Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



An Hymn of Heavenly Beauty / Imnul Frumuseţii Cereşti

An Hymn of Heavenly Beauty / Imnul Frumuseţii Cereşti

Septembrie 2017

Traducere de Victor Cioban
 
Rapt with the rage of mine own ravish’d thought,     Pune capăt gândurilor mânioase,  
Through contemplation of those goodly sights,         Şi aruncă-mă-n extazul mândrelor vederi,
And glorious images in heaven wrought,                   Preschimbate de cer-n imagini glorioase,
Whose wondrous beauty, breathing sweet delights     În lucruri minunate, ce-adie dulci plăceri
Do kindle love in high-conceited sprights;                 Şi-aprind iubirea şi preţioasele-i puteri;
I fain to tell the things that I behold,                           Cu inimă curată v-aş zice ce-am privit,
But feel my wits to fail, and tongue to fold.               Dar simt că mintea şi inima n-a tâlcuit.
Vouchsafe then, O thou most Almighty Spright,       Ajută-mă, o, Duh Sfânt şi-Atotputernic,
From whom all gifts of wit and knowledge flow,       Izvor al darurilor minţii şi-al ştiinţei,
To shed into my breast some sparkling light               Umple-mi pieptul de licărul cel vrednic
Of thine eternal truth, that I may show                       Ca să cobor din adevărul Tău divin ceva scântei
Some little beams to mortal eyes below                       Să dezvălui ochiului muritor splendoarea veşniciei
Of that immortal beauty, there with thee,                   De-acolo unde-i plaiul Tău cel nevăzut,
Which in my weak distraughted mind I see;               De păcătoasa-mi minte perceput:
That with the glory of so goodly sight                       Cu slava acestei vedenii duioase,
The hearts of men, which fondly here admire           Inimile oamenilor, ce-admiră în prostie
Fair seeming shews, and feed on vain delight,           Lucruri de-o falsă savoare, ce par frumoase, 
Transported with celestial desire                               Purtate de-un ideal ceresc, să fie
Of those fair forms, may lift themselves up higher,   Ca mândrele făpturi, ce zboară în tărie
And learn to love, with zealous humble duty,           Şi-nvaţă să iubească prin smerenia râvnitoare,
Th’ eternal fountain of that heavenly beauty.             Veşnica fântână şi-a cerului splendoare.
 
Beginning then below, with th’ easy view                 Să-ncepem de mai jos, cu simpla imagine
Of this base world, subject to fleshly eye,                 A acestei lumi josnice, zărită şi de un muritor, 
From thence to mount aloft, by order due,               De-aicea să urcăm, în ordine,
To contemplation of th’ immortal sky;                     Să contemplăm veşnicia cerurilor;
Of the soare falcon so I learn to fly,                         Ca şoimul avântat am învăţat să zbor
That flags awhile her fluttering wings beneath,       Ce-şi poartă aripile mai în jos,
Till she herself for stronger flight can breathe.         Pân’ ce învaţă să se avânte mai vânjos.
Then look, who list thy gazeful eyes to feed           Să privim cum ochii noştri avântaţi ţintesc
With sight of that is fair, look on the frame             Să vadă ce-i frumos, rama universului nesfârşit;
Of this wide universe, and therein reed                   În acel loc, unde glăsuiesc
The endless kinds of creatures which by name       Tot felul de făpturi la infinit;
Thou canst not count, much less their natures aim; Numele lor nu-l ştii, nici rolul ce li-i menit;
All which are made with wondrous wise respect,   Create din respect şi-nţelepciune lăudată,
And all with admirable beauty deckt.                       Şi-mpodobite de frumuseţe minunată.
First th’ earth, on adamantine pillars founded,         Întâi, Pământul, pe pilaştri de-adamant zidit,
Amid the sea engirt with brazen bands;                   Cu benzi de bronz, de mare-nconjurat;
Then th’ air still flitting, but yet firmly bounded     Apoi, văzduhul plutitor, dar bine sprijinit
On every side, with piles of flaming brands,           De fiecare parte, pe piloni de-un foc mocnit,
Never consum’d, nor quench’d with mortal hands; Nicicând nestins, nici de mâini omeneşti potolit;
And last, that mighty shining crystal wall,             Şi-ntru sfârşit, zidul de cristal, lucitor
Wherewith he hath encompassed this All.               Ce Domnul Atotputernic puse-n temelia tuturor.
By view whereof it plainly may appear,                 Din această privelişte totul pare liniar,
That still as every thing doth upward tend,             E-o linişte ce o doreşte orice fire,
And further is from earth, so still more clear           Departe-i de pământ, se vede tot mai clar
And fair it grows, till to his perfect end                   Şi mai frumos de-ndată ce te nalţi, pân’ la desăvârşire
Of purest beauty it at last ascend;                           Unde-n sfârşit, ajungi la pura strălucire;
Air more than water, fire much more than air,       Aeru-i mai curat ca apa, focu-i mai curat ca aerul,
And heaven than fire, appears more pure and fair. Dar mai frumos şi mai curat ca toate-i cerul.
 
