Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Paisprezece poveşti în scenariu mitic

Paisprezece poveşti în scenariu mitic

Iulie 2017

Scrisul românesc s-a diversificat în ultimele decenii şi într-un fel sau altul fiecare autor de o carte sau alta scrie cum vrea, fără să respecte un canon stilistic sau să inventeze unul nou. Ne aflăm în faţa unei babilonii în care judecata estetică se rătăceşte într-o axiologie cu multe nuanţe şi particularităţi pe scala valorică, de la minimalismul minor până la un maximalism major, precum cel din textualismul postmodern, cu tot atâtea stilistici narative câţi autori scriu revendicându-se de la această paradigmă.
Poţi descoperi însă o bucurie a lecturii şi plăcerii estetice când lecturezi naraţiuni ce se înscriu într-un canon clasic al prozodiei. Este şi cazul poveştilor Mariei V. Croitoru, inspirat numite: Poveştile cu care mi-am adormit copiii (Editura Singur, Târgovişte, 2016).
Cartea reia naraţiuni din Cărticica cu poveşti (Editura Eikon, 2010) şi adaugă altele în acelaşi canon al fabulosului mitic al basmelor cu împăraţi şi zâne.
O simplă parcurgere a sumarului trimite clar spre celebra colecţie de altădată – „Traista cu poveşti”, aşa cum confirmă titlurile acestuia: Trandafirul roz, Piatra fermecată, Codobatura, Un copil şi gâştele lui năzdrăvane, Făt-Frumos şi ferăstrăul fermecat, Bujorel şi căprioara cu stea în frunte, Gemenii şi Zâna Lia, Nemaipomenita poveste a lui Stânjenel, Sânzâiana – fetiţa cu cei şapte ani de acasă, Vulturel cel nemuritor, Căpcăunul cel chior, Minodor, feciorul lui Vrednic Împărat, Isprăvile lui Alindor, Codrin găseşte calul împăratului.
Principalele instrumente stilistice cultivate de Maria Croitoru sunt metaforele epice şi simbolistica imperială din basmele în care a excelat Petre Ispirescu, dar şi Mihai Eminescu, prin al său Făt-Frumos din lacrimă. Dar meritul cel mai important al autoarei îl reprezintă reinventarea întregului canon stilistic al basmelor, în acea limbă aleasă, dulce, bătrânească – în sensul nobil al cuvântului – şi expresivă pentru o curgere narativă ce provoacă vederea pentru a citi şi auzul pentru a asculta foşnetul mitic al cuvintelor.
Spre deosebire de basmele clasice, în care şi spaţiul epic descinde dintr-o mitologie, aici, în poveştile scrise cu farmec şi încântare de Maria V. Croitoru, spaţiul epic are o încărcătură realistă, ce aparţine de fapt satului tradiţional, precum în începutul poveştii Sânzâiana – fetiţa cu cei şapte ani de acasă:
„A fost odată o iarnă grozav de grea. Ninsese zile în şir, iar zăpada ajunsese până la streşinile caselor. Oamenii dădeau zăpada la o parte de mai multe ori pe zi, fie din curte, fie din drum. Din loc în loc, se strânseseră mormane de zăpadă.
Însă, într-o zi, ninsoarea a stat şi s-a pornit un ger, de crăpau lemnele şi pietrele.
Cei care se bucurau mult erau copiii. Mergeau cu săniuţele pe dealuri şi nu le păsa de ger. Îşi făcuseră derdeluş chiar pe un drum care ducea la pădure. Pe acolo mergeau iarna doar oamenii care urcau la pădure după lemne de foc”.
Indiferent că poartă un nume: Alindor, Bujorel, Stejărel, flăcăul din fiecare poveste e Făt-Frumos ce apare cu acest nume mitic în diferite fragmente narative: „Caută-mă în Poiana Florilor, Făt-Frumos”, „Acesta este Făt-Frumos, care o poate scăpa pe fata împăratului de blestem”, „Nu te speria, Făt-Frumos, eu sunt fata pe care tu ai fost ursit s-o scapi de blestem, iar eu să-ţi fiu soţie”.
Ursita lui Făt-Frumos este Fata Frumoasă. Aceasta, căzută sub blestem, are diverse întruchipări: „Eu sunt floarea pe care ai adus-o şi ai răsădit-o cu atâta dragoste în faţa casei tale”, „Căprioara cu stea în frunte era lângă boltă. Bătu cu copita în pământ şi se preschimbă într-o fată de o frumuseţe cum Bujorel nu mai văzuse şi nici nu credea că există”.
În jurul lui Făt-Frumos ce se „topeşte de dorul” Fetei Frumoase, scenariul narativ conţine, pe de-o parte, bătrâne clarvăzătoare, părinţi săraci, dar şi zmei şi balauri, iar pe de altă parte include propoziţii magice din structura epică a basmelor tradiţionale. În cazul personajelor mitice e pusă în joc forţa imaginaţiei autentice. Astfel, zmeul e o „piticanie”: „Avea ochi bulbucaţi, urechile mari, iar în loc de păr, pe cap avea ţepe”. Sigur, pentru ca scenariul mitic să fie deplin, fiecare poveste are un împărat şi câte un cal năzdrăvan, a căror misiune este una morală, pe care o putem numi săvârşirea unui eroism al binelui.
Propoziţiile magice sunt fie cele clasice: „încălecai pe-o şa şi vă spusei vouă povestea aşa”; „Nunta ca-n poveşti a durat trei zile şi trei nopţi. Am fost şi eu pe acolo, am aflat toată povestea şi-am venit să v-o spun şi vouă”.
Tăria mitică a naraţiunii e susţinută de cifra „trei” şi mai apare şi în alte formulări: „Vei plesni cu biciul de trei ori şi o să vină un cal năzdrăvan”; „Calul necheză de trei ori”. Şi, Făt-Frumos, pentru a-şi găsi Fata Frumoasă, trece prin „trei încercări grele”: „să aleagă ceea ce este bun de ceea ce este rău”, „să slujească la stăpânire şi să nu se atingă de ce nu este al lui”, „să înveţe să-i cunoască pe oameni”.
Poveştile cu care mi-am adormit copiii sunt unităţi stilistice a căror estetică se întemeiază în primul rând pe o mare doză de realism, cum am subliniat deja, ce e susţinut de geografia rurală a acţiunilor. Există păduri, săteni, case, iar la nunţile din finalul poveştilor participă „tot satul”. În această geografie autentică, descrisă precum un reportaj realist, se instalează băsmuirea ca naraţiune mitică axată pe lupta dintre bine şi rău, binele ca ideal ieşind întotdeauna victorios.
Atât nivelul realist, cât şi cel mitic sunt întreţinute de stereotipiile clasice ale basmului, introduse ingenios şi original ca şi cum povestea ar fi fără sfârşit, inclusiv după nunta împărătească. „Poate trăiesc şi acum – spune povestea despre mirii deveniţi soţ şi soţie – dar n-am vreme să vă spun, că luna a asfinţit şi e vremea de dormit”. Mesajul este cât se poate de clar. Povestea este o structură narativă ce nu se rosteşte doar pe sine, ci reprezintă eterna repetabilitate a ciclurilor vieţii.

Autor: Traian Vedinaș