Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Poeme pentru „Caiete Silvane”: Alexandru Jurcan

Poeme pentru „Caiete Silvane”: Alexandru Jurcan

Ianuarie 2018

Aniversare cu colivie

M-ai tot rugat să-ți scriu un poem de ziua ta
care să te uimească
numai că tu n-ai vreme de citit
copleșită de coliviile tale 
unde sosesc mereu păsări colorate
mai apoi bucătăria plină cu prăjituri
prietenii tăi răsfățați pe șezlonguri cehoviene
concertele tale de fiecare vineri
cursurile alerte de franceză
drept pentru care nu-ți scriu vreo poezie
ci mai construiesc o colivie în care eu voi intra
să mă așezi la răsăritul dimineților tale
să-mi aduci cafea în loc de grăunțe
să tăifăsuim despre iederă, soare și miere de albine.


Vizuina de lut

Ai trecut de 70 de ani
valea se-adâncește
te mai așteaptă calul înșeuat
dincolo de mărăcini
nu mai ai nimic de pierdut
nimic de câștigat 
frica stă învinsă în vizuina de lut
oamenii tinereții tale sunt oale și ulcele
soarele a rămas la fel de neatins
doar luna coboară spre tine
să-ți facă nopțile și mai albe
să poți deschide sertare secrete
din care se revarsă proaspete
zăpezile albastre ale copilăriei


Beograd

Păpădii tinere în parcuri timide
mai fosforescente, mai aprinse
însă oamenii îmbătrânesc ca pe la noi
aplecați spre pavajul ofilit
clădirile mai visează cu război – 
balcoane desprinse, înlăcrimate –
cobor muntele Beograd – „orașul alb” –
inspir parfumul femeilor înalte cu rochii de rubin
printre bărbați ciolănoși, războinici
statuile dorm sub soare de aprilie
brăzdate de albastre păsări inocente 
caut pași artistici – Ivo Andrić, Selimović -
visez la o levitație demnă de Kusturica
mai apoi deschid camera hotelului maroniu
trezesc porumbeii ascunși sub cearceafuri
furnicile din valiză miros a miere arsă
îmi scot călătoriile la uscat

ca pe niște cămăși umede
arunc telefonul și declar 
ziua întâlnirii cu mine însumi.