Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Cornelia Maniu, sub lupa Securităţii

Cornelia Maniu,  sub lupa Securităţii

Februarie 2018

Cornelia Maniu, sora mai mică a marelui om politic sălăjean Iuliu Maniu, călugărită sub numele de Cecilia, face parte din galeria mişcării feministe sălăjene a generaţiei Marii Uniri. De asemenea, prin viaţa ei apropiată de sfinţenie, constituie un model de moralitate şi credinţă demn de urmat.
Ea s-a născut pe data de 22 aprilie 1876, la Şimleu Silvaniei. La scurt timp, tatăl său, Ioan Maniu, a fost transferat ca judecător la Zalău, oraş care devenise capitala noului comitat (judeţ) Sălaj. Astfel, Cornelia Maniu a fost botezată la Zalău, pe data de 2 iulie 1876, de către protopopul greco-catolic Teodor Pop din Ortelec. Naş de botez i-a fost avocatul Emeric Pop1. 
Cornelia Maniu a urmat cursurile şcolii primare la Zalău, precum şi primele patru clase secundare. Primele şase clase le-a urmat la şcoala reformată maghiară, iar două clase la şcoala civilă de fete.
La vârsta de 15 ani, în anul 1891, când fratele său Iuliu a absolvit Liceul calvin-reformat din Zalău, familia Maniu s-a reîntors la Şimleu. Tatăl său era grav bolnav şi s-a pensionat. Şi-a deschis un birou avocaţial la Şimleu, unde era ajutat de copiii săi, în special de Cornelia, care era mezina familiei. Rămâne, în continuare, și jurist consult al băncii „Silvania” din Șimleu.
Cornelia şi-a completat studiile cu ore particulare de limba germană, franceză şi muzică, învăţând să cânte la pian2.
Pe data de 4 noiembrie 1895, la vârsta de numai 52 de ani, Ioan Maniu trece la cele veşnice şi la dorinţa sa a fost înmormântat în „Dealul Ţarinei” din Bădăcin, vatra strămoşească a familiei Maniu3.
În aceste condiţii, Cornelia Maniu a devenit ajutorul de neprecupeţit al mamei sale, având şi o soră bolnavă4, pe Sabina.
Se implică activ şi în viaţa cultural-naţională a Şimleului înainte de Marea Unire, în cadrul asociaţiilor existente la vremea respectivă. Astfel, din presa vremii aflăm, printre altele, că pe data de 11 noiembrie 1908, la iniţiativa lui Dionisie Stoica, în Casina română din Şimleu are loc o consfătuire în privinţa necesităţii înfiinţării unui Comitet teatral românesc. La adunare participă peste 50 de intelectuali, bărbaţi şi femei din Sălaj. Acum se ia decizia de a înfiinţa Societatea pentru fond de teatru – filiala Şimleu. Preşedinte al comitetului a fost ales dr. Coriolan Meseşian. În funcţia de vicepreşedinţi au fost aleşi Dr. Coriolan Şteer (Tăşnad) şi dr. Ioan Suciu (Zalău), dr. Dionisie Stoica secretar şi Nicolae Munthiu casier. În Comitetul de conducere a fost aleasă şi domnişoara Cornelia Maniu5.
La marele praznic naţional de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Cornelia Maniu participă ca delegat ales din partea Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, unde îndeplinea de mai mulţi ani funcţia de casieră6. Aşadar, a fost unul din cei 1228 de delegaţi aleşi din întreaga Transilvanie, care au votat Unirea cu România, alături de fraţii săi Iuliu şi Cassiu. De asemenea, nepotul său, Ionel Pop a fost unul din cei opt secretari ai Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.
După realizarea Marii Uniri, Cornelia Maniu a continuat munca sa pe tărâm cultural şi caritabil, având grijă, în acelaşi timp, de bătrâneţele mamei sale.

Cornelia Maniu
În anul 1923, când se împlineau cinci ani de la Marea Unire, la Şimleu Silvaniei au fost organizate ample manifestări culturale. Ele au debutat cu sfinţirea şi inaugurarea capelei liceului Simion Bărnuţiu. Altarul capelei admirat de către întreaga asistenţă a fost lucrat, „în tăcere timp de un an de zile”, de către Cornelia Maniu, sora lui Iuliu Maniu, şi dăruit liceului care îl avea ca patron spiritual pe ideologul revoluţiei paşoptiste din Transilvania, ilustrul înaintaş al familiei Maniu. 
