Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Dascălul Daniil Graur (1874-1950) - personalitate sălăjeană marcantă din generaţia Marii Uniri

Dascălul Daniil Graur (1874-1950) - personalitate sălăjeană marcantă din generaţia Marii Uniri

Ianuarie 2018

În galeria marilor personalităţi sălăjene care şi-au adus aportul la emanciparea culturală, economico-socială şi naţională a românilor sălăjeni, ce a avut ca rezultat final desăvârşirea unităţii statale a tuturor românilor, la 1 Decembrie 1918, la loc de cinste se înscrie şi dascălul Daniil Graur, semnatar al Marii Uniri.  
S-a născut la Căpâlna, fostul judeţ Someş, la 26 ianuarie 1874 şi era descendent al unei vechi familii nobiliare ardelene1. Strămoşii săi au primit diplomă de nemeşie încă din secolul al XV-lea, pe care au pierdut-o în luptele ce au urmat, devenind iarăşi iobagi. Însă, în luptele cu turcii din secolul al XVII-lea, din familie s-au distins Gavril Graur cu cei doi fii ai săi: Simion şi Teodor din Dobrocina. Pentru bravura dovedită pe câmpul de bătălie, în anul 1679, sub principele Transilvaniei Apafi Mihály, şi-au recâştigat diploma nobiliară, având moşie în șapte sate. 
Urmaşii lui Simion s-au stabilit peste Someş, la Căpâlna, având aici moşie şi doi jeleri. De asemenea, mai aveau moşie în Bogata, Cristolţ, în comitatul Clujului, la Sardon, Syomorduk şi în Buda. Originalitatea nobiliară şi-au legitimat-o înaintea tribunalului din Dej, în anul 18012.
Dintr-o scrisoare datată 30 iulie 1905, rezultă că avea rudenii şi la Arad. De aici îi scria medicul Dr. Victor Graur, cu rugămintea de a-i trimite şi lui o copie a diplomei şi blazonului familiei, pe care învăţătorul Daniil Graur spunea că o avea în original3.
La vârsta de numai 6 ani, tatăl său l-a dat la şcoală. Cursurile primare le-a urmat la şcoala din Căpâlna, iar cele gimnaziale la Dej, în anul 1890. Dorind să ajungă învăţător, a urmat cursurile Preparandiei din Gherla, fiind „unul dintre cei mai de frunte, căci era sârguincios şi cu minte”. A absolvit în anul 1893, iar examenul de „cualificaţiune” l-a susţinut „cu bun succes” în anul 18744. A funcţionat ca învăţător în Căpâlna, Glod, Bârsău, Dăbâceni, care aparţineau la vremea respectivă de judeţul Someş. De aici, în cel de al treilea an, s-a transferat la Giorocuta. Aici a stat doar câteva luni, iar în vara anului 1896 a fost ales ca învăţător în Giurtelecul Şimleului5.
S-a căsătorit cu fiica eruditului preot din Marca, Ioan Popiliu, Elena, născută la 11 aprilie 1879. Căsătoria lor a avut loc pe data de 6 februarie 1899. Din păcate, nu au avut copii6.
Socrul său, Ioan Popiliu, s-a născut la Cehăluţ, în anul 1851. Pe tatăl său îl chema Pop, dar pentru a-l deosebi la şcoală de alţi numeroşi elevi care aveau numele Pop, i-au zis Popiliu. A absolvit liceul românesc greco-catolic din Beiuş, înfiinţat de eruditul episcop Samuil Vulcan, în anul 18737 şi Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii din Budapesta. A fost hirotonit ca preot în anul 1877 în parohia Valcău. În anul 1880 se transferă la Sâg, iar în anul 1988 la Marca, unde va păstori timp de 30 de ani. Pe lângă activitatea pastorală, a dezvoltat o bogată activitate culturală. A colaborat la o serie de publicaţii precum „Gazeta Transilvaniei” (Braşov), „Tribuna” (Sibiu), „Amicul familiei” (Gherla), „Păstorul sufletesc” (Şimleu Silvaniei) etc., în coloanele cărora a desfăşurat o prodigioasă activitate literară, impunându-se mai ales ca poet satiric. Trece la cele veşnice la data de 29 noiembrie 1918, cu doar două zile înainte de marele praznic naţional de la Alba Iulia8.
Soacra lui Daniil Graur, Pop Ana, născută la 16 ianuarie 1860 la Marca, era vară primară cu Terezia Pop, măritată cu preotul din Giurtelec, Vasiliu Cristea. Amândouă erau nepoatele eruditului preot Vasile Muste din Zalnoc9. Poate aşa se explică relaţia deosebită a învăţătorului Daniil Graur cu preotul Vasiliu Cristea şi ginerele acestuia, Ioan Taloş, care i-a urmat ca preot în Giurtelec.