Look thou no further, but affix thine eye                 Nu-n depărtări, cu ochii să caţi
On that bright, shiny, round, still moving mass,     Ci spre bolta liniştită, rotundă, lucitoare,
The house of blessed gods, which men call sky,     Numită cer de muritori, lăcaşul zeilor binecuvântaţi;
All sow’d with glist’ring stars more thick than grass, Totu-i împodobit de stele scânteietoare,
Whereof each other doth in brightness pass,           Mai dese ca iarba, unde pe cărări strălucitoare
But those two most, which ruling night and day,   Umbla-adesea ziua şi noaptea, ca rege şi regină
As king and queen, the heavens’ empire sway;       Acei Stăpâni din Împărăţia Divină;
And tell me then, what hast thou ever seen             Şi-acuma spune-mi, ai mai văzut vreodată
That to their beauty may compared be,                   Ceva să se compare cu-această frumuseţe minunată?
Or can the sight that is most sharp and keen           Sau vederea-i prea delicată şi-nfocată
Endure their captain’s flaming head to see?           Pentru a-ndura stăpânul şi-a sa privire-nflăcărată?
How much less those, much higher in degree,       Cât de slabe-s acelea, cât îi vedenia de curată,
And so much fairer, and much more than these,     Mult mai frumoasă, mai multă splendoare
As these are fairer than the land and seas?             Ca-n peisajele de pe uscat şi de pe mare?
 
For far above these heavens, which here we see,   Departe-n cerurile, ce-ţi taie răsuflarea,
Be others far exceeding these in light,                   Sunt nişte făpturi prealuminate,
Not bounded, not corrupt, as these same be,           Nu ştiu ce-i robia, nici ce-i întinarea,
But infinite in largeness and in height,                   Măreţe, cu puteri nemăsurate,
Unmoving, uncorrupt, and spotless bright,           Neschimbate, făr’ de prihană, de lumină purtate,
That need no sun t’ illuminate their spheres,           Că-n sfera lor soarele-i neputincios,
But their own native light far passing theirs.         Să facă faţă zborului prea luminos;
And as these heavens still by degrees arise,           Pe măsură ce bolta treptat se-ntinde,
Until they come to their first Mover’s bound,         Pân’ ce ajunge unde Cel Dintâi desfăşoară
That in his mighty compass doth comprise,             Nemărginita-i busolă ce cuprinde
And carry all the rest with him around;                 Tot lucrul care-l înconjoară;
So those likewise do by degrees redound,             Astfel  făpturile gradual coboară,
And rise more fair; till they at last arrive               Şi se ’nalţă tot mai sus, până lucesc
To the most fair, whereto they all do strive.           Lângă Cel de Sus, în faţa cărora pălesc.
Fair is the heaven where happy souls have place, Frumos-i locul unde suflete fericite vieţuiesc,
In full enjoyment of felicity,                                   Care-n extaz deplin,
Whence they do still behold the glorious face       Tot privesc chipul ceresc
Of the divine eternal Majesty;                               Al veşnicului Împărat Divin; 
More fair is that, where those Ideas on high         Preafrumos-i locul unde trăiesc Idei înalte,
Enranged be, which Plato so admired,                   De Platon atât de admirate,
And pure Intelligences from God inspired.           Şi-nteligenţe pure de Domnul inspirate.
 
