Aboneaza-te la newsletter



Contact

Zalău, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr. 11, Sălaj, România

0260/612870

0260/612870



Poeme pentru „Caiete Silvane”: Gheorghe Vidican

Poeme pentru „Caiete Silvane”: Gheorghe Vidican

Iulie 2017

Viziune

mă aşez pe umbra oglinzii adusă din scoţia de un tsunami intergalactic confesiuni ale ţipătului
fărâme de nobile ţeluri în zgomotul metalic al buzelor
tu cu un microscop în spinare eu cu sofisticate poeme inventăm umbra altcuiva în umbrele noastre
să-i lăsăm ofrandă trecutul
noi numărăm coastele lui adam naştem evele viitorului
pretext pentru a crea braţe perfecte pentru îmbrăţişările din metrou
forma geometrică a erorii o scanăm ochii bunicului destinaţie finală a bătăilor inimii sărutul
recuperăm începutul prin fotosinteză artificială recădem în noi călăuză la marginea somnului
visul ne poartă trupul prin naşterea noastră din perspectiva viitorului
căutăm disperarea dorinţelor prin buzunarele vânzătoarei de bilete
la cinematograf ne îmbrăţişăm tăcuţi cu smerenia clipei în ochi
începând cu noi a izbucnit al III-lea război mondial delir în siberia consternare la bursa londoneză
mângâierea o apăsare excentrică pe coapse mâinile polenizează pântecele florii de cactus
la mansardă visătorii cultivă marijuana din plastic
deghizează mirosul lemnului putred în păpădii electrice
gustul acrişor al buzelor ronţăie antena parabolică descoperind sărutul într-o acadea
foşnetul crocant al mâinilor peste colţul gurii face semn corăbierilor să dea drum fluturilor
lacul de agrement are respiraţia identică respirației dezmăţului un extaz fragil al trupului
rătăceşte prin noi jubilaţie metamorfozată în fioruri
legătura dintre bunicii noştri şi viitorul nostru se face printr-o uşă întredeschisă
vinovăţia forma turistică de-a spune te iubesc
deseori chipul liniştii o aparentă graţiere a sărutului ne prelungeşte braţele
coapsele prin trup noi labirinturi îşi dispută hegemonia asupra sângelui
ne dezmiardă buzele
mirosul cafelei face zgomot sălbăticie acerbă
cântatul cocoşului stare hilară în mirosul de pălincă
disting în privirea ta culoarea albastră a mâinilor mele sunt gata gata să-ţi descopere secretul buzelor
ne îmbrăţişăm întocmai ca şi războinicii înaintea plecării la război cu discreţie îmi mângâi tăcerea
zvonul unui incendiu alarmează garda de coastă pe fluviu pescarii ne prind în năvod
carbonizează mirosul peştelui în umbra viitorului
de mână prin noi noi înşine ducem cioburile oglinzii la crematoriu
dezvirginarea tandră a luminii fugite din lătratul unui câine dalmaţian ne izbăveşte dragostea
dincolo de noi viitorul cu plaje private cu iubiri protejate ne face semn să intrăm
de mână ne ducem vârsta spre stările programatice ale amiezii
noi unul la capătul celuilalt îmbrăţişaţi ascultăm cântatul cocoşului


Poemul născător de poeme 

am privit-o înainte să plec iese din mine închide uşa cu sărutul să rămân foamea muţeniei
dezbracă scaunul de odihna coapselor
o daltă prin plămâni ciopleşte respiraţia după chipul şi asemănarea ei în buzunare atârnă dorinţele
gura ne ţâşneşte prin râs lucire hilară a lacrimii răcoarea fluviului
depărtarea prelungire a umbrei
strigătul nostru un distins pas de lebădă macină flăcările demonice tocmai am aflat că trăiesc
mici detalii în vitraliul privirii ne desfac degetele în dimineţi cu cearcăne înăuntru îmbrăţişarea
carte de vizită a muţeniei noastre în sărut ne îmblânzim trupurile pocnete de bici în colţul ochilor
drumul reîntoarcerii în noi cu un glas metalic
ordonă să nu ţinem dimineaţa de mână
umblă prin mătăsuri urmele noastre desculţe de fericirea trişorilor
noi ne trăim fericirea în cochilia melcului adam încuviinţează facerea din coasta lui a unei noi fericiri
noi ne hrănim cu greşelile viitorului răsar în părul tău îmi hrăneşte mâinile
ne ascundem sărutul în oboseala ursitoarelor îmi apropii clipa de tine
te risipeşti prin îmbrăţişări cu mine de mână
depărtarea ne aleargă prin ochi multiplică dorurile pietrei pe coapsele tale recife de corali
mersul pe bicicletă ne învaţă buzele să tacă în dangătul clopotului
ne naştem capăt de lume exil al ieşirii noastre din noi poem născător de poeme
simt limba ta ca un truc al ceasornicului prin venele timpului apă fierbinte sărutul maree a destinului
foşnetul blând al dorinţelor pe tâmplele noastre ascultă cum spun poeme din rilke
mângâie irisul nopţii mâinile noastre departe de noi urma şarpelui mărşăluieşte prin mirosul mărului
umerii tăi dezveliţi de nerăbdare îmi pune pe gingii sângele tău năpârlire înlăuntrul nostru a viitorului
explozia ecoului foşnetul rochiei lasă liberă curgerea buzelor prin sfârcuri
un amurg apa în scârţâitul ciuturii noi pretutindeni răzmeriţă săruturile intervale ale înserării
insulă plutitoare pe fluviu
noi noi ne aducem aminte de aricii de mare în mâna întinsă grabă a trudei
un singur trup
carnea armonie în recife de corali
îmbrăţişarea deschide buzele tale palmele noastre pun mâna la gură ne recreează trupul
îmi amintesc cum îşi oglindea sărutul frica în lacrima ta
umbrele noastre atârnate de insomnia sorţii
pielea noastră în pielea celuilalt excită mirarea clipei
înlăuntrul meu ţipă înlăuntrul tău să fie auzit de trecători foşnetul rochiilor din numele nostru
un pahar cu apă întoarce furtuna în fluviu
foşnetul rochiilor în vârful zâmbetului cicatrizează rănile recifelor de corali
sângele nostru desparte blândeţea de torsul pisicii
sărutul nostru începe undeva sfârşeşte altundeva prin mătăsuri umblă desculţ multiplică dorurile
ecoul ne mută umbrele inventează furtuna din paharul cu apă
poemul născător de poeme umblă cu noi ne dezghiocă sângele de trecut
viitorul adolescent iertător

