Revista Centrul de Cultura si Arta al Judetului SalajCine suntem?ContactRevista online

Martie 2008

Un monument dispărut
GYORFI - DEAK György

     Sculptorul Fadrusz János s-a născut la Bratislava, in 1858, unde a făcut şcoala elementară şi a absolvit două clase de gimnaziu. Cum părinţii erau săraci şi nu aveau pămant, l-au inscris ucenic la un lăcătuş. Tanărul i-a uimit pe meşteri cu ciopliturile sale in lemn. In 1875, a ajuns la şcoala de artă din Zayugroc, apoi a fost incorporat la Praga, unde l-a cunoscut pe celebrul sculptor ceh Myslbek. După ce a fost lăsat la vatră, tanărul a dobandit o bursă cu ajutorul unor iubitori de frumos şi a studiat in atelierul sculptorului Tilgner, iar apoi a devenit elevul sculptorului Hellmer. A devenit celebru după ce realizează crucifixul care azi se găseşte la Galeria Naţională Maghiară. Prima comandă importantă a constituit-o statuia impărătesei Maria Tereza de la Bratislava. In 1894, proiectul monumentului ecvestru al regelui Matei Corvin caştigă competiţia din Cluj. Statuia a fost dezvelită in 1902. In acelaşi an au fost ridicate monumentul lui Tuhutum şi statuia baronului Wesselényi din Zalău.

     Despre istoria grupului statuar s-a scris pe larg in urmă cu 6 ani. In schimb, despre cealaltă operă a lui Fadrusz, obeliscul cu un vultur de stepă in varf, amplasat candva in spatele Primăriei de azi, nu prea s-a vorbit. Statuia a fost sortită să reprezinte un moment povestit de Cronica lui Anonymus, legat de prima menţionare documentară a Zalăului („Zyloc”) şi anume descălecarea maghiarilor in Ardeal.

     Sculptorul a fost un cercetător pasionat al scrierii runice (rovásírás) folosită de ungurii din vechime. Cand prefectul Szikszai Lajos i-a sugerat ridicarea monumentului, Fadrusz a ştiut că a venit clipa cand va putea să-şi implinească visul de a transpune in piatră o mărturie nepieritoare a acestui fel unic de scriere.

     Foarte multe inscripţii cu rune de răboj au fost descoperite in bisericile din Secuime ori din alte părţi, incrustate in grindă sau pe casetele de lemn din tavan, precum Inlăceni (Énlaka, Harghita), Chibed (Kibéd, Mureş), Cotuş (Csejd, Mureş), Ghindari (Makfalva, Mureş), Targu Mureş, Racu (Csíkrákos, Harghita), Mezőkeresztes (Ungaria), Baia Mare, Turda, Kecskemét (Ungaria) és Kiskunhalas (Ungaria).

     Alfabetul runic numără peste 40 de semne. Istoricii consideră că sistemul de notare a fost preluat de la popoarele turcice, pe parcursul migrării ungurilor către apus. In acest sens, pledează faptul că 13 litere coincid cu runele asiatice; in plus, atat cuvantul maghiar "literă" (betű) cat şi verbul "a scrie" (ír) sunt de origine turcică.

     Cum incrustarea semnelor pe lemn se făcea incet, vocalele erau adesea ignorate, mai ales litera "e", iar consoanele se contopeau in semne de sine stătătoare (prin ligamentare). Se foloseau in mod curent două litere "k", prima cu rol fonetic, cea de-a doua numai şi numai pentru exprimarea pluralului (-ak, -ék, -ok).

     Fadrusz şi Szikszai s-au inţeles că monumentul lui Tuhutum va avea o formă de obelisc. Subprefectului i-a suras ideea, mai ales că artistul a promis că, dacă oraşul ii oferă o locaţie potrivită, va făuri ansamblul fără să ceară nici un ban, pe cheltuiala proprie. Bătranul nobil a murit in 31 august 1897, cu cinci ani inainte de instalarea statuii in locaţia care avea să-i poarte multă vreme numele: Parcul Szikszai.

