Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Islamul în Europa: conflict și asimilare

Mai 2017

În contextul în care vorbim tot mai mult fie despre „islamizarea Europei” fie despre „europenizarea Islamului”1, trebuie totuși să admitem faptul că Islamul câștigă teren atât din punct de vedere demografic cât și ideologic. Politologul cu dublă cetățenie (siriano-germană), Bassam Tibi, cunoscut pentru inventarea conceptelor controversate de „Leitkultur” (cultură dominantă) și Euro-Islam, suține într-un interviu - Europeans have stopped defending their values, „Europenii au încetat să-și mai apere valorile” - acordat revistei Spiegel Online, următoarele: „Copiii [musulmani] născuți aici [în Europa] sunt ca niște foi albe pe care poți scrie texte europene sau islamice. Reprezentanții musulmanilor doresc să își crească fiii ca și cum nici nu trăiesc în Europa.” El remarcă faptul că în timp ce musulmanii sunt sută la sută trup și suflet pentru religia lor, europenii au încetat să își mai „apere” valorile civilizației, „confundând toleranța cu relativismul.” Cu referire la conflictul dintre valorile europene și cele islamice, el afirmă că „un conflict de valori nu este o neînțelegere. Ortodoxia islamică și Constituția germană nu sunt compatibile.”
         În ideea reconcilierii celor două părți atât de diferite, el consideră că musulmanii trebuie să abdice de la trei principii, dacă își doresc europenizarea. Primul constă în abandonarea ideii de a-i converti pe alții la religia lor (lucru cam dificil, dacă ne gândim că „în anumite țări precum Olanda, bisericile se transformă, la sfârșitul săptămânii, într-un fel de „discoteci” sau „talciocuri””2, chestiune care pentru musulmanii învățați cu disciplina celor 5 stâlpi ai Islamului, este complet neavenit). Al doilea este să renunțe la Jihad, iar al treilea să se lase de Șaria (sistemul legal islamic). Dacă Islamul are în centru cei 5 stâlpi (credința-shahada, rugăciunea-salat, caritatea-zakat, postul-sawm și pelerinajul la Mecca-haj), societatea modernă (europeană) se sprijină pe pluralism și toleranță, în opinia aceluiași autor, iar conflictul dintre lumea occidentală și grupurile musulmane este perceput ca un „război ideologic”. Toleranța, așa cum este ea percepută de musulmani, semnifică faptul că evreii și creștinii au voie să trăiască sub protecția musulmanilor, dar nu se bucură de aceleași drepturi. Aceasta aduce mai degrabă a discriminare, opinează Tibi. 
          În concluzia articolului, intervievatorul reușește să îi ‘smulgă’ politologului nostru, afirmația că de fapt nici el nu este pe deplin integrat în societatea europeană, în speță cea germană, deși stabilit acolo de mai bine de 40 de ani. Acest lucru s-a reflectat foarte bine în imposibilitatea de a fi promovat în domeniul universitar, intenționând ca după pensionare să părăsească Europa în favoarea continentului american unde el vede lucrurile mai optimist în ceea ce privește asimilarea străinilor. Acest interviu a fost luat în 2006.
         La aproximativ 10 ani după primul interviu, Bassam scrie un eseu, publicat inițial în Die Welt și preluat apoi de publicația online Gates of Vienna cu litere de-o șchioapă: Euro-Islamul nu are nici o șansă. El susține că odată cu venirea imigranților arabi in Germania, sunt aduse și niște valori sociale misogine. Acest lucru face imposibilă integrarea lor. O pondere importantă în ajungerea la această concluzie o deține fenomenul Cologne (în ajunul Anului Nou- 2016, un număr de aproximativ 1200 de femei din diferite părți ale Germaniei au fost violate din câte se pare de imigranți arabi, nord-africani, etc). Citez: „Și pentru bărbatul arab, violența sexuală nu implică doar „atracția sexuală” față de femeia europeană ci e vorba și despre bărbatul european, a cărui onoare vrea s-o pângărească. Și asta s-a întâmplat la Cologne.”3 Din punctul lui de vedere, bărbații arabi, după ce au fost „alimentați” cu reclame din vest în care li se înfățișa luxul europenilor, și ajungând în Europa, aceștia au fost cazați în locuințe de urgență, precum săli de sport, stadioane, etc, ei s-au simțit trădați și chiar discriminați. Așa se face că în mintea lor s-au născut planuri de răzbunare. Ce s-a petrecut la Cologne și Hamburg a fost de fapt răzbunarea lor împotriva bărbaților germani, reprezentați de femeile acestora.