Yet fairer is that heaven, in which do reign           Dar mai mândru-i cerul unde trăiesc
The sovereign Powers and mighty Potentates,     Puterile nemuritoare şi Domniile Atotputernice
Which in their high protections do contain           Ce-un mare ajutor dăruiesc
All mortal princes and imperial states;                 Imperiilor şi principatelor vrednice;
And fairer yet, whereas the royal Seats                 Ba mai încă şi mai frumos e unde stau
And heavenly Dominations are set,                     Înaltele Tronuri şi Stăpâniri cereşti,
From whom all earthly governance is fet.             Care veghează guverne pământeşti.
Yet far more fair be those bright Cherubins,         Mai lucitori-s Heruvimi scânteietori,
Which all with golden wings are overdight,         Împodobiţi de aripi aurii,
And those eternal burning Seraphins,                   Şi Serafimii veşnic arzători,
Which from their faces dart out fiery light;           Cu chipuri ce emană făclii;
Yet fairer than they both, and much more bright,   Mai frumoşi ca toţi, mai lucii,
Be th’ Angels and Archangels, which attend         Sunt Arhanghelii ce-au de păzit
On God’s own person, without rest or end.           Chipul Domnului veşnic şi neobosit.
These thus in fair each other far excelling,             Oricare din aceştia e un chip luminos,
As to the highest they approach more near,           Când se-apropie de Divina Suflare,
Yet is that highest far beyond all telling,               Că nu-ţi pot zice cât-i de frumos,
Fairer than all the rest which there appear,            Mai măreţ ca toţi apare,
Though all their beauties join’d together were;     Ca toate făpturile luate împreună,
How then can mortal tongue hope to express       Cum poate-un glas să-ţi zică într-o clipită
The image of such endless perfectness?               De-o asemenea perfecţiune nesfârşită?
 
Cease then, my tongue, and lend unto my mind    Piară-mi glasul, lasă să pătrundă-n minte,
Leave to bethink how great that beauty is,            Să contemplu măreţia frumosului
Whose utmost parts so beautiful I find;                 Ale cărui părţi sufletu-mi le simte;
How much more those essential parts of his,        C-am  zărit măreaţa lucrare-a Domnului,
His truth, his love, his wisdom, and his bliss,        Iubirea, înţelepciunea, adevărul, fericirea Lui,
His grace, his doom, his mercy, and his might,     Ce graţie are, ce milă, ce pedeapsă, ce putere,
By which he lends us of himself a sight.               Din care ne-arată şi nouă o vedere.
Those unto all he daily doth display,                     Prin ceruri Domnul zilnic străbate,
And shew himself in th’ image of his grace,         Şi-arată imaginea-ndurării Sale,
As in a looking-glass, through which he may       Ca-ntr-o oglindă, ce poate
Be seen of all his creatures vile and base,             Fi zărită şi de umilele fiinţe ale Sale;
That are unable else to see his face,                      Ce-s incapabile s-admire faptele Sale
His glorious face which glistereth else so bright,  Faţa-i luminoasă, aşa de mare-i puterea,
That th’ Angels selves cannot endure his sight.     De nici Îngerii nu-i suportă vederea.
 
