Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Un luminiş pentru Kicsikém și lecțiile americane calviniene

Februarie 2017

 

 

 

           

            Lezioni americane. Sei proposte per il prossimo millenio[1], de Italo Calvino prezintă  polivalenţa interpretărilor privind fascinaţia iubirii, modalităţile prin care un autor reuşeşte să redimensioneze cele mai semnificative aspecte ale existenţei umane pe linia leggerezza- rapidità- esattezza- visibilità- molteplicità[2]. Mai mult decât atât, relaţia discursivă este importantă în analiza unui text (non)literar deoarece modul în care se actualizează aceasta în procesul de comunicare trimite la accentuarea relaţiei discursive care presupune absolutizarea planului semantic al relaţiei de interdependenţă subiect-predicat, adică la consubstanţialitatea actanţilor[3] care au un scop expresiv, prin intermediul căruia se poate revela adevărul esenţial care, conform lui Dumitru Irimia, este ,,obscurizat de adevărul fenomenal, exprimat lingvistic prin predicate referenţiale.”[4]

            Una din caracteristicile unui text (non)literar o reprezintă leggerezza, respectiv procedeul prin care autorul de text ,,selectează” anumite momente care să permită o structură textuală uşor de înţeles, atât la nivelul structurilor formale cât şi la nivelor structurilor informale[5]: ,,Deschide ferecata poartă/ Kicsikém,/ Sunt acolo-ngrămădite/ Tristeţi de mult uitate,/ Vechituri şi gânduri părăsite,/ Toane reci pe lângă soartă” (În prag).

Pentru criticul Nicolae Manolescu ,,Viaţa şi poezia se confundă inexplicabil, una este necontenit cealaltă.”[6]. În cazul lui Camil Petrescu, prin acest ciclu rememorează iubirea solară, momentul din existenţa sa timişoreană[7]. Un luminiş pentru Kicsikém reprezintă ,,amintirile versificate ale unei idile timişorene, din vremea când abia împlinise douăzeci şi cinci de ani.  Kicsikém este numele de alint al dragei lui. El îi vorbeşte în versuri albe, aşa cum ai vorbi unei păpuşi...sau unei maimuţici zurlii şî capricioase.[8] Astfel, leggerezza reprezintă o primă modalitate de a deconstrui discursul liric camilpetrescian.

            Valoarea acestui ciclu poate fi dedusă şi din gradul de complexitate a expunerii lirice pentru a arăta cum texte eterogene la nivel valoric se uniformizează sub aspect structural. Abordarea textelor care aparţin acestui ciclu, va avea în vedere şi afirmaţiile lui Camil Petrescu, conform cărora, poezia reprezintă ,,gândire ritmică. Versificaţia place prin exerciţiul pe care-l oferă marelui simpatic, aşa cum gimnastica oferă plăcere membrelor. Place prin muzicalitatea ei.”[9], în acelaşi timp, poezia reprezintă ,,o expresie a dorinţelor noastre: a) De libertate, de o altă realitate decât pe cea pe care o suportăm. b) Sexuale (de aceea remarca, pe drept cuvânt, Anatole France că marii poeţi sunt adevăraţi intermediari ai amorului (...) poetic e tot ce favorizează amorul nostru.”[10] Titlul ciclului vorbeşte de la sine despre atenţia acordată iubirii, poarta creând efectul de nemărginire, infinit. Astfel, apare ideea de rapidità, o altă caracteristică a textului (non)literar, prin intermediul căreia notăm concizia stilului, concizie care ne cucereşte prin bogăţia ideilor. Orice semn textual, la acest nivel, implică o lume formală căreia să i se subordoneze, Mercur, şi pe care să o subordoneze în acelaşi timp, Vulcan. Conform lui Calvino, Mercur şi Vulcan reprezintă cele două funcţii vital-inseparabile şi complementare: Mercur presupune participarea actanţilor la lumea înconjurătoare în timp ce Vulcan reprezintă focalizarea narativo-lirică, concentrarea constructivă a textului. Poarta ,,locul de trecere dintre două stări, dintre două lumi, dintre cunoscut şi necunoscut, dintre lumină şi întuneric[11] se confundă cu o ,,masă nediferenţiată[12], ,,generatoare de viaţă şi generatoare de moarte, creatoare şi distrugătoare[13] în care se poate arunca, letargic, obositor şi absurd, tot ceea ce omul vrea să uite pentru că pare a fi un ,,pod de casă”, în care omul întâlneşte ,,în mod ineluctabil obligaţia de a alege. Iar alegerea făcută îl va osândi sau îl va mântui.[14] Astfel, sintagmele de tipul ,,jilţul fericirilor trecute”, ,,doarme somnoros «odinioară»”, ,,glume care-ncearcă nemurirea” apar lipsite de logică. Iubita este confundată cu omenirea care îşi scaldă scheletul: ,,treze stau prin colţuri drame doar schelete”, totul desfăşurându-se într-o atmosferă de monotonie aparentă: ,,Pe strada cu trotuarele deşarte;/ Nouă zodie,/ Îmbracă/ Şi preface casa mea posacă/ Zbuciumarea-mi stearpă ca o drojdie.” (Cântecele mele). Rezultă că, în cadrul aceluiaşi text, există oscilaţii între Mercur[15], Cearta, În prag şi Vulcan[16], Când vii la mine, Versurile, Vanitas.