Serbarea s-a ţinut în sala festivă a liceului, fiind deschisă de către directorul liceului, dr. Ioan Ossian. În prelegerea ţinută cu această ocazie, el subliniază că ceea ce i-a adunat în acea zi pe toţi şimleuanii nu era un simplu act convenţional, ci avea „darul de-a întruchipa principiul veşnic călăuzitor şi luminător al omenirei în evoluţia sa, principiul religiosităţii”7. În cuvântul său, a adus mulţumiri şi recunoştinţă pentru donaţiile făcute, Corneliei Maniu, precum şi Elenei Aciu, care donase şi ea un preţios potir: „Iubiți elevi, în 1 Dec., ziua aniversării zilei de neștearsă amintire a unirii pe veci a conștientului Ardeal cu scumpa noastră Românie, spiritul de jertfă și zelul neobosit al excelentei și în analele liceului nostru pe veci înregistratei fiice a Sălajului D-ra Cornelia Maniu, căreia (...) din locul acesta și din toate locurile unde mi-se va da prilej, le aduc și le voi aduce cele mai vii ale noastre mulțumiri și recunoștințe. - V-a înălţat, iubiţi elevi acest altar şi pe el pe Christos, acea putere vie şi efectivă, care este însăşi viaţa şi adevărul. Şi voi în zorii fiecărei zi, vă ve-ţi prezenta în faţa lui, vă ve-ţi pleca frunţile până la treptele altarului, ca să vi-o ridicaţi de acolo pururea senină şi strălucitoare”8.
Serbarea a continuat cu un bogat program cultural-artistic care a încântat întreaga audienţă9.
Tot în anul 1923, Cornelia Maniu îşi scrie testamentul, pe care noi l-am descoperit răsfoind miile de note informative şi documente din fondul Corneliu Coposu, existent în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.). De fapt, sunt două testamente ale Corneliei Maniu, alias „Sora Cecilia”, despre care nu se știa până acum că există. Este vorba de un testament scris, într-un singur exemplar, după cum subliniază autoarea, datat 6 septembrie 1923, care a fost revizuit la data de 7 mai 193010.


După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, Cornelia Maniu, alături de familia Coposu, se refugiază la Blaj. Iată cum povesteşte Flavia Coposu acest eveniment tragic: „ … Și atuncea domnu Maniu o luat o mașină de la Mera, l-a trimis pe Cornel (fratele său, Corneliu Coposu, care era secretarul lui Iuliu Maniu) la Mera, a luat autobuzul, a mers la Bădăcin, a încărcat arhiva lui Maniu (...) Și l-a trimis să vină s-o ia pe sora Cecilia și arhiva de la Bădăcin, să vină să ne ia pe noi (...) a venit și ne-a luat pe noi, cu ce-a fost pe noi. Exact o jumătate de oră o stat, și am plecat”11.
La rugămintea lui Iuliu Maniu, Ioan Deleu s-a stabilit la Bădăcin pentru a administra proprietatea, iar după război Cornelia Maniu s-a reîntors la Bădăcin, unde a locuit până în luna martie 1951, când a fost dată afară din propria casă de către comunişti.
În arhiva C.N.S.A.S. există în copie două scrisori inedite pe care Cornelia Maniu le-a trimis fratelui său, Iuliu, care se afla în închisoarea de la Galaţi, pe care le redăm şi noi. Prima scrisoare este datată 25 martie 1949, de sărbătoarea Bunei Vestiri. La expeditor apare scris „sora M. Cecilia”, iar la destinatar directorul Penitenciarului Central Galaţi. Din păcate, din documentele existente la dosar nu rezultă dacă aceste scrisori şi pachetele cu alimente despre care se vorbeşte în ele au ajuns la Iuliu Maniu. Totuşi, noi credem că directorul închisorii din Galaţi avea un minim de respect faţă de Iuliu Maniu, fost prim ministru şi lider al opoziţiei democratice din România. Ca dovadă, scrisorile care îi sunt adresate lui, personal. Iată ce îi scrie Cornelia Maniu fratelui său: „Iuliu drag, Scumpul meu frăţior/ De când Părintele de aici a trebuit să-şi părăsească parohia, nu mai avem – durere – serviciu divin în «Orator». Suplinesc acest ajun sufletesc cu o hrană, care ne recompensează întrucâtva pentru, darul mare ceresc, ce-l aveam în trecut – rugăciuni mai asidui – dacă se poate – pentru toţi iubiţii noştri din familie, în primul loc pentru Tine, scump şi drag fratele meu – 
Mai ales în zile de astea mari, cum este pentru mine şi cea de azi, aniversarea profesiunii mele şi mai cu ardoare – dacă se poate – rog pe Măicuţa Sfântă şi pe întreg soborul ei de Sfinţi şi Îngeri, să te aibă în paza lor, să mi Te ţină în viaţă cu sănătate şi cu viguroasă rezistenţă întru necazuri şi greutăţi.
