tamisei (2010) şi mirosea delicaţi Fluturi în tranşee (2011), atinşi de mişcările ambigui ale degetelor orbilor care străbat scorbura înserării din Aspru sângele meu (2012) ce curge prin robinete, prelingând mirosul cafelei pe literele braille. Aspru sângele meu este al nouălea volum în activit citeste tot [...]

Cărţi apărute la  Editura Caiete Silvane - 2013*

Cărţi apărute la Editura Caiete Silvane - 2013*


Aprilie 2013


Autor: redacţia



■ Viorel Mureşan, Colecţia de călimări 2, Colecţia Scriitori sălăjeni „Viorel Mureşan are ethosul imprevizibilităţii interpretative şi gustul corelaţiilor temerare. Apucături total contrare firii şi temperamentului său de om al oţiului şi de poet al infranuanţelor melancolice”. Al. Cistelecan, Magna cum laude (Diacritice II), Editura Tracus Arte, 2012 Şi din deschiderea volumului, Cuvântul Poetului către criticul de poezie: „…când vine vorba despre poezie - caz particular al artelor - câte unii scormonesc în straturile de minereu ale limbii ca să-şi înveşmânte sufletul în luminanţa ce răzbate de acolo, iar aceia poeţi se vor chema. Alţii se frământă să pipăie respirul semnelor din poezia creată de primii, vor să-i asigure pe citeste tot [...]

Aurel Pop -  Taina căderilor

Aurel Pop - Taina căderilor


Aprilie 2013


Autor: Lucian GRUIA



Aurel Pop s-a născut la 22 noiembrie 1949 în localitatea Cetăţele, jud. Maramureş. Este redactor-şef al revistei literare „Citadela” şi director al editurii omonime. A publicat cinci volume de versuri: „Pelerinaj de secesiune” (2004); „Calvarul cuvintelor” (2006); „Sonete din regatul disperării” - sonete, (2007); „Semne dintr-un trunchi de cuvânt” (2009); „Taina căderilor” (2013), unul de critică literară „La hanul verbelor” (2008); două de interviuri „Cuvinte dintr-un noian de vorbe” (2009) şi „Deschideri confesive” (2011); studiul monografic „Ion Burnar” (2010); şi studiul istoric „Rezistenţa ţărănească anticomunistă din perioada colectivizării în judeţul Satu Mare” (2012). Prezentăm cititorilor volumul de v citeste tot [...]

Balansoar pe un poem

Balansoar pe un poem


Aprilie 2013


Autor: Imelda CHINŢA



Viktor Şklovski în lucrarea Arta ca procedeu, susţine că „arta există ca să putem recupera senzaţia vieţii; ca să ne facă să simţim lucrurile, să facă o piatră preţioasă”, iar cartea de debut a Doinei Ira-Tăutan, Dor de vis, apărută la Editura Caiete Silvane, 2013, ne traspune tocmai o imagine a existenţei aşa cum a simţit-o şi cum a filtrat-o prin propriile simţiri. Cartea Doinei Ira-Tăutan este balansoarul roz al fiinţei în căutare de echilibru. Citind-o, imaginându-te în balansoarul roz, lângă cel albastru, îţi redescoperi armonia interioară, rezonând cu fiecare fonem devenit atât de vibrant, deopotrivă casant. Atât de vibrant încât este greu să citeşti totul dintr-o suflare. Te acaparează şi te cu-prinde într-un păienjeni citeste tot [...]

Jurnalul unui solitar

Jurnalul unui solitar


Aprilie 2013


Autor: Marcel LUCACIU



Prozator de prim rang al literaturii române interbelice, Camil Petrescu s-a bucurat relativ târziu de aprecierile favorabile pe care le merita, cu prisosință. Refuzând în mod categoric să adere la vreun clan literar și considerând că talentele adevărate sunt individualități, autorul prodigioasei nuvele Moartea pescărușului s-a izolat în mijlocul unei vieți furtunoase, dând la iveală marile sale capodopere: în proză - Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război (1930) și Patul lui Procust (1933), iar în teatru - Jocul ielelor (1918), Act venețian (1919), Suflete tari (1922) și Danton (1924-l925). Despre această izolare, despre această zbatere între pereții de sticlă ai cotidianului mercantil vorbesc - cu o frustă sinceritate - Notele…celu citeste tot [...]

Peste Bucuresci, Șantier, gropi enigmatice și zone

Peste Bucuresci, Șantier, gropi enigmatice și zone


Aprilie 2013


Autor: Ștefan MANASIA



Cosmin Perța Teofil și Cîinele de lemn București, Editura Herg Benet, 2012 Pe Cosmin Perța (n. 1982) l-am cunoscut cînd „înflorea” ca poet în cenaclul și-n paginile revistei Echinox. De-un entuziasm acaparant, n-a ezitat să plonjeze în arenă fără plasă de siguranță, debutînd în volum, cu Zorovavel (2002), la nici douăzeci de ani. În epocă noii autori apăreau extrem de greu, editurile cu ștaif se-ndreptau către faliment, rebranding etc., iar micile edituri nu mizau (cu excepția onorabilei Vinea) pe junii fără nume și cu „supradoză sentiment”. Perța a dat o serie de volume de poezie ok - dincolo de naivitățile și metaforita, epitetonita vîrstei - într-un timp record: după Zorovavel, urmează Santinela de lut (2006), Cîntec pentru Mar citeste tot [...]

Cărţile României

Cărţile României


Martie 2013


Autor: Lucian Perța şi Ștefan Doru Dăncuș



■ Prezenţă semnificativă în antologiile poetice româneşti ale ultimilor ani, Camelia Iuliana Radu a debutat totuşi în 2001 cu volumul de proză scurtă,,Pasărea singuratică”, volum ce surprinde în 17 ipostaze singurătatea. Tot despre singurătate (dar nu numai) este vorba şi în recentul volum de versuri,,Tangerine tango”, apărut în cadrul proiectului ,,Întoarcerea fiului risipitor”. Pornind de la constatarea că poezia,,este doar un dragon răsucit pe trupul tău” (,,Argument” - cap. I, Tendințe) poeta are,,tendinţa” să-şi ademenească cititorii,,în pajiştea de foc a iluziei tale/ prinde-mă/ vorbeşte-mi/ visează-mă” şi, datorită, credem, şi faptului că este licenţiată în psihologie cu master în ştiinţele educaţiei, chiar reu citeste tot [...]

Dialectica mulţimii vide Nichita Danilov, Imagini de pe strada Kanta

Dialectica mulţimii vide Nichita Danilov, Imagini de pe strada Kanta


Martie 2013


Autor: Carmen ARDELEAN



Fără îndoială, optzecismul românesc cunoaşte, în ultimii ani, un reviriment surprinzător deopotrivă prin calitatea volumelor lansate şi prin implicarea scriitorilor în „viaţa cetăţii”. Sau, de ce nu, prin premiile care certifică actualitatea imuabilă a reprezentanţilor şi a creaţiilor acestora. Apărut în 2011, la editura Tracus Arte din Bucureşti, în colecţia Neo, volumul de poeme Imagini de pe strada Kanta, semnat Nichita Danilov primea, la 10 zile după lansarea în cadrul ediţiei 2012 a Zilelor Caiete Silvane, premiul pentru poezie al revistei „Observator cultural”. Aflat, după apariţie, în vizorul revistelor literare, volumul e considerat, de unele voci ale criticii literare (Cosmin Ciotloş, Dumitru Chioaru, Aurel Pantea, Radu Vancu, E citeste tot [...]

Eros şi Logos într-un amplu tratat de singurătate

Eros şi Logos într-un amplu tratat de singurătate


Martie 2013


Autor: Imelda CHINŢA



După debutul editorial în 2011, cu volumul de poeme Mecanica sufletelor, Alice Valeria Micu, ne surprinde cu un nou op, Domino, carte apărută la editurile Eikon şi Caiete Silvane, Cluj-Napoca, 2012. Ceea ce se remarcă tocmai din titlu, este rigoarea cu care autoarea îşi construieşte discursul poetic, dovedindu-se a fi un autentic orfevrier al logosului, atentă la ce mai mici detalii, exigentă în creionarea universului poetic. Volumul este constituit din două grupaje care cuprind 28 de poeme fiecare, adică 28 de piese domino care descind unele din altele. Tehnica volumului este aceea a contrapunctului, autoarea construindu-şi propria uvertură, dominată de claviaturi distincte, reunite într-un holos imaginar. Unitatea este aparentă, extrem de subtil, autoarea î citeste tot [...]

Colecţia de călimări – Raftul liric: Târziu, ridicând paharul spart…

Colecţia de călimări – Raftul liric: Târziu, ridicând paharul spart…


Martie 2013


Autor: Viorel MUREŞAN



Există destine literare care, după o adolescenţă sau o tinereţe aproape frenetică, îşi află calea către operă într-o solitudine marţială. Poate fi vorba de mari sensibilităţi, ulcerate de neprevăzut, care se închid în sine, pentru a se deschide în forme artistice curioase şi îndrăzneţe, uneori de un remarcabil relief. Credem că un astfel de caz este şi Adriana-Rodica Barna, poetă cu biografie sinuoasă, dar numai pe jumătate la vedere, de aceea greu încadrabilă între optzeciştii gălăgioşi. „2010 e anul apariţiei volumului Lentile de contact – poeme în proză însoţite de comentarii şi audiobook – editura Charmides”, găsim scris la sfârşitul unei lapidare însemnări biobibliografice de pe pagina de gardă a cărţii. Distanţa tem citeste tot [...]

Realităţi mediate versus realităţi i-mediate:  ontic versus oniric

Realităţi mediate versus realităţi i-mediate: ontic versus oniric


Februarie 2013


Autor: Carmen ARDELEAN



La cinci ani de la publicarea volumului de poeme cu numărul cinci, intitulat Vise din celălalt somn (2005), Ion Bala, cunoscut poet sătmărean, şi-a lansat, la Editura Dacia XXI, în colecţia Scriitori la ei acasă, volumul Vise fără somn. Transpar, din cele două titluri, motivele centrale ale volumelor, reluate, obsesiv, în multe dintre poeme: visul şi somnul. Departe de a fi elemente ale esteticii romantice, motivele centrale converg, mai degrabă, spre onirism, dacă avem în vedere sensul pe care l-a conferit termenului Dumitru Ţepeneag: „Pentru literatura onirică, aşa cum o concep eu, visul nu este sursă şi nici obiect de studiu, visul este un criteriu. Deosebirea este fundamentală: eu nu povestesc un vis (al meu sau al altcuiva), ci încerc să construiesc citeste tot [...]

G.R.S. Mead, Orfeu

G.R.S. Mead, Orfeu


Februarie 2013


Autor: Daniel HOBLEA



G.R.S. Mead, Orfeu. Teogonia şi misteriile orfice, trad. din engleză de Stela Gheţie, Ed. Herald, Bucureşti, 2012. Din Cuvântul înainte al autorului: „Cine nu a auzit legenda romantică a lui Orfeu şi Euridice? (…) Puţini sunt însă cei care cunosc importanţa rolului pe care îl joacă miticul Orfeu în legendele greceşti sau în artele şi în ştiinţele ce-i sunt atribuite de posteritate. Orfeu a fost părintele credinţei panelenice, marele teolog, cel care a adus în Grecia riturile sacre ale adorării secrete şi doctrina misterelor naturii şi ale Zeului. Grecii mărturiseau că lui îi datorează religia, artele, ştiinţele atât sacre cât şi profane; (…) după Proclus, ultimul mare maestru al neoplatonismului, «toată teologia grecilor provine din mi citeste tot [...]

În căutare de -  Imagini, idei, adevăruri

În căutare de - Imagini, idei, adevăruri


Februarie 2013


Autor: Imelda CHINŢA



Cartea de eseuri, Imagini, idei, adevăruri, semnată de Daniel Mureşan şi apărută la Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012, reuneşte un număr de 68 de texte publicate în reviste de specialitate precum: Ecoul, Caiete Silvane, Vatra Veche etc. Autorul este deopotrivă poet, pictor, publicist, absolvent al Facultăţii de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din Cluj-Napoca şi al Facultăţii de Filozofie a Universităţii Babeş-Bolyai, a obţinut titlul de doctor în 1984 cu teza Cunoaştere ştiinţifică şi artistică cu referiri speciale la artele plastice. Printre volumele publicate menţionăm: O sută de reflecţii ilustrate (1995), Cunoaştere şi creaţie artistică cu referiri speciale la artele plastice (2000), Incursiune în filosofia vieţii (2002) citeste tot [...]

Colecţia de călimări – Raftul liric: George Coşbuc în căutarea actualităţii

Colecţia de călimări – Raftul liric: George Coşbuc în căutarea actualităţii


Februarie 2013


Autor: Viorel MUREŞAN



Ceea ce se remarcă de la început în scrisul critic al lui Andrei Moldovan este aplecarea spre speculaţie şi un gust special pentru cele mai noi teorii ale lecturii. Cu o asemenea lupă s-a oprit el în dreptul unor poeţi contemporani, din diverse generaţii, dar şi în vizetele, parcă tot mai insistente, la raftul cu clasici. Rezultatele au fost, nu de puţine ori, subtile glose în marginea operelor comentate. Natura speculativă a criticului se află în complementaritate cu acribia filologică, pusă mai ales în slujba unui Liviu Rebreanu „par lui- même”. Un astfel de profil are astăzi Andrei Moldovan, după un număr important de cărţi de critică şi istorie literară sau chiar de pertinente observaţii legate de utilizare limbii literare. Debutul editorial citeste tot [...]

Poetul şi muntele

Poetul şi muntele


Februarie 2013


Autor: Marcel Lucaciu



După treizeci de ani de la debutul cu placheta Un munte, o zi (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1981), Mircea Petean simte acut nevoia esențializărilor și a revizuirilor mature. Prin urmare, solitarul de la Jucu Nobil dovedește o bună chibzuială în „administrarea” propriului său „domeniu”, selectând - riguros și atent - poemele tinereții coroborate cu poeme recente și câteva inedite, într-o antologie intitulată Munţi şi zile (Editura Limes, Florești-Cluj, 2012), din motive pe care însuși autorul le mărturisește: „Socot acum, la cei 60 de ani ai mei, împliniți, că vremea e destul de coaptă pentru a aduna între două coperți poemele mele cu tentă socială. Așa s-a născut această carte, care corespunde imprecației. Și ea e făcută din cărți citeste tot [...]

Redescoperirea literaturii pentru copii

Redescoperirea literaturii pentru copii


Ianuarie 2013


Autor: Valentin DEREVLEAN



În ultimii douăzeci de ani, trebuie să recunoaştem acest lucru, literatura română, scrisă pentru copii şi adolescenţi, suferă de o scădere puternică a prestigiului, atât din punctul de vedere al editării de carte, cât şi din punctul de vedere al interesului manifestat pentru această zonă de către prozatorii autohtoni. Dacă înainte de revoluţie se scria foarte multă literatură pentru copii, cu succesele şi carenţele ei, specifice epocii comuniste, după anii ’90, interesul pare să fi scăzut treptat, până la cotele minime. Explozia liberalizării pieţei editoriale a declanşat, inevitabil, o adevărată inflaţie a traducerilor, iar cartea pentru copii a beneficiat din plin de acest lucru: coperte cartonate, colorate, poveşti multe şi mai ales noi citeste tot [...]

Umbrele trecutului

Umbrele trecutului


Ianuarie 2013


Autor: Marcel Lucaciu



Într-o lume a paradoxurilor zilnice, a incertitudinilor sfâșietoare, a candorii ce tânjește să iasă la lumină supraviețuiesc, totuși, poeți a căror biografie se confundă, deseori, cu propria lor operă. Unul dintre aceștia este moldoveanul Liviu Ioan Stoiciu, născut în ziua de 19 februarie 1950 și originar din comuna Dumbrava Roșie (județul Neamț). Existența lui, pe cât de aventuroasă, pe atât de agitată, e una presărată cu studii de Filologie și Filozofie (la Baia-Mare, Cluj, București), cu accente de boemă, cu tentative de sinucidere și locuri de muncă dintre cele mai diverse, prin întreaga țară: profesor suplinitor, miner (la Bălan-Harghita și Dâlja-Petroșani), calculator-contabil, corector și ziarist la Informația Harghitei (Miercurea citeste tot [...]

Azap`s choise(Alegerea lui Azap): 16 mm sau 35 mm?

Azap`s choise(Alegerea lui Azap): 16 mm sau 35 mm?


Ianuarie 2013


Autor: Carmen ARDELEAN



Debutând, editorial, în 1993, cu un volum de poezie premiat de U.S.R., filiala Cluj, abordând ulterior epigrama şi (pseudo)romanul, intervievând scriitori şi regizori români, Ioan-Pavel Azap s-a pregătit, credem, pentru ceea ce îl defineşte extrem de bine: cronica de film. Deopotrivă poetice, subtil sau evident ironice, narative pe alocuri, relatările, interviurile şi cronicile de film prinse în volumele dagheroTIFF. carte despre primele 10 ediţii ale Festivalului Internaţional de Film Transilvania(2002-2011) şi 16 mm. Jurnal cinefil deschid o colecţie inaugurată în 2012 la Editura Eikon, Cluj-Napoca, intitulată TIFF cinefil şi coordonată, deloc întâmplător (dacă avem în vedere volumele Stop-cadru, Prim-plan şi Traveling sau Premiul „Ion Cantacuzino citeste tot [...]

Mea Cuba – mea maxima culpa - Cabrera Infante

Mea Cuba – mea maxima culpa - Cabrera Infante


Ianuarie 2013


Autor: Imelda CHINŢA



O figură emblematică a disidenţei cubaneze este Guillermo Cabrera Infante, romancier, eseist, nuvelist. A fost un suporter al Revoluţiei cubaneze, iar când Fidel Castro a venit la putere, în 1959, el a fost desemnat pe o perioadă scurtă ca director al comitetului pentru cultură şi unul dintre regizorii executivi ai Institutului de Film din Cuba. După o perioadă zbuciumată, Cabrera Infante a fost trimis la Bruxel, în 1962, ca ataşat cultural pe lângă ambasada cubaneză. Rămâne acolo până în 1965, când se întoarce în Havana pentru funeraliile mamei. Considerat unul dintre cei mai importanţi autori latino-americani, Cabrera Infante scrie o literatură care s-a dovedit deopotrivă incitantă şi provocatoare. Principalele teme ale operei sale sunt trădarea citeste tot [...]

Colecţia de călimări – Raftul liric: Vasile Dâncu: Slove rurale

Colecţia de călimări – Raftul liric: Vasile Dâncu: Slove rurale


Ianuarie 2013


Autor: Viorel MUREŞAN



Despre funcţia visului în poezie e greu să vorbeşti spontan şi, mai ales, într-un alt cadru decât la un seminar academic ori în vreun simpozion organizat între câţiva şoareci de bibliotecă, de o viaţă, dăruiţi acestei probleme. Vasile Dâncu îţi recită, la o masă de restaurat, din Alexandru Philippide secvenţe poetice şi strofe cu rezonanţă de clopot cosmic şi te ademeneşte, fără să-ţi dai seama, pe cărări ce coboară sau urcă în ţinuturi de vis şi cântare. Spaţiile onirice ale lui Leonid Dimov îl atrag prin ludicul lor mai omenesc, de aceea parcă ar rosti la nesfârşit din cartea ce începe cu: Pasărea lovită de alice/ A voit în apă să ne pice…, care marca debutul târziu al acestuia, în 1966. Domnia sa e un poet autodidact care citeste tot [...]

Dincolo şi dincoace  de Cetate

Dincolo şi dincoace de Cetate


Decembrie 2012


Autor: Carmen Ardelean



Topos dominant al creaţiei lui Leon-Iosif Grapini, cetatea e spaţiul regăsit şi în două dintre titlurile volumelor prozatorului: romanul Memorialul cetăţii şi volumul de proze Cetatea cu nebuni. Dincolo de misterul pe care îl degajă oamenii şi locurile evocate pe un ton ce trădează nostalgia originilor, cetatea devine, deopotrivă în romane şi în volumul de proze scurte, un axis mundi în care sacrul e camuflat admirabil în profan. Marcând debutul în proză, în 2000, volumul Cetatea cu nebuni a fost reeditat în 2012, la Editura Ecou, din Cluj-Napoca, parcă pentru a demonstra că, atunci când începuse să scrie roman, stilul narativ al prozatorului era pe deplin conturat, căci marca originalităţii este evidentă chiar din acest volum. Povestiri care citeste tot [...]

Poezia – expresie a căutării propriului eu

Poezia – expresie a căutării propriului eu


Decembrie 2012


Autor: Imelda Chinţa



Volumul intitulat Poezii(2012) este o mini-antologie apărută în colecţia Poesis, la Editura „Caiete Silvane”, şi semnat Viorel Tăutan. Structura tomului este construită secvenţial, fiind o selecţie de texte poetice din patru volume ale autorului: Jurnal în răspântii, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, Gesturi în oglindă, Ed.Paralela 45, Piteşti, Elegia Civis Transilvaniae, Ed.Limes, Cluj-Napoca şi Speranţă renăscută, Ed.Eikon, Cluj-Napoca, volum în colaborare cu Doina Ira. Ediţie bilingvă, poemele sunt traduse în limba maghiară de scriitorul Hari László care a respectat „cu fidelitate substanţa, forma şi semnificaţiile versurilor”, aşa cum însuşi consemnează, în Nota autorului, Viorel Tăutan. Experienţa lirică a lui Viorel Tăutan glisează înt citeste tot [...]

Colecţia de călimări – Raftul liric: Un discurs liric dezinhibat

Colecţia de călimări – Raftul liric: Un discurs liric dezinhibat


Decembrie 2012


Autor: Viorel Mureşan



Ultima lectură publică din anul 2012 a avut loc la Zalău la jumătatea lunii noiembrie, în prag de Postul Crăciunului. Invitatul a fost, de această dată, ales cu mai multă inspiraţie ca oricând, un poet-preot, un remarcabil cărturar, care nu doar a stat în preajma lui N. Steinhardt, ci l-a apropiat de generaţia ΄80, i-a pus întrebări la al căror răspuns poate că autorul Jurnalului fericirii n-ar fi ajuns niciodată, i-a îngrijit şi editat cărţile. Ioan Pintea este un umanist care crede în posibilităţile nelimitate ale omului de a se afirma cultural. *** Haosului şi barbariei din sufletul contemporan, poezia, arta în general, li se poate opune şi prin întoarcerea către mituri, fie ele religioase ori de altă sorginte. Este şi cazul volumului de po citeste tot [...]

Ion Cristofor –  Un poet crepuscular

Ion Cristofor – Un poet crepuscular


Noiembrie 2012


Autor: Lucian Gruia



Când îl apucă dorul de satul satal Geaca (judeţul Cluj), Ion Cristofor (poet, critic literar, traducător)1 călătoreşte pe un cartof zburător - viziune catalogată drept artă naivă de sorginte rurală ori copilărească, deşi aparţine mai degrabă feeriei basmului, mult uzitată de scriitorii hispano-americani şi de pictori (emblematic fiind Marc Chagall). În altă poezie, „luna se ridică enormă ca o navă cu pânze”. Tabloul care ilustrează coperta cărţii, realizat de poetul devenit pictor, intitulat „ultima vânătoare de toamnă”, reprezintă un vânător cu puşca pe umăr, însoţit de câinele său, pornind spre pădurea mutată pe o pară enormă, plutind prin văzduh, deasupra dealurilor albastre. Uimirea curată, specifică poeziei lui Ion Cris citeste tot [...]

Cartea – o făgăduială,  o bucurie a spiritului

Cartea – o făgăduială, o bucurie a spiritului


Noiembrie 2012


Autor: Imelda Chinţa



„Cartea e o făgăduială, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri şi frumuseţi”, mărturiseşte Tudor Arghezi. Nu am ales întâmplător aceste cuvinte care pot fi plasate ca motto şi în deschiderea unui volum precum cel semnat Ioan Pintea, intitulat 50. Poeme alese, apărut la Editura Eikon, în 2011. Volumul se vrea a fi o antologie, o încununare a celor 50 de ani de viaţă în slujba cuvântului, un op ce reuneşte elemente de contiguitate edulcorate în spirit baroc, romantic, existenţialist, iconograf, postmodern - avangardist. Vocea puternică a poetului te îndeamnă la smerenie, la cumpătare, la o reevaluare a propriilor valori, iar lectura acestei cărţi devine „un act intim”, asemenea unei „îmbrăţişări” a logosului, izvorât dintr-o fe citeste tot [...]

Adalbert Gyuris, Întâlnire cu destine

Adalbert Gyuris, Întâlnire cu destine


Noiembrie 2012


Autor: Ileana PETREAN-PĂUŞAN



După ce ani la rând am primit „Corespondenţă din Germania” – rubrică consacrată în revista noastră şi aşteptată, număr de număr, de tot mai mulţi cititori -, iată că prietenul nostru şi al „Caietelor Silvane” Adalbert Gyuris ne dăruieşte bucuria unei cărţi. Apărut la Editura Grinta (Cluj-Npoca, 2012), volumul „Întâlniri cu destine” reuneşte 33 de interviuri publicate în „peste 20 de reviste şi ziare din Spania, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, S.U.A., Noua Zeelandă, Israel, Italia, Germania şi, desigur, România” – după cum precizează autorul în „Argument”. Alături de numele unor ziare şi reviste menţionate cu preţuire şi recunoştinţă de Adalbert Gyuris, îl găsim şi pe cel al „prestigioasei reviste Caiete Si citeste tot [...]

Jurnal în răspăr

Jurnal în răspăr


Noiembrie 2012


Autor: Marcel LUCACIU



Atent la tot ce se întâmplă, în jurul său, din punct de vedere social, cultural şi politic, Daniel Săuca îşi continuă proiectul editorial, inaugurat odată cu trilogia Homo Silagenssis (2006-2008), prin intermediul unei cărţi mai puţin obişnuite, intitulată - deopotrivă războinic şi reflexiv - Tranşee & Şantiere. Incursiuni şi alte posibile meditaţii puse în chip de jurnal (Editura Caiete Silvane, Zalău, 2012). Dintr-un Cuvânt prevenitor, aflăm că noul volum cuprinde „stări, gânduri, fotografii, săgeţi, grenade, melancolii, idiosincrazii, note, întrebări, tulburări, posibile iluminări, recuperări probabil necesare”, dar şi că el „reprezintă o mărturie, o mărturie vie.” Chiar dacă îşi propune să scrie o „carte-jurnal”, aut citeste tot [...]

Colecţia de călimări – Raftul liric: O rugăciune care să ne umple golul lăuntric

Colecţia de călimări – Raftul liric: O rugăciune care să ne umple golul lăuntric


Noiembrie 2012


Autor: Viorel Mureşan



Manualul unei bune vieţuiri pare debutul în poezie al lui Viorel Bucur, Golul din mine, Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2010. Nu pentru că acest poet are vreo atingere cu doctrina care face din plăcere scopul vieţii, numită hedonism, ci dintr-o cauză lăuntrică încearcă el a se pune în armonie cu lumea pe care-o străbate, poezia fiindu-i expresia unei imanente resemnări interogative: La început, Dumnezeu/ ne-a împărţit/ în oameni buni/ şi oameni buni./ Apoi/ oamenii buni/ au ucis oamenii/ şi-au rămas doar ei (Evoluţie, p. 35). Forţele centripete ale imaginarului, cimentul misterios care leagă cuvintele, scot în faţă un eu liric puternic, care deocamdată face eforturi să nu scape din gură un ţipăt, ci mai degrabă o melopee. Venirea târzie a lui V citeste tot [...]

