Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Rescrierea unui mit grec: Penelopa, de Gheorghe Jurcă

Rescrierea unui mit grec: Penelopa, de Gheorghe Jurcă

Autor: Sonia Elvireanu

Septembrie 2017

Neobosit povestitor, fascinat de cuvânt şi frumos, romancierul Gheorghe Jurcă revine obsesiv în romanele sale la toposul identitar, satul de munte. Locuri şi oameni sunt proiectaţi într-o viziune mitică.

Noul roman Penelopa (Editura Şcoala Ardeleană, 2017) îşi trage seva din acelaşi ţinut muntos, cu oameni vrednici, viguroşi, cu virtuţi morale prin care dăinuie neamurile vechi, asemenea miturilor. Impregnat în toată personalitatea scriitorului, satul copilăriei e fantasma ce renaşte în scrisul său, leitmotivul creaţiei sale epice, sunetul impalpabil în jurul căruia se construiesc subiectele sale, asemenea unor variaţiuni muzicale pe o temă centrală: erosul.

E prima iubire a romancierului, Ithaca, spre care revine neîncetat în căutarea originii, cu o nostalgie similară cu a lui Ulise. Doar în acest topos legendar, parcă desprins dintr-o poveste străveche, poate renaşte sensibilitatea poetică a prozatorului. El devine cadrul ideal pentru o poveste de dragoste contemporană, prin care se rescrie un mit antic grec, după cum sugerează titlul romanului. Fascinaţia mitologiei greceşti, reper cultural modelator în formarea spirituală a autorului, e vizibilă în creaţia sa lirică şi prozastică la nivel de viziune, personaj, valori umane. 

Scrisă la persoana întâi, prin prisma unui personaj-narator, cu rădăcini viguroase într-un ţinut de munte transilvan, noua carte a lui Gheorghe Jurcă e un roman de formare, construit pe matricea mitului homeric al întoarcerii în Ithaca pentru regăsirea ţinutului natal şi al iubirii. Andon-Penelopa e o reîncarnare a cuplului antic Ulise-Penelopa, o reactualizare contemporană a mitului şi o exaltare a virtuţilor morale umane.

Personajul-narator îşi evocă, rând pe rând, copilăria, adolescenţa, cu studiile şi prima iubire platonică în Tartaria, oraş de munte străvechi din Apuseni, probabil Abrudul, iniţierea erotică prin asistenta Vitalia, tinereţea şi maturizarea în periplul său prin lume ca soldat în trupele speciale franceze NATO, întoarcerea în Ithaca şi regăsirea iubirii în persoana Penelopei, profesoara sa de desen din gimnaziu.

Cele mai reuşite pagini sunt cele descriptive, de evocare a locurilor de altădată, în contrastele sale dintre vechea lume a copilului şi adolescentului, şi cea nouă, modificată în absenţa sa, în cei zece ani de periplu prin ţinuturi străine, sub ameninţarea morţii, cu aventuri erotice exotice. Romancierul trece extrem de repede peste odiseea sa, interesul său fiind focalizat pe revenirea în Ithaca şi regăsirea Penelopei, nu pe tragismul existenţial al soldatului, mai mult un ecou de fundal odiseic în structura romanului.

 

Regăsirea oraşului adolescenţei, Tartaria, îi declanşează rememorarea întâmplărilor de altădată, nostalgia unui timp ce nu mai există decât în memoria sa, pe care încearcă să-l regăsească prin intermediul Penelopei. Căutarea ei nu anulează atracţia bărbatului faţă de femeile frumoase pe care le întâlneşte (picoliţa Camelia), alături de care gustă clipe efemere de senzualitate, ca altădată alături de Vitalia. Înstrăinarea sa de trecut e perceptibilă în viziunea dezolantă asupra locurilor îndrăgite, mai învechite, prăfuite, cu străduţele înguste şi întortocheate, în pantă, cu clădirile vechi, scorojite de timp, contrastând cu vilele noi, înălţate în margine, pe dealuri. Nostalgia sa se răsfrânge poetic asupra Ithacăi, în fraze inspirate, cele mai reuşite pagini, în care se simte imperceptibil o autentică legătura cu locurile. Scenele erotice nu au întotdeauna pulsul viului, sunt uneori reverii în culorile unor modele reale ori imaginare, mai ales cele exotice, nu au nostalgica chemare a locurilor părinteşti.

