Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



DESPRE PERSEVERENŢA ŞI PERFORMANŢA UNUI DASCĂL DE LA ŢARĂ

DESPRE PERSEVERENŢA ŞI PERFORMANŢA UNUI  DASCĂL DE LA ŢARĂ

Autor:

Iulie 2014

  Înv. PETRU GALIŞ

 Şcoala Gimnazială “Horea”

Cizer, jud. Sălaj

 

            Anul 2001. Anul I al Mileniului al III-lea.

            Întâi septembrie. Începe un nou an şcolar. La Şcoala Gimnazială „HOREA” Cizer este vacantă catedra de istorie-geografie.

            Pe poarta şcolii face întâiul pas, în calitate de profesor, proaspătul absolvent al Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale a Universităţii din Oradea, specialitatea Istorie-Geografie, FLORIN-IOAN CHIŞ, originar din satul „megieş”, PECEI, localitatea care a dat ţării, de-a lungul timpurilor, mulţi intelectuali.

            Părea timid, ca orice om la începutul unei cariere, dar era hotărât să rămână „să desţelenească mintea tinerelor vlăstare” – vorba pedagogului Ioan Pop Reteganul. S-a integrat uşor şi rapid în colectivul de cadre didactice, devenind sociabil, colegial, prieten cu toată lumea. Elevii au început să-l iubească şi să-l respecte, fiindcă şi el i-a iubit si respectat. Prin comportamentul său şi-a câştigat uşor un prestigiu binemeritat, fiind ales lider de sindicat şi, în ultimii ani, membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii.

            Cu toate greutăţile impuse de perioada acestei tranziţii obscure şi interminabile parcă, n-a dat îndărăt în faţa niciunui obstacol, ci a mers înainte, impulsionat de gândul său din primul an de facultate, studiind în continuare problematica morbidităţii. „A sărit” peste toate gradele didactice, cu gândul la doctorat.

            Zis şi făcut! A alergat încoace şi încolo, şi-a „mâncat” zilele şi nopţile numai şi numai pentru a-şi împlini visul. N-a avut vacanţe sau zile libere, pe acestea petrecându-le în arhive şi biblioteci, discutând cu oameni vârstnici, luând în considerare orice părere, orice afirmaţie, pe toate acestea, petrecându-le prin sita raţiunii.

            Astfel, a elaborat teza de doctorat: „EPIDEMIILE şi eradicarea lor în Nord-Vestul României (secolele XVIII – XIX )”, teză, care, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj ( director, Daniel Săuca ), a devenit carte tipărită de către Editura MEGA, 2012, Cluj-Napoca.

            Despre autor vom mai afirma doar că este hotărât, tenace, consecvent, sârguincios, devotat cauzei pentru care luptă, modest (mult prea modest), respectuos, sociabil, amabil, afabil... Deci, un om integru.

            Despre carte nu mă simt vrednic să mă exprim în profunzime, doar voi face o lapidară descriere a conţinutului său.

            Cuvânt înainte, de prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu, (coordonatorul lucrării). Acesta afirmă, la paginile 7-8, următoarele: „Intreprinderea domnului Florin Chiş este susţinută de o bază documentară solidă compusă din registre de stare civilă, documente emise de diferite nivele ale autorităţii statale, însemnări pe cărţi biserceşti etc. interpretate prin prisma paradigmei istoriografice înnoitoare promovată de prestigioasa revistă Annales, la al cărei spirit, autorul cărţii se aliniază necondiţionat, făcând dovada unei bune acomodări cu principalele contribuţii în domeniul istoriei morbidităţii, inclusiv prin apelul la interdisciplinaritate. În mod firesc, tema presupune inevitabile intersectări ale istoriei cu demografia, în măsură să releve dimensiunile cantitative ale mortalităţii provocate de marile pusee epidemice, de la acestea translatând spre studierea reacţiilor şi atitudinilor colectivităţilor umane „în raport cu morbiditatea”, ceea ce face inevitabile colaborările cu psihologia, sociologia, antropologia sau geografia. (...).

...Tema presupune, apoi, inevitabile intersectări cu medicina, mai ales atunci când urmăreşte patologia ciumei şi a holerei, în măsură să lămurească multe aspecte legate de manifestarea teribilă a bolilor, în funcţie de factorii agravanţi, de natură meteorologică, socială-subalimentaţia, foamtea-politico-militară, factori urmăriţi pe larg în manifestarea lor la nivelul zonei şi perioadei avută în vedere, inclusiv asocierea lor cu cicluri infernale, în măsură să provoace şi să susţină epidemiile ce intră în componenţa lor, agravându-le, ducând consecinţele lor la extrem, să explice mortalitatea excesivă la intervale scurte.”

