Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Receptarea românească a primului scriitor străin laureat al Premiului Goncourt

Receptarea românească a primului scriitor străin laureat al Premiului Goncourt

Decembrie 2015

 

Isabela Vasiliu-Scraba, RECEPTAREA ROMÂNEASCĂ A PRIMULUI SCRIITOR STRĂIN LAUREAT AL PREMIULUI GONCOURT

 

 

Motto: „Si el teatro o la novela no son tecnicas del conocimiento, al igual que la fisica o la biologia, la filosofia o la psicologia, no sirven, no nos ajudan a comprender, no nos permiten avanzar por el duro y a menudo triste camino del destino humano” (Vintilă Horia)

Scriitor cenzurat în cultura comunistă, receptarea lui Vintila Horia (1915-1992, https://www.youtube.com/watch?v=-fK9Q9HL5lI ) s-a configurat ca un „fenomen cultural unic”, atât prin refuzul oficialilor culturii comuniste și post-comuniste, cât şi prin „amploarea eclatantă a recunoaşterilor internaţionale”(cf. D. Anghelescu la Cernăuți si Barbu Cioculescu, Peregrin în eternitate, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.2/2015, p.4, http://www.editurapleiade.eu/Reviste/2015%20Acolada%20nr.%2002.pdf ). Ilustrarea cenzurării oficiale de azi a laureatului român al Premiului Goncourt este oferită de refuzul publicării la Humanitas (fosta Editură Politică) a scrierilor lui Vintilă Horia (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran prin lăutărismul lui Pleșu, http://www.romanianstudies.org/content/2011/02/isabela-vasiliu-scraba-cioran-prin-lautarismul-lui-plesu-despre-inocularea-rusinii-de-a-fi-roman/ ). Alte aspecte ale unicității receptării lui Vintilă Horia le-ar constitui includerea lui Vintilă Horia în prestigioase volume de istorie literară occidentală ( https://www.youtube.com/watch?v=KFyjIrPflAA ) și traducerea în peste patruzeci de limbi, „în tiraje şi retipăriri fulminante” (D.A.) a romanului Dumnezeu s-a născut în exil pentru care autorul a fost recompensat cu cel mai mare premiu literar al Franței (primit, de pildă si de Marcel Proust).  Iar aceste lucruri normale în Vest, în spațiul libertății de gândire promovând valorile autentice, s-au întâmplat în ciuda opoziției scrâșnite a eminențelor cenușii din cultura de după Cortina de fier supusă permanent unui terorism ideologic. Păstrând cuvenitele proporții, mai trebuie adăugat că editările și traducerile lui Vintilă Horia în peste patruzeci de limbi nu au rezultat pe calea dirijismului cultural (cf. O carte premiată... vezi  http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/O%20carte%20speriata%20de%20IVS.htm precum si http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=1258 ) și nici n-au fost finanțate de la bugetul unei țări cu peste 23 de milioane de locuitori, ca în politica post-comunistă de difuzare în limbi străine a scrierilor unor Cărtărescu și Andrei Pleșu (despre editarea la Paris a lui Pleșu, a se citi Radu Portocală, Prieteniile păguboase ale ICR).

Convins de necesitatea reintegrării scriitorilor exilați după 1945, Dan Anghelescu spunea la Colocviul international de la Cernăuți că „literatura exilului românesc e privită cu admiraţie şi interes în colocvii internaţionale la Universităţi din Praga, Bratislava, la Poznan, în reviste prestigioase: Europa (Serbia), Alternanţe (Germania) dar… nu şi în realitatea culturală a României de azi unde exilul literar e aproape la fel de ignorat ca în perioada totalitară şi menţinut la distanţă de un centru al interesului, studierii, clasificării şi interpretărilor de către specialişt” (referat științific care mi-a fost trimis prin e-mail pe 26 nov. 2015). El mai spunea în toamna anului 2015 la Cernăuți că „istoria literaturii române nu va fi nici adevărată şi nu-şi va dobândi altitudinea morală, ştiinţifică şi educativă cât timp jumătatea din umbră nu va reintra în circuitul curent al valorilor naţionale” (cf. D. A., Receptarea actuală a scriitorilor români din exil).