          În finalul eseului, Bassam afirmă: „În calitate de sirian născut în Damasc, trăiesc în Germania din 1962, și știu: bărbații cu orientări patriarhale provenind dintr-o cultură misogină nu pot fi integrați. Un Islam civil, european pe care funcționarii islamici din părțile acestea l-au respins sub denumirea de Euro-Islam, ar fi o alternativă. La ora actuală, nu are nicio șansă. Profesorul meu Max Horkheimer a numit Europa „o insulă de libertate într-un ocean de dictaturi”. Astăzi văd această libertate în pericol.”4    
           Surprinzător și lamentabil cum abandonezi un ideal în care ai crezut și pentru care ai militat mai bine de 10 ani, și asta datorită unor evenimente tragice precum cele de la Cologne! 
           În continuare, doresc să fac o precizare cu privire la termenul „Islam”. Spre deosebire de Creștinism, care poartă numele fondatorului (Christos), Budism (Buda), și de Iudaism sau Hinduism, care fac referire la o zonă geografică (Iudeea, respectiv fluviul Indus), Islamul nu este denumit după profetul Mahomed (văzut, atenție, nu ca fondator ci doar ca mesager), cum deseori, în Vest, se face confuzia, numind religia musulmană „Mahomedanism”.5 În demersul meu de a prezenta felul în care Islamul este receptat în Europa, mă voi folosi de cartea scrisă de Akbar S. Ahmed, scriitor, poet și dramaturg pakistanez, Living Islam: from Samarkand to Stornoway („Trăind Islamul: din Samarkand la Stornoway”). Două exemple referitoare la felul în care Occidentul receptează Islamul sunt: modul rău în care femeile sunt tratate și faptul că preoții musulmani se poartă ca niște tirani în mijlocul societății (lucru care nu le este foarte străin europenilor, dacă se ia în calcul epoca medievală în care aceștia au luptat din răsputeri pentru a se elibera de sub dominația bisericii). Așadar, după cum Akbar consideră, dacă ar fi ca europenii să compare imaginile pe care ei și le-au creat și proiectat cu privire la musulmani, cei dintâi stau de fapt în fața propriei lor istorii. Așa se face că pentru a aprecia Islamul „Europa trebuie să ajungă la o înțelegere cu propriul ei trecut”6, lucru absolut imperios, „nu doar pentru a construi poduri înspre străinul celălalt, dar și pentru a exorciza fantomele dinăuntru.”7 (expresia engleză folosită aici de Akbar în original pentru a se referi la musulmani este „other”–celălalt- care mă duce cu gândul la termenul utilizat de Edward Said în disputata sa carte Orientalism). Citez: „Orientul nu este doar adiacent Europei; este și locul celor mai mari și bogate și străvechi colonii din Europa, sursa civilizațiilor și limbilor ei, concurentul ei cultural, și una din cele mai profunde și recurente imagini ale Celuilalt.”8
             Dacă până nu demult Islamul și Occidentul erau demarcate geografic, părând că nu se vor intersecta niciodată, în zilele noastre suntem martori la o întrețesere a celor două lumi. Sunt milioane de musulmani ce trăiesc pe continentul European, și mii de europeni ce lucrează în țări islamice. Pe lângă acestea, există diplomați, politicieni, savanți, studenți, economiști, oameni de afaceri ce în continuu călătoresc între cele două „lumi.”9 
           Imaginea pe care unii și-o conturează despre „ceilalți” este reflexia acestora din urmă proiectată asupra primilor. În ce sens? Europenii văd pe musulmani ca fiind o cultură axată pe violență și anarhie, iar musulmanii nu văd în Occident decât oameni lacomi care sunt în stare să poarte războaie -asemenea războiului din Golf din 1991-doar pentru a-și asigura proviziile de petrol ce contribuie la menținerea unui standard ridicat de viață.