            Esattezza se referă la orice text ca fiind un dat general ce trebuie luat per ansamblu şi analizat. Temele şi motivele din acest ciclu ţin de binaritate: râs /vs./ plâns  (e.g. Cearta), obsesia morţii /vs./ frica de viaţă (e.g. În prag), agitaţie /vs./ linişte (e.g. Când vii la mine), reluări melancolice  /vs./ conglomerate de vaiete (e.g. Nimfa), agonie fără liman /vs./ ţiparea frustrării (e.g. Versurile, Vanitas). Eul liric monologhează, se istoveşte vorbindu-şi, dar nu se aude decât el: ,,Pesemne/ Eşti supărată că poetul tău/ Nu cântă dragostea lui/ În ritmuri exaltate şi solemne,/ Mânuind cuvinte îngrijit alese/ Cum sună în poemele eterne,/ Fără număr,/ Pe care le citeşti tu seara/ Ghemuită între perne/ Cu cămăşuţa căzută de pe umăr” (Cântecele mele). O concepţie asemănătoare cu cea a lui Mihai Eminescu despre statutul poetului o regăsim în poemul lui Camil Petrescu în Cântecele mele. Senzaţiile auditive sunt dominante faţă de cele vizuale creionând astfel ideea că pe lângă un eu/o ea se află şi altcineva, eventual spectatorul. Verbele dinamice ,,a veni”, ,,a suna”, ,,a face”, ,,a pleca”, ,,a trece”, ,,a râde” etc. domină, faţă de verbele statice cu rol de încetinire ,,a sta”, ,,a citi”, ,,a dormi” etc. Esattezza[17] se referă, indirect, şi la faptul că autorul de text caută în diversitatea de voci actanţiale şi ipostazierea motivului iubirii cu un ,,aer comun”, putând astfel să identificăm în cadrul volumului de poezii supus analizei noastre reducerea evenimentelor la scheme abstracte.  

Ne vom mulţumi să punem în evidenţă că ideea de vanitas vanitatum et omnia vanitas: ,,Şi-ntruchiparea ta e o spirală ce se nalţă...”,  apare, în special, în poezia Vanitas în care, prin autoreferenţialitate, este ilustrată ideea de vanitas vanitatum et omnia vanitas: ,,Şi-ntruchiparea ta e o spirală ce se nalţă...”, spirala fiind imaginea destinului uman şi a iluziilor cu care omul se hrăneşte: ,,Iar după noi/ Lumi fără număr vor veni”. Primele şase versuri sugerează un cadru romantic, propice meditaţiei. Motivul baldachinului, ,,simbol al protecţiei”[18] preia şi retransformă motivul romantic al lunii: ,,Sub înstelarea de baldachine,/ Dintre noaptea nencepută din trecut/ Şi-aceea fără de sfârşit care vine”. Timpul măsurabil ,,în ceas” se metamorfozează, devenind unul etern, ,,cu  nefiinţa-asemene”. Aşa cum luna din poemele lui Mihai Eminescu străjuieşte asupra tuturor, tot astfel baldachinul sugerează inspiraţia romantică generatoare de creaţie: ,,În omenirea curgătoare/ Două trupuri, Gemeni, gemene”. Apare aici ceea se numim visibilità. Adică, acţiunea este interiorizată progresiv de către lector, punând în evidenţă relaţia dintre verb şi substantiv, relaţie care permite ca orice lume posibilă, reală sau imaginară, să ia naştere prin intermediul actului de scriitură[19]. Acest concept presupune căutarea echilibrului într-o lume dezechilibrată, centrată pe motivul ochiului închis, respectiv pe reprezentarea vieţii obişnuite, în prezentare curgerii timpului: ,,O, Kicsikém,/ Împinşi, cu ochii-nchişi/ Din sânul rodnic al pământului,/ Ne vom întoarce-n el fără de urmă.” Notăm polaritatea noapte /vs./ zi cu repercursiuni asupra semnificatului poetic: ,,Căci între două lumi,/ Noi stăm în noapte”. Este evident că suferinţa eului liric nu este una provocată de dragoste, ci este, doar, rezultatul orgoliului rănit, eroul liric ,,se smulge dispoziţiei metafizice predilecte ca să se dăruiască jocului scânteietor al unei iubiri ţesute din mici comedii şi senzualităţi spontane. Bărbatul nu pierde deloc. Conştiinţa durerii; farmecul acestei mici prinţese care-i supune domeniul e doar o lumină în treacăt peste piscurile însingurării sale.”[20].

