Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Propunere - Ziua satului Bobota

Propunere - Ziua satului Bobota

Autor:

August 2016

Reluam ideea ca


 

Z I U A satului B O B O T A sa fie 20 mai ( o zi istorica ), pe care o supunem dezbaterii publice. Rugam toti FIII satului BOBOTA sa exprime un punct de vedere in legatura cu aceasta ZI FESTIVA pe care o asteptam cu multa emotie.

 

ZIUA SATULUI BOBOTA

 

 

SCOPURI ŞI OBIECTIVE GENERALE

 

          Principalul scop al organizării unor evenimente cultural-artistice şi sportive cu această ocazie este promovarea satului Bobota, atragerea de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă. De asemenea, ar fi un bun prilej  de întâlnire  pentru fii satului plecaţi acolo unde i-au dus valurile vieţii.

 

ARGUMENTAȚIE

 

Pe siteul Primăriei comunei Bobota, la rubrica sărbători locale apărea postată informația că în zilele de 3-4 noiembrie ar fi „Zilele comunei Bobota”. Ne întrebăm ce evenimente importante au avut loc în zilele de 3-4 noiembrie pentru ca ele să fie declarate Zilele comunei Bobota. Probabil se socotește ziua de 2 noiembrie ca zi în care ar fi trecut în eternitate marele cărturar Gheorghe Șincai (2 noiembrie 1816). Legenda spune că ar fi decedat la Bobota, dar legenda rămâne legendă, iar documentele recente arată că el a decedat la Sinea în fosta Cehoslovacie. Rămâne, totuși faptul că el a înființat școala din Bobota, care îi poartă numele. Ziua şcolii din Bobota, care îl are ca patron spiritual pe Gheorghe Şincai, apare pe site că este aniversată în luna aprilie. Alte evenimente amintite pe site sunt hramul Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, în luna iunie și întâlnirea de a doua zi de Crăciun, denumită ca întâlnire cu fii satului.

          Deși la rubrica personalități este amintit și Corneliu Coposu, nu se arată nici o aniversare sau comemorare dedicată marelui om politic.

          Noi considerăm că satul Bobota este cunoscut în țară și străinătate prin Corneliu Coposu, care a fost denumit, nu întâmplător, de către marele filozof Petre Țuțea ca „Seniorul politicii românești” sau de către presa democratică internațională „președintele moral al României”. Statul francez i-a acordat cea mai înaltă distincție a sa și anume „Legiunea de Onoare în grad de ofițer”.

          Începând cu anul 2010, de când a luat ființă Filiala Sălaj a Fundației Corneliu Coposu, în fiecare an, în jurul datei de 11 noiembrie, ziua în care a trecut în eternitate Corneliu Coposu, în colaborare cu Primăria Bobota, școala „Gheorghe Șincai” și cele mai importante instituții de cultură din județ (Muzeul Județean de Istorie și Artă-Zalău, Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj), Fundația a organizat acțiuni comemorative dedicate Seniorului Coposu. Importanța lor constă în faptul că la Bobota au fost invitate și au participat mari personalități din județ și din țară, chiar foști prim miniștri (de exemplu Victor Ciorbea). In domeniul Relațiilor Publice ei se numesc vectori de imagine, fiindcă fiecare plecând în județul sau localitatea din care provin promovează satul nostru.

          Chiar dacă în timpul vieții și chiar după trecerea lui în eternitate mulți dintre bobotani nu se trezesc la realitate, trebuie să ținem cont că dacă marele om politic Corneliu Coposu nu se năștea în Bobota, satul nostru era o localitate oarecare pe harta României.

          Să nu uităm că în anul 1998, cu ocazia înființării Centrului Cultural „Șincai-Coposu” a fost asfaltat și drumul din șoseaua E81 până la biserică, obiectiv cu care autoritățile comuniste din Bobota se lăudau încă din anii 70, pe când arăta mai jalnic precum un drum forestier (există documente în acest sens în „Monografia localității Bobota. Între istorie și memorie”, coordonată de către cercetător științific dr. Marin Pop).

          Înființarea Centrului Cultural „Șincai-Coposu” a schimbat radical atât infrastructura, cât și imaginea satului, dovadă fiind numeroșii vizitatori care ne onorează cu prezența. Dar și aici se simte o lipsă de colaborare cu Muzeul Județean de Istorie și Artă-Zalău pentru angajarea unui custode, precum există la Buciumi, Meseșeni sau Bocșa, pregătit pentru a prezenta muzeul vizitatorilor. De asemenea, extinderea și modernizarea muzeului, obiectiv trecut în planul de management al dlui primar Sarca încă din primul mandat.

 

PROPUNERE

 

          Având în vedere aceste considerente, propunem ca Ziua oficială a satului Bobota să fie 20 mai (sau în jurul acestei date, când pică sfârșitul de săptămână), fiindcă este ziua în care în casa parohială din Bobota a văzut lumina zilei Corneliu Coposu.