              După părerea lui Akbar, datorită Islamului, civilizația islamică s-a dezvoltat și nu numai ea. A avut de câștigat inclusiv Europa dacă luăm în considerare că timp de secole „Islamul a alimentat idei grecești, sanscrite și chineze în Europa. Încet și sigur Europa a început să absoarbă aceste idei. În Anglia, Franța, Germania și Italia, societatea a început să sondeze literatura și arta dintr-o nouă perspectivă; astfel au fost semănate semințele Renașterii.”10
           Ca urmare a interferenței celor două civilizații, anumiți termeni11 din Islam au ajuns să fie vehiculați tot mai des în Europa, uneori în mod impropriu. Printre aceștia se numără:  
ummah- comunitate sau frățietate. Acest sentiment poate fi declanșat atunci când musulmanii văd că altor musulmani le sunt călcate în picioare drepturile sau sunt reduși la tăcere atunci când au curaj să și le exprime.
jihad-  în literatura occidentală, acesta se referă la ideea de război sfânt, în sensul de fanatism religios. „De fapt, jihad înseamnă luptă, și sunt diverse forme ale ei; confruntarea fizică este doar una. Sfântul Profet a identificat cel mai mare jihad ca fiind lupta de a ne stăpâni pasiunile și instinctele.”12
fatwa- acesta este un alt exemplu de termen care a ajuns faimos în Europa datorită faptului că autorului Versetelor Satanice i s-a pronunțat o fatwa de către guvernul iranian. „Termenul înseamnă pur și simplu o decizie oficială sau un articol din legea islamică.”13 Aceasta nu îndeplinește funcția de lege și nu are autoritate decât în perimetrul geografic și cultural în care funcționează cel care o pronunță.
dawah-  chemarea la Islam. Aceasta nu este îndeplinită prin intermediul guvernelor, ci prin anumite organizații, prin savanți și oameni obișnuiți.
shahada-declarație de credință.
mullah, șeic, Imam, ayatollah-  mullahul este responsabil de o moschee locală și se ocupă în general de predarea Coranului și a rugăciunilor la copii. Un șeic are un statut superior și mai multe studii. Conducătorii sufiți se mai numesc astfel. Imamul este o persoană mai în vârstă care este de obicei responsabilă de o moschee mai mare. Un ayatollah, care semnifică ‘semnul lui Dumnezeu’, este categoria cea mai respectată dintre alim (savanți).
pir, faqir- denumiri folosite de sufiți. Cel dintâi este stăpân, iar al doilea se referă la un cerșetor care a îmbrățișat sărăcia. Un wali este un sufit sfânt.
calif, sultan, șah- înlocuiesc cu succes termenii de rege sau conducător. După moartea profetului Mahomed, califul era locțiitorul profetului pe pământ și deținea puterea politică și religioasă. Șahul este titlul celui care este considerat urmașul profetului.
           Akbar se întreabă pe bună dreptate dacă în urma invadării, prin televiziune și alte mijloace mass-media, a imaginilor din Vest în casele musulmanilor, generațiile viitoare nu vor ajunge să abdice de la valorile lor religioase în favoarea Occidentului tentant. Una dintre posibilele reacții poate fi remarcată în purtarea vălului (hijab) de către fetele musulmane. Venind în Europa, majoritatea îl poartă cu conștiinciozitate, și încă fac parte din generația tânără. Dar, ne spune autorul, „pentru ca reacția să fie valabilă și de durată, trebuie să fie mai sofisticată decât o simplă purtare a hijab-ului; trebuie, de asemenea, să implice cărți, biblioteci, gânduri, idei și comportament.”14           
              Islam-ul nu înseamnă doar cultură, ci și literatură. În acest sens, voi aduce câteva lămuriri în privința denumirii de literatură islamică. De mare folos, în acest caz este Anthology of Islamic literature, from the rise of Islam to modern times („Antologie de literatură islamică, de la apariția Islamului până în timpurile moderne”) a lui James Kritzeck, care motivează de ce termenul de „literatură islamică are nevoie de o explicație, dacă nu cumva de apărare. Nu este un termen obișnuit și poate fi chiar derutant. Islamul nu este numele unei limbi sau al unui grup de limbi. Este numele unei religii […]”15 Venind vorba despre asocierea dintre Islam și literatură, de ce oare nu ne referim și noi, Europenii, la literatura noastră ca fiind literatură creștină, ținând cont că 76.2% din populația Europei se declară creștini? Acest lucru nu ne surprinde, deoarece, așa cum am menționat deja, stâlpii pe care se sprijină societatea noastră postmodernă sunt pluralismul și relativismul.
