Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



23 august la Zalău. Ani diferiţi, semnificaţii diferite...

23 august la Zalău. Ani diferiţi, semnificaţii diferite...

August 2017

25 decembrie 1989. Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt executaţi la Târgovişte. Cu trei zile mai devreme, la 22 decembrie 1989, cei doi fugeau din faţa manifestanţilor, cei mai mulţi, muncitori de pe marile platforme industriale ale capitalei. Erau aceiaşi muncitori care, cu doar patru luni înainte, defilau cu tablourile lor în braţe. 
23 august 1989, Bucureşti. Între cei care defilează sunt şi 500 de sălăjeni, ajunşi în Bucureşti încă din data de 21 august, urmare a „indicaţiilor conducerii superioare de partid”. Telexul primit la Zalău de către „tovarăşa prim-secretar”, Maria Ştefan, la 29 iulie 1989, semnat de Emil Bobu şi Constantin Olteanu, nu lăsase nimic la voia întâmplării: numărul participanţilor (500 din fiecare judeţ, cu excepţia judeţelor Braşov, Constanţa, Cluj, Dolj, Iaşi, Prahova şi Timiş, care trimiteau câte 600), materialele de propagandă vizuală necesare (stema judeţului, harta judeţului, machete, fotografii, grafice, panouri, lozinci, eşarfe etc.; drapelele ţării şi ale partidului, tablourile „tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU şi ale tovarăşei ELENA CEAUŞESCU”, erau menţionate într-un aliniat special; de reţinut şi un alt fapt, în documentele de partid aceste nume sunt scrise întotdeauna cu majuscule), structura coloanei şi modul de selecţie (cei mai buni muncitori şi ţărani, fruntaşii în producţie, „eroii noii revoluţii agrare” etc.), însoţitorii coloanei (prim-vicepreşedintele Consiliului Popular Judeţean, un secretar al Comitetului Judeţean de Partid, preşedintele Consiliului Judeţean al Sindicatelor, activişti de partid sau ai organizaţiilor de masă şi obşteşti). Data până la care trebuia constituită coloana era fixată pentru 5 august 1989, iar înaintea deplasării la Bucureşti urmau a se face „3-4 repetiţii, oamenii muncii fiind organizaţi pe rânduri de câte 36, pentru a se obişnui cu mersul în coloană şi pentru a se verifica dozarea şi eşalonarea materialelor de propagandă vizuală”1. 
23 august 1989, Zalău. „Zi limpede, sub un cer luminos şi pur. Zalăul, reşedinţa judeţului Sălaj, în haină de sărbătoare, a celebrat cu strălucire, într-o atmosferă de puternic optimism, cu fierbinte mândrie patriotică, într-o unitate de monolit în jurul Partidului Comunist Român, al secretarului său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, a 45-a aniversare a revoluţiei...”. Fraza este aproape interminabilă. Aşa începe ziarul local descrierea desfăşurării „Demonstraţiei oamenilor muncii” în Zalău, la care au participat „impresionante coloane care au însumat peste 20.000 de oameni ai muncii”. 
Scenariul era însă, în mare măsură, cunoscut din anii anteriori. După îndelungi pregătiri, cu „scoaterea din producţie” a muncitorilor şi de la „orele de clasă” a elevilor, după nesfârşite repetiţii, zălăuanii sărbătoreau, de voie sau de nevoie, ziua naţională.
Intonarea imnului naţional şi cuvântarea primului secretar al Comitetului judeţean Sălaj al Partidului Comunist2, în care se vorbea despre rolul partidului în săvârşirea actului de la 23 august 1944 şi „măreţele realizări” ce au urmat acestuia (puse, mai ales, pe seama lui Nicolae Ceauşescu şi „epocii” sale), dădeau startul manifestărilor. 
Apoi, în centrul oraşului sau, alteori, pe stadionul municipal (care se numea, atunci, „23 August”), prin faţa tribunei oficiale defilau armata, gărzile patriotice, detaşamentele PTAP (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei), formaţiile de pioneri şi cele de apărare civilă, carele alegorice şi muncitorii de la aceleaşi întreprinderi zălăuane, purtând tablouri cu Nicolae şi Elena Ceauşescu (toţi se fereau de ele, fiind foarte grele; erai considerat un mare norocos dacă ţi se dădea să porţi un drapel), pancarte cu diferite lozinci, steaguri roşii şi tricolore, eşarfe ş.a. 