Cu gândul tot la Tine, te îmbrăţişez şi sărut cu nespus dor şi drag.
A ta mult iubitoare soră
Cornelia
sora M. Cecilia de Faţă Sfântă
Oare primeşti regulat scrisorile mele? Te rog să-mi scrii”12.
Beneficiind de un „expres ocazional”, după cum se exprimă Cornelia Maniu, ea mai trimite o scrisoare fratelui său chiar a doua zi, 26 martie 1949, adresată tot directorului Penitenciarului Central Galaţi: „Iuliu drag, Scumpul meu frăţior,/ Îţi scriu în grabă, ni se îmbie ocazie şi o să trimit la poştă momentan. Te rog scrie-mi dacă-i voie, momentan ce dorinţă ai pentru pachetul din Aprilie – Paști, să-l pot trimite la timp. Cu câtă bucurie ne ocupăm de el, câtă mângâiere îmi face că măcar atât să foloseşti, din avutul tău. Mi-ar plăcea să ştiu dacă îţi sosesc oare regulat şi scrisorile ce le trimit simplu francat? Căci asta mi-ar fi scopul, ca zi de zi să-ţi pot suna la uşă, să-ţi pot zice «Lăudat să fie Isus» – «Bună Dimineaţa» – «Cum ai dormit, scump frăţior?» – «Cum te simţeşti azi? Cu ce îţi petreci zilele? Ai ceva lectură distractivă? Primeşti ziarele?»
Nu am putut afla nimic până acum, că ce este programul zilei acolo. N-are a face, numai sănătos să fii.
Pentru aceasta o rog neîntrerupt pe Măicuţa Sfântă, Făcătoare de minuni de la Dealul Ţarinei şi pe scumpul meu Mare Patron ceresc Sfântul Iosif, în a cărui cinstire ne rugăm în mod deosebit în decursul lunei Martie. 
Ţi-am mai amintit într-una din scrisorile mele, oare făcut-ai şi Tu, Dragă, asemenea? Mult m-aş bucura, să-ţi fi adus aminte. Devoţiunea în onoarea Sfântului Iosif se poate face şi începe orişicând. – 
Încheiu, că se grăbeşte «expresul» nostru ocazional.
Te îmbrăţişez şi sărut cu drag şi dor nespus,
Cornelia,
sora M. Cecilia”13.

 


Din păcate, cele două scrisori au ajuns în posesia organelor de securitate din Şimleu. Astfel, la 29 martie 1949, locotenentul Bihari Emeric trimitea copia celor două scrisori organelor de securitate din Zalău. 
Alarmată de primirea acestor informaţii, Securitatea sălăjeană, prin căpitanul Varnai Mihai, trimitea următoarea adresă Biroului Securităţii din Şimleu, la 31 martie 1949: „La adresa dvs. nr. 1/811 din 29 Martie 1949 vă rugăm a lua serioase măsuri de investigare, pentru a afla cine a fost persoana de legătură, denumită în scrisoarea Ceciliei Maniu ca «Expressul nostru ocazional», care a dus scrisoarea”14.
În urma ordinului primit de la Oradea, conducerea securităţii sălăjene înaintează o nouă adresă biroului din Şimleu Silvaniei, prin care cere supravegherea strictă a Corneliei Maniu: „La raportul Dvs. Nr. 1/850 din 2 Aprilie 1949, şi în conformitate cu ordinul DRSP (Direcţia Regională a Securităţii Poporului – n.n.) Oradea Nr. 11/33511 din 10 Decembrie 1949, cu privire la numita Cecilia Maniu,
Vă rugăm să binevoiţi a dispune măsuri de ţinere în supraveghere a numitei Cornelia Cecilia Maniu, cu ultimul domiciliu în comuna Bădăcin.
Se va căuta a se stabili pe cale informativă:
- care este activitatea susnumitei în prezent şi cum se manifestă,
- ce legături are?