            La nivelul prozodiei remarcăm ritmul trohaic sau iambic, măsura, în general, de 7-8-9 silabe, rima liberă, versurile terminate, de cele mai multe ori, în vocala ,,e” oferă posibilitatea, dacă mergem pe linia lui Marcello Pagnini[21], de a transforma poeziile din acest ciclu în versuri muzicale deoarece muzicalitatea poeziei naşte tocmai din complexitatea construcţiei semantice. Primele două versuri din Cântecele mele, analizate pe linia muzicalităţii, au înţelesul de prefaţă, este un simbol care sugerează paleta sentimentală: ,,Ca-n fiecare zi/ Şi azi eşti supărată.”

Poezia camilpetresciană, conform axei leggerezza-rapidità-esattezza-visibilità, (re)transformă realitatea fanteziei în scriitură şi scriitura în fantezie, actul de comunicare, conform lui  Angelo Marchese, trebuie văzut ca o practică, ca o totalitate de posibilităţi de a utiliza coduri, subcoduri şi sisteme socio-culturale pentru a produce mesaje, mergând pe această linie, putem afirma că, ciclul este construit sub forma unui monolog liric, creat pe baza unei antiteze teluric-cosmic, noapte-zi, iubire-ură, care redă opoziţia dintre viaţă şi moarte. Prin prozaizare poetul ,,urmăreşte strivirea sub ridicul nu numai a procedeelor literare demonetizate, şi, implicit, a literaturii produse prin utilizarea lor, ci şi a efectelor acelei literaturi: efecte reale sau iluzorii.[22]

            Molteplicità oferă lectorului posibilitatea de a înţelege textul ca un ,,sistem de sisteme” în care fiecare sistem este condiţionat de alte sisteme, în care realitatea este una spirituală, cu sensuri derivate. Orice grup verbal trimite la un obiect văzut ca centru de reţea de relaţii multiple: ,,Căci între două lumi,/ Noi stăm în noapte,/ Ca doi inşi alăturaţi pe-o carte/ La lumina unei lămpi/ În câmp departe.”(Vanitas)

            Analiza textului calvinian presupune și inserarea a două verbe ce aparțin concreteţei, respectiv de a începe şi a termina. Referitor la concretezza, Calvino consideră faptul că acest concept face legătura între autorul de text, lector, reprezentări (personaje, descrieri etc.) şi timp amestecându-le în mod continuu cu alegoriile universale deoarece în procesul de comunicare, în afară de absolutizarea planului semantic, este necesară şi actualizarea, în funcţie de situaţia de comunicare, în general, şi, în funcţie de tipul de cunoaştere, în particular, a planului semantic care trimite la predicatul narativ-descriptiv şi respectiv la relaţia dinamic-static. Predicatul narativ- descriptiv trebuie identificat încă de la început deoarece începutul reprezintă locul literar, lumea de afară, lumea continuă care nu are limite din perspectiva vizibilităţii[23]. La Camil Petrescu în lirică, ca şi în romane, cunoaşterea se realizează prin privirea noosică, astfel încât rămâne de cunoscut nu individul, ci cunoscutul în substanţa sa. Cuplul în lirica lui Camil Petrescu ,,vrea să facă (să refacă) lumea, o altă lume decât aceea, dezagreată, coruptă şi împăcată în degradare, în care se află[24], de aici, apărând şi caracterul absolut al iubirii specific. În operele lui Camil Petrescu, conform lui Tudor Vianu[25], cucerirea femeii reprezintă ,,o situaţie oarecum simbolică. În zarea ei se lămureşte preocuparea de sine a omului pe care poetul în reprezintă, dorinţa de a se realiza, de a triumfa.”