La iniţiativa şi stăruinţa preotului Vasile Cristea s-a construit o şcoală confesională modernă la vremea respectivă, cu două săli de clasă, rezistând presiunilor autorităţilor, care încercau să maghiarizeze forţat procesul de învăţământ. În anul 1901, la stăruinţa lui Daniil Graur s-a înfiinţat al doilea post de învăţător la şcoala din Giurtelec.
„Poporul, trezit la conştiinţa naţională” l-a ales pe Daniil Graur în Congregaţia judeţului Sălaj, din partea Partidului Naţional Român, dar în anul 1908 alegerea a fost anulată de către Consiliul judeţean şi tot atunci a fost „pus sub supravegheare continuă de către procurorul de pe lângă Tribunalul din Zalău pentru ţinuta sa corectă şi românească”.
Pentru că munca de dascăl presupune o pregătire continuă, Daniil Graur a luat parte la cursurile de viticultură organizate la Diosig (Bihor) şi Bugafok. De asemenea, în anul 1905 a participat la un curs de pedagogie organizat la Budapesta10.
Având la bază o pregătire temeinică, deopotrivă teoretică şi practică, în domeniul viticulturii, a desfăşurat o activitate deosebită în cadrul „Astrei” sălăjene, susţinând o serie de prelegeri practice despre cultivarea viţei-de-vie în mai multe localităţi, îndemnându-i pe ţărani să practice această îndeletnicire străveche. 
În anul 1905, în coloanele prestigiosului ziar românesc „Gazeta de Duminecă”, care apare la Şimleu Silvaniei începând cu anul 1904, publică articolul „Cultivarea viei”, în care îşi propune să acorde consultanţă celor care doreau să practice această îndeletnicire, în special ţăranilor, considerând-o ca pe o datorie morală a intelectualilor: „Devisa noastră, ca luminători ai poporului, e ca pe lângă aceea, că-i cultivăm inima şi simţurile să promovăm şi înaintarea lui materială, ca astfel îmbunătăţindu-i soartea să-i uşurăm traiul vieţii”.
Vorbeşte despre importanţa economică a viţei-de-vie, subliniind că este „cea mai frumoasă şi mai preventuoasă” dintre ramurile economice, aducând venituri substanţiale, dar avertizează că este „şi cea mai periculoasă pentru de a aduce pe econom la sapă de lemn, necultivând-o după cum să recere”.
Fiind specializat în acest domeniu îşi propune să ajute cu sfaturile sale şi pe alţi doritori de a cultiva viţa-de-vie: „Ca om care mă ocup şi mă pricep la vierit, mi-am pus de gând că, încâtu-mi va sta în putinţă să ajut prin sfaturile mele poporului la cultivarea raţională a vii, dându-i îndrumaţiunile de lipsă la timpul potrivit, ca astfel osteneala ce-o face să fie resplătită cu îmbelşugare”.
Filoxera a produs pagube imense în rândul cultivatorilor de vie, spune el, şi dacă cineva planta vie nobilă, peste doi-trei ani începea să se îngălbenească şi apoi se usca din cauză că via nobilă „nu poate suporta ranele îndurate de filoxeră”. Specialiştii au găsit soluţia, aducând viţă-de-vie americană, pe care o foloseau ca rădăcină, peste care altoiau viţa nobilă.
În studiul său, tratează probleme legate de alegerea, pregătirea locului şi păruitul viei11.
Începând cu toamna anului 1905, Comitetul de conducere al Astrei din Sibiu a făcut „paşii trebuincioşi” pentru a demara „lucrările de organizare a prelegerilor economice”, care urmau a fi susţinute de către conferenţiari în anul 1906. Scopul organizării prelegerilor era acela de „a veni într-u ajutorul poporului ţăran pentru a-şi putea înmulţi cunoştinţele economice şi astfel a-l face mai harnic, în lupta tot mai aprigă, ce îl aşteaptă pe aceste terene”. La propunerea direcţiilor despărţământului Şimleu, Comitetul central din Sibiu a numit conferenţiarii, în persoana învăţătorilor Gheorghe Şimonca din Asuajul de Sus, specialist în pomărit, Daniil Graur, învăţător în Giurtelecul Şimleului, în cultivarea viţei-de-vie şi Traian Husti în cultura viermilor de mătase, „toţi trei învăţători sălăjeni harnici şi cu zăl”12.
