Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Ultima dorinţă a lui Iuliu Maniu, aceea de „a aştepta învierea morţilor alături de părinţii săi în Dealul Ţarinei din Bădăcin”...

Ultima dorinţă a lui Iuliu Maniu, aceea de „a aştepta învierea morţilor alături de părinţii săi în Dealul Ţarinei din Bădăcin”...

Autor:

Aprilie 2015

Ultima dorinţă a lui Iuliu Maniu, aceea de „a aştepta învierea morţilor alături de părinţii săi în Dealul Ţarinei din Bădăcin”, nu s-a împlinit nici până în ziua de astăzi

 

Echipa Campaniei Publice

 

Încercarea familiei lui Iuliu Maniu de a-i aduce osemintele la Bădăcin a fost un demers lung şi dureros, în care speranţa a fost înlocuită cu cea mai cruntă dezamăgire.

 În 13 februarie 1970, Clara Boilă, fiica Elenei Pop (n. Maniu), în calitate de nepoată directă, a adresat un memoriu tov. Nicolae Ceauşeascu prin care a cerut indicarea locului în care a fost înmormântat Iuliu Maniu. Demersul a fost făcut din dorinţa familiei de a cinsti prin îngrijirea mormântului, memoria lui Iuliu Maniu. Demersul trebuia să fie făcut de către un membru al familiei, un descendent direct. Moartea celor apropiaţi lui Iuliu Maniu ar fi putut să constituie un motiv care putea să servească drept refuz.

 Pentru a mări şansele de reuşită, Clara Boilă s-a mulţumit doar cu o cerere minimală prin care solicita indicarea mormântului şi permisiunea ca acesta să fie îngrijit.

 În noiembrie 1970, doi membri ai organelor locale ale Partidului Comunist au vizitat-o pe Clara Boilă, la locuinţa din Cluj-Napoca, str. Turzii 65. Aceştia o anunţau că forurile superioare de partid au considerat pozitiv cererea făcută în legătură cu mormântul lui Iuliu Maniu, dar ei consideră că îngrijirea mormântului nu este posibilă decât într-un loc mai accesibil familiei, fapt ce ar atrage după sine reînhumarea osemintelor lui Iuliu Maniu. Tot ei recomandau ca noul memoriu să fie făcut tot tov. Nicolae Ceauşescu, şi nu organelor locale clujene.

 În 2 noiembrie 1970, familia s-a reunit la Cluj pentru a se sfătui, şi în urma unei convorbiri telefonice cu Ionel Pop la Bucureşti, Clara Boilă trimitea un nou memoriu către Nicolae Ceauşescu, datat 30.11.1970. Prin noua adresă se cerea “eliberarea autorizaţiei de exhumare şi reînhumare a osemintelor lui Iuliu Maniu, fie în cimitirul central din Cluj, fie în comuna Bădăcin, alături de osemintele părinţilor săi.”

Perspectiva împlinirii ultimei dorinţe a lui Iuliu Maniu, aceea de “a aştepta învierea morţilor alături de părinţii săi în Dealul Ţarinei din Bădăcin”, a umplut de bucurie întreaga familie.

 În 15 februarie 1971, Clara Boilă a fost vizitată de către un domn pe nume Damian, care îi cerea să indice condiţiile în care doreşte să facă reînhumarea şi locul acesteia. Delegatul a lăsat să se înţeleagă din discuţii că nu este de acord cu reînhumarea la Cluj. Clara Boilă a răspuns că doreşte să facă acest demers cu participarea exclusivă a familiei, iar înmormântarea să se facă la Bădăcin.

 

Exumarea s-a făcut deja, „am recunoscut osemintele după craniul caracteristic”

 

