Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Sfat de seară la locul numit Trei Stejari*

Sfat de seară la locul numit Trei Stejari*

Noiembrie 2017

Au încălecat și au plecat. Dragoș călărea înainte și Arina după el. Câinii alergau în jurul lor, constituiau suita, paznicii celor doi călăreți. De data asta nu s-au mai răspândit prin pădure. Dragoș a pus-o pe fată la încercare, să vadă dacă se poate ține după el, însă fata s-a dovedit o călăreață extrem de pricepută, iar calul ei iute de picior și rezistent. Tot timpul s-a ținut la câțiva pași în urma lui Dragoș, fie la câte un urcuș, la trecerea peste vreo vale, unde era nevoie să facă salt, fie la coborâș. În sinea lui, Dragoș se bucura pentru ea. În timpul mersului călare pe potecile înguste ale muntelui, n-au mai putut povesti, fiindcă n-au putut merge alături. Din când în când mai schimbau câte o vorbă. Mai mult Dragoș vorbea. O mai întreba dacă se poate ține după el, o mai atenționa cu privire la locurile periculoase pe care trebuiau să le străbată, îi spunea pe unde trec, precum și denumirile locurilor pe care fata le vedea pentru prima dată. Fata îi spunea să meargă cum crede el că este potrivit, să nu ducă grija ei, că poate face față. Calul ei, deși nu prea odihnit și nici hrănit cum trebuie, are puteri suficiente ca să se țină aproape de el. Să dea pinteni Doinei.  
În sfârșit, ajung la locul numit Trei Stejari, aflat la poalele muntelui. De acolo se vedea șiragul de sate până departe. Îl numeau așa, fiindcă, într-adevăr, acolo erau trei stejari crescuți dintr-o tulpină, groși, înalți, rămuroși, cu o coroană imensă. Oamenii îi ocrotiseră. Era acolo și o poieniță, iar la sărbători sau la alte prilejuri se organizau petreceri ori, mai des, tinerii organizau danț*.
Sosiseră câțiva tineri și așteptau. Erau veseli și se hârjoneau. Câteva perechi încinseseră un joc de-al lor, tineresc. Fiecare stătea într-un cerc și căuta să-l scoată pe adversar din cercul lui, folosind diverse mijloace: se împingeau, se trăgeau, se dezechilibrau, încercau să se păcălească. Orice era admis, numai să-și atingă scopul. Se înțelege că nu erau admise mijloacele care ar fi dus la rănirea fizică a concurenților. Jocul era amuzant și era urmărit de cei de pe margine cu atenție. Băteau din palme, strigau, îi încurajau.
Încetează când îi văd sosind pe cei doi cu haita de câini după ei. Văd că nu are vânat și îl iau în răspăr:
- Unde este vânatul, Dragoș? – întreabă unul.
- În pădure, Ștefan! Unde vrei să fie?
- Ce-ntrebi, mă, nu vezi ce vânat are? – i se alătură Toader.
Atunci, tinerii îi iau seama fetei cu care venise Dragoș la întâlnire. Rămân muți de uimire, când văd cât este de frumoasă…
- Ăsta da vânat! Cu ce o prinseși, Dragoș? Cu smâcul*? – întreabă și Andrei. Eram hotărât să nu-mi leg capul de nimeni, adică să nu mă însor, dar cu asta chiar acum m-aș însura. Auzi, frumoaso? Dacă vrei să te măriți cu mine, chiar în clipa asta te iau în brațe și te duc la popa, să ne cunune. Jur să-ți fac toate poftele și să te țin pe brațe o viață întreagă. Ce zici?
- Zic eu, Andrei! – intervine și-l oprește Dragoș. Ascultați toți. V-am lăsat să vă faceți numărul, și eu, și fata asta știm de glumă, dar din clipa asta punem punct. O să aflați povestea acestei fete frumoase și a neamului ei de dincolo de munți, de fapt, o parte a neamului nostru, că așa au vrut dușmanii să ne dezbine și să ne supună. Am găsit-o din întâmplare rătăcind prin pădure, fugind să-și salveze viața din fața năvălitorilor tătari. Era înfricoșată, sleită de puteri, flămândă și însetată. Am luat-o cu mine, ca să auziți din gura ei despre prăpădul pe care îl fac tătarii în ținuturile fraților noștri de dincolo de munți. Văd că ați venit câțiva, mai vin și alții?
- Mai vin, Dragoș. Mai așteptăm puțin. Până ne mai povestești tu ceva, ajung și ceilalți. 
- Cine ne ia și nouă caii să-i ducă la ai voștri?
- Eu, Dragoș! – sare dintre ceilalți tineri nimeni altul decât Ionuc, vecinul și prietenul lui mai mic.
