Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Reeducare prin cultură

Reeducare prin cultură

Decembrie 2017

Balzac şi Micuţa Croitoreasă chineză este romanul apărut la Editura Polirom purtând semnătura lui Dai Sijie, scriitor născut în 1954 în provincia Fujian din sudul Chinei, fiind unul dintre cei mai apreciaţi romancieri şi cineaşti francezi contemporani. Având origini burgheze, considerate a fi nesănătoase de guvernul maoist, este trimis la reeducare într-un sat de munte în perioada 1971-1974. După moartea dictatorului, urmează studii universitare de istoria artei şi obţine o bursă în Franţa, unde se stabileşte definitiv. 
Balzac şi Micuţa Croitoreasă chineză a devenit bestseller, a fost tradus în peste douăzeci de limbi şi a fost ecranizat de însuşi autorul ei. Scriitura este dinamică, cutremurătoare, concentrată în jurul unui singur fir narativ şi anume confesiunea unui tânăr, un alter ego al autorului, despre reeducarea unor adolescenţi proveniţi din familii de intelectuali, intraţi în dizgraţiile regimului maoist. Naraţiunea homodiegetică de tip actorial aduce în prim-plan povestea impresionantă a doi tineri, fii de medici, personajul-narator şi Luo, prietenul lui de suferinţă, supuşi unui proces de reeducare pe Muntele Fenixului Ceresc, în plină Revoluţie Culturală. Cei doi adolescenţi sunt întâmpinaţi de primarul satului, un bărbat în vârstă de aproximativ cincizeci de ani, care îi cerceta personajului-narator, vioara de care vine însoţit în comunitatea comunistă. Orice act de cultură era considerat indezirabil, la fel şi instrumentul venit de la oraş, trebuia ars în flăcări: „Tov´ primar, ăsta e un instrument muzical, spuse Luo cu dezinvoltură. Prietenul meu e un bun muzician, pe cuvânt”. Creaţiile lui Mozart sau ale oricărui compozitor occidental, deopotrivă cărţile erau interzise în China comunistă la sfârşitul lui 1968, când preşedintele Mao a pornit o campanie de extirpare a inteligenţei: „universităţile au fost închise, iar «tinerii intelectuali», adică elevii care-şi terminaseră gimnaziul, au fost trimişi la ţară, pentru a fi «reeducaţi de ţăranii săraci»”. Mao, tipul dictatorului, îi ura pe intelectuali şi dorea o epurare totală la nivel cultural. Tatăl lui Luo era un mare dentist cunoscut în toată China. Din cauza părinţilor, deveniţi „duşmani ai poporului”, cei doi adolescenţi sunt exilaţi pe Muntele Fenixului Ceresc, care însuma vreo douăzeci de sate: „fiecare sătuc primea cinci-şase tineri de la oraş”. Locuinţa pusă la dispoziţia celor doi prieteni era precară, asemenea unei carcere din care devine imposibilă evadarea: „reşedinţa în care ne-au făcut reeducarea n-a avut nici urmă de mobilă, nici măcar o masă sau un scaun, doar două paturi improvizate”.
Primarul comunităţii este tipul torţionarului fără educaţie, lipsit de respect pentru cultură sau pentru om în general, adresându-li-se jignitor: „La muncă cu voi, adunătură de puturoşi”. Muncile pe care trebuiau să le facă aveau menirea de a reduce fiinţa la primitivism, de a o înjosi, încălcând drepturile fundamentale ale omului: „Cel mai mult ne îngrozea să cărăm rahat cu spinarea: cu nişte ciubere făcute anume, se transportau tot soiul de îngrăşăminte, umane sau animale; trebuia să umplem în fiecare zi «ciuberele-raniţă» cu excremente amestecate cu apă, să le luăm în cârcă şi să urcăm până la arăturile aflate, adesea, la înălţimi ameţitoare. La fiecare pas, auzeam clipocind lichidul acela scârbos. Câte un firicel împuţit se prelingea de sub capac şi ne şiroia pe spinare. Iubite cititorule, te voi scuti de scenele cu căzături, căci îţi închipui că orice pas greşit putea fi fatal”. Din acest infern terestru, eliberarea de sub dictatura reeducării devenea imposibilă. Departe de civilizaţie, localnicii nu auziseră de cinematograf sau de filme, motiv pentru care cei doi le vor câştiga atenţia şi apoi bunăvoinţa, povestindu-le. 