            În Introducere, autorul arată: „Spaţiul care face obiectul cercetării noastre, suprapus în mare parte peste NV României de azi, a fost prezentat din punct de vedere administrativ de comitate care făceau parte din Transilvania şi Partium. Această zonă a cunoscut o intensă circulaţie din şi înspre Ungaria şi Austria, drumurile ce urmau Văile Someşului, Crişului Repede, Mureşului şi culmile domoale ale Dealurilor Silvaniei pierzându-se apoi în câmpie, fiind înţesate de negustori, soldaţi şi diverşi călători. Acest tranzit cu dublu sens a făcut din arealul supus cercetării noastre unul foarte vulnerabil epidemic, cuprinsul său fiind măturat repetate rânduri de molime provenite fie dintr-o parte, fie din alta.

            Acoperind din punct de vedere temporal o perioadă de aproape două secole, am încercat să evidenţiem aspectul privind impactul demografic al ultimelor zvâcniri de ciumă şi a valurilor de holeră care i-au succedat, în cadrul comunităţilor urbane şi rurale. Deşi numărul graficelor, tabelelor, hărţilor şi cifrelor poate părea prea mare, le-am considerat necesare pentru a putea  să zugrăvim măcar în parte proporţiile morbidităţii. Ele sunt rezultatul cercetării unui număr mare de Registre de Stare Civilă, din care am căutat să le folosim pe cele mai relevante. Dacă epidemiile de ciumă şi cea de holeră s-au lăsat mai greu surprinse, date despre acestea trebuind să căutăm şi în altă parte, pentru a doua jumătate a secolului XIX registrele parohiale au acoperit cantitativ efectul urmărit de noi. Predominarea registrelor parohiale  reformate şi romano-catolice se explică prin existenţa numeroaselor comunităţi de acest fel, dar şi prin datele mai generoase pe care acestea le oferă. Numărul mai redus de matricole greco-catolice şi ortodoxe se datorează faptului că acestea fie nu au acoperit perioada de timp studiată de noi, fie nu au redat impactul epidemic”. ( pp. 13, 14).

            În Capitolul I: „ASPECTE CANTITATIVE ALE MORBIDITĂŢII. EPIDEMIILE DE CIUMĂ ŞI HOLERĂ, DOUĂ SPECTRE TERIFIANTE ALE MORŢII”, care cuprinde: epidemiile de ciumă, epidemiile de holeră din anii 1830-1831, 1836, 1848-1849, 1855, 1866, 1872-1873 (pag. 47-136) aflăm modul de pătrundere a cestora în zona noastră. Între cele patru comitate: Bihor, Satu Mare, Crasna şi Solnocul de Mijloc exiată diferenţieri. Aflat în contact direct cu Câmpia Panoniei, comitatul Bihor oferă condiţii naturale şi o densitate de populaţie ce favorizează manifestarea epidemiei. Această conjunctură face ca proporţia numărului deceselor în cadrul sumei populaţiei, precum şi gradul de letalitate să aibă valorile cele mai mari, depăşind chiar şi media pentru întreg ţinutul transilvan. Cel mai puţin afectat este Solnocul de Mijloc, datorită şi barierei naturale pe care o constituie Munţii Meseş. Infestările au avut loc în lunile iunie, iulie, altele chiar în august. Boala „călătoreşte” de-a lungul văilor importante, în aval prin intermediul apei infectate, iar în amonte prin oameni bolnavi, dar şi de-a lungul drumurilor.

            O excepţie în zona Sălajului este localitatea Crasna, unde se moare de holeră încă din 16 iunie (1872), fapt explicabil doar printr-o infectare directă, din afara spaţiului geografic respectiv şi nu de la vreo localitate limitrofă. Efectele epidemiei de holeră din anii 1872-1873, în NV românesc au fost următoarele: numărul populaţiei – 996147, numărul bolnavilor – 55661, vindecaţi – 36156, decedaţi – 19505, gradul de afectare (decese) – 1,58%, gradul de letalitate – 33,12%.

            Capitolul al II-lea: „MIJLOACE ŞI MĂSURI DE ERADICARE A EPIDEMIILOR”, cu subcapitolele: Lupta împotriva ciumei; Lupta împotriva holerei; Medicină şi farmacie (pag. 137-189) ne relevă lupta autorităţilor şi a populaţiei pentru a ameliora, a preveni şi a stopa răspândirea  celor două boli. Apogeul politicii sanitare  în secolul XIX îl constituie Legea 14/1876, care pune definitiv, pe baze solide sistemul de sănătate. Legea dădea dreptul autorităţilor să intervină, la nevoie chiar cu forţa, pentru înlăturarea oricăror cauze care determină coruperea apei, pământului sau aerului, punând în pericol sănătatea  pentru toţi  pacienţii care se prezintă, chiar dacă aceştia nu erau din localitate sau din ţară.

