Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Exprimarea corectă (Memorii infidele)

Exprimarea corectă (Memorii infidele)

Februarie 2018

Argument: Pentru că deosebirea dintre speciile de frontieră Jurnal și Memorii stă în fidelitatea relatării veridicului, am alăturat astfel adjectivul din subtitlu, riscând stârnirea opoziției. 
În recenta etapă a contemporaneității, consumatorii români de noutăți publicistice (și nu doar ei) sunt asaltați din două direcții, sau perspective, vizând fenomene subordonate eticii sociale, spectaculoase prin motivație și consecințe.
Prima a debutat, parcă proiectiv, în societatea nord-americană, extinzându-se prin contaminare conotativ-paseistă în lumea așa-zis civilizată, și are drept țintă agresivitatea sexuală directă sau aluziv-persuasivă a bărbaților. Trăim, știm asta, în plin matriarhat. 
A doua, în areal național, țintește gradul de (in)cultură a politicienilor noștri, a aleșilor noștri. Iar aici, este mult, prea mult de umblat la șaisprezecimile firului despicat. Pentru că nu doar numitele personaje păcătuiesc prin agramatism, limbaj de lemn, cacofonie, ci un număr din ce în ce mai periculos de mare dintre jurnaliști, patroni de edituri și autodenumiții „po(i)eți” și „proza(u)tori” întâlniți absolut din întâmplare în spațiul virtual, în una sau două, pentru a nu ne hazarda, reviste de cultură (agricolă?!), ba până și în suficient de multe cărți ieșite din edituri mai mult sau mai puțin anonime.
În urmă cu aproape treizeci și șase de ani (O, tempora!), doi cunoscuți universitari clujeni, profesorul dr. Mircea Zaciu și lectorul dr. Ion Pop, au acceptat invitația de-a lua masa de prânz la mine acasă (în apartamentul în care locuiam împreună cu soția mea, cu cei doi copii și cu părinții mei). Îmi apreciaseră în acea zi lecțiile și activitățile demonstrative, precum și susținerea lucrării metodico-științifice pentru obținerea gradului didactic I. În contextul acestor rememorări, datorez recunoștință fostului meu coleg de grupă și de cămin studențesc, actualmente profesor dr. Gheorghe Moga, pentru sprijinul generos, prietenesc în pregătirea teoretică și practică a lecțiilor, la clase făcând parte din catedra sa didactică. În răstimpul celor aproximativ două ore cât a durat vizita domniilor lor, s-au purtat felurite discuții, dintr-un evantai de teme, cu precădere din domeniul literaturii, limbii române și al sistemului de învățământ. Cunoscutul profesor și scriitor, istoric, bibliograf, critic literar Mircea Zaciu și-a exprimat nemulțumirea referitor la din ce în ce mai evidentele deficiențe în formarea deprinderilor de exprimare corectă, nu doar în rândul absolvenților ciclului gimnazial, ci și în cel al liceenilor. Ar fi nevoie să se adauge programelor școlare de limbă și literatură maternă, dar și de filosofie și istorie, ore de retorică. Iată, i-a plăcut strădania profesorilor evaluați în cele două zile cât a fost prezent în Sălaj (cu o zi înainte făcuse evaluarea profesoarei Ivan, din Zalău), de a folosi resurse auxiliare necesare formării priceperilor și ale deprinderilor de exprimare corectă, nu doar ortografic, cât și ortoepic. Dacă în urma autoconstatării erorilor în scris, se poate interveni în timp util, fără a lăsa dovezi ale incertitudinii, greșeala ortoepică este adesea dificil de perceput, în context social, corectarea ei fiind un semn al carențelor procesuale. Nu și-ar fi putut imagina că o activitate extradidactică poate ajuta atât de mult procesului formativ din școală sub aspectul exprimării orale corecte. Făcea aluzie la cercul de teatru școlar și teatru de păpuși de la Casa Pionierilor, cum era numit pe vremea aceea Clubul copiilor și al elevilor. Le-am mărturisit despre încercarea mea, trimisă revistei Gazeta învățământului, de a modifica programa școlară pentru elevii ciclurilor preuniversitare. Pe lângă alte inițiative (sic!), propuneam să fie scoasă sintaxa frazei din gimnaziu și înlocuirea acesteia cu lecții de exprimare orală corectă (retorică, în fond), introducerea acestui capitol (sintaxa frazei) în programa primelor două clase din ciclul liceal, asociat cunoștințelor de teorie a literaturii și de stilistică. Lucrurile erau, însă, așa de „strâns fixate în proiect”, încât răspunsul redacției a fost ușor persiflant, de tipul „am trimis propunerile dumneavoastră ministerului de resort” etc. etc.