But we, frail wights, whose sight cannot sustain   Dar noi, fiinţe sărmane, ce nu zărim
The sun’s bright beams when he on us doth shine, Razele soarelui cel luminat
But that their points rebutted back again                Care prin reflexie ne face să pierim,
Are dull’d, how can we see with feeble eyne         Cum ar vedea slava cerescului Împărat,
The glory of that Majesty Divine,                          Ochiul nost slab, chipul sublim,
In sight of whom both sun and moon are dark,      De vreme ce Soarele şi Luna
Compared to his least resplendent spark?              Se-ntunecă în clipa ce-i zăresc lumina?
The means, therefore, which unto us is lent           Pentru a-l vedea, ne lasă mijloace de trebuinţă,
Him to behold, is on his works to look,                 Cu rugă şi cu post contemplăm lucrarea zidită,
Which he hath made in beauty excellent,              Creată ca o frumoasă fiinţă,
And in the same, as in a brazen book,              Dintr-o carte cu aramă-mpodobită,
To read enregister’d in every nook                         Citită-n fiecare colţ, de bunătate poleită
His goodness, which his beauty doth declare;       Ce-o umple de frumos;
For all that’s good is beautiful and fair.                  Frumosu-i bun şi luminos.
 
Thence gathering plumes of perfect speculation,   Astfel, s-aduci roade speculaţiei filosoficeşti,
To imp the wings of thy high-flying mind,            Să crească-n minte un spiriduş cu aripi,
Mount up aloft through heavenly contemplation,  Din bezna lumii, înalţă-te spre contemplări cereşti
From this dark world, whose damps the soul so blind,  Nu-ţi mânji sufletul orb cu stropi,
And, like the native brood of eagles’ kind,             Ci ca un pui de vultur, dă din aripi
On that bright Sun of Glory fix thine eyes,            Şi-aţinteşte-ţi ochii spre al Măririi Soare,
Clear’d from gross mists of frail infirmities.          Ca ceaţa greutăţii să nu te doboare.
Humbled with fear and awful reverence,               Smerit cu teamă şi-njositoare reverenţă,
Before the footstool of his majesty                        Te-arunci la picioarele tronului Maiestăţii
Throw thyself down, with trembling innocence,  Cu o tremurătoare inocenţă,
Ne dare look up with corruptible eye                   Nu-ndrăzni ca întinatu-ţi ochi să cate
On the dread face of that great Deity,                  Spre mâniosul şi măritul chip al Zeităţii,
For fear, lest if he chance to look on thee,           C-omul ce cată înspre dânsul cu mânie ,
Thou turn to nought, and quite confounded be.  Acela e-un nimic şi blestemat să fie.
 
But lowly fall before his mercy seat,                  De smerit te-apleci la scaunul Divinei Îndurări,
Close covered with the Lamb’s integrity            Te-umpli de curăţia Mielului
From the just wrath of his avengeful threat        În care-i mânia dreaptă a cereştii Răzbunări,
That sits upon the righteous throne on high;      Ce stă pe tronul  veşnicei Dreptăţi;
His throne is built upon eternity,                        Veşnicia-i pe tronul Lui,
More firm and durable than steel or brass,         Mai tare, mai durabil, ca bronzul şi oţelul,
Or the hard diamond, which them both doth pass. Nepieritor, mai dur ca diamantul.
His sceptre is the rod of righteousness,              Sceptru-i biciul dreptei legi,
With which he bruiseth all his foes to dust,       Care face duşmanii să-i dispară,
And the great Dragon strongly doth repress,     Şi aşa pier ale Balaurului făr’delegi,
Under the rigour of his judgement just;             Sub a dreptei judecăţi povară;
His seat is truth, to which the faithful trust,       Scaunu-i adevăr, ce cu credinţă cară
From whence proceed her beams so pure and bright Razele luminii pure şi strălucitoare
That all about him sheddeth glorious light:       Iar Faţa-i gloria drepmăritoare:
 
