Revista Centrul de Cultura si Arta al Judetului SalajCine suntem?ContactRevista online

Joi,13 Noiembrie 2008

Revolutia de la 1848 din Transilvania (V)
LASZLO Laszlo      160 de ani de la revolutia de la 1848

     Revolutia de la 1848 din Transilvania (V)

      Transilvania in septembrie-octombrie 1848

     De la cea de-a treia adunare de la Blaj - pana la deteriorarea definitiva a situatiei

      Intre 15-28 septembrie a avut loc cea de-a treia adunare de la Blaj, la care au participat zeci de mii de romani, majoritatea lor fiind inarmati. "Adunarea a rediscutat programul din mai, caruia i se adaugau noile cereri formulate la Orlat. S-a protestat, din nou, impotriva uniunii Transilvaniei la Ungaria, iar hotararea adunarii a fost insotita si de precizarea unor modalitati prin care romanii vedeau posibila convietuirea cu celelalte nationalitati. Ei propuneau redeschiderea Dietei Transilvaniei, din care sa faca parte "romani, germani si unguri, alesi dupa proportiunea sufletelor dintre numitele natiuni spre a se intelege mai departe despre starea viitoare a tarii". Se mai propunea formarea unui guvern provizoriu, alcatuit din reprezentantii celor trei nationalitati, proportional cu numarul lor, care sa guverneze si sa administreze treburile tarii pana la alegerea unui guvern permanent". Ca o consecinta directa a denuntarii "uniunii" de catre adunare, alegerile de deputati pentru Parlamentul Ungariei au fost declarate nule, iar romanii favorabili uniunii cu Ungaria au fost repudiati, cu referire speciala la episcopul Lemeni…"(Sublinierea mea L. L. Deci au existat si romani, care au fost pentru unire.) (Istoria romanilor, coordonata de academicianul Dan Berindei, VII. Tom. I., Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003, p. 303. In continuare "I. R. VII.")

      E adevarat ca era vorba de conditii revolutionare, adica exceptionale. De altfel adunarea de la Blaj nu avea nici un statut "juridic" si nici "constitutional", nici pe baza legilor din 1848 sau dinainte. Reprezentantii romanilor din Transilvania au preferat alianta cu Austria, care traversa la vremea respectiva o perioada grea. In majoritatea provinciilor au izbucnit revolutii (chiar si la Viena au avut loc mai multe revolte-revolutii) si din aceasta cauza curtea s-a refugiat la Innsbruck.

      "In ultima zi a adunarii a fost adoptat un act intitulat Decret, semnat "Adunarea de la Blaj". Continutul acestuia exprima hotararea romanilor de a trece la lupta armata in vederea apararii libertatii sociale si nationale. Decretul confirma asumarea de catre participanti a rolului de "congres politic", faptul ca isi arogau atributii de natura constitutionala, inaugurand guvernarea prin decrete."( I. R. VII. p. 305)

      La vremea respectiva pe teritoriul Transilvaniei au existat (partial s-au suprapus si s-au confruntat) mai multe autoritati: autoritatea guvernului de la Pesta, care era prezentata in comitate, in orase si in scaunele secuiesti si era sustinuta de trimisi (comisari) guvernamentali; autoritatea armatei austriece stationate pe teritoriul Transilvaniei (in special in zonele locuite de sasi si unde mai erau garnizoane imperiale mai importante). Pe raza de actiune a regimentului de la Nasaud si in zonele cu majoritate absoluta romaneasca se organizeaza cele 15 prefecturi romanesti (in special in centrul, sudul Transilvaniei si in zona Apusenilor). Pe intinderea fiecarei prefecturi a fost organizata cate o legiune romaneasca. Ultimele doua autoritati, sustinute si de Viena, au fost ostile autoritatilor maghiare.

      Situatia din Transilvania a devenit si mai confuza dupa 3 octombrie 1848, cand imparatul Ferdinand, printr-un decret imperial, l-a numit pe baronul Jelacici comandant suprem al tuturor fortelor militare si imputernicit imperial cu puteri nelimitate pentru Ungaria si Transilvania. Prin acelasi decret a dizolvat parlamentul Ungariei si pe teritoriul tarii a fost proclamata starea de razboi. Practic in acel moment autoritatea Vienei nu era efectiva, decat asupra unor parti relativ neinsemnate din Ungaria si Transilvania. Parlamentul nu s-a dizolvat "automat" si Comisia pentru Apararea Tarii, condusa de Kossuth, (un fel de guvern restrans) a refuzat sa indeplineasca cele cuprinse in decretul imperial, care conform constitutiei in vigoare si conform legilor votate de parlament in martie-aprilie si semnate de Ferdinand insusi era si ilegala.

      In Transilvania pe 6 octombrie generalul Puchner a trimis un avertisment adresat secuilor, prin care le-a ordonat sa nu participe la adunarea secuiasca convocata pe 15 octombrie. De asemenea a dat asigurari ca: "Pot sa va asiguri cu maxima certitudine ca populatia romaneasca nu s-a jurat impotriva natiunii maghiare si secuiesti, si nici nu a propus atacarea voastra sau sa va dusmaneasca; dar ei nici nu sunt adunati nicaieri…" (1848-1849 dokumentumaiból, Documente din 1848-1849, Editura Kriterion, Bucuresti, 1998, p. 188. In continuare vor fi citate "Documente 1848".)

