Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Femeia „nocturnelor” lui Bacovia

Femeia „nocturnelor” lui Bacovia

Septembrie 2017

Utilizarea simbolului este un element esenţial al poeticii simboliste. Frumuseţea este o lume secretă a analogiilor misterioase, iar eul liric devine tălmăcitorul limbajului tainic al realităţii. Frumuseţea înseamnă adevărul ascuns pe care doar el îl va aduce la lumină. La baza tehnicii simboliste stă sugestia, calea poetică de realizare a simbolului şi a corespondenţelor ascunse dintre lucruri, a stărilor vagi, nedefinite. Sugestia este şi o trăsătură a picturii impresioniste: apar efectele de lumină şi umbră, lipsa contururilor. Prin sugestie şi imprecizie, poezia aduce cu sine vagul, indecisul, versul impar, fluidul, muzicalitatea. George Bacovia nu descrie, ci sugerează, comunică senzaţii – cromatice, muzicale, de mişcare. 
Urmărind acelaşi vag şi imprecis, observăm că femeia apare la Bacovia atât în ipostaza de iubită, cât şi de fecioară ce se opune unei imagini a falsităţii – femeia voluptuoasă, feminină. În faţa femeii, eul liric pare un solitar, un sceptic, un blazat cuprins de conştiinţa unei aşteptări inutile: „Cum te-am aşteptat.../ Totul a trecut” (Nocturnă). Eul liric bacovian nu are faţă de iubită gesturi de tandreţe căci uniunea îndrăgostiţilor se realizează prin contemplare, cântec sau lectură: „În oglinda larg-ovală încadrată în argint,/ Bate toamna (...)/ Pe când cade violetul,/ Tu citeşti nazalizând/ O poemă decadentă (...)/ Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...” (Poemă în oglindă); „În casa iubitei de-ajung, (...)/ O chem ca să vadă cum plouă/ Frunzişul, în târgul ploios.” (Spre toamnă); „Citeşte-mi ceva de la poluri,/ Şi ningă… zăpada ne-ngroape./ Ce cald e aicea la tine,/ Şi toate din casă mi-s sfinte” (Decembre). Se conturează o atmosferă familială, în care iubita pregăteşte camera, citeşte şi contemplă universul acoperit de ninsoare. Femeia potenţează neliniştea eului liric, marcând durerea cosmică a sfârşitului: „E ziuă şi ce întuneric…/ Mai spune s-aducă şi lampa” (Decembre); „Afară ninge prăpădind,/ Iubita cântă la clavir”, dar totuşi îndrăgostitul face un unic gest de tandreţe: „Şi plâng şi eu, şi tremurând/ Pe umeri pletele-i resfir…” (Nevroză); „Mai stai de mă alintă/ Cu mâna ta cea mică,/ Şi spune-mi de ce-i toamnă/ Şi frunza de ce pică?” (Pastel).
Dansul devine o încercare de apropiere, iar balerinele din poezia Balet devin un simbol al frumuseţii pe care doar privirea eului liric poate să o surprindă. Balerinele sunt pline de frumuseţe şi nobleţe, mereu îmbrăcate în vestimentaţia lor albă, plină de lumină. Vestimentaţia acestora este un simbol al dansului clasic, dar ea reflectă de asemeni munca, suferinţa fizică, efortul, tensiunea puse în slujba artei. Linia curbă din mişcarea balerinelor semnifică perfecţiune şi mângâiere. Mişcarea uneşte umanul cu sunetul muzicii. Toate formele şi culorile dau naştere unei noi lumi pline de obiecte animate sau inanimate. Mişcarea fluidă a balerinelor pare a fi mişcarea unei singure persoane pentru că un gest al unei balerine continuă de fapt gestul alteia: „Lunecau baletistele albe…/ Degajări de puternice forme”.
Balerina, un fel de zburător sau Dragobete, un fel de semizeitate erotică, devine un simbol al dorinţei celor care trăiesc doar pentru plăcerile trupeşti: „Şi lumea sufla împătimită –/ Albe, râzând spre lumea prostită”; „Tainic trezind complexul organic –/ Albe, stârnind instinctul satanic”. Zburător feminin, balerinele reprezintă mitul invaziunii instinctului erotic. Acest instinct total iraţional îl transformă pe cel însetat de dragoste într-o altă fiinţă şi îi provoacă un freamăt neastâmpărat al simţurilor. Balerinele tulbură bărbaţii care tânjesc după iubire, iar sindromul erotic conduce pe bărbat către vise, descântece şi magie. Dansul simbolizează lauda vieţii, libertatea, egalitatea, bucuria vieţii, dar este şi simbol al păcatului – un exemplu este dansul Salomeei care cere capul lui Ioan Botezătorul. Râsul fetelor este un simbol al fericirii, al sănătăţii, al stării de bine, al speranţei, al tăriei de caracter, al optimismului, dar poate simboliza şi ispita. Dionisiacul din ele redă tocmai impulsul, deschiderea către nou, senzualitatea, tumultul, izbucnirea voluptoasă a formelor, ruperea echilibrului, răscolirea instinctelor. Bărbatul devine astfel un om comun dominat de voinţa de a trăi, care caută permanent fericirea personală, un fel de Cătălin visând la Cătălina, un fel de paj visând la fata de împărat. Fiinţă terestră, mărginită, omul comun nu se poate înălţa la nivelul iubirii spirituale, nu vede în femeie un ideal de neatins, o fantasmă cerească, de aceea visul lui presupune coborâre, apropiere de planul omenesc. Plin de viaţă, vrea să trăiască clipa şi vede în balerină un reprezentant al lumii sale. El îşi recunoaşte incapacitatea de a-şi depăşi condiţia, limita omenească. 