Un compendiu  rafinat

Un compendiu rafinat


Octombrie 2012


Autor: Marcel LUCACIU



Fără îndoială, în vremurile pe care le trăim - indignați sau blazați - e tot mai greu să găsești un refugiu, dincolo de vâltorile vieții sociale, politice ori economice. Intrigat de pragmatismul excesiv, am numit, cândva, aceste vremuri furajere, pentru că ne-am obișnuit - cel puțin în ultimii douăzeci de ani! - să ne hrănim cu toate efemeridele mass-mediei, cu toate nimicniciile, răutățile și „micile scandaluri” ale cotidianului devenit, peste noapte, un maidan cu orgolii. Ne-am lăsat prea ușor copleșiți de gîlceava lumii, uitând că mândria e primul dintre păcate; uitând că, pe lângă pâinea (străină și amară) dată vremelnicului nostru trup, mai avem nevoie și de o hrană spirituală pentru suflet. Și de unde poate fi luată o ase citeste tot [...]

Aproape de gradul  zero al poeziei

Aproape de gradul zero al poeziei


Octombrie 2012


Autor: Viorel MUREŞAN



Există poeţi de o discreţie absolută, care publică o carte, două, apoi fac aproape totul ca exerciţiul lor liric să fie uitat, chiar dacă el nu încetează. Legătura lor tainică, aproape toridă uneori, cu poezia, se consumă în lecturi febrile, din care pot izbucni reflecţii critice. Nu o dată s-au văzut cazuri de critici care au început ca poeţi, iar după ce s-au înhămat la carul greoi al comentariului de text, au mai pierdut din spontaneitate, şi-au mai disciplinat imaginaţia, geometrizând formele poetice în rarele reveniri, cel mai adesea provocate. Un astfel de exemplu pare Marcel Lucaciu, care a scris două volume de poezie publicate, primul în 1995, al doilea în 2000, urmate de un volum de publicistică datată, dar cu vădite calităţi literare, citeste tot [...]

Discursul poetic între stare şi ne-stare

Discursul poetic între stare şi ne-stare


Octombrie 2012


Autor: Imelda Chinţa



Formal, volumul intitulat sugestiv În faţa mării (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2011) este o colecţie de stări şi sentimente ce definesc pe de-a-ntregul dimensiunea spirituală a reputatului scriitor clujean, Ion Pop, care îşi structurează prezentul op pe două paliere: prima parte cuprinde grupajul Pietre sub pietre şi adună versuri cu o puternică încărcătură religioasă, scrise în urma experienţei trăite în Locurile Sfinte, iar în a doua secţiune, În faţa mării, autorul valorifică un romantism maturat, decantat într-o dialectică a suferinţei asumate. Natura compactă a volumului este transmisă de tonul fiecărui poem şi al fiecărei părţi, iar versurile trimit direct la tema clasică fugit irreparabile tempus (Virgiliu). Lirica religioasă s-a ma citeste tot [...]

Un exerciţiu de antropologie culturală

Un exerciţiu de antropologie culturală


Iulie 2012


Autor: Camelia BURGHELE



„Lumea în care etnologia şi-a făurit conceptele şi s-a format ca ştiinţă nu mai există”, atrăgea atenţia, cu un deceniu în urmă, reputata cercetătoare Martine Segalen (Le nouvel esprit de famille, Paris, 2002), gândindu-se că, multă vreme, practica antropologică a fost asociată studiului comunităţilor mici, mai ales triburi şi sate, care, însă, acum, sunt masiv schimbate sub presiunea urbanizării, industrializării, modernizării şi globalizării. Dar, desigur, etnologia sau antropologia culturală nu sunt discipline moarte ci, din contră, mai vii ca niciodată. În modernitate, antropologia nu mai este ştiinţa locurilor exotice, „îndepărtate”, ci o ştiinţă a „lumilor contemporane” (Marc Augé, Pour une anthropologie des mondes contemp citeste tot [...]

„Fabrica de iarbă” -  în insolvenţă

„Fabrica de iarbă” - în insolvenţă


Iulie 2012


Autor: Carmen Ardelean



Inedit ca formulă narativă, deşi autorul jonglează, cu talentul unui prestidigitator, cu strategii sau tehnici narative consacrate, romanul Fabrica de iarbă, apărut în 2011, semnat Nicolae Goja, surprinde prin modul în care camuflează meditaţia gravă asupra condiţiei orăşeanului ce se simte, brusc, dezrădăcinat, în faptul divers, în actualitatea banală, tipic urbană şi în tonul ironic, cinic sau moralizator. Eludând clasicul canon al organizării în capitole, autorul preferă o tehnică pe care am pute-o numi a „jurnalului întors”, căci naratorul travestit ba în cronicar, ba în narator martor, ba în narator omniscient construieşte, retrospectiv, existenţa personajelor sale, de la Ziua 261 la Ziua 0 (aşa cum îşi denumeşte capitolele), trecâ citeste tot [...]

Amintiri politice

Amintiri politice


Iulie 2012


Autor: Marcel LUCACIU



Anii se scurg, irevocabil, iar mulți dintre noi începem să uităm ori să mimăm nefericita uitare, deși cuvintele lui Nicolae Iorga („Cine uită, nu merită!”) ar trebui să ne oblige la o perpetuă și neliniștită sondare a trecutului, sub semnul adevărului. După mai bine de două decenii de la căderea regimului Ceaușescu, misterele Bucureștilor nu se lasă elucidate, ele risipindu-se, disprețuitoare, fie în adâncimi de întuneric, fie în subteranele de la Cotroceni. A fost sau nu revoluție, în decembrie `89? Unde au dispărut teroriștii din acele zile? De ce s-a stins, atât de repede, entuziasmul postrevoluționar al românilor? Iată doar câteva întrebări la care încearcă să răspundă - cu finețe, cu eleganță, dar și cu multă amărăciune citeste tot [...]

La noi – matricea simbolică a fiinţei de pretutindeni

La noi – matricea simbolică a fiinţei de pretutindeni


Iulie 2012


Autor: Imelda Chinţa



La noi a devenit deja o matrice simbolică la care se raportează scriitorul Cornel Cotuţiu în demersul său publicistic, demers aflat la al treilea volum din această serie, găzduit de editura Eikon şi apărut în 2012. Precursor al lui I.H. Rădulescu, Tudor Arghezi, Geo Bogza, Cornel Cotuţiu realizează un discurs pamfletar, exercitându-şi spiritul critic prin care demască urâtul ce se decantează în adevăruri dureroase. Pamfletul autorului ia naştere fiind somat de actualitatea imediată, iar abordarea lui într-o manieră virulentă nu reprezintă decât o luare de atitudine prin care este dezavuată impostura, ipocrizia unor personaje pitoreşti ce alcătuiesc spaţiul social şi politic. Volumul cuprinde şase grupaje intitulate, în ordinea inserării, Starea citeste tot [...]

Mi-e dor de-o pohtă bună

Mi-e dor de-o pohtă bună


Iunie 2012


Autor: Florica Bud



M-am născut şi mi-am petrecut copilăria în localitatea Ulmeni-Sălaj... de Maramureş, aşa cum este menţionat şi acum numele proaspătului oraş pe frontispiciul gării. Prima atestare datează din anul 1405, cu numele de Şilimeghiu, aşezarea Sylelmed fiind menţionată într-o scrisoare a regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. În anul 1765, localitatea noastră va apărea sub denumirea Sulimediu (sol mediu), în Evanghelia tipărită la Blaj. În timpul ocupaţiei austro-ungare, numele va fi schimbat în Sulelmed, apoi, din anul 1926, în Ulmeni. Din punct de vedere geografic, atât localitatea Ulmeni, cât și satele aparținătoare, se suprapun unei zone de contact între Depresiunea Băii Mari, Dealurile Sălajului, Masivul Dealul Mare - Țicău și Piemontul Iad citeste tot [...]

Poezia – o formă  de eter într-o altă Arcă a Logosului

Poezia – o formă de eter într-o altă Arcă a Logosului


Iunie 2012


Autor: Imelda Chinţa



Daniel Săuca, prin Clopotele raiului, apărut la Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2012, ne propune un volum gândit în secţiuni diferite ce reunesc mai toate preocupările autorului; de la poezie, traduceri în limba maghiară realizate de Simone Györfi, iar în limba engleză de Corina Ştirb-Cooper, la interviuri, pagini de jurnal, fragmente de critică literară. Astfel, opul devine o antologie în care autorul îşi reuneşte gândurile, îşi condensează activitatea, realizând o sinteză cu cele mai stilizate creaţii. La o primă răsfoire, lectorul este pus în dificultate de varietatea genurilor, abia la o lectură atentă descoperi legătura secţiunilor ce alcătuiesc Clopotele raiului. Este vorba despre căutarea libertăţii interioare prin poem devenit o altă fo citeste tot [...]

Duios „Tentaţia scrisului” trecea…

Duios „Tentaţia scrisului” trecea…


Iunie 2012


Autor: Carmen Ardelean



Subintitulat „Eseuri”, volumul „Tentaţia scrisului”, apărut la editura clujeană Eikon, în 2011, reuneşte editoriale apărute, de-a lungul anilor, în revista literară pe care prozatorul (mai cu seamă înainte de 1989) şi poetul (mai ales după 1989, dacă privim cu atenţie anii apariţiei volumelor) Olimpiu Nuşfelean o conduce: „Mişcarea literară”. Coordonatele tematice ale volumului se lasă întrevăzute la o atentă „scanare” denotativă şi conotativă a titlului: pe de o parte, e vorba despre triada autor-carte-proces de creaţie, cu toate implicaţiile intra sau extradiegetice, pe de altă parte, e vorba despre o luptă în care raportul de forţe este evident inegal: lupta tentaţiei scrisului cu celelalte tentaţii ale lumii contemporane. G citeste tot [...]

Daniel Săuca şi feţele ianusiene ale existenţei

Daniel Săuca şi feţele ianusiene ale existenţei


Mai 2012


Autor: Carmen ARDELEAN



Spuneam, în urmă cu ceva vreme, referindu-mă la poemul Poem cu bere neagră & Albă ca Zăpada, apărut într-un volum colectiv, editat la ediţia din 2010 a Festivalului „Primăvara poeziei” ceea ce astăzi pot spune despre volumul Clopotele raiului, apărut în 2012, la Editura Eikon, din Cluj-Napoca, prefaţat de Al. Cistelecan şi cu o postfaţă de Viorel Mureşan: că e un volum al contrastelor frapante ce dau impresia unei percepţii inedite a lumii, că textele lui Daniel Săuca sunt construite din secvenţe ce par file ale unui jurnal al existenţei în care iluzoriul şi derizoriul domină iritativ constante fundamentalele ale poetului: creaţia şi iubirea, ambele devoratoare. Aş mai adăuga azi o a treia constantă, religiosul, şi am avea în faţă cele tre citeste tot [...]

Cavalerul cerului

Cavalerul cerului


Mai 2012


Autor: Marcel LUCACIU



După o perioadă extrem de agitată în care a fost, printre altele, ofițer de aviație (1967-1972), electronist pe platforma industrială București-Sud (1972-1979), șef de atelier la Întreprinderea de Anvelope din Zalău (1985-1989), membru C.P.U.N.-Sălaj (1989-1991), șeful biroului S.N.P de la Energy Consult România Petrom S.A. (1996-2000), Florin Horvath pare să-și fi regăsit, în sfârșit, liniștea atât de necesară actului de creație. De alt-fel, autorul cochetează cu literatura de multă vreme, debutând editorial cu romanul O lacrimă pentru Măria Sa (1987) și publicând, de-a lungul anilor, fie romane de o pronunțată coloratură istorică, fie lucrări de referință în domeniul francmasoneriei: Coroana celor 7 maeștri (2001), Voievodul albastru (200 citeste tot [...]

Destine printre ruine

Destine printre ruine


Mai 2012


Autor: Imelda CHINŢA



Volumul profesorului Ion Piţoiu-Dragomir a apărut la Editura Dacia XXI, 2011 şi a fost încadrat de scriitorul însuşi în categoria romanelor istorice. Roman istoric sau nu, Coroana de spini este o scriere de actualitate atât din punct de vedere tematic cât şi formal. Titlul este unul simbolic făcând trimitere la elementul religios şi destinul christic al fiinţei aflată într-o permanentă Golgotă a trăirilor interioare cât şi a supliciului exterior. Autorul ne propune o formulă de roman cel puţin inedită atât la nivelul structurii cât şi la nivel tematic, scrierea apropiindu-se de genul memorialistic, de textul nonficţional, chiar de cel electronic. Asemenea unei pelicule ne sunt derulate secvenţe de un dramatism cutremurător într-o manieră sacadată citeste tot [...]

Colecţia de călimări -  Raftul liric Vrajă  -  asta e rostirea  (Mircea Petean – Catedrala din auz)

Colecţia de călimări - Raftul liric Vrajă - asta e rostirea (Mircea Petean – Catedrala din auz)


Mai 2012


Autor: Viorel MUREŞAN



Există semne clare în noua carte a lui Mircea Petean, Catedrala din auz, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012, că s-au produs prefaceri însemnate la nivelul discursului, care, prin deplasarea spre oralitate, nu doar mai adaugă o nuanţă de culoare, ci chiar câştigă în vigoare şi vitalitate. Această evoluţie era previzibilă la un poet ce, timp de decenii, îşi circumscrie poezia în jurul unui cronotop, de acum inconfundabil: Jucu Nobil. Numai că această Catedrală din auz, subintitulată Poeme ligurice, chiar din incipit e aşezată sub zodia călătoriei: stau pe scaun prins în ham/ în avionul cu destinaţia Barcelona/ la geam stau…(XXX, p.7). În strânsă relaţie cu evoluţia societăţii, în poezia contemporană, călătoria devine un topos recurent. E fire citeste tot [...]

Editura Caiete Silvane – din cărţile lansate la Zilele revistei Caiete Silvane, ediţia a V-a, Zalău, 16-17 martie 2012

Editura Caiete Silvane – din cărţile lansate la Zilele revistei Caiete Silvane, ediţia a V-a, Zalău, 16-17 martie 2012


Aprilie 2012


Lucian Perţa – din vol. Poeme paralele: Viorel Tăutan (Din volumul: Iuliu Suciu – „Poeţi sălăjeni’’, Ed. Silvania, Zalău, 2007) Poetul Ce ipohondru stă şi meditează pe crupa dealului împovărat cu spini, mirat că-l dor în somnul de amiază sub braţul stâng vreo zece sfinţi străini? În juru-i flutură catapetesme aprinse de păgâni şi sacrosanţi cheflii pe sub piloni de ierburi şi miresme încurcă-n smârc de ceaţă pirostrii. Mai jos – un cimitir în prăbuşire amestecă în creuzet de-argilă şi calcar frunziş drapat în roşu ca să-nşire cununi pe praful cosmic al veacului flecar. Poetul (Au fost vizate volumele : ,,Gesturi în oglindă”, 2002; ,,Jurnal în răspântii”, 1997;) Că-i ipohondru, tac citeste tot [...]

Où sont les amours d’antan?

Où sont les amours d’antan?


Aprilie 2012


Autor: Carmen ARDELEAN



Aflaţi la vârsta deplinei maturităţi, dar într-o continuă căutare a unei formule literare care să-i definească, Doina Ira (actualmente Tăutan) şi Viorel Tăutan încearcă, prin volumul Speranţă renăscută, să iasă învingători în lupta cu destinul. Cu destinul şi …mitologia, pentru că, în cunoscuta Cutie a Pandorei, spre care priveau amândoi, până nu de mult, cu tristeţea şi nostalgia celui care ştie că nici măcar speranţa nu i-a mai rămas, s-a dovedit a se afla, sperată, aşteptată, dar aproape irealizabilă, iubirea. Apărut la Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011, volumul Speranţă renăscută, subintitulat „Poeme de dragoste”, se remarcă, întâi de toate, prin ţinuta grafică ireproşabilă, consacrată deja, beneficiind şi de aprecia citeste tot [...]

Asedii literare

Asedii literare


Aprilie 2012


Autor: Marcel LUCACIU



Viața literară își are culisele ei din care nu totdeauna răzbat cele mai dulci șoapte și cu atât mai puțin elogii la adresa confraților. Succesul de public și întâmpinările critice favorabile nu aduc doar gloria antumă, ci și invidiile ori micile răutăți inerente. Și atunci, să fie oare lumea scriitorilor un simplu bâlci al deșertăciunilor?!?... Ioana Revnic, o tânără ce a obținut, de curând, titlul de doctor în Filologie al Universității din Oradea, își propune să ne dezvăluie o astfel de lume, prin intermediul unei interesante cărți de interviuri: Dresură de lei (Editura Curtea Veche, București, 2011). Dintr-o prefață amplă, semnată de basarabeanul Vitalie Ciobanu, aflăm că ”titlul cărții spune multe despre felul de abordare al citeste tot [...]

Logos şi suferinţă

Logos şi suferinţă


Aprilie 2012


Autor: Imelda CHINŢA



Fiecare carte reprezintă o experienţă, o confruntare de idei, o întâlnire între oameni şi sinteza gândirii lor; o reeditare a cosmogoniei, a devenirii, a dialecticii expresiei fiinţei. Volumul Mirelei Chiş, Piscul din adâncuri, apărut în 2010, este într-adevăr o experienţă ce valorifică paliere distincte. Mirela Chiş este absolventă a Facultăţii de Istorie şi Filozofie, profesoară la Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău şi a debutat cu articole în revista clujeană Echinox, iar în poezie se remarcă din 1997. Formaţia de filosof, complexitatea gândirii ei ce jalonează între dialectica raţiunii pure şi estetica discursului poetic, sunt observabile în prezentul volum. Autoarea abordează existenţa şi marile teme ale devenirii în tonali citeste tot [...]

Licăriri de opaiţ

Licăriri de opaiţ


Aprilie 2012


Autor: Franciscus GEORGIUS



■ Artemiu Vanca şi-a continuat seria „Frăţiei comorilor” cu cel de-al patrulea volum: „Iubirile băieţilor din Valea Banului”. Aflaţi la vârsta când ciudatul miliţian de la Evidenţa Populaţiei (de fapt, fostul şef al poliţiei din Zalău) le înmânează buletinele, eroii îi urmează spusele: „Începând de azi aveţi voie să vă placă fetele” şi încep să caute (cei care încă n-aveau) nişte „comori de fete”. În cazul lui Cornel, feciorul de învăţător, lucrurile evoluează oarecum liniar până când familia copilei se mută la Braşov. La aniversarea centenarului Eminescu, când se prezintă la concurs cu un acrostih dedicat ei, directorul educativ îşi pierde cumpătul şi-i cere să renunţe la „fleacurile sentimentale citeste tot [...]

Lumea Apusenilor ca spațiu epic

Lumea Apusenilor ca spațiu epic


Martie 2012


Autor: Teodor CAPOTA



După experiența din Piramida (2010), în care spațiul epic se circumscrie geografic satului moldovean de la sfârşitul veacului trecut, unde modernitatea face breşe timide într-o arhaicitate amintind vag de Creangă, mai ales prin imaginea rustică a lumii copilului Andrei Dumitriu, un alter ego al scriitorului, Mihai Pascaru, cunoscut sociolog albaiulian şi surprinzător plăsmuitor de universuri epice la granița dintre real şi imaginar, oferă cititorului o nouă carte de proză scurtă Cuțitul de vânătoare. Întâmplări din Munții Apuseni (Eikon, Cluj-Napoca, 2011). Cele douăzeci şi două de proze scurte păstrează ca elemente de continuitate personajul-reflector Andrei Dumitriu din Piramida doar ca erou secundar (Balconul, Cuțitul de vâ citeste tot [...]

De la istorie la… istorii personale

De la istorie la… istorii personale


Martie 2012


Autor: Carmen ARDELEAN



Pentru cititorul pasionat de proză istorică, întâlnirea cu volumele semnate Florin Horvath e, în mod evident, necesară. Nici pentru lectorul de poezie sau pentru lectorul-semiotician întâlnirea nu poate fi facultativă, căci ceea ce dă nota distinctă romanelor prozatorului sălăjean e inedita îmbrăţişare a diegezei cu metafora, dansul ameţitor al timpurilor şi al spaţiilor, imperceptibila glisare dintr-un plan narativ în altul, dantela fină a destinelor pe care sunt prinse simboluri şi mituri ancestrale, arhetipale. Pentru mine, copilul-cititor de acum 25 de ani, O lacrimă pentru Măria-Sa a fost un neaşteptat act revelator: am înţeles atunci că reconstituirea atmosferei secolelor trecute nu e strict apanajul iscusitului narator ca citeste tot [...]

Contraste şi paradoxuri

Contraste şi paradoxuri


Martie 2012


Autor: Imelda CHINŢA



Volumul Fluturi în tranşee este al optulea în activitatea de scriitor a lui Gheorghe Vidican şi a apărut graţie Editurii Brumar, din Timişoara, în 2011. Două grupaje lirice compun prezentul op: primul este intitulat Crossroads, realizat în urma experienţei pe care a trăit-o autorul în USA, în apropiere de oraşul Chicago, iar al doilea poartă titlul Fluturi în tranşee, dând şi titlul prezentului volum. Lirismul lui Gheorghe Vidican este unul condensat, ideile sunt concentrate în poeme scurte, însă esenţializate, iar imaginarul poetic este unul stilizat, metaforizat, încifrat, pe alocuri, prin prezenţa nenumăratelor simboluri. Primul grupaj liric se deschide sub apanajul fricii, care devine atotprezentă, conturându-se şi o obsesie a poet citeste tot [...]

Parfum de femeie

Parfum de femeie


Martie 2012


Autor: Marcel LUCACIU



Trăind, efectiv, printre cărți - mai întâi, ca bibliotecar, apoi ca director al Bibliotecii Județene Sălaj - Florica Pop cochetează, de multă vreme, cu literatura, dar îndrăzneşte să debuteze editorial, abia acum, revărsându-şi preaplinul sufletesc, într-un volum confesiv, scris parcă în surdină şi intitulat, oarecum eteric, Șoapte cu ecou…(Editura Dacia XXI, Cluj, 2011). Sub pretextul colocviului amiabil cu o imaginară „fată dragă” (în fond, un transparent „alter ego!”), autoarea ne propune „doar 7 zile pentru regăsirea parfumului imprimat de 7 stări ale sufletului feminin”, mărturisindu-şi totodată intensa dorință „de a simți din nou bucuria simplității, de a dialoga cu cele mai intime şi ascunse gânduri, trăir citeste tot [...]

Grigorie M. Croitoru, autor dramatic

Grigorie M. Croitoru, autor dramatic


Februarie 2012


Autor: Augustin MOCANU



Grigorie M. Croitoru s-a făcut cunoscut publicului mai întâi ca un veritabil etnolog, care în scurtă vreme a fost dublat de un prozator curajos, ieşind în lume cu romanul Bătut de vânturi şi de ploi (Ed. Limes, 2009) şi cu o serie de trei basme leg-ate între ele prin: acelaşi erou prin-cipal, continuitatea întâmplărilor narate, atmosfera de optimism ca în poveştile populare cu Făt-Frumos şi unitatea stilistică a scriiturii. Este vorba de: Copil Afat, Copil Afat şi Frumoasa Frumoaselor şi Copil Af-lat şi Tărâmul Fericirii, toate aceste cărţi apărând la Editura Caiete Sil-vane, în 2010. În 2011, cu volumul La judecate sfnţilor - teatru - autorul încearcă o nouă pistă de lansare în câmpul creaţiei literare. Cartea se deschide cu În loc de citeste tot [...]

Ion Pop – „generator” de cultură şi model de probitate intelectuală

Ion Pop – „generator” de cultură şi model de probitate intelectuală


Februarie 2012


Autor: Imelda CHINŢA



Volumul coordonat de Ştefan Borbely şi intitulat Ion Pop – şapte decenii de melancolie şi literatură a fost găzduit de Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011. Voci distincte sunt reunite într-un intermezzo acribios orchestrat, oferit drept cadou spiritual odată cu îm-plinirea a şapte decenii sub semnul cuvântului. Acest demers interpretativ surprinde devenirea culturală a distinsului profesor universitar şi scriitor clujean, Ion Pop. Cartea devine o simbioză ce redă deopotrivă pro-flul uman şi latura intelectuală, iar noutatea constă în pluriperspectivismul abordărilor. Prieteni, apropi-aţi, foşti studenţi, colegi în ale scrisului au contribuit la conturarea unui portret minimalist, materializat într-o formă cu fond, dacă ar f să vorbim în termeni mai citeste tot [...]

Auctor in fabula

Auctor in fabula


Februarie 2012


Autor: Carmen ARDELEAN



Pentru cei care au, cu adevărat, vocaţia poeziei, proza (fie ea beletristică, memorialistică sau eseu) se transformă, adesea, într-o camuflată formă de mărturisire a neliniştilor creatoare. Nu e vorba despre un cameleonic tertip, ci de o structură in-terioară singulară, care imprimă scrisului şi scrii-turii contagioasa tectonică interioară a creatorului, a făuritorului de ritmuri. „Când scriu, îmi pare că smulg cuvintele din întuneric, dintr-un loc atât de adânc, încât mă întreb cum de nu m-am prăbuşit încă în această bulboană insondabilă.”; „Sunt ispi-tit de căutarea unor formule definitive, deşi ştiu bine că ele nu există. E o atitudine copilărească: să găseşti cuvântul ultim, acel Sesam care să transfor-me totul într-o l citeste tot [...]

Portret liric

Portret liric


Februarie 2012


Autor: Marcel LUCACIU



Anii se scurg precum nisipul printre degete şi ob-servăm, într-o bună zi, că poeții de lângă noi nu mai sunt chiar tineri, că nu mai pot lua marea în piept, cum o făceau altădată, înotând de la 2 Mai, până la Vama Veche… Nicolae Prelipceanu a debutat editorial, în 1966, cu volumul Turnul înclinat, volum ce ilustrează, mai degrabă, o lirică a reveriilor placide şi mai puțin una postsimbolistă, cum s-a scris, la un moment dat. Ipostaza defnitorie a poetului este - încă de acum -aceea a Calmului plat: „am învățat despre calmul plat / despre moartea corăbierilor / încă de mult / în co-pilărie.” Abia neobişnuitul „pocker de frunze” ce se desfăşoară, undeva, „la un hotar al lumii” (Toamna) mai aminteşte, vag, de autorul Scînteil citeste tot [...]

                                             O CARTE PLINĂ DE CURAJ

O CARTE PLINĂ DE CURAJ


Ianuarie 2012


Autor: Traian T. COŞOVEI



Expert în folcloristică, autor de volume fantaste în care imaginarul reprezintă un puternic filon de autenticitate, Grigorie M. Croitoru ne propune un volum alert, incitant, plin de umor când dulce, când amar – „Tovii”, Editura Singur, 2011 – volum ce poate fi comparat cu un vicleim din care nu putem omite „coloana sonoră” a unor vremuri nu prea îndepărtate, dar, cu siguranţă reţinem sforile cu care erau mânuite marionetele (ideologice) ale unui teatru de păpuşi din care autorul ţese naraţiuni cu tâlc: „Tovul este membrul de partid obişnuit, căruia i se dădea o oarecare importanţă, era cooptat în vreun comitet sau comiţiu, adică era însărcinat. Se şi glumea pe chestia cu însărcinarea, mai ales dacă era vorba despre vreo tovă. citeste tot [...]