     Afirmatia lui Puchner "ei (romanii) nu sunt adunati nicaieri" - nu este adevarata, deoarece in calitatea sa de comandant al trupelor imperiale, avea informatii despre adunarile din zona regimentelor graniceresti si de organizarea legiunilor romanesti. Era in legatura cu Comitetul National Romanesc (botezat de imperiali "Comitetul de Pacificare") si in vederea colaborarii viitoare.

     De altfel si tratatele de istorie romanesti relateaza despre adunarile, pregatirile si inarmarea romanilor si organizarea legiunilor: "Dupa a treia adunare de la Blaj, fara sa astepte decizia comandamentului trupelor imperiale, romanii au trecut la organizarea politica si militara a provinciei pe baze democratice. Transilvania este organizata in 15 prefecturi, fiecare avand cate o legiune…" (Gheorghe Platon, Istoria moderna a Romaniei, EDP, Bucuresti, 1985, p. 138. Pe viitor va fi citat "Platon 1985") Informatia a fost reluata mai amplu intr-un alt tratat mai nou: "Romanii, fara sa mai astepte decizia comandantului militar al Transilvaniei, au trecut la organizarea politica si militara a acesteia. La 3/15 octombrie, Comitetul National anunta constituirea a 15 prefecturi, fiecare dintre ele urmand sa organizeze si sa intretina o legiune…" (I. R. VII. p. 306)

      Pe 9 octombrie Puchner s-a adresat romanilor, din care citam:

      "Voi romanilor! Puteti fi deplin incredintati ca veti avea drepturi deopotriva cu celelalte natiuni, precum ati cerut: deci sa nu va temeti nicidecum, ca vi se va intampla dincontra, si sa nu aratati aceasta temere nici intrun chip, care ar putea sa dea prepus de puterea silnica… [violenta]

      "-Cauzele si plangerile voastre trebuie sa se asculte, si sa se indrepteze, sa nu se dea mai departe de catra diregatoriile civile; insa daca nu s-ar face aceasta, voi sa va indreptati la locuri mai inalte pentru ajutorul ce vi se cuvine. Deci fiti incredintati despre protectiunea ce vi le-am fagaduit…" (Cornelia Bodea p. 918.) (Si de aici reiese ca au fost contacte si tratative dintre comandamentul militar si romanii din Transilvania, ca intre aliati firesti impotriva inamicului comun.)

     

      Adunarea secuiasca de la Lutita si organizarea militara a secuilor

      Raporturile de forte in Transilvania, nu s-au schimbat imediat dupa publicarea decretului imperial. Generalul Puchner a incercat sa impiedice participarea secuilor la o adunare nationala planificata la Lutita pe 15 octombrie si anuntata inca in ultimele zile din septembrie. Conform convocatorului adunarii, formulat de catre trimisul guvernamental Berzenczey László, se preconiza alegerea unui "guvern provizoriu secuiesc", alcatuit din trei persoane, si pus sub autoritatea guvernului de la Pesta. In adunarea trebuia sa se discute problema recastigarii vechilor libertati secuiesti. De asemenea a fost propus organizarea unei tabere militare la care erau obligati sa participe toti barbatii secui sub 50 de ani. "Intrucat romanii la Blaj si la Nasaud in mare numar s-au strans impotriva noastra…" (Egyed Ákos, Erdély 1848-1849, I. Pallas-Akadémia Könyvkiadó, Csíkszereda, 1998. Transilvania in 1848-1849, vol. I. Ed. Pallas-Akadémia, Miercurea Ciuc, 1998. p.197. In continuare "Egyed 1848".)

      Intre 16-18 octombrie a avut loc adunarea nationala secuiasca de la Lutita, unde participantii au adoptat hotararea de se inarma si sprijinirea revolutiei. De asemenea ei au adoptat si o proclamatie catre romani si sasi. Cel mai indicat este sa citam din Procesul verbal al adunarii de la Lutita (publicat si de Cornelia Bodea, redactor coordonator, 1848 la romani. O istorie in date si marturii vol. I., Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982. In continuare "Bodea 1982" p.924-936):

      "b) Sa se redacteze o proclamatie catre toate popoarele tarii…Aceasta proclamatie sa fie tiparita in mai multe mii de exemplare, pentru a se distribui poporului…Proclamatia sa arate ca poporul secuiesc s-a intrunit pe campia Lutitei, pentru a se sfatui in aceste vremuri grele in ce fel se poate restabilii frateste pacea, iar la adapostul ei sa fie aparate tronul, regalitatea si linistea interna primejduite de rebeli, pentru ca siguranta tarii este amenintata si tronul este atacat de rasculati, care sub pretextul nationalitatii, lupta incitati de camarila de la Viena - in solda careia se afla Ielacici, ca si multi altii…" Documentul releva ca secuii aveau informatii despre relatiile dintre austrieci si nationalitatile din Ungaria si Transilvania, care instigau nationalitatile impotriva guvernului de la Pesta si impotriva maghiarilor. Participantii la adunare deja au luat la cunostinta stiri si zvonuri despre conflictele nationale din zilele si saptamanile precedente din Transilvania, fapte pomenite si de procesul verbal: "2.Se arata ca uneltirile camarilei din Viena au impins lucrurile in Ungaria si in partile ardelene, pana acolo incat astazi intreg pamantul patriei maghiare este tulburat de revolte si rascoale fatise, cetateni pasnici ai tarii sunt asmutiti impotriva altora, sub pretextul deosebirii de nationalitate in asa masura incat nationalitatile care au trait in pace in decursul veacurilor, acuma fie ca se pregatesc sa se atace cu arma, fie ca s-au si atacat ducand razboi pe fata…" Conform sursei, principalul vinovat pentru deteriorarea relatiilor interetnice a fost "camarila de la Viena". In Transilvania principalii reprezentanti ai Vienei au fost cei doi comandanti militari, generalul Puchner si colonelul Urban. Ei au folosit unitatile militare aflate in subordinea lor, precum si pe romanii mobilizati in legiuni, respectiv in regimentele de graniceri.