Fără a-și pune problema provenienței „reprezentărilor noastre mintale” Basarab Nicolescu se grăbea să concluzioneze într-un interviu din 2010 publicat de „România literară” că am fi manipulați (despre manipulare vezi https://marianhociung.wordpress.com/2012/10/29/isabela-vasiliu-scraba-indicii-de-manipulare-in-eseistica-unui-fost-discipol-al-lui-noica1909-1987-dl-ion-papuc/ ) de aceste reprezentări, și că  științificii ar milita pentru împăcarea științei cu religia „mai mult decât teologii” (B.N.). Din păcate, chiar pledoariile fizicianului Basarab Nicolescu pe tema împăcării stiinței cu religia nu ne par a fi mai interesante decât cele consemnate de gânditorul religios Vintilă Horia în călătoriile lui „spre centre”. Preocupat de religie, fizicianului român stabilit la Paris îi părea în mod ciudat că ar exista în cadrul bisericii ortodoxe române „medii fundamentaliste”. Nejustificată în niciun fel, opinia sa din 2010 despre mediile „fundamentaliste” nu a dat impresia a fi mult diferită de părerea „oficială” și azi,  „oficială” în măsura în care gruparea din jurul revistei „22” publica senzaționala constatare a pelerinului Mirel Bănică după care  ortodoxia românească ar fi un „fundamentalism”.

 

Înclinăm totuși a crede că aspectul de așa-zis „fundamentalism” s-a ivit din simpla folosire în grabă a unor termeni acuzatori, spre a fi în pas cu moda discursurilor mediatizate intens după 1990. Deși mereu folosit spre a fi la modă, termenul de „fundamentalism” nu a fost cu rigurozitate definit nici de fizician, nici de  salariatul micuțului institut condus de istoricul de artă Andrei Pleșu „sub cupola Academiei”, salariat pelerin dispus cu mare ușurință să acuze în revista „22” ortodoxia de fundamentalism (https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/ ). Prin anii cincizeci Vintilă Horia reținea cu mai multă subtilitate un fapt caracteristic lumii desacralizate în care mulți sunt creștini doar cu numele: Anume  că păgânismul care „controlează toate mijloacele eficace de propagandă” îndreaptă „voința de a aparține” nutrită de omul societății de azi către partide, secte, grupări totalitare” (Vintilă Horia, Speranța socialismului tragic, text publicat de Uscătescu în revista „Destin” nr. 8-9/ 1954, republicat în vol. Mihaela Albu & Dan Anghelescu, Eseistica lui Vintilă Horia – deschideri către transdisciplinaritate, Ed. Aius, Craiova, 2015, p.199).

Pe pagina de facebook consacrată Centenarului nașterii lui Vintilă Horia, Marilena Rotaru (autoarea volumului Întoarcerea lui Vinbtilă Horia, 2002, vezi si filmul ei premiat  https://www.youtube.com/watch?v=Gj3f7bwXLAo ) a postat pe 7 decembrie 2015 o scrisoare a Luciei Soreanu, cuprinzând spre sfârșit o frază din Vintilă Horia despre rolul si importanța  rugăciunilor către Domnul nostru Iisus Hristos în destinul unui neam. In completarea scrisorii se poate viziona inregistrarea din aprilie 1990 când poetul Ioan Alexandru a spus manifestanților din Piața Universității că în istoria omenirii „poporul român, pentru că se poate ruga, există și va exista până la sfârșitul veacului” (https://www.youtube.com/watch?v=tIWGZYQaa-w )

Cât privește reintegrarea operei lui Vintilă Horia în cultura română ea apare în anul centenarului nașterii scriitorului „încă deosebit de problematică” (D. A.). Mult mai puțin problematice s-au dovedit în post-comunism tendințele impunerii lui Basarab Nicolescu plecat oficial din România în 1968. Fiindcă dirijismul acestei impuneri reiese din doctorate cu marele istoric al religiilor Mircea Eliade „transdisciplinarizat” via Nicolescu, atare dirijism fiind oarecum divulgat chiar de titlul volumului de „transdisciplinarizare” a eseisticii lui Vintilă Horia apărut în 2015 la Editura Aius din Craiova.

Referindu-se la scriitori exilului românesc (probabil la Vintilă Horia, Mircea Eliade, Horia Stamatu, Nicolae I. Herescu, Alexandru Busuioceanu, Vasile Posteucă, G. Uscătescu, Nicu Caranica etc.),  în referatul său prezentat la Universitatea din Cernăuți, Dan Anghelescu observa (citând o scriitoare exilată la Paris) că „o reintegrare a valorilor exilului în vizibilitatea publică ar răspunde unei tot mai acut necesare terapii a memoriei, pentru că „numai memoria este în măsură să redea unei societăţi peste care a domnit totalitarismul o respiraţie normală ori cvasi-normală.” (Monica Lovinescu, Seismograme, vol.Unde scurte II /  Bucureşti, Ed. Humanitas, 1993, p. 60).

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba

 

Sursa: https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/