Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Oamenii din cuvinte

Oamenii din cuvinte

Septembrie 2017

Iubim nespus cuvintele. Le respirăm, le rostim, ne bucurăm de zborul lor copilăresc prin lume. Ele sunt capabile să liniștească furtuni din suflete, dar pot crea și lacrimi pentru inimă. 
Goethe spunea: „Cuvintele sunt imaginea sufletului”. Dacă suntem armonizați cu noi înșine, avem puterea de-a sădi și în ceilalți respectul și dragostea de care au nevoie. Este esențial să învățăm că tăcerea salvează atunci când sentimentele negative încearcă să strige în numele nostru. Să ne trădeze.
V-ați întrebat vreodată cum arătăm în viziunea cuvintelor? Dacă ne-ar descrie, ce ar mărturisi? Reprezentăm oameni sau roboți? Oare ne-ar mai permite să le folosim cu atâta ușurință? 
Eu cred că ne-ar responsabiliza cu un cântar enorm, cât însemnătatea lor. Un cântar pe care să-l ducem mereu în spate și, când vrem să spunem ceva, să ne arate rezultatele acelor vorbe. Astfel, am deveni cumpătați și am reflecta asupra fiecărui cuvânt adresat. Uităm că un cuvânt crește sau frânge aripi cu aceeași intensitate.
Chiar dacă ne aflăm într-o societate viscolită de probleme, trebuie să ne păstrăm compasiunea și umanitatea față de tot ce ne înconjoară. Să deschidem cutiuța din piept și să adunăm toată magia într-un grai armonios. De ce? Să vă spun un secret: Noi suntem oamenii din cuvinte. Noi le controlăm, adăugându-le bunătate, cinste, blândețe. Ori furie, minciună, ranchiună. Depinde ce dorim să demonstrăm. Pare greu de crezut, dar vorba este matricea interiorului. Prin ea, sufletul grăiește. Promite, dă speranțe, încurajează, mângâie. Este de ajuns o propoziție zisă greșit pentru a ne răni apropiații, pentru a distruge prietenii vechi sau abia înfiripate. Cuvintele se aseamănă cu secundele: de îndată ce pleacă, nu le mai întoarcem, nu le mai ștergem. Amprentele pe care le pun sunt veșnice. Așa cum un ceasornicar are grijă ca acele ceasului să se îndrepte, să fie curate, să arate orele potrivite, așa și noi să avem grijă de cuvinte. Să le sortăm, să le lustruim, să le cuibărim în brațe, apoi să le dăm drumul cu o căldură nemărginită în Univers. Fără să bănuim, ar alunga tristețea unui obraz istovit, ar aprinde un felinar stins, ar înălța o floare culcată.
Fii chiar tu schimbarea pe care vrei să o vezi în cei din jur! Pentru a rămâne întotdeauna oamenii din cuvinte, nu doar cuvintele din oameni.

 

Autor: Cristina Beatrice Preda