Turnirul cuvintelor

Turnirul cuvintelor


Ianuarie 2012


Autor: Marcel LUCACIU



Cu părul negru ca abanosul, cu privirea-i pătrunzătoare și etern surprinsă de marile întrebări ale lumii peste care stă mereu aplecat, fie cu o îndârjire temerară, fie cu o melancolie blajină, Daniel Hoblea pare un alt hidalgo rătăcit pe mioriticul plai. Deasupra muntelui de cărți ale cărui culmi sunt dintre cele mai felurite (Platon, Sfântul Augustin, Nietzsche, Berdiaev, Cioran, Kafka, Eminescu, Noica, Eliade, Țuțea etc.), el vede Ideile, se înarmează cu iubire și credință nestrămutată, pleacă la luptă și încearcă - dramatic! - să nu se lase învăluit, până la dispariție, de aura lor. Rezultatul e un straniu turnir al cuvintelor desfășurat într-o carte superbă, intitulată (cum altfel?) Gâlceava himerelor (Editura Heral citeste tot [...]

Metaforizare - între stări şi trăiri

Metaforizare - între stări şi trăiri


Ianuarie 2012


Autor: Imelda CHINŢA



Volumul de versuri pe care ni-l propune Luminiţa Ciumărnean este gândit unitar, ca un sistem între coerenţa artistică creată de emoţie, sensibilitate, sinceritate a expresiei poetice şi coerenţa filosofică determinată de gândire, înţelegere, meditaţie asupra marilor teme. Lupii se vând la preţ dublu, volum apărut la Editura Dacia în ediţie bilingvă, este un titlu ce reuneşte întreaga problematică a opului, creând deopotrivă un nex de elemente ce converg spre aceleaşi obsesii ale autoarei, şi anume singurătatea, degradarea, tristeţea, moartea sunt spaime pe care le experimentează fiinţa în devenirea ei terestră. Lupul devine un simbol pe de o parte al luminii (el putând vedea noaptea), pe de alta un simbol al întunericului, astfel titlul citeste tot [...]

Pierdut Românie. O declar…indispensabilă.

Pierdut Românie. O declar…indispensabilă.


Ianuarie 2012


Autor: Carmen ARDELEAN



- un alt fel de cronică - Există cărţi despre care scriem din plăcere, altele despre care scriem pentru că ne reprezintă. Îmi place să cred că, în general, ne-am obişnuit să scriem despre cărţi în care credem. Despre cartea România mea nu mai există. Editoriale, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2011, semnată de Daniel Săuca, scriu din toate aceste motive, dar, înainte de toate, scriu din convingere. Din convingerea că ceea ce practică autorul acestui volum - şi aş numi „metoda”, cu un termen improvizat acum, metamass-media - se va impune, cu timpul, într-o lume care pare să nu mai aibă „nici timp, nici spaţiu”, care, sătulă de variaţiuni pe aceeaşi temă, fie ele politice, culturale sau mondene, va alege, în locul „canalelor” aud citeste tot [...]

Memoriile inedite ale unei supravieţuitoare

Memoriile inedite ale unei supravieţuitoare


Decembrie 2011


Autor: Imelda CHINŢA



Cuvântul, în forma lui artistică, devine un panaceu, o substanţă „homeopată” care are puterea intrinsecă de a coagula răni şi de a exterioriza suferinţe. Logosul, cu forţele sale htoniene, poate străpunge zenitul sau, dimpotrivă, poate coborî în infernul terestru pentru a reconstitui o realitate absurdă. O asemenea variantă ne propune, prin mărturiile sale, Elly Gross, o supravieţuitoare a Holocaustului, mărturii strânse în volumul Poeme de Elly Gross. Amintirile unei supravieţuitoare a Holocaustului, volum editat întâi în Canada, în ediţie bilingvă român-englez. Cartea însăşi este un experiment asemenea vieţii autoarei; poemele sunt, în esenţă, pseudopoeme, sunt, în fapt, scurte naraţiuni în versuri prin care se conturează realul, citeste tot [...]

„Piruete pe poantele singurătăţii”

„Piruete pe poantele singurătăţii”


Decembrie 2011


Autor: Carmen ARDELEAN



Editat la „Brumar”, Timişoara, şi lansat în luna noiembrie a acestui an, volumul „Mecanica sufletelor” constituie debutul în volum al poetei Alice Valeria Bolduţ care semnează acest volum cu numele Micu, în semn de respect pentru părinţii cărora le datorează, după cum mărturisea, dragostea pentru carte. „După (mai bine de) douăzeci de ani” de la debutul în revista „Familia”, poeta care e, de anul trecut, membră a Cenaclului „Silvania” îşi asumă condiţia de creator, trecând în tabăra celor care privesc lumea „cu o mie de ochi” şi o restituie transfigurată de propria sensibilitate. „Mecanica sufletelor” înseamnă peste şaizeci de poeme, organizate în şase grupaje lirice. Dincolo de cifre şi aspecte formale, volumul e o citeste tot [...]

Emil Trif – istorie şi destin

Emil Trif – istorie şi destin


Decembrie 2011


Autor: Marcel LUCACIU



În pofida trecerii nemiloase a timpului şi a vitregiei vremurilor, Şcoala a rămas o tainică oază de linişte şi speranţe, unde se nasc Oameni, se modelează caractere şi se construiesc destine. Este aceasta convingerea dascălului de ieri şi de azi, dar - mai ales - este convingerea multora dintre dascălii aflaţi la apusul carierei. Şi unii, şi alţii nu pot şi nu au putut trăi decât în Şcoală şi pentru Şcoală. Emil Trif este unul dintre aceşti dascăli, iar viaţa lui se leagă străns precum iedera nu de o anumită şcoală, ci de istoria şi destinul învăţământului sălăjean. O dovedesc numeroasele articole, comunicări şi studii; o dovedeşte bogata lui experienţă didactică: profesor, apoi director adjunct şi director la Şcoala Medie citeste tot [...]

Ştefan Goanţă: „Rămân cantonat în domeniul prozei scurte, genul care mi se pare cel mai secretos.”

Ştefan Goanţă: „Rămân cantonat în domeniul prozei scurte, genul care mi se pare cel mai secretos.”


Noiembrie 2011


Autor: Irina GOANŢĂ



Ne punem deseori întrebarea: ce este o proză scurtă? Didactic, am putea şi răspunde că este un text mai scurt, cu o acţiune limitată în timp şi spatiu , cu personaje şi scene mai puţine. Dar nu o putem nicidecum eticheta ca un text facil, mai puþin valoros decât romanul. Jorge Luis Borges este cunoscut în istoria literaturii, mai ales, cu proza scurtã, cu poeziile ºi eseurile pe care le-a scris. Gabriel Garcia Marquez spunea cã a scris roman pentru cã n-a reuºit sã scrie povestire, care este cel mai greu de scris. Cineva spunea cã nu romanul dã mãsura unui scriitor, ci proza scurtã face asta, pentru cã aici trebuie sã fii genial ºi creator în câteva pagini. Scriitorii anilor ’80 au încercat sã reabiliteze proza scur citeste tot [...]

Cărţile României

Cărţile României


Noiembrie 2011


Autor: Ştefan Doru DĂNCUŞ



■ Am citit cu toţii, deseori, despre starea deplorabilă a literaturii române contemporane. S-au publicat în diverse reviste şi ziare zeci de anchete, s-a vorbit la radio şi TV, s-a discutat pe această temă la sute de colocvii. Pe fondul acestei continue dezbateri, iată că a ieşit de la tipar volumul de proză scurtă al Corinei-Lucia Costea – „Flori în clepsidră” (Ed. Singur, Târgovişte, 2011), un volum de debut care uimeşte din start prin libertatea exprimării. Autoarea nu este interesată de canoane sau de şablonizarea erotică atât de în vogă astăzi, nu se ascunde nici în spatele unei cortine de neologisme care poate lăsa fără respiraţie un conglomerat literar dar nu ajunge la sufletul cititorului de rând, nu creează emoţia atât de n citeste tot [...]

Deschidere polifonică

Deschidere polifonică


Noiembrie 2011


Autor: Imelda CHINŢA



Editura Paralela 45 a găzduit apariţia unui nou volum de versuri, Uşa cu picioarele pe pământ, semnat Ioan-Pavel Azap. Titlul este cel puţin surprinzător prin deschiderea polifonică pe care o conferă. Uşa devine un simbol ambivalent ce permite glisarea (în)spre stări distincte, (din)spre prozaicul cotidian, spre spaţiul sacru al poeziei, ea înlesnind deopotrivă şi calea spre revelaţie, spre transcendenţă; însă autorul îşi anunţă, chiar din titlu, şi intenţia parodică. Volumul conţine un grupaj de 30 de poeme, fără titlu, iar textura expresionistă transpare din primele versuri ce deschid volumul, un op pe alocuri confesiv şi autoreferenţial, în ansamblu disimulat, ironic şi ludic. Primul poem pare a fi o artă poetică în care autorul se a citeste tot [...]

Recviem pe 7 portative

Recviem pe 7 portative


Octombrie 2011


Autor: Imelda CHINŢA



Recviem pe 7 portative Volumul După cinci minute apărut la Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2011, completează panopticul scriitorului bistriţean Cornel Cotuţiu al cărui debut revuistic s-a petrecut în 1964, iar cel editorial în 1978. Opul pe care ni-l propune este alcătuit din 7 aşa-zise schiţe şi nuvele, scrise într-un registru homodiegetic, astfel încât pactul autobiografic se suprapune peste cel romanesc. Cerga (în doi timpi), situată în deschiderea naraţiunilor scurte, este o schiţă irizată cu elemente de real şi cu o senzualitate detabuizantă, în stilul cu care deja ne-a obişnuit autorul încă din volumele anterioare. Cerga devine laitmotivul scrierii, martor genuin al devenirii, ea a fost cumpărată de la Săpânţa şi dusă citeste tot [...]

„Memorialul Cetăţii”- un roman al libertăţilor necesare

„Memorialul Cetăţii”- un roman al libertăţilor necesare


August 2011


Autor: Carmen ARDELEAN



sau De la Mioriţa la Kafka, secondaţi de „Călăuza” lui Tarkovski Departe de a fi un simplu „ roman monografic”sau o „monografie romanţată”, aşa cum încearcă autorul să-şi definească opera, „Memorialul Cetăţii”, apărut în 2010, la editura Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca este, cu siguranţă, rezultatul unui pariu al scriitorului cu sine însuşi. Un pariu pe care Leon-Iosif Grapini l-a câştigat. Experienţele anterioare, fie că a fost vorba de cele cazone, publicistice sau lirice, n-au fost decât etape intermediare, necesare desăvârşirii prozatorului care a reuşit să strunească admirabil melosul şi logosul într-un roman-parabolă, într-un bildungsroman ce înglobează deopotrivă misticul şi miticul, istoria citeste tot [...]

 Revigorarea basmului

Revigorarea basmului


August 2011


Autor: Imelda CHINŢA



Dintre cărţile care mi-au fost expediate cu generozitate de familia Croitoru am ales să scriu despre un volum de poveşti; pe de o parte l-am simţit ca pe un cadou potrivit chiar şi pentru oamenii mari, pe de altă parte pentru a reînvia un gen parcă uitat. „Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii (Dar puţini dintre ei îşi mai aduc aminte)” – este motto-ul pe care Maria V. Croitoru îl selectează pentru coperta a IV-a a volumului Cărticica cu poveşti, apărut sub egida Editurii Eikon, Cluj-Napoca, 2010. Autoarea ne invită, prin cele opt basme, să pătrundem în spaţiul mitic, originar al poveştii, un univers nealterat, sustras parcă evoluţiei şi marilor frământări cotidiene. Piatra fermecată deschide prezentul volum şi citind-o dintr-un citeste tot [...]

Cărţile României

Cărţile României


August 2011


Autor: Ştefan Doru DĂNCUŞ



■ Una dintre cărţile pe care fiecare cititor împătimit ar trebui să o aibă în bibliotecă este romanul „Ţiganii, aurul şi diamantele” (Samson Iancu, Ed. Singur, Târgovişte, 2011). Subiectul, întâlnit şi la alţi autori, este cel al înstrăinării, al părăsirii ţării după 1989. Un şir lung şi uneori tragic de evenimente pe care Samson Iancu le trăieşte personal, vine să dubleze o amărăciune sesizată pe tot parcursul capitolelor: „Suport în tăcere elixirul otrăvitor al Occidentului!”, citim în deschiderea capitolului 28. Aşa cum remarcă, în prefaţa volumului, Gabriel Ţugulea, Samson Iancu este „un bun observator şi în plus, ştie să redea ceea ce vede!”. Aventura plecării din ţară este, după toate aparenţele, una dintre citeste tot [...]

Nebănuita frumuseţe

Nebănuita frumuseţe


August 2011


Autor: Marcel LUCACIU



Înrudit spiritual cu Gabriel Liiceanu (alături de care s-a format, stând mereu în preajma lui Constantin Noica și a celebrei sale Școli de la Păltiniș), Andrei Pleșu este unul dintre intelectualii de elită ai României postrevoluționare. O dovedesc preocupările lui susținute, în domeniul istoriei și al teoriei artei (Călătorie în lumea formelor – 1974, Pitoresc și melancolie – 1980, Francesco Guardi – 1981, Ochiul și lucrurile – 1986), volumele cu alură etică, teologică și existențialistă (Minima moralia – 1988, Jurnalul de la Tescani – 1993, Despre îngeri – 2003, Sensuri metafizice ale crucii – 2007), cărțile de eseuri cu privire la amarele realități contemporane (Chipuri și măști ale tranziției – 1996, Obscenitatea publică citeste tot [...]

Literatura rezistenţei la totalitarism

Literatura rezistenţei la totalitarism


Iulie 2011


Autor: Artemiu VANCA



Recent, după vizita în ţara noastră a Hertei Müller, dezbaterile pe tema ”rezistenţa prin cultură”, tot una cu ”rezistenţa la totalitarism prin literatură”, au cunoscut o vie recrudescenţă. Întrebarea în jurul căreia se învârt polemicile este: A existat în România această formă de înfruntare a dictaturii comuniste? Cartea Imeldei Chinţa, ”Literatura rezistenţei la totalitarism”, vine la ţanc pentru a face lumină în această chestiune. Lansarea cărţii a avut loc în 26.03.2011, la Jibou, cu prilejul ”Zilelor Caiete Silvane” . Cartea are la bază teza de doctorat a autoarei. Când o să răsfoiţi pentru prima dată cartea, nu se poate să nu fiţi impresionaţi de bibliografia bogată parcursă de autoare pentru a o scrie. Este v citeste tot [...]

Alexandru Petria – un „haiduc al spiritului”

Alexandru Petria – un „haiduc al spiritului”


Iulie 2011


Autor: Lucian GRUIA



Alexandru Petria s-a făcut cunoscut, pe reţeaua literară, prin luările sale de poziţie incitante, contestatare, provocatoare vizând fapre reprobabile comise de personalităţile noastre din varii domenii (politice, administrative, culturale etc) precum şi de situaţii sociale revoltătoare, produse de legi nedrepte. Atitudinea şi mesajele sale (literare şi civice) denotă că valoarea supremă pe care o cultivă este libertatea în slujirea căreia şi-a pus întreaga viaţă. Autorul s-a născut la 27.02.1968 în oraşul Dej (jud. Cluj), situat la confluenţa Someşelor. După 1989 a fost şeful Comisiei pentru abuzuri şi drepturile omului în CPUN Dej, redactor de investigaţii la revista „Zig-Zag” în Bucureşti şi la alte reviste, iar după întoarcerea în Ard citeste tot [...]

Poetul care a recreat metafora

Poetul care a recreat metafora


Iulie 2011


Autor: Imelda CHINŢA



Poet al contrastelor pentru care poezia devine o exorcizare a trăirilor, Marcel Lucaciu construieşte un lirism de factură existenţialistă în volumul Poemul care a împuşcat metafora al cărui titlu este un paradox; poemul nu împuşcă metafora, ci o recreează în manieră originală. Discursul liric, care deşi este organizat în grupaje, alcătuieşte un întreg ce reuneşte aceleaşi teme şi motive în jurul cărora poetul se confesează. Primul grupaj, Lumina, se deschide cu un Argument care anticipează problematica opului prin motivele prezente, şi anume umbra, tăcerea, fiinţa care tace traduc, in nuce, poetica meditativă a lui Marcel Lucaciu: „umbra mea/ părăseşte informă/ fiinţa tăcerii”. Poem al perturbării interioare, al singurătăţii şi citeste tot [...]

Un fel de foşnet de brocart

Un fel de foşnet de brocart


Iulie 2011


Autor: Dan Marius DRĂGAN



Una dintre acele întâmplări neaşteptate şi excepţionale, din speţa celor despre care nu ştii dacă ele dau peste tine sau tu, ca individ, dai peste ele, mi-a pus în mâini un volum de versuri deosebit de frumos, a unei poetese de existenţa căreia nu ştiam, până în momentul lecturii versurilor sale. Poetesa se numeşte Dina Horvath, iar volumul de versuri se numeşte "Poeme în crinolină" apărut în anul 2011 la Editura Caiete Silvane din Zalău. De la bun început aş vrea să spun, aşa ca o viziune de ansamblu, că am descoperit arhitectura elaborată a volumului, una gândită profund, rezultând de aici o plăcută impresie de robusteţe combinată cu rafinament şi eleganţă – aproape preclasică - a construcţiilor imaginilor poetice pe care le citeste tot [...]

Dumitru Oprisor, De pe front mai vin vesti triste

Dumitru Oprisor, De pe front mai vin vesti triste


Iunie 2011


Autor: Ileana PETREAN-PAUSAN



Note de lectura Dumitru Oprisor, De pe front mai vin vesti triste Cum care front? � ne dumireste insusi autorul, abia zambind, hatru, pe manseta copertei intai. Cel adevarat, plus cel de fiecare zi, ca viata este o batalie care se duce in camp deschis, nu-i o poezie, precum stiti. Insa, trebuie sa recunoasteti, are poezia ei (...)�. Cu o astfel de ... poezie trista am petrecut vreo trei seri lungi; am �ascultat� aceste vesti triste aduse de poetul, prozatorul si publicistul timisorean Dumitru Oprisor direct de la... sursa. Adica de la 24 de combatanti in cel de-al doilea razboi mondial si inca luptatori, la peste 90 de ani pe care i-a �sarit� fiecare, pe frontul vietii cotidiene. E drept, de cand au fost documentate si scrise reportajele literare adunate de D citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Iunie 2011


Autor: Constantin P. POPESCU



Aur interior Samson Iancu, �Tiganii, aurul si diamantele�, 2011 �Tiganii, aurul si diamantele�, un titlu incitant: ar putea fi un roman politist, dar nu este. Ar putea fi un jurnal de calatorie, dar nu este. Ar putea fi doar nascociri, dar nu sunt. Cartea lui Samson Iancu, �Tiganii, aurul si diamantele�, este traita si impartasita celorlalti, odata cu intelepciunea unei intelegeri dobandite de un om cu origini adanci: tigan, in acceptiunea etniei vesnic nomade, cu un altoi special de evreu. Un nume deosebit � Samson � pentru un om deosebit, alaturat rezonantei numelui romanesc Iancu. Tot asa e si cartea, care te prinde in vartejul ei de la bun inceput. Inceputul nu trebuie cautat in primele pagini, ci in trecutul adanc al istoriei, poate pana in vremur citeste tot [...]

Curiozitati salajene

Curiozitati salajene


Iunie 2011


Autor: Artemiu VANCA



Este vorba de cartea cu acelasi titlu al scriitorului Gy�rfi-Deak Gy�rgy, aparuta in Editura Caiete Silvane, lansata la Jibou, cu prilejul Zilelor revistei Caiete Silvane. Doua curiozitati sunt legate de autor: prima, scriitorul este de origine maghiara si-a scris cartea in limba romana, dar nu intr-o romana oarecare, ci in una foarte buna; a doua, Domnia Sa relateaza si despre romani si despre unguri si reuseste sa fie aproape impartial, caci, intre noi fie vorba, e greu sa fii complet impartial! Tot timpul esti tentat sa tragi spuza pe turta ta, fie ca esti roman fie ca esti ungur, fie ca vrei fie ca nu vrei. Si ungurii si romanii au pacatuit, in trecut, facand abstractie unii de ceilalti. Din pacate, unii continua s-o faca si in prezent. Istoria noastra pe aceste mele citeste tot [...]

Calatorii in jurul Fiintei

Calatorii in jurul Fiintei


Iunie 2011


Autor: Carmen ARDELEAN



Aparut cu sprijinul Centrului de Cultura si Arta, in seria Scriitori Salajeni, a Editurii Caiete Silvane, volumul Impresiile unui calator tomnatic, scris de Viorel Tautan, a fost lansat in cadrul manifestarii culturale Zilele revistei Caiete Silvane, derulate la sfarsitul lunii martie. Dominanta memorialistica, discursul personalizat si referentul real indreptatesc incadrarea volumului in categoria textelor de granita, insa nota particulara e data de melanjul de specii literare - de la jurnal la eseu, de la note de calatorie la povestire sau anecdota-, de varietatea registrelor stilistice- de la cel colocvial sau regional, la cel cult-, de coloratura variata a tonalitatilor-de la nostalgie la autoironie. Cartea � pentru prieteni si neprieteni� prinde punctele de rascruce a citeste tot [...]

Ceremonii la templul de apă

Ceremonii la templul de apă


Mai 2011


Autor: Vianu MUREŞAN



Απ πoυ πρασα φεγγoβολά το δάκρυ κι εκεί που πρόκειται να γείρω, oρθή και με το στήθος ως τα ουράνια θ αγκαλιάσει την κραυγή μου η αγάπη. (Prin locul pe unde am trecut străluceşte lacrima, şi acolo unde fi-va-mi dat să mă-ncovoi, dr citeste tot [...]

Vitalismul exuberant

Vitalismul exuberant


Mai 2011


Autor: Marcel LUCACIU



In fata unui debut prea mult amanat de marea sfiala, cuvintele infrunta cam anevoie albul crispat al hartiei. Ar trebui un laser lingvistic. Am putea inventa critica pulsatorie. Hermeneutica sentimentelor. Si totusi Poezia inca mai bate in piepturile catorva miliarde de oameni, dar este dincolo de oameni. Cine a desprins Frumusetea din te miri ce fleacuri splendide si a gasit ca e amara, acela abia daca sufera orice inima travestita. Acela este Poetul. Este Neasemuitul. Iar a fi poet inseamna sa porti sub camasa (nebanuita de nimeni) o aripa ingereasca, sa faci din sangele tau o torta vesnic arzand, sa crezi ca miracole sunt iarba, arborii, fluturii, fiecare apus sau rasarit de soare. Toate acestea devin atributele unei sensibilitati rar intalnite, exa citeste tot [...]

Crinolina si lirica impresionista

Crinolina si lirica impresionista


Mai 2011


Autor: Imelda CHINTA



Volumul Poeme in crinolina, semnat Dina Horvath si gazduit de Editura Caiete Silvane, constituie maturitatea artistica a autoarei, fiind o lirica brodata deopotriva cu elemente clasice, romantice si moderne. Crinolina devine doar pretextul pe care se construieste din interior lirismul, amestecul stilurilor si problematica volumului indeparteaza textul de maniera secolului al XIX-lea. Scrisoare tarzie, in care este valorificat stilul epistolar tradus intr-o forma lirica deopotriva confesiva si autentica, ne descopera o fiinta nostalgica, fragila, pe alocuri de o subtila ironie, prinsa in vartejul framantarilor cotidiene care devine catalizator: vin eu cat de repede// acum nu pot/ e marea plina de navod!. Scriitoarea distinge intre doua etape existentiale decisiv citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Despre Peltz numai de bine!

Despre Peltz numai de bine!


Mai 2011


Autor: Carmen ARDELEAN



Trebuie sa recunosc, cu o sinceritate care nu ma onoreaza, ca, pana mai ieri, Isac Peltz n-a reprezentat pentru mine decat un nume dintr-o lunga enumeratie, cea a oamenilor de litere interbelici. Evreu, interbelic, autor al romanului Calea Vacaresti cam la atat se rezumau cunostintele mele despre cel care a fost una dintre marile personalitati ale epocii interbelice, ramas in umbra poate si din cauza perfidei amante gazetaria, asa cum aveau sa-mi demonstreze cele doua carti ale cunoscutei Doamne a limbii romane, Rodica Lazarescu. Deloc incomodata de acest statut, autoarea isi incearca puterile si ca istoric literar, dovedindu-ne ca, dincolo de Capcanele limbii romane (si am citat, trunchiat, titlul uneia dintre cele mai cunoscute carti ale autoarei), exi citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Martie 2011


Autor: Stefan Doru DANCUS



■ Acelasi neobosit om de cultura salajean, Daniel Sauca, surprinde lumea cartilor cu o alta aparitie editoriala, Secera si pixul (Ed. Eikon, Cluj Napoca, 2010), un volum aparut in colectia Devoratorul de presa. Structurata in trei parti, cartea contine la final cateva facsimiluri dupa ziarele ce apareau in Salaj inainte de 89 si dupa 89. Prima parte (si cea mai incitanta, cred eu) e un adevarat regal de texte propagandistice preluate din presa scrisa a perioadei comuniste si comentate obiectiv de autor; aceasta lipsa de patima in prezentarea faptelor da intregului volum o nota de prestanta, de autoritate. Partea a doua este rezervata propagandei in presa scrisa si postarile pe internet de dupa 89, inclusiv metodele folosite de oamenii politici in campania electorala citeste tot [...]

Amintiri epopeice

Amintiri epopeice


Martie 2011


Autor: Marcel LUCACIU



Anii 80 aveau farmecul lor, parca mai intens cultural, indiferent de izul politic. Junii poeti scriau fulminante Poeme de amor, Totul era altfel, iar in Aerul cu diamante, printre Faruri, vitrine, fotografii, undeva, prin cartierele Bucurestiului se putea zari O motocicleta parcata sub stele. Incepea implozia optzecista Mircea Cartarescu are inca Nostagia acelor vremuri si lucrul acesta se poate usor observa, in fiecare dintre cartile sale de proza, inclusiv in recentul volum intitulat seducator, pentru majoritatea cititorilor Frumoasele straine (Editura Humanitas, Bucuresti, 2010). Hatru de felul sau precum clasicul Creanga din care citeaza adesea, autorul marturiseste, intr-o nostima si succinta prefata, ca se adreseaza celor inzestrati cu simtul umorului, rugandu-i - co citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Torna, torna, fratre. Intoarcere in Arizona  Nicolae Baciut

Torna, torna, fratre. Intoarcere in Arizona Nicolae Baciut


Martie 2011


Autor: Carmen ARDELEAN



Exista in viata noastra toposuri (mai mult sau mai putin reale) de care ne leaga nestiute, nebanuite, inexplicabile sau mult prea puternice sentimente. Rememoram, mai des sau mai rar, clipele petrecute acolo, retraim intens sau cu o matura condescendenta experiente anterioare, avand o singura certitudine: locul acela nu e altceva decat unul dintre arhetipurile existentei noastre, e locul care iese de sub sadoveniana zodie a locului in care nu s-a intamplat nimic. E, fara indoiala, locul in care s-a intamplat ceva. Pentru Nicolae Baciut, locul acela e vestita Capsa clujeana Arizona, iar recentul volum aparut in 2011, la editura Nico din Targu-Mures, intitulat (cum altfel decat) Intoarcere in Arizona, e o necesara prindere intre pagini scrise si nescrise, ale memoriei si ale f citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Secretul comorii  monografie a unor timpuri revolute

Secretul comorii monografie a unor timpuri revolute


Martie 2011


Autor: Imelda CHINTA



Aflat la cel de-al doilea volum, Artemiu Vanca completeaza prin Secretul comorii, aparut la Editura Contrast, Bucuresti, 2010, seria scrierilor de aventura inceputa prin Comoara din dealul Magiarului. Cum insusi marturiseste in Cuvant inainte, tomul isi propune sa reconstituie atmosfera anilor 1947, 1948 si sa mentioneze principalele evenimente cu caracter politic care au avut loc atunci, in tara noastra, si modul in care au influentat ele viata oamenilor. Tonul primului volum se pastreaza si in al doilea, dar autorul este ceva mai atent la tehnica scrierii, nu fara insa unele amendamente care se pot aduce scrisului sau. Personajele cartii sunt aceleasi, introduse in naratiune inca din primul volum, locuitori ai Vaii Banului: Cornel, Mihai si Andrei ne insotesc in aceasta citeste tot [...]