Coruri reunite (ale cadrelor din învăţământ, veteranilor de război, întreprinderilor din oraş ş.a.), grupuri vocale (de la Integrata de In, Spitalul Judeţean, Poştă, Întreprinderea Comercială de Stat pentru Mărfuri Industriale ş.a.), orchestre de muzică populară (de la Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului, Întreprinderea de Armături Industriale din Fontă şi Oţel, Întreprinderea de Conductori Electrici Emailaţi ş.a.), formaţii de tot felul (de dansuri, sportivi, pionieri, chiar şoimi ai patriei), contribuiau „la buna reuşită” a zilei. 
O zi care, după defilarea obligatorie, „spectacolul cultural-sportiv” şi predarea materialelor de propagandă, se încheia la „mici şi bere”, la „Grădina Poporului”, „Brădet”, „Popasul Romanilor” sau alte localuri din oraş (trebuia, totuşi, chiar şi într-o astfel de zi, declarată liberă prin lege, să stai, pentru asemenea „bunătăţi”, „la coadă”, aşa cum se sta, în acei ultimi ani de comunism, la aproape orice altceva de cumpărat, de la hrana cea de fiecare zi, până la produsele de folosinţă îndelungată; de amintit şi că ziua de sâmbătă era, în timpul regimului comunist, zi lucrătoare, că în cele mai multe întreprinderi se lucra şi duminica, „la foc continuu”, astfel că o zi liberă era mult dorită şi apreciată).
În oraş, în preajma sărbătorii, se organizau adunări festive, se depuneau coroane la monumentele eroilor, se susţineau expuneri, se desfăşurau mese rotunde. Amintim, aici, doar un titlu, care spune mult despre acei ani, făcând aproape de prisos conţinutul expunerii propriu-zise: „Importanţa şi semnificaţia epocală a actului istoric de la 23 August 1944, profundele transformări revoluţionare, marile succese obţinute de poporul român în cei 45 de ani de construcţie socialistă, îndeosebi după Congresul al IX-lea al partidului”. 
De asemenea, la Casa de Cultură a Sindicatelor sau la Clubul Tineretului din Zalău (numit, atunci, „Centrul de Creaţie şi Cultură socialistă Cântarea României pentru tineret”) se organizau simpozioane (în 1989, cu un titlu deja comun în epocă: „45 de ani de la revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 August 1944”), expoziţii fotografice („Realizări ale tineretului în Epoca NICOLAE CEAUŞESCU”; iarăşi, aceleaşi majuscule!), şi nelipsitele „spectacole cultural-artistice”. Iar fabricile erau cuprinse, tot atunci, de febra „întrecerilor socialiste în producţie”.  
23 august 1948. România era acum, după abdicarea regelui, la 30 decembrie 1947, „republică populară”. Zalăul îmbrăcase, de dimineaţă, „haină de sărbătoare, sărbătoarea eliberării ţării noastre de sub jugul tiraniei fasciste”. Şi atunci, steagurile fâlfâiau, „mai mândre ca oricând”, în centrul oraşului, dar şi pe celelalte străzi principale. 
Lumea se adunase, „încă din zori”, pentru ca, la orele 10,30, să vină şi „instituţiile încolonate pe sindicate, în ordine perfectă”. Primii sunt lucrătorii de la fabrica de cărămidă din oraş, îmbrăcaţi în cămăşi albastre şi pantaloni gri. Au în fruntea coloanei lor, „purtat pe braţe de două tinere muncitoare”, tabloul „marelui prieten al popoarelor şi al ţării noastre”, Stalin. La „această apariţie lumea a isbucnit în urale şi aplaude ce nu se mai sfârşieau, astfel salutând chipul marelui dascăl al clasei muncitoare”. Participă şi armata, „frumos echipată şi în perfectă ordine”, dar şi salariaţii cooperativei „Victoria”, „care erau uniform îmbrăcaţi”.