Micuţa Croitoreasă, prinţesa din ţinutul Muntele Fenixului Ceresc, al cărei tată era singurul croitor din zonă, va fi impresionată de poveştile băieţilor aflaţi la reeducare. În ciuda tinereţii, suferinţele şi atrocităţile la care erau supuşi, care aveau menirea a le anihila demnitatea, luau dimensiuni incomensurabile: „Într-o zi, în timpul celei de-a treia săptămâni, am auzit plânsete în galerie, dar n-am văzut nicio lumină. (...) Era, cu siguranţă, plânsul lui Luo”. Autenticitatea relatării este sporită prin tehnica epistolară. Micuţa Croitoreasă devine garanţia lor pentru eliberarea temporară, trimiţându-le o scrisoare prin care îi înştiinţează că le-a obţinut două zile de odihnă cu scopul de a le povesti filme sătenilor: „Am câştigat pentru voi două zile de odihnă, adică două zile de riscuri mai puţin. Pe curând. Salută-l pe prietenul tău, violonistul. Micuţa Croitoreasă, 8.07.1972”. Povestaşii pornesc într-o călătorie de reeducare disimulată a ţăranilor, prin filme şi cărţi. Ochelaristul, aflat şi el la reeducare din cauza tatălui scriitor şi a mamei, poetă, ascundea un geamantan „plin cu cărţi interzise”. El este sufocat de platitudinea lumii în care e constrâns să existe, navigând solitar în realitatea impusă şi cuprins de deznădejde, se încrede doar în principiul individualităţii. Între cei trei se naşte o prietenie, însă dominată de sentimentul neîncrederii, Luo şi naratorul intuind doar existenţa cărţilor în locuinţa Ochelaristului: „La vremea aceea, toate cărţile erau interzise, mai puţin ale lui Mao şi ale partizanilor săi sau cele pur ştiinţifice. (...) Gărzile Roşii le-au fost confiscat şi le-au ars în public, fără milă”. La vârsta la care se puteau dezvolta prin lectură, aceasta era indezirabilă, fapt ce le provoca o nesfârşită suferinţă: „ceea ce se întâmpla cu literatura mă deprima îngrozitor! La vârsta la care am fi ştiut, în sfârşit, să citim, nu mai era nimic de citit”. Ochelaristul va fi primul salvat din subterana maoistă, iar aşa-zişii lui prieteni pun la cale să-i fure geamantanul cu cărţi, intrând astfel în posesia unui adevărat tezaur de cultură de la Balzac, Stendhal, Flaubert, Dumas la Hugo, Dostoievski, Dickens, care au menirea a le reda libertatea interioară într-un univers al muncilor forţate. Libertarianismul eludează cenzura şi orice formă de constrângere a libertăţii de exprimare, însă locul acestei doctrine politice a fost luat de maoism, care implementa un regim ce friza absurdul. Libertatea trebuie cucerită mai întâi din interior: „ca să devii liber, trebuie mai întâi să vrei să fii liber şi să-ţi propui să faci tot ce depinde de tine ca să te liberezi”, afirma Paul Goma. Ea nu se iveşte ex abrupto, ci se învaţă treptat „ca abecedarul, ca o limbă străină, în timp, prin practicarea ei, nu se cucereşte, nu se intră în stăpânirea ei, dintr-odată, ca o bucată de pământ sau un obiect”. Contactul tactil cu cartea impactează fiinţa până la o identificare totală cu aceasta: „Atingându-le cu vârful degetelor, mi se părea că mâinile mele, palide, intră în contact cu nişte vieţi omeneşti”. Reeducarea prin muncă silnică devine, în esenţă o reeducare prin cultură. Aşa se va întâmpla şi cu Micuţa Croitoreasă chineză, care pătrunzând tainele universului balzacian se descoperă pe sine şi accede la o nouă treaptă a devenirii. Ea va fi salvată prin cultură şi reeducată balzacian: „Mi-a zis că Balzac a ajutat-o să-nţeleagă un lucru: că frumuseţea unei femei este o comoară nepreţuită”.
Cartea lui Dai Sijie este o mărturisire impresionantă despre fiinţa închisă, căreia i se refuză dreptul la libertate, dar care îşi găseşte eliberarea prin cultură.

Autor: Imelda Chinţa