Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Coriolan Meseşian (1873-1932) – personalitate sălăjeană marcantă din generaţia Marii Uniri

Coriolan Meseşian (1873-1932) – personalitate sălăjeană marcantă din generaţia Marii Uniri

Septembrie 2017

            Coriolan Meseşian face parte din generaţia de aur a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Din păcate, viaţa şi activitatea depusă de ilustrul nostru înaintaş sălăjean în slujba naţiei române este mai puţin cunoscută, motiv pentru care ne propunem să le aprofundăm în prezentul studiu.

S-a născut la 26 septembrie 1873 în localitatea Acâş (fostul jud. Sălaj) din părinţii Gavril Meseşian şi soţia Tesfania, născută Söter. Tatăl său a fost preot greco-catolic în Vârşolţ, Recea, Acâş şi Chieşd, unde a decedat în anul 1913[1].

Coriolan Meseşian a absolvit şcoala primară în Chieşd sub conducerea învăţătorului Ştefan Timoc. A urmat, apoi, cursurile Gimnaziului Minorit din Şimleu Silvaniei, clasele inferioare[2], iar cele superioare la liceul confesional greco catolic din Beiuş, pe care le-a absolvit în anul 1891. Printre colegii săi de liceu s-au numărat Avram Cordiş, fost preot în Derşida, Ioan Cocian, avocat şi fost consilier la Curtea de Apel, Andrei Ille, preşedinte la Curtea de Apel, Carol Watchter, judecător şi Iosif Siegescu, profesor universitar[3].

Studiile superioare le-a urmat la Universitatea din Oradea, apoi la Cluj, unde şi-a luat doctoratul în Drept, cu toate persecuţiile îndreptate împotriva studenţilor români, în urma Memorandumului din 1892. În timpul studenţiei s-a remarcat încă de la început ca un tânăr înzestrat cu deosebit talent, trecând toate examenele din facultate „cu distinţie şi în aplauzele colegilor săi”.

O dovadă relevantă a talentului său remarcabil îl constituie faptul că ţăranii români din zona Şimleului vorbeau despre „Coriolanul Popii din Chieşd”, ca despre „floarea studenţimei universitare”.

Luându-şi diploma de avocat, cu o pregătire ştiinţifică impunătoare, şi-a început cariera de avocat la Şimleu Silvaniei, în anul 1898.

Prin dragostea sa faţă de poporul din care provenea, câştigă încrederea tuturor intelectualilor şi ţăranilor de la sate, care îl vedeau ca pe ocrotitorul şi apărătorul celor oropsiţi de soartă.

La puţin timp după instalarea sa la Şimleu, banca „Silvania”, cea mai importantă instituţie de credit românesc din Sălaj şi zona de nord-vest, îi face oferta de a deveni jurisconsultul instituţiei.

De la începutul activităţii sale ca avocat se implică activ şi în viaţa cultural-națională românească din Şimleu, fiind ales preşedinte al Societăţii Corale din Şimleu, consilier al Reuniunii Femeilor Române Sălăjene şi secretar al despărţământului Şimleu al Astrei.

În scurt timp devine „îndrumătorul şi însufleţitorul tuturor instituţiilor cu caracter religios, cultural şi naţional. În vremurile înainte de război – spunea protopopul Supurului, Ioan Oltean, la catafalcul bunului său prieten, în 1932 – nu era o adunare, o întrunire românească, o frământare cu caracter politic şi naţional unde să nu se fi auzit cuvântul şi sfatul lui hotărâtor. Noi, prietenii lui din copilărie, priveam cu mândrie la acest vrednic fiu al Sălajului, care avea să continue opera marilor înaintaşi din acest judeţ: Pop Gheorghe de Băseşti, Alimp(iu) Barboloviciu, Andrei Cosma şi alţii”[4].

În anul 1902, luna iulie, Coriolan Meseșan, care avea 29 de ani, s-a căsătorit cu Adela Trif, fiica vrednicului și eruditului profesor Gavril Trif, care avea vârsta de 23 ani. Nași de cununie le-au fost Andrei Cosma, directorul băncii „Silvania” din Șimleu și soția sa Maria Dragoș[5], președinta „Reuniunii Femeilor Române Sălăjene”.

Din păcate soarta a fost destul de dură în privința copiilor pe care i-au avut împreună. La vârsta de numai opt luni, pe data de 18 mai 1904 se stingea din viață fiica lor, Maria Teofania[6]. Redacția ziarului „Gazeta de Duminecă” anunța tragicul eveniment: „Pe unul dintre bravii tineri ai Selagiului și stegar prețuit al «Gazetei de Duminecă» d-l Dr. Coriolan Meseșian l-a ajuns mare supărare, perzându-și unica odraslă scumpă a inimei, pe nevinovatul îngeraș Mărioara Teofania. Înmormântarea scumpei defuncte a avut loc Joi, la 4 ore după ameazi, în presența unui numeros public român și strein. Trimitem veneratei familii celea mai sincere espresiuni de codolință, cerând dela bunul Dumnezeu, mângăierea părinților întristați (...)”[7].

Tot în acel an, pe data de 23 octombrie, li se naște un băiat căruia i-au pus prenumele Andreicuţ. A fost mare bucurie în familie, la care au participat și soții Cosma, Andrei și Maria, născută Dragoș, ca nași de botez. Preot de botez a fost vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, cel care i-a și cununat. După cum reiese din Registrul născuților, copilul a fost botezat chiar în aceeași zi de 23 octombrie[8], ceea ce înseamnă că s-a născut cu probleme de sănătate.

