Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Actualitatea educaţiei patriotice

Autor:

Martie 2015

Cred că  problema care constituie titlul subiectului avut în vedere a fost, este şi va fi mereu o chestiune esenţială a conţinutului muncii pe care şcoala este chemată s-o desfăşoare cu copiii, tinerii şcolari precum şi cu vârstnicii, acţionând în condiţiile oferite de momentul istoric şi de mediul socio-cultural în care se află şi lucrează instituţia de învăţământ.

            Consider că, pentru a-ţi îndeplini misiunea de educator, a cărui sarcină este instruirea şi educarea copiilor şi tinerilor şcolari sub toate aspectele pe care le presupune o bună pregătire pentru viaţă, care să corespundă cerinţelor prezentului şi viitorului, e necesară cunoaşterea cât mai concretă şi precisă a tuturor factorilor benefici şi malefici care acţionează cu voia sau împotriva voinţei actantului educator asupra subiecţilor educaţiei.

            Vorbind la modul cel mai general cu putinţă, se poate susţine că instrucţia adună informaţia, recte, cunoaşterea şi formarea (de tehnici, deprinderi, abilităţi practice, fond de idei teoretice etc), iar educaţia cumulează idei, concepţii, atitudini din care izvorăsc trăiri, emoţii şi sentimente - mai simplu: instrucţia ne spune ce cunoaştem şi ce ştim să facem pe baza cunoaşterii, iar educaţia arată cum utilizăm ceea ce ştim, în slujba cui o facem şi cu ce scop.

            Educaţia patriotică trebuie să fie un aspect de bază al formării caracterelor cetăţenilor României. Procesul educării patriotice se desfăşoară neîntrerupt în familie, în instituţiile de învăţământ, în societate (oriunde), insul fiind supus neîncetat, de-a lungul întregii sale vieţi, tuturor influenţelor pozitive şi negative posibile, uneori chiar atât de rele şi agresive, încât pot să devină imposibil de suportat.

            Într-un şir lung de componente, cel dintâi element de conţinut, fundamentul întregului edifciu al patriotismului îl constituie, fără putinţă de tăgadă, sentimentul apartenenţei la comunitatea naţională românească, care îi asigură fiecărui ins un loc între ai săi şi cu ai săi, posibilitate de comunicare directă prin limba maternă, deschisă sufleteşte, linişte, siguranţă, apărare, condiţii de vieţuire şi manifestare deplină, totul în limitele buneicuviinţe şi legilor ţării.

            Condiţia de român este un dat istoric. Aceasta se repercutează asupra vieţii fiecărui ins împreună şi simultan cu o serie de date circumstanţiale de natură mai mult sau mai puţin concretă, care, vrând-nevrând, au putere de personalizare, de aceea, în cadrul vieţii reale, condiţia de român este simţită, gândită, acceptată, onorată şi slujită diferit. În genere, condiţia de român ca etnie cunoaşte trei situaţii distincte: persoanele care trăiesc în România şi au cetăţenia română; persoane care trăiesc în teritorii din jurul României,  sunt băstinaşi în ţările vecine şi au cetăţenia acelor state (Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria); persoane care constituie diaspora românească, numeroasă în câteva state din Occident şi apoi, răzleţită în toată lumea.

            Cu sensul de stat, Patria este ţara în care cineva s-a născut    şi, prin aceasta, a devenit cetăţean, drept pe care nimeni nu i-l poate retrage. Patria nu este un munte de ciolane grase de ros, la care să se înghesuie fără ruşine şacalii politici de toate rasele, orientaţi spre  toate punctele cardinale.

            - Patria noatră este pământul României, atâta cât ne-a mai rămas în stăpânire după două milenii de lupte şi jertfe, de victorii şi înfrângeri, de trădări, de crime, de umiliri, de afirmare a prezenţei şi demnităţii noastre AICI - între marginile ciopârţite, azi,  ale teritoriului, marcate pe hartă.

            - Patria noastră este limba pe care o folosim - limba latină vorbită AICI neîntrerupt vreme de peste 2.000 de ani şi devenită, prin evoluţie în timp, limba română.

            - Patria noastră este cultura materială şi spirituală împreună cu civilizaţia, create de locuitorii acestui teritoriu.