            Capitolul al III-lea: „ATITUDINI ŞI COMPORTAMENTE ALE POPULAŢIEI ÎN TIMPUL EPIDEMIILOR”, prin subcapitolele: Discursul privind originea epidemiilor; epidemiile – factor de destructurare socială şi Reacţile de apărare în faţa epidemiilor (pag. 190-222), ne arată cum lumea rurală şi urbană este bulversată de răsturnarea ordinii fireşti a lucrurilor, spaima fiind omniprezentă la nivelul sensibilităţii sociale. Se naşte în aceste condiţii un comportament de apărare bazat pe practici magico-religioase. Oamenii se adresează lui Dumnezeu prin rugăciuni şi cântări cerând apărare şi milă, nefiind uitaţi nici sfinţii vindecători. Alături de ritualurile religioase sunt practicate în scop de apărare şi ritualurile magice care folosesc cămăşi vindecătoare, brazde cu rol de hotar inpenetrabil, descântece etc.

            Vom descrie,în continuare, modul de confecţionare a unei „cămăşi” aşa cum a aflat autorul de la Florica Criste din Cizer: „într-o marţi seara se strângeau la o casă 9 femei mai în vârstă, se apucau de tors fuior din lână părăsită (de calitate inferioară), întinzând firele cu două beţe şi aşa fac pânza pentru chimeşe. Urzeala este făcută cu o furculiţă. Din pânză se croieşte o rochie cu mânici. Toate cele 9 femei lucrau, dar, în timp ce făceau această chimeşe, se auzeau vânturile rele, ciocănituri pe la ferestre şi prin pod. Cineva le striga pe nume ca să iasă afară, dar nu aveau voie să dea importanţă la ce se petrecea şi nici să deschidă uşa la nimeni, nici să răspundă dacă îşi aud numele. Aveau voie să vorbească doar despre întâmplări din sat, despre oameni care au murit, despre femei care nasc, despre tineri care se căsătoresc, dar nu despre făcături. După ora 11 noaptea, cămeşe trebuia să fie gata, se alegtrei femei din cele 9 care o duc într-o mejdie de sat, între hotară. Celelalte 6 aşteaptă în tăcere, rugându-se pentru ele să ajungă la destinaţie. Cele 3 femei nu au voie să se uite înapoi, nici când merg, nici la întoarcere, trebuind să aibă grijă de cămeşe ca să nu le-o ia vântoasele. Atunci (dacă o pierd) nu ajung cu ea în mejdie şi ciuma rămâne în sat şi numai  după 9 luni  mai au voie să facă alta.

            Ajunse la mejdia satului femeile descântă pentru ca ciuma să vină din satul cutare şi să îmbrace cămeşe: «Haidă, ciumă nealcoşe,/ Lasăne-n pace fetile,/ Lasăne-n pace feciorii,/ Că ne prind ziuărili/ Şi tăţi oamenii din sat/ Că chimeşe faină ţi-am gătat/ Şi te-mbracă una-două/C-amu ai chimeşe nouă.»

            După ce o cheamă fiecare femeie pun cămeşe într-un spin sau o creangă în mejdie. Pun tăte mâinile pe ea şi o blastămă să iasă din sat afară zicând: «Du-te, spurcată, dezmăţată/ În locuri neumblate/ De picior de om necălcate!»

            La întoarcere, cică, dacă se aude un cocoş cântând atunci se pot bucura de reuşită, de alungarea ciumei. Se întâlnesc toate cele 9 femei şi petrec împreună până se revarsă zorile.” (pag. 216-217).

            În prima jumătate a secolului al XX-lea această cămaşă se mai făcea încă în satul Cizer, dar cu totul în alte scopuri: când oamenii nu se puteau căsători, femeile năşteau şi le mureau copiii, când era un număr prea mare de tineri căsătoriţi care se despărţeau etc. (pag. 218). Tot în această zonă s-au folosit cu rol de talisman împotriva epidemiilor mărgele din lemn de adâlnoc. De protecţia acestuia beneficiau şi vitele, cărora li se perforau coarnele, li se introducea o astfel de mărgea şi se închidea cu ceară. (pag. 220-221).

 

            Cartea de 263 de pagini, care cuprinde la subsolul paginilor nu mai puţin de 840 de trimiteri, o vastă bibliografie şi anexe, a fost prezentată în Consiliul Profesoral al Şcolii Gimnaziale „HOREA” Cizer, în data de 16 mai 2012, de către coordonatorul ei, prof. univ. dr. Barbu Ştefănescu, fiind prezentat şi dl. prof. Viorel Mărgineanu, insp. de specialitate în cadrul I. Ş. J. Sălaj şi mult apreciată de către colegi. Astfel, colegul nostru a devenit ÎNTÂIUL PROFESOR DOCTOR al Şcolii Gimnaziale „HOREA” Cizer, judeţul Sălaj.

            Ulterior, cartea a fost lansată la nivel de judeţ, în 11 iulie 2012, de către Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, alături de alte instituţii care au tangenţă cu conţinutul cărţii, în sala POROLISSUM a Consiliului Judeţean Sălaj, unde a fost apreciată cu superlative de către: dl. Daniel Săuca, dir. C.C.A., d-na  Ligia Marincaş, dir. D.S.P., d-na Corina Bejinariu, dir. M.I.A.Z. şi subsemnatul.

            SĂ NE FEREASCĂ DUMNEZEU DE ASEMENEA BOLI!!!

 

 

Cizer, octombrie 2012