            În ceea ce priveşte problematica întâlnită în ciclul Un luminiş pentru Kicsikém aceasta este reprezentată de erotica de alcov din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, care începe cu dizertaţii despre Kant şi se încheie cu jocuri de voluptate senzuală, atmosfera din roman fiind anticipată de versurile din poezia Când vii la mine: ,,Când vii, atât de rar, la mine/ Micuţă frumoasă/ Şi neastâmpărată/ Ca jocul unei albe sonatine/ Faci toate poznele din casă.”

La acestea se adaugă şi opinia lui Aurel Petrescu, conform căreia: ,,Luminişul de dragoste oferit de Kicsikém primeşte, la proporţii epice şi cu implicaţii social-morale, valori relativ-similare în roman. Ela din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este Kicsikém din versurile de dragoste în ipostaza căsătoriei, iar cele două personaje feminine, Emy şi doamna T., din Patul lui Procust, compun împreună chipul Elei.”[26].

            Confesiunea erotică nu constituie celebrarea unirii decât ca o simplă întâmplare pentru iubita care nu reuşeşte să cunoască problemele lăuntrice ale îndrăgostitului, ea doar ascultă ,,cu ochii,/ Cu născiorul,/ Şi cu urechile micuţe” (Versurile). Complementaritatea este una de suprafaţă, apărând doar sub forma biologicului, îndrăgostiţii devenind două forme identice ale raportului cu lumea: ,,Căci între două lumi,/ Noi stăm în noapte,/ Ca doi inşi alăturaţi pe-o carte/ La lumina unei lămpi/ În câmp departe.”(Vanitas)

            Iubirea nu poate anula ancorarea iubitei în materie. Îndrăgostitul este condamnat la solitudine: el este creator, ea este o creaţie a plăsmuirilor artistului: ,,Urcând luminos în spirală,/ Un strung cu lame de argint/ Te-a subţiat din fildeş.” (Vanitas)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

Calvino, Italo, 2002 [19931], Lezioni americane. Sei proposte per il prossimo millenio, Oscar Mondadori, Milano.

Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, 1993, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, trei volume, traducerea a fost făcută după ediţia 1969 revăzută şi adăugită, apărută în colecţia “Bouquins”,  Editura Artemis, Bucureşti.

Ionescu, Constant, 1968, Camil Petrescu. Amintiri şi comentarii, Editura pentru Literatură, Bucureşti.

Iorgulescu, Mircea, 1985, Prezent, Editura Cartea Românească, București.

Irimia, Dumitru, 1997, Morfo-sintaxa verbului românesc. Editura Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.

Manolescu, Nicolae, 2003, Metamorfozele poezie. Metamorfozele romanului, Editura Polirom, Iaşi. Marchese, Angelo, 1997 [1985]1 , L’Officina della poesia. Principi di poetica, Arnoldo Mondadori Editore S.p.A., Milano.

Micu, Dumitru, 1985, Modernismul românesc, vol. II, De la Arghezi la suprarealism, Editura Minerva, Bucureşti.

Mincu, Marin, 2006, Poezia română în secolul XX. [De la Urmuz la Paul Celan], ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Studiu introductiv, antologie şi note bibliografice de Marin Mincu, Traducerea textelor din limba franceză de Ştefania Mincu, Editura Pontica, Constanţa.

Petrescu, Camil, 1968, Opere, vol. I, Versuri, ediţie îngrijită de Al. Rosetti şi Liviu Călin, Editura Pentru Literatură, Bucureşti.

Petrescu, Camil, 1988, Doctrina substanţei, vol. I, II, Colecţia ,,Biblioteca de filosofie”, Seria ,,Filosofia universală contemporană”, ediţie îngrijită, note şi indice de nume de Florica Ichim şi Vasile Dem. Zamfirescu, studiu introductiv de Vasile Dem. Zamfirescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.

Petrescu, Camil, 1979, Documente literare. Din laboratorul de creaţie al scriitorului, ediţie de Alexandru Bojin şi Florica Ichim, Editura Minerva, Bucureşti.

Petrescu, Camil, 1973, Scrisorile Doamnei T., prefaţă de Florica Ichim, Editura Allfa, Bucureşti.

Sîrbu, Ion, 1973, Camil Petrescu, Editura Junimea, Iaşi.

Vianu, Tudor, 1997, Întregul şi fragmentul. Pagini inedite. Restituiri., ediţie, prefaţă, traduceri şi note de Henri Zalis, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti.

 

                       

 

[1] Italo Calvino, 2002 [19931], Lezioni americane. Sei proposte per il prossimo millenio, Oscar Mondadori, Milano.

