Revista Centrul de Cultura si Arta al Judetului SalajCine suntem?ContactRevista online

Decembrie 2009

Colegiul National „Simion Barnutiu” – noua decenii de existenta
Anca Ioana POP

     1 – 2 octombrie 2009. Sarbatoare de spirit si suflet romanesc la Simleu Silvaniei. Aniversarea celor nouazeci de ani de invatamant romanesc in acest oras, loc de liniste si de neuitata aducere aminte a celor ce l-au cunoscut si s-au identificat cu acest oras si liceu deopotriva, strangand in minte si in inima gandurile si nazuintele lor spre mai binele intregului neam.

     Scurt istoric (intaiul liceu romanesc din Salaj)

      Colegiul National ”Simion Barnutiu” din Simleu Silvaniei este cel mai vechi liceu din Salaj, facand parte din galeria primelor douazeci de licee romanesti infiintate imediat dupa Marea Unire din 1918. Rememorarea drumului parcurs, a mutatiilor pe care liceul le-a inregistrat in cele noua decenii de existenta este ea insasi un capitol de istorie a culturii, a invatamantului salajean. Numele liceului a fost atribuit de Onisifor Ghibu, secretar general la Resortul Cultelor si Instructiunii Publice. Valoarea simbolica a atribuirii numelui marelui patriot roman (nascut pe meleaguri salajene), Simion Barnutiu, liceului, reiese din activitatea sa revolutionara si din opera marelui tribun al neamului .

      Locatia liceului a fost construita in 1914 in cladirea in care astazi functioneaza Grupul Scolar „Ioan Ossian” si a fost terminata in 1916, fiind stabilita in cladirea fostului gimnaziu al Ordinului Calugarilor Minoriti unde Barnutiu absolvise cursurile primare. In iulie 1919 este numit director al liceului dr. Ioan Ossian, profesor de latina si istorie in Beius. Liceul isi incepe cursurile cu cinci clase si cu un numar de 104 elevi. La 1 octombrie 1919, datorita efortului sustinut, abnegatiei si daruirii primului director, Ioan Ossian, dar si sprijinului corpului profesoral, Liceul ”Simion Barnutiu” din Simleu Silvaniei isi deschide festiv portile.

     Dupa 90 de ani

     Anul acesta, dupa nouazeci de ani, aceleasi porti s-au deschis pentru cei ale caror suflete au apartinut sau apartin Colegiului National ”Simion Barnutiu”, la ceas aniversar. Programul dedicat sarbatoririi a nouazeci de ani de existenta a Liceului Teoretic ”Simion Barnutiu”, azi Colegiul National ”Simion Barnutiu” a fost bogat in evenimente artistice, stiintifice, culturale si educative intinse pe durata a doua zile – 1 , 2 octombrie 2009 . In prima zi au avut loc ore educative dedicate evenimentului, in cadrul carora elevii au fost familiarizati cu trecutul si evolutia liceului pentru a intelege si a impartasi importanta acordata acestei aniversari. Intre timp, in vechea locatie a liceului, la Grupul Scolar ”Ioan Ossian”, a avut loc Simpozionul dedicat evenimentului, manifestare organizata prin colaborarea cu Muzeul Judetean de Istorie si Arta din Zalau dar si cu Directia Judeteana a Arhivelor Nationale Salaj. A luat cuvantul mai intai domnul inspector scolar general, prof. dr . Ioan Abrudan, care a conferentiat pe tema importantei calitatii si competitivitatii in invatamantul salajean, referindu-se la Colegiul ”Simion Barnutiu” ca la o unitate emblematica in acest sens. In continuare, primarul orasului, ing. Septimiu – Catalin Turcas si-a exprimat in trei randuri mandria de a celebra un astfel de eveniment: in calitate de fost elev, de parinte si de actual edil. Prof. univ. dr. docent Ioan Puscas a adus un elogiu celui caruia ii datoram existenta institutiei sarbatorite: ctitorul , doctorul , profesorul Ioan Ossian. Profesorul Emil Trif , fost inspector scolar general, a vorbit calduros la adresa acestui liceu, la fel si prof. univ. dr. Martin Pop, care si-a exprimat pretuirea si in numele ilustrului compozitor Dumitru Cuteanu, fost profesor al scolii. Au luat cuvantul, in continuare, nume grele din istoria acestui liceu: prof. Gh. Bosca, director al liceului intre 1958 -1968 ; prof . Constantin Anton , director in perioada 1968 – 1978 ; prof. Octavian Gutu , director intre anii 1978 – 1990, fost inspector scolar general, care a dezvaluit un moment de cumpana din viata liceului, in 1983, cand acesta era amenintat de desfiintare, dar a fost salvat la timp; prof. Teodor Crisan , directorul actual al colegiului de aproape douazeci de ani. Simpozionul a fost onorat si de prezenta dr. Alexandru V. Matei , directorul Muzeului Judetean de Istorie si Arta, Zalau , a dr. Danut Pop, directorul Directiei Judetene a Arhivelor Nationale Salaj , a doctorilor Horea Pop, Ioan Bejinariu, Emanoil Pripon, a doctorandului Marin Pop si a mrd. Csok Zsolt .

     In cea de-a doua zi dedicata evenimentului a avut loc depunerea unei jerbe omagiale la bustul lui Simion Barnutiu, in curtea colegiului, urmata de un careu festiv, dupa care deplasarea la Casa de Cultura (profesori, elevi, invitati) unde s-a tinut un moment de reculegere in memoria celor trecuti in nefiinta si s-au inmanat Diplome de Recunostinta si Multumire profesorilor pensionari, celor care au asigurat atatea succese liceului vreme de zeci de ani .

     Sarbatorirea celor noua decenii de existenta s-a terminat cu un program artistic realizat de elevi talentati ai liceului si de invitati-surpriza. Cu sufletele incarcate de emotie dar si de entuziasm, asteptam cu nerabdare CENTENARUL Colegiului National ”Simion Barnutiu” !

     

     

     

Categorii

Actualitate
Literatura
Interviu
Istorie
Texte & studii traditionale
Ethnos
Folclor
Dezbaterile Caiete Silvane
Mass Media
Cenaclul Silvania
Cronica literara - Aparitii editoriale
Suplimentele Caiete Silvane
Poesis
Cybercultura
Proza
Teatru
Ce-i de facut
Cronici
Monografii
Zilele revistei Caiete Silvane
Eseu
Universitaria
Reportaj
ON LINE
Estetica imaginarului
Jurnal
Polemici
Evocari
In memoriam
Opinii
Eveniment

Arhiva



Arhiva Editii

Stiri

Ultimele stiri
Toate stirile

Cauta articol dupa cuvinte din titlu


cauta

Newsletter

E-mail
trimite

Linkuri utile

Radio Transilvania

Uniunea Scriitorilor din Romania filiala Cluj

Uniunea Scriitorilor din Romania

Sălăjeanul

Muzeul de Istorie si Arta

Biblioteca Judeteana Salaj

Gazetarul

Salajul Pur si Simplu

Regio TV

Graiul Salajului

Magazin Salajean

Primaria Zalau

Consiliul Judetean Salaj

Zalau TV

Asociatia Jurnalistilor din Salaj

Romania culturala