În articolul intitulat „Apel”, Daniil Graur vorbeşte despre intenţiile Astrei de a sprijini ţăranul român să se emancipeze şi din punct de vedere economic: „Intenţiunea nobilă a Asociaţiunei de a sări într-ajutorul poporului cu poveţă de a-i lumina pe terenul economii prin bărbaţi esperţi, – cred că e cunoscută Onoratului public. Din care cauză sunt rugaţi M. O. Domni preoţi şi învăţători, cari (lipsă text) ţină atari conferinţă din care va ram de economie să se adreseză în termin de 8 zile conferenţiarilor, pentru ca aceştia să poată înştiinţa cnm. desp. spre a să denumi delegaţii de lipsă la prelegeri”.
Erau teme despre creşterea viermilor de mătase, stupărit, economia câmpului şi creşterea vitelor, precum şi cultivarea viei, unde specialistul care urma să susţină conferinţe poporale era învăţătorul Daniil Graur. Conferinţele se susţineau în zilele de duminică, „când are tâmp şi poporul şi conferenţiari”13.
Comitetul despărţământului Şimleu al Astrei, în şedinţa din 4 aprilie 1907, a dispus susţinerea de conferinţe poporale în 15 sate ale despărţământului, în zilele de 14 şi 21 aprilie, publicând programul cu satele, conferenţiarii şi temele pe care urmau să le susţină. Specialist în vierit, Daniil Graur a susţinut conferinţe în Curitău (Sălăjeni), pe data de 14 aprilie, Bocşa şi Siciu, pe data de 21 aprilie14. 
În acest context, „având în vedere că luminarea masselor largi e datorinţa categorică a fiecărui inteligent conştiu, iar mai pe sus de toate a conducătorilor nemijlociţi, cum sunt domnii preoţi şi învăţători”, Comitetul de conducere al despărţământului Şimleu al Astrei, în şedinţa din data de 7 noiembrie 1907, a hotărât instituirea de „conferenţiari permanenţi”. Cu această distincţie au fost onoraţi cei care „de o parte au dovedit în trecut mai multă destoinicie în povăţuirea practică a poporului, de altă parte chezăşuesc neîntreruptă dragoste de cauză, ce să pretinde chiar la achitarea angagiamentelor lor de luminători ai poporului”. Printre cei nominalizaţi s-a aflat şi învăţătorul Daniil Graur, singurul specializat în „vierit”, așadar în cultivarea viţei-de-vie. Totodată, satele erau invitate să anunţe până la data de 1 martie 1908 ce temă doresc să fie conferenţiate şi când15.
Din raportul de activitate înaintat de către despărţământul Şimleu al Astrei conducerii centrale de la Sibiu, pe anul 1908, reiese că în acel an învăţătorul Daniil Graur a susţinut prelegeri practice despre cultivarea viţei-de-vie în localităţile Doh şi Dumuslău16.
Pe data de 9 noiembrie 1908, duminica, a avut loc sfinţirea noului edificiu şcolar din Giurtelec, definitivat în acea toamnă. La eveniment a participat întreaga comunitate locală, în frunte cu preotul Vasile Cristea şi învăţătorul Daniil Graur. De asemenea, fruntaşii politici Nicolae Munthiu, Augustin Pintea, preotul din Cehei, Alimpiu Costea, învăţătorul Nicolae Pop din Hidig etc. După cuvântările preoţilor şi fruntaşilor politici, care i-au lăudat pe preotul şi învăţătorul din Giurtelec pentru reuşita lor, a urmat „o masă bogată, dată de dna şi d. Graur în noul edificiu şcolar, la care iau parte toţi oaspeţii din afară, precum şi fruntaşii din comună, – între cari şi ţărani”17.
Pentru anul 1909, comitetul de conducere al despărţământului Şimleu al Astrei, cu aprobarea Comitetului Central de la Sibiu, a dispus programul conferinţelor culturale, pe localităţi, teme şi conferenţiari. Specialistul în cultura viţei-de-vie, Daniil Graur a fost repartizat să susţină conferinţe în localităţile Bocşiţa şi Cioara. Conferenţiarii erau rugaţi „nu numai a primi acest rol dedicat de comitetul nostru (al despărţământului Şimleu – n.n.), fără a stărui din resputeri, ca conferinţele contemplate să aibă un rezultat moral pe cât se poate de mulţumitor. Toţi dnii delegaţi vor binevoi a ne raporta atât despre rezultatul conferinţelor prezidate de dniile lor, cât şi despre înfiinţarea faptică a bibliotecilor poporale, internarea şi organizarea acestora”18.