Din nefericire, peste numai patru luni și o săptămână, micul Andreicuţ a decedat, fiind înmormântat la data de 3 martie 1905[9]. Tragicul eveniment era anunțat de către părinți în coloanele ziarului „Gazeta de Duminecă”. Sfârșiți de durere, părinții încheiau necrologul cu următoarele cuvinte: „Odor scump și drag! Roagă-te împreună cu semenii tăi pentru mângăierea iubiților tăi neconsolați”[10].

Pe data de 31 octombrie 1905 soarta îi loveşte din nou şi îi încearcă, prin decesul unicului copil ce le-a mai rămas în viaţă, Găvriluţ, care avea frageda vârstă de un an şi nouă luni. A fost înmormântat pe data de 2 noiembrie 1905, alături de fraţii săi[11].

În memoria fiului său, după cum reiese din „Monografia școlii din Chieșd”, Coriolan Meseșan va dona câteva zeci de manuale copiilor din Chieșd, unde tatăl său era preot, fiind o perioadă în care se simțea o mare lipsă de mijloace didactice: „Sub nr. 41 – 1905 4. nov. (prin) mărinimozitatea lui Dr. Coriolan Meseşan avocat din Şimleu se transpun lui Andreiu Ignea (învățător – n.n.) 20 abecedare şi 9 buc. legendare de V. Petri, pe seama pruncilor gr. chat. rom. şcolare. gr. chat. rom. să fie spre mângîiere sufletească a mărinimosului donator pentru fiul său pierdut Gaviliţiu Meseşanu[12].

În anul 1908, în luna noiembrie[13], familia Meseșan are mare bucurie de a i se naște o fetiță, căreia i-au pus numele Dora Astra, botezându-o pe data de 21 noiembrie. Nași de botez au fost preotul Alexandru Sima din Pericei, cu soția Regina, născută Deleu, iar vicarul Alimpiu Barboloviciu a fost preotul de botez al fetiței[14], care purta numele simbolic al asociației culturale transilvănene.

Din anunţul funebral al lui Coriolan Meseşian reiese că pe lângă fiica Dora Astra a mai avut doi copii: Carol şi Lucica[15].

Pe data de 3 ianuarie 1904 apărea la Şimleu Silvaniei primul număr al ziarului românesc „Gazeta de Duminecă”. Coriolan Meseşian se numără printre cei 47 intelectuali români sălăjeni care semnează articolul-program al ziarului, intitulat „Cuvântul nostru”.

Subliniind rolul important pe care ar trebui să-l joace cultura, care „formează basele de esistenţă ale unui popor”, Coriolan Meseşian şi ceilalţi intelectuali semnatari credeau cu tărie că ziarul va deveni „adevărată şcolă pentru popor, adevărată carte a poporului”[16], ceea ce din fericire s-a şi întâmplat, prestigiosul ziar şimleuan devenind un adevărat reper de cultură şi informaţie pentru românii sălăjeni.

Prin intermediul ziarului şimleuan, în calitatea sa de secretar al despărţământului Şimleu al Astrei, aduce la cunoştinţă publicului şi în special intelectualilor că a apărut de sub tipar, sub egida Astrei, „Enciclopedia Română”, subliniind, totodată, importanţa ei pentru cultura şi spiritualitatea românească: „Fără Enciclopedia Română deci nu ne putem închipui o bibliotecă a cărturarului român, care op singur constitue şi suplineşte o bibliotecă completă, ştienţifică de orice soiu”[17].

Tot prin intermediul unui anunţ publicat de despărţământul şimleuan al Astrei, semnat de Coriolan Meseşian, în calitate de secretar şi vicarul Alimpiu Barboloviciu, directorul despărţământului, aflăm că din partea conducerii centrale a Astrei, de la Sibiu, a fost trimisă despărţământului suma de 400 coroane, pe data de 4 mai 1904, „în scopul subvenţionării şcoalelor mai lipsite de mijloace cu cărţi şi recuisite şcolare”. Cei doi făceau apel la şcolile care aveau nevoie de aceste mijloace didactice să înainteze o cerere despărţământului, prin protopopii locali, care îndeplineau şi funcţia de inspectori ai şcolilor confesionale româneşti, până la data de 30 iulie 1904[18].

În cadrul şedinţei din data de 7 septembrie 1905, Comitetul cercual al despărţământului Şimleu al Astrei a decis susţinerea conferinţelor poporale. În acest sens, protopopii locali şi prezidiul Reuniunii Învăţătorilor Români Sălăjeni au fost rugaţi ca din acel moment să „binevoiască a se îngriji” ca la evenimente precum adunările tractuale preoţeşti, respectiv cele învăţătoreşti, sfinţiri de biserici etc., să fie susţinute conferinţe poporale, „având de obiect esclusiv lucruri la înţelesul, de interesul şi folosul practic al poporului, precum diferiţii rami economici, cultul bucatelor, obiceiuri strămoşeşti, – ambiţionarea continuă spre curăţirea graiului românesc, – păstrarea întocmai a portului naţional, combaterea pornirilor dăunoase sociali-familiari, – tilcuirea legilor ţării, cari privesc mai de aproape poporul ţăran”. Preşedinţii adunărilor erau rugaţi să informeze conducerea despărţământului asupra calendarului evenimentelor, pentru eventualitatea de a putea participa cu conferinţe şi reprezentanţi ai Astrei sălăjene. Conferenţiarii erau rugaţi să trimită măcar câte un exemplar din disertaţie conducerii despărţământului, urmând să fie premiate şi publicate în broşuri cele mai valoroase. De asemenea, anunţau că în şedinţa din 12 decembrie 1905, Comitetul central al Astrei a decis ca în anul următor să fie susţinute prelegeri pe teme de economie agrară[19].