Întreaga coloană era deschisă de un „grup de tinere, care pe lângă uniforma lor frumoasă, purtau cifrele 23 şi literele August”. Sosesc, curând, autorităţile, în frunte cu prefectul judeţului, Miron Mechiu, primarul oraşului Zalău, Andrei Barabas, secretarul PMR şi deputatul de Sălaj, Roşca Tănase ş.a. Este intonat imnul republicii populare, vorbeşte prefectul, apoi „plugarul Creţu, în numele ţărănimei muncitoare din Someş Odorheiu”. Se inaugurează o stradă nou pavată, Gheorghe Doja, se defilează şi, la final, cu toţii, încing o horă mare în Piaţa Libertăţii. 
În după-masa aceleaşi zile, armata, „în ţinută de sport”, merge la stadion, unde are loc un concurs de atletism, din care „reiese marea grijă ce o poartă Guvernul nostru şi importanţa ce se dă educaţiei tinerilor militari”. Iar seara, „serbarea a continuat în sala culturală, care a fost arhiplină” şi împodobită „cu steaguri roşii şi al R.P.R.”. Aici, pe scena „frumos ornată cu portretele marilor luptători ai Socialismului, Lenin şi Stalin, precum şi a iubiţilor noştri luptători şi făuritori ai R.P.R. Tov. Gh. Gheorghiu Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu”, au vorbit Roşca Tănase, despre „realizările obţinute în întâmpinarea lui 23 August”, şi „Tov. Török, care a subliniat în special rolul hotărâtor al armatelor Sovietice în lupta de eliberare a ţării noastre”. 
Întreaga zi, pe un mare panou, amplasat în centrul oraşului, zălăuanii putuseră vedea, „oglindite”, realizările din judeţ, „în cei patru ani trecuţi de la 23 august 1944”3.
23 august 1945. Despre primul 23 august liber, documentele de arhivă nu ne dezvăluie aproape nimic. Dar ziua a fost sărbătorită în oraş şi judeţ, iar un „program” al manifestărilor ce i-au fost dedicate a fost publicat în presa de atunci. Sunt interesante aceste prime rânduri scrise despre 23 august 1944, pentru menţionarea autorilor, dar şi pentru semnificaţia atribuită zilei: „După cum se ştie, ziua de 23 August 1944 ne-a adus eliberarea din lanţurile robitoare ale fascismului. Este ziua în care s-a hotărât dreptul nostru asupra Ardealului de Nord. E ziua în care glasul ţării, înăbuşit 4 ani sub pumnul dictatorial al lui Hitler şi a naivei sale slugi Antonescu a izbucnit vulcanic prin glasul M.S. Regelui Mihai I şi a înţelepţilor săi sfetnici. E ziua în care s-au deschis porţile închisorilor pentru eliberarea slujitorilor ideii de dreptate socială, condamnaţi pe nedrept de o justiţie legată la ochi şi la mâini. Ziua de 23 August 1944 este, în sfârşit, ziua sfântă a dreptăţii naţionale, a dreptăţii sociale. Pentru aceste motive, vom sărbători-o cu tot fastul cuvenit odată cu întreaga ţară şi noi cei de pe aceste meleaguri ai căror zori de libertate s-au ivit atunci. În ziua de 23 August 1945 prima aniversare a lui 23 August 1944, munca câmpului, munca din ateliere, magazine, fabrici şi birouri va fi suspendată. În fiecare sat, alături de steagul României democrate, casele vor fi împodobite cu steagul roşu, simbolul libertăţii. În toate bisericile se va oficia Te-Deum care va fi urmat de manifestaţii populare şi petreceri organizate în comun pentru toate neamurile conlocuitoare”4. 
23 august 1944. O dată importantă, dar şi controversată a istoriei noastre. Deşi se ştie cu exactitate ce s-a petrecut în acea zi (demiterea şi arestarea primului ministru, „Conducătorul Statului”, Ion Antonescu, în palatul regal, numirea unui „nou Guvern de Uniune Naţională”, ieşirea „din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite” ş.a.m.d.)5, astăzi încă, după atâţia ani, punctele de vedere referitoare la autorii şi semnificaţia zilei rămân diferite. 23 august înseamnă, pentru unii, act de salvare naţională. Pentru alţii, act de trădare naţională. Gest responsabil, eroic al regelui Mihai, ori gest nesocotit, eroare cumplită a acestuia. Vieţi omeneşti salvate, prin scurtarea războiului mondial, sau vieţi de ostaşi români pierdute, fără luptă, prin nesemnarea armistiţiului decât la 12 septembrie 1944. Zori de libertate şi democraţie sau început de sclavie şi comunism. Act ce onorează sau care dezonorează ş.a.m.d. 