Pe lângă aceste localităţi, pe data de 12 aprilie 1909, Daniil Graur susţine o conferinţă şi în localitatea Marca, având ca temă tot cultivarea viţei-de-vie, cu exemple practice oferite la faţa locului: „Conferinţa s-a ţinut afară la vii, unde d. conferenţiar a esplicat practic şi teoretic tot ce se ţine de vierit, în prezenţa alor 50 ţărani”19.
Rezultatul acestor străduinţe s-a materializat prin publicarea, în anul 1912, a unui volum de 284 pagini, care a avut ca temă viticultura20.
Revista şimleuană „Păstorul sufletesc” avea o rubrică bibliografică, în cadrul căreia găsim citată şi lucrarea lui Daniil Graur, cu titlul „Cultivarea viei, manuarea vinului, morburile şi vindecarea lor”. Iată ce se afirma despre această carte de referinţă în domeniul viticol: „Este prima lucrare sistemată în ce priveşte cultivarea viei, care tractează pe larg şi la înţeles modul după care este a se purcede în îngrijirea viei, începând cu alegerea pământului acomodat – vorbeşte despre toate afacerile şi lucrările în ce priveşte viea. Este o carte mult apreciată nu numai de ziarele de dincoace (de Carpaţi – n. M. Pop), dar şi de bărbaţi bine pricepuţi din regatul României.
Preţul 2 coroane plus 20 fil. porto. Se poate căpăta la autor şi în toate librăriile atât în Ungaria, cât şi în România. O recomandăm cu plăcere”21. 
Pe tărâm economic a dezvoltat, de asemenea, o activitate deosebită, în primul rând prin exemplul propriu în domeniul viticulturii. Remarcabil este faptul că i-a convins pe ţărani să cumpere pământ de la proprietarii care îl vindeau. Astfel, începând cu anul 1905, ţăranii din Giurtelec au cumpărat 242 jug. din hotarul satului Mălădia, 60 jug. din hotarul satului Ilişua, 184 jug. din hotarul satului Lompirt, iar în anul 1917 cu 194 jug. din moşia baronului Bánffy. De asemenea, i-a convins şi pe ţăranii din Mălădia să cumpere 272 jug. pământ arabil. Toate aceste achiziţii nu se puteau face fără ajutorul băncii „Silvania” din Şimleu şi sfaturile învăţătorului Daniil Graur. Pentru aceste merite deosebite, directorul băncii „Silvania” l-a ales membru în direcţiune, unde a funcţionat şapte ani22.
Daniil Graur a făcut parte din conducerea Reuniunii Învăţătorilor Români Sălăjeni (RÎRS), în cadrul căreia a desfăşurat o prodigioasă activitate.
Cea de-a treizeci şi doua adunare generală a RÎRS s-a ţinut în localitatea Bobota, pe data de 10 august 1902, aceasta fiind „una dintre cele mai cercetate. S-a ridicat nimbul adunărei şi prin hărnicia conducătorilor acestei comune, cari toate le-au făcut, ca adunarea să reiasă strălucit”. În cadrul programului se citesc două disertaţiuni. Traian Husti, învăţătorul din Bobota a prezentat prelegerea „Chemarea învăţătorului în genere, ca crescător şi educator şi mijloacele corespunzătoare”, iar Teodor Ille, învăţător în Sălsig, „Dedarea”, ambele fiind apreciate, atât pentru cuprinsul lor bogat în informaţie, cât şi pentru actualitatea lor. Deoarece se împlineau trei ani de la ultimele alegeri ale conducerii reuniuni, conform statutelor, s-a trecut la alegerea noului comitet de conducere. În funcţia de preşedinte a fost reales vicarul Alimpiu Barboloviciu, vicepreşedinte a fost ales Vasile Olteanu, secretar Ioan Hendea, notar George Nichita, casier Nicolae Pop, controlor Daniil Graur senior, iar ca jurist consult a fost ales dr. Coriolan Meseşian23. 
În anul şcolar 1903-1904, reuniunea a ţinut patru şedinţe, din care două au fost extraordinare. La cea din 26 februarie 1904, de la Şimleu, s-au ales delegaţii pentru adunarea convocată la Cluj, pe data de 17 aprilie, a aceluiaşi an, având ca scop înfiinţarea unei asociaţii a învăţătorilor din Transilvania. Din delegaţie urmau să facă parte Gavril Trif, Vasile Oltean, Ioan Hendea, Nicolae Pop, Daniil Graur şi Traian Husti. Totodată, conducerea reuniunii a aprobat cheltuielile de călătorie, precum şi diurne, în valoare de 30 de coroane, de persoană. Tot acum, Gavril Trif, dă citire proiectului său de statut, prin care el încerca să înfiinţeze o alianţă a învăţătorilor greco-catolici din Transilvania, decizându-se să se trimită câte un exemplar şi reuniunilor care doreau să adere la această alianţă, care se dorea „se o reprezinte (reuniunea n.n.) cu recerută demnitate în tote mişcările şi cestiunile învăţământului”24.