              O ultimă chestiune pe care vreau s-o abordez în acest articol este modul în care anumite cărți provenind din mediul islamic au fost bine receptate în Europa. Două asemenea exemple sunt notorii, fără îndoială, întrucât sunt câștigătoare fie de premiul Nobel, fie de alte premii semnificative.
               Cel dintâi, Naghib Mahfuz, romancier egiptean, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1988, scrie Băieții din Cartierul Nostru (1959), interzisă în Egipt până în 2006 când vede lumina tiparului, carte care îi atrage admirația Occidentului, dar oprobriul concetățenilor.
                 Al doilea este Salman Rushdie, scriitor și eseist din Marea Britanie, de origine indiană, faimos pentru Versetele Satanice (1988), carte considerată ca o blasfemie adusă religiei islamice, aducându-i „condamnarea la moarte din partea ayatollahului Ruhollah Khomeini”16, dar care câștigă premiul Whitbread  în Europa. 
                În concluzie, acești scriitori, și alții ca ei17, sunt dovada evidentă a faptului că nu se poate Est fără Vest, dar nici Vest fără Est. 
                       Adela Taloș, drd. Literatură Universală și Comparată, Universitatea Oradea

                                                   BIBLIOGRAFIE:
Akbar, Ahmed S., Living Islam: from Samarkand to Stornoway, 1994, Facts on File, New York.
 Anthology of Islamic literature, from the rise of Islam to modern times, Selected, Edited and Introduced by James Kritzeck, 1964, Holt Rinehart and Winston, New York, Chicago, San Francisco.
Said, Edward, Orientalism, 1977, London:Penguin.
gatesofvienna.net/2016/05/bassam-tibi-euro-islam-doesnt-have-a-chance, accesat în 7.02.2017, 10.21 P.M.
www.spiegel.de/iternational/spiegel/interview-with-german-islam-expert-bassam-tibi-europeans-have-stopped-defending-their-values-a-440340.html, accesat în 7.02.2017, 3.54 P.M.
ziarullumina.ro/Intre-islamizarea-europei-si-europenizarea-islamului-64256.html, accesat în 6.02.2017, 6.38 P.M.


              
              

(Endnotes)
1     Termenii îi aparțin prof.univ. Nicolae Achimescu.
2     Citat din articolul prof. univ. Nicolae Achimescu, „Între islamizarea Europei și europenizarea Islamului”, publicat online în Ziarul Lumina. 
3     gatesofvienna.net/2016/05/bassam-tibi-euro-islam-doesnt-have-a-chance.
4     Ibidem.
5     A.S. Akbar, Living Islam: from Samarkand to Stornoway, p.33.
6     ibidem, p. 12.
7     ibidem, p.12.
8     E. Said, Orientalism, p.1.
9     A.S. Akbar, Living Islam: from Samarkand to Stornoway, p.12.
10     ibidem, p.16.
11     ibidem, pp.17-18.
12     ibidem, p.17.    
13     ibidem, p.18. 
14     ibidem, p.19.
15     J. Kritzeck, Anthology of Islamic literature, from the rise of Islam to modern times, p.3.
16     vezi Salman Rushdie-Wikipedia.
17     Nu putem omite faimosul scriitor de origine turcă, Orhan Pamuk, al cărui roman, Mă numesc Roșu, i-a adus aprecierea întregului Vest, inclusiv Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2006.