Comunitatea românească din Șimleu Silvaniei a primit cu bucurie apariția periodicului religios de predici şi învăţătură creştină „Păstorul Sufletesc”, după cum reiese și dintr-un articol publicat în ziarul Gazeta de Duminecă de către Coriolan Meseșian. El întâmpina „cu vie însuflețire” inițiativa „salutară” a celor trei preoți sălăjeni, subliniind că nu au făcut decât să urmeze „porunca celui mai mare învățător al lumei, care a dispus: Mergând, învățați toate popoarele”. Prin întemeierea periodicului de predici, spune el, „atât ei, cât și venerații colaboratori nu numai să degagează de datorințele lor, ca adevărați luminători ai turmei lui Christos în mod vrednic de păstorii conștii sufletești, nu numai că oferă colegilor lor un sprigin neprețuit întru păstorirea și îngrijirea sufletelor prin propagarea învățăturilor sublime ale Mântuitorului, fără totodată au umplut un gol simțit deja de mult la noi în literatura noastră românească-bisericească, cu toate că eram în drept a aștepta de la unica corporațiune mai cu seamă, precum e preoțimea noastră, ca barem dânsa mai de timpuriu să se îngrijească de un organ propriu – să-i zicem – de profesiune; ba să se îngrijească de mărirea acelei maiestoase catedre, a amvonului, din care pururea să propovăduiesc învățăturile vecinice ale omenimei, ca nicăiri altundeva”. Apreciază condițiile și nivelul predicilor, care, „atât ca fond, cât și ca formă să pot considera de peste tot succese. Unele chiar de model, încât ofer fiecărui om cea mai sănătoasă hrană sufletească și o adevărată plăcere creștinească”.

Pe lângă aprecierile deosebit de favorabile, cu sinceritate, Coriolan Meseșan aduce și unele critici în privința construcției propozițiilor și a limbajului, care „mai lasă ceva de dorit”. Dă câteva exemple de cuvinte ieșite din uz, precum „prospiciează”, care era „deja aproape huiduit din vocabularul limbei române” sau cuvântul des uzitat „articlu”, care nici pe departe nu înlocuia „însemnătatea articolului”. De asemenea, termenul de „preot neordinat” i se părea „cam caraghios”, optând pentru cel de „preot nou ordinat” sau „preot nou sfințit”.

La final, Coriolan Meseșan subliniază încă o dată importanța periodicului pentru „obștea românească”, obşte care „a îmbrățișat cu cuvenită căldură această întreprindere” a preoților și-l recomanda „din tot dinadinsul” ca un „organ prețios”, „ca conținut și în acelaș timp ieftin, ca ziuar”[20].

Un moment deosebit pentru întreaga naţiune română l-a reprezentat organizarea Expoziției generale a României, la București, în anul 1906. Organizatorii și motoarele acțiunii de adunare a pieselor și alcătuirea unei expoziții cu obiecte reprezentative pentru civilizația și cultura românească din Țara Silvaniei au fost Victor Deleu şi Coriolan Meseşian. Cu toate piedicile autorităților austro-ungare, în cele din urmă s-a reușit trimiterea obiectelor la București și etalarea lor în cadrul expoziției jubiliare, bucurându-se de un real succes, drept dovadă medaliile primite de către sălăjeni.

În anul 1906 se împlineau optsprezece secole de la cucerirea Daciei de către romani și începutul procesului de romanizare. Tot în 1906 se împlineau 40 de ani de domnie glorioasă a regelui Carol I, care a fost adus în țară de marele om politic Ion Brătianu și a depus jurământul de credință față de statul român în ziua de 10 mai 1866. De asemenea, se împlineau 25 de ani de când România a fost proclamată Regat, iar principele Carol a devenit primul rege al României, în anul 1881.

            Pentru a marca aceste evenimente deosebite din istoria poporului român, Parlamentul României a hotărât să organizeze o expoziție naţională, care să demonstreze străinătăţii stadiul de dezvoltare la care ajunsese România[21].

Seria de conferinţe poporale organizate de către despărţământul Şimleu al Astrei pe anul 1907 este deschisă de către Coriolan Meseşian, secretarul despărţământului, pe data de 7 ianuarie 1907, care atunci corespundea cu a doua zi de Crăciun. Tema conferinţei a fost „desvoltarea dreptului din timpurile cele mai vechi până în zilele noastre”[22].

În anul 1907, în coloanele ziarului „Gazeta de Duminecă”, Coriolan Meseşian publică, în serial, lucrarea „Pe vedere la fraţii de dincolo”, care va fi tipărită şi în broşură la Tipografia „Victoria” din Şimleu Silvaniei, în acelaşi an. Sunt impresiile sale de călătorie din timpul excursiei pe care sălăjenii au efectuat-o în vechiul Regat şi la expoziţia jubiliară din Bucureşti, în septembrie 1906. La finalul broşurii, în plus faţă de ceea ce a dat spre publicare ziarului şimleuan în februarie 1907, Coriolan Meseşian vorbeşte şi despre marea răscoală ţărănească din România din acel an, cauzele ei şi necesitatea unei reforme agrare, „mulţumitoare”, însă „pe cale pacinică între cei interesaţi, dar sub ocrotirea şi îngrijirea puterii legislative”[23]

Este unul dintre semnatarii convocării adunării de protest împotriva legii iniţiate de ministrul Appony Adalbert, prin care se încerca maghiarizarea forţată a învăţământului confesional românesc. Adunarea a avut loc pe data de 19 aprilie 1907, la Şimleu Silvaniei şi a reprezentat o „măreaţă manifestaţiune naţională”, prin care s-a cerut „se ni-să respecteză drepturile cele mai fireşti ce ni-să cuvin”. La adunare a participat întreaga suflare românească din Sălaj, în frunte cu elita ei reprezentată de Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Partidului Naţional Român, Alimpiu Barboloviciu, vicarul Silvaniei, Gheorghe Pop de Oarţa, Victor Deleu, Ioan Suciu, Andrei Cosma, Nicolae Munthiu, Coriolan Steer, Vasile Pătcaş etc. În cadrul adunării, este unul dintre cei care ţin discursuri, alături de Victor Deleu şi de protopopul Augustin Vicaş. La finalul discursului său, Coriolan Meseşian propune ca adunarea să primească Rezoluţia adoptată cu această ocazie[24].

