Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Eveniment multiplu la filiala USR Cluj

Eveniment multiplu la filiala USR Cluj

Autor:

Martie 2016

Eveniment multiplu la

Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România

Joi, 7 aprilie 2016, începând cu ora 12

 

►O nouă conferinţă din seria Scriitorul în cetate

Gavril POMPEI: Transilvania – geografie şi literatură

Cu acest prilej, autorul va lansa şi antologia de poezie Inorogul şi oglinda (Editura Şcoala Ardeleană).

Adept al criteriului poetic al unui neomodernism îmblânzit, Gavril Pompei recurge constant la confesiunea mediată şi înscenată. Biografismul, mereu transfigurat, se poate totuşi bănui în modul de exhibare a unui anume tip de sensibilitate. […] Există apoi o sensibilitate vibrantă în sondarea semnelor misterioase ale universului sau în reprezentarea expresionistă a realităţii, cu vagi influenţe din Lucian Blaga, cum au constatat şi doi comentatori avizaţi ai autorului, Al. Cistelecan şi Ion Mureşan. În fond, Gavril Pompei nu are orgoliul originalităţii ostentative. El este un poet cultivat care ştie că expresia poetică nu se iveşte din spontaneitatea pură, ci dintr-o substanţă livrescă. Poemele sale sunt minuţios elaborate, atât cele în vers alb cât şi cele în prozodie clasică. Diversitatea temelor constituie şi ea un indiciu al acestei disponibilităţi proprie poeţilor care-şi cultivă sentimentele la umbra bibliotecii. Ştiinţa configurării unor situaţii poetice revelatorii, eleganţa şi subtilităţile limbajului legitimează profesionalismul autorului. (Petru Poantă)

 

►Avanpremieră editorială: Petru POANTĂ, Clujul meu, ediţie integrală (Editura Şcoala Ardeleană).

Volumul reuneşte cărţile despre Cluj ale lui Petru Poantă (7 aprilie 1947–7 septembrie 2013): Clujul interbelic. Anatomia unui miracol, cele trei volume Clujul meu (Oameni şi locuri, Anii şaptezeci, Radiografii), dar şi Efectul Echinox sau despre echilibru, care tot despre Cluj vorbeşte, în cele din urmă.

„Clujul meu e titlul ales pentru o istorie vie şi neconvenţională a unei lumi în care personajul principal va fi Oraşul. Fiecare volum din mai multele plănuite se va organiza în jurul unei imagini dominante. Va fi, în cele din urmă, o carte despre ambianţe, locuri, contexte, dar mai ales despre oameni reali, cu faptele şi înfăptuirile lor, aşa cum le-a înregistrat memoria mea şi a bibliotecii mele”. (Petru Poantă)

 

►Lansare de carte: Ion NOJA, Fluturi de lampă (Editura Şcoala Ardeleană şi Editura Caiete Silvane). Prezintă: Ion Pop, Adrian Popescu, Ştefan Damian, Daniel Săuca, Vasile George Dâncu.

La ora unui bilanţ existenţial şi liric, Ion Noja se menţine în spaţiul reflecţiei grav-melancolice, vorbind cu un anume scepticism despre cele crezute eterne şi resimţite ca trecătoare, despre vinovăţii trecute şi căinţe melancolice –  „o vinovăţie de penumbre gata de ispăşire” –, păstrând un  fel de distanţă egală faţă de tensiunea dramatic angajantă şi seninătatea contemplativă. În câteva poeme, cele mai bune, printre care şi acela ce dă titlul volumului, sugerează prezenţa statornică a unei lumini lăuntrice de care cuvintele se simt atrase ca efemeridele, altădată aceloraşi cuvinte li se întind capcane, ca într-o ars poetica stănesciană, iar altundeva se reprezintă în ipostaza celui care, foarte sugestiv, „închidea pleoapele la timp, / să nu risipească în întunericul de afară / lumina de sine ce i-a rămas”. (Ion Pop)

 

Moderator: Irina Petraş