Locul unde se va deschide cartea

Locul unde se va deschide cartea


Martie 2011


Autor: Franciscus GEORGIUS



4. ET UT REVOLVIT LIBRUM... Am imprumutat titlul acestui ciclu de articole de la poetul Viorel Muresan, care si-a denumit astfel ultimul volum de poezie publicat la Editura Dacia XXI din Cluj. Oricum, cand omul incearca sa deschida cartea ca sa priveasca dincolo de clipa prezenta, sa cugete la ce-ar fi daca?, raspunderea alegerii unei optiuni ii revine in totalitate. Sugestiile sosite din lumea celor nevazuti si celor nevazute trebuie examinate cu intelepciune si precautie, precum zice si poetul: vazduhul acesta e plin de batrani// stau/ in mijlocul noptii/ ca intr-un cal troian (Un raspuns de la cerul tacut). Sa lasam caii troieni sa pasca jaratec printre troiene si sa pastram pe retina silueta sfatosilor pititi undeva intre Carul Mic si Carul Mare. Batranii reprez citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Februarie 2011


Autor: Stefan Doru DANCUS



■ Una din cartile de proza scurta pe care am citit-o pe nerasuflate a fost Clipe salvate (Ed. Nicol, Bucuresti, 2008), scrisa de Catia Maxim. Am cumparat-o anul trecut de la Targul de Carte Gaudeamus din capitala pentru ca o stiam pe autoare de pe site-ul Bocancul literar, unde este si acum o prezenta mai mult decat activa. Prozele se refera in totalitate la experientele erotice ale unor femei ajunse la varste critice, neimplinite in sentimentele lor cele mai mai ascunse. Avem aici diverse fete ale femeii ce se decupeaza clar din valmasagul vietii sociale si aici remarc atentia autoarei fata de femeia in sine, pe care nu o pune in lumina vulgara a scrierilor contemporane. Mai mult decat atat, gasim presarate in fiecare text fragmente ca: (...) A realizat ca nu mai citeste tot [...]

Intre doua lumi

Intre doua lumi


Februarie 2011


Autor: Carmen ARDELEAN



Dulceturi din fructe tarzii de padure, George Achim Dupa 16 ani de la publicarea anteriorului volum de versuri, Dinspre ieri spre nicaieri, la editura Dacia, timp in care si-a exersat condeiul, la fel de inspirat, in zona criticii literare, George Achim a decis sa-si infranga autoexigenta despre care vorbea intr-un interviu acordat Ancai Goja in iulie 2010 si sa ofere tiparului ultimele sale creatii lirice. Lansat la Bookfest in 2010, volumul Dulceturi din fructe tarzii de padure, cu o postfata de Ion Pop si cinci talmaciri in limba germana de Hans Dama, ilustrat de Valer Sasu, a aparut la editura Brumar, Timisoara, in conditii grafice exceptionale in deplin acord cu indubitabila calitate si rafinamentul stihurilor. Cu o structura duala, evocand doua coordonate fundamenta citeste tot [...]

Confesiune in note distincte

Confesiune in note distincte


Februarie 2011


Autor: Imelda CHINTA



Desacralizarea resimtita agresiv defineste versul poetului satmarean Ioan Nistor, iar cotidianul aflat intr-o bancruta ontologica devine preocuparea artistului pe care il surprindem pe scena lirica rostind un soliloc, marca a singuratatii, a disolutiei, a rupturii de intreg. Poemul Bulgari de zapada selectat in deschiderea volumului bilingv roman-maghiar intitulat simplu Poezii, aparut in 2010, se doreste a fi esenta ideatica a tomului: Se intampla multe lucruri sucite-rasucite/ nu se mai gasesc drepte paralele si unghiuri ascutite/ nici praf pentru stranut. Construit in contraste si accentuand anumite simboluri ce revin pe tot parcursul scrierii, lumina-intuneric, alb-negru, trecut-prezent, zapada-moarte, cartea este un glissando neoexpresionist reprezentat intr-o not citeste tot [...]

Paliere interpretative intr-un recviem pentru singuratate

Paliere interpretative intr-un recviem pentru singuratate


Ianuarie 2011


Autor: Carmen ARDELEAN



Raport asupra singuratatii este o poveste despre dragoste si moarte, cele doua pulsiuni descrise de Freud, despre spaima de timp si, in egala masura, despre brutalitatea istoriei , marturisea Augustin Buzura intr-un interviu acordat in 2007 Ioanei Revnic. Desi fixeaza directiile prioritare, afirmatia autorului este, totusi, extrem de restrictiva. Romanul subintitulat Primul caiet nu e doar o ingenioasa broderie a unor teme fundamentale pentru eul creator sau eul social, caci suntem, fara indoiala, in fata unui un roman total, ca sa imprumutam o sintagma asociata ultimului roman al lui Marin Preda, roman ce contine in subsidiar un pact autobiografic ce permite lectorului avizat reconfigurarea unui posibil traseu de la metaforele obsedante la mitul personal, iar dovada citeste tot [...]

Cărţile Romaniei

Cărţile Romaniei


Ianuarie 2011


Autor: Ştefan Doru DĂNCUŞ



■ Iată că a venit vremea să vorbesc şi despre excepţionala carte Corigent la fericire (Ed. Emia, Deva, 2003). Am primit-o de la autor prin mail, in format pdf. Nici nu ştiu dacă a publicat-o vreodată. Cum nu pot citi pe monitor, am printat-o şi am citit ceva ce nu prea se compară cu ceea ce se scrie astăzi. E o carte de poezie (spun asta numai pentru profani, căci poezia asta m-a dus cu gandul la Kirkegaard). Muzicalitatea fără rimă m-a lăsat mut de uimire: unde am mai intalnit aşa ceva? Nichita Stănescu? Nu, el rupea silabele şi dădea rime (Nicu Alifantis a creat ceva fascinant punand versurile lui pe muzică); Ion Gheorghe, mi-am zis. Nu era. Imnele lui Ion Horea citeste tot [...]

Autori ieşeni, edituri ieşene

Autori ieşeni, edituri ieşene


Ianuarie 2011


Autor: Marius CHELARU



■ Daniel Dieaconu, Realitatea unui mit. Corneliu Zelea Codreanu. O cronică a naţionalismului romanesc interbelic, ediţie ingrijită de Mănăstirea Petru-Vodă, prefaţă: Gheorghe Buzatu, Studiu introductiv: Silviu Costachie, postfaţă: Grigore Caraza, Şerban Corneliu Popa, Arhim. Iustin Parvu, Editura Timpul, Iaşi, 2010, 372 p. Despre Corneliu Zelea Codreanu şi legiunea Arhanghelului Mihail, istoricii noştri mai vechi sau mai noi au avut grijă să denatureze adevărul. Au făcut-o cu un scop: generaţiile care le-au urmat (sau vor urma) să nu ştie adevărata istorie a romanilor. Nu s-a scris fără ură şi părtinire, aşa cum ar trebui citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Decembrie 2010


Autor: Stefan Doru DANCUS, Remus FOLTOS



Cartile Romaniei Sincer, dupa trilogia Homo Silagenssis, nu ma asteptam ca Daniel Sauca sa revina cu o noua carte ce vizeaza viata practica a Salajului. Mai ales ca intre acestea, a tiparit excelentul volum de poezie Cartierul vestic al iadului. Dovedind insa o uriasa forta de munca, acesta revine cu o culegere de peste 200 de pagini de interviuri cu diverse personalitati locale (politice, sindicale, bisericesti, chiar si cu muzeograful Marin Pop) prezentand populatiei acestui judet o fata mai limpede a actiunilor celor ce o conduc, actiuni care se rasfrang asupra intregii comunitati. Interviurile din volumul Rotisorul politic (Ed. Caiete Silvane, Zalau, 2010) sunt redactate alert, cu subtitluri care intrerup o posibila monotonie a textului, deci lucrate dupa toate citeste tot [...]

Resurectia poemului

Resurectia poemului


Decembrie 2010


Autor: Carmen ARDELEAN



Scrise in metru clasic sau dirijate de un ritm interior, versurile volumului Poemul Phoenix, aparut la Editura Nico, Tg. Mures, in colectia Scriitori Cetateni de onoare ai Sarmasului 2010, sunt, asa cum subtil sugereaza titlul, sublimari ale liricii anterioare ale lui Nicolae Baciut, ridicari in rang ale unor motive literare obsesive: fereastra, zidul sau originalul gerunziu singurand. Cu un discurs aproape incantatoriu(Sarmas), vibrand in interogatii retorice religioase(Unde), cautand sa defineasca nedefinitul in poeme - aforism(Lacrima), poetul se deschide in fata lectorului ca intr-o psihanalitica incercare de recuperare a sinelui rasfirat prin lume intr-o poezie ce devine reflexiva tocmai prin introducerea autoreferentialitatii(Cine sunt eu?), prin continua cautare a id citeste tot [...]

In cautarea cuvantului

In cautarea cuvantului


Decembrie 2010


Autor: Marcel LUCACIU



Dincolo de frumoasa vale a Crasnei, ascunsa de platosa colinelor domoale si - pe alocuri -impadurite, se afla comuna Bobota, o straveche asezare rurala din judetul Salaj. Aici, nu departe de Scoala ctitorita in anul 1786 de insusi Gheorghe Sincai, traieste un om simplu, harnic, modest si zgarcit la vorba; un descendent din nobila vita a Domnului Trandafir: Ioan Pop, profesorul de limba si literatura romana. Uneori, el iese din hatisurile programei scolare, ia drumul Zalaului si participa la intalnirile Cenaclului Literar Silvania- adevarate oaze de liniste si de libertate. Melancolic si discret, Ioan Pop cocheteaza de mai multa vreme cu Poezia, iar intarziata aparitie a primelor sale plachete, Lacrima Secundei (2006) si Caderea lacrimii rupte (2008) se datoreaza, cu siguranta citeste tot [...]

Poezia absurdului intr-un  pastel suprarealist

Poezia absurdului intr-un pastel suprarealist


Decembrie 2010


Autor: Imelda CHINTA



Crucificat intre paranteze, semnat Florica Bud este volumul de poeme considerat de Horia Garbea ca niste paiete starnite de miscarea rochiei in timpul unui dans elegant, un op al iubirii, aparut dupa o serie ampla de volume in proza. Cunoscuta mai mult ca autoare a genului epic, Iubire, sunt un obiect nezburator, Barbatul care mi-a ucis sufletul intr-o joi, Mariatereza sunt eu, Florica Bud se remarca in genul liric prin doua volume recent aparute, Pierd monopolul iubirii si Crucificat intre paranteze, publicate in 2010 la Editura Ramuri, ambele editii bilingve romano-franceze. Volumele se remarca prin eleganta si distinctie grafica, asemenea sentimentului pe care il invoca. Colbul polimorf al iubirii devine o incantatie a erosului, poem construit in opozitie, in structuri dif citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Gloria Dei  20 de ani

Gloria Dei 20 de ani


Decembrie 2010


Autor: Ileana PETREAN-PAUSAN



Legenda spune ca, la izgoniea din Rai a lui Adam si a Evei, Ingerii au parasit si ei acel taram, indreptandu-se spre ceruri. Doar unul intarzia sa se ridice, privind cu tristete si ingrijorare tanara pereche de oameni ce se indrepta spre Pamant. Era un inger cu o harfa in mana, cel care pentru bunatatea si gingasia lui se bucura de cea mai mare simpatie in fata Domnului, care-i spuse: Bine, fie! Urmeaza-i daca vrei! Invata-i sa cante, sa aline cu armonia notelor greutatile vietii, sa-si exprime bucuria in cantec si, mai ales, invata-i sa-si aminteasca in imnuri de slava de puterea mea! Asa se face ca, de atunci, Ingerul muzicii ii insoteste pe oameni pretutindeni pe pamant. Acest Inger a atins cu aripa-i si umarul si fiinta doamnei profesoare Maria Porumb, care a inchina citeste tot [...]

Cărţile Romaniei

Cărţile Romaniei


Noiembrie 2010


Autor: Ştefan Doru DĂNCUŞ



 Deşi nu a atras atenţia in Romania, volumul bilingv de versuri Dolor (Ed. Clapas, 2009, Franţa) al Angelei Nache-Mamier atrage atenţia datorită tematicii sale respectiv poziţionării poemelor pe coordonatele problemei ţiganilor. In prefaţa volumului, scriitorii Anne şi Frederic Miquel remarcă următoarele: Cuvintele sunt pline de sens sugerand de manieră magnifică inversarea valorilor. Aceşti ţigani sunt in cele din urmă mai umani decat cei care ii dezumanizează, mai demni decat cei care nu vor să-i recunoască, mai mobili şi mai vii decat carcasele de maşini şi pneurile plesnite pe care se odihnesc. Avem de a face aici cu o percepţie diferită citeste tot [...]

Poetul si caderea in propria inima

Poetul si caderea in propria inima


Noiembrie 2010


Autor: Ionut CARAGEA



Volumul bilingv Scrum/Cendre contine 48 de poezii ce poarta semnatura poetului Stefan Doru Dancus. Versiunea in limba franceza apartine poetei si traducatoarei Hermine Cimpean. Cartea a fost publicata in anul 2010 la Editura Grinta din Cluj-Napoca. Stefan Doru Dancus distruge pedantismul si ipocrizia, trezind protestul si nevoia de adevar in fiecare cititor. Poezia sa are sciziuni optzeciste, precum revolta omului singur printre semeni si carti (v. Daniel Corbu Manualul bunului singuratic), dar are si vibratii transmoderniste prin care atinge dimensiunile metafizicului si ale revelatiei de pe varful bornelor kilometrice ale cotidianului in care iadul e pe pamant / iadul e curbura literei in care ma ascundeam deunazi / iadul este ziua dumneavoastra in care mergeti la servic citeste tot [...]

Poetica metaforei in volumul lui Viorel Muresan

Poetica metaforei in volumul lui Viorel Muresan


Noiembrie 2010


Autor: Imelda CHINTA



Etape distincte ale creatiei reuneste recentul volum tiparit, Buchetul de platina, semnat Viorel Muresan, un nume cu rezonanta in spatiul literar contemporan, a carui activitate nu mai are nevoie de nicio prezentare datorita varietatii pe care ne-o ofera de cateva decenii incoace. De la colaborator si membru al cenaclului si revistei Echinox in paginile careia publica poezie, eseu, traduceri, la cronici literare raspandite in cele mai importante reviste de profil din tara, la volume de poezie, monografie, prezent de asemenea in antologii de poezie romaneasca, si asa mai departe; oricat te-ai stradui a-i realiza portretul in detaliu, tot exista posibilitatea a nu mentiona un amanunt care sa nu mai redea intregul. A scrie despre omul Viorel Muresan este oarecum mai usor datorita citeste tot [...]

Nelinistea din Byblos

Nelinistea din Byblos


Noiembrie 2010


Autor: Marcel LUCACIU



Fara indoiala, veacul prozaic pe care-l parcurgem, cu totii, uimiti de haosul din jur ori de reformele procustiene, nu e nici pe departe propice actului de creatie si, cu atat mai putin, Poeziei. Se pare, insa, ca fiecare artist are un topos al sau, miraculos, vazut ca o alta Arcadia Pentru Viorel Muresan, rusticul Surduc s-a transformat, de-a lungul anilor, intr-un misterios Parnas, daca nu intr-o veritabila fortareata din turnul careia, la fel de sobru si discret, n-a incetat sa scrie. Aparut in conditii grafice de exceptie si beneficiind de inspiratele desene ale lui Marcel Lupse, volumul de versuri Buchetul de platina (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2010) impresioneaza, de la bun inceput, prin tinuta eleganta, prin alcatuirea gingas cumpanita. Grupajele de poeme (Numeste muzic citeste tot [...]

Cărţile Romaniei

Cărţile Romaniei


Octombrie 2010


Autor: Ştefan Doru DĂNCUŞ



■ Cartea de faţă nu este un nou motiv de cufundare in dulcea lenevie balcanică in care s-au cufundat romanii (şi europenii) timpurilor noastre şi cărora sociologii şi marii experţi in mase populare nu le pot da soluţii. Cine nu acordă importanţă acestei scrieri e mai bine să n-o citească, pentru că a rade ori a o citi ca pe un volum de Sandra Brown sau Pavel Coruţ este egal cu a deveni de zeci de ori mai prost decat ai fost anterior. Sunt in acord cu Alexandru Petria care foloseşte in ceea ce scrie (motivat!) o sinceritate literară dezarmantă, proprie mai mult cărţilor de factură jurnalieră, - nu formule dure de tipul observatorului imparţial - motivat citeste tot [...]

Fals tratat de supra-vietuire

Fals tratat de supra-vietuire


Octombrie 2010


Autor: Carmen ARDELEAN



Aflata la al treilea volum personal, dupa Stapanul lupanarului(2007) si Corabia pisicilor galbene( 2008), poeta Diana Corcan propune in volumul Tubaj cu sarpe(Timisoara, Editura Brumar, 2010), o lirica ce eludeaza canoane, tipare postmoderniste sau suprarealiste ce ar fi putut frange sau amputa frumusetea, naturaletea trairii si, implicit, a discursului. Evitand suprarealismul strident (Gabriela Gherghisor il numea inspirat, chiar daca relativ oximoronic suprarealism cu efect controlat), evitand transformarea liricii intr-un bazar al sentimentelor, emblema, adesea, a feminitatii, poeta propune cu fiecare poem o piesa noua a unui enorm puzzle din care cititorul va putea recompune un citadin decupat, transfigurat de o perceptie hiperbolizanta. In mod paradoxal, titlul poemu citeste tot [...]

Viziunea Ochiului orb in poemul lui George Vulturescu

Viziunea Ochiului orb in poemul lui George Vulturescu


Octombrie 2010


Autor: Imelda CHINTA



Ne simtim coplesiti si oarecum intimidati cand parcurgem o lista bibliografica asemenea aceleia lui George Vulturescu, un optzecist satmarean care si-a marcat debutul prin volumul Frontiera dintre cuvinte (1988), continuand in spatiu alveolar al creatiei cu Poeme din Ev-Mediul odaii(1991), Orasul de sub varul peretilor(1995), Tratat despre ochiul orb(1996), Nord si dincolo de Nord (2001), Poezii (2010) editie bilingva romano-maghiara, mentionandu-le doar pe cateva. Pentru George Vulturescu, actul creatiei inseamna zbatere, cautare si traire, acestea fiind si atributele esentiale ale liricii optzeciste. Travaliul artistic presupune rabdare in a potrivi fonemele, tradand, in esenta, o drama a cuvantului, deopotriva a poetului si poemului: Ma tarasc cand scriu, de la o litera l citeste tot [...]

Rostiri esentiale

Rostiri esentiale


Octombrie 2010


Autor: Marcel LUCACIU



Mereu fascinat de magia Cuvantului, de candoarea unei rostiri existentiale si - mai ales! - esentiale, Petre Got trece, parca imperturbabil, prin valtorile celei mai negre tranzitii si revine in peisajul editorial cu o noua carte de versuri, Lumina amara ( Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009), confirmand, astfel, vocatia si destinul poetului autentic, neinrolat in regimente literare. Statornic in crezul sau artistic - chiar daca anii au cernut argint pe tample, iar vremurile de odinioara au apus - , poetul din Desestii Maramuresului nu a uitat de cultul stramosilor, de farmecul muntilor si a continuat sa creada, cu aceeasi ardoare, in tineretea fara batranete a traditiei, in apa vie a credintei, in frumusetea imuabila a satului arhetipal. Toate acestea se regasesc, firesc, si citeste tot [...]

Trandafir Vid, O iubire, doua iubiri

Trandafir Vid, O iubire, doua iubiri


August 2010


Autor: Ileana PETREAN PAUSAN



Note de lectura Trandafir Vid, O iubire, doua iubiri Aparut recent la Editura Caiete Silvane, volumul de poeme O iubire, doua iubiri este a treia carte semnata de preotul Trandafir Vid (prima este o monografie despre preotul-martir Traian Costea, din Treznea, Editura Caiete Silvane, 2006, iar a doua carte De dragul pacatosilor, Editura Episcopiei Salajului Credinta si viata in Hristos o versificare a Patericului). Cand, prin bunavointa autorului, am intrat in posesia cartii, m-a surprins simplitatea si frumusetea titlului. O iubire, doua iubiri. Am gandit asupra lui inainte de a intoarce filele si m-am gandit ce titlu inspirat! Seamana a numarare, mi-am zis, dar desigur este o asumare. Ba mai mult, o binecuvantare. Ca doar pe n citeste tot [...]

Dispersia memoriei in interferenta infinita a formelor

Dispersia memoriei in interferenta infinita a formelor


August 2010


Autor: Cristian PASCALAU



Rod al intenselor eforturi creatoare, recentul volum semnat Alexandru Jurcan, Cei ramasi pe pamant (Casa Cartii de Stiinta, 2010), constituie un proiect desavarsit in zece ani de munca. Romanul, cu vadite inflexiuni lirice, topeste in textura sa teme si motive recurente ale liricii si prozei lui Alexandru Jurcan, dar intr-o alcatuire si o rostire caleidoscopice, filmice, reafirmandu-l pe autor drept veritabil maestru al condeiului: iubirea ultragiata, erotismul crepuscular, singuratatea, moartea si obsesia cultivarii ei, fuga de sine, vidul si visul, angoasa, calatoria interioara, amintirea, premonitia. Ca elemente de tehnica romanesca sunt decisive pentru conturarea acestei lumi textuale a celor ramasi pe pamant: descrierea (tehnica eminamente cinematografica), notatiile scu citeste tot [...]

Elogiul inimii

Elogiul inimii


August 2010


Autor: Marcel LUCACIU



Printre figurile ilustre de intelectuali romani ce apartin lumii contemporane, Gabriel Liiceanu detine o pozitie oarecum privilegiata datorita sobrietatii insotite de o eleganta si o reverenta a rostirii foarte rar intalnite. Mai intai, itinerarul sau biografic probeaza o cultura vasta, extrem de solida, cu predilectie, de natura clasica. Studiul filozofiei, al limbilor latina, greaca, engleza si germana l-a ajutat sa-si inzestreze spiritul cu operele lui Platon, Aristotel, Shakespeare, Schelling, Hegel, Kant, Husserl, Heidegger etc. Apoi, autorul a cunoscut notorietatea gratie Jurnalului de la Paltinis (1983) - o carte viu comentata ; o carte singulara si inconfundabila despre relatia maestru-discipol, menita sa dezvaluie personalitatea lui Constantin Noica. De altfel, Epistol citeste tot [...]

Poem in tacere

Poem in tacere


August 2010


Autor: Imelda CHINTA



Poet si prozator, Olimpiu Nusfelean este un scriitor bistritean cu o bogata activitate, concretizata in volume distincte, de la roman, La marginea visului(1980), la povestiri, Pozitia fiintei(1982), concentrandu-si penelul asupra versurilor, stranse in Libertate de noapte(1995), Focul irevocabil(2000), Iubeste-ma repede si uita-ma iar(2005), lista putand continua. Tomul Poeme pentru cei care citesc in liniste a fost gazduit spre tipar de Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2009, intregind portativul artistic al unui scriitor care isi asculta in tacere poemul ce devine metafora a solitudinii: Acum eu tac/ si ascult ritmul sangelui tau/(...)/ Cu pulsul ascultat de mine/ in linistea versului.(Poem pentru cel care citeste in liniste) Volumul este conceput selectiv, adresandu-se celor c citeste tot [...]

Singura printre poeti - Primavara poeziei

Singura printre poeti - Primavara poeziei


Iulie 2010


Autor: Carmen ARDELEAN



Se spune ca poezia, asemenea tuturor artelor, nu are anotimp sau varsta. Si totusi, de zece ani incoace, poeti romani si maghiari se spovedesc in dulcele grai poeticesc in ceea ce organizatorii au numit, metaforic, desigur, Primavara Poeziei. Stihurile lor, in limba materna sau in talmacirea unor nume cunoscute precum Serban Foarta, Simone Gyorfi, Ildiko Gabos, Hari Laszlo sau Gaal Aron, au fost reunite in volumul lansat in timpul festivalului desfasurat anul acesta. Precedate de elogii sau de amintiri care fixeaza momentul debutului ineditului festival, cele 25 de poeme oscileaza intre estetica modernista, neomodernista sau postmodernista, unele cu accente suprarealiste sau expresioniste. Constantele lirice sunt iubirea, citadinul, panteismul, religiosul, creatia, poetii val citeste tot [...]

Implicat in criza fluturilor

Implicat in criza fluturilor


Iulie 2010


Autor: Alexandru JURCAN



Ca mostenitor testamentar al campului, George a adunat toti fluturii, ca sa le vorbeasca despre camerele de supraveghere, care maresc gradul de securitate... Are nevoie, intr-adevar, de un clopot de sticla? Singura lui prioritate sa fie securitatea fluturilor? E vorba de piesa Ceai de Fluturi de Flavius Lucacel (Editura Limes, 2009, plus versiunea in limba engleza semnata de Madalina Cadariu). Avea nevoie Lucacel de parabola? Cred ca autorului ii repugna realitatea pura, astfel ca aluneca intr-un suprarealism tonic, intr-un spatiu inchis, cu mult subtext. Imediat se aud voci care-l apropie ireverentios de Ionesco, numai ca Flavius Lucacel se distanteaza net prin alura de basm si prin ludicul sprintar. In teatrul sau imposibil tonul amenintator sucomba intr-un fel de jo citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Adela-Franoise Bihari şi zambetul  inteligent

Adela-Franoise Bihari şi zambetul inteligent


Iunie 2010


Autor: Ileana PETREAN-PĂUŞAN



Vă amintiţi de concertele de pian ale micuţei şi apoi adolescentei Adela Bihari? (Mulţi dintre dumneavoastră o cunosc sub numele de David, Adela fiind fiica doamnei Eva David, soţia regretatului fotoreporter salăjean). Eu o văd şi o aud parcă şi acum, minunandu-mă cum o fiinţă atat de delicată poate munci atat de mult şi poate transmite atata nobilă frumuseţe... M-am mirat a bucurie cand, prin bunăvoionţa mamei sale, am intrat in posesia a două cărţi semnate de Adela-Franoise Bihari, despre care mă simt obligată să vă spun cateva lucruri. Adela-Franoise Bihari s-a născut la 17 septembrie 1968. A urmat Şcoala cu Program de Art citeste tot [...]