- dacă corespondează prin cineva şi prin cine,
- dacă întreprinde acţiuni de ajutorare a fratelui sau a celorlalţi fruntaşi naţional ţărănişti aflaţi arestaţi.
Rezultatele obţinute vor fi raportate în termen de 10 zile, împreună cu fişa biografică şi fotografia susnumitei”15.
Biroul din Şimleu răspundea pe data de 17 decembrie 1949, subliniind că în „ceea ce priveşte corespondenţa mai înainte în luna Martie după cum am raportat i-a scris fratelui său Iuliu Maniu prin directorul penitenciarului, de atunci nu deţinem informaţii dacă a primit răspuns sau s-a sistat corespondenţa”16.
Conform adresei trimise de Serviciul Judeţean al Securităţii Sălaj, pe data de 13 ianuarie 1950, prin căpitanul Grad Tiberiu, biroul din Şimleu trebuia să raporteze bilunar constatările supravegherii Corneliei Maniu, interesându-i, „în special legătura precum şi activitatea ce eventual o desfăşoară pe linia acţiunii de ajutorare a elementelor maniste închise şi dispărute”17.
Pe data de 12 februarie 1950, biroul securităţii din Şimleu raporta Serviciului Judeţean de Securitate că din luna martie 1949 Cornelia Maniu nu mai primea corespondenţă de la fratele ei, Iuliu, şi că nu mai trimitea pachete lunare „cum trimitea înainte”. De asemenea, raportau că au recrutat „un informator de suprafaţă, însă nu am putut stabili dacă susnumita ar desfăşura vre-o activitate pe linia elementelor PNŢ-iste închise sau dispărute”18.
Într-un alt raport trimis de biroul din Şimleu Serviciului Judeţean din Zalău, se arăta că sora lui Iuliu Maniu „a refuzat categoric ca să îndeplinească planul de însămânţări de primăvară şi de predarea cotelor de porumb unde mai are restanţă de 2500 kg. Se motivează că ea nu poate însămânţa deoarece nu are seminţele necesare. În luna martie a fost condamnată pentru sabotaj cu amendă de lei 50.000. 
După cum s-a exprimat, intenţionează să facă demersuri pentru a-şi preda pământul statului”19. 
Într-adevăr, fiind la o vârstă înaintată şi supusă la cotele obligatorii imposibil de realizat, Cornelia Maniu a trimis o scrisoare secţiei agricole a Sfatului Popular Judeţean, pe data de 17 martie 1950, în care sublinia că „donează” marea majoritate a proprietăţilor statului comunist: „Subsemnata, vă rog, daţi-mi voie, să vă prezint o rugăminte.
Bine ştim, că în anul 1947, luna noiembrie, imobilele, proprietăţile fratelui meu Iuliu Maniu, condamnat, au fost confiscate de către stat, lăsându-mă oficialitatea în folosinţa acestei averi, în Bădăcin pe temeiul meu de uzufructură, întăbulat pe întreaga moşie de aici, iar pentru imobilele din Şimleu Silvaniei şi comuna Lompirt, însărcinată fiind cu custodia şi administraţia.
De atunci am lucrat aceste teritorii cu cea mai mare conştiinciozitate, pe lângă toate greutăţile enorme ce mi s-au ivit în cale. De acum însă istovită de toate puterile materiale, nemaiputând continua cu lucrările recente, vă rog, să mă liberaţi de sarcina custodiei şi administraţiei referitor la averea din Şimleu şi Lompirt, – iar privitor la moşia din Bădăcin suspendez şi vă ofer dreptul meu de uzufruct afară de un apartament din locuinţă, şi atâta din teritor cât îmi este neapărat de lipsă – sau de recoltă – pentru susţinerea mea personală şi plătirea şi întreţinerea unei servitoare pe lângă mine, fără de care nu mai pot fi la adânca mea bătrâneţe – sunt de 74 ani, debilă şi greu bolnavă, – şi care împrejurare este asemenea o cauză, pentru care trebuie să mă retrag de la administrare. Doresc să-mi rezerv via cu hibrizi din Bădăcin numită Veresed, cu cca. 1 iugh. (57 ari) şi 50 ari grădină şi 3 iugh. arător.
De aceea vă rog să binevoiţi a da loc şi rezolvare favorabilă cererii mele şi a vă îngriji urgent de continuarea lucrărilor în toate ramurile acestei economii cari începând din ziua de 1 april a.c. din lipsă absolută de mijloace materiale nu le mai pot continua.