     Fotografiile rămase infăţişează cu claritate monumentul. Pe o latură a fost incastrat basorelieful unde Tuhutum işi infige lancea in pămant. Pe celelalte trei au fost inscripţionate cele 6 canturi de glorificare, scrise de la dreapta la stanga, cu „litere secuieşti”. Ele erau nişte texte preluate din aşa-numitul Codex Karacsay, care-l glorificau pe Dumnezeu, ţara şi cele patru elemente: focul, pămantul, apa şi aerul. Lui Fadrusz i s-a atras atenţia că amintita lucrare este un fals bine ticluit, insă sculptorului i-au plăcut versurile, limba folosită şi mesajul conţinut atat de mult, incat nu i-a păsat de originea lor.

     Odată transpusă in faptă, viziunea artistului i-a şocat pe localnici, in marea lor majoritate calvini (reformaţi), deoarece reprezenta un altar păgan, locul unde fuseseră sacrificaţi nişte cai albi in cinstea zeului războiului. Pană la creştinare, scrierea runică a fost cunoscută şi utilizată cu precădere de taltoşi, şamanii tribali. Textele inscripţionate pe monument vorbeau despre sacerdotul Kádár, care-i mulţumea lui Dumnezeu: „Tu eşti Pomul Vieţii din legendele străvechi,/ Izvorul eternului foc incandescent/ sursă a creaţiei Tale,/ [din care] au apărut şi [in care] au dispărut toate,/ [eşti] biruitorul nopţii intrigante,/ Cel la care ne reintoarcem cu toţii.”

     Runele ungureşti diferă de cele nordice, germanice, a căror popularitate a renăscut după ce J.R.R. Tolkien le-a folosit in romanele sale eroice din ciclul "Pămantului de Mijloc". Un comentator hatru a remarcat: "ele au un singur lucru in comun, faptul că la un moment dat in istorie au fost folosite in scopuri oculte de către politicieni". In prezent, acest tip de scriere constituie o parte o moştenirii culturale maghiare, perpetuată prin activitatea unor cercuri sau tabere de profil, prin studiile savanţilor sau romanele care au ca subiect perioada Descălecării, viaţa din Secuime sau incursiuni şi aventuri in lumi magice. Ca urmare a răspandirii informaticii, au apărut diferite seturi de fonturi şi o serie de programe de transcriere pentru calculatoare.

     Soarta monumentului lui Tuhutum n-a fost lămurită pană in prezent. Cum l-am găsit trecut in Lexiconul Révai, mi-a trezit interesul. I-am intrebat pe bătranii de pe strada Crasnei, insă nu m-au putut lămuri. Se zice că a fost dăramat in 1968. Vulturul de stepă a fost purtat prin depozite şi pivniţe, pană cand i s-a pierdut urma. Nu credem că a fost dus şi predat la fier vechi, ca să fie topit, deşi pe vremea lui Ceauşescu s-au intamplat multe grozăvii. In 2002 am propus să fie căutat şi apoi expus la Galeriile Sima, un loc unde iubitorii şi criticii de artă să aibă acces la el, să-l examineze, să-şi bucure privirea cu lucrul ieşit din mainile unui meşter. Se cuvine ca Zalăul să-şi recapete arta, istoria, comorile.

     

Categorii

Actualitate
Literatura
Interviu
Istorie
Texte & studii traditionale
Ethnos
Folclor
Dezbaterile Caiete Silvane
Mass Media
Cenaclul Silvania
Cronica literara - Aparitii editoriale
Suplimentele Caiete Silvane
Poesis
Cybercultura
Proza
Teatru
Ce-i de facut
Cronici
Monografii
Zilele revistei Caiete Silvane
Eseu
Universitaria
Reportaj
ON LINE
Estetica imaginarului
Jurnal
Polemici
Evocari
In memoriam
Opinii
Eveniment

Arhiva



Arhiva Editii

Stiri

Ultimele stiri
Toate stirile

Cauta articol dupa cuvinte din titlu


cauta

Newsletter

E-mail
trimite

Linkuri utile

Sălăjeanul

Muzeul de Istorie si Arta

Biblioteca Judeteana Salaj

Gazetarul

Salajul Pur si Simplu

Regio TV

Graiul Salajului

Magazin Salajean

Primaria Zalau

Consiliul Judetean Salaj

Zalau TV

Asociatia Jurnalistilor din Salaj

Romania culturala