Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Desființarea poeziei tinere de către L.I. Stoiciu

Desființarea poeziei tinere de către L.I. Stoiciu

Februarie 2018

Nu puține au fost reproșurile ce le-au fost aduse în ultimii ani tinerilor, pentru calitatea poeziei pe care aceștia o scriu. Reproșurile au venit, desigur, din partea criticilor sau poeților maturi, într-un limbaj mai mult sau mai puțin potrivit. 
Poetul optzecist Liviu Ioan Stoiciu publică spre pildă, în Expres cultural (nr. 10/2017), articolul Dacă debutanții trădează „idealurile” valorii estetice, în care constată că „pe cât s-au înmulțit debuturile editoriale, pe atât se vorbește mai puțin de valoare tânără în literatura română”.
(1). Rețin din articolul poetului faptul că tinerii poeți „nu reușesc să se impună, să atragă atenția”, deși ei sunt premiați fie de Uniunea Scriitorilor, fie „la festivaluri-concursuri precum Porni Luceafărul… (la Botoșani), N. Labiș (Suceava), Tudor Arghezi (Tg. Jiu), Moștenirea Văcăreștilor și C. Virgil Bănescu (Târgoviște) sau Vasile Voiculescu la Buzău, sau concursuri de debut organizate de edituri”. Nici faptul că urmează cursuri, „cercuri de scriere creativă”, nu i-a ajutat pe tineri. „Florin Iaru și Marius Chivu au făcut «business» din asta, le iau câte 800 de lei cursanților de căciulă; mă întreb dacă vreunul dintre cei învățați de ei să scrie s-a remarcat în literatura română”, ne spune poetul LIS. „Nici măcar câștigarea Premiului «Mihai Eminescu» Opera Primă nu le crește cota valorică”, nici faptul că Editura Paralela 45 a publicat în ultimul an mai multe debuturi literare, vreo 30, cred eu, în colecția „qPoem” nu a convins pe nimeni de valoarea debutanților, ne face să înțelegem poetul. 
Întrebarea care s-ar cere pusă aici este, desigur, cum este posibil ca acești tineri poeți să fie premiați la mai toate concursurile naționale, deși ei sunt atât de slabi, după cum ne asigură Stoiciu? Adică ce jurii de scriitori maturi, poate chiar de vârsta lui L.I. Stoiciu, să spunem, avem noi la aceste concursuri, dacă premiem poeți de valoare îndoielnică sau poeți lipsiți de valoare? Iar dacă noi nu premiem poeme de valoare, ci poeme modeste sau chiar mediocre, cine este de vină? Orice premiu presupune un juriu, iar acest juriu, matur, fără îndoială, se dovedește neprofesionist… 
„E trist, spune poetul L.I. Stoiciu, dacă debutanții trădează «idealurile» valorii estetice, literatura română nu mai are viitor…” Dar poezia română nu are viitor nici din pricina juriilor mature, care ne livrează poeți fără valoare, sub masca de „poet premiat la marile concursuri ale țării”; jurii care trădează principiile estetice ale evaluării, care propun drept valori texte care sunt modeste valoric.
(2). Debuturile de astăzi nu se compară, mai spune LIS, cu debuturile de la editurile Albatros, Cartea Românească, Dacia, Eminescu, Junimea și Facla, din vremea tinereții sale, adică „din anii 70-80 ai secolului trecut, la care erau trei premiați maximum pe an, de fiecare editură (ceilalți remarcați apăreau în Caiete ale debutanților)”. Așadar, acum, „a fost o adevărată inflație de titluri de carte de debut, care nu s-a comparat cu debuturile prin concurs (cu jurii imbatabile) ale editurilor Albatros și Cartea Românească sau Dacia”, ne asigură poetul. 
Din păcate, vechile debuturi, ca și publicarea cărților ce urmau debutului la editurile socialiste, din anii 50-89, nu erau tocmai „lacrima Christi”, tocmai o imaculată jurizare, „cu jurii imbatabile”, după cum spune admirativ și nostalgic Stoiciu, ci erau o adevărată bătaie de joc, de vreme ce cenzura era trează, iar ceea ce răzbătea totuși pe sub cenzură, sau pe deasupra ei, nu erau decât relațiile debutantului cu editorul și/sau directorul editurii; sau relațiile cu un critic cunoscut ce venea cu debutantul sau cu studenții săi debutanți, îndeosebi bucureșteni, ori cu cărțile în manuscris ale acestora la editură, susținându-le în mascarada „concursului anual de debut la editura X”. 
A uitat L.I. Stoiciu toate aceste lucruri? Mai că nu cred! Numai că probabil nu este prea comod pentru el, în prezentul context, să-și amintească. Rar întâlnești în presa noastră astfel de regrete după debuturile socialiste, în afară de cazul că vreun tânăr de atunci a fost ținut bine în brațe de cineva care avea o oarecare influență. De fapt, majoritatea poeților optzeciști care au debutat în acei ani au fost protejații unor personalități literare ale momentului. Eu unul nu regret, asemenea altora, „corectitudinea” concursurilor socialiste de debut și dispariția „juriilor imbatabile”, pe care le apără, aiuritor, Stoiciu. Bine că s-au dus!  
