Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Meritul de a fi fost, și a fi rămas, primii

Meritul de a fi fost,  și a fi rămas, primii

Septembrie 2017

„Nu judecați oamenii după cei cu care se adună. Și Iuda avea amici ireproșabili”, spune Ernest Hemingway referindu-se la prietenie. Am gândit să încep astfel Elogiul pe care cred că-l merită componenții primei promoții a Liceului Teoretic „Ion Agârbiceanu”, denumire actuală a fostei Școli Medii Mixte Nr.1 în perioada 1957-1961, din localitatea Jibou (comună reședință de Plasă, de Raion, devenită în 1968 oraș).
Începutul lunii septembrie 1957 a însemnat pentru jibouani, dar și pentru locuitorii din celelalte comune și sate răspândite într-un areal mai larg, incluzând Văile Someșului, Almașului, Agrijului etc., debutul învățământului mediu (liceal), primit cu entuziasmul speranțelor împlinite nu doar de către părinți. Inițiatorii, Secția de Învățământ a Raionului Jibou și Comitetul Raional al PMR, l-au desemnat în calitate de director al noii instituții, atașată pentru o vreme Școlii Generale (secțiile română și maghiară), pe profesorul de geografie Petria Pitică, sosit aici înainte cu patru ani, după ce îi fusese refuzată abuziv accederea la o carieră universitară în cadrul Facultății de Geografie-Geologie a Universității clujene pentru „vina” de-a fi fost fiu de „chiabur”. (Surse colaterale insinuează ideea că declanșarea procedurilor /propunerii/ de înființare a Școlii Medii ar fi fost rodul unei „conspirații” puse la cale de inspectorul șef al Secției Raionale de Învățământ, prof. Ioan Gheorghe Rusu, și tocmai cel desemnat a fi primul director. Precedentul fusese creat cu un an înainte prin deschiderea unei instituții similare în Cehu Silvaniei).
Patruzeci și doi (42) de adolescenți emoționați, purtând uniforme școlare de liceeni, erau aliniați astfel încât să formeze o latură distinctă în careul alcătuit de toți ceilalți elevi ai școlii jibouane. Unii se spionau cu oarecare circumspecție, timizi (se văzuseră doar în timpul celor două sesiuni ale examenului de admitere), alții - ceva mai zvăpăiați (dintre „băștinași”; fuseseră colegi de clasă, ori de promoție, în ciclul elementar primar și/ sau gimnazial). O porțiune din acest patrulater viu era alcătuită din părinți, rudenii și amici. Așteptau cu toții derularea scenariului debutului de an școlar, așa cum încerca deja să se impună „amenințând” să devină tradiție. Alocuțiunea noului director, prezentat la rându-i de către șeful Secției de Învățământ, apoi salutul adresat de reprezentantul organizației raionale a partidului muncitoresc, și de inspectorul venit de la Comitetul pentru Cultură al Regiunii Cluj erau marcate de șabloane retorice plictisitoare. Nu se poate ști câți dintre adulții prezenți le pricepeau.
Este anunțat numele profesorului-diriginte al viitoarei prime promoții: Octavian Mocanu! Aplauze acoperite de urale ieșite din piepturile celor paisprezece absolvenți ai ciclului gimnazial de la școala jibouană, pentru cel mai iubit dintre dascăli. Unora dintre ei le fusese diriginte și în perioada respectivă. La orele educative, așa-numitele „dirigenții”, le vorbise nu o dată despre loialitate, prietenie, spirit de sacrificiu, întemeindu-și discursul pe exemplele unor personalități celebre din lumea muzicii și a literaturii memorialistice, dar și pe documente ale istoriei omenirii. 