Revenirea lui Andon, după o despărţire neanunţată de familie şi locurile îndrăgite, în fapt o evadare din oraşul fără perspectivă, are semnificaţia întoarcerii spre origini, din nevoia de a pune capăt odiseei, pentru a se integra într-un rost firesc al lumii. Noul început nu se poate construi decât prin reînnodarea legăturilor cu trecutul, cu regăsirea primei iubiri, modelatoare, neconsumate. Reapropierea de locuri şi oameni prin căutarea trecutului înseamnă o reiniţiere a străinului în lumea abandonată, supusă modificării în timp, rămasă ca proiecţie mentală cu valoare morală în periplul său formator. Personajul îşi regăseşte trecutul intact prin iubirea fidelă a Penelopei, faţă de care trăieşte extazul regăsirii şi sentimentul culpabilităţii.

Un mod aparte de iniţiere în iubire e arta, legătura dintre trecut/prezent, prin intermediul unei imagini simbolice, pelicanul, desenat de Penelopa pe coala de desen a elevului său, leitmotiv al iubirii autentice. Fidelitatea bărbatului faţă de un ideal e probată prin întoarcere în timp şi condiţionată de păstrarea intactă a probei de iubire a Penelopei, la optsprezece ani, iar a femeii prin păstrarea castităţii pentru unicul său iubit din tinereţe. Cele două personaje Andon–Penelopa, o reprezentare a valorilor umane perene prin reactualizarea mitului grec care le consacră, pun în lumină etica munteanului liber, dar creştin, care nu-şi uită originile, ci le cântă cu duioşie poetică şi nostalgie în scrierile sale.

Locuri, oameni şi întâmplări sunt descrise prin rememorare. Portretul personajului-narator, un Ulise contemporan plecat din ţinutul său muntos să cutreiere şi să descopere lumea, e realizat în tuşe luminoase într-o suprapunere de imagini, cu mijloace diferite, pe matricea folclorică a munteanului falnic şi viguros, precum bradul: un autoportret la unsprezece ani, când îşi descoperă trupul reflectat în oglindă; o proiecţie spirituală prin desenul Urieşului de la marginea satului natal, reper topografic şi afectiv în personalitatea sa, expresie a iubirii pentru locurile natale, cu valoare emblematică pentru bărbatul de mai târziu, cu acelaşi rol ca desenul Penelopei; un portret în oglinzi paralele, prin privirea femeilor atrase de adolescentul, apoi de tânărul armonios trupeşte, frumos, curtenitor, inteligent şi precoce; un autoportret fiziologic prin senzaţiile trupului explorat de senzualitatea asistentei Vitalia, donjuanul matur, atras de exotic, autoportretul moral în negativ (derbedeu, fugar, destrăbălat etc.) prin culpabilizare, în contrast cu castitatea şi fidelitatea iubitei.

Penelopa e concepută după modelul basmului, a Ilenei Cosânzeana, cu părul bălai, parcă ruptă din rai, o fiinţă solară în trup şi spirit, dar şi după matricea mitologică a Afroditei, întruchipând frumuseţea şi senzualitatea, cu virtuţile Penelopei, fiind proiecţia unui ideal feminin spre care aspiră romancierul.

Personajele sunt proiectate într-o aură mitică, la fel şi povestea de iubire idealizată, fără dramatismul încercărilor vieţii, deplasate pe o linie de orizont îndepărtată, ca simplu referent ontologic în destinul eroului, fără a dezvolta vreun episod tragic, un happy end de basm. Povestea pare construită de fantezia autorului, într-o reverie poetică, dar cadrul în care e proiectată are pecetea autenticităţii, a viului, a trăirii profunde care leagă indisolubil omul de locurile începuturilor sale.

Sensibilitatea romantică a autorului se revarsă în continue reverii lirice, chiar şi când visul de iubire devine realitate şi viaţa alături de Penelopa e un basm continuu din care eroul e trezit brusc de intervenţia neaşteptată a unui inspector financiar. Atmosfera de basm se curmă abrupt printr-un final neaşteptat, eroul redevine fugarul de odinioară, de data aceasta forţat de evenimente. Nici nu se putea altfel, realul e supus convulsiilor de tot felul, nu poate fi anulat de visare, iubirea nu te poate sustrage din el, dar poate fi firul Ariadnei în labirintul existenţial.

Există o plăcere a fantazării aproape erotică la Gheorghe Jurcă, o fascinaţie pentru poveste, în variantele ei mitice ori contemporane, înclinaţie romantică spre reverie, o suprapunere nostalgică de timpuri trăite, îndepărtate, reconstruite prin scris, ori pur şi simplu imaginate, cu nostalgia şi orgoliul unor rădăcini viguroase în toposuri de munte legendare.