Din anul 1907, pe lângă funcţia de secretar al despărţământului Şimleu al Astrei îl găsim şi ca secretar al fondului Dr. Ioan Nichita, fond din care se acordau premii conferenţiarilor şi se acordau diferite ajutoare parohiilor greco-catolice sălăjene[25].

În această ultimă calitate aduce la cunoştinţă senatelor bisericeşti că pentru anul 1908, fundaţia Dr. I. Nichita şi-a propus să acorde ajutoare pentru următoarele domenii: „a) de a-şi edifica biserici din nou, a le renova cele în fiinţă, a cumpăra realităţi de dotaţiune canonică, a cumpăra, edifica, ori repara case parohiale, – sau b) a-şi procura realităţi pentru şcoale, grădini de pomărit, – a edifica şcoale din nou, a le repara cele vechi, a obţinea cărţi şcolare, ori a întregi salarul docenţial”. Cei interesaţi trebuiau să înainteze cererea lor pe adresa vicarului Alimpiu Barboloviciu, preşedintele comitetului fundaţiei, până la 15 octombrie 1907[26].

Pe data de 24 noiembrie 1907 are loc o şedinţă extraordinară a Casinei române din Şimleu. Cu această ocazie, avocatul Vasile Pop, preşedintele Casinei a prezentat un amplu raport de activitate începând cu anul 1903, când a luat fiinţă societatea culturală. Declarându-se nemulţumit de activitate, Vasile Pop îşi prezintă demisia, dar este reales şi rugat de Andrei Cosma, directorul băncii „Silvania”, să rămână în funcţie. În comitet au mai fost aleşi următorii: avocatul Dr. Coriolan Meseşian – vicepreşedinte; avocat Dr. Victor Deleu – secretar; Ştefan Boer, funcţionar de bancă – casier, iar în funcţia de bibliotecar şi „econom” este ales Nicolae Munthiu[27].

Coriolan Meseşian, în calitatea sa de secretar al despărţământului Şimleu al Astrei, a făcut parte din Comitetul aranjator al serbărilor Astrei de la Şimleu, alături de Dionisie Stoica şi I.P. Lazăr. Este vorba de cea de a doua mare adunare generală a Astrei, după cea din 1878, care a avut loc la Şimleu Silvaniei, în perioada 6-9 august 1908. La finalul impresionantelor manifestări culturale româneşti, cei trei fruntaşi amintiţi mai sus mulţumesc public, prin intermediul ziarului „Gazeta de Duminecă”, „tuturor factorilor, cari au contribuit la buna reuşită a serbărilor”. De asemenea, mulţumesc tuturor oaspeţilor „cari prin prezenţa dânşilor au înălţat serbările” organizate de despărţământul şimleuan al Astrei[28].

Pe data de 8 noiembrie 1908 are loc adunarea poporală de la Porţ, unde rosteşte un discurs impresionant. Pornind de la drepturile şi libertăţile câştigate de Revoluţia franceză, el cere dreptul cetăţenesc la vot universal. De asemenea, vorbeşte de importanţa emancipării culturale a poporului român, având ca bază cea mai mare asociaţie culturală românească din Transilvania – Astra[29].

Pe data de 11 noiembrie 1908, la iniţiativa lui Dionisie Stoica, în Casina română din Şimleu are loc o consfătuire în privinţa necesităţii înfiinţării unui Comitet teatral românesc. La adunare participă, conform relatărilor presei vremii, peste 50 de intelectuali, bărbaţi şi femei, din Sălaj. Acum se ia decizia de a înfiinţa Societatea pentru fond de teatru – filiala Şimleu. Preşedinte al comitetului a fost ales dr. Coriolan Meseşian. În funcţia de vicepreşedinţi au fost aleşi Dr. Coriolan Şteer (Tăşnad) şi dr. Ioan Suciu (Zalău), dr. Dionisie Stoica secretar şi Nicolae Munthiu casier. În Comitetul de conducere a fost aleasă şi soţia lui Coriolan Meseşian, Adela, ca membru. Amândoi vor desfăşura în anii următori o activitate intensă în cadrul societăţii [30].

Coriolan Meseşian participă la adunarea de protest împotriva legii electorale elaborată de Andrássy, care a avut loc la Hidig (Măierişte), pe data de 29 noiembrie 1908 (stil nou). A fost unul dintre cei care au luat cuvântul, alături de Ioan P. Lazăr, dr. Victor Deleu şi dr. Dionisie Stoica. În discursul rostit cu această ocazie, Coriolan Meseşian „arată cu numele nedreptăţile, cari se fac în ţara aceasta poporului sărac”. Discursul său a fost primit „cu foarte mare însufleţire din partea ascultătorilor şi întreruptă mereu de aprobări şi de isbucniri ale convingerilor înăbuşite”[31].

În şedinţa comitetului de conducere al despărţământului Şimleu al Astrei din 31 martie 1909 s-a luat decizia de „consemnarea tuturor acelor buni români de pe teritoriul despărţământului de la cari, cu drept cuvânt, şi de la inima lor adevărat românească poate aştepta ajutor atât moral cât şi material” în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a acţiunilor culturale. De asemenea, comitetul îi ruga pe toţi instructorii de la cursurile de analfabeţi să prezinte o situaţie, „indicând îndeosebi durata acelor cursuri şi numărul celor cari au făcut un progres satisfăcător”[32].

