Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Lanţul de aer

Lanţul de aer

Octombrie 2017

În ziua de sâmbătă, 9 septembrie 2017, a fost pomenirea anuală a Părintelui nostru Sofian. Anul acesta s-au împlinit 15 ani de când Părintele locuieşte în Ţara de Dincolo... 
Unii dintre noi au fost, după cum se cuvenea, întâi la Sfânta Liturghie de la Antim şi, în continuare, la parastasul care a urmat în Biserica Antimului, ca apoi să vină cu autobuzele la mânăstirea Căldăruşani. Alţii dintre noi au venit direct la mormântul Părintelui, la mânăstirea Căldăruşani. 
Zic mereu noi, ca să nu fac discriminare între unii şi alţii, cum se întâmpla uneori, demult, acum vreo 20 şi ceva de ani, când unul dintre noi începuse să ne certe aspru că nu suntem disciplinaţi, că deranjăm pe Părintele în momente nepotrivite, că umblăm când nu se cuvine prin biserică, că ne perindăm tot timpul, ba la Paraclis, ba la chilia Părintelui, ba în Biserică să-i dăm pomelnice interminabile şi că nu trebuie să-i cerem Părintelui toată-ziua-bună-ziua binecuvântări pentru orice fleac. 
Observaţiile îndreptăţite ale fratelui mai mare ne ruşinau nespus şi ne îndurerau, cu atât mai mult cu cât ne dădea mereu ca exemplu de urmat disciplina din Biserica catolică, unde toată lumea stătea drepţi în bănci. Ne trimitea chiar să ne ducem acolo să luăm aminte... şi chiar ne duceam uneori, când serviciile religioase erau urmate de un concert de orgă şi admiram sincer ordinea rigidă care domnea acolo...
Totuşi, unul dintre noi, mai îndrăzneţ, ne-a luat apărarea şi ne-a mângâiat cu explicaţia că suntem un „organism viu”, cu un metabolism arzător... – da, pe vremea aceea eram destul de ardenţi! – şi că avem „funcţii” de „organe” diferite, dându-ne ca exemplu metabolismul diferit al rinichilor, ficatului, ochilor, urechilor, inimii şi altele ale aceluiaşi organism. Această explicaţie ne-a mers la inimă şi ne-a uns sufletul, aşa încât ne-am înviorat duhovniceşte, înţelegând altfel mişcarea, ca să nu mai zic „foiala” permanentă, din biserica noastră. Chiar am devenit, prin blândeţea celui care ne-a apărat, mai disciplinaţi, mai atenţi. De altfel, Părintele Sofian ne spunea mereu că lucrul cel mai important în rugăciune este atenţia. 
Din păcate, pe măsură ce am mai crescut, am devenit mai serioşi, de fapt mai reci, adică ne-am răcit aproape de tot şi ne-am distanţat mult unii de alţii şi de propria noastră exuberanţă de începători spirituali. Astăzi avem chiar nostalgia stării aceleia de „indisciplină”, când ne ţineam de Părintele Sofian pentru orice „fleac” şi-l întrebam cum să facem chiar şi gesturile cele mai fireşti ale vieţii cotidiene... 
Dar sâmbătă, 9 septembrie, la mormântul Părintelui nostru iubit, ne-am reconciliat ca altădată... Da, l-am iubit pe Părintele Sofian şi ne provocam unii altora chiar stări de gelozie, iar Părintele era obligat să fie foarte sever – „mână de fier în mănuşă de catifea” – cu fiii şi fiicele lui din acea vreme; odată, ţin minte, cum i-a răspuns unei fiice care i-a mărturisit direct gelozia: „Dar ce aveţi cu... cutare?! Dumneavoastră sunteţi a lui Hristos!” Iar altădată, altuia, i-a dat un răspuns usturător: „Eu, pentru asemenea gânduri, mi-aş da palme!” De fapt, nu este cazul să zic „unuia” sau „altuia”, era limpede că atunci când un răspuns particular era aflat de ceilalţi, însemna că răspunsul era pentru toţi. Cam aşa eram atunci la Antim: „Toţi pentru unul, unul pentru toţi”. 
Acum, la Căldăruşani, ne-am regăsit din nou cu toţii într-Unul singur... Pe când legănam coliva Părintelui, abia atingând umărul celuilalt, dar mişcând aerul dintre noi, am înţeles că formăm un lanţ viu. Oricât de fragile verigi am fi fost, fiorul care ne străbătea, legăna coliva asemenea Sfântului Aer mişcat de aripile Duhului. 

Autor: Roxana Cristian