Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Arheii sau „Jocul Ielelor”*

Arheii sau „Jocul Ielelor”*

Ianuarie 2018

Cu toate rădăcinile adânc înfipte în solul arhaic, cultura greacă – cel puţin cea numită clasică – nu a putut asimila spiritul acestuia. Mitul grecesc e deja antropomorf. De tradiţii esoterice proprii nici nu poate fi vorba.
Aşa s-a născut raţionalitatea. Şi tot ce nu i se subsumează e... de import. O sursă e Asia Mică, prin coloniile din Ionia. A doua, fireşte, Egiptul (care a păstrat însă secretul misterelor în temple, în ciuda faptului că relaţiile erau foarte strânse). Civilizaţia preelenică, oricâte „mistere” ar fi avut nu se oglindeşte la acest nivel în cea a Greciei continentale de mai târziu.
Fireşte, raţionalitatea se manifestă plenar numai la nivelele de sus, ale aristocraţiei. Acolo primeşte puritatea cristalului, în urma cultivării artelor şi ştiinţelor. Dar poporul? El are parte, desigur, de reprezentaţiile cu vestitele tragedii, cu ajutorul cărora se declanşează catharsis-ul. Însă numai atât nu ajunge. Peisajul manifestărilor e mult mai vast. Dar şi de această dată e vorba de „importuri”.
Am putea zice că sursa principală a acestora e Tracia. Să amintim în primul rând dionisiile. Coribanţii şi Bacantele celebrează pe Dyonisos Zagreus, zeul vinului. Un element extrem de sugestiv, de relevant e toiagul lui Tyrsus (pe care îl găsim şi la Căluşerii noştri), vechimea sa fiind ancestrală (se pare că provine de la Agatârşi).
Apoi, trebuie considerate în această idee, misterele ritualice de la Eleusis, care au ca simbol spicul de grâu (or Elada e atât de săracă în teren arabil propice cultivării acestei plante).
Dar să pomenim personajele istorice – atestate sau atestabile – care participă direct la viaţa spirituală elenă din afara Greciei.
În legătură cu misterele eleusine sau orfice l-am numit deja pe fiul lui Oiagros, cel sfâşiat de bacante. Despre Zalmoxe se ştie că s-a însoţit cu Pitagora, fie ca sclav, fie ca ucenic, fie ca iniţiator al acestuia. Platon o numeşte ca iniţiatoare pe Diotima, „străina din Mantineea”. Şi poate că alte personaje, mai obscure, vor fi prezidat la prepararea acelui spirit grec, rezultat al unei continue filtrări şi care stă la baza culturii laice europene. 
Dar, atunci, unde sunt Arheii? Ce s-a făcut cu ei? Aici, în acest punct putem face un apel edificator la folclorul nostru, cel care i-a păstrat vii până în zilele noastre. Reminiscenţele magice pot fi detectate aproape pretutindeni sub zgura unor obiceiuri devenite şablon sau îndărătul ritualismului religiei adoptate. O dovedesc cercetările minuţioase şi aplicate ale multor folclorişti şi etnografi (vezi, de pildă, excepţionala teză de doctorat a sibianului Vasile Avram, sau cele ale elevei marelui Mihai Pop, Parasca Făt-Sabău, din Maramureş).
Ciuleandra sau Căluşerii (i-am pomenit deja) fac parte din această panoplie, laolaltă cu basmele şi legendele. Aproape că nu există manifestare folclorică fără acest substrat.
Şi oricum, în veacul nostru tehnicist, e o mare şansă, chiar dacă foarte puţin probabilă, să poţi vedea Arheii, Jocul Ielelor.

* Fragment din volumul Studii, articole, evocări, în pregătire la Editura „Caiete Silvane”, volum ce va închide postuma „trilogie” Bădică, antum neapărându-i niciun volum (primele două volume i-au apărut tot la Editura „Caiete Silvane”: Eseuri, 2002 și Brâncuși după Brâncuși, 2011).

Autor: Ioan-Viorel Bădică