În anul şcolar 1904-1905, Comitetul de conducere al reuniunii a ţinut trei şedinte: pe data de 28 octombrie 1904, 14 noiembrie 1904 şi 22 iunie 1905.
În cadrul primei şedinţe, la propunerea profesorului pensionat, Gavril Trif, s-a ales o comisie care avea misiunea de a elabora un proiect cu privire la editarea unui ziar al învăţătorilor, denumit „Învăţătorul Român”, la care să se aboneze toţi învăţătorii sălăjeni25.
În cadrul adunării generale din anul 1905, care a avut loc la Asuajul de Sus, pe data de 13 august, a fost ales un nou birou de conducere al asociaţiei, în cadrul căruia învăţătorul Daniil Graur a fost reales în funcţia de controlor26. La fel şi în anul 1908, când au loc noi alegeri, în cadrul adunării generale a reuniunii, care a avut loc pe data de 28 iunie, la Hidig (Măierişte)27.
Începând cu anul 1872, reuniunea a fost împărţită în 12 filiale, iar învăţătorul Daniil Graur din Giurtelecul Şimleului făcea parte din filiala sau Cercul Periceiului. Dintre numeroasele lecţii deschise, cum se spune în contemporaneitate, susţinute de învăţătorii filialei în anul 1911, sunt date câteva ca exemplu, printre care şi cea a învăţătorului Daniil Graur, susţinută cu elevii din clasa I: Din Scriptologie, dezvoltarea sunetului „d”, iar din limba maghiară a susţinut lecţia 13 din manualul lui V. Groó. De asemenea, la secţiunea „Disertaţiuni” este amintită şi cea susţinută de Daniil Graur, cu tema „Creşterea religioasă-morală a elevilor şcolari – minciuna în şcoală şi stârpirea ei”28. În cadrul adunărilor generale ale reuniunii a susţinut prelegerea practică „Petroleul”29.
La iniţiativa învăţătorului Simion Oros, ia fiinţă prima revistă a învăţătorimii sălăjene, în anul 1912. La apelul învăţătorului amintit mai sus, a avut loc o şedinţă la Şimleu Silvaniei, pe data de 26 iulie 1912, la care au participat învăţătorii Daniil Graur (Giurtelec), Emil Pocola (Bocşa), Alexandru Manu (Şoimuş), Dumitru Oros (Marin), Victor Filip (Unimăt) şi Ioan P. Lazăr, fost învăţător şi proprietarul tipografiei „Victoria” din Şimleu. Cu această ocazie, după ce învăţătorul Simion Oros prezintă proiectul său editorial, a fost ales un birou, respectiv se constituie Comitetul de redacţie al noii reviste, care urma să se numească „Gazeta Învăţătorilor”. Daniil Graur a fost ales preşedinte, Simion Oros secretar de redacţie, Ioan P. Lazăr redactor şef şi girant, iar ceilalţi învăţători membri ai comitetului.
În aceste condiţii, Comitetul de redacţie, „conştiu de datoria sa”, declară în unanimitate înfiinţarea gazetei învăţătoreşti şi decide să se ia un împrumut de 3.600 cor., „pentru apariţia neconturbată a gazetei”.
Cei şase dascăli fondatori ai revistei „au avut nu numai voinţă tare, dar şi-au pus în joc şi la dispoziţie salarul de pe un an întreg, numai ca să poată ajuta cauza învăţătorilor români şi a şcoalei româneşti”.
După această şedinţă decisivă, redacţia face apel la toţi învăţătorii din ţară, „mânuitori ai condeiului”, cerându-le sprijinul moral în redactarea revistei, respectiv să trimită materiale pentru publicat.
În Cuvântul-program, care apare în primul număr al revistei, la 6 octombrie 1912, se subliniază scopul revistei, care urma să fie „o copcie puternică între Înaltele guverne bisericeşti şi învăţători”30.
Revista apare săptămânal până în anul 1914, la izbucnirea primei mari conflagraţii mondiale, când îşi sistează apariţia.
În timpul Primului Război Mondial a fost mobilizat pe front, în perioada 7 septembrie 1915 – 1 mai 191631.
La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Reuniunea Învăţătorilor Români Sălăjeni a fost reprezentată de către Daniil Graur şi Ioan Rognean32.
După Marea Unire, în anul 1919, Resortul Agriculturii din cadrul Consiliului Dirigent l-a sunat şi desemnat să preia, să organizeze şi să conducă Şcoala inferioară de viticultură din Diosig, judeţul Bihor.