În martie 1971, un membru al serviciului de protocol al Ministerului de Interne o anunţa pe Clara Boilă că cererea de reînhumare a osemintelor lui Iuliu Maniu la Bădăcin a fost aprobată de către Consiliul de Stat. Elena Boilă, fiica Clarei Boilă, a cerut permisiunea ca membrii familiei să fie prezenţi la exumare. Acesta a răspuns că în conformitate cu practica generalizată din ultima vreme în legătură cu exhumarea unor foşti deţinuţi politici nu este posibilă asistenţa familiei. De fapt nu exista nicio “practică generalizată”, neexistând în acea perioadă nicio cerere aprobată pentru exumarea vreunui fost deţinut politic. Din discuţiile avute reieşea că exumarea s-a făcut deja şi că “am recunoscut osemintele după craniul caracteristic”. Legat de slujba religioasă, delegatul a precizat că se poate face, dar Elena Boilă a răspuns că dat fiind faptul că Biserica Greco-Catolică este interzisă, Biserică la care a aparţinut Iuliu Maniu, reînhumarea se va face fără preot. De fapt, slujba de înmormântare urma să fie făcută de către părintele Simion Man, preot greco-catolic şi nepot al lui Iuliu Maniu: “Eu am fost rugat ca nepot al familiei să fac serviciul. Eu voi recita psalmul 50 şi “Calea Crucii”. Se aşteptau să vină şi alţi clerici: De la Oradea va veni dr. Stan (fost profesor de teologie. Probabil episcopul de Blaj, dr. Todea, va veni şi el. Dr. Prunduş de la Cluj nu va veni.”

Corneliu Coposu trebuia să participe şi el la înmormânare, dar în ziua aceia era plecat din Bucureşti pe un şantier, şi “doamna Duţi” nu mai putea să-l anunţe.

 Delegatul i-a mai comunicat părintelui Matei Boilă că în luna aprilie vor fi anunţaţi cu cateva zile înainte să se deplaseze la Bădăcin unde vor fi aduse osemintele şi unde le va preda cu Proces Verbal. Tot acolo urma să se facă şi identificarea lor subliniind că au indicii precise care înlătură orice confuzie, mai ales că, Iuliu Maniu a fost înhumat în mormânt individual.

 Faptul că nu s-a permis participarea la exhumare a stârnit nemulţumiri în rândul membrilor familiei. Semnele clare pe care familia le avea: lipsa dentiţiei şi fractura la tibie, erau garanţia pe care familia se baza în momentul identificării. Ionel Pop, a fost şi el de acord să nu se participe la exhumare cu condiţia să nu existe niciun indiciu că acele oseminte nu ar fi ale lui Iuliu Maniu.

 În 20 aprilie 1971, părintele Matei Boilă este chemat la securitatea din Cluj de către colonelul Cabulea pentru a discuta câteva aspecte legate de reînhumare. Profitând de ocazie, părintele Boilă i-a cerut să intervină pe lângă forurile superioare pentru a aproba prezenţa lui la exhumare. După o săptămână a avut loc o nouă întâlnire, la care colonelul Cabulea i-a comunicat că în jurul datei de 20 mai va veni delegatul de la Bucureşti, care va stabili amănunte legate de reînhumare, precum şi răspunsul la cererea de a participa la exhumare în cimitirul din Sighet. Părintele Boilă l-a asigurat de discreţia sa şi de faptul că nu ar fi impresionat dacă ar constata că Iuliu Maniu a fost înhumat în groapă comună. Colonelul i-a răspuns: “Şi dacă a fost înhumat în groapă comună, nu putea fi pus cu mai mult de doi sau trei inşi, câţi au murit în Sighet în acea zi.”

 

Contraziceri şi speranţe până în ultimul moment

 

În 29 iunie 1971, ora 11, acelaşi domn de la serviciul de protocol al Ministerului de Interne s-a prezentat la domiciliul Clarei Boilă. Aceasta l-a chemat de la întreprinderea la care lucra pe fiul său, Matei Boilă, pentru a stabili ultimile detalii. Delegatul le-a comunicat că exhumarea s-a făcut deja, că prezenţa la Sighet nu este admisă şi că el urma să meargă în seara aceea la Sighet pentru a se întoarce a doua zi cu osemintele. Urma ca familia să se îngrijească de sicriu, cruce şi flori, el asigurând transportul până la Bădăcin. A repetat că familia va putea verifica osemintele, că el posedă un certificat medico-legal, pe care îl va prezenta a doua zi, semnat de un specialist al Institulului Mina-Minovici şi care atestă că osemintele sunt ale lui Iuliu Maniu. Pentru identificarea locului exact în care a fost înhumat Iuliu Maniu, spunea delegatul, a trebuit să mobilizeze 15 persoane care au lucrat săptămâni întregi, că medicii au fost foarte “chiţibuşari”, de asemenea că cel care l-a îngropat pe Maniu a murit între timp. Le-a mai spus că Maniu a fost înhumat în mormânt individual, că a fost găsit cu braţele încrucişate pe piept, că l-a recunoscut după craniu şi că au mai existat resturi de îmbrăcăminte, în care a fost găsit un ac.

