Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Tabloul societăţii româneşti de tranziţie şi de provincie

Tabloul societăţii româneşti de tranziţie şi de provincie

Noiembrie 2017

„În protocolul restaurantului Perla, «Dai la Flit», aşteptându-l pe Schrot, comandă un ceai simplu din mentă. «Cu lămâie?”, l-a consultat barmana. «Te rog», congestionat.
Începând să studieze dosarul voluminos din faţa sa, «Flit» şi-a aranjat ochelarii. Între timp, ospătara îi aduse ceaiul aşa cum l-a dorit. «Mulţumesc, amabil»…
După cinci minute intră Schrot. Umil, «Dai la Flit» s-a ridicat să-şi salute boss-ul. Formal, cum proceda de regulă, Schrot i-a întins mâna moale, de moluscă. «Dai la Flit» o strânse condescendent. 
«V-am aşteptat». «Văd», constată Heny, fără entuziasm. Nu era în formă. Nici figura fără expresie a lui «Dai la Flit» n-o agrea. Un avocat fără scrupule, incisiv, după modul în care-şi adjudeca procesele, abuzând de legislaţia incompletă, labilitatea judecătorilor după revoluţie ş.a.m.d…”.
Aşa începe capitolul „Procesul, vuvuzele, vuvuzea” din cartea „Puzzle… în toate sensurile” (II), apărută la Editura Ecou Transilvan a scriitorului maramureşean Teo Moldovan. Am ales capitolul cu pricina deoarece poate deveni oricând piesă de teatru savuroasă despre morală şi moravuri în tranziţia naţională. 
Despre „Puzzle… în toate sensurile” se pot scrie multe. Ne oprim asupra capitolului de mai sus. O trilogie propune Teo Moldovan către o lume năucă, dinspre o lume năucită, într-un oraş de provincie ca Baia Mare a anilor 1990 şi 2000. Demersul prozastic se încheagă precum se îmbină bucăţile colorate ale mozaicului într-un tablou halucinant. E lumea în care am trăit, cu personaje care au ţinut afişul în presă şi-n economie, cu derizoriul şi mocirla unei societăţi lipsite de „minima moralis”. 
Cu cât te îndepărtezi de mozaic, „puzzle”-ul îşi arată adevărata construcţie prozastică, personajele căpătând libertatea mişcării. Mărunţii tartori, aflaţi în continuă şi ridicolă „umflare în pene sau în propriile lor trupuri unsuros-slăninoase” defilează prin faţa noastră fie în ample descrieri, fie în dialoguri dramaturgice, care le definesc limitele şi le stabilizează vieţile cu ţinte şi pseudo-idealuri penibile. 
E lumea pe care ne-am asumat-o nu demult, cu bune şi mai ales relele ei. Şocul lecturii cărţii lui Teo Moldovan constă în viziunea tridimensională a poveştii, de parcă autorul tocmai ajuns din această lume a făcut un duş, a aruncat „gozurile” de pe el şi scrie cu o ironie tăioasă despre „tartorii” care câţiva ani au dictat în teritoriul (în spaţiu) poveştii, astăzi ajungând oale şi ulcele, alţii luându-le locul, de parcă ar fi stafiile celor pe care-i întâlnim în trilogie. 
Nimic bun, numai că în haosul de azi există tăcere culpabilă, în timp ce lumea de mai ieri şi-a găsit martorul, scriitorul!
O lume care, cu ale ei personaje trăind în lux, opulenţă, obsesii sexuale, prostituţie se află parcă în gunoiul din spatele grajdului unde, printre mirosuri pestilenţiale, se mişcă fără pic de ruşine, cu dexteritate, maternal. 
„Puzzle… în toate sensurile” e o frescă de moravuri cu personaje de un realism crunt, atinse din când în când de suprarealism. Citind trilogia îţi vine să afirmi că: „Aşa ceva nu egzistă!”
Am dat un singur exemplu, un fragment scris apăsat din „Puzzle…”: „Procesul, vuvuzele, vuvuzea”. Restaurantul Perla îi adună la un loc pe „Dai la Flit”, avocat eşuat în profesie, şi pe Schrot, patron de mare notorietate în urbe. Cei doi pun la cale vinovăţii ale angajaţilor Aviarei (firmă a celui de-al doilea) în aşa fel încât „procesul” să le aducă profit. Şi procesul se derulează dramaturgic. Merită citit fragmentul pentru savoarea dialogurilor. Procesul e o capodoperă de umor involuntar al personajelor, pe ici-pe colo, cititorul izbucnind în hohote de râs. 
Cererile lui „Dai la Flit” sunt stupefiante, completul de judecători le notează, reacţiile celor acuzaţi sunt pe măsura cererilor. 
Fragmentul e demn de pus pe scenă într-o sarabandă a dialogurilor care caracterizează personaje ca escrocul, curva, fariseii şi excelentul cor al lumii acesteia a derizoriului care-şi intră în rol în sala de judecată de câte ori e cazul. 
Teo Moldovan scrie cu ironie, tristeţe, revoltă, sarcasm despre o lume pe care o cunoaşte. Fresca acestei lumi se susţine prozastic în „Puzzle… în toate sensurile”, o trilogie stupefiantă despre o lume pe care parcurgând-o la pas, am uitat-o cu repeziciune. Citind cartea, e bine să ne-o amintim şi să o judecăm la rece!
Fragmentul „Procesul, vuvuzele, vuvuzea” se încheie apoteotic, a la Caragiale, dramaturgic. 
„A treia zi, «Dai la Flit» se afla în biroul preşedintei. «Aşa e procedura. E mai bine să nu bată la ochi.» «Aveţi partea dumneavoastră de zece la sută din valoarea pretenţiilor noastre imediat dacă pronunţarea sentinţei în favoarea Aviarei se va promulga repede.» «Veniţi cu argumente solide şi sigur va fi.» «Vă mulţumesc!” «Beţi-vă ceaiul mai prompt», îl impulsionă preşedinta, «peste 20 de secunde am alt caz interesant», se scuză ea, ca solicitarea lui Fele să nu devină afront. «Vă înţeleg. Desigur…» «Şi încă ceva, banii îi vreau imediat după proces, chiar dacă nu sunt viraţi de intimaţi în contul dumneavoastră. Eu nu aştept un an, nu-mi plac tergiversările.» «O să-i comunic neamţului… Şi dacă fac recurs?» «Vezi, e o altă chestiune de timp. Dar finalul e previzibil. Aşa că bate-ţi capul să fii credibil prin natura argumentelor.» «Voi fi.» «Succes», şi-i indică uşa. Cu alt dosar sub axilă, adăugă: «după dumneavoastră»”. 

Autor: Marian Ilea