      Cei din scaunul Aries au relatat ca venind spre Lutita, pe drumul lor, langa Ludus au fost atacati de insurgenti, iar adunarea secuiasca a aflat si alte informatii ingrijoratoare chiar in zilele adunarii. "12.Trimisii cercului de sus al comitatului Turda, reprezentantii orasului Cluj, al targurilor Cojocna, Turda, Padureni, Ilioara, Iara, declara ca ei asteapta ajutorul fratesc al razboinicei natiuni secuiesti, si in acest scop solicita adunarii nationale sa ia masuri de salvare, deoarece o mare parte a neamului maghiar este crancen macelarita pe de o parte de (locuitorii) de limba romana rasculati, pe de alta parte de maghiarii de sub steagul razvratitului Urban…" Unele zvonuri sau informatii neverificate au putut circula in acele zile, dar au fost si informatii reale din cele relatate de sursa citata de Cornelia Bodea: "20. Din informatii sigure, sosite in clipa de fata, cei de limba romana instigati s-au dedat in mai multe locuri din Ardeal la actiuni de maltratari, la omoruri a unor confrati de ai nostri maghiari, fapt care ii situeaza in afara legii. Desi poporul secuiesc intentioneaza sa apere drepturile constitutionale ale tuturor, fara deosebire de limba, credinta si nationalitate, el nu poate tolera uciderea fratilor sai maghiari, lipsiti de aparare, si considera ca prima indatorire a sa sa ia masuri pentru apararea vietii si avutului, precum si pentru restabilirea legilor uzurpate…"

      Adunarea de la Lutita a declarat mobilizarea generala a secuilor pentru barbatii dintre 19-40 de ani. A fost desemnat drept comandant suprem colonelul Sombori Sándor, iar ca trimis guvernamental (comisar) deputatul Berzenczey László (un adept al lui Kossuth). Practic pe loc s-a organizat tabara militara, la care a participat un efectiv de aproximativ 25 000-30 000 de persoane. Din acest efectiv 2500 reprezentau granicerii secui bine instruiti si inarmati, restul fiind mai slab inarmati si prea putin disciplinati. Aceasta armata avea prea putine pusti si nu avea artilerie deloc. Armata secuilor pe 24 octombrie s-a deplasat spre vest, spre Targu Mures, pentru a evita incercuirea si izolarea scaunelor secuiesti. (Despre participarea secuilor la revolutie in episoadele urmatoare.)

      Pozitia sasilor din Transilvania

      Principalele idei acceptate de sasii din Transilvania au fost legalitatea, constitutionalitatea, pastrarea autonomiei institutionale, lingvistice si culturale, apartenenta la natiunea germana si credinta absoluta in imparatul de la Viena. Unii au dorit o apropiere de viitoarea Germanie unita, dar ei au ramas in minoritate fata de curentul pro-austriac.

     Deputatii sasi la inceput au participat la lucrarile Parlamentului Ungariei insa, sasii au fost nemultumiti de atitudinea guvernului de la Pesta. Treptat vazand, ca tensiunea dintre Pesta si Viena creste, deputatii sasi pe rand au demisionat. Unii invocand motive personale, altii nemultumiti de faptul ca autonomia saseasca ar fi periclitata. Cei mai multi dintre liderii sasilor, cautau sprijin in Austria si vroiau ca teritoriile sasesti sa fie guvernate direct de guvernul imperial. La inceputul revolutiei au fost unele disensiuni intre sasi si romani, in problema drepturilor romanilor din scaunele sasesti. Dupa ce aceste probleme au fost rezolvate, pozitiile romanilor si sasilor s-au apropiat, si au colaborat in continuare impotriva unirii Transilvaniei, apoi au contestat unirea.

     Referitor la situatia din octombrie 1848, carturarul Stephan Ludwig Roth vede doar doua alternative: "1. Fie ca ne vom alatura maghiarilor, in acest caz vom fi impotriva romanilor si a monarhiei intregi. 2. Ne situam de partea romanilor, in acest caz vom fi impotriva maghiarilor pentru monarhia intreaga. Maghiarii si romanii sunt lucruri intamplatoare. Important este principiul integritatii monarhiei, deoarece aceasta idee este garantia proclamatei constitutii a Austriei." Deci este clara pozitia sasilor si luarea deciziei a fost usurata de faptul ca maghiarii au respins mai multe revendicari sasesti. Din toamna anului 1848, scaunele si orasele sasesti au devenit principalele puncte de sprijin al fortelor imperiale.