Aclud tabloul imobiliar şi notez că din casa din Şimleu, de când m-am întors din refugiu de 5 ani, nu a mai fost în posesia noastră, reţinută fiind de Primăria din Şimleu cu toate acestea tot timpul am fost eu obligată să suport sarcinile.
În «Procesul Verbal» al confiscărei sunt amănunţit toate aceste imobile.
Repetându-mi rugămintea, semnez
Bădăcin, 17 Martie 1950.
Cu toată stima,
Sora M. Cecilia Cornelia Maniu”20. 
Cererea ei nu a fost aprobată, iar Securitatea nu se opreşte aici, doar la supravegherea strictă şi amendarea Corneliei Maniu, cerând trimiterea ei în judecată, după cum reiese din adresa primită de biroul securităţii din Şimleu, pe data de 17 aprilie 1950, deşi se găsea la venerabila vârstă de 74 de ani, la fel ca fratele său, Iuliu, în momentul în care i s-a înscenat Capcana de la Tămădău şi procesul tipic stalinist, în urma căruia a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă: „rugăm dispuneţi măsuri de deferire Justiţiei a numitei în cauză din partea organelor de Miliţie, urmărind totodată mersul procesului ca numita să fie judecată în spiritul luptei de clasă. Raportaţi rezultatul”. De asemenea, să ia „măsuri de recrutarea unui informator în anturajul ei cât mai urgent”. Semnat, căpitan Varnai Mihai şi căpitan Grad Tiberiu, ambii din cadrul Serviciului Judeţean al Securităţii Sălaj21.
Biroul din Şimleu raporta la 9 iunie 1950 că a recrutat „doi informatori de suprafaţă din comuna respectivă care supraveghează activitatea şi legăturile ei” şi că din „anturajul ei” nu au reuşit să recruteze „informatori de adâncime”. Promiteau, însă că „în săptămâna viitoare vom trece la recrutarea factorului poştal” care urma să le dea „relaţii mai complete în legătură cu primirea corespondenţei”.
În privinţa legăturilor cu fratele său, raportau că au intrat în posesia unor informaţii conform cărora „pe la sfârşitul lunei Mai ar fi primit ceva poştă de la Galaţi de la o persoană civilă”, dar că informaţia nu era „încă verificată”.
Despre Cornelia Maniu spuneau că „se plânge mereu că nu-şi poate face sarcinile faţă de îndatoririle care le are în gospodărie şi nu este capabil(ă) ca să plătească impozitul. A recurs la ajutorul ţăranilor din comună ca să-i muncească gratuit”22.
Pe data de 18 iulie 1950, Serviciul de Securitate Sălaj trimitea o adresă Direcţiei Regionale de Securitate Oradea, în care raporta că în perioada 19 iunie – 18 iulie 1950, Cornelia Maniu nu a primit corespondenţă de la fratele său, Iuliu Maniu, şi nici ea nu a mai trimis scrisori sau pachete cu alimente. De asemenea, raporta că a fost ajutată la munca câmpului de câţiva ţărani din Bădăcin, care au efectuat muncile benevol şi gratuit, ceea ce dovedeşte, credem noi, solidaritatea bădăcinenilor faţă de familia Maniu, ajunsă în momente de grea cumpănă şi suferinţă: „Susnumita în cursul lunei Iunie a.c. a fost ajutat(ă) gratuit de către ţărani din acea comună la munca câmpului, dintre aceste persoane s-a identificat numitul Paşca Florian, ţăran sărac, fost simpatizant manist în prezent încadrat în Frontul Plugarilor, care după cum suntem informaţi a muncit cu încă 9 ţărani la pământul susnumitei, pe motivul că aceasta s-a plâns în continuu că nu-şi poate face faţă îndatoririlor şi impozitelor după gospodărie.
La fel se plânge susnumita şi în prezent privind taxele mari, şi că vinul trecut a trebuit să predeie MAT-ului şi nu are din ce să achite taxele.
Referitor la predarea cotelor susnumita nu s-a manifestat, din cauză că are recoltă bună”23.