Cărţi achiziţionate recent de Biblioteca Judeţeană Sălaj

Cărţi achiziţionate recent de Biblioteca Judeţeană Sălaj


Mai 2010


EDITURA TREI 4 paşi către liniştea sufletului, Henry Keelerman Anii magici. Cum să inţelegem şi să rezolvăm problemele copiilor, Selma H. Fraiberg Boala ca şansă. Cum să descifrăm mesajul ascuns al bolii, Ruediger Dahlke Cand prietenii te rănesc, Jan Yager Ce să le spunem copiilor, Francoise Dolto Cum să fii o mamă bună pentru fiul tău, Alain Bracconier Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele, Christophe Andre Ghid psihologic pentru sarcină şi maternitate, Corina Antoine Noapte bună, insomnie! Un program fără medicamente dezvoltat la Facultatea de Medicina Harvard, Gregg D. Jacobs Patru plăceri pe zi, E citeste tot [...]

Singur pe lume*

Singur pe lume*


Mai 2010


Autor: Gheorghe MOGA



Intr-un gest de recunostinta fata de regretatul carturar Adrian Marino, Polirom publica Viata unui om singur, autobiografia acestuia, lucrare postuma in posesia careia editura a intrat prin amabilitatea doamnei Lidia Bote Marino. Primele pagini din Preambul ofera cititorului informatii despre geneza lucrarii: prima versiune a textului, datand din 1993, il nemultumeste pe autor atat in privinta continutului (prea explicativ si descriptiv, prea insistent si anectdotic, extrem de confesiv si resentimentar), cat si in privinta compozitiei (prea redundant si, mai ales, prost organizat). Rescrierea povestii si completarea ei cu anii postdecembristi aduce o alta versiune (o autobiografie pur intelectuala, ideologica si culturala) cu o viziune echilibrata si pe c citeste tot [...]

Trubadurul mileniului trei

Trubadurul mileniului trei


Mai 2010


Autor: Marcel LUCACIU



E greu sa ti-l imaginezi pe Ion Zubascu, altfel decat in ipostaza peregrinului transilvan, chiar daca au trecut aproape trei decenii de cand maramureseanul inca mai incearca (probabil, din rasputeri!) sa se familiarizeze cu atmosfera balcanica si cu vacarmul Bucurestiului. Biografia pitorescului cantaret de pe Valea Izei sta sub semnul tragicului (tatal sau moare, torturat, in beciurile inchisorii din Sighetu Marmatiei) si este pe cat de tumultoasa, pe atat de sinuoasa, fiind adesea impartita intre faima si subzistenta. Faima i-au adus-o, printre altele, colindele pe care le-a cantat vreme de 7 ani la Cenaclul Flacara, dar si protestul din redactia revistei Flacara impotriva lui Ceausescu (octombrie, 1989), protest urmat de ridicarea legitimatiei de presa, pe care o recup citeste tot [...]

Un altfel de spectacol al cuvantului

Un altfel de spectacol al cuvantului


Mai 2010


Autor: Imelda CHINTA



Recentul volum a lui Viorel Tautan, Elegia Civis Transilvaniae, gazduit de Editura Limes, Cluj-Napoca, este cel putin o provocare pentru lectorul postmodern, caruia i se propune, in prima parte a cartii, o plonjare intr-un spatiu lingvistic arhaic, indemnandu-ne, cu modestia ce-i este caracteristica, la o altfel de lectura, in care autorul se (cu)prinde intr-o formula poetica interesanta, un ermitaj, o calatorie desfasurata pe paliere diferite: incercat-am/ cand m-am decis sa denunt eu, mai sus; tristetile,/ cum dominat-au existenta-mi mascata-abil de-aparente/ sub aceste doua prenume, Viorel-Gheorghe,/ deci...(Elegia). Elegia devine un poem confesiv, biografic, cuprinzand etapele unei existente ce se consuma in tragica istorie, parcurgand drumul dinspre starea de increat din citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Viorel Tăutan, Elegia Civis Transilvaniae Viorel  Gheorghe

Viorel Tăutan, Elegia Civis Transilvaniae Viorel Gheorghe


Aprilie 2010


Autor: Daniel SAUCA



■ Cu ocazia ediţiei a treia a Zilelor revistei Caiete Silvane, in sala festivă a Colegiului Naţional Silvania din Zalău a avut loc lansarea celei de-a treia cărţi de poezie a profesorului, poetului şi publicistului jibouan Viorel Tăutan: Elegia Civis Transilvaniae Viorel Gheorghe, carte apărută anul acesta la Editura Limes din Cluj Napoca şi prezentată la Zalău de poetul Viorel Mureşan. Intr-un Argument plasat in p. 6 a volumului, autorul se explică: Indrăznit-am dar, să-mi ţin făgăduiala făcută memorabilului amic incomod Vasile Sav, prea-stăruitor poet şi latinist, in urmă cu mulţi ani, cand mi-a inmanat cu ostentativ adolescentin&# citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Aprilie 2010


Autor: Stefan Doru DANCUS



Spre stupefactia si exasperarea lumii literare elitiste (Cosa Nostra literara a acestor timpuri), Nicolae Breban, un romancier de calibru al tarisoarei noastre, a lansat la apa o carte numita Tradarea criticii (Ed. Biblioteca Ideea Europeana, Bucuresti, 2009). Cartea nu a facut valuri, asa cum se asteptau cei din generatia mea, deoarece eminentele pomenite acolo au preferat sa taca malc, incepand cu Nicolae Manolescu (exceptie face Gheorghe Grigurcu, care, desi pomenit in treacat, a considerat ca trebuie sa ia atitudine si, intr-un material discutabil, a incercat s-o dreaga cumva in Romania literara, in unul din numerele recente). Nicolae Breban a jenat fetele inalte ce se pretind directori absoluti ai literaturii actuale, le-a reamintit vremurile de trista citeste tot [...]

Tineretea lui Ion Pitoiu - Dragomir

Tineretea lui Ion Pitoiu - Dragomir


Aprilie 2010


Autor: Marcel LUCACIU



Jovialul, ironicul, ludicul, visatorul si mereu tanarul poet Ion Pitoiu-Dragomir implineste 70 de ani. Pare neverosimil, dar e adevarat si, de nu i-ar fi parul nins si obrazul putin ridat, ai spune ca are doar varsta naucitoarei noastre tranzitii... De la debutul editorial cu placheta In ras-cruci (1999) si pana in prezent, mastile poeziei sale (ce oscileaza intre peisajul nipon si peisajul autohton al satului Celaru) s-au transformat, gratios, in efigii deopotriva memorabile si delicate. Fara indoiala, avem de-a face cu un scriitor prolific si surprinzator - mai ales - prin tehnica literara adoptata. Daca romanele lui se inscriu in sfera realismului liric, poemele sunt construite sub forma unui monolog adresat, cu digresiuni pertinente, fie brodat cu simfonii de culori si d citeste tot [...]

Harul curiozitatii indreptate spre cercetarile lingvistice

Harul curiozitatii indreptate spre cercetarile lingvistice


Martie 2010


Autor: Gabriel VASILIU



TEODOR ARDELEAN, 2009, Limba romana si cultivarea ei in preocuparile ASTREI, EDITURA LIMES, Cluj-Napoca, 283 p. (colectia PARADIGME). O teza de doctorat se valideaza prin publicarea ei. Aceasta idee, credem, este valabila, mai ales, in domeniul studiilor umaniste si nu numai. Cartea semnata de Teodor Ardelean se incadreaza in acele studii care, din start, dovedesc ca nu sunt subiecte epuizate, cercetari definitive la care nu se mai pot adauga noi informatii, noi comentarii. Autorul si-a propus, de la inceput, sa completeze si sa reinterpreteze unele idei deja dezbatute de altii cu mai mult sau mai putin timp inainte, e vorba de Eugen Hulea (in 1944), G. Preda (1944), Pamfil Matei (1986). Am lasat la finalul listei cele trei volume intitulate semnificativ ASTRA ieri si azi. citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Cuvant - in Toga de gala

Cuvant - in Toga de gala


Martie 2010


Autor: Imelda CHINTA



Numeroase si distincte volume alcatuiesc portretul artistic al poetului si prozatorului Ioan-Pavel Azap care isi inscrie debutul in Autoportret cu masca, continuand cu Funigei, Poeme de cinci stele, Barbi (catrene epigramatice), Traveling (interviuri), Stop-cadru (cronici de film) si Cateva ore din viata ta volum de proza. O activitate ampla ce nu se opreste la volumele mentionate; cea mai recenta este antologia Toga de gala, editia a II-a, aparuta la Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2009, un volum in care Ioan-Pavel Azap scrie cu absente, cum pertinent nuanteaza in prezentarea cartii Ion Muresan. Tomul structurat in doua parti: Cartea I, Mica idila feroviara si Cartea a II-a, Magazin micxt, anunta o lirica deopotriva incitanta si ludica, iar spiritul mucalit si serios se int citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Pr. Trandafir Vid  De dragul pacatosilor

Pr. Trandafir Vid De dragul pacatosilor


Martie 2010


Autor: Ileana PETREAN-PAUSAN



La Editura Episcopiei Salajului Credinta si viata in Hristos (salutam cu incredere si interes aceasta noua editura in peisajul culturii scrise salajene) a aparut, in 2009, cartea De dragul pacatosilor incercari de versificare a Patericului, asupra careia am avut privilegiul sa zabovim zilele trecute, prin bunavointa autorului ei, Trandafir Vid, preotul paroh din satul-martir Treznea, judetul Salaj, si care dorim sa v-o prezentam si d-voastra, acum in Postul Mare. Este o lucrare aparte, pe care nu o pui in raftul bibliotecii, dupa ce ai citi-o o data, ci pe care o asezi cu piosenie pe noptiera, aproape, ca sa o poti redeschide ori de cate ori vrei sa ramai cu tine insuti si sa te reculegi innobilandu-te prin trairi si fundamentale adevaruri ale Inteleptilor Batrani, Parint citeste tot [...]

Amantul puterii

Amantul puterii


Februarie 2010


Autor: Marcel LUCACIU



Dupa doua decenii de la caderea regimului Ceausescu, amintirile s-au cicatrizat, nu fara putine dureri, iar nostalgia uniformizantelor vremuri rosii ii viziteaza - inca! - pe fidelii adepti ai tiranului, lasand in urma regrete, simpatii si controverse aprinse. Timpul nu ne vindeca pe toti in aceeasi masura; uitarea nu e totdeauna antidotul suferintei... Pentru scriitorul expatriat Petru Popescu (astazi, scenarist, realizator de filme si romancier american, stabilit in Beverly Hils, California) trecutul e viu si, prin urmare, nu a putut fi sters din memorie, chiar daca s-au risipit atatia ani de iluzii desarte. Luata dupa o lunga si dramatica deliberare cu sine insusi, decizia de a ramane in America (dupa ce, in 1974, primise din partea Universitatii din Iowa invitatia de a par citeste tot [...]

Cartea Iordania sau verbul sacru al poemului

Cartea Iordania sau verbul sacru al poemului


Februarie 2010


Autor: Imelda CHINTA



Cu ceva vreme in urma, Ed.EMIA, Deva publica jurnalul liric al Paulinei Popa, Cartea Iordania, un volum ce vine sa completeze paradigma literara a autoarei al carei debut, in 1991, se arata vitriolant, pasional si promitator prin tomul Cu mainile in flacari. Acestei carti ii vor urma multe altele precum Rochia nesupunerii, Barbatii secolului, Sa inseli moartea cu vorbe de dragoste, Intre tacere si tacere, Ghilotina sinelui, alaturi de carti pentru copii, anuntand o vasta activitate literara si publicistica. Autoarea se dovedeste a fi un om angajat, un artist care se cauta necontenit pentru a-si defini mai clar valentele spirituale, creatia sa jalonand intre lirica religioasa, pretentioasa, profunda, a marilor dubitatii ale fiintei, evidentiindu-i deopotriva latura filosofica, m citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Februarie 2010


Autor: Stefan Doru DANCUS



Satul sa tot astepte gloria literara dupa prima carte, Gabriel Cazan (autor de romane SF) iese in fata noastra cu Inca o sansa... (Ed. Tiparg, Pitesti, 2009). Nu m-as fi oprit asupra acestui volum (mai ales science-fiction, deci neconcordant cu scopul acestei rubrici) daca nu mi-ar fi atras atentia o idee precizata in primele pagini: aceea ca planeta Pamant este, de fapt, o fiinta vie, nu un simplu corp ceresc, asa cum am fost invatati sa credem pana acum. Mi-am amintit de o discutie a mea cu dr. Mihai Pop (vezi cartea Sa ne nastem de Sus, Ed. Singur, Bucuresti, 2000), pe care o rezum doar la cele de mai jos: Stefan Doru Dancus: M-am gandit deseori la relatia om-planeta, mi-am imaginat Pamantul ca pe un organism viu: exista vreo legatura intre om si planeta, o comunica citeste tot [...]

Vremea colindatului a trecut, colindele raman...

Vremea colindatului a trecut, colindele raman...


Ianuarie 2010


Autor: Ileana PETREAN-PAUSAN



Au rasunat bland spre seara, mai mult sau mai putin, mai autentic sau mai ... modern, colindele si la Craciunul trecut. Cert este ca si de aceasta data, sfintele sarbatori ale Nasterii Mantuitorului au trecut mult prea repede, nu-i asa? iar noi am inceput un nou an plin de sperante, in asteptarea Craciunului viitor. Dar, se stie, drumul conteaza! Si, din fericire, spre Craciunul 2010 avem un nou tovaras de drum. Este vorba de cartea Rasuna bland spre seara, colinde din comuna Balan, autori Vasile Burian si Susana-Florina Burian, aparuta, la sfarsitul anului 2009, la Editura SILVANIA a Directiei pentru Cultura si Patrimoniu National Salaj. Desigur, Burian-tatal i-a dat, prin aceasta carte, o lectie fundamentala Bruian-fiicei: nu poti trece prin viata fara sa lasi ceva in urm citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Ianuarie 2010


Autor: Stefan Doru DANCUS



Observator atent al evolutiei (sau involutiei!) societatii romanesti, Daniel Sauca nu-si dezminte vocatia de jurnalist si analist politico-social recidivand, dupa trilogia Homo Silagenssis, cu volumul de publicistica Voi chiar vorbiti si in numele meu? (Ed. Caiete Silvane, Zalau, 2009). Publicate in perioada 2006-2009 in diverse ziare locale ale Salajului, textele (acide si pastrand o echidistanta de invidiat fata de fenomenul politic autohton contemporan) aduc, din lumea celor ce ne conduc (prost!) tara, in mijlocul comunitatii judetului Salaj, evenimente care ar trebui sa ne intereseze, deopotriva, pe toti. Multe din hotararile Guvernului, din scandalurile de coruptie, mita sau infruptare din banul public se regasesc raportate la traiul de zi cu zi al salajenilor si citeste tot [...]

Edituri iesene, autori ieseni

Edituri iesene, autori ieseni


Ianuarie 2010


Autor: Marius CHELARU



* Convorbiri literare. Corpus de texte ilustrative, vol. I, part. I, 1867-1900, Ed. Convorbiri literare, Iasi, 2009 De la aparitia primului numar al Convorbirilor literare au trecut peste 140 de ani. Redactia actuala a revistei a trecut la selectarea/ publicarea (in doua volume, primul va avea trei parti, al doilea doua) unor texte considerate semnificative. Selectia a vizat doua mari perioade Istoria veche (1867-1944) si Istoria recenta (1970-2009). Prima parte a primului volum (selectia: Antonio Patras) cuprinde: Convorbiri literare, o trecere in revista (Cassian Maria Spiridon), Nota asupra editiei (A. Patras), si doua sectiuni: I. Preambul Junimist. Spiritul critic in actiune, cu texte semnate de A.D. Xenopol, Titu Maiorescu, Theodor Rosetti, Mihai Eminescu, G. Varnav citeste tot [...]

Moartea noastra cea de toate zilele

Moartea noastra cea de toate zilele


Ianuarie 2010


Autor: Imelda CHINTA



Portretul artistic al lui Dumitru Augustin Doman se contureaza in volumele Povestiri cu contrapunct (Albatros, 1985), Sfarsitul epocii cartofilor (Calende, 1999), Meseria de a muri (Calea Mosilor, 2001), Concetatenii lui Urmuz (Muzeul Literaturii Romane, 2007), iar in 2008 vede tiparul Moartea noastra cea de toate zilele, Editura Timpul, Iasi. Volumul de factura existentialista aduna intre copertile sale eseuri, cugetari, confesiuni, pagini de jurnal a caror tema este viata si moartea, abordate intr-o alta maniera decat aceea cu care ne-au obisnuit marii ganditori; o carte in care eul narativ prefera un fel de joc, pe alocuri ironic si parodic, cu si despre moarte. Viata si moartea, doua concepte filosofice avand semnificatii profunde, greu de prins intr-o formula narativa, citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Trupul si aripa  Truplu shi-arpa

Trupul si aripa Truplu shi-arpa


Decembrie 2009


Autor: Daniel SAUCA



La Editura Fundatiei Culturale Poezia din Iasi a aparut recent, sub egida Asociatiei Revistelor si Publicatiilor din Europa (ARPE), Trupul si aripa Truplu shi-arpa, o antologie de poezie romana aromana contemporana. Selectia textelor autorilor romani a fost realizata de Marius Chelaru, iar a textelor autorilor aromani de Dina Cuvata, ingrijirea editiei si stilizarea de Marius Chelaru, iar traducerile de Dina Cuvata. Au fost selectati urmatorii poeti: Mihaela Albu, Dan Anghelescu, Virgil Diaconu, Florin Dochia, Radu Florescu, Constantin Marafet, Gheorghe Neagu, Aurel Pop, Daniel Sauca, Valentin Talpalaru, Sterian Vicol, Florina Zaharia, Ani Csheric, Matilda Caragiu Mariotseanu, Ilia Colonja, Dina Cuvata, Vlatcu Dibrean, Dimitri Fuchi, Cola Fudulea, Cozma Mitro, Ghena Nac citeste tot [...]

Lirica timpului in context feminin

Lirica timpului in context feminin


Decembrie 2009


Autor: Imelda CHINTA



Antologia bilingva (romana-engleza), Timpul poeziei; poete contemporane, aparuta cu condescendenta Casei Editoriale Odeon, Bucuresti, 2009, propune generatii distincte intr-o lirica feminina angajata care se reconsidera in perioada de maxima efervescenta creatoare. Realizatorii volumului propun 24 de voci feminine facand parte din varste diferite; nume sonore precum Ileana Malancioiu, Irina Mavrodin, Ruxandra Cesereanu semnand alaturi de scriitoare a caror nume sunt mai putin cunoscute in spatiul literar autohton asemenea Elisabetei Bogatan, Carolinei Ilica, Lilianei Ursu, Ioanei Trica si lista ar putea continua. Autoare valoroase pentru lirica feminina ca: Ana Blandiana, Marta Petreu, Constanta Buzea, Grette Tartler au declinat, din motive nementionate, propunerea realizato citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Cetatean incomod  ziaristul

Cetatean incomod ziaristul


Decembrie 2009


Autor: Viorel TAUTAN



Jurnalistul salajean Daniel Sauca recidiveaza dand la tipar o a patra carte de publicistica (Voi chiar vorbiti si in numele meu?, Ed. Caiete Silvane, 2009). De ce? Dintr-un acut impuls al urgentei, dificil de inteles de catre acea parte a intelectualilor care nu accepta sa ia seama suficient de atent la profunzimea dictonului latin fugit irreparabile tempus. Si nu pare de ajuns acest argument. O spune insusi autorul in debutul cartii, unde isi avertizeaza ex abrupto prezumtivii cititori astfel: demersul meu nu este unul literar, ci unul jurnalistic, implicit civic. A devenit un cvasi-postulat una dintre opiniile implicite vietii culturale in general, literare, in cazul de fata, conform careia pare de neinteles graba unora dintre tinerii ziaristi de a-si aduna int citeste tot [...]

NOUTĂŢI EDITORIALE achiziţionate de Biblioteca Judeţeană (septembrie - octombrie)

NOUTĂŢI EDITORIALE achiziţionate de Biblioteca Judeţeană (septembrie - octombrie)


Noiembrie 2009


Editura POLIROM Fiarele n-au patrie - Uzodinma Iweala Lucruri transparente -Vladimir Nabokov Grădina raiului - Ernest Hemingway Magul - W. Somerset Maugham Introducere in filosofia politică - Adrian Miroiu Apărarea lui Galilei - Octavian Paler Neantul romanesc. O convorbire - Emil Cioran, Luca Pitu, Sorin Antohi Aspidistra să trăiască! - George Orwell Istoria romanţată a unui safari - Daniela Zeca Maigret şi cadavrul fără cap - Georges Simenon Ţi-am plătit-o! - Jane Fallon Teste psihologice pentru orientarea in carieră - Nicolae Radu Supravieţuitor - Chuck Palahniuk Ţara mlaştină li alte poeme - Seamus Heaney Prin perdea - Aurora Liiceanu Psihologia invăţ&# citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Noiembrie 2009


Autor: Stefan Doru DANCUS



Prima carte tiparita a scriitorului Samson Iancu se numeste Tiganii, aurul si diamantele. Publicata la Ed. Tim Resita in anul 2009, cartea este de o savoare pe care putine carti de proza o mai ating in contextul noii literaturi. In cele 53 de capitole care, de fapt, sunt tot atatea proze scurte, autorul ne propune o plimbare pe plaja fastuoasa a propriei existente una pe care avea tot dreptul si suportul divin sa o construiasca. Dincolo de frazele simple pe care ni le ofera Samson Iancu, putem identifica un scriitor a carui posibilitate de expresie depaseste toata blegeala sexuala a celor care, in ziua de azi, publica proza in Romania (aluzie la tinerii care isi incearca peana intr-ale scrisului). Greu de egalat performanta acestui roman (romm) care, in urma unor eve citeste tot [...]

Revolta ingerilor

Revolta ingerilor


Noiembrie 2009


Autor: Imelda CHINTA



Un debut in volum matur isi asuma Sorin Lucaci, un ardelean de provenienta, insa nascut in Bucuresti in 1970, fost membru al Cenaclului Sagetatorul condus de profesorul Tudor Opris, poet ce a avut doar o activitate de revista pana la momentul aparitiei tomului revolta ingerilor, Editura Vinea, Bucuresti, 2009, semnand anterior in SLAST(1989), Contrapunct(1990), Suplimentul literar al Tineretului Liber(1992). Revolta ingerilor s-a dovedit un succes chiar de la aparitie, fiind distins cu Marele Premiu pentru debut in poezie la Premiile Vinea, editia a XVIII-a, Bucuresti, 2009 si a fost intampinat laudativ de catre Serban Foarta si Mihail Galatanu. Volumul se deschide cu poemul trandafirul artificial adormit perpendicular peste noaptea orbilor, scris in maniera liricii douam citeste tot [...]

Matteo Bonadies, 21 de povestiri la gura sobei

Matteo Bonadies, 21 de povestiri la gura sobei


Octombrie 2009


Autor: Ileana PETREAN-PAUSAN



Traducere prof. Stela Ionita La Editura Scoala Noastra a aparut cartea scriitorului italian Matteo Bonadies 21 de povestiri la gura sobei, in traducerea doamnei Stela Ionita, profesoara la Scoala Gimnaziala Petri Mor din Nusfalau si la Colegiul National Simion Barnutiu din Simleu Silvaniei. Cum la inceputul lunii octombrie a.c. aceasta prestigioasa scoala a aniversat 90 de ani de existenta - a fost infiintata ca si liceu de catre Dr. Ioan Ossian in anul 1919, ca prima institutie de invatamant romanesc din zona -, lansarea cartii a intrat in calendarul cultural al sarbatorii. Portretul scriitorului Matteo Bonadies, nascut la Barletta, Italia, licentiat in Economie si Comert al Universitatii din Bari. Activeaza de peste 40 de ani in domeniul bijuteriilor. Est citeste tot [...]

Cărţi achiziţionate recent de Biblioteca Judeţeană Sălaj

Cărţi achiziţionate recent de Biblioteca Judeţeană Sălaj


Octombrie 2009


Editura NEMIRA Duma Key Stephen King Pistolarul - Stephen King Hyperion Dan Simmons Căderea lui Hyperion Dan Simmons Amintirea pămantului Orson Scott Card Doamna din Avalon Marion Zimmer Bradley Hărţile prevestitoare Michael A. Stackpole Pe urmele mortului Peter James Evanghelia după Satana Patrick Graham Misterul Tiziano Iain Pears Măştile lui Tutankhamon Gerald Messadi Iuda preaiubitul - Gerald Messadi Maria Antoaneta - Gerald Messadi Madmoiselle Victorine - Debra Finerman Anna cu ochii verzi Sveva Casati Modignani Ghidul xenofobului - 6 volume Cum să ai intodeauna dreptate Hannes Stein Apocalipsa 2012 Lawrence E. Joseph Cele 10 păcate ale Romaniei Cozmin Guşă Vr citeste tot [...]

Cand s-au fost spus Ingerii

Cand s-au fost spus Ingerii


Octombrie 2009


Autor: Imelda CHINTA



Semnand cel mai recent volum aparut la Editura Epigraf, 2009 cu pseudonimul Traianus, Traian Vasilcau este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, cunoscut fiind lectorului de poezie prin cele 28 de volume aparute atat in tara cat si in strainatate, avand o remarcabila activitate in sfera culturala. Autorul ne propune prin volumul Cand s-au fost spus Ingerii, un tom programatic, inchegat, in mijlocul caruia eul metafizic se confeseaza intr-un psalm prelung, materializat intr-o poema religioasa, cartea devenind un exercitiu mantuitor din a carui practici transpare fiorul mistic. Lirica sa este una cosmogonica, o microcosmogonie din care se reconstituie, la modul armonic, Paradisul abia zarit: Am devenit gravid de plansu-Ti Doamne,/ Vreau sa Te nasc in cer, dar nu mai po citeste tot [...]

Dragoste si fluturi

Dragoste si fluturi


Octombrie 2009


Autor: Marcel LUCACIU



Poezia e o tensionata stare de spirit, o permanenta neliniste interioara, izvorata, mai totdeauna, dintr-un suflet rafinat si hipersensibil. Exista o magie a scrisului, o puternica fascinatie similara cu autocontemplarea lui Narcis in undele lacului. Imaginea sinelui se rasfrange asupra lumii care va purta, vrand-nevrand, conturul si amprentele inimii... Maria-Patricia Birtocean este eleva in clasa a XII-a la Colegiul National Silvaniadin Zalau si scrie o astfel de poezie. Ba mai mult, dupa debutul editorial cu placheta Apa si sange (2007), debut inlesnit de scriitorul Tudor Opris si Cenaclul National Sagetatorul, ea se afla, acum, in fata celui de-al doilea volum de versuri: Anima mundi (Editura Pro Transilvania, Bucuresti, 2008). O surprinzatoare maturitate artistica s citeste tot [...]