Comuniştii şi-au atribuit toate meritele înfăptuirii actului de la 23 august 1944. Rolul regelui şi al partidelor istorice a fost, după cum am văzut, minimalizat mereu, până a dispărut cu totul din propaganda oficială6. După ce îi spuseseră lovitură de stat, insurecţie, ziua eliberării de sub jugul fascist etc., 23 august a fost numit de ei, în ultimul deceniu de comunism, revoluţie. Din judeţe, din marile întreprinderi, de la oraşe şi de la sate, curgeau spre Bucureşti râuri de telegrame omagiale, care conţin exprimări ca acestea: „Cu prilejul celei de-a 45-a aniversări a victoriei Revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, din August 1944, vă rugăm să ne permiteţi, mult iubite şi stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, să reafirmăm, în numele comuniştilor, al tuturor oamenilor muncii din judeţul Sălaj, nemărginita dragoste, înalta stimă şi aleasa preţuire faţă de ilustra dumneavoastră personalitate, viaţă şi activitate revoluţionară...”, iar presa publica, pe prima pagină, articole de felul „P.C.R. – forţa politică sub conducerea căreia poporul a înfăptuit revoluţia din august 1944”7. 
O „forţă politică” aflată în ilegalitate înainte de 23 august 1944, un partid care număra atunci doar câteva sute de membri în toată ţara (în judeţul Sălaj, documentele menţionează doar doi membri de dinainte de această dată)8, dar care, prin denaturarea treptată a adevărului istoric, a dorit (şi a reuşit o vreme, cât s-a aflat la conducerea ţării!) să se prezinte drept singurul autor al zilei care, conform propagandei comuniste, „a marcat cel mai important eveniment în existenţa milenară a poporului român”9. 

1 SJAN Sălaj, fond PCR, dosar 64/1989; printr-o notă telefonică, din 9 august, responsabilii judeţeni erau convocaţi la Bucureşti pentru 11 august, având asupra lor „comenzile pentru transport, cazare şi masă (separat)”, care se suportau „de fiecare unitate socialistă pentru oamenii muncii din unitatea lor”. În dosarul citat se regăsesc multe alte date interesante: tabele cu participanţii şi însoţitorii, structura coloanei („14 rânduri, fiecare rând format din 36 persoane”), locurile de cazare şi mijloacele de transport folosite în capitală, unităţile din care au fost selecţionaţi participanţii (din Zalău, cele mai mari întreprinderi, IAIFO, Ţevi, Anvelope, Emailaţi, Filatura, Integrata, Construcţii Montaj, Prelucrarea Lemnului au dat câte 36 de participanţi, Inspectoratul Şcolar, 17, Ceramica şi Direcţia Comercială, câte 10 etc.); totul, în pregătirea şi desfăşurarea manifestărilor dedicate zilei de 23 august, era regizat în cele mai mici detalii.
2 Aceştia au fost, după reînfiinţarea judeţului Sălaj, Laurean Tulai, Letiţia Ionaş, Ion Traian Ştefănescu şi Maria Ştefan.
3 „Graiul Sălajului”, an III, nr. 31, 28 august 1948, p. 1.