 Probabil prin metodele obişnuite, de presiune şi teroare, Securitatea a reuşit să-l racoleze ca informator pe factorul poştal, după cum rezultă din adresa înaintată, în „frumoasa limbă de lemn” a epocii, de către biroul securităţii din Şimleu, Serviciului Judeţean, la data de 17 august 1950: „În cursul acestei luni numita nu a primit nici o scrisoare de la Galaţi, după cum ne-a informat informatorul nostru care este recrutat chiar factorul poştal ci ne-a informat că la data de 23 Martie numita a trimis două pachete la fratele ei Maniu la Penitenciar care au fost refuzate şi trimise înapoi unul la data de 21 Aprilie şi celălalt la data de 23 Aprilie anul 1950, alte scrisori nu a primit şi nici nu a trimis, supravegherea continuă mai departe24.
După cum reiese dintr-un raport al sublocotenentului Cuc, datat 14 noiembrie 1951, Cornelia Maniu a fost dată afară din casa familiei de la Bădăcin, în luna martie 1951, şi s-a stabilit în Şimleu la verişoara ei, Cornelia Erdely. Sublocotenentul menţionează că „a avut o singură dorinţă ca aceia de a i se da voie şi de aici înainte pentru a veni la mormintele care se găsesc în cadrul acelei moşii pentru a depune rugăciuni şi flori”. 
În nemernicia lor, comuniştii-atei nu au respectat nici această ultimă dorinţă a Corneliei Maniu, acea de a se putea ruga la mormintele părinţilor. Sublocotenentul amintit mai sus spune în raportul său că la sfârşitul lunii octombrie, de Ziua tuturor morţilor, Cornelia Maniu a dorit să viziteze mormintele, „însă nu i s-a admis de a mai pune piciorul pe această moşie din oficiu”25. Ne imaginăm ce va fi fost în sufletul Corneliei Maniu în acele momente de restrişte, dată afară din propria casă, fără nici un venit, iar singurul său frate care mai era în viaţă suporta regimul de exterminare din temniţele comuniste.
Din păcate, Cornelia Maniu nu a scăpat de teroarea comunistă nici după ce s-a stabilit la verişoara ei din Şimleu. Astfel, în luna mai 1951, ea a fost amendată de către organele de Miliţie cu suma de 20.000 lei, „pe motivul că a sabotat muncile agricole încă înainte de a părăsi moşia respectivă”.
După cum subliniază şi raportorul, atât Cornelia Maniu cât şi verişoara ei „nu aveau pe atunci nici un venit bănesc”. În aceste condiţii, pentru că exista pericolul ca ea să fie arestată şi închisă pentru „sabotaj”, s-a adresat fruntaşilor naţional-ţărănişti şi prietenilor din Şimleu care, deocamdată, scăpaseră de prigoana comunistă. Aceştia i-au sărit imediat în ajutor şi au organizat o colectă, la apelul soţiei lui Dr. Valer Vicaş şi „sora” Cosma, călugăriţă romano-catolică. Printre cei care au contribuit la colectă s-au numărat Ioan Ossian, fost membru marcant al PNŢ, Ioan Căpâlnaş, fost secretar PNL în oraşul Şimleu, Ioan Cupşa, fost membru PNŢ şi „alte elemente pe care nu le-am putut stabili încă”, se spune în raportul amintit mai sus.
În aceste condiţii, s-a reuşit să fie colectată suma de 25.000 lei, care a fost dusă de soţia lui Dr. Valer Vicaş la Cornelia Maniu, „făcându-i o surpriză cu aceşti bani colectaţi”, în acele vremuri de restrişte şi criză economică. Cornelia Maniu, „a rămas impresionată văzând că unitatea manistă încă nu s-a destrămat şi că aceasta continuă să fie consolidată pe un temeiu credincios unul faţă de celălalt”.
Din această sumă, Cornelia Maniu şi-a achitat amenda de 20.000 lei şi a dorit să returneze suma rămasă „pentru a-i restitui înapoi la credincioşi”, dar dna Vicaş „nu i-a primit spunând că aceştia să-i rămâie pentru alte cheltuieli”.
În luna august 1951, Cornelia Maniu a fost amendată din nou de către Miliţie, „pentru nedeclararea locuinţei”. De această dată a fost ajutată de către soţiile fraţilor Boilă din Cluj, nepoatele sale26.
Tot în raportul amintit mai sus, se afirmă că sora lui Iuliu Maniu a inventat un tratament, respectiv un sirop, „care vindecă boala de tuberculoză oricât de grav ar fi”. Se spune că, „cu ajutorul acestui tratament din informaţii rezultă că susnumita a vindecat o serie de cetăţeni din comunele Ceheiu, Bădăcin, Siciu, Periceiu şi Bobota” şi că „acest tratament îl aplică şi în prezent dând rezultate sută la sută”. Astfel, Cornelia Maniu era vizitată aproape zilnic de ţăranii din localităţile amintite, care aveau „toată încrederea în acest medicament care probabil a dat rezultate”. În schimbul tratamentului, ţăranii nu plăteau în bani, „ci în ouă, lapte, unt, făină, lemne şi altele”.