Era o misiune foarte grea, în condiţiile de după război, în care foarte mulţi profesori de etnie maghiară au refuzat să depună jurământul faţă de statul român, iar alţii au decedat pe front. De asemenea, a găsit şcoala „dărăpănată dând ea adăpost mai ales în timpul bolşevicilor la tot felul de trupe”.
La vremea respectivă, spune Daniil Graur, şcoala avea ca inventar, în afară de obiectele din muzeu, clădirile, două vii „neglijate” şi un asin.
Daniil Graur face eforturi deosebite pentru a recruta elevi, iar pentru aprovizionarea lor cu hrană a luat pământ în arendă, care an de an a avut o recoltă bogată. Tot prin strădaniile sale, în urma legii de reformă agrară din anul 1921, şcoala a fost împroprietărită cu 176 jughere de pământ arabil, pe care înfiinţează şcoala de altoi, din care a distribuit, la ordinul Ministerului Agriculturii, mai multor şcoli de agricultură şi viticultură din ţară33.
În aceste condiţii, prima serie de 10 absolvenţi iese de pe băncile şcolii din Diosig în anul 1924, iar în anul 1925 a urmat a doua serie, din care 8 au primit certificate de absolvire34.
Sub direcţiunea vrednicului învăţător, Daniil Graur, şcoala din localitatea bihoreană Diosig devine una din cele mai bogate din ţară. Tot prin stăruinţele lui Daniil Graur, şcoala a mai fost împroprietărită cu 40 jug. pădure şi cu o moară a contelui Zichy. De asemenea, Ministerul cumpără în cele din urmă Castelul Zichy în folosul şcolii, care e împroprietărită cu încă 67 jug. din avutul contelui35.
În acea perioadă, spune el cu modestie într-un memoriu adresat Directorului general din Bucureşti, a avut ca inspectori generali pe Popa şi Nichita, „oameni cu praxă în ale agriculturii, severi dar drepţi şi imparţiali. Sub conducerea şi indicaţiile Dlor inimoase, şcoala a ajuns din nimic – cea mai bogată obţinând edificiile cari lasă mult de dorit. Am reuşit a intimida pe proprietarul morii de atunci, că dacă nu o vinde şcoalei va fi expropriată. Dl. Inspector general Teodorescu ne-a câştigat suma de lei 150.000 şi moara s-a cumpărat pe seama şcoalei, cari mai are în prezent şi un frumos inventar mobil”.
Voind să se retragă din funcţie, a „cerut mereu să se trimită un specialist, care l-a caz de retragere să ia conducerea”. Astfel, începând cu data de 1 octombrie 1924 a sosit un oarecare domn Popescu, ca specialist. Din păcate, s-a dovedit a fi trimis cu misiune specială de către inspectorul general Teodorescu: „De unde, până atunci nu-mi era superior, Dl. Insp. Teodorescu era foarte afabil, devenindu-mi superior, s-a transformat deodată într-un prigon al meu personal, nu-mi pot explica din ce cauză”.
Pe lângă aceste şicanări a suferit şi un accident de vânătoare nefericit, care l-a ţinut departe de şcoală câteva luni.
Într-un memoriu adresat Directorului general din cadrul Învăţământului agricol, aflat în subordinea Ministerului Agriculturii, datat 10 ianuarie 1926, menţionează o parte din nedreptăţile îndurate de la venirea domnului Popescu, care în fapt era „un fel de spion” al inspectorului Teodorescu: „Deşi aş putea umplea zeci de coli de hârtie despre calvarul ce-l duc de 2 ani, pentru a nu vă plictisi, mă voi mărgini deci numai la câteva puncte, din care vă veţi convinge că cine sunt răsponzabili pentru dezastrul suferit de şcoala noastră în ultimul timp”.
Încheie memoriul cu câteva triste constatări: „Am venit în fruntea acestei şcoli mânat de idealism şi din dragoste de neam şi ţară.
Pentru munca mea grea, la etatea în care mă găsesc nu pretind nimănui recompense sau recunoştinţă, în schimb, cred că am dreptul a cere să nu mai fiu batjocorit, suspectat şi şicanat de Dl. Insp. Gl. şi pus la discreţia elevilor Dsale, de abia eşiţi din Şcoală fără praxa vieţii şi a specialităţii, cari trebue să ducă o luptă grea până vor ajunge la treapta pe care m-am ridicat eu prin mine însumi. Dacă muream în urma împuşcăturii eram timbrat la Minister ca tâlhar de vin în urma intrigii Dsale. Întrucât a-ţi văzut dezastrul la vii, am ţinut să cunoaşteţi şi unele amănunte”. 