          De obicei în această lună, denumită și maial sau sărbătorile maialului se organizează aniversări și serbări cu fastul cuvenit în foarte multe localități. Trebuie să fie o zi de bucurie. Comemorarea din noiembrie rămâne o comemorare a morții lui Corneliu Coposu, dar trebuie să avem o zi în care să ne bucurăm și să ne adunăm toți fii satului, din toate colțurile țării, pentru a avea o zi a noastră, cu acțiuni culturale, sportive și religioase, așa cum se organizează în multe alte sate sălăjene (vezi Buciumi, Meseșeni, Bănișor, Bădăcin, Sărmăşag, Bocşa etc.), toate organizate primăvara sau vara, nu iarna.

          În final oferim și o schiță biografică a marelui om politic Corneliu Coposu, publicată de cercetător științific dr. Marin Pop în „Monografia localității Bobota. Între istorie și memorie”, din care reiese prodigioasa sa activitate depusă în slujba poporului român. Ele vin să completeze argumentația noastră și propunerea ca data de 20 mai să fie declarată „Ziua oficială a satului Bobota”.

 

 

CORNELIU COPOSU (1914-1995)

S-a născut pe data de 20 mai 1914, în localitatea Bobota. Tatăl său, Valentin Coposu, era preot greco-catolic în această localitate, iar pe mama sa o chema Aurelia şi era fiica protopopului greco-catolic Iulian Anceanu. Aşadar, apariţia lui pe scena politică românească nu a fost una întâmplătoare, deoarece Corneliu Coposu provenea dintr-o familie cu vechi tradiţii istorice. El avea ca înaintaşi  pe linie maternă 7 preoţi, iar pe cea paternă 3. Toţi aceşti slujitori ai altarului au militat pentru ridicarea nivelului cultural al românilor din Ţara Silvaniei şi pentru împlinirea visului de veacuri a românilor, acela de a se uni într-un singur stat. În calitate de preoţi ei au fost  lideri de opinie în lumea satelor, contribuind la păstrarea valorilor tradiţionale ale românilor, a moralei creştine, dar ei au fost şi luminători de carte, fiind directori ai şcolilor confesionale, unde limba de predare era limba română.  

Valentin Coposu şi Aurelia Anceanu au adus pe lume şase copii: Cornelia Veturia  (1911-1988), licenţiată a Facultăţii de Chimie din Cluj; Corneliu (1914-1995), marele om politic; Mircea (1918-1919); Doina Viorica Măriuca (1922-1990), licenţiată a Facultăţii de Farmacie din Bucureşti; Flavia Lucia Terezia, căsătorită Bălescu (n. 1924), licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Economice din Bucureşti şi Steluţa Lucia Rodica (n. 1933), licenţiată a Institutului Politehnic Bucureşti.

          În această atmosferă "politico-misticistă, plină de esenţă românească şi străbătută de patriotism", care exista în casa preotului din Bobota, la data de 20 mai 1914 a văzut lumina zilei Corneliu Coposu. După cum îşi amintea marele om politic pereţii casei din Bobota erau înţesaţi cu tablouri ale marilor înaintaşi Avram Iancu, Horea Cloşca şi Crişan, dar existau şi gravuri ale marilor oameni de cultură ai poporului nostru: Andrei Mureşanu, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu.

          A urmat cursurile şcolii primare la Bobota, iar cele secundare la liceul "Sfântul Vasile" din Blaj.

          Înaintaşii săi au îmbrăţişat cu toţii cariera preoţească. Corneliu Coposu a fost lăsat să-şi aleagă singur cariera. Astfel, în anul 1930, la vârsta de numai 16 ani, el se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, pe care a absolvit-o în anul 1934.

          După terminarea facultăţii debutează în cariera publicistică, în coloanele ziarului din Cluj, România Nouă, care era condus de către Zaharia Boilă. Activitatea jurnalistică a lui Corneliu Coposu cunoaşte în această perioadă o pondere deosebită în cadrul preocupărilor sale. A scris sute de articole, fără a fi însă un gazetar de duzină. Academicianul, omul politic şi prieten apropiat al lui Corneliu Coposu, Gabriel Ţepelea sublinia despre acesta, pe lângă faptul că a fost un mare om politic, a fost şi "un condeier de mare vervă şi talent".         

Opera scrisă a lui Corneliu Coposu, până la arestare sa (14 iulie 1947) cuprinde volumele Ungaria ne cere pământul, apărută în anul 1940 şi Ţara Sălajului, apărută la Bucureşti în anul 1944. După cum am arătat mai sus a publicat peste 170 de articole în periodicele România Nouă, Pământul românesc, Ardealul, Dacia, Alba Iulia, Tribuna Transilvaniei, Tribuna din Braşov şi în ziarul Dreptatea.