      Declararea starii de asediu in Transilvania

     Pe 18 octombrie 1848, generalul Puchner, a decretat starea de asediu pe teritoriul Transilvaniei. (Cu o intarziere de peste doua saptamani fata de restul Ungariei, unde pe 3/4 octombrie s-a decretat starea de razboi.) In decretul respectiv Puchner considera ca guvernarea lui Kossuth si sustinatorilor sai este ilegitima, bazata pe amenintare si violenta, introducand "o guvernare terorista". Populatia, autoritatile militare si civile din Transilvania nu trebuie sa recunoasca aceasta "guvernare inspaimantatoare". Citam din decret: "Tot acest guvern partizan si prin adeptii sai prin ziare raspandesc cu sarg acel zvon ca libertatea popoarelor si constitutionalismul ar fi amenintate, precum si ca prin natiunea romaneasca de la noi s-ar dori subjugarea poporului maghiar si secuiesc, desi toate acestea sunt nefondate, dimpotriva, Maria Sa are intentia ca toate popoarele sale sa traiasca ca egali in drepturi, in frateasca libertate constitutionala, contrar acelor fictiuni urzite…" (Documente 1848, p. 189.)

     In continuarea decretului, comandantul trupelor imperiale din Transilvania ordona ca toate fortele armate, cele de voluntari, precum si garzile civile, orasenesti si nationale sa treaca sub comanda sa. De asemenea cheama pe toti locuitorii Transilvaniei, ca in spiritul credintei fata de imparat, sa lupte "impotriva terorismului si arbitrarului guvernului violent de la Budapesta", sa se uneasca cu trupele imperiale si sa se puna sub comanda sa, pentru a asigura linistea, sistemul constitutional, pacea si egalitatea dintre natiuni. (Practic prin acest decret generalul Puchner cheama "la o lupta pentru pace prin forta armata", iar " legalitatea, ordinea si constitutionalitatea" se asigura prin mobilizare si acte razboinice…)

     Peste doar trei zile, pe 21 octombrie, printr-o scrisoare de raspuns adresata Comitetului Roman ("de Pacificare") anunta ca cei 195 000 de oameni inarmati, ce compun cele 15 legiuni romanesti, vor primii conform solicitarilor comandanti din randul ofiterilor celor doua regimente de graniceri romanesti si armament, plus munitie cat este disponibil, in cel mai scurt timp. Scopul lui Puchner a fost "pacificarea Transilvaniei", adica dezarmarea garzilor nationale si a tuturor fortelor militare si civile fidele guvernului de la Pesta, atat cu trupele aflate in subordine, dar mai ales cu ajutorilor legiunilor romanesti. In primul rand pentru a cruta unitatile regulate, pentru ca inca de la inceputul lunii avea ordin de la ministrul de razboi al guvernului austriac, ca pe viitor sa-si concentreze trupele sale in zona Oradiei, pentru un atac decisiv impotriva fortelor guvernului maghiar. Tot atunci a primit si ordinul de a dezarma garzile nationale maghiare din Transilvania. (Scrisoarea ministrului de razboi Latour catre baronul Puchner din 3 oct. in Documente 1848, p. 158-159.)

     Pe 23 octombrie trimisul guvernului de la Pesta, baronul Vay, a proclamat si el mobilizare generala in Transilvania. Pentru motivarea masurii exceptionale a invocat actiunile colonelului Urban de a primi juramantul sutelor de sate (mobilizarea satenilor impotriva autoritatilor) si faptul ca de cate ori a solicitat comandamentului de la Sibiu (generalului Puchner) sa-l dojeneasca pe Urban, respectivul tot a promis si nu a facut-o. De asemenea a mai invocat faptul ca tot Puchner a promis ca va mentine ordinea si linistea prin orice mijloace, dar nu a facut-o. Dimpotriva, Puchner a instigat in taina la nesupunere impotriva autoritatilor si la razboi civil. Proclamatia lui Vay considera ilegal decretul amintit al lui Puchner, prin care pe 18 octombrie s-a declarat sef suprem peste toate autoritatile civile si militare din principat in numele Majestatii Sale, desi nu avea nici un act scris in acest sens de la curte. (Puchner a fost doar comandant militar, dar nu si sef peste administratie si autoritatile/institutiile civile.)

     Din a doua jumatate a lunii octombrie Transilvania a devenit teatrul unui veritabil razboi civil. Trimisul guvernului maghiar , baronul Vay, avea autoritate partiala asupra Transilvaniei: orasele mai importante, teritoriile cu populatie maghiara si scaunele secuiesti constituiau baza acestei puteri. Generalul Puchner avea autoritate pe restul Transilvaniei, teritorii cu populatie saseasca si majoritar romaneasca. Tot aici se aflau prefecturile romanesti (teritorii administrate in parte de reprezentantii Comitetului Romanesc) si unde au fost mobilizate cele 15 legiuni romanesti.

