Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Daniel Lăcătuș

Daniel Lăcătuș

Noiembrie 2017

Am șters pagini din memorie așa cum deschid fereastra să respir

Mi-am băgat amintirile,
păstrate de prea mult timp,
în saci de plastic și cutii de carton
pe care au venit să le ridice din fața casei.
Jurnale vechi, pe care mai bine nu le-aș fi scris,
scrisori de dragoste,
primii mei dinți de lapte căzuți,
lenjeria din bumbac, creația bunicii
care a murit cu numele libertății între dinți
și de la care am înțeles primul
că pacea este atunci când te doare.

De la ea știu că nimic nu ne este dat,
totul este împrumutat pentru un timp,
inclusiv viața


Bunica

în ciuda faptului că picioarele ei sunt obosite
şi tot trupul i-a îmbătrânit odată cu vârsta
aleargă dintr-o parte în alta cât e ziua de lungă
la fiecare pas își cască ochii
peste pământul pe care îl pășește în tălpile goale
ca într-un ritual străvechi și sacru
în jur totul miroase a flori ofilite a tămâie și a uitare
doar foșnetul frunzelor mai ascute ușor aripile visului
și câinele care parcă păzește veșnicia

dacă floarea s-ar numi ca ea
ar fi primăvară pe fiecare petală


Femeia aceea

Era o voce uşoară precum glasul unui cerşetor
cântecul cursese mai apoi de-a lungul gâtului meu
pentru a năvăli puternic ca o revărsare de ape
în cap unde s-a învârtejit îndelung înainte să adorm
ochii îmi erau sub asediul acelei femei
care cu privirea ei poate sfărâma armele zeilor desfrânaţi
şi care îmi amintea de bunica mea
ce a murit cu numele libertăţii între dinţi
a învins holera şi cancerul
dar au răpus-o gloanţele
de atunci scriu pe sicriul defunctei
până într-o zi când i se vor deschide pleoapele


Eu sunt regele oaselor făcute ţăndări

Inima-mi tremură
ca frunza toamnei, orfană,
ştiu că n-ai să mai vii.

Când ai plecat,
nici măcar nu te-ai uitat înapoi
ca să vezi cum mă prefac
într-o statuie de cenuşă


Nu-l vreau pe √-1

cât de mult timp a trecut 
de atunci din timpul şcolii 
când l-am întâlnit prima dată pe √-1 
o amintire vie
ca şi când ar fi tăiată în timp 
sala sferică
zeci de capete rotunde
şi profesoara noastră de matematică 
etalându-şi geometria formelor sale 
multă vreme am crezut 
că ea era necunoscuta din ecuaţiile mele 
într-o zi ne-a vorbit 
despre radicali 
şi îmi amintesc că am plâns 
bătând cu pumnii în masă 
şi am ţipat nu-l vreau pe √-1 
acest număr care a crescut 
în mine ca o nelinişte


La moartea poetului

Acolo era Aius 
împărţind cuvinte, 
speranţe şi iluzii 
celor morţi. 
 
Aflând în cuvânt o forţă 
mai adâncă decât moartea, 
poetul s-a trezit, 
înaintând spre asfinţit 
îmbrăţişând lumina 
 
(Aius a fost, la romani, zeul cuvântului)