Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



AVOCAŢII CERULUI

Februarie 2014

 

Artemiu VANCA

 

La Târgul Gaudeamus din anul acesta, am descoperit, la etajul doi al pavilionului principal Romexpo, standul modest al Editurii Singur, din Târgovişte. Pe măsuţa din stand, trona cartea „Avocaţii cerului” scrisă de domnul Ştefan Doru Dăncuş. Am luat-o, am răsfoit-o şi am întrebat-o pe doamna de la stand cât costă. „Treizeci de lei”, mi-a spus ea. Mi s-a părut mult, cartea nu are decât o sută de pagini, iar editura nu era Humanitas, şi nici autorul ei Andrei Pleşu  Gabriel Liiceanu sau Radu Paraschivescu, scriitori în vogă, prezenţi la târg. „De ce costă atât de mult?” am întrebat-o pe doamnă. „Cumpăraţi-o şi o să vedeţi de ce.”, mi-a răspuns ea. Am scos din buzunar treizeci de lei. Doamna mi-a dat cartea, mi-a  restituit zece lei şi mi-a mai dat, bonus, o cărticică de versuri a scriitorului. Cu alte cuvinte: treizeci de lei pentru cine întrebă, douăzeci de lei pentru cine cumpără.

Îl ştiu pe Ştefan Doru  Dăncuş” din revista „Caiete Silvane”. Deţine în ea o rubrică de interviuri neconvenţionale. Înterveviaţilor le pune nişte întrebări tip, printre care şi una, evident ironică, „Cum te simţi ca mare scriitor ?” Mi-ar face plăcere să văd cum răspunde dumnealui la această întrebare. L-am văzut apoi la două ediţii „ Zilele Caiete Silvane”. Nu semăna cu tânărul rebel, cu păru-n vânt, din fotografia care-i însoţea rubrica. Era mai în vârstă, mult mai corpolent, cu fruntea mai înaltă, pletele mai rare şi avea, în plus, o barbă înspicată. Ţinuta şi purtarea lui  erau ale unui nonconformist.

Cartea, scrisă la persoana I-a, este concepută ca un proces pentru reabilitarea  lui Ştefan Doru Dăncuş, eroul cărţii,  întemniţat în urma unei condamnări  al cărei motiv scriitorul evită să ni-l spună direct. Ne lasă să înţelegem ceva din fraza: …a greşit şi a plătit într-o vreme când toată lumea fura pe toată lumea*. A fost eliberat după ce şi-a ispăşit pedeapsa.  Procesul are loc la Tribunalul Cerului. El se consideră nevinovat: Conform legilor omeneşti trebuie să fiu vinovat deşi, oricât am încercat, nu mi-am găsit nici o vină.

Avocaţii Cerului, în număr de doisprezece, vor încerca să demonstreze  că Ştefan Doru Dăncuş  este, aşa cum se consideră, un OM, fiu al lui Dumnezeu, frate cu Isus,  care a fost obligat, ca şi El, să sufere din cauza răutăţii şi obtuzităţii oamenilor. Această calitate urma să-l absolve de ori ce vină. Mărturiile pe care le aduc ei, ca să demonstreze asta, sunt fragmente din scrierile lui.

Din documentul adus de primul avocat, rezultă că Tribunalul se află în faţa unui caz neobişnuit. Acuzatul este un exemplar ciudat,  despre care… cineva a fost de părere că n-ar strica să-l fixeze pe o cruce…-  exact ca pe Isus Hristos.

Al doilea avocat citează dintr-un alt document, din care reiese că Dumnezeu, auzindu-l pe Ştefan Doru Dăncuş jelind condiţia umană, a tresărit şi a aflat, mirat, că mai are un fiu.

Următorul avocat reproduce aprecierile sau avertismentele la adresa bisericilor, pe care, aşa cum susţine Ştefan Doru Dăncuş, Dumnezeu  i le-a încredinţat lui, ca să le transmită mai departe. Martorilor lui Iehova, le spune: Sunteţi copiii Mei de care mă bucur;  pe Biserica Catolică o acuză:  Aţi făcut din Cuvântul Meu o armă cu care aţi ucis; pe ortodocşi îi face cămătari; Biserica Penticostală este alintată: …pentru voi am o afecţiune părintească….; Mausoleelor neamurilor arabe le atrage atenţia: Eu nu v-am învăţat să ucideţi, ci să vă iubiţi aproapele ca pe voi înşivă; Templelor neamurilor orientale le zice: Aţi venerat zeităţi care nu erau de la mine; teozofilor, oamenilor de ştiinţă şi prezicătorilor le reproşează: Voi aţi fragmentat ştiinţa pe care v-am dat-o. Aţi făcut din ea interes personal şi sfidare.

