Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Cărți cu autograf: Deșertul albastru, Sabin Bălașa

Cărți cu autograf: Deșertul albastru, Sabin Bălașa

Autor: Grigorie M. Croitoru

Iulie 2017

În cartea noastră Preotești – un sat pe cale de dispariție. Monografie profesională (Editura „Caiete Silvane”, Zalău, 2006), consemnam, cu mândrie, recunoaștem, că satul nostru natal, Preotești, se află încadrat de trei localități cunoscute în toată țara, și nu numai, datorită unor personalități celebre: la apus, satul Bulzești, locul de baștină al celebrului poet, prozator și dramaturg, cunoscut pe toate meridianele lumii; la nord, satul Boghea, locul natal al lui Traian Diaconescu, cunoscut în lumea universitară și în cea literară, prin multitudinea traducerilor din antichitatea latină și greacă, dar și prin transpunerea în latinește a unor importanți poeți români (Eminescu, Macedonski, Bacovia, Blaga, Arghezi…) ca exemplu lingvistic și practic de mai largă audiență filologică. Adăugăm noi o precizare făcută de profesorul universitar Traian Diaconescu în timpul unei convorbiri telefonice: traducerea poeților români s-a făcut cu respectarea metricii originale a poeziilor traduse, ceea ce nu s-a mai făcut până la el. Profesorul universitar dr. Traian Diaconescu ilustrează în cultura română de astăzi figura unui dascăl de excepție, continuând o tradiție din ce în ce mai subțiată din varii pricini, cum ne spune Zenovie Cârlugea. Este și poet, prozator, istoric și critic literar de înalt prestigiu. La sud, se învecinează cu satul Dobriceni, devenit celebru datorită celebrului pictor Sabin Bălașa.

Ar fi trebuit, poate, să pornim cu prezentarea de la miazăzi spre miazănoapte, dar cu personalitatea de la miazăzi vom continua. Și nu pe marele pictor Sabin Bălașa vrem să-l prezentăm, ci pe scriitorul Sabin Bălașa, de la care avem două romane cu autograf dintre cele trei scrise.

Mai întâi, câteva informații sumare despre locul nașterii și familia scriitorului.

Sabin Bălașa a văzut lumina zilei în satul Dobriceni, comuna Iancu Jianu, județul Olt. Cândva, satul Preotești a făcut parte din comuna Dobriceni, dar năbădăiosul pârâu Aninoasa și-a schimbat albia datorită unor alunecări de teren, a rupt o parte din satul Preotești, care a rămas definitiv alipit Dobricenilor. Cele două localități au avut și biserică împreună, însă apele Oltețului au distrus-o în anul 1940.

Sabin Bălașa este fiul preotului Ioan Bălașa (1908-2002) și al Mariei (n. Pârvu). S-a născut la 17 iunie 1932, odraslă binecuvântată de Dumnezeu. A murit la 1 aprilie 2008 la Spitalul Sfânta Maria din București, și a fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași în data de 5 aprilie 2008. Mai are doi frați, Eugen și Ceciliu, care astăzi locuiesc în București.

În copilăria mică, am fost de câteva ori în casa preotului Ioan Bălașa. Mai ales toamna, tatăl meu era chemat cu carul cu boi să ajute la strânsul recoltei și mă lua și pe mine cu el. Atunci, m-am jucat cu copii preotului, dar nu pot spune că i-am cunoscut, Sabin fiind cu șapte ani mai în vârstă decât mine.

La apariție, i-am trimis cartea despre satul Preotești, iar marele pictor ne-a trimis, cu autograf, primul roman Deșertul albastru. Apoi, ne-a mai trimis și romanul Democrația în oglinzi, tot cu autograf. În afara acestora a mai scris și publicat Exodul spre Lumină, 2002.

Romanul Deșertul albastru a apărut la Editura Atlas, 1966. Coperta întâi reproduce tabloul Visul unei amintiri, de Sabin Bălașa, ulei pe pânză, 1996; pe coperta IV apare portretul-bust al pictorului, ținând în brațe cățelul flocos Snif, proiectat pe imensitatea albastră a oceanului. Mai mult de jumătate din copertă este de culoare neagră, sugerând partea nevăzută și necunoscută a oceanului.

Așa-zisa acțiune a romanului se petrece în jurul acestei picturi. Dintre argumentele care susțin afirmația amintim:

- culoarea albastră a apei a cărei limpezime permite să se vadă ceva și din adâncurile oceanului;

- mărturisirea pictorului-romancier:

„Mereu obsesia oceanului.

Mă las în voia imaginației, convins că nimic nu vine la întâmplare, că toate se leagă cu dorințele mele, chiar și destinul meu. […]

Pe șevalet se află un țărm încărcat de alge înflorite și în spate se continuă oceanul. Nu oceanul negru, văzut de mine, ci un ocean albastru, limpede, dorit de suflet, la care pictez de câteva zile, fără odihnă” (p. 48).

