Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Spre înaltul poeziei

Spre înaltul poeziei

Septembrie 2017

Cercul Literar de la Cluj, apărut în jurul Editurii Colorama şi care îşi desfăşoară activitatea în mediul virtual, a lansat în luna august 2017 Antologia de poezie, volumul 1, intitulată Cercul Poeților la Muzeul Mitropoliei Ortodoxe din Cluj. Selecția și notele aparţin lui Eugen Barz şi Emiliei Poenaru Moldovan, care a scris şi un Cuvânt înainte, fiind şi coordonatorul colecției „Cercul Literar de la Cluj”. Au fost invitaţi scriitorii Ioan Pavel Azap, Ion Cristofor, Ion Mureșan, Ovidiu Pecican și Adrian Popescu.
„Literatura din eter, cum sunt tentată să numesc ceea ce se scrie pe grupurile, revistele și blogurile literare de pe internet pare a fi un uriaș balon cu aer cald, ridicat deasupra geografiei terestre de câțiva temerari, care, întocmai ca Lord Byron pot afirma: «Să ies din eul meu (din acest blestemat egoism) a fost totdeauna singurul, întregul și sincerul meu motiv de a scrie».
Cercul Literar de la Cluj, acest montgolfier de secol 21 a urcat în nacela sa 50 de persoane cu ocupații din cele mai diverse: profesor, miner, doctor, inginer, pompier, medic veterinar, preot, elev, cercetător, student, economist, asistent medical și vârste cuprinse între 18 și 70 de ani. (...) Aș adăuga, gândindu-mă în continuare la balonul purtat de aerul cald al inspirației, că în urmărirea plăcerii de a crea nu lipsesc nici pericolele atât de prezente în eter (a se citi mediul virtual): rafalele reci ale autosuficienței, vântul agresiv al veleitarismului, nori compacți de genii neînțelese, stoluri de producții mediocre. (...)
Uneori e bine să cobori din înălțimi și să-ți faci simțită prezența terestră. E ceea ce au hotărât 19 poeți din cei 50 de ocupanți ai nacelei Cercului Literar de la Cluj. Și-au împletit funii solide din poeziile lor și au stabilit că e vremea unui desant de zile mari direct între coperțile unei Antologii de poezie, Cercul Poeților”, scrie printre altele Emilia Poenaru Moldovan în Cuvântul înainte.
Antologia conţine poeme scrise de Mihai Victor Afilom, Eugen Barz, Alexa Gavril Bâle, Viorel Birtu-Pîrăianu, Vasi Cojocariu, Mircea Covaci, Nuța Crăciun, Daniel Dumitru, Otto Havran, Maria Cătălina Matei, Adrian Mihăescu, Romulus Moldovan, Mirela Orban, Zorovavel Petrehuș, Răzvan Pușkin, Steluța Serea Crăciun, Felicia Stamatin, Dumitru Tâlvescu, Florina Ungureanu.
Cu prilejul lansării, cei mai mulţi dintre componenţii Cercului literar prezenţi în antologie s-au cunoscut dincolo de mediul virtual, ceea ce l-a făcut pe Ion Mureşan să remarce cu bucurie împlinirea în viaţa reală a unei prietenii ţesute pe marginea poeziei.
„Eu am venit mai mult din curiozitate, nu credeam că e posibilă întâlnirea de astăzi, dincolo de faptul că dacă un an de zile nu auzi de Emilia Moldovan, sigur pune la cale o năzbâtie, una frumoasă, cum a făcut de această dată. Să faci un cenaclu din oameni care nu se cunosc şi nu s-au văzut niciodată, iar acum văd dacă există celălalt e mare lucru. La început îi cunoscusem pe trei poeţi faţă în faţă, din cei prezenţi în această antologie şi am zis că ceilalţi erau invenţii ale Emiliei, ca să fie mai mulţi în carte. Probabil şi poeţii din alte localităţi au crezut că ceilalţi poeţi nu există. Aflu că pe internet se fac o groază de conturi false, de persoane false, aşadar, de ce să nu inventezi un poet? Cred că Emilia a reificat oarecum, cuvintele atrag realul, iar cartea aste este, deocamdată, o realitate. Probabil şi dumneavoastră, autorii din carte, v-aţi văzut unii pe alţii, aţi pus degetul pe altul şi aţi spus: «Este! Tu de de unde eşti? Eu sunt din Craiova. Tu de unde eşti? Eu îs din Bistriţa. Extraordinar, te-am văzut în carte, dar nu eram sigur că exişti». Acum, în sfârşit, toţi există.