 Deşi afirmaţiile delegatului cuprindeau o serie de contraziceri, familia a acceptat reînhumarea osemintelor sub rezerva identificării lor a doua zi şi a verificării certificatului medico-legal. Părintele Boilă remarca următoarele contraziceri în afirmaţiile delegatului:

 1) Deşi a susţinut că Iuliu Maniu a fost înmormântat în groapă individuală, conform evidenţei clare a închisorii Sighet, unde se specifica în aceste cazuri locul exact al înhumării, a afirmat apoi că i-au fost necesare două săptămâni de cercetare şi aducerea a 15 martori la faţa locului pentru identificare.

 2) Cu o zi înainte de a se aduce osemintele, a spus că se va duce în acea seară la Sighet pentru a aduce rămăşiţele pământeşti ale lui Iuliu Maniu, exhumate cu câteva zile înainte, ca mai apoi să spună că toate “ambalajele” (expresia lui) se găsesc la Bucureşti.

 3) A spus că Iuliu Maniu a fost îngropat în sicriu, ori practica închisorii din acea vreme era îngroparea fără sicriu. Din cele relatate de Nicolae Carandino, colegul de celulă, dar şi de către cei prezenţi în închisoarea Sighet, rezultă că nu s-a făcut nicio excepţie cu Iuliu Maniu. Trupul lui fiind târât gol, învelit într-un cearceaf, pe coridoarele şi scările închisorii, luând drumul obişnuit.

 4) A spus că s-au găsit în mormânt bucăţi de stofă şi o parte a unei berete, ori aşa cum se cunoaşte, deţinuţii era îngropaţi fără haine.

 5) A afirmat că mâinile i-au fost găsite încrucişate pe piept, ceea ce, ţinând seamă că este vorba de oseminte discarnate, după trecerea a douăzeci de ani de la înmormântare, este de-a dreptul imposibil.

 Cu toate aceste contraziceri, familia s-a pregătit pentru înhumare, cumpărând sicriu, cruce flori, coroane… S-au făcut pregătiri şi la Bădăcin, părintele Boilă luând legătura cu Man Ştefan (Răşchitorul), fost primar în Bădăcin pe vremea lui Iuliu Maniu.

A doua zi, în jurul orei 9.30, delegatul s-a prezentat împreună cu încă două persoane, având în maşinile rămase la poartă osemintele pe care urmau să le prezinte familiei la Bădăcin. Intrând în casă, i-a întins părintelui Boilă certificatul medico-legal, iar acesta a fost citit în prezenţa membrilor familiei: Zaharia Bolilă, Clara Boilă, Elena Boilă, Clara Boilă, Ioan Boilă, Domiţia Ionescu şi Fărcaş Vasile. Certificatul medico-legal cuprindea următoarele date: s-a procedat la exhumarea osemintelor fostului deţinut politic I.M. în prezenţa medicului aparţinând Institului Mina-Minovici şi a directorului închisorii Sighet; la 1,5 m s-au găsit oseminte complet discarnate cu resturi din lemnul de fag al sicriului; erau precizate măsurile exacte ale oaselor şi ale unor unghiuri semnificative; se arăta care dintre dinţi şi măsele care s-au găsit şi care nu, precum şi faptul că cubitusul prezenta o urmă de fractură; la sfârşit se prezenta că aceste oseminte aparţin unui decedat în vârstă de cca. 65-75 de ani, de 1,70-1,75 m. înălţime şi că, după semnele ce le prezintă, pot să aparţină fostului deţinut I.M.

 Încă din timpul citirii actului familia şi-a dat seama că au în faţă un document care dovedeşte că osemintele nu sunt ale lui Iuliu Maniu. În document se preciza că ele prezintă dentiţie, în timp ce Iuliu Maniu în momentul morţii nu mai avea niciun dinte, şi, în al doilea rând, prezenta fractura cubitusului, în timp ce Iuliu Maniu a avut o fractură la tibie. Iuliu Maniu a murit la 80 de ani şi nu la 65-75 de ani, aşa cum se prezenta în document.

