Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Cronica discului: Evanescence – Synthesis

Cronica discului: Evanescence – Synthesis

Decembrie 2017

Orchestrele simfonice și muzica rock se bucură de o relație lungă și fructuoasă. De la genuri întregi, cum ar fi metalul simfonic, la colaborări precum „S & M” de la Metallica, „Score” de la Dream Theatre sau Concertul pentru grup și orchestră al lui Deep Purple, se cântă alături de o orchestră simfonică şi se adaugă o dimensiune cu totul diferită sunetului unei trupe.
Spre deosebire de multe dintre aceste colaborări, care sunt albume live, albumul Synthesis al celor de la Evanescence este unul de studio, ce cuprinde versiuni orchestrale ale materialelor anterioare, alături de două piese noi. În timp ce colaborarea cu o orchestră simfonică a unei trupe ca Metallica se lasă cu încruntări din partea fanilor şi destule critici din partea specialiştilor, la Evanescence se potriveşte de minune. Muzica lor este dramatică și dinamică în acelaşi timp, iar elemente clasice au fost din abundenţă pe albumele anterioare.
Producția de pe album, realizată de Amy Lee și Will Hunt, este grandioasă, bombastică în unele piese şi liniștită în altele. S-a lucrat cu orchestra lui David Campbell, deci cu foarte multe instrumente. Totuşi, dinamica şi seriozitatea lui Lee au făcut ca albumul să fie un tot unitar, chiar dacă piesele selectate sunt de pe mai multe albume. Synthesis este o privire în viitor pentru Evanescence. Chiar dacă mulţi se aşteptau la un album de studio nou-nouţ, eu cred că acest disc este gura de oxigen de care avea nevoie Amy pentru evoluţia viitoare. Orchestraţia epică parcă e un dans cu trecutul, dar unul care nu mai există. Evanescence a avut întotdeauna o fineţe şi o artă de a se desfăşura în muzică, trecând peste barierele rockului. Lee iese din spatele chitarelor nervoase şi ne arată un puzzle magnific, uneori bântuitor, dar care se încadrează în neo-clasicul dorit. Cu poante de balerină şi zăbrele din zăpadă. De aceea, acord acestui album nota maximă!

Tracklist 
1 Overture 
2 Never Go Back 
3 Hi-Lo 
4 My Heart Is Broken 
5 Lacrymosa 
6 The End of the Dream 
7 Bring Me to Life 
8 Unraveling 
9 Imaginary 
10 Secret Door 
11 Lithium
12 Lost in Paradise
13 Your Star
14 My Immortal
15 The In-Between
16 Imperfection

BMG Records 2017

Componenţă Evanescence pe Synthesis:
Amy Lee – pian, voce
Tim McCord – chitară bas, clape
Troy McLawhorn – chitară
Jen Majura – chitară ritmică
Orchestra David Campbell

Discografie Evanescence:
Fallen (2003)
The Open Door (2006)
Evanescence (2011)
Synthesis (2017)

Autor: Daniel Mureșan