Inaugurarea propriu-zisă a comitetului teatral din Şimleu s-a făcut pe data de 18 aprilie 1909, prin punerea în scenă a piesei „Trei doctori”, în care rolul principal, cel al moşierului ipohondru, a fost jucat de Victor Deleu. Presa vremii consemna cu bucurie o „asistenţă neobişnuită la noi cu asemenea prilejuri a publicului”, de unde se deducea că publicul românesc era doritor de teatru. După terminarea reprezentaţiei a urmat dansul, care a durat până dimineaţa, „într-o animaţie generală”. În pauză, vicarul Alimpiu Barboloviciu a toastat pentru solidaritatea tuturor românilor, iar Coriolan Meseşianu, preşedintele comitetului teatral, pentru Dionisie Stoica, iniţiatorul comitetului, pentru soţii Boroş, patronii reprezentaţiei, pentru diletanţi şi pentru oaspeţi. La rândul lui, Dionisie Stoica a toastat pentru Coriolan Meseşian şi pentru „prosperarea comitetului, scoţând în relief, că teatrul este unul din cei mai puternici factori culturali”[33].

Tot în această perioadă, despărţământul Şimleu al Astrei îşi începe seria de conferinţe poporale pe anul 1909, cu adunarea poporală de la Chieşd, la care participă, bineînţeles, şi fiul preotului Gavril Meseşian din Chieşd, Coriolan Meseşian, în calitate de delegat special al despărţământului. În cuvântul său, Coriolan Meseşian le vorbeşte celor prezenţi despre progresul făcut de omenire în 30 de ani şi insistă ca oamenii să ţină pasul cu modernitatea, arătând în acest sens rolul şi rostul Astrei, „care nizuieşte să răspândească cultura în satele noastre”. În continuare, îi dă cuvântul învăţătorului George Nichita din Supurul de Sus, care a conferenţiat pe tema cultivării viermilor de mătase[34]. Tot în calitate de delegat special al despărţământului, participă la adunarea poporală de la Sâg. În calitate de preşedinte al adunării ia primul cuvântul şi vorbeşte despre „trista stare culturală şi economică” în care se afla naţia română, arătând în acelaşi timp „mijloacele ce trebuie folosite pentru propăşire”, insistând în special asupra rolului pe care îl avea Astra în acest sens. După conferinţele rostite de Dionisie Stoica şi Nicolae Gogan, funcţionar al băncii „Silvania”, Coriolan Meseşianu ia din nou cuvântul şi vorbeşte „foarte frumos despre unirea, care trebue să fie între popor şi domnii săi (elita intelectuală – n.n.), arătând pacostea ce-o aduc asupra noastră străinii”. Subliniază faptul că toţi intelectualii „au crescut din sudoarea şi truda ţăranului şi că prin urmare pe-un domn român îl doare totdeauna durerea fratelui său, pe care ar vrea să-l vadă cât mai repede ajuns la bine şi fericire”[35].

Alături de vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, Coriolan Meseşian participă la instalarea preotului Traian Trufaşiu, viitor protopop de Zalău şi senator PNŢ, în parohia Drighiu, unde noul preot „a fost aşteptat cu bucurie” de către credincioşii din parohie şi cele două filii[36].

La 27 septembrie 1909, semnează declaraţia de protest a românilor din Şimleu Silvaniei, care cuprinde dezminţirea oficială că în Şimleu ar fi luat fiinţă şi funcţiona un partid naţional român moderat[37].

În anul 1910, îl întâlnim pe Coriolan Meseşian în calitate de preşedinte al comitetului organizator al petrecerii tinerimii din Şimleu, care a avut loc cu ocazia adunării generale a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene din 14 august 1910[38].

Coriolan Meseşian participă şi la înfiinţarea de noi despărţăminte. El face parte din delegaţia care reprezintă despărţământul Şimleu al Astrei la adunarea de constituire a despărţământului Marghita, eveniment care a avut loc pe data de 16 octombrie 1910. Preşedinte al noului despărţământ al Astrei a fost ales redactorul ziarului „Gazeta de Duminecă”, dr. Dionisie Stoica. În discursul rostit cu această ocazie, se spune în presa vremii, „cu îndătinata-i vârvă oratorică şi cu esemple luate din trecutul nostru plin de suferinţe, salută noul despărţământ în numele vecinilor sălăjeni şi doreşte fraţilor de pe Luncă spor pe terenul cultural şi social”, fiind „viu aplaudat din partea publicului”[39].

În anul 1911, pe data de 21 mai, are loc o nouă reprezentaţie teatrală organizată de către comitetul teatral sălăjean, a cărui preşedinte era Coriolan Meseşian. S-a pus în scenă piesa „Unde dai şi unde crapă”, autor A. Cosmar. Venitul strâns din vânzarea biletelor a fost donat persoanelor din Curitău (Sălăjeni), care au fost afectate de un incendiu devastator. Reprezentaţia teatrală a fost urmată de o serată dansantă, care a avut loc la teatrul orăşenesc din Şimleu Silvaniei[40]. La eveniment au participat şi românii de pe Luncă, adică din Marghita, în frunte cu Dionisie Stoica. Ei au venit să întoarcă vizita şimleuanilor care au participat la adunarea de constituire a despărţământului Astrei din Marghita. În coloanele ziarului „Gazeta de Duminecă”, se aduceau mulţumiri în special învăţătoarei Silvia Chirilă şi lui Coriolan Meseşian, „cari au dirigat această piesă cu o precisitate şi dibăcie la culme”[41].

