Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Studii de literatură română recentă

Studii de literatură română recentă

Noiembrie 2017

Un reviriment literar însemnat poate fi constatat în dinamica prozei scurte, la concurență cu cele câteva creste atinse de roman în ultimele trei-patru decenii. Critica de întâmpinare, mult subțiată, nu poate da seamă în suficientă măsură despre această recrudescență a genului scurt, care, dintr-unul marginal la generația șaizeci, pare a ocupa primul loc pe scenă la prozatorii optzeciști. E nevoie, prin urmare, de abordări critice bazate pe comprehensiune și spirit de sinteză, uneori depășind puterile unui singur om, așa cum este volumul I din Studii de literatură română recentă/ Teme și motive literare în proza scurtă, coordonator Gheorghe Perian, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2016. Cartea se înscrie, oarecum firesc, în prelungirea cercetărilor profesorului clujean asupra postmodernismului românesc. În demersul său de revigorare a criticii tematologice, Gheorghe Perian antrenează, în cadru organizat, mai mulți tineri, critici și istorici literari, ori teoreticieni, universitari și cercetători cu diverse specializări individuale. În număr de 12, aceștia, toți, sunt absolvenți ai Universității „Babeș-Bolyai”, cu o singură, dar semnificativă excepție, cea a Cristinei Timar, absolventă de „Petru Maior” din Târgu Mureș. Alături de volume proprii de critică sau istorie literară, toți au semnificative colaborări la volume colective, inițiate și coordonate de universitari clujeni, dând contururile unei noi, remarcabile școli critice transilvane. Departe de a fi o crestomație improvizată, cum se întâmplă adesea cu astfel de cărți, Studiile de sub coordonarea lui Gheorghe Perian sunt focalizate pe probleme de conținut, tema și motivul literar, urmărite la mai mulți autori simultan. În plus, exegeții caută să identifice și indicele de originalitate al fiecărui prozator. În ceea ce privește selecția textelor analizate, coordonatorul ediției face următoarea importantă precizare: „exemplele provin cu precădere din proza scurtă românească, chiar dacă ocazional am adus în discuție și scrieri din literaturile străine, occidentale îndeosebi. Am practicat, cu alte cuvinte, și studiul comparat, dar fără consecvență” (Prefață, p. 7).
Odată depășite chestiunile de metodă, putem purcede la înfățișarea studiilor propriu-zise. Puțin frecventă, ideea de „generație” ca temă literară face obiectul studiului aplicat de Adriana Stan asupra a trei proze scurte: Generații, de Lucia Demetrius (1939), Singuri, de D.R. Popescu (1958) și Vila Maria, de George Cușnarencu (1983). Aducând în discuție trei prozatori din trei generații literare diferite, Adriana Stan insistă mai cu seamă asupra formulei narative a autorilor, cel mai apăsat la D.R. Popescu. În cazul Luciei Demetrius, după menționarea unor elemente de estetică teatrală, constată lipsa din proza analizată tocmai a tensiunii dramaturgice și a suportului caracteriologic. Scrisă în plină literatură realist-socialistă, proza lui D.R. Popescu nu se poate sustrage unui evident tezism, în timp ce la George Cușnarencu triumfă procedeele epicii postmoderniste. Cu limbajul naratologiei actuale bine asimilat, Adriana Stan, asemenea celorlalți coautori ai volumului, dovedește maturitate critică și spirit analitic.
Alex Goldiș se află printre cei mai bine reliefați critici tineri. Preocupările sale asidue de a lămuri probleme controversate, precum cele ale realismului socialist, ori dilematica sincronizare a criticii românești actuale, se resimt și în studiul din acest volum, consacrat nuvelei Ana Roșculeț de Marin Preda. Considerând-o „o piesă – prototip a stalinismului de la noi, povestea convertirii unei simple muncitoare la Filatură într-o activistă demnă și curajoasă” (p. 18), eseul e axat mai mult pe analiza personajului, decât pe tehnicile narative. Spre deosebire de colegii săi, Alex Goldiș radiografiază și paginile critice, recenziile și cronicile cu care a fost întâmpinată opera, demascând stadiul primitiv al instrumentelor de receptare a literaturii în epocă. Criticul are, în final, o intuiție esențială și o adecvată înțelegere a mecanismelor creației: călcând peste voința autorului, determinat istorico-social, literatura se sustrage în cele din urmă ideologiilor de orice fel.
