Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Despre sublima artă a dirijării iscusite a cuvintelor

Despre sublima artă a dirijării iscusite a cuvintelor

Septembrie 2017

Invitație la confesiuni, Rodica Lăzărescu

Un volum de interviuri precum „Invitație la confesiuni”, semnat de Rodica Lăzărescu, redactor-șef al revistei „Pro Saeculum”, poate produce grave probleme de încadrare în „gen și specie” a „confesiunilor” care nu pot fi declarate, simplu și, mai ales, sec, texte de graniță. Apărute, după cum se precizează, în perioada 2014-2016, în revistele „Pro Saeculum”, „Ateneu”, „Vatra veche”, „Argeș”, „Cronica veche” și ordonate strict după criteriul cronologic, cele 25 de interviuri-„subca-pitole” sunt dovada evidentă a faptului că, atunci când erudiția și neliniștea interogativă sunt dublate de un talent al stabilirii direcțiilor și sensurilor, un interviu poate să se apropie de un poem în proză, de un roman autobiografic sau de o tragi-comedie într-un act.
Spirit (extrem de) viu, enciclopedic, cu o ardoare de nestăvilit când vine vorba de cultura română, atentă „la tot și la toate”, Rodica Lăzărescu sublimează o specie pe care gazetăria actuală n-a valorificat-o suficient/eficient, ca în experimentul (ca să facem o analogie în stilul autoarei) la care face referire Lucian Blaga, vorbind despre revolta fondului nostru nelatin. Ce înțelege cititorul atent, parcurgând, vorace, interviurile din volumul apărut în 2016, la Editura Vatra veche, e că putem vorbi, fără doar și poate, de o știință a interviului care trimite la hermeneutică. 
E greu de stabilit dacă plăcerea lecturii acestor interviuri e dată de firescul, cursivitatea și inteligenta „rotire” a condeiului/discursului, de calitatea, prestanța sau experiența culturală/de viață a interlocutorilor sau de armonioasa „cuprindere” diacronică și sincronică a României culturale și nu numai, de dincoace și de dincolo de granițele României de azi. În plus, „cade” extrem de bine acea relaxare/lejeritate a celui care provoacă la confesiuni, relaxare care e dată, înțelegem odată cu fiecare pagină, de foarte buna cunoaștere a operei și a parcursului biografic ale celui intervievat, precum și de asumarea unei poziții confortabile, sintetizate inteligent în versurile: „Cine întreabă n-are vină”. 
Neîndoielnic, seva volumului e dată de calitatea impecabilă a intervențiilor „vorbitorilor”, figuri emblematice, polifonice, care acceptă provocarea la destăinuire și realizează, grație scenaristei, nu un colaj al vieții și activității, ci un compendiu (asumat subiectiv) al culturii, istoriei, civilizației, de la originile lor până în prezent, un interesant caleidoscop de perspective, o sintetică antologie de aforisme și cugetări provocate, un curs intensiv de geocultură, geopolitică, geometrie românească, din decenii vechi și noi. 
Multe dintre interviuri au, drept preambul, un portret sintetic, dar esențial, al celui intervievat. E, în fond, o încercare de inițiere a acelei matrici spirituale pe care o cere luminată, cu obstinație, în majoritatea interviurilor. Particularizându-și interogațiile, construindu-și discursul, strategia pe punctele-cheie ale interlocutorului, Rodica Lăzărescu reușește să „hipnotizeze”, să declanșeze mărturisiri generoase, efervescente, pline de amănunte banale sau semnificative care dau savoare, viață, interviurilor. „Spuneri de sine” sau „cu-cu-rri-culum vitae” oferă, cu larghețea celui uimit de erudiție și elocință, de impresia unui dialog cu o ființă omniprezentă, omniscientă, deopotrivă academicieni precum Răzvan Theodorescu, Gheorghe Păun, Basarab Ionescu, Ioan-Aurel Pop, Ion Pop, Gabriel Ștrempel, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Academiei Române, regizori și actori „părtași” la fenomenul cinematografic Moromeții (Stere Gulea, Victor Rebengiuc, Mitică Popescu, Dorel Vișan), alături de personalități culturale extrem de eterogene în raport cu sine și cu ceilalți. Astfel, de la poeta-artist plastic-biolog Maria Mănucă, trecem, cu lejeritate, la scriitorul-geolog-fotograf Ion Lazu sau la poeta-redactor-pictor, preocupată de teatru, Passionaria Stoicescu sau gazetarul-politician Nicolae Dan Fruntelată sau procurorul-jurnalist-scriitor Ștefan Mitroi. O samă de vieți și opere se ivesc din „întrebări care luminează lucrurile”, căci autoarea își propune inclusiv să afle „ce NU este” interlocutorul său sau chiar „ce ar fi putut fi”. 
Se țes, așadar, cu răbdare și cu un har al întrebărilor bine temperate, alternate cu inerente curiozități „critice”, ba universul familiei (sau „universul Mama”, cum ar spune un cunoscut editor de la Cluj-Napoca), ba intersecții/paralelisme/armonizări cu oameni și vremuri, ba obsesii tematice, temperamentale, atitudinale. O panoramă iscusit condusă din umbră, cu tact, profesionalism, talent și, mai ales, umanism se realizează prin îndepărtarea sau depășirea barierelor. O frescă a vieții politice, a agoniei revistelor literare, a fatalității mioritice și nu numai, a letargiei zonei carpato-danubiano-pontice. O lecție despre patriotism, despre statutul anterior și actual al omului de cultură, despre puterea omului de a evolua, despre modele general-umane sau personale, despre reușite, dar și despre riscuri, eșecuri, temeri, regrete sau nostalgii e fiecare interviu care alternează întrebări firești, confortabile, cu întrebări ofertante, incitante sau care aparțin, fără îndoială, categoriei „artilerie grea”.
Ceea ce înțelegem, la finalul volumului, s-ar putea sintetiza în câteva (posibile) întrebări la care, de ce nu, ne-ar plăcea să răspundă autoarea volumului: E omul mai „sincretic” decât artele? Cât e artă și cât e știință, act de critică, istorie, civilizație sau... astrologie într-un interviu? Cine/ce e catalizatorul într-un interviu? Ce ADN spiritual și ce matrice spirituală trebuie să aibă un bun „croitor” de interviuri? 

Autor: Carmen Ardelean