Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Poeme pentru „Caiete Silvane”: Grigore Arbore

Poeme pentru „Caiete Silvane”: Grigore Arbore

Ianuarie 2018

Sună trâmbițele violetelor

Sună trâmbițele violetelor ușor răgușite
peste satul meu amenințat de ploaie
și eu umblu desculț pe coline, frâng
cu tremurânde mâini armonia
instrumentelor vegetale concentrând
în mâini ultimele note repercutate de
gâtlejul fugar al privighetorilor.

Sună trâmbițele violetelor ușor răgușite
deasupra cimitirului unde
stă răstignit pe-o mulțime de cruci,
hulit sau cinstit, numele meu
îngropat în lumină și mângâiat
de orașele plutitoare ale florilor
înverșunate de primăvară.

Sună trâmbițele violetelor ușor răgușite
și eu îngenuncheat lângă ele ascult
un glas mai vechi al meu descins
sub pietrele lustruite de picăturile ploii.
Îl zăresc revenind spre lumină-nfrunzit,
tras de un cal alb fără zăbale
intrat cu coama-n asfințit.


Roză însângerată

Crește o muzică peste rănile
deschise în cuiburile ciocârliilor
de plecări fără întoarcere.
Te lași sedus de ea și urmărești delirul
înmuguririi nucilor pe colina
mușcată de turme somnolente. Durerea
ierbii în creștere o alină numai
firavul scâncet al câinilor.

Posibil e să fi greșit ținutul
precum de atâtea ori și s-a-ntâmplat
intrând pe porți nestrăjuite către
propria ta viață, fără 
a întreba pe nimeni. Nicicând
n-ai auzit asemenea
lire și flaute, țimbale mânuite
de invizibili cântăreți retrași
în păduri necunoscute, lângă
multicolorele zvâcniri ale pâraielor.

Dar ești oricum acasă și recunoști ușor
livezile scheletice și caii
umblând aiurea printre stoguri,
mânați de fluieratul trestiei
ruptă prea brusc din mlaștina secată.
Un timp abstract aici revine-n nervi
și ai fugi de tine dintr-odată,
dar te lovești de zidul de muzică în care
de vrei să fugi rămâi oricum înfipt
precum o roză-nsângerată.


Orele cinci dimineața

Este cinci dimineața și orele
traversează podul fără retorică,
se instalează pe soclul ruginit,
la picioarele soldatului comunal
mort pentru întregirea neamului.

Le salută un cor de cocoși invariabil,
cu fraze scurte și demne, slăvind
năvala luminii acum când se strâng
pruncii în mame încercând să audă
noile zgomote din univers.

Este cinci dimineața și cineva eteric
orbecăie încă numerotând
porțile drepților cu spada ciuntită-n bătălia consumată
pe malul lacului de munte.

Trupul primului trecător iese pe stradă
dintr-o imensă lacrimă. Case
și cruci, claxoane, turle
se refugiază-n ea răscumpărându-și
clipa de liniște.

Este cinci dimineața și febra
înstrăinării mă trezește.
Un glas necunoscut în preajmă
trece, provocator, printre cuiburile privighetorilor
exaltându-le imnurile.

Din antologia Apa de zăpadă, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2017.