Marius Nenciulescu face parte din categoria criticilor prezenți cu câte două studii în volum. Primul, Nuvele cu tematică marțială, investighează literatura generată de un eveniment-limită: Al Doilea Război Mondial. Se caută linia despărțitoare, la nivel formal și ideologic, între cele două generații postbelice de prozatori, avute în vedere: una neomodernistă, istoricizată (Eugen Barbu, D.R. Popescu), iar cealaltă, postmodernistă, aflată în plină actualitate (Mircea Nedelciu). De la dogmatizarea creației la Eugen Barbu și liricizarea, prin suprasolicitarea simbolurilor, a substanței epice la D.R. Popescu, evoluția formelor literare este spre parodierea unor scheme narative și spre obsesia autenticistă, remarcate în proza lui Mircea Nedelciu. Case, vile, apartamente cuprinde pagini critice despre relația dintre existența umană și locuința ca spațiu al memoriei, urmărită în câteva nuvele de Eugen Barbu, Mircea Horia Simionescu, George Cușnarencu și Cristian Teodorescu. În abordarea sa eseistică, mai mult decât preocuparea de naratologie, seducția criticului lunecă spre tema bătrâneții, care ranforsează realismul crud al acestor povestiri.
Coordonatorul volumului se numără, el însuși, printre criticii cu dublă prezență în sumar. Acribia filologică și seducția unor subiecte, de cei mai mulți, ocolite, probate de Gheorghe Perian în câteva dintre cărțile sale cu aer de tratat, sunt prezente și în Originile intelectuale ale Revoluției române din 1989. Eseul abordează o chestiune esențială, dar controversată: rolul activității intelectuale în pregătirea revoluției. În demersul, mai mult teoretic, de la începutul eseului, criticul descrie un curent sediționist (Școala de la Târgoviște), în care îi identifică pe precursorii optzecismului, în special în plan formal. Prima trăsătură a prozei optzeciste, identificată de Perian, e și principala deosebire față de înaintași: preferând să întoarcă spatele realității, târgoviștenii au optat pentru un referent cultural și estetic, în vreme ce, la noul val, narațiunea capătă finalități etice și estetice. A doua însușire derivă din cea deja enunțată, chiar dacă distincția se face față de promoția ’70, intermediară între scriitorii târgovișteni și cei optzeciști. Primii nu criticau sistemul totalitar, pe când optzeciștii îl erodează din interior, procedând la dramatizarea banalității existențiale. Partea secundă a studiului e o aplicație asupra a trei scrieri etalon, cum le consideră autorul: Povestirea eludată de Mircea Nedelciu, Scadența de Alexandru Vlad și Jocuri de societate de Vasile Gogea. Pornind de la cele trei nuvele apăsat realiste, criticul trage concluzii, valabile și în plan social, pentru întreaga generație ’80. Nu numai prin dimensiuni, aceasta e una din cele mai complexe investigații din carte, îmbinând hermeneutica literară cu atributele istoricului, ale istoricului de idei și ale sociologului. În Crampa scriitorului, pe baza altor trei povestiri, Înainte de somn de Radu Petrescu, Preparative pentru o ninsoare de Mircea Horia Simionescu și Cenușă în buzunare de Alexandru Vlad, având o temă comună, neputința de a scrie, criticul găsește principiile de bază ale postmodernității într-o radiogramă a mecanismului de creație. Aici, una dintre cele mai grave teme ale literaturii dintotdeauna, cea a dramei de a nu putea scrie, a generat un eseu exemplar.
Tema kafkiană a vinovatului fără vină, din care derivă un act punitiv gratuit, e cea în jurul căreia își dezvoltă Călin Crăciun eseul intitulat Literatură și pedeapsă. Parafrazând titlul unui roman dostoievskian, eseistul sondează germenii răului social la trei autori care își gândesc subversiv literatura, ca formă de apărare într-un regim totalitar: Vasile Gogea, Mircea Nedelciu și George Cușnarencu. Aici, criticul e, poate, mai speculativ decât trebuie, încărcând textul literar cu atribute de prisos. Un articol cu un accentuat caracter teoretic, o lectură în cheie textualistă, aplicată unor povestiri de Julio Cortázar, Emil Botta și Radu Petrescu, scrie Ionuț Miloi sub titlul Metalepsa. Despre ficțiuni paradoxale. Întregul text e construit în jurul unui concept poetic reactualizat în proza contemporană, dar cu o pondere în creștere și în poezia scrisă azi. Metalepsa e văzută ca stilem, ca un element definitoriu pentru un autor.