O antologie e mai mult expresia unei stări de spirit. Spunea Ion Cristofor că spunea prietenul lui italian, această antologie clocoteşte, dar nu se încheagă, eu spun că această antologie se încheagă. Eu am văzut, cheagul acestei antologii este o mare iubire de poezie, de frumos. I-am citit pe poeţii prezenţi aici şi la toţi am văzut o propensiune, o dorinţă de a rosti frumos cuvinte şi de a fi frumos în lume, ori asta nu e un lucru puţin şi face ca acest grup să fie omogen. Omogenitatea e dată de credinţa în poezie şi credinţa în rolul ei bun şi nobil. (...) Când văd antologii am sentimente împărţite. Pe de o parte, erau antologiile de poezie universală scoase de Baconski, de Mircea Ivănescu, care ne plăceau şi ventilau toată poezia lumii, dar erau şi acele debuturi colective din anii comunismului, în care un autor, pentru că nu putea să apară singur, un nume adunat pe o carte, era obligat să apară la comun, cu mai mulţi autori. Şi din acele apariţii comune s-au detaşat scriitori şi poeţi importanţi.
Eu cred că această carte este un eveniment, cel puţin pentru mine, pentru că eu n-am mai avut de-a face cu cenacluri virtuale, ci doar cu cenacluri reale, în care ne cunoşteam „faţă către faţă”, dar se pare că şi biografiile de pe internet comunică între ele şi imaginea fără om în ea comunică pe internet cu o imagine fără om în ea”.
Adrian Popescu a punctat cu eleganţa binecunoscută, amintind câteva nume dragi ale Clujului şi ale literaturii române:
„În primul rând aş vrea să adresez nişte mulţumiri Mitropoliei, Arhiepiscopiei de Cluj pentru faptul că ne găzduieşte aici, Înaltpreasfinţitului Episcop şi Mitropolit, pentru că a ştiut să creeze un cadru cultural atât de primitor şi select. Desigur şi Înaltpreasfinţitul Bartolomeu era obişnuit să invite intelectuali, să propună un dialog între diferite personalităţi ale Clujului şi tot ce se face aici se constituie, după părerea mea într-un act cultural major. Este un pol cultural al Clujului aşa cum este şi filiala Uniunii Scriitorilor, desigur, cu un anumit specific, o anumită căldură în plus, cu o sacralitate („şi cu o anumită răcoare în plus, a completat Ion Mureşan”), sigur, una care ţine de sferele înalte ale celor cereşti. Merită toată recunoştinţa, înainte de a vorbi despre această antologie, un gest frumos, pe care trebuie să-l admirăm ca atare, pentru că descoperim aici o anumită solidaritate a poeţilor. Înainte, nişte figuri înceţoşate sunt acum în carne şi oase, anterior nişte posibilităţi, acum realităţi.
Antologia probează un anumit nivel, nu se scrie naiv, nu se scrie stângaci, este o experienţă deja consumată şi asimilată, câţiva sunt autori cu cărţi individuale, comentate la vremea lor, câţiva membri ai Uniunii Scriitorilor, deci discutăm de o anumită maturitate, nu vorbim despre nişte începători. Sigur, nu au statut de vedete, sunt nume în formare, este o magmă, care cristalizează uneori, alteori nu. Foarte bine, nu trebuie grăbit procesul. Şi Domnul ştie şi omul ştie când e momentul potrivit, dar mai mult ştie Domnul. Oricum, este o antologie promiţătoare, Ion Cristofor a zis că e vie, deci lucrurile acum se încheagă, lucrurile vor evolua, personalităţile vor cristaliza şi după părerea mea este de bun augur apariţia acestei cărţi. Urmează mai departe individualizarea, pentru că e un fenomen general al poeziei universale, nu doar româneşti, dar nu mai avem nişte personalităţi marcante, pregnante, uluitoare prin ceea ce aduc ele. Gândiţi-vă că azi se scrie bine, foarte elegant, îngrijit, însă fără scăpărarea genială a unui Nichita Stănescu nici, mergând cu o generaţie în urmă, ca Ion Barbu sau Lucian Blaga, nivelul nu este unul care să spargă plafonul norilor, nu e al munţilor solitari, ci este unul al colinelor, să spunem, care se completează, se înfrăţesc. Nu mai avem piscurile. Nu mai avem un Walt Withman sau Montale, ci o poezie accesibilă, de o anumită profunzime, dar în acelaşi timp, foarte asemănătoare. Probabil că experienţele esenţiale au fost consumate, totuşi. Poezia care să-ţi ia ochii, care să te cutremure, care să te facă să te simţi în alt univers e foarte rară azi.
Spunea Ion Cristofor despre genialitate, eu îmi amintesc de cuvintele lui Fănuş Neagu la Neptun, acum mulţi ani, desigur, mai bine să nu ne amintim cât sunt de mulţi. Erau Uricariu, Agopian, Dinescu, Marian Papahagi, Dumnezeu să-l odihnească şi pe el. Fănuş Neagu stătea în mijlocul celor care erau acolo, nu avea încă vârsta noastră şi glumind a spus aşa: «Măi, extraordinar, toţi sunteţi geniali, măi, numai eu am talent!»”

Autor: Alice Valeria Micu