            - Patria noastră, România, concentrează în sine prezentul, trecutul şi viitorul a tot ce există în întinderea acestui spaţiu. Prezentul este rezultatul a ceea ce s-a realizat în toate domeniile vieţii în cursul mileniilor, ceea ce constituie trecutul cu valorile create şi transmise urmaşilor.De asemenea, prezentul este baza cea puternică şi viguroasă în care sunt ancorate rădăcinile  viitorului. Educatorul, adică învăţătorul şi toţi profesorii, fiecare în funcţie de specificul acitivităţii lui, au datoria să asigure cunoaşterea de către elevi a conţinutului adevărat al celor trei  înfăţişări temporale ale Patriei noastre.

            Dragostea de Patrie sau Patriotismul este un sentiment pozitiv şi firesc. El se bazează pe cunoaşterea adevărată şi destul de profundă a  prezentului, trecutului şi viitorului Patriei, ceea ce  permite  subiecţilor educaţiei să-şi reprezinte în conştiinţă chipul patriei sub formă de imagini: picturale, sculpturale, sonore, dinamice etc, etc. Cunoaşterea este un proces de durată, care poate să ţină vreme îndelungată - toţi anii de şcoală şi apoi încă multe decenii.

            Cultivarea sentimentului patriotic în sufletele copiilor şi tineretului şcolar, în condiţiile timpului istoric prezent, nu este o chestiune uşor de rezolvat, deoarece societatea românească de azi este cuprinsă de o periculoasă stare de dezorientare, bulversare, cum spun câte unii ca să facă paradă,  expunându-şi înaltul lor nivel de cultură. În legătură cu această problemă, îmi permit să enumer câteva adevăruri, ca idei comune.

            1. După înlăturarea comuniştilor, s-a lucrat prosteşte în multe domenii, astfel că valorile existente au fost fie furate, fie lăsate în paragină de s-au distrus, fie "privatizate" unora, mai ales din afară, care au avut interesul să le falimenteze şi desfiinţeze, spre bucuria producătorilor şi bancherilor Occidentali, care au profitat şi profită de prostia românească, născută din naivitate şi credulitate.Din cauza modului de gândire fără cap s-a ajuns ca în multe localităţi să apară peisaje ale groazei şi morţii, mai rău şi mai urât decât după ce liniile ultimului război au trecut dincolo de hotare ţării.

            2. S-a răspândit o imagine falsă, de natură idilică, a Lumii Occidentale, şi noi, dorind cine ştie ce grad al fericirii, ne-am aruncat în braţele "lupilor" şi ei ne-au păpat şi acuma râd că suntem rămaşi în urmă şi săraci.

            3. Prin dezindustrializare şi distrugerea agriculturii s-a ajuns la dispariţia a milioane de locuri de muncă şi, ca urmare, la plecarea în Occident să cerşească o pâine a celor mai pregătie cadre: muncitori, subingineri, tehnicieni, informaticieni, personal sanitar cu pregatire medie, medici etc, etc, - peste  patru milioane, forţa de muncă cea mai tânără şi mai bine calificată, o ţară de oameni maturi pregătită de noi, dată cadou Occidentului.

            4. Clasa politică (Ce denumire idioată, Doamne!) nu s-a ocupat de interesele ţării. În 25 de ani n-a fost în stare să înjghebeze o strategie pe termen mediu şi lung privind  calea spre mai bine a societăţii româneşti, care să constituie jaloane de orientare a tuturor guvernele pe 25-30 de ani, să nu schimbe direcţia şi legile la voia întâmplării, din patru în patru ani şi mai des. Politicienii se jertfesc pentru interese personale, de familie, de şleahtă şi de partid. De aici a apărut  şi se adânceşte mereu, o ruptură dintre flămânzii cei săraci ai ţării, cei peste 80% din locuitori şi găştile politice, de fapt nişte organizaţii mafiote, numite impropriu partide.

            5. Stratificarea populaţiei în două tabere: hoţii cei bogaţi fără să producă ceva şi flămânzii ţării, cei care muncesc şi produc.Eu, de prin 1940, sunt destul de conştient de ceea ce se întâmplă în ţară. Nu m-am aşteptat ca după evenimentele din 1989, să se producă astfel de lucruri, căci, practic, noi, săracii acestei ţări am devenit nişte sclavi ai jefuitorilor care, mereu, mereu au lovit în statul român, blamându-l şi slabindu-l prin impunerea unor legi cu prevederi antipopulare şi antistatale, foarte permisive jefuitorilor de orice soi.