Odată cu Cosmin Borza revenim la seria eseiștilor înscriși cu câte două texte în volum. Povestirile analizate în Moartea povestașului: Un viscol de altădată de Ștefan Bănulescu, Vara libelulei de Alexandru Vlad și Mendebilul de Mircea Cărtărescu, furnizează trei tipuri de povestitori: absent, retras și decăzut. Absolut convingător acest studiu despre regenerarea unui concept din arsenalul naratologilor. De literatură comparată, studiul lui Cosmin Borza, Biblioteca Iad, identifică o perspectivă de interpretare a temei enunțate în titlu, pornind de la două nuvele, una de Borges, alta de Luigi Pirandello, pentru a ajunge la o proză a Anei Blandiana, iar apoi, la Ioan Groșan. Narațiunile analizate aici ne dau prilejul să observăm că întregul volum optează pentru „opere deschise”, pe care autorii articolelor le pun într-o rețea de relații inepuizabile. Din al doilea studiu al lui Cosmin Borza am simțit ironia criticului la adresa unor teoreticieni excesivi, ori de carton. Primul eseu semnat de Eliza Deac, Așteptând la ușa scriitorului, dezvoltă tema naratorului ca „magister ludi”, împrumutată din capodopera lui Luigi Pirandello, Șase personaje în căutarea unui autor. Exemplele cu care e ilustrată, din perspectivă ludică, problematica scriitorului, sunt excerptate din opera unor Costache Olăreanu, Petru Cimpoieșu și Ioan Groșan. Cu Melodrama-cădere și înălțare, eseista surprinde, în dinamica formelor diegetice, asimilarea unei specii cu înțeles devalorizant, așa cum este melodrama, în câteva povestiri. Prima este Zaraza de Mircea Cărtărescu, care asimilează două dintre ingredientele melodramei: iubirea pătimașă și moartea tragică. Autoarea e mai atentă la unele indecizii de construcție, decât la asimilarea temei. Cu sensibile antene analitice, ea demonstrează, și pe texte de Eugen Barbu ori George Cușnarencu, că o specie minoră poate cataliza, prin recontextualizare, marea literatură. De o actualitate în creștere e tema alterității, asupra căreia zăbovește Claudiu Turcuș. Cinci moduri de a trata epic, cu soluții diegetice diferite, ajungerea la sufletul celuilalt, descoperă autorul la Alexandru Vlad, Mircea Nedelciu, Mircea Cărtărescu, Ioan Lăcustă și Petre Cimpoieșu. 
Un critic cu certă vocație hermeneutică e Cristina Timar, care abordează, sub titlul Cum să trăiești cu o femeie necredincioasă, tema iubirii dintr-o perspectivă insolită, posibilă doar în postmodernitate: subminarea fericirii procurate prin dragoste de către fericirea pe care-o generează scrisul. Având ca pretext motivul femeii adulterine, eseul se dezvoltă în jurul a două povestiri de Alberto Moravia, una de Alexandru Vlad și o nuvelă de Mircea Cărtărescu. Prototipul femeii vulnerabile e urmărit de Adrian Mureșan în primul său eseu, în nuvele semnate de Eugen Barbu, Cristian Teodorescu, Bedros Horasangian și Dan Lungu. Cea de-a doua contribuție a acestui critic are în vedere o temă sempiternă, dacă nu ocultă, atunci prea rar frecventată azi: iubirile preoților. Studiul se compune din trei excelente analize, la Spovedania lui Ioan Groșan, Popa Man de Ion Agârbiceanu și De la noi la Cladova de Gala Galaction, în care reușește evitarea unei abordări prea didactice. Abordând sincretismul critic, ideile din eseu sunt susținute grafic de trei tablouri celebre. Cu un accent critic demolator pentru proza lui Cărtărescu, Ruletistul, vine Laurențiu Malomfălean într-un demers eseistic aproape fără cusur. Ceilalți doi prozatori avuți în vedere, Franz Kafka (Un artist al foamei) și Ioan Groșan (Trenul de noapte) scapă mai ușor din ludica demonstrație cu titlul Ruleta, foamea și frigul. O carte solidă, ca aceasta, despre proza scurtă actuală, era atât de trebuincioasă pentru profesorii de liceu!

Autor: Viorel Mureşan