          A intrat în politică încă de la vârsta de 16 ani, în anul 1930, când, spunea el, primul ministru al României, Iuliu Maniu la numit în funcţia de şef al cabinetului său. Între anii 1937-1940 a îndeplinit funcţia de secretar al lui Iuliu Maniu, iar din anul 1940 pe cea de secretar politic al acestuia.

La pregătirea cu multă migală, seriozitate şi responsabilitate istorică a actului de la 23 august 1944, Corneliu Coposu, de-a lungul anilor 1941-1944, şi-a adus o apreciabilă contribuţie, prin munca lui de zi cu zi, extrem de riscantă în acea vreme şi mai ales prin misiunile secrete care i-au fost încredinţate şi pe care le-a dus la îndeplinire.

În calitate de secretar politic al lui Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a fost martor al desfăşurării evenimentelor premergătoare executării loviturii de Palat, însoţindu-l pe acesta la întrevederile şi discuţiile purtate cu regele Mihai, cu conducătorii partidelor politice, cu generali români participanţi la complot, cu fruntaşi civili din viaţa publică, cu grupuri de diplomaţi din Ministerul de Externe, cu conducătorii misiunilor aliate paraşutaţi în ţară şi cu radiotelegrafiştii britanici.

În noul guvern prezidat de către generalul Sănătescu, Corneliu Coposu a fost numit director de cabinet la preşedinţia Consiliului de Miniştri - biroul lui Iuliu Maniu, funcţie din care va demisiona la data de 11 noiembrie 1944. Din amintirile lui rezultă că această funcţie era de secretar general al guvernului, calitate în care se va ocupa, prin colonelul sovietic, Finoghenov, de aprovizionarea cu alimente a soldaţilor sovietici din România .

La data de 12 decembrie 1944, Corneliu Coposu a fost ales secretar al Delegaţiei Permanente a P.N.Ţ., organul de conducere al partidului. Totodată, el este numit în funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei P.N.Ţ. din judeţul Sălaj. Aici se pare că a intrat în conflict cu preşedintele acestei organizaţii, Ionel V. Pop, care nu era de acord cu această numire.

În anul 1946 a fost ales în funcţia de secretar general adjunct al organizaţiei P.N.Ţ din Ardeal şi Banat. De asemenea, la şedinţa Comitetului Central Executiv al P.N.Ţ. din acelaşi an a fost ales secretar general adjunct al partidului.

 La alegerile din data de 19 noiembrie 1946, care au fost falsificate de către comunişti, Corneliu Coposu a candidat pentru un mandat de deputat al judeţului Sălaj.

Pe data de 14 iulie 1947 în urma capcanei întinse de către Securitate au fost arestaţi, la Tămădău, liderii P.N.Ţ. care urmau să plece în străinătate. Corneliu Coposu a fost arestat şi el, fiind ridicat de la sediul partidului, împreună cu toţi cei prezenţi, de către o companie de jandarmi.

La vârsta de 33 de ani, în momentul când avea în faţă o carieră strălucită, Corneliu Coposu este arestat şi va sta închis în temniţele comuniste 17 ani şi jumătate, pentru faptul că a crezut sincer într-un viitor democratic al ţării sale.

Traseul complet urmat de către Corneliu Coposu în temniţele comuniste a fost următorul: Ministerul de Interne (M.I.), Malmaison, Văcăreşti, Snagov, Piteşti (din fericire înainte de macabrul experiment de reeducare), M.I., Craiova, Uranus, M.I, Jilava, Malmaison, Capul Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni, M.I., Uranus, Jilava, Gherla, Sighet, Aiud, Râmnicu-Sărat, M.I. şi domiciliul forţat la Rubla.

Şi după eliberarea din închisoare a fost permanent urmărit de către Securitate. Ultima arestare a lui Corneliu Coposu înainte de evenimentele din decembrie 1989, a fost chiar înainte cu câteva zile de acestea, şi anume pe data de 12 decembrie şi a durat trei zile. Aşadar, se poate afirma faptul că anii de închisoare a lui Corneliu Coposu au durat până în anul 1989, deoarece şi după eliberarea sa, în anul 1964, a avut parte de 27 percheziţii domiciliare, cu repetate reţineri la Securitate. Aici a fost chemat şi interogat de sute de ori, obligat să scrie nenumărate declaraţii pentru a răspunde la acuzaţiile de complot, tentativă de destabilizare a ordinii în stat, sabotaj, propagandă ostilă orânduirii, etc. La percheziţiile domiciliare i se confisca tot ce scria şi astfel i-au fost distruse o serie de scrieri, în special istorice, de mare valoare ştiinţifică.