La izbucnirea primei mari conflagraţii mondiale, deşi avea vârsta de 41 de ani, este mobilizat în armata austro-ungară şi trimis pe front. Şi aici îşi va face cu conştiinciozitate datoria, fiind distins cu gradul de căpitan şi numeroase decoraţii pentru fapte de vitejie.

Revenit de pe front în toamna anului 1918, Coriolan Meseşian se distinge ca un bun organizator şi „însufleţitor” al spiritului românesc, contribuind la înfiinţarea sfaturilor şi gărzilor naţionale din Şimleu şi satele din zonă[42].

O zi memorabilă în viaţa lui Coriolan Meseşian şi a şimleuanilor a fost ziua de 10 noiembrie 1918 când a luat fiinţă Consiliul Naţional Român şi Garda Naţională Română din Şimleu. Iată cum relatata în anii ʼ80 Graţian C. Mărcuş evenimentele istorice la care a participat şi el: „În 1918, în 10 noiembrie s-a organizat la Şimleul Silvaniei Consiliul Naţional Român. La această întrunire de constituire eu, ca elev de liceu, am fost de faţă. Nu uit acel grup de vreo 300 de români care s-au adunat, într-o zi de vineri, în curtea vechii case vicariale”. Aici erau prezenţi „vreo 300 de ţărani şi care ascultau ceea ce se spune de pe un ţărnaţ, adică colidor, de unde au vorbit. A vorbit Alexandru Aciu, care era originar din Măierişte”. A luat apoi cuvântul vicarul Silvaniei, Alexandru Gheţie şi „încă vreo 5 persoane, iar eu din rândurile poporului ascultam cu inima înălţată, simţind că ce însemnătate are această adunare. Însemna că noi românii luăm puterea în mână aici în Ţara Silvaniei”[43].

Preşedinte al Consiliului Naţional Român din Şimleu Silvaniei a fost ales vicarul Alexandru Gheţie, vicepreşedinţi Coriolan Meseşian, Cassiu Maniu şi Nicolae Ardelean, iar secretar Alexandru Aciu. Tot în acea zi s-a înfiinţat şi Garda Naţională Română, în fruntea căreia au fost desemnaţi comandanţi, Coriolan Meseşan şi Alexandru Aciu, care ajunseseră în timpul războiului la gradul de căpitani[44].  

După realizarea visului de veacuri a românilor – unirea într-un singur stat naţional unitar – Sălajul s-a aflat încă câteva luni sub teroare, în special după instaurarea bolşevismului în Ungaria, de către Béla Kun, sălăjeanul de tristă amintire, originar din Lelei.

Desigur că maghiarii nu au uitat de activitatea unionistă a lui Coriolan Meseşian şi celorlalţi fruntaşi români din zona Şimleului, aflat acum sub linia demarcaţională. În acest context, pe data de 18 februarie 1919, Coriolan Meseşian, vicarul Alexandru Gheţie, Alexandru Aciu şi ceilalţi fruntaşi politici români au fost arestaţi. De asemenea, sub pretextul că deţin arme, au fost arestate Clara şi Cornelia Maniu, mama şi sora preşedintelui Consiliului Dirigent, Iuliu Maniu[45].

Calvarul ostaticilor continuă şi pe data de 13 martie 1919 fruntașii politici din zona Şimleului care votaseră Unirea sunt duși în fața procurorului militar Pograny, care îi acuză de „trădare de patrie”. Coriolan Meseşian şi soţia sa Adela se aflau printre cei arestaţi, alături de Alexandru Aciu, Aurel Mașcan, Virgil Barbulovici, Petru Șireag, dr. Valer Ancean, cumnatul lui Valentin Coposu, preoții Valentin Coposu, Emil Ostate și Groza George, în total 32 de persoane[46].

            Despre aceste evenimente, preotul Valentin Coposu, ostatec, relata următoarele: „Am fost deținut de 6 jandarmi sub cuvânt de trădare de patrie și dus 8 km, pe jos, prin ploaie și noroi la Sărmășag. M-au aruncat într-un vagon de vite, ca pe un animal bun pentru sacrificat și apoi expediat la Şimleu, batjocorit pe drum de secui. Închis aici zilnic ne vizita călăul, încins cu un ștreang și ne pipăia grumazul. După 8 zile m-au expediat la Nyiregyhaza. În Careii-Mari, bolșevicii maghiari voiau să ne spânzure. Am avut noroc cu jandarmii care i-au oprit, fiindcă aveau misiunea de a mă duce viu la Buda-Pesta pentru a scoate din mine 100 de kg de săpun, fiindcă eram foarte bine dezvoltat”[47].

Despre incidentul de la Carei amintește și Coriolan Meseșan, care spune că „observându-l un căpitan pe voluminosul părinte Coposu îi amintește constatarea poetului maghiar: «Deși supt dar nu rupt», iar un soldat spune că ar scoate dintrânsul 100 kg... de săpun”[48].

            Lotul de ostatici este transportat de la Carei la Debrețin ajungând apoi la Nyiregyhaza. Aici vor sărbători Sfintele Paști, în biserica greco-catolică a episcopiei nou înființate de Hajdudorogh, liturghia fiind ținută în limba română de către preotul Valentin Coposu care-i și împărtășește[49]

În cele din urmă se ajunge la un consens, cele două armate beligerante urmând să efectueze un schimb de ostatici. Astfel armata bolșevică maghiară este de acord să înapoieze „pe mama lui Maniu Iuliu cu întreg personalul ce o întovărășeau, dacă în schimb comandamentul român eliberează tatăl internat a lui Kuhn Bela, mama lui și cumnatul lui”. De asemenea, se specifica faptul că „pentru predarea ostaticilor se va fixa data de 22 mai 1919 stil nou la ora 9 dimineața la podul de la Tisza Fured”[50].