Light far exceeding that bright blazing spark      Lumina izvorăşte dintr-un licăr ca fulgerul,
Which darted is from Titan’s flaming head,        Aruncat de chipul arzător  al marelui Titan,
That with his beams enlumineth the dark           Ale cărui raze luminează-ntunericul
And dampish air, whereby all things are read;   Şi aerul trist, unde se citesc lucruri-n van;
Whose nature yet so much is marveled              A căror natură minunată şi pieritoare
Of mortal wits, that it doth much amaze            De chestii muritoare, c-o admiră de zor
The greatest wizards which thereon do gaze.     Privirea  marilor vrăjitori.
But that immortal light, which there doth shine,    Dar lumina nepieritoare, ce luceşte frumos,
Is many thousand times more bright, more clear,  Acolo-i de mii de ori mai mare, mai clară,
More excellent, more glorious, more divine,         Luceşte mult mai mândru, mai divin, mai glorios, 
Through which to God all mortal actions here,      În faţa Domnului, unde-a muritorilor povară,
And even the thoughts of men, do plain appear;   Fapte, gânduri, o s-apară;
For from th’ eternal truth it doth proceed,              Din veşnicu-adevăr izvorăşte
Through heavenly virtue which her beams do breed. Raza pe care virtutea cerească o creşte.
With the great glory of that wondrous light         De slava acelei lumini minunate,
His throne is all encompassed around,                 Tronul Divin e-nconjurat,
And hid in his own brightness from the sight      Ascunse-s ochiului lucirile curate
Of all that look thereon with eyes unsound;        La care nicio făptură nu s-a uitat;
And underneath his feet are to be found              La picioare sălaş şi-au aflat
Thunder and lightning and tempestuous fire,     Tunetul, fulgerul şi focul nimicitor,
The instruments of his avenging ire.                   Unelte ale Duhului răzbunător.
 
There in his bosom Sapience doth sit,                Acolo-n sân Inteligenţa creşte,
The sovereign darling of the Deity,                    Iubita suverană a cereştii Zeităţi,
Clad like a queen in royal robes, most fit           Îmbrăcată-n haine regale, o regină ce nutreşte
For so great power and peerless majesty,           Puterea neprihănitei maiestăţi,
And all with gems and jewels gorgeously         Atâtea podoabe şi bijuterii are ca odoare,
Adorn’d, that brighter than the stars appear,      Ca stelele  pare mai strălucitoare,
And make her native brightness seem more clear. Şi lumina-i mai scânteietoare.
And on her head a crown of purest gold            Pe cap, cunună poartă din aurul cel mai curat,
Is set, in sign of highest sovereignty;                    Ca semn al înaltei suveranităţi;
And in her hand a sceptre she doth hold,              Şi sceptrul în mână purtat
With which she rules the house of God on high,  Conduce-a casei Domnului maiestăţi;
And manageth the ever-moving sky,                    Guvernează cerul veşnic mişcător,
And in the same these lower creatures all              Dar şi tăria tuturor făpturilor
Subjected to her power imperial.                          Cu o putere mai mare c-a imperiilor.
 
Both heaven and earth obey unto her will,            A cerului şi pământului putere deţine,
And all the creatures which they both contain;      Ea-i stăpânul tuturor lucrurilor; 
For of her fullness which the world doth fill         În deplinătatea ei lumea conţine
They all partake, and do in state remain                O parte din ea, sub forţa legilor
As their great Maker did at first ordain,                Date de marele Creator,
Through observation of her high behest,               Prin mijlocirea înaltei sale puteri,
By which they first were made, and still increast. Cu care zămislitu-s-au întâile naşteri.
The fairness of her face no tongue can tell;           Nimic nu pot să spun de chipu-i graţios;
For she the daughters of all women’s race,             Că-ntrece fiicele pământului,
And angels eke, in beauty doth excel,                   Cu îngerii rivalizează-n frumos,
Sparkled on her from God’s own glorious face,    Luceşte ca măreaţa faţă a Domnului,
And more increas’d by her own goodly grace,      Prin ea creşte graţia binelui,
That it doth far exceed all human thought,            Întrece tot neamul omenesc,
Ne can on earth compared be to aught.                  Nu se compară cu nimic pământesc.
 