În aceste condiţii, în finalul memoriului solicită concediu de un an de zile, rugându-l pe Directorul general să-l sprijine în acest sens, „pentru că fiind bolnav nu mai voesc o conlucrare cu Dl. Insp. Gl. pe mai departe”36.
În anul 1927, la cerere proprie, Daniil Graur este transferat ca profesor la Şcoala de agricultură din Şimleu Silvaniei.
După Marea Unire, la ordinul Ministerului Agriculturii, învăţătorul Daniil Graur susţine o serie de conferinţe pe tema vini-viticulturii, în special în oraşele din nord-vestul ţării precum Seini, Şimleu Silvaniei, Zalău, Oradea, Carei, Satu Mare, Dej şi în mai multe comune. De asemenea, a susţinut câte o conferinţă la Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj şi la Casa de Împroprietărire din Bucureşti37.
Într-un studiu foarte bine documentat, analizează situaţia viticulturii din România după Marea Unire, explicând şi procedeul prin care se puteau rezolva problemele lipsurilor din vii, atât în viile tinere, cât şi în cele mai bătrâne: „În timpul din urmă şi mai ales după răsboiul mondial s-au produs multe goluri prin vii. Şi azi, aproape toată lumea se plânge că aceste lipsuri nu se mai pot complecta cu succes. […]
Dacă facem o socoteală găsim în întreaga ţară din cele cca 250.000 Hectare de vii plantate, golurile sunt aproape 20%, ceea ce face 50.000 Hectare”38.
A avut o contribuţie deosebită la întocmirea raportului asupra viticulturii din regiunea de nord-vest a României, care a făcut parte din raportul naţional prezentat în cadrul Congresului Internaţional de Agricultură, ținut la Bucureşti, la care au participat reprezentanţi din 44 de ţări. Pentru aceste merite deosebite, Ministerul Agriculturii i-a adus mulţumiri şi recunoştinţă.
După un serviciu de 37 de ani în slujba naţiei sale, la 10 octombrie 1930, la cerere proprie, s-a pensionat.
A fost membru al Comisiei viticole de judecată a producătorilor direcţi şi membru cooptat în Comitetul de administraţie al şcolii de agricultură din Şimleu Silvaniei39. Prin Decizia ministerială din 20 februarie 1933 a fost confirmat ca membru delegat al Camerei Deputaţilor în Comisia Viticolă Judeţeană, „conform art. 10 din Regulamentul Legei pentru oprirea plantaţiilor de vii cu hibrizi producători direcţi”40.
Faptul că Daniil Graur a fost un model pentru comunitatea din Giurtelecul Şimleului, şi nu numai, reiese şi din procesul verbal al adunării generale bisericeşti din 22 februarie 1920, care a avut ca obiect situaţia ivită prin plecarea lui ca director la şcoala din Diosig, fiind astfel nevoit să demisioneze din funcţia de secretar-notar al Comitetului şcolar bisericesc. 
Preotul Ioan Taloş, în calitate de preşedinte al comitetului, aduce la cunoştinţă senatorilor bisericeşti situaţia ivită. Cei prezenţi au luat la cunoştinţă demisia lui Daniil Graur „şi-şi expune părerea de rău de o parte că prin strămutarea Dsale să lipsesc de un adevărat conducător desinteresat, iar de altă parte îşi exprimă bucuria că ustenelele şi diligenţa” vrednicului învăţător Daniil Graur, „a fost apreciată, promovat fiind la alt oficiu”. Totodată, „unanim”, hotărăsc ca pământurile pe care le-a folosit până atunci să le folosească şi în anul 1920. De asemenea, casa şi ograda, până la sfârşitul lunii august 192041, când era de aşteptat să fie numit un nou învăţător.
În primăvara anului 1943, corul din Şimleu Silvaniei, înfiinţat şi condus de profesorul Marius Cuteanu, se deplasează şi la Giurtelec, unde a cântat, în cadrul Sfintei Liturghii. Cu această ocazie, profesorul Cuteanu spune că s-a întâlnit cu vrednicul dascăl Daniil Graur. Soţia acestuia, deşi era bolnavă, paralizată, a insistat să participe la eveniment. Ea a stat afară în trăsură „tot timpul sprijinită şi nemişcată”, ascultând Sfânta Liturghie şi interpretarea deosebită a corului din Şimleu42.
