Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Aripile și viața

Aripile și viața

Decembrie 2017

Atingerea care dă viaţă, aşa și-a imaginat incomparabilul Michelangelo Buonarroti că l-a creat Dumnezeu pe Adam (vedeţi fresca din Capela Sixtină) …apoi, după întruchipare, prin atingere i-a oferit însufleţirea. „Primul om” era de o mare robustețe, putere fizică, despre puterea lui spirituală se poate vorbi doar după credinţa că fizicul, proporţiile i-o asigură. Faţă de imaginea ideală la care am fi tentaţi să ne ridicăm, pe care am fi doritori s-o cucerim ca pe un bun al nostru, al tuturora, ne vedem pedepsiţi, involuaţi; privindu-ne răutatea, invidiile, egoismul, nu de puţine ori bestialitatea, parcă noi, de cele mai multe ori când ne atingem, vrem să ne neantizăm – pe de altă parte suntem recompensaţi prin dreptul de a ne deschide aripile, de a ne înălţa, situaţie care ne face să putem distinge, cât de cât diferenţele bune de cele rele.
Măreţia. Când e vorba de măreție, din câte știm, doar noi oamenii îndrăznim să credem că suntem în relație cu universul; chiar credem că ansamblul nostru de calități are ceva de spus. Ne credem mai importanți decât suntem! Da, nu e puţin lucru că ne putem raporta la Univers.
Mereu ni se aminteşte, pe bună dreptate, că viaţa o putem înţelege, evalua prin ceea ce simţim, gândim, facem, trăim. Constrângerile asupra noastră sunt mari, fiindcă înălţimile, întinderile, locurile dorite de noi, în primul rând, sunt în competiţie, conflict cu ale altora, ale interesaţilor fără număr, a celor care nu au pretenţii mai mici decât noi. Unii, mai mult, vor să profite de naivitatea, prostia pe care nu le poţi duce cu carul. Partea bună vine, sigur preliminar, dinspre: 1. competiţia ce, în general, este oprită de graniţele supravieţuirii, impune o anumită împăcare cu zilele care oricum sunt mai sigure decât neantul şi 2. ea, concurenţa asigură progresul, acesta din urmă rămâne nesigur în ceea ce priveşte sufletul. Oamenii, mereu se mai îmbărbătează, cred că sunt pe urmele unei strategii a vieţii fericite.
Aripile. Cele de pe urmă au venit pe lume pe seama celor anterioare. În jocul aripilor e firesc nu doar să recunoaştem vântul favorabil, dar avem obligaţia de a nu lăsa ca aripile ajunse la cheia de boltă să le ucidă pe cele care le-au înălţat.
Zborul şi târâşul. Zborul e înălţare, cunoaştere cu orizont întins, aventură, virtute, depinde de intenţii, consecinţe, rezultate… El presupune aripi, tenacitate, har, aproape tot timpul provocări, adaptare, setea legării spaţiului cu timpul, iar timpul fiind pentru noi atât de condensat, ne cere motivări, justificări. De la înălţimi, mersul vertical, la căderea în târâşul atât de răspândit, împrejurările arată că schimbarea, adaptările pot fi rapide. Iată de cele mai multe ori zmeii sunt hotărâţi să-şi protejeze viaţa, sigur alţi foşti planorişti, pentru motive ieftine, îţi arată picioarele fracturate, anchilozate... Nu trece neobservat târâşul ce face impresia de bal mascat doar, doar talentul îi va da minciunii recunoaştere eroică, fie şi pe culoarul malefic al instrumentelor exersate. 

Căutăm spre nori, spre acoladele cerurilor, 
pentru a ghici pentru a câta oară grandoarea,
cum ivita Cruce a Caraimanului ştie să ne petreacă drumul
cu respect, nu pierdem din vedere adâncurile,
oceanele şi mările ce şi-au căutat inspiraţia în tatonări, 
forme geometrice, dar şi-n umplerea cu viaţă, tot atâtea
drumuri pentru vase plutitoare, focul pământului pus să dăinuie
după legea suficientă sieşi, atâtea dăruite 
de dragostea ancestrală, împletită cu bizareria firii,
iată în atâtea limbi vorbitoare, căutăm a aripilor viaţă.

Autor: Daniel Mureșan