În zilele de 21 şi 22 decembrie 1989 în casa lui Corneliu Coposu a fost elaborat apelul P.N.Ţ.C.D. semnat iniţial de 10 persoane, printre care s-au aflat Ion Diaconescu, Sergiu Macarie, etc.

Corneliu Coposu a fost un mare vizionar, prevăzând căderea sistemului comunist şi revenirea ţării noastre între democraţiile europene. Presimţea că acest colos cu picioarele de lut nu avea cum să reziste în faţa democraţiei. De aceea, încă din anul 1987, în plin regim comunist, a reuşit să afileze P.N.Ţ-ul la Internaţionala Creştin-Democrată, care s-a dovedit, ulterior, a fi majoritară în Parlamentul European. Astfel, acest moment dovedeşte faptul că marele om politic a avut clarviziunea că sistemul comunist se va prăbuşi, iar Europa va deveni o Europă unită a democraţiilor.

Din anul 1991, P.N.Ţ.C.D. a fost primit, ca membru cu drepturi depline, în U.E.C.D. Corneliu Coposu, în calitate de preşedinte al acestui partid a participat la toate congresele internaţionale ale forurilor respective, susţinându-şi punctele de vedere şi arătând specificul situaţiei politice din România şi dorinţa acesteia de a se integra în Europa după ce, aproape 50 de ani, fusese de cealaltă parte a ei, unde ruşii şi-au impus sistemul lor, totalitar, comunist. Beneficiind de avantajul că partidul era afiliat la Internaţionala Creştin-Democată, Corneliu Coposu nu a scăpat nici un moment prilejul de a sensibiliza Occidentul asupra perioadei dificile prin care trecea ţara noastră şi asupra dorinţei sale de a se integra în structurile democratice europene.

Pe plan intern a reuşit să înfiinţeze Convenţia Democratică din România, a cărui prim preşedinte a fost, şi să traseze o conduită politică partidelor politice care făceau parte din ea. A fost preşedintele P.N.Ţ., până la moartea sa, şi l-a readus pe scena politică românească la locul pe care-l merita. De asemenea, la alegerile parlamentare din anul 1992 a fost ales ca senator de Bucureşti din partea P.N.Ţ. 

Ca o încununare a întregii sale activităţi, în luna mai 1995 este numit Ofiţer al Legiunii de Onoare franceze. El preferă să primească această înaltă distincţie, în ţară, în mijlocul poporului pe care-l slujea cu un patriotism sincer şi dezinteresat.

Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Bernard Boyer, a fost cel care i-a înmânat înalta distincţie, pe data de 6 octombrie 1995, la Bucureşti, în numele preşedintelui Franţei, Jacgues Chirac. În discursul său, ambasadorul francez  spunea despre Corneliu Coposu, printre altele: "N-aţi fost nici şef de stat, nici ministru, nici comandant al armatei, nici academician şi nici măcar ambasador. Dar n-aţi avut nevoie de aceste titluri pentru a vă face un nume recunoscut şi respectat pretutindeni (...). Era normal ca după Revoluţie să jucaţi un rol în această ţară (...) pentru care sunteţi un punct de referinţă (...) Graţie dumneavoastră, graţie câtorva oameni, România de azi e o Românie liberă şi toţi românii, oriunde ar fi ei şi orice ar fi făcut se recunosc în dumneavoastră".

Emoţionat de cuvintele înălţătoare pe care i le-a adresat ambasadorul francez, Corneliu Coposu declara cu modestia-i recunoscută, următoarele: "Permiteţi-mi să consider acordarea acestui titlu în primul rând un omagiu adus României şi poporului român. Aş vrea să cred, în acelaşi timp, că onoarea pe care mi-o faceţi constituie un semn de încurajare şi speranţă. Nădăjduiesc de fapt că ţara mea îşi va găsi locul demn printre naţiunile democratice ale Europei, un loc din care a fost exclusă cu brutalitate prin lunga şi întunecoasa dictatură comunistă".

În una dintre ultimele lui apariţii, conştient parcă de sfârşitul care se apropia declara, ca o sinteză a întregii lui existenţe, următoarele: "În fond nu e importantă ideea legată de activitatea mea. Dacă acestă idee triumfă şi dacă ea este îmbrăţişată de prietenii mei şi de opinia publică, apariţia sau dispariţia mea sunt secundare. Totul este să supravieţuiască o atitudine. Dacă aceasta triumfă, dispariţia mea nu este semnificativă".

          Traiectoria pământeană a lui Corneliu Coposu se încheia pe data de 11 noiembrie 1995. A fost înmormântat, pe data de 14 noiembrie, în cimitirul Belu, fiind regretat de o ţară întreagă în slujba căreia şi-a depus întreaga sa viaţă.

         

Cercetător ştiinţific dr. Marin Pop, şef secţie Muzeografie-Muzee locale din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă-Zalău