Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Reeditări filmice (IV)

Reeditări filmice (IV)

Septembrie 2017

Ciuleandra (1)

Liviu Rebreanu (1885-1944) a fost unul dintre primii scriitori români care a intuit potenţialul cinematografului şi care s-a implicat în destinele celei de-a şaptea arte. Potrivit lui Niculae Gheran, biograful scriitorului, Rebreanu este „primul scenarist al filmului românesc” [1]. Primul său scenariu, Vis năprasnic (1912), nu a văzut lumina ecranului, abia următorul, Ghinionul, fiind transpus pe peliculă (1913) în chiar regia prozatorului (filmul nu s-a păstrat). Între anii 1912-1913, Rebreanu a fost consilier la Casa de Producţie „Filmul de artă Leon M. Popescu”, iar între 1920-1930 se afirmă cu publicistică teatrală şi de film în revista „Cinema”. În 1930, ca director al Direcţiei Educaţiei Poporului, elaborează reglementări privind organizarea vieţii cinematografice (importul şi exportul de filme, taxe pentru cinematografia naţională, cenzura etc.), în deceniul următor fiind membru în comisia de cenzură a filmelor ca reprezentant al Societăţii Scriitorilor Români [2]. Liviu Rebreanu este unul dintre cei mai ecranizaţi scriitori români: Pădurea spânzuraţilor (Liviu Ciulei, 1965; Premiul pentru regie la Cannes), Răscoala (Mircea Mureşan, 1966; Premiul „Opera Prima” la Cannes), Ion – Blestemul pământului, blestemul iubirii (Mircea Mureşan, 1980), Ciuleandra (Sergiu Nicolaescu, 1985).
În 30 septembrie 1930 la cinematograful „Capitol” din Bucureşti are loc premiera filmului Ciuleandra, coproducţie germano-română, adaptare a romanului omonim al lui Rebreanu, recent apărut. Filmul este realizat pe un scenariu de şi în regia lui Martin Berger (1892-1969), regizor german minor, dar important pentru istoria filmului românesc. Cu un an în urmă regizase, cu sprijin financiar din partea statului român, o adaptare după romanul lui Sadoveanu, Venea o moară pe Siret, primit cu răceală în presa vremii, de reţinut totuşi prin faptul că a conservat pe peliculă, după cum se poate vedea în copia incompletă păstrată, chipul şi jocul lui Ion Brezeanu, Alexandru Giugaru, Marietta Deculescu. Şi Ciuleandra a fost primit, de asemenea, cu răceală: „Subiectul ar fi putut avea elemente cinematografice interesante, dar n-a ieşit din el decât o tristă melodramă, care provoca râsul, fiindcă actorii germani jucau roluri de ţărani români vorbind cu accent berlinez. Exterioarele au fost turnate în ţara noastră, iar interioarele la Berlin, unde s-a făcut şi sonorizarea. Actorii germani erau cunoscuţi şi apreciaţi de publicul nostru. Dar rezultatul a fost un fiasco artistic şi prilejul unei campanii de presă care n-a făcut nici un bine ideii de film românesc” [3]. În corul cvasiunanim indignat („o sinistră şi tendenţioasă încercare de a ne prezenta drept un trib oriental lipsit de orice simţ al artei şi a cuviinţei”; „un film sonor antiromânesc”; „o enormă aberaţie”; „o masacrare totală a romanului” [4]), există şi două excepţii: V. Timuş, în „Rampa” din 31 dec. 1930 („[…] ţinem să relevăm dintr-o primă viziune a Ciulendrei numai enorma frescă de posibilităţi pe care le oferă ţara, peisajul, muzica, artiştii, doinele şi literatura românească în nădejdea obstinată că autoritatea şi iniţiativa românească se vor convinge de necesitatea imperioasă de a crea o industrie de artă cinematografică românească. Sub acest îndemn «Rampa» salută izbânda Ciulendrei” [5]) şi E.A. Damian în „Cinema”, 16 nov. 1930 („Ciuleandra nu trebuie privită în lumina campaniilor de presă, ci sub raportul primirii făcute de marele public. Iar când îl apreciem cu această măsură, putem zice fără teamă de a exagera că Ciuleandra [...] este un film dintre cele mai interesante pentru majoritatea amatorilor de cinema, deci cu care cinematografiştii pot realiza reţete frumoase” [6] – opinie justificată dacă avem în vedere că filmul a rulat câţiva ani în ţară şi străinătate). Chiar dacă public se arată reţinut, în Jurnal Rebreanu dezavuează filmul: „Scenariul, complet idiot; nicio scenă dezvoltată ca lumea. Regizorul absent. Peisajele de câlţi, infecte. Niciun amănunt de adevărată artă. Interioarele, mediocre. Muzica, de o banalitate revoltătoare. Sincronizarea, alandala. Jocul artiştilor, nul. Dialogul, imbecil...” [7].
Dincolo de orice controverse, Ciuleandra, turnat în două versiuni – română şi germană – este important prin simplul fapt că este primul film sonor şi vorbit în limba română. Cartea va fi reecranizată de Sergiu Nicolaescu în 1985.

[1] Apud Tudor Vlad, Fascinaţia filmului la scriitorii români (1900-1940), Centrul de Studii Transilvane / Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1997, p. 58.
[2] Cf. Bujor T. Rîpeanu, Cinematografiştii. 2345 [de] cineaşti, actori, critici şi istorici de film şi alte persoane şi personalităţi care au avut de-a face cu cinematograful din România sau care sunt originare de pe aceste meleaguri, Ed. Meronia, Bucureşti, 2013, p. 487.
[3] Ion I. Cantacuzino, Momente din trecutul filmului românesc, apud Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2010), Bucureşti, Ed. Contemporanul, Bucureşti, 2011, p. 127.
[4] Cf. Călin Căliman, op. cit., p. 128.
[5] Ibidem.
[6] Ibidem.
[7] Apud Tudor Caranfil, Dicţionar subiectiv al realizatorilor filmului românesc, Ed. Polirom, Iaşi, 2013, p. 19.

Autor: Ioan-Pavel Azap