Al patrulea avocat citează din lamentările acuzatului, ajuns într-o situaţie disperată: Doamne. …lasă-mă să merg la Tine, nu sunt pe măsura aşteptărilor tale; De ce trebuie să fiu eu aşa, de ce nu ca ei (ca ceilalţi oameni n.n.)?

Al cincilea vrea să-i ofere lui Ş.D. Dăncuş o circumstanţă atenuantă, legată de ţara în care acesta a fost şi este obligat să trăiască: Stimaţi colegi, nu m-am dus întâmplător în România. Să fugi, asta e senzaţia pe care ţi-o inoculează ţara aceea…

Al şaselea are chiar el revelaţia  că cel aflat în boxă nu este un om oarecare: Ştefan Doru Dăncuş nu se trage din neamul celor doi aruncaţi din Eden. El este OMUL, Omul creat de Dumnezeu pentru a-I fi tovarăş, nu rival. Omul – aşa cum şi L-a dorit Dumnezeu dintotdeauna.

Al şaptelea lipseşte, iar al optulea  aduce în instanţă un lung şi frumos poem - scris se pare în închisoare -,  o rugă a lui  Ştefan Doru Dăncuş  pentru îngerul său (soţia sa), din care rezultă şi relaţia lui specială cu Dumnezeu: Ia-mi îngerul că nu-l mai pot duce / Puterile ce mi le-ai dat sunt grele / Mă răstignesc nemotivat pe Cruce / Şi nu mai strălucesc în lume stele //

De la al nouălea  avocat, aflăm că pentru el este  o onoare să-l apere pe Ştefan Doru Dăncuş şi că pe baza dovezilor aduse de colegii lui poate afirma răspicat şi cu toată responsabilitatea că OMUL trebuie achitat.  Acest OM n-a fost niciodată vinovat.

Al zecelea este Avraam, întâiul Patriarh. El dă următorul verdict: Isus a fost Fiul Omului. Ştefan Doru Dăncuş, aşa cum reiese din documentele studiate, este fratele Lui. Cer ca acuzatul să fie scos din boxă. …Verdictul meu: Nevinovat. Irevocabil.

Al unsprezecelea susţine şi el că Dăncuş este fratele lui Isus şi precizează că i s-au dat puteri necunoscute oamenilor.

 Cel de al şaptelea, venit între timp, prezintă instanţei manuscrisul „Copiii Raiului”. Este vorba despre nişte fiinţe suave şi naive, perechi izolate de Adami şi Eve în care recunoşteam tristeţea şi lumina cuplului primordial. Pentru ei merită să lupte şi să sufere, consideră Ştefan Doru Dăncuş. Coboară de munte - aşa cum în trecut au făcut-o Moise şi Isus - şi începe o răfuială cu viermii…din ce în ce mai graşi, gelatinoşi, plini de râia orelor exacte şi mirosind a latrină temporală, care se consideră stăpâni pe destinele oamenilor şi le provoacă necazuri şi suferinţă, cu popii, ajunşi robii dracului şi ai banului.

  Acelaşi avocat prezintă jurnalul din închisoare al lui Ştefan Doru Dăncuş, partea cea mai consistentă a cărţii, care trece în revistă  patimile lui:

Ieri am fost căutat de mama şi de soţia mea. Una din ele m-a întrebat dacă nu mi-e greu în închisoare şi am spus că asta în care stau e una mică, în comparaţie cu marea închisoare ce se numeşte Terra…sau puşcăria cu deschidere la Marea Neagră (România n.n.)  A vrut să spună că mai greu decât lui, le este celor din afara închisorii.

Adevărul este că şi lui i-a fost foarte greu. Spirit mândru şi liber, i-a fost imposibil să se împace cu   condiţia de puşcăriaş. Acolo a citit foarte mult, a scris, a ţinut prelegeri colegilor de celulă, a avut discuţii individuale cu ei, le-a scris misive pentru cei „de afară”, a băut multă cafea, a fumat mult şi a…. suferit, suferit, suferit.

 A suferit din cauza condiţiilor din celulă: o colivie gri, un fel de depozit în care se aruncă lucrurile care nu-ţi trebuie, un spaţiu în care este mizerie, sunt muşte, foşcăie gândacii, sunt şoareci, iar becul arde neîntrerupt, ziua şi noaptea, obligându-i pe deţinuţi să doarmă cu capul sub pernă; pe holuri, gardienii fluieră, enervant, tot timpul. A suferit de dorul soţiei, îngerul  lui „de afară”.