4 „Democratul”, an I, nr. 3, 19 august 1945, p. 3; dacă despre primul 23 august liber doar presa oferă ceva informaţii, după încă un an, în arhive găsim, iată, „Programul zilei de 23 august 1946 în Zalău” (dosar 11/1946, fila 19.). Încă de dimineaţă, la orele 6.00, muzica batalionului 7 Vânători de Munte dă deşteptarea locuitorilor oraşului. Între orele 9 - 9.30, în toate bisericile oraşului se oficiază un Te-Deum. Apoi, până la ora 10.00, publicul se adună în Piaţa Libertăţii, autorităţile oraşului şi judeţului se instalează în tribuna din faţa Prefecturii Sălaj (azi, Primăria municipiului Zalău), iar „trupele” sunt trecute în revistă. A doua parte a programului este dedicată „monumentelor” eroilor: eroului sovietic şi eroului român. Se începe, tot înaintea prânzului, cu dezvelirea monumentului eroului sovietic. Imediat după încheierea acestui punct din program, urma, tot acolo, „Punerea pietrei fundamentale a eroului român”. După masă, are loc „Defilarea carelor alegorice, poporului şi armatei”, o „serbare câmpenească, sporturi, bufet la stadion, match de footbal”, „retragerea cu torţe” şi o „Serbare artistico-culturală la sala Cinematografului orăşenesc”; 
Iată şi un alt articol, referitor la semnificaţia şi autorii actului, publicat în „Democratul” din 26 august 1946: „Salutul nostru pentru 23 August. În această măreaţă zi pentru democraţia română şi cea europeană simt nevoia de a Vă aduce salutul tuturor evreilor reîntorşi din ghiarele morţii în oraşul Carei şi uniţi în Comitetul Democratic Evreiesc. Sărbătorim astăzi a doua aniversare de când scumpul nostru Suveran maiestatea Sa Regele Mihai I, ascultând dorinţa şi glasul întregului său popor a dat ordin trupelor sale să scoată din Ţară fiara fascistă care ţinea în spaimă aproape toată Europa. Trupele victorioase româneşti luptând cot la cot cu glorioasa armată Roşie, au îndeplinit acest ordin fără şovăire, înregistrând succes după succes până la Victoria finală şi ajungând până la porţile Budapestei şi a capitalei aliatei noastre Cehoslovacia în Praga. Lucrurile nu au mers aşa uşor după cum unii îşi închipuiesc. Multe vieţi muncitoreşti şi multe milioane de suflete au trebuit sacrificate până ce partidele subterane până atunci au putut ieşi în viaţa publică pentru ca să-şi dezvolte rodnica lor activitate pentru o Românie democratică, liberă, întregită şi independentă. Începând cu această dată armata Română alături de armata Roşie îşi vărsă sângele pentru eliberarea Ardealului de Nord înfrăţită cu adevăratul prieten împotriva adevăratului duşman. La alungarea şi zdrobirea acestui duşman comun va participa apoi şi dincolo de graniţele Ţării eliberate, contribuind astfel la deschiderea drumului spre reabilitarea României pentru un viitor luminos, alături de ţările iubitoare de libertate. Poporul român vede în 23 August 1944 o cotitură istorică în viaţa sa pentru că eliberarea României înseamnă în acelaşi timp o contribuţie hotărâtoare la crearea condiţiilor militare şi politice pentru eliberarea Europei dunărene. Prin semnarea convenţiei de armistiţiu dela 12 Septemvrie 1944 se întâmplă prima dată în istorie ca învingătorul să nu ceară nici un petec din teritoriul învinsului, dar să-l şi ajute să repare o nedreptate istorică. Uniunea Sovietică declară că nu recunoaşte odiosul dictat de la Viena şi că Nordul Ardealului trebuie să revină României. Pentru aceasta va da tot sprijinul poporului Român. Pentru noi evreii această zi are o însemnătate covârşitoare pentru că alături de popoarele conlocuitoare ne-am eliberat şi noi de sub jugul fascist, ba chiar revenirea cât mai grabnică a celor din lagărele germane se datoreşte în mare măsură tot actului din această zi. De aceia trebuie să exprim înainte de toate caldă simpatie, recunoştinţă şi devotamentul pe care poporul evreu îl are faţă de Maiestatea Sa Regele Mihai I, şi M.S. Regina Mamă Elena, nu numai pentru făurirea acestei zile, dar şi pentru îngrijirea lor părintească cu care s-au purtat faţă de noi în zilele de prigoană şi tristeţe. Pe când