- Și tu ești aici, Ionuc? Tu ce cauți aici?
- Păi, cine ți-ar fi dus calul, Dragoș? Și pe al ei?
- Da, dar al ei mușcă, dă din copite, sare cu copitele din față pe băiețași ca tine și-i face terci la pământ!
- Aș vrea să văd și eu calul ăla, care i-ar face lui Ionuc așa ceva! Nu știe el cu cine are de-a face! Chiar cu el încep. Pe el o să-l călăresc, căci Doina ta vine după mine.
Se apropie de calul fetei cu îndrăzneală, privindu-l și vorbindu-i. Îl mângâie, îi bate gâtul cu palmele. Calul nu face nicio mișcare agresivă, clatină ușor din cap, în sus și în jos, aprobator. Dintr-odată Ionuc sare în șa și se uită triumfător mai întâi la Dragoș, apoi la fată și la toți cei de față. I se adresează lui Dragoș:
- Dragoș, dă și frâul Doinei aici și vei vedea că îi duc pe amândoi unde trebuie, fără să pățesc ceva.
Dragoș descalecă și-i dă frâul în mână, iar băiatul pornește cu ei la pas spre locul unde erau și ceilalți cai. Amândoi îl ascultă ca și când băiatul le-ar fi fost stăpânul sau îngrijitorul. Apoi, le spune voinicilor lui:
- Prieteni, ea este Arina. Vine din ținuturile de dincolo de Carpați, de la răsărit, cele dintre Siret și Prut. Știți că acolo trăiesc semeni de-ai noștri, vorbesc aceeași limbă, au aceeași origine. Veți auzi din gura acestei fete că românii de acolo sunt la ananghie și au nevoie de ajutor, să poată să-i alunge pe tătari și să poată trăi pe pământurile lor în liniște, să-și crească pruncii, să ridice așezări, pe care să nu le mai aprindă barbarii. V-am adunat aici, să ne sfătuim, să vă spuneți părerea cu ce putem face noi pentru ei. Nimeni nu este obligat să-și riște viața, dar cei care vreți să mă urmați pe mine, Dragoș, voievodul Maramureșului, vă rog s-o faceți…
- Iartă-mă că te întrerup, Dragoș, vreau să fac o precizare, fiindcă nici tu nu cunoști prea bine ținuturile noastre. Țărișoara noastră este binecuvântată de Dumnezeu. Când calci pe pământurile noastre, parcă te simți pe tărâmuri de basm. Dumnezeu și-a scăpat acolo sacul cu frumuseți. La noi este Raiul. Râurile cu apa limpede ca lacrima scaldă câmpiile roditoare, pădurile sunt pline de vânt, pe pășunile cu iarbă hrănitoare pasc turme de animale… Dar, ce folos? Nu ne putem bucura de ele. Năvălesc peste noi hoardele tătare, ne aprind satele, ne iau avutul și ne lasă muritori de foame, ne omoară bărbații și copiii, pe femei și fete le iau în robie, să le nască prunci, să se înmulțească și să stăpânească pământul. Aceasta este porunca pe care a dat-o împăratul lor, stăpânul lumii, marele Genghis-Han. Cei care veți vrea vă puteți stabili acolo definitiv, iar Dragoș, voievodul Maramureșului, poate deveni și voievodul țărișoarei mele. Cu timpul, ne putem uni și cu celelalte teritorii locuite de români. Despre situația mea nu pot vorbi acum, dar vă promit să vă destăinui totul.
- Da, pe scurt, asta este realitatea. Ce părere aveți, prieteni?
Câtva timp, nimeni nu scoate o vorbă. Dragoș le cere din nou să se pronunțe. 
- Ce zici, Mitrucă din vale? Dar tu, Lăzărucă al lelii Năstăsuca? Hai, dați-i drumul. Nimeni nu vă judecă, dacă veți zice nu. Dar, eu cred că Maramureșul nostru are voinici care nu știu ce-i frica, nu femei fricoase…
- Eu sunt pentru, Dragoș, îi răspunde Mitrucă. Mă gândeam la cei care ar mai putea veni din ceata mea. În seara asta nu știu dacă îi mai pot strânge, dar mâine vorbesc cu toți și vom veni unde ne poruncești tu, când și cum. Atâta pot spune în momentul de față.
- La fel zic și eu, Dragoș, răspunde și Lăzărucă. Mâine voi ști precis. Deocamdată, contează pe mine.
În acest mod s-au pronunțat toți.
- Cei care vor veni să se și pregătească, le mai spune Dragoș. Poimâine am vrea să și pornim la drum. Ne trebuie timp să ajungem, să recunoaștem terenul, să luăm legătura cu unele căpetenii de acolo și, apoi, să trecem la acțiune. Este limpede?
- Cât se poate de limpede, zice și Văsălică din deal. Dragoș, accepți o propunere de-a noastră? Acum și aici?