     Ulterior reprezentantii romanilor din Transilvania, Banat, Ungaria si Bucovina prin mai multe memorii inaintat imparatului, au subliniat meritele romanilor prin participarea efectiva la evenimentele din vara si toamna anului 1848: "Cand fanaticii acestia indrasnira a apuca armele spre a rasturna statul austriac, natiunea romana fu cea dintai in partile de catra rasarit ale Monarhiei, care pasi cu toata energia contra lor… (In continuare sunt insirate prima adunare de la Blaj, apoi cele din Banat, de la Nasau si Orlat.) 5. Se dechiara toata natiunea in 25 septemvrie intro adunare natiunala grandioasa in contra ministeriului unguresc, prochema constitutiunea imparateasca-austriaca si se puse supt ministeriul imparatesc austriac; 6. cand se adunara, in luna lui octomvrie maghiarii si sacuii din Ardeal cu gloatele spre a se scula asupra imparatului, natiunea romana ridica 195. 000 de oameni, ii puse supt comanda generala-militara, intregi regimente din Ardeal in timp de o luna de zile cu 4000 de recruti romani;…In acest resbel au dat natiunea romana dovezi nenumarate de vitejia sa, de coapta sa nationalitate, de neclatita sa credinta catra legiuitul si mai presus de toate iubitul sa monarh…."(Bodea 1982, p. 960-962) Memoriul a fost datat pe 25 februarie 1849, si semnat de peste zece personalitati romanesti, printre care episcopul Saguna, A. T. Laurian, E. Hurmuzachi si altii).

      Baritiu despre evenimentele din Transilvania

     Daca am prezentat pasaje din procesul verbal al adunarii secuilor, precum si din alte documente din acele zile si saptamani, sa vedem ce se scrie in presa romaneasca despre adunarea secuilor si despre celelalte evenimente. In "Gazeta de Transilvania" din 16/28 octombrie este o scurta corespondenta despre adunarea si proclamatia de la Lutita. Autorul relateaza ca secuii - in numar de 60 000 - s-au adunat sub prezidiul lui Mikó Imre si au depus juramant de credinta regelui Ferdinand si constitutiei maghiare. Cei adunati au recunoscut egalitatea in drepturi fara deosebire de nationalitate sau confesiune si se declara adeptii fratiei dintre natiuni. Apoi au adresat o proclamatie catre sasii si romanii, prin care ii roaga si pe ei sa jure credinta regelui si constitutiei. Secuii mai declara ca la dusmanie vor raspunde cu dusmanie. Corespondenta relateaza si despre pregatirile militare din tabara secuilor. (Bodea 1982, p. 936-937)

     Peste doar doua zile, pe 18/30 octombrie, insusi George Baritiu semneaza un articol in "Gazeta de Transilvania", intitulat sugestiv: "Intre pretensiile"[pretentiile] aristocratiei maghiare si constitutia austriaca monarho-democratica. In continuare vom prezenta articolul si vom cita mai multe pasaje. (A fost publicat de Cornelia Bodea, p. 937-939)

     Ca introducere, Baritiu descrie ca romanii, urmand exemplul altor popoare din Europa, au iesit din pasivitate. Respinge invinuirea adusa de "rai clevetitori sau seci ignoranti" precum ca romanii ar fi reactionari si instrumente ale camarilei austriece. (Aceasta idee si acesti termeni se vor repeta in articol foarte des.) Mai incolo afirma ca nici nu mai poate fi vorba de camarila, caci din partea familiei imperiale au primit doar bunavointa, si nu mai e vremea lui Metternich (cancelarul austriac inlaturat de revolutia din Viena). Afirma ca timp indelungat nu au raspuns la calomniile rauvoitoare, dar acum el tine sa le respinga, considerandu-le minciuni.

     In continuare reaminteste ca sunt doua obiective majore pe care romanii din Transilvania trebuie le realizeze, "cu orice pret". 1. Existenta nationala si politica. 2. Libertatea.

     Se intreaba daca romanii transilvaneni pot obtine aceste doua lucruri prin forte proprii si ajunge la concluzia ca nu, deci romanii au nevoie de aliati. Ca aliati firesti si cei mai apropiati ar fi fost maghiarii. (Aici se refera in primul rand la maghiarii din Transilvania, dar si la cei din Ungaria, deoarece el va plasa explicarea evolutiei evenimentelor intr-un context mai larg.) Insa aristocratia maghiara: "In numele natiei sale, improvisa o dieta la 29 mai, intre arme si amenintari, fara a intreba pe ceilalti locuitori desfiinta toate nationalitatile (prin rostul [discursul] lui Veseleni), prochiema ca intrun teatru si desfiintarea marelui principat al Transilvaniei, in care pana acum traia ca si in Elvetia trei nationalitati una langa alta; (subliniat de L. L) uni, intrupa frumoasa noastra patrie cu Ungaria, prin acesta ne arunca in flacarile razboiului cetatean [razboi civil] ungaro-sarbesc, cum si in ghiarele unei maioritati slavice, carea se va forma peste putin timp in dieta Ungariei; totodata ne rupse cu totul de catra monarhia austriaca, cu cuget adeverit de atunci incoace de a mijloci apunerea ei…" Autorul articolului trece cu vederea faptul ca de la inceputul revolutiei - de la mijlocul lunii martie -, au trecut mai bine de doua luni, pana la convocarea dietei "pripite" de la Cluj. Si ca dieta respectiva a votat si eliberarea iobagilor si improprietarirea lor, precum si alte legi liberale. Este chiar nedrept cu Wesselényi, care a pledat la fel de insistent pentru eliberarea iobagilor, cat si pentru unirea condamnata de Baritiu si majoritatea romanilor din Transilvania. Tot asa: in privinta convocarii dietei Transilvaniei si in unele chestiuni au fost consultati si unii reprezentanti ai romanilor. (Nu a fost nici un plebiscit nici in teritoriile locuite de sasi, de secui sau de maghiari.) La fel, este interesant ca odata unita cu Ungaria, Transilvania devine o "Elvetie", care ceva mai devreme a fost considerata un teritoriu al suferintei pentru cei multi.) Deloc nu corespunde adevarului, ca prin unirea cu Ungaria ardelenii sau romanii din Transilvania ar fi fost "rupti de monarhia austriaca". Ferdinand al V-lea de Habsburg inaintea unirii a fost imparat peste un imperiu mai mare, iar dupa unire a ramas tot monarhul, suveranul tarii, cu titlul de rege si imparat pentru restul imperiului. Nu maghiarii, trupele guvernului de la Pesta, au atacat Austria si trupele imperiale, si nu ei au inceput ostilitatile cu Viena, si nici cu sarbii sau croatii, ci dimpotriva trupele imperiale conduse de Jelacici (Ielasici) si alti ofiteri imperiali, precum si aliatii lor au inceput ostilitatile, atacand teritoriul Ungariei. (Cu mult inaintea deteriorarii relatiilor oficiale dintre Viena si Pesta!) Imi pare ciudat (Desi pot sa-l inteleg pe el, deoarece de regula avem de ales nu dintre Bun si Rau si intre un Rau si alt Rau, din care momentan unul pare mai putin periculos!) ca Baritiu pe de o parte se teme de panslavism, iar atat el, cat si altii se situeaza in tabara, unde se afla slavii din imperiu…

