Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Golsa și Sedun*

Golsa și Sedun*

Autor: Artemiu Vanca

August 2017

Nu să ştie bine când anume o luat naştere Bănişorul. Ceea ce ştim este că acum opt sute de ani, el şi cu Banul, din care să zâce că să trage, o fost pomenit pântru prima dată într-un document.

De bună samă, amândouă satele or existat cu mulţi ani înainte de asta, iar şi mai înainte de-a fi ele, prin locurile astea or trăit oameni, că s-or descoperit urmele lor, vechi de mii de ani.

Satele de pă atunci nu arătau nici pă departe ca cele din zâlele noastre: oamenii locuiau în bordeie, iar bisericile erau mici, din lemn, acoperite cu paie.

 Din documentul despre am vorbit, odată cu numele satului aflăm şi numele primilor locuitori ai lui: Golsa şi Sedun. După cum îţi poţi da sama, numele lor nu sună româneşte. Nu sună, pântru că ei nici nu erau români, sau rumâni, cum îşi zâceau strămoşii noştri pă atunci. Ei erau ruteni de neam, adică ucraineni. Or fost aduşi în Ardeal de unguri, cu încă vreo două sute de ani înainte, atunci când or vinit ei aici, de prin Asia. S-or creştinat odată cu ungurii pă vremea lui Ştefan cel Sfânt. Şi unii şi alţii erau papistaşi, adică catolici. Să ocupau cu lucru la pădure, pântru că pă atunci era pădure păstă tăt şi o tăieu ca să aibă oamenii unde îşi face casele, unde să semene câte ceva şi unde să-şi pască vitele.

În documentul acela să mai spune că Golsa l-o învinuit pă Sedun că i-o dat foc casei şi că cei doi s-or judecat pântru asta la Episcopia Catolică din Oradea, care era şi judecătorie, şi de care ţânea satul. Ca să afle cine-i vinovat, cei doi au fost supuşi la proba fierului înroşit în foc şi vinovat s-o dovedit a fi Golsa, că l-o învinuit pă nedrept pă Sedun.

Proba asta a fierului înroşit în foc, la care unii îi zâc „Judecata lui Dumnezău”, iar alţii „dreptate barbară”, e ceva de groază! N-o să-ţi vină să crezi că cineva o putut născoci aşa o barbarie şi prostie totodată! O să-ţi povestesc cum făceau:

Să încălzea la foc o bucată de fier, grea ca de o jumătate de kil. Cel care era judecat trăbuia s-o apuce în mână şi să facă cu ea nouă paşi, apoi s-o lepede. După asta, i să înfăşa mâna într-o cârpă, care să sigila, aşa ca să nu să poată umbla la ea timp de opt zâle, când să desfăcea şi dacă arsura din palmă era vindecată, omul era declarat nevinovat, iar dacă nu era vindecată, el era vinovat.

Noi credem că cei doi când s-or dus la Episcopie să fie judecaţi n-or ştiut la ce probă o să fie supuşi, că dacă ştiau, nu s-ar fi dus nici în ruptul capului şi s-ar fi împăcat ei oarecum. Toţi ne-am ars din greşeală atingând cu mâna un lucru fierbinte. Ne-am retras-o mintenaş şi am ţâpat de durere. Da să ţâi strâns în mână fierul acela înroşit şi să mai faci şi nouă paşi înainte de a-l lepăda!? E greu de închipuit că cineva îi în stare să facă asta! Nici chinurile iadului nu cred că sunt mai mari! Apoi cum or putut crede popii aia, cu carte, că în felul acesta să putea arăta dreptatea şi să lege prostia asta de numele lui Dumnezău? Putem spune chiar că o fost o mare prostie! Şi-or dat şi ei sama de asta, că până la urmă or renunţat la ea.

Să vedem ce s-o întâmplat, după judecată, cu cei doi împricinaţi. Amândoi or trăbuit să plătească nişte cheltuieli pântru şederea lor la Oradea, iar Golsa, care o pierdut procesul, trăbuia să plătească şi cheltuielile de judecată. N-au avut din ce plăti şi or trăbuit să lucre în contul cheltuielilor ăstora pă moşia Episcopiei. Cât de mult? Vreo două luni Sedun şi vreo doi ani Golsa!

Vai de bietul Golsa! Şi-o lăsat în sat nevasta şi copiii şi să gândea cu groază că ei nu s-or descurca în lipsa lui. „Mai bine m-ar fi spânzurat. Atunci nevasta s-ar fi putut mărita cu vreun văduvoi din sat”, şi-o zâs el. O fost tare convins că aşa ar fi fost cel mai bine pântru familia lui, aşa că nu păstă mult timp şi-o pus sângur capăt zâlelor. Înainte de-a face asta, l-o rugat pă Sedun că dacă cu el s-o întâmpla oarece, când o să ajungă în sat să-i spună nevestei lui că o dezleagă de orice datorie faţă de el şi că să poate mărita cu altul, dacă o vre.

Sedun o ajuns în sat, dar nu după două luni, ci după patru, pântru că popii i-or dublat datoria pă care o avea la ei. Aşe făceau ticăloşii ăia: născoceau alte datorii tot timpul datorii. Să zâce că el o ajuns judele satului păntru că era un om drept şi cu scaun la cap.

 

*

 

- Cum de a îngăduit Dumnezeu ca în numele lui să să facă asemenea prostii? l-am întrebat pe bunic.

- El nu se amestecă în treburile oamenilor, mi-o spus Bunicul, de aceea el nu poate fi făcut vinovat de toate prostiile, relele şi blăstămăţiile care se petrec în lumea asta. El, atunci când o făcut lumea, o dat nişte legi după care se petrec toate aici pă Pământ, iar oamenilor le-o dat minte ca să poată deosebi binele de rău.

- Dacă-i aşa, preoţii din vremea aceea nu s-au dovedit a avea prea multă minte.

- Ai dreptate, dar pe lângă faptul că nu-i dădea mintea afară din casă, unii dintre ei erau de-a dreptul ticăloşi. Din cauza asta, multe rele o făcut Biserica de-a lungul anilor, în numele lui Dumnezău, mai ales cea catolică.

- Dar a făcut şi bine.

- Mult mai mult bine decât rău.

 

*Din volumul Legendele Bănișorului, apărut la Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017.