Soţia lui Daniil Graur, Elena, a plecat la Domnul în anul 1949, iar după numai un an a urmat-o şi vrednicul învăţător. Au fost înmormântaţi în cimitirul din Giurtelec, alături de preotul Ioan Taloş şi soţia sa, Cornelia43, aşa cum au fost în viaţă şi la marele praznic naţional de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Note:
1. Simion Oros, Memorialul jubiliar al Reuniunii Învăţătorilor Români Sălăjeni (1870-1910), Şimleu, 1911, p. 152.
2. Ibidem, pp. 154-155.
3. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Sălaj (în continuare S.J.A.N. Sălaj), fond Şcoala Generală Giurtelec, dosar 6, f. 1.
4. Simion Oros, op. cit., p. 153.
5. Simion Oros, Almanahul dascălilor noştri, Tipografia „Luceafărul”, Zalău, 1934, p. 105.
6. S.J.A.N. Sălaj, fond Colecţia registrelor de stare civilă, Registrul nr. 1272, f. 26.
7. Constantin Pavel, Şcoalele din Beiuş. 1828-1928, Beiuş, 1928, p. 185.
8. S.J.A.N. Sălaj, fond Colecţia personală Leontin Ghergariu, dosar 20, ff. 33-34.
9. Idem, fond Colecţia registrelor de stare civilă, Registrul nr. 1272, ff. 25 v şi 26; Vezi Marin Pop, Preotul Vasile Muste (1795-1874) şi urmaşii săi, în Caiete Silvane, nr. 137, iunie 2016, pp. 13-16.
10. Simion Oros, Almanahul dascălilor noştri, pp. 105-106.
11. Gazeta de Duminecă (Şimleu Silvaniei), nr. 9, 12 martie 1905, pp. 5-6.
12. Idem, nr. 14, 15 aprilie 1906, p. 10.
13. Idem, nr. 12, 31 martie 1907, p. 6.
14. Idem, nr. 14, 14 aprilie 1907, p. 7; Ţara Noastră (Sibiu), nr. 20, 13 mai 1907, p. 333.
15. Gazeta de Duminecă, nr. 49, 15 decembrie 1907, pp. 2-3.
16. Transilvania (Sibiu), nr. 2, aprilie-iulie 1909, p. 276.
17. Gazeta de Duminecă, nr. 47, 16 noiembrie 1908, p. 10.
18. Idem, nr. 2, 11 ianuarie 1909, p. 4.
19. Idem, nr. 18, 3 mai 1909, p. 3.
20. Simion Oros, Almanahul dascălilor noştri, p. 105.
21. Păstorul sufletesc (Şimleu Silvaniei), an IX, nr. 7/1914, p. 331. 
22. Simion Oros, op. cit., pp. 105-106.
23. Simion Oros, Memorialul jubiliar al Reuniunii Învăţătorilor Români Sălăjeni (1870-1910), Şimleu, 1911, pp. 59-61.
24. Ibidem, pp. 62-63; Gazeta de Duminecă, nr. 12, 20 martie 1904. 
25. Simion Oros, Memorialul …, p. 64.
26. Ibidem, p. 65.
27. Ibidem, p. 72.
28. Ibidem, p. 104 şi 107.
29. Ibidem, p. 113.
30. Simion Oros, Din trecutul dăscălimii sălăjene. Înfiinţarea „Gazetei Învăţătorilor”, în Şcoala Noastră (Zalău), nr. 4, aprilie 1937, pp. 125-130. 
31. Simion Oros, Almanahul dascălilor noştri, p. 106.
32. Cornel Grad, Doru E. Goron, 1918/1919. Contribuţii sălăjene la Marea Unire, Editura Limes, Zalău, 2000, p. 76.
33. S.J.A.N. Sălaj, fond Şcoala Generală Giurtelec, dosar 6, f. 7.
34. Ibidem, f. 6.
35. Simion Oros, Almanahul dascălilor noştri, p. 106.
36. S.J.A.N. Sălaj, fond Şcoala Generală Giurtelec, dosar 6, ff. 5-7.
37. Ibidem, pp. 106-107.
38. S.J.A.N. Sălaj, fond Şcoala Generală Giurtelec, dosar 9, f. 2.
39. Simion Oros, Almanahul dascălilor noştri, p.107.
40. S.J.A.N. Sălaj, fond Şcoala Generală Giurtelec, dosar 26/1933, f. 1.
41. Ibidem, dosar 8, ff. 15-16.
42. Marius Cuteanu, Oameni şi locuri din Sălajul interbelic, în Flori de Crin (Şimleu Silvaniei), nr. 4, 29 decembrie 2008, p. 15.
43. Informaţii primite de la preotul din Giurtelec, Gheorghe Breazdău şi de la distinsa soţie a domniei sale, cărora le mulţumim şi pe această cale.

Autor: Marin Pop