- discuția cu Tase, fost coleg de primară, care dă buzna în atelier, în legătură cu fata ce apare în partea dreaptă a tabloului, în prim-plan: un nud, o frumusețe feminină pură, căci Sabin Bălașa a pictat frumusețea ideală în tablourile sale spun specialiștii:

„Stă țeapăn și privește pânza pictată de pe șevalet.

- Fata. Fata asta, zice el, fără să-și miște buzele.

- Ce e cu ea?

- De ce n-o îmbraci?

- E la mare; singură; n-o vede nimeni.

- O vede lumea. Pune ceva pe ea. […] Pune-i măcar un sutien!

- Tase, ce vezi acolo nu e treaba ta. Nu te pricepi. De ce-ai venit?”

Nu stăruim asupra subiectului care constă în teleportări ale autorului dintr-un loc în altul, dintr-un mediu în altul în timpul pauzelor pe care și le permite. Teleportarea se face într-o sferă albastră. Ne vom opri, sumar, asupra semnificației unor culori și a unor cuvinte folosite de autor, căci într-o carte scrisă de un pictor nu puteau lipsi culorile cu simbolistica lor. Ne vom opri puțin asupra câtorva:

Albastrul este regăsit în ceruri și în ape. Are nuanțe: albastrul închis și albastrul deschis, strălucitor. Cel închis inspiră încredere, demnitate și inteligență, cel strălucitor denotă purificare, putere, sprijin și răceală; iar cel deschis, pace, seninătate, spiritualitate și infinitate. Cineva spunea: „Nu te poți pierde niciodată atunci când înveți să te pierzi în albastrul mării” (Munio Khan).

Și deșertul – pământ arid, pustiu, fără locuitori ce semnifică pentru om lumea îndepărtată de Dumnezeu, tărâmul demonilor devine la Sabin Bălașa albastru. Pe acesta îl privește necontenit când pictează; celălalt deșert – imens, cenușiu, dezolant se află în urmă.

Ceața, perdea de aburi de culoare alburie-lăptoasă, obstacol ce obturează vederea este peste tot: „Oare cât va mai dura Ceața asta? O zi, un an, o veșnicie?” – se întreabă autorul (p. 5). Și continuă: „Până și Ceața, a dracului de Ceață, e construită în așa fel ca să ascundă tot ce ne-ar putea bucura, lăsând la vedere doar supliciile” (p. 37).

Trăitor și la sat, Sabin Bălașa a cunoscut și credințele populare referitoare la ceață. Când toamna se lasă ceața deasă este semn că roadele se vor culege repede; dacă, după vreme rea, cade ceață, este semn că vremea se va îndrepta; dar dacă se lasă ceață deasă, este semn că vremea se va strica; când ceața se urcă pe dealuri, urmează ploaie, iar când negura cade și se lățește pe șesuri, mai întotdeauna se înseninează. Este semn de boală pentru cel care visează ceață deasă, dar se va vindeca de o boală cel care se visează trecând prin ceață.

Apa, prezentă nu doar în ceață, ci și în ploaie, dar mai ales în imensitatea oceanului, reprezintă elementul primordial. Este unul din cele patru elemente esențiale din care s-a clădit universul în miturile cosmogonice ale popoarelor lumii. Este izvorul vieții, asociată principiului feminin matern și lunar, inconștientului și tenebrelor. Se opune focului masculin și lumii minerale.

Soarele, cu lumina și culoarea lui binecunoscute, ocupă o poziție privilegiată, reprezentând căldura, lumina, viața, fertilitatea, nemurirea, în antiteză cu frigul, întunericul, moartea, sterilitatea.

Nu putea lipsi negrul. Culoarea neagră, identificată cu pământul, care este „cimitirul”, ca și locul cu putere de a renaște viața, dar și culoarea lumii celeilalte, a infernului.

Romanul oferă suficiente exemple care să justifice afirmațiile noastre, precum și alte semnificații. Cititorii le pot descifra cu ușurință.

Lectura cărții este facilitată de harul de povestitor al lui Sabin Bălașa. Dumnezeu l-a înzestrat cu puterea magică nu doar de a așterne pe pânză imagini geniale, ci și pe cea de a exprima prin intermediul cuvântului oameni și fapte, gânduri, idei și sentimente care reușesc să ne impresioneze.

Încheiem acest succint comentariu cu un aforism despre geniu, extras din textul romanului:

„Tot geniul uman, despre care se vorbește atât, nu durează decât fracțiuni infinitezimale de timp. În acel răstimp, opera se naște întreagă, până la cele mai mici detalii. Restul nu este decât travaliu” (p. 51).