*
Ce înțelegem, de fapt, prin sintagma exprimare corectă?
De obicei, când spunem despre cineva că „se exprimă corect”, avem în vedere respectarea normelor ortoepice impuse de limba literară. Iar când adăugăm „se exprimă frumos”, îl situăm pe vorbitor într-un teren estetic, în categoria oratorilor, fără să ne gândim la sensul propriu al termenului, implicând astfel varianta artistică a exprimării. Delimitarea este evidentă, de altfel, în Dicționarul de pedagogie: „EXPRIMARE ARTISTICĂ – Modalitate de concretizare, formulare și comunicare a cunoașterii și a trăirii artistice, a rezultatelor acestei cunoașteri, cu o puternică angajare a activității creatoare și implicând folosirea unor limbaje și tehnici specifice personale”. Iar „EXPRIMARE CORECTĂ – vorbire sau scriere conformă regulilor gramaticale. În accepțiunea cea mai modernă, EXPRIMAREA CORECTĂ este definită drept construcție a enunțurilor potrivit regulilor sistemului în care funcționează. /.../ E.C. este un obiectiv central al activității formative. În procesul dezvoltării intelectuale, E.C. trece de la forma sa conștientă (atenție permanentă la modul de exprimare) la deprindere. De aceea, corectările se cer făcute în faza de început, înainte de constituirea deprinderilor” (Dicționar de pedagogie, EDP, București, 1970, pag. 175).
Sunt cuprinse în aceste definiții cerințe care accentuează necesitatea muncii de educare a exprimării corecte cu precădere la elevii ciclului primar, inclusiv clasele V-VIII din ciclul gimnazial. Pentru că „modul de rostire este o etichetă cu care fiecare dintre noi se prezintă în fața societății. Și cu cât ne apropiem mai mult de perfecțiunea modelului ideal, cu atât vorbirea noastră devine mai clară, mai frumoasă, mai expresivă”, spun F. Ciobanu și L. Sfîrlea (Cum scriem, cum pronunțăm corect, ES, București, 1970, pag. 86).
Dintr-o sumă de mijloace care concură la formarea priceperilor și deprinderilor de exprimare corectă – fonetică, lexic, morfologie, sintaxă, stil etc. – este recomandabil să ne îndreptăm atenția cu precădere asupra corectării greșelilor ce vizează fonetica, intonația, accentul, topica și asupra exercițiilor de dicție și de respirație, deoarece se știe că primul pas către rostirea curată, îngrijită îl constituie exercițiile elementare de dicție (var. dicțiune), controlul respirației, orientarea vocii. Se face distincție de la început între dicțiune și pronunțare, prima fiind apanajul aproape exclusiv al artiștilor, a doua aparținând vorbitorilor de rând. Tot F. Ciobanu și L. Sfîrlea ne spun: „Dicțiunea este arta de a emite clar sunetele vorbirii, adaptându-le în același timp la necesitățile dictate de conținutul comunicării. Pronunțarea este pur și simplu modul specific de a articula sunetele unei anumite limbi” (ibid., pag. 87).
Cine este preocupat preferențial de acest aspect al formării, nu cred că trebuie să fie refractar la celelalte greșeli, de natură gramaticală. Dimpotrivă, și acestea trebuie sesizate și corectate pe parcursul întregii activități. Folosirea progresivă, de-a lungul anilor, a tuturor mijloacelor și formelor de instruire ce ne sunt accesibile în vederea cultivării la copii a grijii pentru o pronunțare corectă și o cât mai bună dicție trebuie să stea permanent în atenția celui care și-a propus o astfel de activitate, alături de celelalte obiective ale procesului educativ. Pentru o astfel de muncă este nevoie de cunoștințe asimilate prin studiu, de talent interpretativ, ceea ce ar trebui să fie apanajul tuturor cadrelor didactice specializate în limbă și literatură, eventual artă dramatică. 
Numai că instruirea și formarea viitorilor dascăli începe tot din primii ani de școală. Așteptăm primele promoții de profesori oratori și de oratorie! Cine să-i formeze, dacă nu studiile universitare? 

Autor: Viorel Tăutan