Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Filmografiile Simonei Farul orcilor (2016)

Filmografiile Simonei Farul orcilor (2016)

Octombrie 2017

Gerardo Olivares e un regizor-poet, un regizor explorator. A călătorit în lumea întreagă, filmând documentare pentru National Geographic și Discovery Channel. Ceva din abilitatea sa antrenată de a vedea spectacolul lumii în toată gingășia, dar și ironia sa, s-a transferat în filmele pentru care acum este cunoscut: La Gran Final (2006), o comedie despre încercările unor triburi care trăiesc în afara lumii moderne de a vedea un meci de fotbal, Entrelobos (2010), un film despre un copil care a vieţuit alături de lupi vreme de 12 ani sau Brothers of the Wind (2015), în care un alt copil încearcă să salveze viaţa unui vultur care a căzut din cuib. Farul Orcilor (El faro de las orcas) păstrează viziunea documentaristului și a iubitorului de natură, repovestind o întâmplare reală care s-a petrecut unde altundeva decât într-un parc naţional din Patagonia, din izolata peninsulă Valdés. 
Imaginile cu care filmul se deschide sunt spectaculoase. Natura e feroce, vântul e aspru, stâncile sunt abrupte și marea e de un nesfârșit albastru. Pe fundal, sensibil și trist, se aud cele 26 de fragmente muzicale ale lui Pascal Gaigne. Egală cu sine, imaginea pare la fel de ireală și de halucinantă ca un tablou al lui Jacek Yerka. 
Protagonistul, Roberto (Beto) Bubas, trăiește într-o singurătate asumată, la capătul lumii, într-o căsuţă de lângă un far, urmărind orcile pe care le studiază de 15 ani. Singurătatea lui e întreruptă de sosirea unei femei (Lola jucată de Maribel Verdú), care aduce cu sine un băieţel autist pe care speră că o experimentală terapie cu orci l-ar putea ajuta. Disperarea unei mame care călătorește din Spania în Argentina, după ce observă primele semne de empatie ale copilului său la vizionarea unui documentar despre orci, este emoţionantă. Expresia „a merge până la capătul lumii pentru copilul tău” se dezbracă aici de faldurile metaforice. Alegerea pe care un copil autist o face pentru „a comunica” e misterioasă, tot așa cum e și legătura emoţională a lui Beto (Joaquín Furriel) cu balenele ucigașe, singurele mamifere marine care nu pot fi vânate de altcineva. Orcile sunt singurele fiinţe în afară de elefanţi și oameni care au o structură socială extrem de complexă și, contrar numelui lor, sunt jucăușe, inteligente și fascinante. Trăiesc în comunităţi mari, cuprinzând uneori patru generaţii organizate pe linie matriarhală, și doar extrem de rar, după evenimente traumatice, indivizii se separă de grup, așa cum a fost cazul Lunei, balena mascul despre care s-au făcut zeci de documentare. În filmul acesta, Shaka e cea care aduce un strop de magie în film.
Deși iniţial biologul îi refuză femeii ajutorul, în cele din urmă e convins că balenele ar putea fi soluţia. E o dilemă personală, dar și externă, deoarece legea spune că trebuie evitat orice contact nemediat cu ele. Decizia sa l-ar putea lăsa însă fără locul de muncă. Pe parcurs, personajele se schimbă, Lola devine mai flexibilă, mai puţin anxioasă, iar Beto reușește să găsească firul care-i leagă barca aflată în derivă. Privit astfel, Farul Orcilor e un film despre puterea salvatoare a iubirii.
Personajele sunt puţine și ritmul mareic, alternând episoade care pulsează cu episoade care respiră somnolent, dar care nu-și pierd nicio clipă poezia. Interiorul căsuţei pare un muzeu, atracţia dintre cei doi predictibilă, dar nu siropoasă, iar interpretarea puștiului plină de o duioșie nealterată. Nu știu cum, cu așa de puţine elemente narative, care se derulează ușor, filmul e încărcat de o emoţie care vibrează ca un ecou surd și după terminarea vizionării. E unul din filmele acelea la care stai în sala de cinema până când și ultimul rând al genericului se sfârșește, neîndurându-te să pleci. Filmul nu e comercial și are ceva din drăgălășenia scenei cu puștiul pe bicicletă din filmul meu preferat, Cinema Paradiso, sau din spectaculosul neprelucrat al imaginii cu barca plutind pe oceanul care reflectă cerul înstelat din Viaţa lui Pi. Îţi iei rămas-bun de la imaginile panoramice și treci mental, pe lista ta de călătorii Patagonia și de ce nu, observarea balenelor.

 

Autor: Simona Ardelean