Cornelia Maniu afirma că tratamentul îl aplica la bolnav de două-trei ori şi se însănătoşea, dar „metoda aceasta de preparare a siropului nu o spune la nimeni şi că aceasta o face numai seara în nevăzul nimănui”.
Problema Securităţii era aceea că fiind vizitată de ţăranii din satele amintite, Cornelia Maniu avea posibilitatea de a comunica cu ei, ceea ce constituia un adevărat pericol pentru regimul totalitar comunist. În raport se subliniază faptul că atunci când veneau la ea „pentru a le aplica acest tratament susnumita le vorbeşte la aceştia o serie de calomnii împotriva regimului, ca aceia că regimul de azi nu ştie să facă medicamente şi că medicamentele regimului nu sunt bune decât ale ei care sunt făcute cu ajutorul lui Dumnezeu, la toate acestea desigur că ţăranii le dă ascultare şi în special dacă aceasta a reuşit eventual să vindece pe cineva derutându-i pe aceşti ţărani de pe linia adevărată a partidului”27.
Cornelia Maniu afirma că are un carnet unde i-a notat pe toţi cei pe care i-a vindecat şi că ea „nu-l arată la nimeni, ci îl păstrează până la răsturnarea regimului actual şi numai atunci va veni să arate acest carnet cu aceste realizări ale ei din timp cât a stat asuprită de acest regim să vadă noul regim cum a luptat ea”.
De asemenea, mai afirma că „îndată ce Iuliu Maniu fratele ei se reîntoarce acasă şi regimul actual va fi răsturnat, atunci ea imediat deschide un sanatoriu TBC unde aplică acest tratament inventat de ea şi în acest sanatoriu va primi şi pe cei avuţi şi pe cei neavuţi, de la cei neavuţi nu va lua nici un ban pentru aplicarea acestui tratament, iar de la cei avuţi va lua mai mult ca să acopere şi pe cei neavuţi care nu vor plăti nimic”.
Aceste idei, spunea ea, le-ar fi pus în practică şi la vremea respectivă, dacă „ar avea posibilităţi financiare şi dacă cei cu averi mari ar fi tot cu ele nu le-a fi luat afurisitu de regim”.
Referitor la fratele ei, Iuliu Maniu, afirma următoarele: „Americanii au dat ca ordin să nu se atenteze la viaţa lui Maniu că altfel va fi rău, care după cum afirmă ea se găseşte la Galaţi şi că se bucură de deplină sănătate, iar ea se roagă lui D-zeu pentru sănătatea lui Maniu căci dacă se schimbă regimul să poată conduce din nou şi să le facă dreptate la cei care azi sunt nedreptăţiţi”.
Sublocotenentul afirmă în raport că toate aceste informaţii le-a obţinut de la un delator, pe care au reuşit să-l racoleze din anturajul Corneliei Maniu, „obiectiv” în care ea „a avut şi are toată încrederea că nu o va divulga nimănui”28.
Informatorul a primit sarcină ca până la data de 17 noiembrie 1951 să procure o anumită cantitate din siropul vindecător preparat de Cornelia Maniu şi „de a stabili persoanele ce vin la ea pentru tratament din zonele arătate mai sus, la fel am trasat ca sarcină să procure numele persoanelor din caietul care spune că au fost tratate cu acest medicament, precum şi tabelul cu persoanele care au sprijinit cu bani pe Cornelia Maniu”. Vastul raport de mai sus a fost întocmit de către sublocotenentul Cuc, la data de 14 noiembrie 195129.
Într-adevăr, informatorul îşi îndeplineşte josnica misiune şi la data de 22 noiembrie 1951, locotenentul de Securitate Ţurcaş Ioan înaintează Securităţii Statului Regiunea Bihor o sticlă de 250 miligrame, care conţinea „sirop Cecilia”30.
Ultimele informaţii despre Cornelia Maniu le aflăm din notele informative şi rapoartele Securităţii în anul 1954. Astfel, într-o notă-raport a plutonierului Trif Corbeanu, datată 11 martie 1954 şi înaintată Direcţiei Regionale a Securităţii din Oradea, aflăm următoarele: „Vă raportăm că urmărind activitatea numitei Maniu Cornelia Cecilia are domiciliul în Şimleul Silvaniei este sora lui Maniu.