     Mai incolo Baritiu descrie inceputurile ostilitatilor romano-maghiare, excesele radicalilor revolutionari maghiari si faptul ca trupele imperiale de fiecare data s-au situat de partea autoritatilor si nu de partea romanilor. (In multe cazuri si atitudinea armatei imperiale a fost echivoca, chiar dupa un timp Puchner a refuzat sa sprijine solicitarile autoritatilor civile. Colonelul Urban din start a actionat impotriva ordinelor primite de la autoritatile maghiare locale si de la reprezentantii guvernului de la Pesta! Tot Puchner "a avut grija" ca la eventualele interventii in forta, pentru restabilirea ordinii sa fie folosite subunitatile secuiesti si nu trupe imperiale de alta componenta etnica, - desi avea in subordine si alte unitati cu militari germani, slavoni etc. - prin asta contribuind la tensionarea relatiilor interetnice din Transilvania.)

     Articolul revine frecvent cu acuzatiile la adresa aristocratiei maghiare: "Scurt, aristocratia maghiara, fara a voi sa asculte si pe romani, se poarta cu ei cat se putu mai tiraneste…" "Asa aristocratia maghiara isi pierdu cele din urma simpatii romane la care ar fi putut conta vreodata. (Deci la inceput au fost si adepti ai colaborarii cu maghiarii in randul romanilor din Transilvania.) Acuma ea, dupa toate fanaticele-i pretensii, se si mai mira pentru ce romanii sa tina cu Austria, de unde apoi ne clevetesc, ca suntem reactionari…Noi tinem cu Constitutia austriaca, carea este monarho-democratica…"

     Tonul articolului este oarecum justificativ si vrea sa sublinieze de ce romanii din Transilvania sunt de partea Vienei si Habsburgilor in conflictul lor cu guvernul revolutionar maghiar, care este totusi un guvern liberal. Este pe deplin adevarat ca in presa radicala maghiara toti cei care s-au situat de partea imperialilor, erau etichetati "reactionari". Exact asa, precum orice masura mai ferma era considerata "abuz" si "act terorist" din partea celor afectati sau nemultumiti. (Termenul de "terorist" a figurat de mai multe ori si in acest articol, precum si in presa vremii. Si nu insemna chiar ce inseamna astazi. Nu au lipsit exagerarile din scrierile si cuvantarile vremii, iar Baritiu a scris aceste randuri traind in acele zile si saptamani, vazand respectivele evenimente in "fierbere".) La fel de ciudat pare termenul utilizat pentru caracterizarea constitutiei austriece - "monarho-democratica". (Nu stiu cat de democratica putea fi. Probabil ca a vrut sa insemne in limbajul vremii un regim de monarhie constitutionala, care firesc ca este mai democratica, decat o monarhie absolutista ce a fost inainte si dupa 1848.)

     Mai departe Baritiu pledeaza pentru monarhia austriaca si impotriva panslavismului si a pericolului rus: "Noi insa tinem cu monarhia austriaca, pentru ca in Ungaria unita, locuita de 6 milioane de slavonii, 4 milioane de maghiari, 3 milioane de romani, 1 1/2 milioane de germani, nu vedem nici o garantie pe viitor, ci suntem prea siguri ca nu va esista o monarhie austriaca, aici unde este ea, aceste tari sau vor cadea prada Rusiei impreuna cu Principatele danubiene…" (Revin si repet, daca romanii din Transilvania si cei din Principate se temeau de panslavism si de Rusia, atunci totusi cum se explica faptul ca se aliaza pe langa monarhia austriaca si cu popoarele slave si chiar si cu Rusia tarista, principalul promotor al panslavismului. Peste putin timp, insusi episcopul Saguna va fi cel care va face invitatia trupelor tariste aflate in Tara Romaneasca, sa patrunda in Transilvania pentru a lupta impotriva fortelor revolutiei maghiare. - Oricat de nationaliste si "reactionare" ar fi fost ele…) Iar respectivele cifre sunt un pic "rotunjite". Conform recensamantului imperial din 1850, teritoriul Ungariei - impreuna cu Transilvania, Croatia, Voivodina Sarbeasca si zona granicereasca militara din sud avea in total 13,19 milioane de locuitori si pentru componenta etnica exacta vezi anexa.)