 Delegatul a înţeles imediat că s-a făcut o greşeală şi a promis că va cere lămuriri la Bucureşti. După aproape 2 ore a telefonat acasă la Clara Boilă spunând că: “regretă confuzia ce s-a întâmplat şi că aceasta s-a datorat faptului că i s-au dat alte oseminte dintre cele exhumate de la Sighet şi care se găsesc toate la Ministerul de Interne, şi că va reveni în câteva zile cu osemintele lui Iuliu Maniu”

Într-o notă telefonică, interceptată de securitate, părintele Matei Boilă îl informa pe Ştefan Man (Răşchitorul) că nu vor mai ajunge la Bădăcin şi că toate pregătirile trebuie anulate: “În ultimul moment s-a contramandat plecarea noastră. Te rog să ne ierţi. Matei”. Ionel Pop a fost de părere că ar trebui să se renunţe la acest demers, dacă nu se permite prezenţa familiei la exhumare.

 Pentru a evita o nouă situaţie neplăcută, în 30 iunie 1971, Clara Boilă trimitea o nouă adresă tov. Nicolae Ceauşescu prin care îşi exprima regretul faţă de confuzia care s-a creat şi că: “mă văd nevoită a renunţa, cu toată amărăciunea şi durerea pe care o poate înţelege orice fiu iubitor al părinţilor, şi care este pătruns de sentimentul recunoştinţei, la îndeplinirea unei obligaţii de conştiinţă şi creştinească…”

Fragmentul de mai sus este extras din C. Borz, Monografia satului Bădăcin şi a familiei Maniu, ed. Caiete Silvane, Zalău, 2012, pp 123-128.

 

Campanie publică: „Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”

 

De-a lungul anilor care au urmat primei încercări a familiei de a recupera osemintele lui Iuliu Maniu şi până în prezent, au avut loc mai multe demersuri de identificare a rămăşitelor pământeşti şi aducerea acestora la Bădăcin, însă toate au fost soldate eşecului. În 2006, o echipă de procurori din cadrul Secţiei Parchetelor Militare s-a aflat în Sighetu Marmației pentru a întreprinde cercetări, în vederea identificării osemintelor mai multor detinuţi politici ucişi pe vremea comunismului. Printre acestea se aflau personalităţi marcante ale politicii româneşti din perioada interbelică, precum Iuliu Maniu şi Constantin I.C. (Dinu) Brătianu. La operaţiunile de căutare, ce s-au derulat pe circa două hectare de pământ, au participat arheologi, medici legiști şi istorici, alături de care anchetatorii sperau să identifice osemintele foştilor detinuţi politici schingiuiţi şi îngropaţi, mai apoi, în mare secret, la ordinele conducătorilor comunişti. Cercetările au continuat cu întreruperi şi reluări, cu piste noi, însă cu toate eforturile celor implicaţi, osemintele nu au fost încă identificate.

 Din păcate nici demersurile făcute de peste 15 ani în vederea conservării şi reabilitării casei memoriale „Iuliu Maniu“ din Bădăcin nu au avut parte de mai multe şanse de reuşită, deşi s-au încercat atât de multe lucruri în toţi anii ăştia şi s-a mers pe toate căile posibile.

 Totuşi, pentru că încă există speranţă şi oameni care încă mai cred, iar spiritul lui Maniu e încă viu, din luna februarie se desfăşoară campania publică: „Salvaţi istoria naţională, salvaţi Casa lui Iuliu Maniu!”, o campanie care, pentru a avea sorţi de izbândă, trebuie să „alerge“ în sens invers cursului firesc a timpului şi a lucrurilor.

 Cei care au răspuns chemării şi au spus cu convingere “DA” campaniei şi au început să se implice într-un fel sau altul sunt: Primăria Oraşului Şimleu-Silvaniei, Primăria Pericei, Direcţia Judeţeană Pentru Cultură Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă Sălaj, Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, Fundaţia Academia Civică (Ana Blandiana); Centrul de Cultură şi Artă Salaj, Fundația Corneliu Coposu; Asociaţia Creştină România de Mâine Bucureşti; ANMR, Publicaţia Sălajul Pur şi Simplu, Cotidianul Magazin Sălăjean, Revista de cultură Caiete Silvane, Cotidianul Vocea Transilvaniei, Gazeta De Cluj, Cotidianul Adevarul, Agenția Națională De Presă Agerpres, Cotidianul Crişana, Digi 24 Naţional, ZalăuTV, TVR Cluj, RegioTV, SălăjeanulTV, Evenimentul Zilei, Zig Zag, Actualitatea Irl. Lista e încă deschisă. Donaţiile pentru păstrarea casei memoriale „Iuliu Maniu“ se pot face în conturile:

 Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400

 Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205

 Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730

 Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

 

– deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei, jud. Sălaj.