Susnumita pentru a putea ţine în masele largi în spiritul idei maniste cum şi să menţină o legătură cu masele largi din jurul Şimleului propagă că americanii au avertizat pe acest guvern prăpădit să nu se atingă de Maniu care în prezent se află la Galaţi, unde se află foarte bine, bucurându-se de un tratament bun, iar ea se roagă pentru el ca acest regim să se schimbe şi să poată să conducă poporul român.
Susnumita afirmă că după schimbarea acestui regim va fi la cârma ţării fratele său şi va înfiinţa din nou ordinul franciscanilor, unde va recruta fete tinere şi mai spune că după ce Iuliu Maniu se va elibera va face dreptate persoanelor nedreptăţite. […]”31.
Cornelia Maniu şi-a trăit ultimii ani din viaţă în mizerie şi uitare, la verişoara sa din Şimleu. S-a stins din viaţă în ziua de 6 februarie 1956, la trei ani după fratele său, la vârsta de 79 de ani. A fost înmormântată în Cimitirul din Şimleu Silvaniei, alături de mormântul bunicii sale Iuliana Coroianu n. Pop. În anul 2000, osemintele Corneliei Maniu i-au fost strămutate în Cavoul familiei de la Bădăcin32, care mai aşteaptă încă şi osemintele fratelui său, Iuliu Maniu, aruncate de comunişti la groapa comună de la Sighetu Marmaţiei.

Note: 
1. Serviciul Județean Sălaj al Arhivelor Naționale, fond Colecția registrelor parohiale de stare civilă, Registrul nr. 1307.
2. Arhiva Colegiului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (A.C.N.S.A.S.), fond Informativ, dosar I. 973.328, f. 8.
3. Ioan Ardeleanu Senior, Oameni din Sălaj, Zalău, 1938, p. 129.
4. A.C.N.S.A.S, fond Informativ, dosar I. 973.328, f. 8.
5. Gazeta de Duminecă, nr. 47, 16/29 noiembrie 1908, p. 3.
6. Cornel Grad, Doru E. Goron, 1918/1919. Contribuţii sălăjene la Marea Unire, Editura Limes, Zalău, 2000, p. 75.
7. Gazeta de Duminecă, nr. 41 din 9 decembrie 1923.
8. Anuarul Reuniunii Femeilor Române Sălăjene. 1925-1929, Ed. Reuniunii, Șimleu, p. 44
9. Gazeta de Duminecă, nr. 41 din 9 decembrie 1923; Vezi şi Marin Pop, Manifestări culturale ocazionate de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie, în Şimleu Silvaniei, în primii ani după Unire, în rev. Silvania, an I, nr. 4/2002. 
10. A.C.N.S.A.S., Fond Informativ, dos. I. 149087, vol 12, ff. 269-277; vezi Marin Pop, Testamentul Corneliei Maniu, în A.M.P., XXXIV, Zalău, 2012, pp. 141-152.
11. Flavia Coposu, interviu, decembrie 2009.
12. A.C.N.S.A.S, fond Informativ, dosar I. 973.328, f. 58.
13. Ibidem, f. 54.
14. Ibidem, ff. 52-53.
15. Ibidem, f. 46.
16. Ibidem, f. 44.
17. Ibidem, f. 35. 
18. Ibidem, f. 32.
19. Ibidem,f. 34.
20. Apud. Ion I. Drăgoescu, Documente inedite despre confiscarea proprietăţilor lui Iuliu Maniu din judeţul Sălaj, în Acta Mvsei Porolissensis, XXIII, vol. II, Zalău, 2000, pp. 305-306.
21. A.C.N.S.A.S, fond Informativ, dosar I. 973.328, f. 26.
22. Ibidem, f. 30.
23. Ibidem, f. 25.
24. Ibidem, f. 28.
25. Ibidem, f. 15.
26. Ibidem, ff. 16-17.
27. Ibidem, ff. 18-19.
28. Ibidem, ff. 20-21.
29. Ibidem, f. 22.
30. Ibidem, f. 24.
31. Ibidem, f. 5.
32. Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2012, p. 226; în dosarul existent în arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti, la fila 1 se afirmă că a decedat pe data de 7 februarie 1956. 

Autor: Marin Pop