             Cele mai antiromâneşti legi sunt, după mine, următoarele trei, ale căror numere şi titluri nu le am în minte, dar cunosc "principiile" şi sloganurile pe care s-au fundamentat precum şi consecinţele dezastruoase care au apăsat şi apasă încă asaupra statului român şi a sărăcimii care răscumpără pe foşti proprietari:

            a. - legea restituirii pădurilor, urmată de defrişări sălbatice, cu consecinţe ecologice şi economice grave. Moşilor! Strămoşilor! Nu aţi muri a doua oară dacă, de-acolo din pământul cel blând al Patriei v-aţi ridica o clipă şi aţi vedea că munţii României, Carpaţii  au înfăţişarea de pustiu ca în Afganistan?

            b. - legea desfiinţării c.a.p.şi a vânzării g.a.s. a dus la lăsarea în paragină a jumătate din fondul arabil al ţării şi la vinderea terenurilor către străini; cum adică, domnilor? ne vindem pământul de sub picioare?! ce devenim noi fără pământ? nişte zburătoare ? spre unde şi spre ce? nu uitaţi că Domnii feudali ai Moldovei şi Valahiei, neavând ce face, au acceptat să plătească turcilor tributuri împovărătoare, dar două lucruri nu le-au acceptat niciodată - aşezarea turcilor la noi şi cumpărarea de pământ în Ţările Române;

            c. - legea bazată pe lozinca restitutio in integrum ; ca şi primele două  au efecte dezastruoase asupra statului şi întregii populaţii lucrătoare şi producătoare care plăteşte cu sudoarea muncii imbecilităţile politicienilor şi lăcomia unora şi altora.

             Celor înşirate mai sus, căci de-o analiză nu poate fi vorba, li se adaugă şi alte aspecte ale realităţii, care se constituie într-un sistem de idei, orientări şi atitudini nu numai defavorizante, ci chiar potrivnice educaţiei patriotice în timpul prezent. Nici aici nu voi analiza, ci doar voi enumera:

             - lipsa unei preocupări cuprinzătoare şi permanente din partea instituţiilor şi persoanelor îndreptăţite şi obligate de rolurile pe care le au de apărare a limbii noastre naţionale şi a culturii de presiunea unor elemente de subcultură din Apusul Europei şi din SUA; nu detaliez, deoarece pe această temă se pot scrie volume întregi; punctez, totuşi, vreo două aspecte concrete:

            + limba română are nişte norme privind scrierea corectă; de ce Academia Română nu impune editurilor şi presei de orice fel să respecte acele norme? de ce nu face acelaşi lucru şi cu sutele de utilizatori ai limbii române pe posturile de radio şi televiziune, care se exprimă oribil, iar publicul prinde şi imită greşelile auzite de la reporteri?

           

           

            + de treci prin oraşe, căutând un anumit magazin sau serviciu, eşti pierdut, căci majoritatea firmelor sunt nişte îmbolmojeli din care nu se înţelege nimic; în aceeaşi condiţie sunt multe mărfuri de import, despre care nu se pot afla informaţiile dorite, fiindcă nu sunt prezentate în română;

            + de ce se admite ca posturile noastre de radio şi tv să fie invadate de producţiuni anglo-americane? această stare indică un dispreţ faţă de limba noastră naţională şi de marea masă a vorbitorilor limbii române;

            + cine sau ce îi împinge, determină, obligă pe cântăreţii noştri să prefere a cânta mai degrabă în engleză decât în română, nu numai când se află în străinătate, ci chiar când sunt aici între conaţionali şi cântă pentru noi?

            Consideraţiile pe care le-am prezentat până ACI , şchioape sau nu,  nu vreau altceva decât să încerce a spune câteva adevăruri, bineînţeles că nu toate, despre realităţile în care trăim,unde trebuie să rezistăm cu toţii: bunici, copii, nepoţi şi să ne îndeplinim datoriile pe care le avem, fiindcă suntem şi ne ţinem români.