fiii armatelor noastre glorioase înregistrau succes după succes pe câmpurile de luptă tot fiii acestui popor s-au unit pentru consolidarea internă a Ţării. La 6 Martie 1945 se instalează Guvernul faptelor Dr. Petru Groza. În şiragul de înfăptuiri dela 23 August 1944 cele mai însemnate sunt: Instalarea administraţiei româneşti în Ardealul de Nord, reforma agrară, reîntoarcerea prizonierilor din U.R.S.S. înrolaţi cea mai mare parte în divizia de Panduri «Tudor Vladimirescu-Debreţin» şi divizia Horea, Cloşca şi Crişan, hotărâţi a lupta pentru apărarea şi lărgirea regimului democratic şi a înfrânge uneltirile reacţionare ale rămăşiţelor fasciste. Încheierea de acorduri cu U.R.S.S., pedepsirea criminalilor de războiu şi restabilirea relaţiilor diplomatice cu URSS şi ţările aliate. După atâtea victorii, atât pe câmpul de luptă cât şi în politica internă am ajuns la a doua aniversare a acestei zile. Astăzi 23 August 1946 are o dublă însemnătate pentru noi. Ţările aliate şi iubitoare de pace s-au întrunit la Paris pentru ca să depună temelia «Păcii». Suntem mândri că după atâtea şi atâtea fapte democratice delegaţia Română a putut să apară la această conferinţă cu rezultate pozitive. Ministru nostru de externe şi şeful delegaţiei române Dl. Gheorghe Tătărescu a expus clar punctele de vedere ale României, răspunzând uneltirilor reacţiunei internaţionale în faimosul său expozeu şi spunând între altele: «La 23 August 1944 într-un moment în care războiul nu era încă evident – cum s-a exprimat gloriosul şef al armatei Roşii Generalissimul Stalin – poporul român călăuzit de forţele adevăratei sale democraţii în deplin acord şi cu sprijinul tânărului şi Viteazului Său Rege, trecea de partea aliaţilor săi fireşti şi se arunca hotărât în războiul de eliberare. Făcând una din cele mai mari şi mai grele sforţări din istoria sa el a adus o contribuţie preţioasă la războiul Naţiunilor Unite şi la VICTORIA finală».
Iubiţi Cetăţeni Români!  
Este un vechi proverb românesc care spune: Apa trece, pietrele rămân. Când ne întâlneam în timpul prigoanei fasciste şi ne ascundeam sub câte o poartă, ziceam şi noi că precum trece apa călătoare şi rămân pietrele, tot aşa trebuie să treacă şi aceste teorii şi fapte anti-umane pentru ca să răsară odată zorii unei faimoase zi de 23 August 1944, ziua eliberării noastre a tuturora. Aducând încă odată devotamentul nostru faţă de Coroană şi popor şi simţind după un interval de doi ani binefacerile acestei zile să strigăm din toate puterile noastre: 
Trăiască făuritorii zilei de 23 August 1944, M.S. Regele Mihai I., şi armata democrată română;
Trăiască sprijinitorii zilei de 23 August 1944, Generalissimul Stalin şi glorioasa armată Roşie;
Trăiască lupta comună a poporului evreu cu poporul român şi popoarele conlocuitoare pentru democraţie, libertate şi progres.
Gheorghe Jakobovits, Membrul în Comisia Culturală a Comitetului Democrat Evreiesc”.
5 Tema se bucură de o bibliografie aproape inepuizabilă, inclusiv pe internet, iar „filmul” întregii zile a fost reconstituit aproape clipă cu clipă.
6 Comuniştii au avut rolul lor în pregătirea acelui act, dar nici pe departe cel mai important. „Actul de la 23 august 1944 fusese – cum s-a văzut – opera unei coaliţii autentice, mergând de la rege la comunişti (...). P.C.R. urmărea însă controlul puterii prin trecerea de la coaliţia autentică la cea fictivă, adică la satelizarea partidelor participante la noua coaliţie politică”, în Fl. Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, p. 446.
7 „Năzuinţa”, 19 august 1989, p. 1. 
8 D. Pop, „Contribuţii la istoria partidului comunist în Sălaj. Începuturile”, în „Caiete Silvane”, nr. 136, mai 2016, pp. 17-24.
9„Scânteia Tineretului”, 25 august 1989, p. 1; după căderea regimului comunist, Parlamentul României adoptă, la 31 iulie 1990, legea nr. 10 (publicată în Monitorul Oficial din 1 august 1990) prin care se proclamă ziua de 1 Decembrie ca zi naţională, în locul celei de 23 august; ilustraţiile provin din arhiva foto a SJAN Sălaj.

Autor: Dănuț Pop