Între timp, ostaticii internați la Nyiregyhaza, pe data de 26 aprilie, sunt duși la gară pentru a fi expediați la Budapesta, deoarece frontul era foarte aproape. Însă, în gară își face apariția un tren blindat românesc care face ravagii printre trupele bolșevice maghiare. Astfel o parte din ostatici reușesc să evadeze, ajungând la Budapesta doar 12 persoane din 32 câte fuseseră arestate la Şimleu[51].

Ajunși la podul de peste Tisa, ostaticii români vor trebui să aștepte până a doua zi deoarece membrii familiei Kun au ajuns la Tiszafured doar a doua zi, astfel că schimbul a avut loc pe data de 23 mai la ora 15[52].

            Grupul de ostatici sunt trimiși în țară cu un tren special, acesta ciocnindu-se în gara din Oradea de un tren militar blindat. Acesta, spre marea bucurie a ostaticilor, era românesc și transporta Familia Regală și suita sa, în vizita pe care tocmai o efectua în Transilvania, în teritoriile românești recent eliberate[53].         

Reîntors la Şimleu Silvaniei, Coriolan Meseşian îşi pune întreaga sa pricepere şi energie în slujba României Mari. Organizează Judecătoria de Ocol din Şimleu Silvaniei, în fruntea căreia este numit ca şef-judecător, iar mai apoi Consilier la Curtea de Apel. În această funcţie, „a dat dovadă de calităţi extraordinare – ca om al datoriei, ca judecător conștiincios, de un caracter integru şi la culmea chemării”.

A fost ales ca preşedinte al Societăţii „Agru-lui” (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi) din Şimleu, calitate în care a dezvoltat o activitate prodigioasă şi pe teren religios, înfiinţând mai multe filiale ale societăţii în satele din jur[54].

Probabil şi datorită activităţii profesionale foarte încărcate, în anul 1923 demisionează din funcţia de preşedinte al Casinei Române din Şimleu şi predă ştafeta lui Ioan Ossian, directorul Liceului „Simion Bărnuţiu” din Şimleu, promiţând, însă că rămâne ca „membru muncitor pe cât puterile îl vor ajuta”[55].

Îl găsim implicat în numeroase acţiuni culturale şi caritabile, alături de soţia sa, Adela, care a îndeplinit şi funcţia de preşedintă a Reuniunii Femeilor Române Sălăjene (RFRS), în perioada 1923-1924. De exemplu, contribuie cu suma de 1.000 de lei pentru veşmintele bisericeşti (doar familia Aciu a mai donat aşa mare sumă), la colecta RFRS pentru înzestrarea bisericii greco-catolice din Şimleu Silvaniei[56].

Din păcate, Coriolan Meseşian a decedat pe data de 12 august 1932, la vârsta de 59 de ani[57].

La înmormântarea sa au participat, conform relatărilor presei vremii, toate autorităţile locale şi judeţene, toţi intelectualii din Şimleu, familia şi rudele, iar „fastul deosebit a fost conform vredniciei scumpului şi merituosului decedat”. A celebrat un sobor de preoţi, în frunte cu vicarul Silvaniei, Petru Cupcea. Au luat cuvântul vicarul Cupcea, preoţii Alimpiu Costea, Ioan Oltean, Valentin Coposu, Ioan Taloş, Aurel Ghilea, prefectul judeţului Sălaj, Gheorghe Pop de Oarţa, Dr. Ioan Ossian, judecătorul Viorel Grivase, Dr. Emil Lobonţiu şi Dr. Mihail Gurzău.

Neputând să participe la înmormântarea bunului său prieten, Iuliu Maniu a trimis următoarea telegramă: „Am aflat cu adâncă durere prea trista ştire a decedării iubitului meu prietin Coriolan Meseşan. Rog primiţi cele mai sincere condoleanţe. Înflăcărat Român, distins luptător pentru drepturile Naţiunei Române, el va trăi neşters în memoria noastră”.

La catafalcul bunului său prieten şi colaborator apropiat în domeniul cultural, Ioan Ossian, directorul Liceului „Simion Bărnuţiu” din Şimleu, sintetiza viaţa, activitatea şi caracterul ireproşabil al lui Coriolan Meseşian: „Nu era omul fanfarelor şi al surlelor, care să bată monedă ieftină cu efigia sa din idei şi idealuri scumpe tuturor, dar ştia să-şi facă datoria integral, fără zgomot şi fără reclamă, atunci când aceasta datorie i-se cerea, fie de către neamul din care s-a născut, fie de către societatea în care trăia, fie de către biserica din care făcea parte. […] Coriolan Meseşian pe lângă un substrat etic ireproşabil al caracterului său, avea ceva specific, singular, foarte plăcut şi înviorător în manifestările externe ale caracterului său. Dispunea în bună măsură de aceea sare attică, care netezeşte asperităţile, îndulceşte raporturile şi potoleşte, alină şi înviorează”[58].

Astfel, trecea în eternitate încă un reprezentant de marcă din generaţia de aur a Marii Uniri, iar generaţia noastră, care aniversează cei 100 de ani trecuţi de la evenimentul unic în istoria românilor, are datoria morală de a-i cinsti memoria aşa cum se cuvine.

 

            Note:

1. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Sălaj (SJAN Sălaj), fond Revizoratul Şcolar al judeţului Sălaj, dosar nr. 46/1933.