Cizer, sat cu varsta venerabila

Cizer, sat cu varsta venerabila


Septembrie 2009


Autor: Ileana PETREAN - PAUSAN



“Mi-e dor... Mi-e dor de Cizer, satul meu natal, care in acest an (2009) implineste venerabila varsta de 790 de ani, de la atestarea documentara (1219 Terra Cezar - C. Suciu: Dictionar istoric al localitatilor din Transilvania). Mi-e dor de ulitele si cararile lui pe care le-am calcat de sute si sute de ori in copilarie si in adolescenta. Mi-e dor de tarina datatoare de paine, unde am transpirat de atatea dati la sapa, la secere si la arat. Mi-e dor de Dealu Botestilor unde manam animalele la pascut. Mi-e dor de raturile (fanetele) ce se intindeau dincolo de Susani, pana la Calea Lata, unde veri in sir am dormit in coliba, alaturi de alti pastori, dupa cositul fanului. Mi-e dor de multimea cizeranilor umiliti si ofensati ai vietii care s-au petrecut ca florile si citeste tot [...]

Phoenix-ul salajean

Phoenix-ul salajean


Septembrie 2009


Autor: GYRFI- DEK Gyrgy



Cand vine vorba despre textierii care au scris versurile melodiilor cantate de formatia Phoenix, primul nume rasarit pe buze este |tefan Foarta, autorul “Micii tiganiade”. Dar alaturi de Andrei Ujica si insusi Nicu Covaci, populara trupa de rock a colaborat fructuos si cu Victor Carcu, azi regizor la teatrul din Karlsruhe (Germania). Nascut in Timisoara, traiectoria lui s-a intersectat in mod natural cu cea a muzicienilor banateni. Buni prieteni, el a scris textele de la “Mugur de fluier”, “Fata verde cu parul padure” si alte “hit”-uri din anii ‘70. I-am parcurs biografia citind un volum de interviuri publicat de Adriana Carcu, “Povestea zilelor noastre. Artisti romani plecati in strainatate”, recent publicat la E citeste tot [...]

Romanul unei neimpliniri

Romanul unei neimpliniri


Septembrie 2009


Autor: Imelda CHINTA



Putin cunoscut azi, numele George Boitor rezoneaza, prin excelenta, in plan poetic, debutand editorial in 1969, la 35 de ani, cu volumul Scara de apa, anuntand o evolutie lirica interesanta. Seria continua in 1974 cu volumul al II-lea Testament provizoriu, iar in momentul mortii se aflau sub tipar doua titluri Memoria discontinua (poezii) si Intre doua zapezi (Alberia) (proze). Poetul George Boitor se sinucide pe data de 18 mai 1976, moartea sa fiind un protest impotriva unui regim ostil ce ingradea libertatea de creatie: “A fost impins spre acest gest disperat ca urmare a tracasarilor, umilirilor, persecutiilor si a unei intense presiuni psihologice la care a fost supus in ultima parte a vietii de catre Securitatea din Brasov”. Surprinzator este faptul ca neavand citeste tot [...]

Paradisul infernal

Paradisul infernal


Septembrie 2009


Autor: Marcel LUCACIU



S-au scurs, parca printre degete, 10 ani de la debutul lui Daniel Sauca, poet, reporter, publicist, cunoscut si re-cunoscut, mai ales, in mass-media salajeana. Este de admirat cum, in ragazul dintre luptele cu fantasmele politice ori cu marile deziluzii ale tranzitiei, autorul a continuat sa-si parcurga - temerar si asiduu - itinerarul liric propus. Placheta Gandacul cu cinci pene roz (Zalau, 1999) cuprinde multe dintre poemele citite la Cenaclul “Silvania”, poeme care au starnit - nu de putine ori - rumoare, caci au surprins, la vremea respectiva, fie prin tenta lor usor teribilista, fie printr-o extravaganta, mai degraba, avangardista. Iata, de pilda, un fragment din Simfonia nr.3 in re major pentru muzicuta si clopote: “traiasca steagul si urletul noptii, si citeste tot [...]

Lego - Puzzel - Kimono

Lego - Puzzel - Kimono


Iulie 2009


Autor: Viorel TAUTAN



Diana F. disimuleaza o identitate genealogica oarecum comuna arealului transilvan de obarsie. Actualmente se specializeaza in limba japoneza la cursurile de master ale Facultatii de Litere din cadrul Universitatii Babes-Bolyai Cluj-Napoca. A debutat cu poezie in revista Cuvinte regasite a Liceului Teoretic Ion Agarbiceanu din Jibou, la varsta de cincisprezece ani, purtand numele de familie al parintilor sai, Rusu. Marcata evident de eficienta fermecatoare a liricii japoneze, publica, sub forma discreta a unei plachete, un numar de douazeci si doua de texte aflate sub imperiul obsesiv al unui motiv dominant - Lego si al altuia subordonat, dedus - puzzle. Titlul plachetei este sugestiv: KIMONO, nu doar pentru impactul produs de principalul element de imbracaminte al femeilor ni citeste tot [...]

Imaginarul religios in literatura-Arhetipuri sau anarhetipuri?

Imaginarul religios in literatura-Arhetipuri sau anarhetipuri?


Iulie 2009


Autor: Carmen ARDELEAN



Aparut sub egida Centrului de Cercetare a Imaginarului Speculum la Sibiu, editura Imago si realizat cu sprijinul Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica, volumul Incursiuni in imaginar- Imaginarul religios in literatura reuneste cele 26 de lucrari prezentate in cadrul celei de-a treia sesiuni stiintifice desfasurate in martie a.c. Tema propusa, considerata de coordonatori (Alina Bako-Burada, Mircea Braga, Gabriela Chiciudean, Rodica Gabriela Chira si Ovidiu Ivancu) aparent limitativa, a beneficiat de abordari inedite, variate, coaguland sau reiterand teme si motive religioase de larga circulatie sau particularizari ale acestora in spatiul european si oriental. Interesul suscitat de imaginarul religios isi are, probabil, originea, in receptarea temei ca pe o alternat citeste tot [...]

Poezia continentului negru

Poezia continentului negru


Iulie 2009


Autor: Imelda CHINTA



Versul care da titlul volumului Voi spune tot vrajitorului meu, apartine poetului african Oswald Mtshali si construieste o sintagma articulata a continentului negru, iar cartea este gandita ca o antologie menita sa vorbeasca deschis si cu voce tare despre bucuriile si tristetile Africii, sa-i reconstituie istoria si valorile, saracia, analfabetismul si bolile care-i schimonosesc trupul si ii chinuie sufletul. O aparitie neobisnuita spatiului cultural romanesc, si anume literatura culta negro-africana, ne propune Constantin Carbarau, prin volumul Voi spune tot vrajitorului meu, Antologie de lirica Negro-Africana, aparut la Editura Do-Mino, 2008. Autorul, cu preocupari mai vechi in ceea ce priveste spatiul mistic african, intreprinde calatorii in Africa, Orientul Apropiat citeste tot [...]

Sa racnim impreuna un psalm

Sa racnim impreuna un psalm


Iulie 2009


Autor: Viorel MURESAN



Colectia de calimari - prefete Sa racnim impreuna un psalm A doua carte in biografia unui poet este esentiala. Daca la debut, unele bajbaieli erau aproape inerente, acum cititorul trebuie sa simta o cristalizare la cele mai importante etaje ale textului: cel stilistic si cel existential. Cand aceasta s-a produs, putem avea speranta ca ruta pe care ne aflam nu duce catre rapi ierboase. Poetul Daniel Sauca, prin Cartierul vestic al iadului*, se afla la a doua sa carte de poezie, care nu s-a desprins total de prima. Lucru laudabil insa, autorul nu e nici pe departe un nestiutor, el si-a croit cu luciditate maxima un program din aceasta emisie lirica lenta, mereu controlata, adesea reprimata : Scriu foarte greu poezie. Fireste, daca ceea ce este cuprins intre copertile acestei citeste tot [...]

Monografia Liceului Pedagogic din Zalau

Monografia Liceului Pedagogic din Zalau


Iunie 2009


Autor: Ileana PETREAN - PAUSAN



* Liceul Pedagogic Gheorghe Sincai Zalau, monografie, 1969 2009, Editura Silvania, 2009 Participand vineri, 22 mai, a.c., in calitate de consilier editorial, la lansarea monografiei Liceului Pedagogic Gheorghe Sincai din Zalau eveniment cultural si editorial care a incununat traditionala manifestare Zilele Scolii - in acest an mai deosebita data fiind cifra aniversara: 40 de ani de existenta a scolii -, nu m-am putut abtine sa nu fac in minte o simpla socoteala: 40 de ani x 40 de promotii x 40 de dascali, care, l-a randul lor au format zeci de promotii de cate zeci de elevi... (Chiar asa, cati oameni o fi plamadit aceasta scoala?! Fara indoiala, oamenii de calitate, dascalii cu har care au slujit in aceasta scoala au format oameni de calitate si dascali cu har, care citeste tot [...]

Ecumenismul fricii

Ecumenismul fricii


Iunie 2009


Autor: Nicolae BACIUT



Dantela de Babilon e inca o formula narativa pe care o incearca Melania Cuc, una care ii impune restrictii, dar ii si deschide un orizont nu mai putin generos, acela al psihologiilor umane. O naratiune la persoana intai, cu autoarea protagonista in pielea unei jurnaliste, o jurnalista fara de minte, ce si-a propus sa ajunga si sa transmita stiri de pe linia intai a unui front fara pifani si fara ordin de zi pe cazarma, intr-un exercitiu profesional imaginar, intr-un teritoriu cu dimensiuni de fenomen: terorismul, luarea de ostatici, de prizonieri civili. O experienta limita, cu mare incarcatura de risc, prin care au trecut atati jurnalisti si nu numai. Nici pentru naratoare lucrurile nu sunt bine definite, limpezite: Nu stiu daca dorm si traiesc un cosmar, nu stiu nici dac citeste tot [...]

Comoara din dealul Magiarului

Comoara din dealul Magiarului


Iunie 2009


Autor: Imelda CHINTA



O carte de marturisiri, dublata de fictiune si asezonata cu personaje desprinse din realitatea scriitorului, ne propune salajeanul Artemiu Vanca prin volumul Comoara din dealul Magiarului, aparut la Editura Contrast din Bucuresti, o carte de aventuri adresata copiilor intre 7 si 70 de ani. Actiunea, cum insusi marturiseste in Cuvant inainte, are loc in vara anului 1947, intr-un spatiu paradisiac, al copilariei autorului, Valea Banului din judetul Salaj, iar timpul este unul marcat de istorie si devastat in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial. Volumul este gandit ca un serial de istorisiri, legate prin personajele pitoresti si lumea arhetipala a satului transilvanean, un univers desprins parca din povestirile lui Creanga, insa nu la fel de savuros ca al marelui povestitor. citeste tot [...]

Maria Vaida - Ochiul care a trecut dincolo de Noapte

Maria Vaida - Ochiul care a trecut dincolo de Noapte


Iunie 2009


Autor: Carmen ARDELEAN



Amplu si documentat studiu monografic, teza de doctorat ce l-a avut ca profesor coordonator pe cunoscutul universitar Mircea Popa, volumul Gheorghe Pitut - Ochiul si Noaptea semnat de doamna Maria Vaida a fost apreciat chiar de la lansarea in cadrul Sesiunii Internationale de Comunicari organizate de Centrul de Cercetare a Imaginarului Alba Iulia, la 28 martie. Abundenta informatiilor si complexitatea sau noutatea interpretarilor, corectarea unor date eronate strecurate in analizele sau exegezele anterioare, dar, mai ales, analiza exhaustiva si competenta a tuturor segmentelor operei de la poezie la proza si publicistica, de la traduceri la literatura pentru copii sau la corespondenta - sustin, confirma calitatea studiului extrem de laborios. Scopul declarat al autoarei, citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Nou la Editura Silvania: Nevoia de dialog

Nou la Editura Silvania: Nevoia de dialog


Mai 2009


Autor: Ileana PETREAN - PAUSAN



Motoul ales de preotul Radu-Marius Barbor pentru lucrarea sa Relatiile dintre ortodocsi si greco-catolici in Transilvania (carte aparuta, cu binecuvantarea Preasfintiei sale Petroniu Florea, Episcopul Salajului, la Editura Silvania a Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniul National Salaj, Zalau, 2009) este edificator pentru credinta si demersul autorului: Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie un, precum Noi una suntem (Ioan 17, 22). Demersul istoriografic al preotului Radu-Marius Barbor se inscrie in aria de definire a identitatii si alteritatii confesionale in spatiul transilvanean precizeaza, in Cuvant inainte, pr. lect. dr. Gabriel Gardan. Lucrarea de fata izvoraste din ratiuni identitare si totodata este motivata de dorinta de a sublinia fa citeste tot [...]

Un visator lucid

Un visator lucid


Mai 2009


Autor: Marcel LUCACIU



La doi ani de la moartea lui Octavian Paler, avem inca prejudecata gloriei postume si credem ca stim multe despre semnatarul Vietii pe un peron. Cum ar zice Socrates, poate ar fi mai bine sa stim ca nu stim nimic...Era un introvertit, un intelectual rasat, un polemist elegant. Dincolo de firea lui, prin excelenta contemplativa, de spiritul retractil in fata veacului robotizat, de inversunarile sale politice din ultima vreme, cel care vedea Umbra cuvintelor a debutat, totusi, ca poet si a fost, la capatul Polemicilor cordiale ori al Aventurilor solitare, un visator lucid. In vremuri de restriste, supuse degringoladei de tip democratic, marea dragoste si admiratie pentru Grecia antica sunt pe cale sa dispara si pot fi puse mai curand pe seama unui temperament liric, de factura citeste tot [...]

De cine se teme Virginia Woolf?

De cine se teme Virginia Woolf?


Mai 2009


Autor: Imelda CHINTA



Lecturand un volum care din intamplare ti s-a asezat in maini (inca mai am credinta ca fiecare carte isi alege cititorul), esti impins de o oarecare curiozitate specifica individului degustator de carti, de a afla mai multe despre autorul ei. Asa s-a intamplat sa patrund in anticamera spirituala a unui spatiu creator, un spatiu deopotriva amplu si intimidant prin masivitatea tomului pe care il semneaza cunoscutul scriitor clujean, Cornel Udrea. Asadar, spiritul convulsiv ne indeamna sa-i rasfoim bibliografia si sa descoperim suflul laborios cuprins in peste 50 de volume semnate Cornel Udrea. Editura Napoca Star, sub egida careia ii apar mai toate volumele, gazduieste, la finele anului 2008, un alt titlu al autorului clujean si anume, De cine se teme Virginia Woolf?, inca o car citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

          Banalitatea raului  intr-un roman  recent aparut

Banalitatea raului intr-un roman recent aparut


Aprilie 2009


Autor: Boris MARIAN



Cine a retinut caracterizarea facuta de Hanna Arendt calaului - executant Eichmann, va intelege mai bine cartea lui Bernhard Schlink, Cititorul, aparuta la Polirom, foarte recent, in 2009. Autorul s-a nascut in 1944, a studiat la Berlin si la Heidelberg, din 1992 fiind profesor universitar la Bonn si la Berlin. A scris cateva romane, dar Der Vorleser i-a adus faima, romanul fiind ecranizat (filmul a fost distins cu Globul de Aur). Pe numai 200 de pagini se desfasoara o tragedie, aparent personala, a adolescentului si apoi maturului Michael Berg, indragostit de o fosta gardianca la Auschwitz si intr-un lagar din apropierea Cracoviei. Pare simplu, dar este un proces de constiinta care se petrece nu numai cu personajul principal, care este si purtatorul de cuvant al auto citeste tot [...]

Unde esti, timp?

Unde esti, timp?


Aprilie 2009


Autor: Daniel LACATUS



Elena Liliana Popescu Antologie poetica Poezii. 1965-2005 Editura Curtea Veche, 2007 Volum fluent si captivant. Elena Liliana Popescu utilizeaza limpezimea conceptuala ca pe instrument de mare finete. Poemele din acest volum antologic constituie un interesant si semnificativ itinerar sufletesc. Un basm ce este lumea/in mintea ta se-ncheaga./Traiesti intreg cosmarul/ce-i poate doar un vis./Nu banuiesti minunea:/ca viata ta intreaga/scanteie-i din amnarul/ramas in paradis./Un basm de cand e lumea/de mintea-ti se dezleaga,/uitat este calvarul/trait aievea-n vis./Si are loc minunea:/rascumperi viata-ntreaga/ce-a irosit avarul/gonit din paradis. Versurile, in invelisul lor spumos au o pasionalitate pura. Nu pot sa nu remarc splendida constiinta a concilierilor intime. A citeste tot [...]

Apologetul lupilor

Apologetul lupilor


Aprilie 2009


Autor: Marcel LUCACIU



Dincoace si dincolo de vremurile ce sunt asa cum au fost ( ba chiar mai mult decat atat!), Poezia este sublima razvratire a celor care traiesc intens, iubind si urand cu egala disperare propria lor viata, paradoxal, incatusati de nostalgia libertatii absolute. Printre acesti zanatici ziditori de cuvinte se numara si PETRU LICAR, absolvent al Liceului Pedagogic din Sighetu Marmatiei, mort prematur, intr-un tragic accident, undeva, in Italia, la 26 decembrie 1998. Din pacate, pentru tanarul parasit de noroc Poeme cu lupi ( Editura Limes, Cluj, 2001) e prima si ultima carte, aparuta in conditii grafice impecabile, ingrijita si prefatata de Mircea Petean. Atent selectate, din noianul de poeme vechi si noi, cele patru grupaje ( Poeme de dimineata, Poeme cu lupi, Poeme de dragoste, Po citeste tot [...]

Geografia spirituala a fiintei romanesti de pretutindeni

Geografia spirituala a fiintei romanesti de pretutindeni


Martie 2009


Autor: Imelda CHINTA



Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, ne propune spre lectura la finele anului 2008, cartea profesorului bistritean Cornel Cotutiu intitulata simplu La noi, autorul aducand si o precizare titlului (adica pretutindeni); carte ce completeaza tomul inceput in 1978 cu volumul de nuvele In cautarea altui final, urmat de alte scrieri in proza precum: Opt zile pentru totdeauna (1982), Sarpele albastru (1989), Ce ramane (2002), Spate in spate (2004), Veverita de pe Rue Nol (2007). Portretul Cornel Cotutiu este intregit atat de volumele de publicistica cat si de antologiile pe care le-a alcatuit in vederea imortalizarii spatiului in care s-a format si s-a desavarsit - Beclean. Cartea se deschide cu o scurta argumentare adresata direct cititorului pe care autorul il ia ca par citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Ein mann, ein doktor

Ein mann, ein doktor


Martie 2009


Autor: GYORFI - DEAK Gyrgy



In cer, se stie, pastratorul cheilor de la Poarta Raiului este Sfantul Petru. Aici, pe pamant, in sala de operatie, functia similara este detinuta de medicul anestezist. Jiboul nu are nici unul, de aceea toate cazurile de interventie chirurgicala sunt redirectionate inspre Zalau. Cand te afli pe masa de operatie, medicul iti pune pe fata o masca si te roaga sa numeri in ordine inversa: 10, 9, 8... Daca ajungi sa spui 1, ceva nu este in ordine si lucrurile se complica. Daca nu ajungi pana acolo, e de bine. Vasile Daraban e un astfel de medic cu puteri depline asupra vietii si mortii. Nu-l cunosc personal, iar felul cum a ajuns la mine cel de-al doilea roman al sau, intitulat Fara resentimente (primul a fost Doua cercuri), constituie in sine o aventura. Nu este singurul do citeste tot [...]

TRATAT INDIRECT DESPRE PRIETENIE

TRATAT INDIRECT DESPRE PRIETENIE


Martie 2009


Autor: Marcel LUCACIU



Dincolo de tribulatiile acestui veac hain, Mircea Petean este un poet care s-a impus in cele doua lumi paralele (reala si fictionala) gratie talentului, abnegatiei si perseverentei, ajutate de o patimasa dorinta irezistibila. A debutat, sub girul atent al criticului Ion Pop, cu placheta Un munte, o zi ( Dacia, Cluj-Napoca, 1981) rememorand, apoi, natala lui Arcadie - Jucu de Mijloc - in Cartea de la Jucu Nobil(1990). Celelalte aparitii editoriale, nu putine la numar ( S-au produs modificari, 1991; Calator de profesie, 1992; Zi dupa zi, 1993; Lasa-mi, Doamne, zabava, 1995; Dincolo de marginea marginii, 1996; Ploi. Zapezi. Felurite, 1998; ) fac dovada unei lirici deloc plicticoase, caleidoscopice, indreptatindu-ne sa-l consideram un poet autentic, blajin si ironi citeste tot [...]

U n   c o b o r a t o r   d i n   c i n i c i

U n c o b o r a t o r d i n c i n i c i


Martie 2009


Autor: Viorel MURESAN



Ceea ce publica Daniel Hoblea sub denumirea de Galceava himerelor (Editura Herald, Bucuresti, 2008) tine de literatura aforistica. Autorul are o natura confesiv-metafizica, iar cand ancoreaza pe taram social, paseste ceva mai putin hotarat, mai degraba ezitant (himeric, pentru a nu uita de titlu), abia strunindu-si tensiunea dintre revolta si smerenie. Substantiala observatie morala din textele acestei carti ne aminteste de sarcasmul si umorul amar al aforismelor lui Georg Cristoph Lichtemberg. Scrierea e impartita in doua nu foarte distincte sectiuni, care tematic interfereaza, stilistic sunt unitare, deosebindu-se doar prin accentul ce, in partea a doua, se deplaseaza de pe religios, pe subiecte de morala publica . In debutul volumului intalnim un portret de generatie,o foto citeste tot [...]

Bronzuri preistorice din Salaj*

Bronzuri preistorice din Salaj*


Februarie 2009


Autor: Ioan BEJINARIU



In urma cu cativa ani, C. Kacs pleda pentru intocmirea unui corpus al descoperirilor de metal din epoca bronzului, din zona nordica a Transilvaniei. Pledoaria sa a fost si ramane de maxima actualitate, in conditiile in care in muzeele din intreaga Transilvanie exista inca numeroase descoperiri de piese preistorice de metal ramase nepublicate sau publicate doar intr-o forma primara. In multe cazuri, muzeele au preluat dupa instaurarea regimului comunist colectiile unor particulari sau ale unor institutii care s-au desfiintat. Colectiile respective, constituite pe parcursul unui timp indelungat, uneori incepand din a doua jumatate a sec. al XIX-lea nu au fost intotdeauna insotite de date scrise referitoare la locul si imprejurarile descoperirii. Probabil acest neajuns a facut ca p citeste tot [...]

Poezie tanara prin simbol, dar matura prin mesaj

Poezie tanara prin simbol, dar matura prin mesaj


Februarie 2009


Autor: Daniel LACATUS



* "Valuri", Ionut Popa Editura Promotal, 2008 Volum deloc rau, cu momente de mare rafinament. Autorul reuseste sa surprinda prin exprimarea frusta a starilor si abordarea ludica, cu remanenta in sufletul cititorului "Taisul mintii/a despicat lumini, /una mai puternica decat cealalta, /impungand norii cenusii/spre a lasa razele/sa curga prin mine./Si-am strans sclipiri/din apele vazduhului,/intr-un ocean de nemuriri./Trag din cer diamantele/cele mai de pret/ale aceste lumi,/udandu-mi goliciunea/cu apele involburate/din grotele azure./Si cu-n suras pierdut/ aprind in mine/luminile trecutului." Fiorul, taina, deziluzia, il insotesc pe autor ca un destin implacabil. De remarcat verticalitatea discursului liric. Poezia lui Ionut Popa plonjeaza in locuri pline de tarie exist citeste tot [...]

Amintiri politice

Amintiri politice


Februarie 2009


Autor: Marcel LUCACIU



Nu vreau sa scriu, aici si acum, nimic despre puterea presei, despre zadarnica-i vremelnicie sau despre istovitoarea si ruinanta profesie de jurnalist. Cert este ca mai sunt inca oameni cuprinsi de forta mirabila a condeiului; oameni ce cred ca prin cuvinte amare, acide, senine ori incrancenate, pot, daca nu schimba, macar zgaltai, lumea. Sa fie vorba despre visatori? Nicidecum. Si totusi... Daniel Sauca si-a inceput activitatea jurnalistica, in calitate de secretar de redactie, la Informatia Salajului (1992), dar proba de foc a reprezentat-o perioada petrecuta la Gazeta de duminica (1994 1997), unde si-a petrecut anii de ucenicie, in preajma unui ziarist autentic, Ioan Lupa Crisan. De-a lungul vremii, semnatarul volumului de versuri Gandacul cu cinci pene roz (1999 citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Februarie 2009


Autor: Liviu-Florian JIANU



* Stefan Doru Dancus: In asteptarea certitudinii (Bocitorii. Asteptatorul, Editura Singur, 2007 - Targoviste) Ce vrea sa ne spuna, in esenta, Stefan Doru Dancus, in Bocitorii? Ca omenirea a devenit o turma bocitoare. Daca vine lupul, boceste. Daca este razboi in Ghaza, boceste. Daca este razboi in Irak, sau Iran, sau Coreea de Nord, sau Iugoslavia, sau Balcani, sau al III-lea razboi mondial, boceste. Daca este criza mondiala, boceste. Daca numarul de avorturi intrece de doua ori numarul nasterilor, boceste. Daca dincolo de ban nu mai conteaza nimic, boceste. Daca asomizeaza porcul, boceste. Daca i se interzice sa-si vanda branza, vinul, ori carnea, neambalate, boceste. Daca vine cancerul de col uterin, aviara, tuberculoza, razboiul sau apocalipsa, boceste. Daca nu are citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Ianuarie 2009


Autor: Stefan Doru DANCUS



* Despre Paul Aretzu s-a scris si se scrie in presa literara a tarii. Semnalez totusi volumul de poezie Urma lui Uriel (Ed. Vinea, Bucuresti, 2006) din binecunoscutul motiv de care toti carturarii se plang: proasta difuzare a revistelor de cultura in/din provincie.Poemele beneficiaza de traducere in limba engleza (realizata de Ioana Ieronim) si de o excelenta postfata semnata de Eugen Negrici. Mentionez aici doua versuri care m-au pus pe ganduri: sunt impietrit. Ceea ce imi provoaca sfarsitul poemului./ la care vom ajunge noi cu totii, cititorii (un epilog). Sunt convins ca nu gresesc spunand ca poezia lui Paul Aretzu pare o insula linistita in contextul unor continente poetice mai mult experimentale decat viabile pe termen lung. * O carte intriganta (poezie) apare la citeste tot [...]

Edituri iesene, autori ieseni

Edituri iesene, autori ieseni


Ianuarie 2009


Autor: Marius CHELARU



* Petre Tutea, Omul. Tratat de antropologie crestina, Editura Timpul, Iasi, 2008, 692 p. In anul 2008, la editura ieseana Timpul, a fost re-editat, in conditii tipografice deosebite, monumentalul volum Omul. Tratat de antropologie crestina, editie integrala si definitiva, ingrijita si prefatata de Cassian Maria Spiridon. Despre Petre Tutea (1902-1991), filosof, ganditor crestin, legiuitor, om cu o biografie aparte, orfan, copil de trupa, publicist, director general in Ministerul Economiei, trecut print-un lung calvar al inchisorilor comuniste, se stiau putine inainte de 1989. In timpul regimului comunist perioada in care nu a incetat sa propovaduiasca valorile spirituale crestin ortodoxe si iubirea fata de neamul nostru , nu a putut publica decat arareori, sub pseudonim citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Decembrie 2008


Autor: Stefan Doru DANCUS



* in trup/ inca mai asteapta/stele// un tren rapid/ pleaca spre Orion/ prin gara astrala// suflet bolnav/ locul tau e/ in trenul marfar, scrie poeta Ana Zegrean in volumul Al treilea ochi (Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca, 2007). Poemele beneficiaza de traducere in limba franceza si de o calitate grafica de exceptie. Sunt sigur ca, asemenea altor poeti si scriitori din provincie, autoarea se confrunta cu mari greutati in ceea ce priveste posibilitatile de a-si face cunoscute scrierile. Speram ca acest semnal gazduit cu generozitate de revista Caiete Silvane sa-si atinga scopul de a promova, in limitele posibile, scriitori si poeti care in timpurile acestea nu au, tehnic vorbind, parghii reale de-a-si impune cartile. Extrasul versificat de la inceputul acestor r citeste tot [...]

