Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Dincoace de geam

Dincoace de geam

Iulie 2017

Mă cutremur: oare chiar voi fi singur când voi îmbătrâni? Nu în fața lui Dumnezeu voi fi înfricoșat, ci în fața neputinței mele! Dă, Doamne, să-mi fie frică azi, în timp util!
Ar trebui să n-am gânduri negre, că doar am bani, am perspective. Atunci de ce mă doare spatele? Că doar dau conotații tragice și faptului că n-am văzut omăt anul ăsta!
Pentru cine vreau să fiu „mare scriitor”? Pentru Dăncuș.
Să merg, așadar, să mă fac „social” – neplăcere. Să-mi iau din nou pielea de vierme, să mă înrolez în șiragul de viermi stradali. Să fiu o pocitanie în plus.
Voi face asta, cu toată oroarea ce-o simt. Mă voi întoarce și iar voi scrie cât de singur am rămas.
Executat „îndatoriri sociale”. Acasă. O sticlă de coniac. Apă minerală. Vai, inima.
Gânduri. Tăcere. Păsări. Fereastra deschisă a bucătăriei – vine primăvara, cred. O țigară. Gabriella râde de una singură descoperind expresii englezești (stă cu dicționarul în față și scrie „scrisori de intenție” pentru diverse firme din Olanda). Eu. Ce lumină-i afară!
Trebuie să fiu mai atent cu inima, nu e cazul de mers pe la vreun spital. Singur. Și chitara. Nimeni în lumea mea. Nici măcar păsări la geam. Trădătoarele.
Zi de stat acasă. Primăvăratic.
Vorbe și povești despre valori materiale. Iar eu de ce, cum, pentru cine? Cui vreau să predau o lume nouă? Sunt dărâmat.
Mereu există rezolvări pentru probleme – de aceea omul viu are activitate. Omul mort are o singură problemă: cea a anduranței la Dumnezeu.
De n-ar fi lehamitea asta m-aș apuca de scris. Dar e – și n-am medicament.
Beau vin. De vreo săptămână simt o apăsare la inimă. De la vin? De la țigări? De la coniac?
Adrian Suciu vrea să scriem o carte împreună. Voi participa, deși n-am fost niciodată adeptul cărților editate în comun.
Dorin Ștef mi-a trimis un fragment dintr-o carte a sa. Acolo unde eu văd o nouă direcție în critica literară, alții văd o catastrofă. L-am încurajat cum m-am priceput.
E vreo 12 și ceva noaptea, ascult Rolling Stones.
M-a sunat Nicolae Scheianu să intru cu 5% în ziarul pe care-l face Ioan Romeo Roșiianu acum – „NeCenzurat”. I-am spus că nu investesc în presă, dar îi livrez materiale gratuit. Că are rate la mașină, că ia salariu mic la cultură, unde e, că... Bine, îți voi trimite, am zis. Știu și eu? Poate că sunt celebru, vorba lui Adrian Suciu: „Păi, ești celebru, ce mai vrei?” – cred că dacă m-ar întreba cineva ce e celebritatea, n-aș ști ce să răspund.
I-am spus Gabriellei: „Nu mă iubi acum, urmărește-mă toată viața. Vom fi împreună când o parte a vieții mele va fi devenit moarte.”
A plâns: „Mă părăsești?”
Am zis: „Plec să ucid o parte din mine.”
Am plecat. Ea avea 13 ani.
Primarul din Lungulețu îl presează pe Constantin Predescu Neacșu să termine urgent monografia comunei.
Șmecherii de la firma „Eurodin” nu vor să ne dea restul banilor, după ce-am construit vila primarului general al capitalei, Adriean Videanu, pe malul lacului Snagov. Să facem scandal în presă?
Volumul comun scris cu Adrian Suciu continuă. El este în sistemul în care se minte zi de zi, îl sperie vitalitatea vieții normale.
Acestea sunt, totuși, cuvintele. Adică „minciuni”, cum zice. Mi-e milă de el. Voi muri mai târziu.
Stare ambiguă – nici bine, nici rău. O sticlă cu vin. Imaginez zeci, sute de cadre referitoare la ce e important în viața noastră. Nimic nu mă mai ia prin surprindere. Cred și eu, după ce am traversat anul 2005 și n-am murit!
Mi-e groază de cariera mea literară, în ultima vreme numai la afaceri mi-e gândul. Adrian Suciu, cu cartea lui comună, m-a scos din letargie. Oare mai am încredere în lume ori e doar o expresie pe care o folosesc în gol?
Dorin Ștef îmi spune că materialul ce apare în foileton în ziarul lor a produs rumori printre scriitorii băimăreni.
Mă gândesc la o variantă financiară de-a mai scoate o carte – deocamdată nu e posibil. Așa că-mi rămâne fâțâiala pe internet.
Am primit „Miorița s-a născut în Maramureș” a lui Dorin Ștef – îmi vine să-l cred. În fond, chiar dacă „Miorița” n-a apărut în Maramureș – am rămas înmărmurit în fața variantelor baladei pe care le-a dat. Îți vine să plângi.
Participarea mea la acest început de an e inobservabilă și așa vreau să rămână pe veci: „Când n-ai mâini te-aude Dumnezeu mai clar” – scriam.
„Aceasta mi-e ultima viață” – desfășurată pe coordonatele renunțărilor și sacrificiilor. Nu simt durere că mi se cer bani. Totuși, nesimțire și obrăznicie numesc aceste împunsături de suliță care, în fond, lovesc în gol. Aleagă-se praful și pulberea de valorile de hârtie!

(Fragment din romanul cu același titlu în curs de apariție.)

Autor: Ștefan Doru Dăncuș