La Bacovia, cromatica are valoare simbolică şi se asociază cu imprecizia, cu suprimarea contururilor, cu estomparea formelor, cu surprinderea unor instantanee, a unor momente în devenire, a unor imagini fulgurante ca zborul din dansul unei balerine. Cromatica este o tehnică comună poeziei şi picturii. Ca şi în pictură, imaginile sunt fragmentate prin prezentarea unui detaliu, fără ca obiectul să fie descris complet – „baletistele albe”. Impresia picturală de vag este creată şi prin reprezentarea poetică a dansului văzut drept umbră – „Degajări de puternice forme”. Prin proiecţia de o clipă a luminii asupra lor, instantaneele cu balerine devin acum imagini unice. Corespondenţele arată legătura dintre interior – dorinţa de iubire, instinctul – şi exterior – balerinele albe dansând. La simbolişti corespondenţele privesc analogiile dintre senzaţii, emoţii, culori. Corespondenţa simţurilor sau sinestezia conduce eul liric la descoperirea misterului lumii. În poezie se asociază spontan senzaţia vizuală cu cea de mişcare: „albe”, „forme”, „lunecau”.
Albul este un simbol cromatic prezent în poezie încă din incipit: „Lunecau baletistele albe…”. Impresia de incertitudine este realizată cu ajutorul verbului la imperfect „lunecau”. Albul este o nonculoare şi se află la extremitatea gamei cromatice: el este absolut, fără nuanţe sau variaţii şi simbolizează atât absenţa culorilor, cât şi totalitatea lor. Albul devine simbol al numărului unu, dar şi simbol al totalităţii. Este aşadar atât unitate şi originalitate, cât şi multiplicitate. Albul este simbol al deschiderii, al purităţii care nu a suferit nicio modificare din exterior, al nevinovăţiei, al fericirii, al irealului. Este asemeni unei oglinzi în care se reflectă realitatea. Albul este începutul şi sfârşitul; are deci o valoare de ideal. Albul este simbol al luminii, al zorilor de zi, dar, în acelaşi timp, este suspendat între prezenţă şi absenţă, între lună şi soare. Albul este început şi sfârşit, dar şi schimbare, nou, renaştere. Pentru balerine, albul este atât un mod de viaţă, cât şi un crez. Albul sugerează feericul şi el conferă siluetelor o strălucire de sidef. Acelaşi motiv literar face aluzie la candoarea miresei. Albul este o metaforă a curgerii timpului, dar şi a nemuririi, sugerând existenţa universală.
Poezia lui Bacovia respectă tehnica simbolistă: utilizează refrenul – „Lunecau baletistele albe…”, aliteraţia, versul liber, creează efecte sonore prin folosirea rimei masculine – „organic”/ „satanic”. Simetria este un alt element simbolist şi ea este marcată prin sintaxă: versul-refren format din predicat-subiect-atribut apare la începutul şi finalul fiecărei strofe, atributul „albe” se repetă în versul al treilea al fiecărei strofe, iar verbele la gerunziu – „râzând”, „trezind”, „stârnind” evidenţiază percepţia subiectivă privind acţiuni probabile sau incerte. Concluzionând, putem afirma că Bacovia este creatorul inovaţiilor care au drept scop crearea impresiei de muzicalitate. Modalităţile de creare a muzicalităţii poeziei bacoviene sunt: titlul poemului, simbolistica sunetelor, ritmul interior, versurile inegale, rima cu efecte muzicale, prezenţa refrenului, aliteraţiile cu rol onomatopeic, versul liber, ingambamentul.

Bibliografie selectivă:
Mihai Cimpoi, Secolul Bacovia, Editura Fundației Culturale „Ideea Europeană”, București, 2005.
Daniel Dimitriu, Bacovia, Editura „Junimea”, Iași, 1981.
Vasile Fanache, Bacovia, ruptura de utopia romantică, Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 1994.
V. Fanache, Bacovia în 10 poeme, Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 2008.
Mircea Scarlat, George Bacovia - nuanțări, Editura „Cartea Românească”, București, 1987.

Autor: Iuliana Clima-Caraghin