A suferit, mai ales, din lipsă de libertate, din cauza faptului că orele trec, uneori, ca veacurile de greu.  Cea mai cumplită stare în puşcărie e aşteptarea, spune el.

Abia când ura nu l-a mai înecat, când a reuşit să-şi ierte călăii, şi a conştientizat şi că puşcăria în care se află face parte dintr-un plan divin, suferinţa i-a devenit suportabilă, iar celula un loc unde se petrece zilnic un miracol. Îşi dă seama şi că: Comparativ cu patimile lui Isus, detenţia mea este o blândă vacanţă.  

 Într-o noapte, în somn, a avut o revelaţie. O voce i-a spus: „În orice închisoare te-ai afla,  tu trăieşti în Biserica Mea.”

În închisoare, Ştefan Doru Dăncuş are impresia că este dotat cu puteri supranaturale: se roagă lui Dumnezeu să plouă, şi plouă atât de mult încât se inundă oraşul Baia Mare, în apropierea căruia este penitenciarul unde a fost deţinut. I-am spus Gabrielei (soţia lui n.n.) că dispun de puteri noi. „Poate erau necesare zidurile şi gratiile pentru ca acestea, existând în faza latentă, să se dezvolte în paralel cu starea de captivitate…..Deţinuţii din cameră nu ştiu nimic despre asta şi nici nu trebuie să ştie, încă. Vor afla cine a stat printre ei abia după ce voi fi plecat – vor regreta că nu mi-au pus întrebări, că şi-au irosit vremea jucând cărţi sau remi pe ţigări.”

  Conştient că este un om deosebit, cu o misiune specială pe Pământ, dată de Dumnezeu, se simte şi obligat să se pronunţe şi să facă lumină în legătură cu unele dintre problemele controversate care frământă omenirea, cum ar fi: naşterea, moartea, reîncarnarea, Raiul etc.  Aproape de sfârşitul cărţii ne spune: Nu va mai veni nimeni după mine care să vă spună aceste lucruri, aşa cum nimeni, niciodată, nu va mai inventa becul electric.

Al doisprezecelea avocat a fost  Iuda, care în loc să-l apere îl acuză:  A fumat, a băut, s-a drogat cu ceşti mari de cafea, s-a culcat cu mai multe femei, şi-a urât aproapele, a minţit, a furat, s-a crezut mai mare decât Dumnezeu, ……a făcut doi copii pe care i-a lăsat de izbelişte…

A fost dată sentinţa finală în „Cazul Dăncuş”, din care, printre altele, rezultă că cel în cauzăeste nevinovat, indiferent de deciziile luate de autorităţile timpului în care a apărut”,  şi că „este absolvit în totalitate de vinovăţia de-a-şi grăbi apariţia într-o lume nepregătită pentru a înţelege ce spune.”

Eu am înţeles că mărturia lui Iuda n-a fost luată în considerare, nu pentru că n-ar fi fost adevărată, ci poate pentru că Tribunalul a considerat că, între timp, Ştefan Doru Dăncuş şi-a ispăşit aceste păcate, sau poate fiindcă i s-au pus în balanţă faptele bune şi faptele rele, primele înclinând balanţa de partea lor. Nu cred că era suficient să i se recunoască calitatea de Frate al lui Isus, ca să fie absolvit de orice vină. Sunt convins că şi în cer, ca şi pe pământ, nimeni nu este mai presus de lege. Dovada o constituie faptul că, demult, la începuturi, au fost izgoniţi din cer Adam, Eva şi mai mulţi îngeri pentru că au încălcat nişte legi.

Am mai înţeles că, în cartea lui Ştefan Doru Dăncuş, este vorba de o ficţiune, în care autorul i-a împrumutat eroului principal numele său, personalitatea sa, convingerile sale şi foarte multe elemente din biografia sa. Cartea este un protest la adresa neregulilor din societate şi împotriva nedreptăţilor pe care oamenii i le-au pricinuit autorului. Nu consider că tot ce a făcut eroul cărţii a fost corect şi nu sunt de acord cu tot ce-a spus sau a gândit el.

Cartea este interesantă şi scrisă ori foarte vehement ori de-a dreptul duios. Mi-a plăcut. Merita treizeci de lei.

 

 

* Textele scrise cu italice sunt citate din cartea autorului.