Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Smerenia rostirii lirice

Smerenia rostirii lirice

Octombrie 2017

Neodihna gândului este titlul volumului ce poartă semnătura lui Gheorghe Pop, poet maramureşean, care a debutat în 1994 cu cartea Învins de iubire, iar în 2012 vede tiparul la Editura Eurotip din Baia Mare, volumul Peregrin spre... Dincolo. Volume cu o tematică preponderent religioasă, Gheorghe Pop ambiţionează să comprime în lirica sa atât problematica acută a timpului, cât şi frământările sale în raport cu logosul şi existenţa. În linie textualistă, volumul reprezintă un arc peste timp, identificându-se cu poezia religioasă clasică în descendenţa vechilor cărturari. Logosul este rostit cu smerenie creştină, iar în spatele lui poetul caută şi se caută cu febrilitate: „durerii din Gând,/ nicicum nu-i dau de rând,/ în timp ce,/ Lumina din cuvinte,/ multe îmi promite...” (Lumina din cuvinte). Poetul este un nostalgic după cuvântul originar, primordial, nealterat de timp şi este sensibil la legătura intrinsecă dintre Dumnezeu şi acesta. Potrivit Sfântului Ioan, Cuvântul era însuşi Dumnezeu, dăinuitor în eternitate, iar poemele lui Gheorghe Pop sunt reflexii religioase ce camuflează cotidianul decăzut: „Din ogorul Logosului nostalgic adun/ spice de grâu – rodul Iubirii,/ amintiri cu boabe coapte.../ de ieri – prin azi – către mâine,/ mirabila – celestă Sămânţă/ fără moarte rămâne...” (Secerişul este aproape); „Trăim parcă în noaptea Raţiunii,/ dezbrăcaţi de sfintele valori morale,/ canibali fiind alţii cu unii/ suntem mai răi, precum în junglă,/ sălbaticele – înspăimântătoare fiare...” (În miezul gândului lucid). 
Neodihna gândului este un volum de morală creştină cu aspect poematic, pe alocuri putându-se recepta discrete elemente de expresivitate lirică: „mă dor cuvintele,/ care, sufletul mi-l rănesc,/ ca nişte săgeţi otrăvite,/ mai cu seamă atunci,/ când sunt azvârlite,/ de cei pe care îi iubesc” (Mă dor cuvintele...). Poetul se caută prin poem, căutând de asemenea Divinitatea şi îmbinând fervoarea credinţei cu meditaţia asupra condiţiei umane: „El este în Noi, în fiecare,/ – suferinţa şi chinul –/ întru Care-L trăim,/ Căutându-L... când Îl găsim/ simţim fericita descătuşare...” (Adevărul). 
Există o inocenţă nealterată în versul lui Gheorghe Pop, ce se întoarce cu pioşenie spre versul clasic, pe alocuri poemele fiind adevărate exerciţii de versificaţie: „Întru al Raţiunii/ Insondabil miez,/ întâlnindu-Mă/ Cu Mine însumi/ Mă cutremur/ şi mă minunez...!”, alteori avem în faţă adevăraţi psalmi de închinare: „Lumină Sfântă Neapropiată,/ infinită Iubire divină,/ desăvârşit revelată,/ în Dumnezeu – Omul Iisus,/ de-a-pururi rămâi întru Noi,/ Răsăritul fără apus” (Răsăritul fără apus).
Obsesia descoperirii logosului priomordial, a cuvintelor potrivite pe linie argheziană, logos care să exprime întrutotul esenţa, revine şi în poemul lui Gheorghe Pop: „pe poteca ce o urc în pas domol,/ cuvintele-mi s-au metamorfozat/ într-un imens covor/ din Floare de Colţ,/ ecoul paşilor mei/ au rezonanţa/ unei simfonii astrale/ în primă audiţie/.../ Eu privesc, tac şi ascult...” (Ecoul paşilor); „Poezia lăcrimează/ înlăuntrul Cuvântului/ nerostit” (Constatare). 
Suferinţa, frământarea interioară, sentimentul religiozităţii rămân totuşi o constantă a volumelor poetului, care nu se poate detaşa de real, ci dimpotrivă, neliniştea se răsfrânge şi asupra universalului, cosmicului: „când în noi/ durerea plânge/ şi stelele plâng” (Lacrimi celeste).
Versul lui Gheorghe Pop este încă trudnic, cu dificultăţi de expresie, cu variaţiuni pe aceeaşi tonalitate, cu ezitări semantice. Nota totuşi distinctivă, aşa cum subliniam şi în ceea ce priveşte volumul Peregrin spre... Dincolo, o constituie sinceritatea rostirii, smerenia în faţa logosului coagulate într-un poem cuminte. 

 

Autor: Imelda Chinţa