Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Vocea lirică a poetului Gheorghe Mizgan

Vocea lirică a poetului Gheorghe Mizgan

Iulie 2017

Ingenioasă şi insolită, lirica lui Gheorghe Mizgan îşi are originea în compoziţia ei inedită, în filozofia pigmentată cu noţiuni împrumutate din mai toate domeniile ştiinţei, cărora le dă valori stilistice rar întâlnite. Doar Ion Barbu a mai recurs la asemenea „năvăliri” în creaţia sa. Cele 65 de poeme cuprinse în volumul intitulat „Piramida tăcerii” sunt rezultatul unei meditaţii asupra frumosului natural, sunt reflecţii existenţiale, sunt evocări arhitecturale ale mesajului estetic. Chiar şi titlul volumului este o metaforă, care ne aminteşte de vestitele construcţii ale Egiptului antic. În concepţia poetului, piramida are drept scop descoperirea misterului lumii noastre, pe care nu-l înţelegem îndeajuns şi nu-i folosim întreaga putere. Atributul care însoţeşte titlul sugerează tăcerea din noi, cuprinde sfera marilor întrebări rămase încă neexplorate: „Înlănţuit între mister şi taină/ M-ascund în nerostitele cuvinte/ În cimitirul gândului din minte,/ Înfăşurat, captiv în albă haină” (Piramida tăcerii). Nu sunt puţine acele poeme în care cuvântul „tăcere” justifică titlul creaţiei sale: „tăcerea e albă”, „se mistuie-n tăcere”, „amăgirii taciturne”, „tac” etc.
Folosirea, aproape obsesivă, a unui vocabular încărcat cu neologisme proprii ştiinţelor exacte: matematică, fizică, chimie, astronomie, medicină şi chiar din domeniul militar, nu dăunează cu nimic expresivităţii mesajului, ci dimpotrivă, îi dau valoare şi frumuseţe artistică: „mişcare circulară”, „unde spaţiale”, „tsunami”, „tornade”, „bătăi adiacente”, „zăpada vine-n camicaze”, „parbrizul digital”, „ploaie de acizi”, „motorul în cilindru”, „cartuşe de cuvinte”, „prizonieră-n cazemată”, „dinamită”, „tun”, „arsenal” şi multe altele. Spiritul său enciclopedic îi oferă posibilitatea să pună în tiparul artei poetice trecerea inexorabilă a timpului, să explice metaforic legea atracţiei universale:  „ În drum, pe rând cădem din geana vieţii,/ Secundele se odihnesc în ani,/ Pe scara care urcă doar poeţii,/ Lumina-i ca polenul din castani” (Dilema gravitaţiei). Aceeaşi idee o întâlnim şi în poeziile: Dansul petalelor, Dinamism hibernal, În ochiul gândului.
În lirica lui Gheorghe Mizgan întâlnim patru elemente ale stilului clasic: emoţia, care este inima poeziei, mesajul, sau raţiunea acesteia, stilistica, considerată trupul creaţiei şi prozodia, adică, haina poeziei. Şi toate împreună dau farmec şi strălucire versurilor sale. Volumul Piramida tăcerii cuprinde teme de un larg interes, între care, relaţia poet-poezie, dimensiunea cosmică şi iubirea ocupă un loc central. Poetul reuşeşte să comunice perfect cu stările sufleteşti pe care le zugrăveşte, conferindu-le individualitate într-un registru în care predomină atitudinea sa contemplativă în faţa vieţii. Arhitectura imaginii poetice apare ca o aură de înţelepciune şi de înţelegere superioară a lumii. Poeziile lui Gheorghe Mizgan se caracterizează printr-o tehnică picturală specifică, folosind tonuri şi culori din cele mai nuanţate. Nu trebuie însă uitat că, autorul este şi un iscusit mânuitor al penelului. Între figurile de stil care predomină în creaţiile sale se află metafora, dar şi comparaţia:  „geana nopţii’,  „muchii de cuvânt”,  „brazda suferinţei”,  „coajă de-ntuneric”,  „lumina-i ca polenul din castani”. Peisajul şi portretul sunt alte două virtuţi ale poeziei lui Gheorghe Mizgan în care îşi pune tot meşteşugul artistic, explorând spaţii şi anotimpuri:  „Din haosul imens de nepătruns/ O licărire albă-ncet mijeşte./ Prin coaja de-ntuneric îndeajuns/ S-atingă coarda gândului ce creşte”, sau: „Distinsă Doamnă, cu umerii goi/ Ai păru-n valuri imitând cascade// Ochi negri, migdalaţi, ca de strigoi/ Adăpostiţi în umbre de cascade” (Distinsă Doamnă). Din paleta formelor fixe ale liricii, el preferă sonetul pe care-l cultivă cu mare grijă şi acurateţe. Limbajul porneşte din zona tranzitivului şi trece spre reflexivitate. El îi aduce o înnoire printr-o modalitate mai puţin încercată până acum în poezie: derivarea sau familia de cuvinte. De altfel, Gheorghe Mizgan acordă o mare atenţie cuvântului, pe care îl pune în retorta sa poetică: „Cuvintele îmi joacă în horă printre dinţi/ Din gânduri ucigaşe se scurge în urechi/ Tumultul freneziei, haotic implorând... (Paşi în noapte). 
Vocea poetului se decantează într-un lirism fin, inteligent şi sensibil, cu rezonanţe lăuntrice, vibrând în inima cititorului ca într-un univers al bucuriei.

Autor: Mircea Daroşi