            Mai la vale, încerc să mă refer la alte chestiumi prin care să arăt cum cred eu că se poate face educaţie patriotică în contemporaneitate.

            Ca orice realitate bazată pe o adâncă prezenţă şi implicare omenească, Patria este materie şi spirit, un teritoriu bine delimitat geografic, locuit de oameni care, de-a lungul vremii, au făurit o cultură proprie modului lor de gândire şi de simţire.

            De regulă, în dicţionare, patriotismul este definit ca "sentiment de dragoste faţă de patrie şi propriul popor", formulare pe care eu o consider prea generală. Sentimentul ţine de partea spirituală a fiinţei umane veritabile, fiinţă care, se cunoaşte, nu e numai sentiment, ci este şi materie, de unde rezultă cu necesitate că patriotismul nu are cum să fie numai sentiment, ci este şi raţiune pusă în interesul fiinţei umane.Se ştie, de exemplu că, în vremea războiului pentru întregirea neamului, 1916-1918, guvernul României şi regele de atunci au promis militarilor, aproape în totalitate ţărani, împroprietărirea cu pământ, pentru a le stârni interesul pe câmpul de luptă şi oamenii "pământului" au răspuns cu vitejie şi jertfe inimaginabile.Regele s-a ţinut de cuvânt şi a pus în aplicare cea mai însemnată reformă agrară din istoria noastră. Nu la fel stau lucrurile cu "revoluţionarii" din 1989, dintre care s-au jertfit 1.000 (Dumnezeu să-i răsplătească), şi cer avere vreo 50.000. De ce? Fiindcă au făcut gălăgie nu se ştie unde şi s-au temut de terorişti?

            Şcoala românească (şi, când folosesc această sintagmă, am în vedere întreg sistemul naţional de înstrucţie şi educaţie de la grădiniţe până la universităţi) este singurul loc instituţional în care educaţia, în general, şi educaţia patriotică, în special,  constituie o obligaţie de serviciu permanentă şi  de mare împortanţă. Realizarea cu bună credinţă a sarcinilor specifice acestei laturi a educaţiei tineretului revine tuturor celor care îndeplinesc funcţii didactice în oricare din treptele învăţământului şi în orice activitate desfăşurată cu subiecţii educaţiei, oriunde şi oricând. Această normă de lucru şi îndeplinerea ei fără nicio abatere ţine de statutul de cadru didactic al fiecăruia, cu precizarea, de altfel, ştiută şi acceptată de toată lumea, că în cadrul fiecărei activităţi se acţionează în mod specific.

            Simt nevoia de a mai preciza că, în prezent şi în viitor, educatorii şcolii româneşti precum şi toţi cetăţenii României trebuie să înţeleagă şi să ştie bine şi clar că, intrând în UE şi în NATO, statul nostru naţional -ROMÂNIA - rămâne ca instituţie naţională fumdamentală, pusă în slujba cetăţenilor, că îşi menţine şi exercită funcţiile sale în condiţiile specifice apartenenţei la această uniune de state foarte diferite din multe puncte de vedere, dar egale în drepturi unul faţă de altul indiferent de caracteristicile individuale deosebitoare. De aceea nu uităm cine am fost, cine suntem şi cine dorim să fim în continuare în Europa, AICI  la noi acasă.

            În rândurile anterioare, am punctat câteva chestiuni de avut în vedere în activitatea educativă din învăţământul preuniversitar. Materialul compus ar fi putut să fie mai folositor dacă era organizat didactic şi dacă aspectele-cheie ar fi fost adâncite şi susţinute cu exemple din activitatea practică. Cauze subiective mi-au impus această structurare şi acest fond, comunicat mai degrabă prin enunţuri decât prin analize urmate de concluzii.

            Nedorind să vorbesc în contratimp, ţin seamă de faptul că sunt pensionar de 17 ani şi nu mă pot amesteca unde nu mă simt în largul meu, ca acasă; de aceea consider că aspectele concrete şi practice ale activităţii de educaţie patriotică care se desfăşoară în lecţii sau în alte forme lucru cu copiii şi tinerii şcolari le cunosc, le pregătesc şi le pot realiza cu succes educatorii aflaţi în funcţie.

                                                                                                                                    Prof. pensionar

                                                                                                                                    Augustin Mocanu

 

            Slobozia, 25 martie 2014