[2] Cele cinci concepte trimit la cinci conferinţe susţinute de Italo Calvino în S.U.A. cu puţin timp înainte să moară, respectiv: uşurinţă, rapiditate, exactitate, vizibilitate şi multiplicitate. Pe lângă aceste concepte, chiar dacă nu au fost definite în totalitate, Calvino vorbeşte şi de reprezentarea textuală a două verbe: a începe şi a termina.

[3] ,,La mia fiducia nel futuro della letteratura consiste nel sapere che ci sono cose che solo la letteratura può dare coi suoi mezzi specifici” în Italo Calvino, op.cit., p. 3.

[4] Dumitru Irimia, 1997, Morfo-sintaxa verbului românesc. Editura Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, p. 259.

[5] Este vorba de ceea ce Calvino denumeşte antinomia leggerezza-peso şi care se regăseşte în simbolul noului mileniu: ,,L’agile salto improvviso del poeta-filosofo che si solleva sulla pesantezza del mondo, dimostrando che la sua gravità contiene il segreto della leggerezza, mentre quella che molti credono essere la vitalità dei tempi, rumorosa, aggressiva, scapitante e rombante, appartiene al regno della morte, come un cimiterio d’automobili arrugginite”, în Italo Calvino, op.cit., p. 16.

[6] Manolescu, Nicolae, 2003, Metamorfozele poezie. Metamorfozele romanului, Editura Polirom, Iaşi, p. 43.

[7] Petrescu, Camil, 1998, Scrisorile Doamnei T., Prefaţă de Florica Ichim, Editura Allfa, Bucureşti, pp. V şi urm.

[8] Ionescu, Constant, 1968, Camil Petrescu. Amintiri şi comentarii, Editura pentru Literatură, Bucureşti, pp. 67-68.

[9] Petrescu, Camil, 1979, Documente literare. Din laboratorul de creaţie al scriitorului. Ediţie de Alexandru Bojin şi Florica Ichim, Editura Minerva, Bucureşti, p. 386.

[10] Ibidem.

[11] Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, 1993, Dicţionar de simboluri. Mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere, trei volume, Traducerea a fost făcută după ediţia 1969 revăzută şi adăugită, apărută în colecţia “Bouquins”,  Editura Artemis, Bucureşti, vol. III, P-Z, p. 113.

[12] Ibidem, vol. I, A-D, p. 107.

[13] Ibidem, vol. III, P-Z, p. 109.

[14] Ibidem, p. 120.

[15] Mercur este înţeles de Calvino ca indefinit, oscilant, ficţiunea; el este cel care stabileşte relaţiile între personaje, individualizându-le.

[16] Vulcan, Jupiter reprezintă echilibrul, lumina, amintirea, memoria transformând disforicul în foric.

[17] ,,l’uso della parola, una peste del linguaggio che si manifesta come perdita di forza conoscitiva e di immediatezza, come automatismo che tende a livellare l’espressione sulle formule più generiche, anonime, astratte, a diluire i significati, a smussare le punte espressive, a spegnere ogni scintilla che sprizzi dallo scontro delle parole con nuove circostanze”, în Italo Calvino, op.cit., p. 66.

[18] Ibidem, vol. I, A-D, p. 174.

[19] ,,tutte le «realtà» e le «fantesie» possono prendere forma solo attraverso la scrittura, nella quale esteriorità e interiorità, mondo e io, esperienza e fantasia appaiono composte della stessa materia verbale; le visioni polimorfe degli occhi e dell’anima si trovano contenute in righe uniformi di caratteri minuscoli o maiuscoli, di punti, di virgole, di parentesi...” în Italo Calvino, op.cit., p. 110.

[20] Sîrbu, Ion, 1973, Camil Petrescu, Editura Junimea, Iaşi, p. 136.

[21] Marchese, Angelo, 1997 [1985]1, L’Officina della poesia. Principi di poetica, Arnoldo Mondadori Editore S.p.A., Milano, p.166.

[22] Micu, Dumitru, 1985, Modernismul românesc, vol. II, De la Arghezi la suprarealism, Editura Minerva, Bucureşti, p. 214.

[23] ,,L’inizio è il luogo letterario per eccellenza perché il mondo di fuori per definizione è continuo, non ha limiti visibili” în Italo Calvino, op.cit., p. 138.

[24] Iorgulescu, Mircea, 1985, Prezent, Editura Cartea Românească, Bucureşti, p. 12.

[25] Vianu, Tudor, 1997, Întregul şi fragmentul. Pagini inedite. Restituiri. Ediţie, prefaţă, traduceri şi note de Henri Zalis, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, p. 187.

[26] Aurel Petrescu, 1972, Opera lui Camil Petrescu, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 71.