Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Traduttore traditore

Traduttore traditore

Noiembrie 2017

Îmi propusesem în urmă cu oarece timp să scriu despre o mai tânără colegă de breaslă, prezență mult prea discretă, deși remarcabilă, a vieții literare nu doar în arealul cultural incluzând și județul Sălaj. Profesoară de matematică în cadrul Liceului Tehnologic „Octavian Goga” din Jibou, poetă de limbă maghiară și prozatoare în limbile română și maghiară, Györfi-Deák Elisabeta Simone este și o talentată traducătoare pentru ambele limbi. Asupra acestei calități socoteam să încerc câteva rânduri, stimulat de un sentiment onest al gratitudinii față de acei literați care au mijlocit prin munca lor de traducători accesul cititorilor români la prestigioși scriitori străini. Este suficient să-mi susțin gestul amintind de celebrele colecții ale Editurii Univers: „Clasicii Literaturii Universale” și „Romanul Secolului XX”. 
Se vor fi întrebând unii dintre cititorii prezumtivi ai rândurilor de față de ce mi-am intitulat astfel încercarea? Iată, le răspund:
Preluată de la poeți alexandrini ai secolului al III-lea a.Hr., tălmăcită ad litteram (traducător trădător), expresia, resuscitată, pare să fi fost un joc lexical propus de Joachim du Bellay (1522-1560), cel care a întemeiat, alături de Pierre de Ronsard, școala poetică renascentistă La Pléiade, al cărei principal obiectiv era, de facto, răspândirea literaturii scrise în limba franceză (propusă ca limbă „națională”), inclusiv prin intermediul traducerilor. Până atunci limbile greacă și latină se impuseseră „oficial” în rândurile intelectualității clericale și laice din Europa imperială. Mai în glumă, mai în serios, traducătorii puteau fi asimilați trădătorilor.
Cu aproximativ patru secole mai târziu (1840), la Iași, Mihail Kogălniceanu inițiază redactarea unei reviste sugestiv intitulată Dacia literară, destinată ab initio coagulării talentelor literare din toate ținuturile locuite de români. Se abuza de traduceri din alte limbi, iar traducătorii nu aveau toți calitățile necesare acestei îndeletniciri. Nici autorii traduși nu reprezentau exclusiv literatura de reală valoare. Pe de altă parte, trupele de teatru și muzicaluri ofereau publicului scenarii și piese în limbile germană, franceză, italiană etc. Susținând că „traducerile nu fac o literatură”, M. Kogălniceanu, în acord cu alți tineri artiști, sugera că ele trebuie înlocuite cu o literatură originală având drept sursă de inspirație istoria glorioasă a neamului românesc, precum și realitățile evidente ale naturii patriei. 
Pas cu pas, etapă cu etapă, dezideratul promovat de autorul programului Pleiadei a devenit realitate incontestabilă, împotriva ingerinței adversarilor acestor idei, iar visul eruditului Kogălniceanu s-a realizat la nivelul ideal mai cu seamă în perioada interbelică. Cât despre destinul traducerilor și ipostazele traducătorilor se mai poate glumi amical. Cine se angajează să traducă dintr-o limbă în altă limbă trebuie să-și asume respectarea unor deziderate sau reguli obligatorii. Cu atât mai mult, cu cât acționează într-un teritoriu populat de numeroși vorbitori ai ambelor limbi din și în care se face traducerea.
Györfi-Deák Elisabeta Simone se află în această din urmă situație. Născută într-o familie mixtă (mama – româncă, profesoară de limba și literatura română, tatăl – maghiar, profesor de matematică), distinsa noastră colegă a crescut în această atmosferă familială bilingvă, alături de sora mai mare și de fratele lor. Toți trei s-au format în spiritul respectului și al iubirii pentru artă. Ajunși la vârsta opțiunilor decizionale, Maria a hotărât să se exprime prin intermediul artelor plastice, Elisabeta și Zoltán – folosind instrumentele artei literare. În asemenea circumstanțe, activitatea de traducător s-a dovedit a fi implicită. Atracției înspre beletristică i se datorează și inițiativa de a participa, în timpul studenției (Facultatea de Matematică-Mecanică a Universității din București), la ședințele Cenaclului de Luni, condus, așa cum se știe, de criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu. 
A traduce literatură beletristică este o activitate complexă care presupune talent literar, pe lângă cunoașterea chichițelor limbii în care traduci, dar și a tainelor sensurilor unor expresii și asocieri de cuvinte din limba din care se face translarea. Pe lângă asta, traducătorul trebuie să simtă și să știe reda stilul unic al autorului și trăirile subtile ale acestuia, care să obțină efecte comparabile în rândul cititorilor-țintă. 
Asumându-și aceste exigențe asimilate, conștientă de efortul combinat, implicând activitatea didactică, Gy-D.E.S. traduce conținutul următoarelor antologii colective: Poeme – Versek – Gedichte (2004), 10 Poeți – Tiz Költő (2006), apoi își oferă serviciile de traducătoare colectivului de inițiativă al Festivalului Internațional „Primăvara Poeziei/ A Költészet Tavasza” și traduce cvasi-totalitatea poemelor aparținând poeților români și maghiari cuprinși în antologiile editate anual între 2009-2016, apreciate de către autorii cunoscători, la rându-le, ai celor două limbi. 
În timpul uneia dintre conversațiile amicale, își mărturisea regretul că în acest interval de timp n-a reușit să facă tot ce și-a propus, să traducă opere integrale ale unor autori români și maghiari cunoscuți, deoarece asta presupune un mare efort în afara obligațiilor didactice și familiale. 
Am convingerea că poeta și prozatoarea Elisabeta Simone Györfi-Deák își va respecta statutul, în egală măsură artistic și tehnic, ceea ce îi va consolida poziția în anturajul traducătorilor importanți ai literaturii române contemporane și va intra în colimatorul criticii specializate. 

Autor: Viorel Tăutan