Problema e că după ce aceste jurii s-au dus pe apa sâmbetei, nici juriile de poezie de azi, compuse tot din critici de prestigiu, nu dovedesc că au făcut vreun progres moral: dovadă calitatea subțire a aproape tuturor premiaților de astăzi. Tineri sau nu. În ceea ce privește calitatea pe care o au poeții debutanți/tineri de ieri și calitatea pe care o au tinerii debutanți de astăzi, aceasta nu s-a schimbat nicidecum în structura ei: și atunci, și acum, calitatea lor se constituie din foarte puțini poeți buni și din foarte mulți poeți minori. Singura deosebire ar fi aceea că actuala libertate de expresie a înmulțit mai mult poeții minori și i-a făcut pe aceștia, prin net și alte modalități de comunicare, mult mai vizibili. Oricum, generalizarea „toți poeții tineri” sau „toți poeții maturi sunt fără valoare”, care se face adesea, este imprudentă. Printre tineri, sunt și câțiva de valoare. 
(3). O altă problemă dezbătută de L.I. Stoiciu este aceea a ignoranței de care „se bucură” poeții maturi de astăzi în ochii, mintea, inima poeților tineri: „cei debutați n-au auzit de cei consacrați, care-i premiază, nu i-au citit, nu sunt interesați deloc de literatura scrisă până la douămiiști (s.n.).” Motiv pentru care poetul optzecist Stoiciu declară: „personal îi acuz pe profesorii lor, «optzeciști» ca vârstă, de liceu sau universitari, de ruptura produsă, care nu i-au apropiat de literatura română contemporană”; adică de literatura optzecistă. 
Acestea fiind zise, ne putem aminti de tinerii poeți optzeciști, care la vremea lor nu se sfiau nicidecum să nege valoarea poeziei șaizeciste sau șaptezeciste contemporane lor. Cel puțin L.I. Stoiciu declara nu demult (în articolul Despre poezie, azi. La români, din revista Argeș, nr. 8/2016): „am scris în «stil optzecist», reacționând radical la poezia «șaptezeciștilor»”. Și, în continuare, poetul optzecist Stoiciu ne asigură (în același articol) de faptul că „până la optzeciști poezia era uzată de calofilie, de metafore și locuri comune, uniformizată”, în timp ce, situată la polul valoric opus, „paradigma optzecistă e un capitol important în istoria poeziei române”. 
Așadar, conform lui Stoiciu, toată poezia de „până la optzeciști”, adică poezia șaptezecistă, șaizecistă, poezia contemporană lui Arghezi, Bacovia, Blaga și lui Eminescu, cu tot cu acești poeți, „era uzată de calofilie, de metafore și locuri comune, uniformizată”… Noroc cu intrarea în lume a poeziei optzeciste, care a pus lucrurile la punct, restabilind valoarea poeziei naționale! 
După această fixare de către Stoiciu a tabloului poetic românesc modern, ne putem întreba: dacă nici poetul optzecist Stoiciu nu a luat în brațe poezia „șaptezeciștilor” sau poezia de „până la optzeciști”, care „era uzată de calofilie, de metafore și locuri comune, uniformizată”…, de ce le mai recomandă el azi douămiiștilor să citească și să asimileze poezia contemporană, adică poezia optzecistă? Și de ce îi mai ceartă el pe profesorii optzeciști care nu i-au obligat pe poeții douămiiști să prindă spiritul poeziei optzeciste? Cât despre spiritul poeziei de „până la optzeciști”, adică al poeziei lui Arghezi, Bacovia, Blaga și a lui Eminescu, acesta pesemne că nu contează pentru Stoiciu. Ipocrizia salvează, așadar, poezia!  
(4). L.I. Stoiciu deplânge de-a lungul întregului său articol starea deplorabilă a poeziei tinere de astăzi, deși aprecierile la grămadă ale oricărei poezii, tinere sau mature, spun eu, sunt riscante. Dar să urmărim ce declară Stoiciu despre propria poezie în interesanta revistă Expres cultural (nr. 3, martie 2017), unde are rubrică permanentă: 
„N-am nicio rețetă de «carte bună». Personal, mă dau cu capul de pereți să găsesc o «formulă de carte». Am tot mărturisit: eu scriu spontan și scriu numai pentru sertar, de aceea nu am nicio presiune atunci când scriu, scriu slab, cel mai adesea mă repet exasperant, rar pot să aleg un poem bun, care să fi rezistat în timp. Pentru o carte, normal că dau buzna peste poemele din sertar (…), le recitesc și constat că e dezastru, n-am ce să pun deoparte… În această situație sunt și azi, motiv să intru în depresie. Ratez apariția unui nou volum de versuri. (…). Totuși, am 67 de ani, poate e cazul să pun uneltele în cui, dacă în sertar am numai maculatură. Sufăr enorm că am pierdut vremea scriind versuri care nu-mi mai spun nimic la recitire.”
Dacă Stoiciu scrie atât de slab, după cum declară aici, cum mai poate aprecia el calitatea poeziei tinere? Este el un evaluator competent care să evalueze poezia altora? 
Peste asta, ar fi de observat că acești tineri, premiați azi la marile concursuri, vor fi scriitorii de mâine, mai precis vor fi acei scriitori care se vor afla la putere în literatura română, care vor decide alte minunate premii și care vor fi, desigur, mâine, în conducerea Uniunii. Și care vor scrie probabil, la rândul lor, pamflete împotriva poeziei tinere și mature, deopotrivă, în buna practică a unora dintre optzeciștii care îi ceartă astăzi…

Autor: Virgil Diaconu