     Si pe mai departe articolul este un elogiu adus dinastiei si este foarte critic fata de maghiari, in speta fata de aristocratia maghiara: "Noi pana astazi nu vazuram nici un semn din partea familiei imparatesti, ce dusmanii o numesc camarila, ca aceea ar voi a readuce despotismul; noi din contra stim ca insusi imparatul, arhiducesa Sofia si barbatu-sau se bucura sa scape de Metternich si de a lui sistema. (Subliniat de L. L. Sa fi fost asa? Greu de crezut…) Nu este manifest si decret, in care monarhul sa nu garantiseze libertatea, Constitutia si nationalitatile. (Pana aici toate bune si frumoase. Cuvintele frumoase nu costa…Se pare ca propaganda habsburgica si-a facut bine datoria si mitul bunului imparat a fost atat de puternic implementat in opinia publica romaneasca, incat nici o personalitate de talia lui G. Baritiu nu a sesizat faptul ca imperialii profita de loialitatea romanilor fata de tron si de repulsiile lor fata de natiunea, in special fata de aristocratia maghiara…) Daca totusi vreo partida s-ar incerca a readuce despotismul, atunci aceea sa stie ca romanii vor fi intre cei dintai dusmani ai ei. Insa unde este despotismul mai mare decat acolo, unde nationalitatile nicidecum nu castiga garantie, unde partida domnitoare mai vrea a se arunca in razboi cetatean, [razboi civil] decat a recunoaste ca si limba altor natii e plasmuita si sanctionata nu de o dieta teroristica, ci de Dzeu si de natura…" Din tonul si argumentarea autorului articolului reiese ca orice efort este deja inutil, deoarece romanii au hotarat ca nu vor sustine "partida domnitoare", nici deciziile unei "diete teroristice", ei aleg "libertatea si constitutionalitatea", oferite prin niste promisiuni vagi de catre imparatul de la Viena si de oamenii sai aflati in diferite functii in Transilvania, precum generalul Puchner sau colonelul Urban. De remarcat, ca nici unul dintre cei enumerati nu este o un intelectual cunoscut, o personalitate culturala sau politica, ci sunt militari care executa comenzi si ordine. (Practic aproape toate cuceririle revolutiei, rezultate obtinute in decursul a sase luni, au fost in ceea mai mare parte anulate printrun singur decret "constitutional" si "monarho-democratic". Ar fi fost suficient sa se compare planul imperial initial de a solutiona situatia taranilor dependenti si legile votate de dieta.)

     La fel de interesanta este si afirmatia ca tot respectiva "partida domnitoare" arunca tara in razboi civil, nu imperialii… Mai ales cunoscand raporturile de forte militare din Transilvania, care au fost nefavorabile guvernului si cronologia derularii ostilitatilor.

     In notele anexate articolului din "G.T." Baritiu enumerat si victimele romanesti pana in acele zile de sfarsit de octombrie, (unele sunt victimele incidentelor/conflictelor armate mentionate anterior si altele ale tribunalelor statariale) de unde citam: "La Mihalt 13, la Luna 18, la Bara noaptea hoteste 12, la Cluj 2 spanzurati, la Mures Osorhei 1 (Targu Mures), la Carei 2, tot spanzurati, cei mai multi romani, invatati, cautati la moarte, prin decret ministerial, pret de 20 f(orinti de) arg(inti) pe capul lor."

     Sunt de acord cu opinia cercetatorului Egyed Ákos, care referindu-se la evenimentele razboiului civil din toamna anului 1848 in Transilvania, (care s-a prelungit si in anul urmator), ca nu este rolul istoricilor "sa numere mortii/victimele" sau sa se dea la explicatii exagerate sau acuzatii, la care sa se raspunda de partea cealalta cu alte acuzatii si reprosuri. Cel mult putem aduce, cerceta fapte, documente cat se poate de veridice, daca avem la dispozitie…Nu pentru ca si de partea cealalta nu ar fi fost victime si numarul lor nu ar fi fost considerabil de mare. Dar nu dezgroparea mortilor este rostul istoriei, ci prezentarea si explicarea evenimentelor.

     Doua exemple aducem doar din luna octombrie 1848, unul este negativ si celalalt este pozitiv din razboiul civil transilvan. Ambele sunt prezentate de Egyed Ákos, in volumul la care ne-am referit de mai multe ori. Astfel la Singatin (astazi apartinand comunei Apoldu de Jos in judetul Sibiu) au fost ucise 175 de persoane de etnie maghiara (si nu erau toti barbati, dupa ce si-au depus armele si li s-a promis plecare libera), de catre insurgentii romani. Iar exemplul pozitiv: in oraselul apropiat de acel loc, Ocna Sibiului, unde peste doar cateva zile un reprezentant al romanilor din localitate, Moldovan Ioan (functionar la minele de sare si participant la adunarile de la Blaj) a impiedicat asasinarea locuitorilor maghiari, prin interventia si autoritatea sa. "Egyed 1848", p. 222-226.) Despre asemenea fapte tragice din razboiul civil, cu victime de o parte sau cealalta, nu o sa pomenesc in continuare, si nu pentru ca n-ar fi fost…