 

 

Lămâiul din fața casei


lămâiul din faţa casei o pisică liberă dorul unui filosof plin de strălucirea absenţei
ne veghează splendoarea trupului
piraţii navighează prin mirosul vinului ne-arată calea spre necuprinsa stare a fericirii
elixirul răbdării refugiază meleagurile pufului de păpădie în împărtăşania clipei
nu lăsa foamea să-ţi stăpânească trupul însetată plăcerea devine viciu a viitoarei noastre vieţi
veşnică laudă pufului de păpădie purtător de miresme onirice
braţele noastre alungite în noi păsări de pradă strămută robia doruri neştiute de turma stelară a clipei
smocuri de iarbă trec dealul înăuntrul lui dialectica sărutului străluceşte în zborul fluturilor
fosforescenţa lui agăţată în lămâiul din faţa casei
şi iarăşi şi iarăşi ironia sorţii se ţine de şotii coliba păzitorului de lalele ne găzduieşte trupul
vicleşugul lui îşi are originile în precambrian precum sărutul lui iuda pe buzele vecinilor
pe smocurile de iarbă pasc urmele sinelui nostru minunat sentiment al îndestulării noastre trupeşti
suntem dependenţi de mirosul lămâiului înflorit în noi curge chipul inimii noastre
suntem prudenţi cu sărutul
curiozitatea lui excesivă dă de gândit vecinilor adunaţi în parc la o ceremonie de încoronare a fluturilor
distanţa dintre noi şi noi e locuită de noi alertat de lătratul câinelui poemul postmodern al toamnei
privire în privire amestecăm imagini cu invidii şi scâncet de copil iarăşi şi iarăşi iubire sărut
noi suntem percepţia dureroasă a depărtării în coliviile păsărilor două vârste vorbesc franceza
ni se destăinuie nimicul lumii şlefuind cioburile oglinzii
curtea interioară a vecinilor miroase a porumb copt micul dejun servit de rămăşiţele noastre vieneze
înţelepciunea profetului prin sângele nostru corabie cu piraţi duce stropul nostru de mirare la cer
înotăm prin umbra geamandurii lumina felinarului căzută în mâna unor traficanţi de chilipiruri oftează
marea trecere se face prin nodurile gordiene ale poemului
sacralitatea şoaptelor tale face noaptea de sânziene senină
atingerea invizibilului nostru soroc
urcă pruncul pe scara de incendiu în turla bisericii să-i dea liturghiile
locul unde se desparte pisica de umbra sa sunt nişte locuri stâncoase pline de noi
învingătorii insulei suntem vecini furioşi despuiem felinarul de lumină
crăpăturile din memoria veacului pline de flori de mucegai
insula începuturilor noastre gastronomice dragostea macină respiraţia corăbierilor
doar chiriaşul luntrei navighează prin noi tăcerile lui au îmbobocit lumina lunii
ritualul desprinderii de noi a umbrei scoate soarele din fluviu îl usucă în sărutul nostru
cutele ecoului colorate cu ideala curgere a ierbii prin trupurile noastre
ne iniţiază într-o călătorie prin urmele desdemonei toamna s-a topit în jubileul miresei
primejdia se măsoară cu ciocul ciocănitoarei alină zădărnicia trecutului
în pădurea de salcâmi e deşert florile ne împovărează trupul
cele două umbre sunt desertul amiezii
începuturile şi succesivele întâmplări sunt semn al bunăvoinţei celeste duse de mână la altar
frunze apocaliptice acoperă degetele orbului
lămâiul din faţa casei o pisică prin curtea interioară a trupului
tăcerea desenează monştri în cocoaşa cămilei