- Dacă se lasă și cu miros de carne friptă de vânat, cum aș putea să refuz? Am și eu în sacul meu ceva și o pun și pe aceea la bătaie, Văsălică. Dar ceva udeală* de-a noastră, de-aia de crapă măseaua, n-ați adus?
- Cum am fi putut uita, Dragoș? Are balta pește. Tu nu trebuie s-o pui la bătaie pe-a ta, că mai ai o gură în plus de hrănit pe lângă cele de-acasă. Avem noi destulă carne. Doar nu crezi că venirăm cu straița goală! Grămada de lemne este făcută, doar trebuie să-i dăm foc. Ionuc!
- Aici sunt, Văsălică. Îi dau foc? 
- Dă-i, băiatule, și suflă în el cu foile*, să ardă una-două, să se facă jar bun, să facem niște fripturele, cum n-a pomenit fata asta frumoasă în toată viața ei de până acum.
- Cred că te înșeli, Văsălică! Și la noi se fac frigărui din carne proaspătă, de-ți vine să-ți bați copiii de la ele!
- Arina, parcă așa a zis voievodul nostru că te cheamă, dacă ești tot așa de pricepută la făcut frigărui pe cât ești de frumoasă, mă bag slugă la tine pentru toată viața. Ce zici?
Toți izbucnesc în hohote de râs. Când se opresc, Toader zice:
- Al dracului, nici nu ești pretențios! Nu ți se pare că ridici ochii prea sus? Vezi că soarele te orbește, prietene, nu-ți lăsa prea mult privirile în el.
Alt hohot de râs.
- Nu vă faceți planuri, feciori, intervine și Simion al lelii Frosânuca din centrul satului. Fata asta frumoasă nu este de nasul nostru. Eu cred că este arvunită deja. Lasă voievodul nostru să-i scape din mână asemenea bucățică? Eu nu cred.
- Poți crede, Simioane, fata va merge acasă cu Ionuc! El va fi gazdă pentru Arina până plecăm peste munți. Va avea Ionuc două surori mai mari. Ce zici, Ionuc?  
- Mă bucur, Dragoș. Voi avea două surioare mai mari ca mine. Cât de nealcoș* voi fi între două fete frumoase. Nu mă dau pe tot Maramureșul. Arina, vei trăi la noi împărătește, crede-mă, și nu te paște nici un pericol. Iar calul, cum ți-l voi îngriji eu, nu-l îngrijește nimeni.
- Mulțumesc, Ionuc. Dacă vom ieși cu bine din încercările grele care ne așteaptă, o să-ți dăruiesc un cal cum n-are nimeni. Voi veni și ți-l voi aduce aici, în semn de mulțumire.
- Nu este nevoie să mi-l aduci, Arina, că voi fi și eu pe-acolo. Crezi că eu voi rămâne aici? Știu că Dragoș nu este de acord, dar nu va ști el. Îți mărturisesc ție, că nu ne aude nimeni. Dar să nu-i spui tu, că este în stare să mă lege de stâlpul porții cu lanțuri groase, ca să nu mă iau după voi. 
Se stârnește iarăși un râs general, fiindcă Ionuc vorbea cu Dragoș de față. Râd și Dragoș, și Arina. Fata îi spune:
- Nu este nevoie să-i spun nimic, Ionuc, că este de față și, de când îl cunosc, am constatat că are un auz foarte bun. Aude cum se apropie vânatul de la distanțe mari și-și dă seama și despre ce animal este vorba. De aceea este el atât de renumit vânător, fiindcă întâlnirea cu animalul îl găsește întotdeauna pregătit.
- Uitai, Arina, că Dragoș este de față, însă știu eu ce să fac, ca să nu mă vadă. Trebuie să aibă cineva grijă de voievodul nostru, precum și de tine. Bag samă că de-acum ești și tu de-a noastră, iar noi avem grijă unul de altul, altfel nu putem rezista în fața dușmanilor. Iar ca să pătrunzi în locuri bine supravegheate pentru a vedea ce se petrece acolo, mai meșter ca mine nu este nimeni. Am ochi de vultur, mers de pisică și simțurile atât de ascuțite, încât nu pot fi surprins de nimic. Eu voi veghea ca vouă să nu vi se întâmple nimic rău. Ei, voinicii ăștia ai Maramureșului nostru, au brațe puternice, sunt meșteri în lupte, aș putea spune chiar neîntrecuți, dar am și eu priceperile mele, ai să vezi, Arina noastră. Îmi dai voie să-ți spun așa. De fapt, chiar dacă nu-mi dai voie, eu tot așa îți zic. Și când nu-ți zic, tot așa consider că ești…

- Danț, danțuri, s. n. – Dans
- Smâc, smâcuri, s. n. – Laț, capcană
- Udeală, udeli, s. f. – Băutură 
- Foi, s. m. pl. – Foale
- Nealcoș, -ă, nealcoși, - șe, adj. – Mândru, fălos


*Fragment din romanul Vânătoarea lui Dragoș, aflat în manuscris.

Autor: Grigorie M. Croitoru