     Acest episod il incheiem cu un fragment, care reflecta starea de fapt din Transilvania: "Evenimentele lunii octombrie au demonsrat cu claritate pozitiile diametral opuse adoptate de conducatorii romanilor, ungurilor, sasilor si secuilor. (Din aceasta insirare nu se reiese, cine cu cine si impotriva cui…) Reactiile violente, cuprinse in manifestele guvernului ungar, confruntarile de mare amploare dintre tarani si nobili, executiile unor conducatori ai Revolutiei romane, Alexandru Batraneanu, Vasile Simonis, Vasile Turcu si Vasile Pop din Nasna (Nazna de langa Tg. Mures) s.a. au prefigurat razboiul civil…intreg teritoriul Transilvaniei s-a transformat intrun teatru de razboi. Baza lui a constituit-o ampla ridicare taraneasca impotriva nobilimii, soldata cu mii de vieti pierdute, o jacquerie, rar intalnita in istoria europeana moderna. Victimele acestei confruntari au fost deopotriva romani, unguri, sasi si secui"(I. R. VII. p. 306-307) (O singura observatie: autorii tratatului absolutizeaza cauzele sociale ale ridicarii taranimii, pe cand deja in toamna anului 1848 in Transilvania, cauza nationala va fi mult mai importanta, decat cea sociala in pozitionarea partilor aflate in conflict. Atat la Blaj, cat si la Lutita ori Sibiu sau ori si unde…)

     Bibliografie selectiva:

     Istoria romanilor, coordonat de academicianul Dan Berindei, VII. Tom. I., Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2003.

     Gheorghe Platon, Istoria moderna a Romaniei, EDP, Bucuresti, 1985.

     Egyed Ákos, Erdély 1848-1849, I. Pallas-Akadémia Könyvkiadó, Csíkszereda, 1998. (Transilvania 1848-1849, vol. I. Ed. Pallas-Akadémia, Miercurea Ciuc, 1998)

     Cornelia Bodea (redactor coordonator), 1848 la romani. O istorie in date si marturii vol. I., Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.

     1848-1849 dukumentumaiból (Documente din 1848-1849), Editura Kriterion, Bucuresti, 1998.

     LÁSZÓ László

     ANEXA:

     Populatia Ungariei, impreuna cu Transilvania, Croatia, Voivodina Sarbeasca si teritoriile militare graniceresti (Recensamant efectuat de autoritatile austriece in anul 1850 - anul imediat urmator inabusirii revolutiei)

     Nationalitati Ungaria Voivodina Sarbeasca Transil-vania Croatia teritoriile militare graniceresti Total

     Maghiari 4.000.266 221.845 585.845 5.732 4.985 4.818.170

     Germani 756.420 335.080 219.374 7.903 37.875 1.356.652

     Slovaci* 1.704.312 25.607 1.130 8.822 1.739.871

     Romani 526.760 397.459 1.202.050 113.723 2.239.992

     Ruteni* 440.600 6.777 447.377

     Croati* 71.926 2.860 625.028 480.494 1.180.308

     Sarbi* 62.880 384.046 222.062 310.946 979.952

     Sloveni* 44.862 44.862

     Bulgari* 22.780 207 22.987

     Armeni 3.144 7.879 11.023

     Greci 6.288 2.820 87 9.195

     Italieni 3.995 384 4.379

     Tigani 18.864 11.440 52.665 82.969

     Evrei 227.940 15.507 6.220 2.519 479 252.665

     Altele 1.151 1.151

     Total nemaghiari 3.862.996 1.204.373 1.488.395 862.724 953.892 8.373.383

     Total 7.864.262 1.426.221 2.073.737 868.456 958.877 13.191.553

     Bibliografie: László Katus, Multinational Hungary in the light of statistics, (Ungaria multietnica in lumina statisticilor)Budapesta, 1990.

     (Nota: poparele slave, adica cele marcate cu "*" totalizeaza 4.415.357 de persoane, deci nu 6 milioane cum afirma G. B. referitor la rotunjire: toate cifrele au fost rotunjite in "sus", mai putin cel privind numarul maghiarilor, in "jos".)

     

Categorii

Actualitate
Literatura
Interviu
Istorie
Texte & studii traditionale
Ethnos
Folclor
Dezbaterile Caiete Silvane
Mass Media
Cenaclul Silvania
Cronica literara - Aparitii editoriale
Suplimentele Caiete Silvane
Poesis
Cybercultura
Proza
Teatru
Ce-i de facut
Cronici
Monografii
Zilele revistei Caiete Silvane
Eseu
Universitaria
Reportaj
ON LINE
Estetica imaginarului
Jurnal
Polemici
Evocari
In memoriam
Opinii
Eveniment

Arhiva



Arhiva Editii

Stiri

Ultimele stiri
Toate stirile

Cauta articol dupa cuvinte din titlu


cauta

Newsletter

E-mail
trimite

Linkuri utile

Sălăjeanul

Muzeul de Istorie si Arta

Biblioteca Judeteana Salaj

Gazetarul

Salajul Pur si Simplu

Regio TV

Graiul Salajului

Magazin Salajean

Primaria Zalau

Consiliul Judetean Salaj

Zalau TV

Asociatia Jurnalistilor din Salaj

Romania culturala