Ne could that painter (had he lived yet)                 Nici pictorul ce a trăit vreodată, 
Which pictured Venus with so curious quill,        Ce zugrăvitu-a pe Venus atât de iscusit,
That all posterity admired it,                                 Că toţi urmaşii admirat-au lucrarea minunată,
Have portray’d this, for all his mast’ring skill;      N-ar putea-o picta, cu marea-i măiestrie; 
Ne she herself, had she remained still,                  Nici ea, de liniştită ar rămâie,
And were as fair as fabling wits do feign,              Şi-ar fi aşa frumoasă cum se zice în poveşti,
Could once come near this beauty sovereign.       Nu i-ar întrece farmecele regeşti.
But had those wits, the wonders of their days,     Are acele măiestrii, minuni din zile ce s-au dus
Or that sweet Teian poet, which did spend           Ale dulcelui poet teian, ce prin versu-mbelşugat 
His plenteous vein in setting forth her praise,       Imn de slavă i-a adus,
Seen but a glimpse of this which I pretend,          O părticică aş vrea să iau din daru-i minunat,
How wondrously would he her face commend,    Din chipul ce Domnul i l-a dat,
Above that idol of his feigning thought,                Mai mândră-i ca idolii ce-n basme gândesc,
That all the world should with his rhymes be fraught.  Că nu poate fi cântată-n viers pământesc.
 
How then dare I, the novice of his art,                   Cum să-ndrăzneasc-un biet poet învăţăcel,
Presume to picture so divine a wight,                    Să cânte-o imagine divină,
Or hope t’ express her least perfection’s part,         Sau să nădăjduiască s-atingă puţintel,
Whose beauty fills the heavens with her light,      Pe cea ce-ntrece ceruri-n lumină,
And darks the earth with shadow of her sight?      Şi-ntunecă pământul prin umbra-i fină?
Ah, gentle Muse, thou art too weak and faint       Ah, Muză graţioasă, prea slabă eşti şi prea lină,
The portrait of so heavenly hue to paint.               Să zugrăveşti portretul într-o nuanţă divină.
 Let angels, which her goodly face behold            Lasă-i pe îngeri, ce faţa-i graţioasă o zăresc
And see at will, her sovereign praises sing,           Şi-i cântă imn de slavă-mpărătească,
And those most sacred mysteries unfold               Dezvăluind cel mai sfânt mister ceresc
Of that fair love of mighty heaven’s King;            Al mândrei iubiri, a Domnului putere regească;
Enough is me t’ admire so heavenly thing,            Destul admirat-am făptura cerească,
And being thus with her huge love possest,          Şi de înalta Iubire posedat,
In th’ only wonder of herself to rest.                      Chipu-I minunat l-am contemplat.
But whoso may, thrice happy man him hold,        Dar cine pe pământ posed-o fericire întreită,
Of all on earth whom God so much doth grace     Ce Domnul o posedă-n graţie
And lets his own beloved to behold;                      Şi-arată celuilalt a lui iubită;
For in the view of her celestial face                       Chipul ceresc să-l ştie
All joy, all bliss, all happiness, have place;           Ce-aduce fericire, bucurie,veselie;
Ne aught on earth can want unto the wight            Nimeni n-are o aşa fire,
Who of herself can win the wishful sight.             Să-i lase celuilalt dorita privire.
 
