Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Arta post-mortem

Arta post-mortem

Septembrie 2017

Caracterul eshatologic al artei este o temă recurentă, care apare chiar din antichitate. Deşi în scrierile platonice se pot găsi deja referiri la inutilitatea artei şi la decadenţa acesteia, în contextul sfârşitului culturii antice, subiectele eshatologice se înmulţesc în secolul I p. Chr.1, după care profeţiile referitoare la sfârşitul artei reapar în istoria artei scrisă de Vasari, care percepe arta ca fiind ciclică şi fiecare ciclu având un declin.
În secolul al XIX-lea, alături de alţi gânditori, Hegel prezintă cele mai bine întemeiate (în opinia mea) profeţii referitoare la sfârşitul artei. Acest fapt este posibil datorită „trăirii romantice”, care le permite oamenilor de cultură să reflecteze asupra timpului şi lumii în care trăiesc. Astfel, Hegel observă, pe de-o parte, incapacitatea culturii moderne de a crea opere asemenea celor antice și, pe de altă parte, ruptura dintre om şi opera de artă, din cauza căreia apare incapacitatea omului de a trăi arta. Acesta consideră arta clasică drept parte a spiritului absolut, în timp ce arta contemporană lui decade la stadiul de produs cultural, respectiv de bun de consum2. 
Dan Eugen Raţiu, în lucrarea deja citată referitoare la neo-avangardă, observă tendinţa „de renunţare la formele/rezultatele tradiţionale ale creaţiei, interesul artiştilor deplasându-se dinspre opera de artă ca produs finit sau obiect permanent înspre procedee şi actul producerii (procesul tranzitoriu)”, considerând că obiectul cedează locul para-obiectului în continuă transformare3. Putem distinge trei etape în creaţie, prima fiind a artei clasice, cea de-a doua a artei moderne, la care Hegel observă că devine obiect cultural/bun de consum, iar a treia în care obiectul creat îşi pierde orice importanţă, valoarea lui fiind dată de modul în care a fost creat.
Însă, această a treia etapă post-avangardistă apropie arta mai mult de joc, ba chiar reprezintă trecerea graniţei ludicului. Delacroix vedea adevărata deosebire între artă şi joc, în faptul că: „Jocul este aproape insensibil faţă de materia sa. El nu este preocupat să facă din aceasta un lucru dincolo de semnificaţia momentană pe care i-o oferă”4. Într-un alt studiu, am observat că acest caracter îi corespunde parţial şi artei populare5, fiindcă momentul creaţiei este la fel de important ca obiectul, datorită caracterului ritualic. Însă, în arta populară, accentul nu se mută asupra procesului şi obiectul creat nu devine un „para-obiect”.
În primul rând, așadar, arta post-modernă nu mai este plastică, ci vizuală, datorită transformării obiectului. Astfel, se rupe şi de arta tradiţională, din care avangarda îşi trăgea seva. În al doilea rând, „para-obiectul” a ajuns deja la nivelul în care se consumă pe sine. Un exemplu a unei asemenea opere ce se „auto-consumă” îl constituie „Portrait of Ross in L.A.” (1991), avându-l ca autor pe Gonzalez-Torres. Opera fiind re-(re-)expusă în anul 2016, la Metropolitan Museum of Art, în New York, era în esenţă o grămadă de bomboane, de aprox. 80 de kg, din care vizitatorii erau încurajați să consume. Instalaţia se dorea o reflexie asupra existenţei partenerului artistului, Ross Laycock: scăderea lentă a celor 80 de kilograme de bomboane ar simboliza modul în care Ross Laycock a fost „irosit” până a murit din cauza unor complicaţii cauzate de SIDA6. 
Profeţiile hegeliene referitoare la moartea artei s-au (auto)depăşit, prin urmare, în prezent, iar arta a trecut de la un obiect de cultură/bun de consum, la un obiect iluzoriu a cărui durată de viaţă se restrânge tot mai mult. Aceste creaţii nu mai pot fi trăite, scopul lor nemaifiind acela de a transmite un semn, o impresie, ci doar de a surprinde, de a şoca.

1 Dan Eugen Raţiu, Moartea artei? O cercetare asupra retoricii eschatologice, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2000, pp. 9-10, 13-17.
2 Ibidem, pp. 35-56.
3 Ibidem, p. 80.
4 Henri Delacroix, Psihologia artei, Ed. Meridian, Bucureşti, 1983, p. 52.
5 Varga István Attila, „Aspecte ludice ale artei populare din Sălaj şi ale spiritului creator feminin”, în Caiete Silvane, nr. 147/ aprilie 2017, pp. 27-28.
6 https://www.wmagazine.com/story/felix-gonzalez-torres-candy-the-met-breuer. 

Autor: Varga István Attila