2. Ibidem

3. Constantin Pavel, Şcoalele din Beiuş. 1829-1928, Beiuş, 1928, pp. 250-251.

4. Gazeta de Duminecă, nr. 32-40, 2 octombrie 1932, p. 2.

5. SJAN Sălaj, fond Colecția Registrelor de Stare Civilă, Registrul nr. 1122, p. 62.

6. Idem, Registrul nr. 1125

7. Gazeta de Duminecă, nr. 21, 22 mai 1904, pp. 6-7.

8. Idem, Registrul nr. 1124, p. 111

9. Idem, Registrul nr. 1125.

10. Gazeta de Duminecă, nr. 8, 5 martie 1905, p. 6.

11. Idem, nr. 43, 5 noiembrie 1905, p. 7.

12. SJAN Sălaj, fond Revizoratul Şcolar al judeţului Sălaj, dosar nr. 46/1933.

13. În Registrul matricol al născuţilor, la Dora Astra nu apare ziua nașterii, numai cea a botezului.

14. SJAN Sălaj, fond Colecția Registrelor de Stare Civilă, Registrul nr. 1124, p. 128.

15. Gazeta de Duminecă, nr. 32-40, 2 octombrie 1932, p. 4.

16. Idem, nr. 1, 3 ianuarie 1904, pp. 2-3.

17. Idem, nr. 27, 3 iulie 1904, p. 6.

18. Idem, nr. 30, 24 iulie 1904, p. 7.

19. Idem, nr. 52, 7 ianuarie 1906, p. 7.

20. Idem, nr. 5, 11 februarie 1906, p. 7.

21. Vezi, pe larg, Marin Pop, Victor Deleu şi participarea sălăjenilor la Expoziţia Generală a României (1906), în Caiete Silvane, nr. 136, mai 2016, pp. 28-35.

22. Gazeta de Duminecă, nr. 52, 6 ianuarie 1907, pp. 8-9.

23. Coriolan Meseşian, Pe vedere la fraţii de dincolo, Şimleu Silvaniei, 1907, p. 74.

24. Gazeta de Duminecă, nr. 14, 14 aprilie 1907, p. 1; nr. 15, 21 aprilie 1907, pp. 1-3.

25. Idem, nr. 19, 19 mai 1907, pp. 6-7.

26. Idem, nr. 36, 15 septembrie 1907, p. 5.

27. Idem, nr. 47, 1 decembrie 1907, pp. 6-7.

28. Idem, nr. 31-32, 3/16 august 1908, p. 11.

29. Idem, nr. 45, 2/15 noiembrie 1908, pp. 1-2; nr. 46, 9/22 noiembrie 1908, pp. 3-4.

30. Idem, nr. 47, 16/29 noiembrie 1908, p. 3.

31. Idem, nr. 48, 23 noiembrie (stil vechi) 1908, p. 2.

32. Idem, nr. 14, 5/18 aprilie 1909, p. 5.

33. Idem, nr. 15, 12/25 aprilie 1909, p. 3.

34. Idem, nr. 16, 19 aprilie/2 mai 1909, p. 3.

35. Idem, nr. 20, 17/30 mai 1909, pp. 2-3.

36. Idem, nr. 17, 26 aprilie/9 mai 1909, p. 6.

37. Idem. nr. 37, 3/16 octombrie 1909, p. 3.

38. Idem, nr. 29, 18/31 iulie 1910, p. 6.

39. Idem, nr. 40-41, 10/23 octombrie 1910, p. 3.

40. Idem, nr. 13-14, 14 mai 1911, p. 6.

41. Idem, nr. 17-18, 28 mai 1914, p. 2.

42. Idem, nr. 32-40, 2 octombrie 1932, p. 2.

43. Vezi, pe larg, Marin Pop, Sălajul şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 în memoriile lui Graţian C. Mărcuş, în rev. Alma Mater Porolissensis, an IV, nr. 13-14, Zalău, 2003, p. 38-43.

44. Românul, nr. 8, 4/17 noiembrie 1918, p. 2; Coriolan Meseşian, Un episod al ostatecilor, Şimleu Silvaniei, 1932, p. 4.

45. Cornel Grad, Rapoarte şi memorii privind activitatea consiliilor şi gărzilor naţionale române din comitatele Sătmar, Sălaj, Bihor şi Arad (decembrie 1918 – martie 1919, în Acta Mvsei Porolissensis, V, Zalău, 1981, pp. 528-529.

46. Viorel Ciubotă, Documente inedite privind schimbul de ostatici de la Tiszafured din 23 mai 1919, în Satu Mare. Studii şi comunicări, nr. XV-XVI, 1998-1999, p. 371; Cornel Grad, 1918. Sfârşit şi început de epocă, Editura LEKTON Zalău şi Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare - Zalău 1998, p. 326.  

47. Sebastian Stanca, Contribuţia preoţimei române din Ardeal la Războiul pentru întregirea neamului, Cluj, 1925, p. 152.

48. Coriolan Meseşian, Un epizod al ostaticilor, Şimleu Silvaniei, 1932, pp. 12-13.

49. Ibidem, p. 17.

50. Viorel Ciubotă, op. cit., p. 389.

51. Coriolan Meseşian, op. cit. pp.18-19.

52. Viorel Ciubotă, op. cit., p. 373 şi 401.

53. Elena Aciu, Clara Maniu, Cluj, 1938, p. 55.

54. Gazeta de Duminecă, nr. 32-40, 2 octombrie 1932, p. 2.

55. Idem, nr. 11, 18 martie 1923, p. 2.

56. Idem, nr. 17-18, 26 aprilie şi 3 mai 1925, p. 3.

57. Ibidem, p. 1; SJAN Sălaj, fond Revizoratul Şcolar al judeţului Sălaj, dosar nr. 46/1933.

58. Gazeta de Duminecă, nr. 32-40, 2 octombrie 1932, p. 2.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Marin Pop