Flori, multe flori! 
Îmbrățișări, strângeri de mână, felicitări, urări!
În următoarea zi trebuiau să se întâlnească în sala de clasă la primele ore de cursuri, să le fie repartizate locurile în bănci, să-și cunoască nemijlocit toți profesorii: Limba și literatura română și limba franceză – Rodica Orza, tânără absolventă a Filologiei de la Universitatea clujeană; Matematică și Fizică – Stela Homescu (Cionte); Chimie – Ioan Morar, absolvent al Universității bucureștene; Limba rusă – Kintzli Viorica; Botanica – Elena Lavric; Geografia – Petria Pitică; Istoria și Limba latină – Teodor Roman; Muzica – Octavian Mocanu; Educația fizică – Titus Virgil Budu. 
Cei prezenți atunci, în acea zi senină de toamnă (în sens propriu și sens figurat), nu aveau cum sau de unde să știe că în vara anului următor îl vor pierde pe iubitul lor diriginte, plecat în cealaltă parte a vieții în urma unui accident vascular cerebral coroborat cu infarct, sau că, dintre ei, se vor constitui în componenți ai primei promoții de absolvenți (1961) doar un număr de douăzeci și nouă, ceilalți treisprezece urmând imprevizibile căi ale destinului. Și că vor avea șase colegi noi, începând cu toamna anului școlar următor, transferați de la alte unități școlare echivalente din această parte a Regiunii Cluj. N-aveau cum să prevadă, împotriva firavelor sau, uneori, evidentelor manifestări publice, că dintre ei se vor afirma în plan local, regional și național personalități științifice și culturale, viitorii specialiști în domenii importante ale economiei naționale, manageri de întreprinderi și instituții, ori șefi de servicii, cadre didactice în învățământul superior și preuniversitar, economiști, ingineri, cadre medicale. Dar este posibil că au visat să devină specialiști cât se poate de performanți, devotați cu osebire propriului viitor, apoi intereselor familiei și implicit ale societății. Au reușit, oare, să ajungă la sfârșitul studiilor medii un colectiv sudat de nobilul sentiment al prieteniei? Așa credeau atunci, la început de drum. Însă, privind în urmă, constată că n-au reușit pe deplin împlinirea acestui deziderat. Câțiva au pierdut lupta cu sentimentalismul romantic, alții - cu viața. Patru n-au dorit sau n-au reușit, cine știe, să se revadă în perioada celor 56 de ani de la absolvirea studiilor liceale. „Prietenia nu poate fi dusă mai departe, dacă nu suntem în stare să trecem peste mici greşeli”, scrie moralistul francez Jean de La Bruyère.
*
Sunt șaizeci de ani de când în Jibou, pe platoul grădinii romane din incinta castelului Wesselényi, dominată de cei doi tei seculari, era sărbătorită înființarea instituției școlare de învățământ mediu (liceal) purtând astăzi numele importantului scriitor român ardelean. Cursurile se țineau la etajul clădirii, modificat în acest scop încă din 1948 pentru adăpostirea Școlii Generale, clasele V-VII, în timp ce în încăperile de la parter fuseseră amenajate dormitoare pentru elevii interniști. Dintre elevii prezenți atunci, acolo, în calitate de componenți ai primei clase, care au făcut parte, după patru ani, din colectivul primei promoții, mai dețin antum Meritul de a fi fost și a fi rămas Primii:* prof. Doina Bodea (căs. Oros) [Jibou], înv. Șarlota Chiș (căs. Bica) [Voivodenii Mari – Bv], asist. med. Ludovica Gherman (căs. Bărdașu) [Zalău], ing. min. Radu-Daniel Goron [Zalău], farm. Victoria Jecan (căs. Furdui) [Cluj-Napoca], ing. hort. Ștefan Lupșa [Baia Mare], prof. univ. dr. Gheorghe Mândru [Cluj-Napoca], asist. med. Molnár Éva (căs. Păușan) [Zalău], ec. spl. Ana Mureșan (căs. Bacociu) [Someș-Guruslău], ec. ss. Constantin Pop [Turda], prof. Teodor Pop [Zalău], ec. sm. Ioan Sabo [Jibou] și, cu voia dumneavoastră, semnatarul acestui Elogiu. 

* Am încadrat între paranteze drepte localitatea domiciliului actual.

Autor: Viorel Tăutan