Semenul fara de seaman

Semenul fara de seaman


Decembrie 2008


Autor: GYORFI - DEAK Gyrgy



Una dintre primele imagini alese sa ilustreze ultimul volum al trilogiei Homo silagenssis de Daniel Sauca este un Capriciu al lui Goya, Devota profesin (Profesiune de credinta). Este un cliseu inserat intre fotografia zgarie-norilor din Bruxelles si o gravura a lui Rembrandt, Doctorul Faustus. Desenul lui Goya reprezinta un magar asezat pe umerii unui alt magar, ridicat cu multa truda ca sa citeasca din cartea tinuta de alti doi magari, imbracati in vestminte preotesti. Este o caricatura a prostiei, a dobitociei rezultate din intoleranta si despotism dogmatic. Artistul, sub-creatorul cel mai apropiat de modelul dupa chipul si asemanarea Domnului, conclude initial ca retragerea in singuratate ar reprezenta unicul fagas spre mantuire, unica posibilitate de a evada din i citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

William Gibson: Neuromantul; un inceput, la sfarsit

William Gibson: Neuromantul; un inceput, la sfarsit


Decembrie 2008


Autor: Victor MARTIN



Vrand sa cumpar niste rosii, m-am tot invartit prin piata, printre mormanele asezate frumos, pe tarabe, stralucitoare, de iti luau ochii. Nu am luat in seama ca sunt rosii de gradina sau rosii romanesti, din ladite pe care scria in turceste, si m-am apropiat de o taraba unde se gasea o tomata sectionata. M-am uitat atent la interiorul semisferei, am spus vanzatoarei ca rosia expusa e necoapta si, daca tot voia sa ma pacaleasca, macar sa fi cautat una cat de cat coapta. Vanzatoarea s-a inflamat si a inceput sa strige ca sunt singurul cumparator care spune despre rosiile ei ca sunt necoapte. Prin asociatie de idei, aceasta scena mi-a adus aminte de existenta cyberpunk-ului pe piata; si in piata. daca tinem cont ca multe carti se vand si in supermaeket. De curand, am cumpar citeste tot [...]

Un poet ezoteric

Un poet ezoteric


Noiembrie 2008


Autor: Victor MARTIN



Primul cuvant care iti vine in minte, citind versurile poetului Emilian Mirea din volumul Autoportret, aparut recent, este: ezoteric. Dincolo de insiruirea frazelor, se gaseste un mesaj ascuns. Daca nu reusesti sa ajungi la el, iti poti imagina orice mesaj. De fapt, asta e si rostul poeziei, dincolo de emotia artistica primara, sa te faca sa gandesti. Daca nu are un grad de ezoterism, poezia nu e poezie. Cititul asta nu e asa simplu cum crede lumea. Tinand de abscons, trebuie luat de bun ce iti dicteaza subconstientul; atunci cand faci cunostinta cu poezia cuiva. Sau reluarea unei cunostinte mai vechi. Acesta este al patrulea volum de versuri al autorului, urmand dupa Drumul pe care vin(1988), De vorba cu Dumnezeu(1996) si Varsta Christica(1998). Beneficiind de Premi citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Noiembrie 2008


Autor: Stefan Doru DANCUS



* Scriitoarea Carmen Focsa nu a beneficiat de un destin literar fulminant. Nu a facut uz nemotivat de rampa oferita de Ana Blandiana, nu a aparut pe prima pagina a revistelor de cultura de pe la noi. Nu am putut (cand i-am cunoscut scrierile) sa o promovez in literatura asa cum ar fi trebuit. Gestul de acum se inscrie in siajul miilor de gesturi facute pentru aproapele nostru, nu impotriva lui. Vorbesc despre volumul de poezie Strigate si semne (Ed. Amurg sentimental, Bucuresti, 2008) si cuvantul parca ma pune la zid. Iata poemul in care se regaseste acest parca inofensiv pentru lumea strazii dar atat de prezent in operele scriitorilor: Doldora de cai ninsi cu-ntunericul rosu/ E sesul care ne separa/ Nu ne privim, de parca nu se cade/ sa vedem chipuri de sfinti primenind citeste tot [...]

Himera

Himera


Noiembrie 2008


Autor: Marcel LUCACIU



Sondand - atent la tot si la toate - fie universul livresc, fie vesperala copilarie, Mircea Cartarescu ne propune, deseori, un joc fictional in cadrul caruia naratorul e alternativ spirit iscoditor si omniscient, personaj, martor sau mesager. Rem (Editura Humanitas, Bucuresti, 2008) este o astfel de carte, oarecum derutanta, pentru ca nu stii ce sa admiri mai intai: constructia romanesca ale carei evenimente se leaga intre ele printr-o inteligenta insertie ori harul de povestitor vivace, ludic si patimas? Precum un reporter cu o mie de ochi,naratorul radiografiaza, la inceput, rafturile pline de carti si invalmaseala armonioasadin garsoniera misterioasei Svetlana. Ba mai mult, o asteapta cu infrigurare, caci e hotarat s-o descrie cat mai detaliat numai si numai de dr citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Daniel Hoblea  Galceava himerelor

Daniel Hoblea Galceava himerelor


Noiembrie 2008


Autor: Daniel SAUCA



La Editura Herald din Bucuresti a aparut recent cartea Galceava himerelor semnata de Daniel Hoblea, om de cultura salajean, secretar de redactie al revistei Caiete Silvane, secretarul Cenaclului Silvania, redactor-sef al Editurii Caiete Silvane a Centrului Culturii Traditionale Salaj. Cei interesati de Galceava himerelor o pot comanda de pe site-ul Editurii Herald sau o pot cumpara de la Libraria Arca din Zalau. Sa mai mentionam ca ilustratia primei coperti apartine pictorului Gheorghe Ilea, iar realizarea grafica lui Cristian Niculas. Opinii despre carte Florin Mihaescu: Desi Galceava Himerelor este o imagine a iluziei cosmice, exista in acest jurnal interior si sentinte izvoratoare de lumina. Luciditatea este cea mai subtila si elevata manifestare a citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Octombrie 2008


Autor: Stefan Doru DANCUS



* Un volum ce merita citit este In cautarea sufletului geaman al poetului Alexandru Priboieni (Ed. Semne, Bucuresti, 2007) si spun ca merita datorita faptului ca este scris in versuri cu rima, formula din ce in ce mai rar folosita de autorii de azi. Reactia acesta de respingere a poeziei cu rima m-a enervat permanent. Cred in continuare ca nu poti fi poet fara a trece de treapta in care ai lucrat iambii naravasi, troheii, vorba lui Eminescu. Alexandru Priboieni reuseste ceea ce alti pretinsi poeti cred ca detin in degetul cel mic: transmite si mesaj, respecta si gratia rimei. Iata un exemplu: De moartea mea nu vad cui i-ar pasa -/ Un marinar pierdut pe-un val de mare/ Calauzit, in agonia sa/ De steaua unei nopti devastatoare... (Tarm). Dupa ce Adrian Paunescu si-a facut n citeste tot [...]

Stampe japoneze

Stampe japoneze


Octombrie 2008


Autor: Marcel LUCACIU



Se implinesc, in curand, doua decenii de la prima aparitie editoriala semnata Ion Pitoiu-Dragomir (In ras-cruci, Editura Caiete Silvane, Zalau, 1999), iar scriitorul si-a pastrat nu doar spiritul de metronom - publicand, in medie, doua carti pe an -, ci si prospetimea versurilor sale, osciland intre traditionalism, modernism si neoclasicism. Fie ca evoca figura hatrului Moromete, fie ca satirizeaza vehement demagogii cu joben, fie ca viseaza la samurai de crini, autorul e poate, fara s-o stie un paseist incurabil, ratacit in plina tranzitie. Cum altfel s-ar putea explica reinvierea unor structuri prozodice nipone, precum haiku, tanka, renga, katauta, sedoka, dodoitsu, senryu , haiga?! Aparuta in conditii grafice de exceptie si insotita de inspirata versiune in limba f citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Septembrie 2008


Autor: Stefan Doru DANCUS



* Securea de diamant (Ed. Caiete Silvane, Salaj, 2000) este o carte de poezie pe care abia am primit-o si pe care am citit-o in cateva ore. Nu mi se intampla prea des sa citesc atat de greu 60 de pagini de poezie. Adevarul este ca m-am intors nedumerit asupra unor poeme ca: Numai iubita, pe care il citez integral: N-a mai cazut nimic/ pe masa poetului/ numai iubita/ ca un neant/ pardon/ ca o neanta/ plictisita/ de toate cuvintele. Nedumerirea mea consta in incercarea de a-l localiza pe poetul Daniel Hoblea in perimetrul literaturii actuale. Tesutul diamantifer al poemelor sale il recomanda ca pe unul dintre marii poeti tineri din Romania. Sansa (ori nesansa?) au facut ca Daniel Hoblea sa ramana in mirabila provincie nordica a tarii, de unde asteptam in continuare bijute citeste tot [...]

Parfumul fictiunii

Parfumul fictiunii


Septembrie 2008


Autor: Marcel LUCACIU



Chiar daca postmodernismul nu se simte prea bine, proza lui Mircea Cartarescu mai poarta - nestingherita - cateva din semnalmentele acestui curent (invazia cotidianului, lumea tehnicista, industrializarea excesiva, biografismul, globalizarea etc. ), semnalmente ce apartin fie unei recuzite oarecum aleatorii, fie unor obsesii mai vechi ale autorului. Si totusi, in spatele unui suras complice, menit sa ia in raspar mode, tehnici si conventii literare, se ascunde o viziune - parca involuntar - romantica, de vreme ce prozatorul e - deseori - un vizionar inrobit de vise din cele mai bizare, iar fiecare gest - in aparenta, obisnuit - e invaluit de mister. Reunind trei povestiri ample, volumul Mendebilul(Editura Humanitas, Bucuresti, 2007) se inscrie in aceeasi atmosfera oniric citeste tot [...]

Fascinatia fictiunii

Fascinatia fictiunii


Septembrie 2008


Autor: Imelda CHINTA



O alta carte sustinuta de Fundatia Culturala Libra ce vine in continuarea unor studii despre roman precum Poetica romanului romanesc interbelic, Dimensiuni ale romanului contemporan, Incursiuni in literatura diasporei si a disidentei completeaza tomul semnat Gheorghe Glodeanu, ce abordeaza in aceasta investigatie numita Fascinatia fictiunii. Incursiuni in literatura interbelica si contemporana, nu numai specia de care criticul s-a aratat atat de preocupat in lucrarile anterioare, si anume romanul, ci atentia se indreapta si asupra prozei nonfictive situata la granita dintre fictiune si nonfictiune: proza scurta, corespondenta , memoriile, interviurile, jurnalele intime. Analistul urmareste traseul literar al unor autori precum Mircea Eliade, Camil Petrescu, M. Sebastian, V citeste tot [...]

Argintul dacic salajean

Argintul dacic salajean


Septembrie 2008


Autor: Horea POP



Argintul dacic salajean Descoperirile din secolele III-II i.Chr. de pe teritoriul judetului Salaj In a doua jumatate a sec. IV a. Chr. in interiorul arcului carpatic patrund celtii. Fenomenul in sine arunca o noua lumina asupra situatiei din aceste teritorii, unele integrate in lumea celticii central-europene, dar lasa loc si multor necunoscute (Szab 2005). Nici un izvor antic nu face referi asupra celtilor din bazinul carpatic. Geograful antic Ptolemeu (Geografia, III, 8, 3) ii mentioneaza pe anarti si taurisci ca locuind in partea de miazanoapte a Daciei. Situatia consemnata de el este ulterioara actiunilor lui Burebista, care, prin campaniile sale vestice, a modificat granitele etnice din zona. Descoperirile arheologice consistente compenseaza intr-o oarecare masura lac citeste tot [...]

Un templier la Sarmizegetusa

Un templier la Sarmizegetusa


Septembrie 2008


Autor: Florin HORVATH



Prolog Cortegiul inainteaza tacut, ocolind ca o vietate alba zidurile teraselor de jos. Calugarii strabat cararea ce se departeaza catre hatisul tulbure al lizierei din vale. Calca toti mecanic pe urmele paralele lasate de rotile carelor de povara. Intre ei, aproape de mijloc, un barbat invesmantat in rasa cenusie de tort aspru se misca aproape la fel de mecanic. Poarta de-a latul pieptului legatoarea unei traiste tesute simplu in patrate albe si negre. Dupa mai bine de doua ceasuri de mers, pasii calugarilor se afunda in prundisul albiei pe care, pana nu demult, isi involbura apele stravechea Sargetia . La un semn, barbatul cu traista tarcata ramane pe loc si cortegiul calugarilor se departeaza la noua pasi, aprinzandu-si din mers facliile. La al doilea semn, de langa malu citeste tot [...]

Ioan Vasile Bulgarean, Dor de voi

Ioan Vasile Bulgarean, Dor de voi


Iulie 2008


Autor: I.P.



Mare adevar grait-a batranul cronicar, Miron Costin, care indemna la lectura, ca fiind cea mai frumoasa si de folos in toata viata omului zabava. In timp, aidoma lui Arghezi, multi si-au adunat numele pe o carte, pe care au lasat-o urmasilor, celor dragi si apropiati lor si generoaselor lor suflete. Un asemenea om, care in noptile de nelinisti, de cautare, a imperecheat slova de foc cu slova faurita, este concitadinul nostru, Ioan Vasile Bulgarean. Cu astfel de aprecieri generoase debuteaza Prefata semnata de prof. Dumitru Corbeanu la cartea de poezie Dor de voi a poetului simleuan, originar din Zalnoc, Ioan Vasile Bulgarean. Aparuta recent la Editura Silvania a Directiei pentru Cultura () Salaj, placheta reuneste, in cele 61 de pagini, poezii scrise, in cea mai mare parte, citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Victor Martin: Partidul de export

Victor Martin: Partidul de export


Iulie 2008


Cel mai recent roman science fiction al scriitorului Victor Martin, numit Partidul de export , este o epopee politic-science fiction. Prima parte a acesteia a aparut in anul 2004 sub numele Elogiul muncii de partid , iar partea a doua in 2007 sub numele de Noaptea orasului ilustrat . Din cauza asta, faptul ca poate fi considerat o reeditare e numai o parere. Multe fragmente, luate separat, au note orwelliene, iar, in ansamblu, scrierea e o epopee de natura tolkieniana. O epopee politic-science fiction. Originalitatea consta in tratarea diferita a politicului si in crearea unei mitologii fara precedent, totul tratat cu mijloacele science fiction-ului. Trece, firesc, de la cea mai anormala lume posibila orwell-huxley-ana, la cea mai normala lume impo citeste tot [...]

Al patrulea volum din opera filosofului Alexandru Dragomir

Al patrulea volum din opera filosofului Alexandru Dragomir


Iulie 2008


Editura Humanitas a lansat, recent, lucrarea "Seminte", al patrulea volum de cugetari filosofice ale lui Alexandru Dragomir, personalitate de prestigiu, prea putin cunoscuta insa de publicul din Romania, cu atat mai putin de cel din Salaj. De o modestie egalata doar poate de calitatea judecatii filosofice, Alexandru Dragomir reprezinta una dintre figurile cele mai respectate de catre intelectualitatea romaneasca, noteaza Rompres. "Cati oameni care scriu isi pun problema ca ceea ce fac este un act autoreflexiv si ca ii priveste numai pe ei. Eu, cel putin, nu am cunoscut asa ceva. Exista insa, iata, asemenea oameni precum Dragomir care nu pot fi aruncati in lume fara sa incerce sa inteleaga miracolul existentei. (...) Alexandru Dragomir a fost un exemplu de fortare limita a creie citeste tot [...]

Solilocviu patetic

Solilocviu patetic


Iulie 2008


Autor: Marcel LUCACIU



Prefatata de Mircea Ivanescu, intr-un delicat si suav Cuvant pentru un prieten, Calatoria de sambata (Editura Ecclesia, 2004, Nicula) reprezinta antologia postuma a lui VASILE AVRAM (1940-2002, scriitor si antropolog), antologie ce pastreaza selectia si ordinea poemelor propuse candva de autor. Substantiala si echilibrata, antologia se deschide cu poemul intitulat Incipit, un poem ce dezvaluie obsesia transcendentei, a starii de increat: Era un ochi care-si privea orbirea/ O limba fara grai. O amintire/ fara trecut. O prevestire care/nu avea inca obiectul prevestiri. Cele mai multe poeme repeta structura materiei, dar mai ales evoca varsta adamica si sufletul omului primitiv. Filonul religios strabate ca un fir rosu lirica lui Vasile Avram. Intr-un grupaj de Psalmi citeste tot [...]

                                      Seninatatea clasica

Seninatatea clasica


Iunie 2008


Autor: Marcel LUCACIU



Dupa 35 de ani de la debutul cu mirificul Cer infrunzit (1969) - rastimp in care a publicat nu mai putin de 10 volume de versuri ( Glas de ceara, 1972; Masa de mire, 1975; Ochii florilor, 1976; Dimineata cuvantului, 1980; Paranteza Lunii, 1985;Timp rastignit, 1991; Inima lui septembrie,1996; Vocale celeste, 2001; Clipa dintre hotare,2001; ), o editie de autor ( Poeme , 1997) si o antologie riguroasa (Plans de heruvim,1999),- Petre Got isi continua (senin, echilibrat,impetuos) itinerarul, in lumea literara,cu un volum de 80 poeme inedite, intitulat programatic - Autoportret tarziu (Paralela 45 , 2004). Despre ce a fost si ce a devenit lirica lui Petre Got s-au pronuntat in mod favorabil nume ilustre ale scrisului romanesc. Astfel, intr-o scrisoare adresata con citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Iunie 2008


Autor: Stefan Doru DANCUS



* Asa cum spune si in autograful acordat mie, cartea O suta de ani de zile la portile orientului a lui Ioan Grosan (Ed. Polirom, 2007), este o jucarie textuala. Unii au blamat aceasta aparitie editoriala ce pare, la suprafata, un misto in literatura de azi. Totusi, n-ai cum sa nu remarci savoarea de exceptie a volumului scris in stilul inimitabil al textelor domniei sale din Academia Catavencu. Nu scriu aceste randuri pentru ca autorul este cine este, ci pentru ca i-am citit cartea integral, de m-a prins ora trei noaptea. Cine vrea o lectura caustica (numai buna de pus pe ranile primite de fiecare din noi, zilnic) are volumul lui Grosan. Cine nu - sa si le cauterizeze cu lacramoasele respiratii poetice promovate de stramosestile reviste de cultura indigene. Nadaaduiesc citeste tot [...]

Hegemonia romanului

Hegemonia romanului


Iunie 2008


Autor: Imelda CHINTA



Nu putem decat sa salutam si sa ne bucuram de o asemenea aparitie oferita spre lectura de Editura Libra si semnata de criticul universitar Gheorghe Glodeanu a carui preocupare de-a lungul timpului a fost cu predilectie romanul si evolutia spectaculoasa a acestei specii controversate. Studiul intitulat Romanul Aventura spirituala a unei forme literare proteice isi propune sa reconstituie traseul sinuos al acestui bloc eratic si anume romanul. Cum insusi marturiseste analistul in argumentul cartii abordarea va fi una teoretica urmarind avatarurile speciei, dar si teoriile care au precedat-o si care au contribuit la consacrarea ei. Cu o remarcabila putere de analiza si sinteza, reflectand, autorul gliseaza pe marginea acestui subiect radiografiindu-i originile, formele prin ca citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Mai 2008


Autor: Stefan Doru DANCUS



* A aparul in sfarsit, volumul al doilea din Vorbele Darlingtoniei (Nicolae Istoc, Ed. Singur,, 2008). Continutul acestuia face dovada unei asidue munci, respectiv a unui incredibil efort intelectual: nu e usor sa stransi si sa comentezi diverse fragmente si chiar numai fraze scrise de diversi autori ai lumii. 2.148 de aforisme si cugetari isi asteapta cititorii la un adevarat regal al mintii. Redau cateva din acestea: #Antidotul saracului la bogatia bogatului e tocmai saracia sa, pe cand bogatul nu are nici un antidot la bogatia sa. #Una dintre cele mai mari greseli: sa-i impui celuilalt ceea ce iti place tie. #Sunt unii oameni care au nevoie mereu sa le spuna altii ca albu-i alb si negru-i negru. #M-a inselat, zice atat ea, cat si el, cand relatia inceteaza premat citeste tot [...]

Gabriel Vasiliu, Sextil Puscariu in gandirea contemporanilor

Gabriel Vasiliu, Sextil Puscariu in gandirea contemporanilor


Mai 2008


Autor: Ileana PETREAN - PAUSAN



D-l Sextil Puscariu a facut in anii 1895-1899 studii universitare de filologie romanica, germanica si slavica la Universitatea din Lipsca; a luat parte apoi doi ani la lucrarile de la scoala de studii inalte din Paris si s-a dedat cu tot dinadinsul la filologia romaneasca. De la 1898 incoace a publicat in tara si in strainatate o serie de lucrari de filologie romaneasca, care i-au castigat un loc de frunte intre filologii romani. (din expunerea lui I. Bianu asupra activitatii si titlurilor lui Sextil Puscariu la primirea in Academia Romana, Analele Academiei Romane seria II, tom XXVII, 1904-1905, p. 247-248) Prin toata viata si opera lui, Sextil Puscariu a stiut sa dea din plin tarii lui fara sa ceara nimic. A fost si este un invatat cu suflet de calugar. (M. M., in Lumea citeste tot [...]

In grădina cuvintelor

In grădina cuvintelor


Mai 2008


Autor: Gheorghe MOGA



In grădina cuvintelor Ajunşi in florar, lună a risipei dătătoare de incredere, răstimp care ne cheamă in grădini şi in parcuri spre a simţi cum slava de-nviere se-mplineşte in cant şi culoare, socotim potrivit să prezentăm cititorilor revistei Caiete Silvane o carte apărută in 2007, intitulată In grădina cuvintelor a cărei autoare este Jacqueline de Romilly. De pe coperta a patra, aflăm că autoarea este profesoară de greacă veche, că a predat la diferite licee şi universităţi (Lille, Paris), că a fost prima femeie care a activat la Collge de France şi că a fost aleasă, in 1988, membră a Acad citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Opinie  sentimentala despre Saeculum si Seculisti

Opinie sentimentala despre Saeculum si Seculisti


Mai 2008


Autor: Viorel TAUTAN



Lecturi amanate Opinie sentimentala despre Saeculum si Seculisti Constatam de-un oarecare timp initiativele unora sau altora dintre intelectualii de variata prestanta ai vietii culturale contemporane de a surprinde/cuprinde perioade si/sau personalitati din arealul national, regional, sau chiar local in antologii si dictionare redactate si editate cu mai multa sau mai putina acreditare valorica. Se manifesta, asadar, celebra si, iata, perena teorie lovinesciana a sincronismului. Pentru ca in literaturile vest-europene acest fenomen, devenit traditie, era in voga prin anii deceniilor sase si sapte ale secolului trecut. Sa ne amintim totusi ca in teritoriul eterogen al literaturii noastre nationale functiona modelul debutului colectiv. Eu nu cred in opinii critice suta la citeste tot [...]

Rusalca

Rusalca


Mai 2008


Autor: Marcel LUCACIU



Dupa anii de ucenicie petrecuti fie in cadrul unor cenacluri studentesti, fie in cadrul Cenaclului Silvania din Zalau, Cristian Contras a publicat versuri si proza in diferite reviste din tara si din strainatate, a obtinut premii literare importante ( premiul revistei Romania literara la Festivalul National de Poezie ...Porni Luceafarul-Botosani, 1995) si a reusit sa debuteze editorial, relativ repede, cu romanul Soarele maroniu al Vietnamului ( Bucuresti, 1991), pe care - dintr-un exces de modestie - l-a semnat cu pseudonimul David Easterbrook. Dar cartea s-a bucurat de un oarecare succes, la vremea respectiva, mai ales in randul tinerei generatii si anunta - inca de pe atunci - un talent viguros. Au urmat Firul de gaz ( Zalau, 1999 ) - un volum de proza scurta, cu citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

George Lazar: America One

George Lazar: America One


Aprilie 2008


Autor: Victor MARTIN



Traducerile fac victime. Mai ales in domeniul science-fiction-ului. Multitudinea de mici festivaluri si targuri de carte din Occident si S.U.A. dau iluzia multor editori romani ca premiile primite reprezinta garantia valorii; poate a valorii in bani. Piata de carte science-fiction s-a umplut de traduceri-fluviu, la baza acestora stand confuzia intre romanul comercial si cel subtirel. Dupa modelul manelelor, compilatii ale unor voci detestabile, grefate pe melodii vechi, de exceptie, au aparut romane SF diluate, tip manea, lucrari lipsite de originalitate, continand idei extrase din surse mai vechi. Acesta e modelul vestic. El pacaleste multi autori romani, care, in lipsa banilor pentru tot felul de premii, recurg la publicitatea agresiva; cei care au posibilitati materia citeste tot [...]

Imparatia Anei

Imparatia Anei


Aprilie 2008


Autor: Marcel LUCACIU



Transformand - ironic si surazator - proza vietii in poezie, calatorind printre mode si contingente poetice pe care - persiflandu-le - rareori si le asuma, Mircea Petean reuneste in volumul Poemele Anei (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2007) toate creatiile dedicate generoasei (si casnicei) sale Muze de-a lungul a treizeci de ani, carora le adauga un numar insemnat de inedite. Din Cateva cuvinte lamuritoare(scrise sub impulsul confesiunii fruste si cuceritoare), aflam ca aparitia Anei a declansat - irevocabil- adevarata Poezie, intrucat simplele exercitii de scris, de pana atunci, fusesera doar niste dibuielice aveau sa anunte lunga aventura existentiala si artistica a poetului ardelean. Aceasta, in ciuda faptului ca primul poem al Anei a fost zamislit inca inainte de-a o cu citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Chendrea, trecut si prezent  scrieri monografice

Chendrea, trecut si prezent scrieri monografice


Aprilie 2008


Autor: Ileana PETREAN - PAUSAN



La Editura Silvania a Directiei pentru Cultura () Salaj a aparut, zilele trecute, lucrarea Chendrea, trecut si prezent scrieri monografice. Rod al muncii unui colectiv, cartea se datoreaza nu numai persoanelor ale caror nume se afla pe coperta Ilie Popescu, Amalia-Elena Socaci, Marinela-Elena Rusta, al caror aport a fost mai mare, ca volum de munca -, ci si unor colaboratori precizati pe verso paginii de titlu: preot Ghiorghe Saia, Aurica Costin, Victor Miclea, Elvira Ciurbe, Cornel Damsa. Dupa cum precizeaza si autorii pe pagina de garda, Aceasta carte se tipareste cu ocazia implinirii a 658 de ani de la atestarea documentara a satului Chendrea si in cinstea sarbatoririi a 150 de ani de la atestarea documentara a scolii din localitate. Au facut posibila tiparirea e citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Dumitru Augustin DOMAN: Concetatenii lui Urmuz

Dumitru Augustin DOMAN: Concetatenii lui Urmuz


Martie 2008


Autor: Victor MARTIN



Tot cautand sa demonstram faptul ca suntem concetateni ai lui Caragiale, iata ca vine scriitorul Dumitru Augustin DOMAN sa ne demonstreze ca am ajuns mai departe; suntem concetateni cu Urmuz, pseudonimul lui Demetru Demetrescu-Buzau. Pana sa ne tragem seva din Urmuz si Caragiale, sa devenim concetateni cu Eugen Ionesco, in cadrul mai larg al Uniunii Europene, mai dureaza. Aici, la noi acasa, suntem concetatenii lui Urmuz. Nu avem cale de exil, precum Conu Iancu, ci ramanem pe loc, unde nu mai putem face altceva decat sa ne tratam sindromul de suicid urmuzian. Am trecut, cum ar veni, de la exilul de interior, caragialesc, la exilul interior, urmuzian. De la o Romanie la suprafata si de suprafata la o Romanie eugenionesciana, unde kilometrii patrati sunt pusi unul in continuarea citeste tot [...]