For she, out of her secret treasury,                        Căci ea, în afara comorilor tainice,
Plenty of riches forth on him will pour,                Poartă cu sine mii de bogăţii;
Even heavenly riches, which there hidden lie       În adâncul sălaşelor sfioase,
Within the closet of her chastest bower,                Veşnic poartă lucruri preţioase;
Th’ eternal portion of her precious dower,             Din zestrea dăruită de Atotputernic,
Which mighty God hath given to her free,            O parte o oferă celui vrednic.
And to all those which thereof worthy be.             Da-i demn de ea acela care-i virtuos
None thereof worthy be, but those whom she        Şi ce prezenţa-i o primeşte;
Vouchsafeth to her presence to receive,                Ce-o poate vedea, în chip frumos,
And letteth them her lovely face to see,                 Minunate plăceri-i dăruieşte,
Whereof such wondrous pleasures they conceive,  Şi-o dulce mulţumire, ce hrăneşte
And sweet contentment, that it doth bereave           Raţiune, printr-un extaz infinit,
Their soul of sense, through infinite delight,           Ce preschimbă trupu-n spirit.
And them transport from flesh into the spright.      Şi vede lucruri demne de-admirat,
In which they see such admirable things,               Care-l poartă în extaz,
As carries them into an ecstasy,                               Și aude glasuri cereşti, la colindat
And hear such heavenly notes, and carollings       Slăvind pe Domnul, răsună în ceru-mpodobit;
Of God’s high praise, that fills the brazen sky;        Simte fericiri şi plăceri sufleteşti,
And feel such joy and pleasure inwardly,               Ce-l face a uita de grijile lumeşti,
That maketh them all worldly cares forget,             Şi a se gândi la cele cereşti.
And only think on that before them set.                  De-acum încolo niciun gând murdar
Ne from thenceforth doth any fleshly sense,           La lucruri pământeşti să nu deţin;
Or idle thought of earthly things, remain;               Căci tot ce părea dulce acum-i amar,
But all that erst seem’d sweet seems now offence,  Şi toată plăcerea acuma-i chin;
And all that pleased erst now seems to pain;          Bucuria, îndestularea, dorinţa par venin,
Their joy, their comfort, their desire, their gain,   Toate-mi par acuma sumbre,
Is fixed all on that which now they see;                 Iar simţurile mi-s numai umbre.
All other sights but feigned shadows be.               Şi acea lampă mândră, arzătoare,
And that fair lamp, which useth to inflame           Ce-aprinde inimile oamenilor
The hearts of men with self-consuming fire          Pare rea, păcătoasă, născocitoare;
Thenceforth seems foul, and full of sinful blame;  Şi toată pompa inimilor bănuitoare
And all that pomp to which proud minds aspire   Ce caută plăcere şi onoare,
By name of honour, and so much desire,               La ea-i nimicnicie; bogăţia,puterea
Seems to them baseness, and all riches dross,       Fericirea-i tristă, câştigu-i pierderea.
And all mirth sadness, and all lucre loss.              Aşa-s de mândri ochii slăvitei firi,
 So full their eyes are of that glorious sight,          Şi simţurile i s-au săturat,
And senses fraught with such satiety,                   De-ale pământului luciri,
That in nought else on earth they can delight,       Aşa că s-a îndreptat,
But in th’ aspect of that felicity,                             Spre bucuriile spirituale;
Which they have written in their inward eye;        Cu-acestea se hrăneşte mintea-i lucitoare,
On which they feed, and in their fastened mind     Găsind în el fericire şi-ncântare.
All happy joy and full contentment find.               Ah, suflete înfometat, ce-ai mâncat
Ah, then, my hungry soul, which long hast fed      Fanteziile raţiunii ce te-a prostit,
On idle fancies of thy foolish thought,                        Şi false frumuseţi ai admirat,
And, with false beauty’s flatt’ring bait misled,            Ce galant te-au momit,
Hast after vain deceitful shadows sought,                  Căutând umbre ce te-au amăgit;
Which all are fled, and now have left thee nought     Dar căinţa pune capăt prostiilor,
But late repentance through thy follies prief;             Şi dă un leac durerilor.
Ah cease to gaze on matter of thy grief:                     Mai uită-te o dată la lumina cerească,
And look at last up to that sovereign light,                 Ce din raze curate naştere dă frumuseţii depline,
From whose pure beams all perfect beauty springs,  Creată din iubirea cea dumnezeiască,
That kindleth love in every godly sprite,                   Şi din puterea-ndurării divine
 Even the love of God, which loathing brings          Ce-a făcut lumea murdară şi lucruri ce par fine;
Of this vile world and these gay-seeming things;    Cine de nevrednice plăceri-i stăpânit,
With whose sweet pleasures being so possest,         Pe veci e osândit.
Thy straying thoughts henceforth for ever rest.
 

Autor: Edmund Spenser