Profesorul Vinteler revine

Profesorul Vinteler revine


Martie 2008


Autor: Gabriel VASILIU



ONUFRIE VINTELER, Portrete si carti, Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2007, vol. II, 434 p. Profesorul Onufrie Vinteler se tine de cuvant. In toamna lui 2007, publica volumul II din serialul Portrete si carti. In 2005, a aparut primul volum. Printre revistele care au semnalat aparitia se numara si Caiete Silvane (anul I, nr. 11-12, dec. 2005 ianuarie 2006) sub un titlu mai mult decat sugestiv, propus de redactie 26 de oameni de exceptie, 26 de savanti, 26 de cercetatori ai limbii romane si istoria Romaniei. In noul volum, personalitatile prezentate au preocupari diferite, nu neaparat limba si istoria Romaniei. Chiar autorul, in prefata, ne avertizeaza Spre deosebire de continutul primului volum, aici sunt numai nume pe care le-am cunoscut personal si am avut anumite rap citeste tot [...]

Un nou romancier al marii traditii romanesti

Un nou romancier al marii traditii romanesti


Martie 2008


Autor: Constantin ZARNESCU



In istoria romanului clasic ori modern, exista trei dimensiuni ale complexitatii si structurilor sale, ceea ce il fac sa fie, fara nici un fel de indoiala, cel mai popular si mai important gen artistic, in stare sa reprezinte sufletul unei natiuni: dimensiunea moral-religioasa (fiorul credintei), iubirea (dimensiunea amoroasa) si aceea social-politica. Din 1947, pana astazi (...) , romancierilor care au trait sub teroarea regimurilor totalitariste, fie le-a fost cenzurata una din ele, de obicei cea religioasa, fie ca isi reprimau ei insisi (isi autocenzurau) primele doua dimensiuni, conformandu-se epocilor, prin romanul pur politic, angajat si obedient, cultivand tema activistului (a omului nou cercetator, muncitor, inginer, in diverse domenii), punand citeste tot [...]

Zodii inflacarate

Zodii inflacarate


Martie 2008


Autor: Marcel LUCACIU



Scriitorul Stefan Goanta implineste 75 de ani, o varsta propice rememorarilor; o varsta ce se constituie intr-un fericit prilej retrospectiv. Originar din Nuntasi-Istria (judetul Constanta), a urmat studiile preuniversitare la Caracal, iar pe acelea universitare le-a intrerupt de cateva ori din cauza dosarului, absolvind - in cele din urma Institutul Pedagogic din Cluj-Napoca. Ulterior, s-a stabilit in judetul Salaj (la Zalau), unde a lucrat ca profesor suplinitor, bibliotecar si instructor artistic. Desi a colaborat cu versuri, proza sau teatru, la diferite reviste literare (Luceafarul, Viata Romaneasca, Steauaetc.), a debutat editorial, tarziu, in pragul celor 60 de ani. Rod al unor indelungi framantari si revizuiri, cartile sale incep sa vada lumina tiparului, abi citeste tot [...]

Cartile Romaniei

Cartile Romaniei


Februarie 2008


Autor: Stefan Doru DANCUS



* Dupa doua volume de versuri (Vis si adevar 2003 si Ganduri si trairi 2006, ambele la Ed. Singur Targoviste), Constantin Predescu-Neacsu, profesor in comuna Lunguletu (Dambovita) si-a surprins cititorii cu o lucrare numita Lunguletu -Trecut si prezent, subintitulata File de monografie). Nu vreau sa trec in revista nici eforturile, nici modestia autorului, dar remarc acest volum datorita faptului ca este primul ce sintetizeaza date importante despre aceasta localitate cu alte cuvinte, prima monografie a acesteia. Ca un fapt interesant pe care Constantin Predescu-Neacsu l-a descoperit abia dupa ce a cumparat cateva carti vechi prin Internet, reproduc aici un pasaj, referitor la aparitia cartofului in Tara Romaneasca si extinderea culturii in celelalte tinuturi roma citeste tot [...]

Martipanul Lucacel

Martipanul Lucacel


Februarie 2008


Autor: Ovidiu PECICAN



Cu Martianul Telemah, Flavius Lucacel se afla la prima sa recidiva. Altfel spus, piesele din acest volum sunt a doua carte a autorului, incapatanat in a se ilustra ca dramaturg. Nimic mai mult, nimic mai putin. Aceasta inseamna ca scriitorului ii place la nebunie dialogul; dinamica lui alerta, duelul vocilor sau, poate, complementaritatea lor, dar si dramatismul situatiilor nascute din obiceiul pur uman de a pune in cuvinte intentii, disimulari, angoase, sperante, frustrari, utopii. Aveam in copilarie un amic care devora in viteza biblioteci, umplandu-ma de admiratie. Cand l-am intrebat cum face de citeste atat de rapid, caci era evident din ce spune ca nu mintea, mi-a dezvaluit trucul: citea numai partile cu liniuta de dialog. Dar optiunea aceasta imi mai aminteste si de t citeste tot [...]

Vitralii

Vitralii


Februarie 2008


Autor: Marcel LUCACIU



Intr-o lume din ce in ce mai bulversata de framantarile politice si de exploziile preturilor, Ion Pitoiu scrie, parca dupa indemnul lui Ion Heliade Radulescu (Scrieti, baieti, numai scrieti!), reusind sa atinga un numar impresionant de aparitii editoriale: 17. De aceasta data, autorul vrea sa ne surprinda, cel putin prin titlul noului sau roman (Amantii, Editura Caiete Silvane, Zalau, 2007); un titlu cu iz comercial, in genul deja celebrului volum de proza scurta De ce iubim femeile, semnat de Mircea Cartarescu. Numai ca lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi, nici oamenii si, cu atat mai mult, nici cartile. Amantii sunt tot atatea masti si obsesii ale diferitor personaje (amantii materiei, amantii luminii, amantii sufletelor moarte, amantii inserarii, amantii vietii, a citeste tot [...]

Veghea poetului

Veghea poetului


Ianuarie 2008


Autor: Marcel LUCACIU



A trecut mai bine de un deceniu de la disparitia celui care a fost SERAFIM DUICU (1938-1996), folclorist, publicist, cadru didactic universitar, critic si istoric literar absolut remarcabil, prin eruditia rafinata, prin spiritul analitico-descriptiv, prin sobrietatea si vasta documentatie a unor monografii pertinente: Vladimir Streinu. Critic, istoric literar, estetician al poeziei si poet (1977), Pe urmele lui Gheorghe Sincai (1983), Pe urmele lui Samuil Micu-Clain (1986). Placheta Ochi de veghe ( Editura Tipomur, Targu-Mures, 2005) se constituie intr-o revelatie postuma; aceea a poetului Serafim Duicu, un poet reflexiv, livresc (pe alocuri), dar indragostit deopotriva de literatura populara si poezia culta. O Ruga in genunchi reitereaza ipostaza poetului aflat la rascrucea v citeste tot [...]

Complexul Baba-oarba

Complexul Baba-oarba


Ianuarie 2008


Autor: Laurentiu-Ciprian TUDOR



Desi volumul de poeme De-a baba-oarba, este un debut, autoarea care-l semneaza nu poate fi, de fapt, o debutanta, pentru ca ce scrie ea chiar are moliciunea frumoasei din padurea adormita, de-abia trezindu-se, este asa de limpede poezie, incat totul trebuie sa fie mai vechi decat momentul acesta al lansarii. Spun asta pentru ca venind sa faci cunostinta cu textul, te cuprinde volens-nolens poezia. Atat de firesc te trezesti deturnat de la misiunea ta critica (si aproape convertit) incat, in multe pagini ale cartii, te lasi in voia inimii. Exista in aceste poeme tensiune, comparatii aducatoare de elan vital, figuri de stil rafinate, cotiri de sens si arabescuri, incat nu ai, repet, deloc impresia ca citesti un debutant. De altfel, acest volum nu gazduieste incercari sau exerciti citeste tot [...]

Povestiri blajine

Povestiri blajine


Decembrie 2007


Autor: Marcel LUCACIU



Scrise cu o melancolie tandra, povestirile lui Matteo Bonadies ( 21 de povestiri la gura sobei, traducere din limba italiana Ionita Ana Steluta, Editura Scoala Noastra, Zalau, 2007) te farmeca prin simplitatea lor nestudiata, prin navala amintirilor ce reconstituie felii de viata, pe un ton blajin si savuros gratie surplusului de autenticitate. Tematica naratiunilor sale se inscrie in cotidianul firesc (copilaria, scoala, iubirea, familia, senectutea etc.), iar personajele sunt - cel mai adesea oameni obisnuiti, care traiesc din marile sperante, sfarsind deopotriva cu revelatia rutinei si amaraciunea mustratoarelor deziluzii. Asa este, de pilda, povestea unui tanar care isi doreste sa devina campion mondial la atletism, dar beneficiaza doar de sustinerea reticenta a ma citeste tot [...]

Suflete haituite

Suflete haituite


Noiembrie 2007


Autor: Marcel LUCACIU



Inepuizabil si vivace, ION PITOIU mai semneaza inca o carte, un nou roman (Hai-ta, EdituraCaiete Silvane, Zalau, 2007), in care pot fi recunoscute, cu usurinta, vechile sale obsesii: ciuma rosie, lagarele cu detinuti politici, Zoria-satul de tip arhaic, demagogia politica, iubirea eterica etc. Nivelul scriiturii pastreaza si el aceleasi tipare, strecurandu-se - subversiv - printre stiluri diverse: un realism liric, repede minat de realismul dur si cenusiu al reiteratelor atrocitati (descrise cu lux de amanunte); un registru simbolic, ce aluneca spre grotesc, secondat de o coplesitoare viziune onirica. S-ar parea ca politizarii excesive ce invaluie societatea noastra precum celebra pacla de la Vaslui, autorul ii opune o halucinanta poveste de dragoste luminoasa. Titlul citeste tot [...]

Semnal

Semnal


Octombrie 2007


Autor: Gheorghe CHENDE - ROMAN



Dictionare istorice ale localitatilor din judetele Olt si Dolj Pentru Transilvania a intocmit un asemenea dictionar, inca in anii 60 ai secolului trecut, profesorul si directorul liceului de prestigiu din Blaj, Coriolan Suciu, care, pe langa munca de dascal, a lucrat si in calitate de cercetator stiintific la Institutul de Istorie al Academiei Republicii Socialiste Romania, Filiala Cluj, unde a avut, printre altele, si sarcina de a identifica localitati din documentele publicate in cele sase volume de Documente privind istoria Romaniei, seria C. Transilvania, apoi a lucrat in colectivul de intocmire a indicelui celor sase volume de documente mentionate, lui revenindu-i sarcina de a intocmi indicele toponimic. Din aceasta munca s-a nascut ideea alcatuirii unui dictionar istor citeste tot [...]

Eternitatea, secunda cu secunda

Eternitatea, secunda cu secunda


Octombrie 2007


Autor: GYORFI - DEAK Gyrgy



Despre Sanziana Batiste (pseudonimul Mariei-Felicia Mosneang) am avut pentru prima oara ocazia sa scriu in urma cu cativa ani, cand, dupa plachetele Zodia lupilor si Miei de lumina (amandoua aparute la Editura Clusium, in 1999), a publicat tot acolo Doine si dore (2001), o selectie de poezii scrise in maniera folclorica. Profesoara de limba si literatura romana din Somes-Odorhei tocmai devenise membra a Uniunii Scriitorilor, o calitate inca foarte rara in Tara Silvaniei. Apoi si-a surprins cititorii cu un volum de proza scurta, Dulce Arizona (Calauza, 2002). Iata ca, in 2007, poeta a revenit in prim-plan cu doua noi plachete, de facturi diferite: Odaie sub cer si Pasunile zeilor/ Les paturages des dieux, ambele publicate la Casa Cartii de Stiinta din Cluj. Prima es citeste tot [...]

Scriitor in 2007

Scriitor in 2007


Octombrie 2007


Autor: Stefan Doru DANCUS



O privire asupra volumului De-a baba oarba Autor: Adriana Lisandru Citind poezia Adrianei Lisandru nu te poti ascunde dupa deget: fara a folosi tehnici sofisticate ori neologisme fulminante, fara a repeta experientele celor ce fac din microprocesoare si sex teme poetice autoarea ridica la patrat diminetile in care m-am exilat sau rezolva integrala mortii aprinzandu-mi o tigara. Poemele ei seamana cu niste spirale ce-si impresoara cititorul. Un parfum antic se degaja din versuri precum mi-ai lasat cateva zile frumoase/ in palma dreapta/ si ma voi duce sa le ascund/ intr-un timp mai fertil (Calea nordului). Volumul De-a baba oarba demonstreaza (a cata oara?) ca Universul nu apartine numai celor cu bani si pistoale, celor cu bomba atomica si conflictele armate in citeste tot [...]

Valer Vlad, Dor de plaiurile natale

Valer Vlad, Dor de plaiurile natale


Septembrie 2007


Autor: I.P.



Cine iubeste plaiul natal, meleagurile natale, iubeste cu ardoare si patria spune, pe coperta a IV-a a monografiei comunei Babeni, Valer Vlad. Aparuta post-mortem la Editura Silvania a Directiei pentru Cultura (), cartea Dor de plaiurile natale a fost ingrijita de sotia reputatului si regretatului profesor de istorie, Livia Vlad. Asa cum a dorit Valer Vlad, pe pagina de titlu sta dedicatia: In amintirea bunilor mei parinti Gheorghe si Silvia, omagiu iubitei mele sotii Livia si dragului nostru fiu Daniel. Daca de pe prima coperta aflam ca este vorba de monografia comunei Babeni, judetul Salaj, de pe pagina de titlu si din Introducerea semnata de autor aflam, mai concret, ca este vorba de Mosia de la origini si pana la Marea Unire (1918). Conceputa ca o lucrare complexa citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Tiberiu Vanca - Banisorul mitic

Tiberiu Vanca - Banisorul mitic


August 2007


Autor: Florica POP



In seria lucrarilor despre judetul Salaj avem bucuria sa semnalam aparitia, in 2007, la Editura ,,Calauza v.b. Deva, a volumului BANISORUL MITIC, autor TIBERIU VANCA. Nascut in satul Banisor, Salaj, la 1 august 1933, dar parasind locurile natale in urma cu multi ani, cunoscutul avocat Tiberiu Vanca s-a simtit onorat de invitatia locuitorilor Banisorului de a participa la manifestarea ,,FIII SATULUI si, din dorinta de a aduce un dar de pret, a cuprins in acest volum zestrea adunata, traita si pastrata cu sfintenie in minte si suflet din satul salajean care i-a leganat copilaria. Absolvent al Facultatii de Drept, din dorinta de a deveni (dupa cum insusi marturiseste) ,,un apostol al dreptatii, autorul prezinta date complexe nu numai despre satul Banisor, cat si incadrarea citeste tot [...]

Nicolae Baciut, O istorie a literaturii romane contemporane in interviuri

Nicolae Baciut, O istorie a literaturii romane contemporane in interviuri


August 2007


Autor: Gheorghe CHENDE - ROMAN



In anul 2005, la Editura Reintregirea din Alba Iulia, a vazut lumina tiparului o carte de o structura aparte, o istorie a literaturii romane contemporane in interviuri, structurata in doua volume, insumand 910 pagini, semnata de poetul si scriitorul Nicolae Baciut. Cartea s-a nascut in timp, n-a fost una premeditata, dupa cum marturiseste autorul personal. Interviurile adunate in cele doua volume au fost realizate pe parcursul a doua decenii si jumatate, prozatorii, poetii sau oamenii de cultura intervievati nu apartin doar unei anumite perioade din literatura romana, interviurile nu au fost, nu s-au dorit prizoniere al unui anume prezent, facandu-se mereu incursiuni, evaluari ale unui timp istoric si literar pe parcursul unei jumatati de veac (Baciut I: 5). Sunt cuprinse citeste tot [...]

Onufrie Vinteler, Tragedia lingvisticii sovietice

Onufrie Vinteler, Tragedia lingvisticii sovietice


August 2007


Autor: Gheorghe CHENDE - ROMAN



Intr-o perioada cand se vorbeste tot mai putin despre cultura rusa in spatiul romanesc, prin extrapolare aceasta fiind asociata, in mod cu totul gresit, cu regimul comunist, iata ca la Editura Risoprint din Cluj-Napoca, in 2007, apare cartea eminentului profesor universitar doctor Onufrie Vinteler, intitulata Tragedia lingvisticii sovietice. Lucrarea domnului profesor, desi redusa ca intindere (118 pagini), cuprinde trei parti, fiecarte cu greutatea specifica. Prima contine chiar date referitoare la calvarul parcurs de o parte a intelectualitatii, anume a celor care nu au acceptat colaborarea cu puterea sovietica. Situatia nu este singulara si nu este specifica doar spatiului fost sovietic, ea se regaseste in toate tarile si s-a manifestat (si se manifesta) in perioadele unor citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Acesti Ulysses terestri de la Chendrea.

Acesti Ulysses terestri de la Chendrea.


Iulie 2007


Autor: Ileana PETREAN-PAUSAN



La Editura Silvania a Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Salaj a aparut, recent, cartea Dacia Felix 35 de ani de istorie si turism, semnata de profesorul Ilie Popescu, un om cutezator de generos, cum il defineste prof. dr. Ioan Abrudan, inspectorul scolar general, in tableta ce deschide acest volum. Este o carte-document care sintetizeaza activitatea de 35 de ani a Cercului de Istorie si Turism Dacia Felix de la Scoala Ioanichie Druhora din satul Chendrea, comuna Balan. Volumul a fost lansat luni, 28 mai a.c., la Scoala din Chendrea, in prezenta unui numeros public: dascali, elevi, fosti expeditionari, parinti ai elevilor scolii, autoritati publice judetene si locale, presa, alti invitati. Autorul lucrarii, prof. Ilie Popescu, a multum citeste tot [...]

Aparitie editoriala importanta

Aparitie editoriala importanta


Iulie 2007


Autor: Elena MUSCA



De curand, la editurile Argonaut si Porolissum a aparut volumul I (1869-1948) al cartii "Viata politica in nord-vestul Romaniei. Partidul National Roman si National Taranesc din Salaj", semnata de catre istoricul salajean Marin Pop. Autorul este originar din localitatea Bobota, judetul Salaj, satul natal al Seniorului Coposu. Marin Pop a absolvit cursurile Facultatii de Istorie-Geografie in anul 1997, avand ca teza de licenta "Viata si activitatea lui Corneliu Coposu". Din acel an este muzeograf la Muzeul de Istorie si Arta din Zalau. De-a lungul timpului a organizat numeroase expozitii prin care a valorificat si bogata istorie a P.N.T. Printre acestea enumeram realizarea Centrului cultural "Sincai-Coposu" din Bobota, in anul 1998 si a expozitiei de baza de la scoala "Corneliu C citeste tot [...]

Viata politica in nord-vestul Romaniei (1869-1948). Partidul National Roman si National Taranesc din Salaj

Viata politica in nord-vestul Romaniei (1869-1948). Partidul National Roman si National Taranesc din Salaj


Iulie 2007


Autor: red



La sediul Muzeului de Istorie si Arta-Zalau a avut loc, marti, 12 iunie 2007, incepand cu orele 14, lansarea cartii Viata politica in nord-vestul Romaniei (1869-1948). Partidul National Roman si National Taranesc din Salaj a istoricului salajean Marin Pop. Cartea a aparut de curand la editurile Argonaut si Porolissum. Aceasta actiune culturala a fost moderata de catre directoarea Muzeului de Istorie si Arta-Zalau, Elena Musca si la ea s-a inregistrat o participare numeroasa si de elita (profesori, ingineri, medici, economisti, bibliotecari, ziaristi etc). Amintim aici pe Mircea Ghiurco, vicepresedintele Consiliului Judetean Salaj, prof. Leontin Bordas, fost presedinte al Consiliului Judetean din partea P.N.T.C.D., prof. univ. dr. docent Ioan Puscas, fost presedinte al organizat citeste tot [...]

La raspantia varstelor

La raspantia varstelor


Iulie 2007


Autor: Marcel LUCACIU



Stabilit in urbea clujeana, imediat dupa revolutia din Decembrie 1989, dar cuprins de o irezistibila nostalgie a satului natal (Jucu de Mijloc), MIRCEA PETEAN si-a construit din cuvinte un topos primordial Jucu Nobil, pe care l-a populat cu urmele si nalucile dragi ale copilului si adolescentului de odinioara. Cartea de la Jucu Nobil (Limes, Cluj-Napoca, 2003) reia cele doua plachete omonime (aparute la Dacia, 1990 si Paralela @45, 2000), carora li se adauga, insa, un numar impresionant de poeme inedite si de referinte critice. Prologul primului grupaj de stihuri evoca melancolic fericita varsta a copilariei, din perspectiva unui adult, mereu ^calator de profesie^. Versul ^am asteptat sa se coaca in mine imagini^ vine sa contrazica poetica inspiratiei divine. Pentru M citeste tot [...]

Lansare de carte: Alexandru Liviu Serban, Potecile cu amintiri

Lansare de carte: Alexandru Liviu Serban, Potecile cu amintiri


Mai 2007


Autor: Ileana PETREAN-PAUSAN



Joi, 26 aprilie a.c., Sala Vasile Lucacel a Muzeului de Istorie si Arta din Zalau a fost gazda unei intalniri nostalgice. Numerosi iubitori de poezie au participat la lansarea volumului Potecile cu amintiri, Editura Caiete Silvane, Zalau 2007. Autorul poemelor, Alexandru Liviu Serban, colonel in rezerva, acum implicat activ in viata politica, are publicate pana in prezent trei de poeme Viata ca o gluma (1999), Onor iubirii (2001), Arca trubadurului (2003) si Monografia economico-militara a judetului Salaj (1995), el fiind si autorul scenariului si comentariului la filmul de scurt metraj Salaj mai mult decat cuprinde legenda (1997). Recentul volum, de-o tinuta grafica deosebita prin profesionalismul tehnoredactorului Ovidiu Ghilea si al lucratorilor de la Tipograf citeste tot [...]

Originara simplitate

Originara simplitate


Mai 2007


Autor: Marcel LUCACIU



Despre Ernest Bernea (1905-1990), reputat etnograf si sociolog, se vorbeste azi din e in ce mai putin. Bantuita de lupte si farse politice, viata noastra cotidiana se consuma aproape exclusiv in perimetrul social. Orice zvacnire culturala e mai curand periferica, valorile s-au rasturnat, intr-o lume preponderent utilitara, grabita sa traiasca acum, fara trecut si fara viitor. Scrisa mai mult in recluziune, caci autorul a cunoscut urgia, lagarele si inchisorile comuniste, Indemn la simplitate (Editura Vremea, Bucuresti, 2006) e o pledoarie pentru omul adevarat, pentru frumusetea lui interioara, pentru imuabilele principii morale, ce stau sub zodia crestinismului. Tabletele si articolele lui Ernest Bernea se constituie intr-un tulburator si patetic apel catre umanitate, reflec citeste tot [...]

Mircea Popa -  trei carti - document

Mircea Popa - trei carti - document


Aprilie 2007


Autor: Gabriel Vasiliu



* MIRCEA POPA, Andrei Veress, un bibliograf maghiar, prieten al romanilor, Editura Realitatea Romaneasca, 2006, 271 p.; MIRCEA POPA (coord.), Presa romaneasca si ideea nationala, Editura Aeternitas, Alba Iulia, 2006, 434 p.; MIRCEA POPA, Sub semnul Frantei, Editura Eurograph, Cluj-Napoca, 2006, 315 p. Pentru fiecare cercetator din orice domeniu, sunt ani mai prolifici sau mai putin bogati in carti publicate. Anul 2006, cred ca, pentru profesorul Mircea Popa, a fost un an mai mult decat pozitiv, dar in acelasi timp sunt sigur ca nu este singurul an de acest gen din cei peste 40 petrecuti in biblioteci din tara si strainatate. Mircea Popa este un autor prolific, cu teme diverse abordate, toate din domeniul istoriei literaturii, istoriei presei in mod special privitor la Ardeal citeste tot [...]

Valer Hossu - Miorel n-a prins viza Schengen

Valer Hossu - Miorel n-a prins viza Schengen


Martie 2007


Autor: Ileana PETREAN - PAUSAN



Domnul Valer Hossu se prezinta singur pe coperta recentei sale carti, care miroase inca a cerneala tipografica, Miorel n-a prins viza Schengen, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2007. Redam originala prezentare, ca de altfel intreaga proza satirica pe care o cultiva. Curicula Valer Hossu de Rastoci nobil de 7 pruni si un castel din P.F.L. (placi fibro-lemnoase) in Valea Chintaului. Nascut la 31 mai 1938, in vecinatatea gheretei paznicului comunal, am primit pseudonimul Valer de la Straja. Profesia, dupa nomenclatorul Bunicului: oarece mincinos la ziare. Am cultivat genurile pamfletare in gazetele: pentru pace Bucuresti, Faclia si Scutul patriei- Cluj-Napoca, Nazuinta Zalau si la coada de la plata cheltuielilor la bloc. Colaborator la volumele: Perpetuum c citeste tot [...]

Notice: iconv() [function.iconv]: Detected an illegal character in input string in /home3/nefasoft/public_html/cs/includes/functions2.php on line 26

Victor Becheanu  Obiceiuri ale vietii de familie

Victor Becheanu Obiceiuri ale vietii de familie


Martie 2007


Autor: Ileana PETREAN - PAUSAN



Dospita de ani buni, pregatita in manuscris si in tipografie din toamna anului trecut, iata ca, in sfarsit, avem in mana lucrarea etnografica a profesorului de limba si literatura romana din Cehu Silvaniei, Victor Becheanu - Obiceiuri ale vietii de familie (Editura SILVANIA, Zalau, 2006). Precizam ca fragmente din aceasta carte a publicat autorul in revista Silvania cultura, culte patrimoniu a DJCCPCN Salaj inca din 2002, indeosebi obiceiuri de nunta, capitol preferat, de altfel, de autor, caruia ii dedica cel mai mare spatiu in carte si despre care scrie si pe coperta a IV-a a cartii: Din nenumaratele creatii folclorice descoperim cu usurinta care este scopul principal pentru care se casatoresc romanii: Sa aiba o consoarta pentru ajutor, mangaiere si alinare a durerilo citeste tot [...]